Speranta Pierduta

[Ai_4ever]

@Calipso scumpa, iti multumesc pentru comenariu. :*

Capitolul 3


Imi las capul sa cada somnoros pe geamul masinii in drum spre scoala, pentru prima data de cand ma stiu nefiind entuziasmat de prima zi a anului scolar. Azi a trebuit sa ma trezesc cu o ora mai devreme, deoarece ieri n-am mai fost in stare sa ma scol din pat, cu toate ca abia am reusit sa dorm. A trebuit sa vina desteptul ala sa-mi strice obiceiurile din fiecare an! Si pe langa asta, imi va fi destul de greu sa fiu atent la ore. Voi avea noroc daca nu adorm in banca. Macar azi avem mate, ora la care sper ca imi voi reveni putin.
Ajuns in sala de clasa, m-am asezat in acelasi loc ca in ziua precedenta. Bine ca avem ora in aceeasi sala ca ieri. Acum va trebui doar sa-mi urmez colegii la urmatoarea clasa. Mi-am privit plictisit colegii. Cum ajung, nici nu se aranjeaza cum trebuie si deja incep sa povesteasca lucruri fara sens, in mare parte barfe. Oftez. Schimb de informatii inutile... Oare si el isi iroseste viata, la fel ca ceilalti? Nu,nu, nu, nu, nu! De ce ma gandesc din nou la el? N-ar trebui; mi-am promis ca nu voi mai permite sa ma atasez de cineva. Ca norocul se suna, iar prima ora incepe, alungandu-mi acele ganduri nedorite. Desigur, trebuia sa ma astept... Profesorul de istorie ma scoate la tabla si incepe sa-mi puna intrebari din materia anilor trecuti pentru a vedea cat stiu. Cu toate ca somnul ma atrage din ce in ce mai mult, ii raspund cu usurinta la intrebari, care mi se par prea simple pentru cantitatea de informatii acumulata in ultimii ani. Cand nu mai stie din ce lectie sa ma asculte, ma trimite la loc, informandu-ma ca am luat un zece. Oare crede ca vechea mea scoala e mai buna sau si-a dat seama ca am invatat si pe cont propriu?
Urmatoarele doua ore s-au petrecut la fel: eram ascultat, raspundeam perfect tuturor intrebarilor, luam zece, profesorul sau profesoara punea intrebari din recapitulare intregii clase, iar apoi ne preda prima lectie din manual. Acum, in sfarsit, am matematica. Profesorul intra in clasa, ne saluta si nici nu ma baga in seama. Incepe sa scoata la tabla diferiti colegi pentru a se asigura ca nu au uitat prea multe in vacanta. Sunt putin surprins de atitudinea lui, dar stiind ca as putea rezolva orice problema de acest gen in minte in cateva secunde, las somnul sa ma fure in lumea lui dulce, departe de aceasta realitate, care e fie prea cruda, fie prea plictisitoare.
Aud niste rasete enervante care ma obliga sa revin la realitate. Imi deschid lenes ochii, dar imediat ce imi dau seama unde ma aflu, sar in picioare, sperand ca profesorul sa nu-si fi facut parerea despre mine in urma acestei mici greseli.
- Takana, am salutat clasa. Consider ca se cade sa ma saluti la finalul orei.
- Aveti perfecta dreptate. Imi cer scuze.
- Ramai putin in pauza. As vrea sa discut ceva cu tine.
Se aude clopotelul, iar colegii mei se inghesuie sa iasa pe hol. Ii aud cum chicotesc gandindu-se ca voi fi pedepsit. Eu, cu teama, ma apropi de catedra. Profesorul mi se adreseaza fara a-si lua ochii din agenda sa.
- Vad ca ai avut rezultate surprinzatoare la concursuri.
Nu are de gand sa ma certe? Oftez usurat la acest gand.
- Multumesc, dar nu e numai meritul meu. Si fostul profesor de matematica s-a ocupat cu mine, iar mama m-a sprijinit sa continui.
- Si ai vrea sa faci asta si pe mai departe?
- Mi-ar face placere sa castig in continuare concursuri si chiar m-as bucura de inca o sansa de a castiga o medalie la nationala.
- Nu asta te-am intrebat. Nu uita ca matematica implica multa munca, iar timpul si rabdarea sunt esentiale. Dar mai presus de toate, tie iti place?
- Cred... cred ca da. In haosul asta, e deseori singurul lucru pe care il gasesc logic.
Tresar cand imi dau seama ca i-am dat un indiciu ca ceea ce vede e in mare parte doar aparenta, doar ceea ce se asteapta altii sa vada, dar el rade scurt.
- Lumea asta e un adevarat haos, asa-i? Dar daca tu esti sigur ca vrei sa continui cu munca pentru performanta, te astept in aceasta sala in fiecare dimineata de sambata, de la ora opt la unsprezece.
- Mul-multumesc, spun surprins de propunerea lui. Cat va datorez pe sedinta?
- Nimic. Pentru un profesor e o placere sa lucreze cu copii destepti, imi raspunde zambind sincer.
- Va multumesc frumos! La revedere!
Spunand acestea, imi iau ghiozdanul si merg la orarul scolii pentru a vedea spre ce sala trebuie sa ma indrept, dar portarita, o femeie de vreo cincizeci de ani, subtirica, scunda si roscata, cu emblema unei firme de paza pe camasa crem cu visiniu, ma anunta ca ultimii doi profesori nu s-au intors inca din vacanta, iar din aceasta cauza suntem liberi sa plecam acasa astazi. Ii multumesc si plec bucuros spre casa. Am scapat de geografie! Macar nu mai am de ce sa ma plang ca ne-au pus ora asta afurisita fix pe prima zi de scoala.
Vazand ca parintii mei sunt inca la lucru ma duc direct in camera mea si ma trantesc pe pat. Oare de ce nu a venit azi la scoala? Ieri a spus ca ne vedem... Nu din nou! Dar macar cat timp sunt doar ganduri, nu pot face niciun rau. Trebuie doar sa imi tin gura.
Tocmai cand eram pe cale sa adorm, aud niste batai in usa. Probabil tata si-a uitat cheia acasa. Ma ridic din pat si deschid usa fara a ma uita cine mi-a deranjat linistea. E prea multa lumina afara. De ce nu se culca si soarele mai devreme? Ii spun persoanei care a venit deja intors cu spatele ca mancarea e tot in frigider, motivand ca nu mi-a fost foame, si, tarandu-mi picioarele, ma intorc in pat pentru a ma afunda in lumea viselor, atat de asemanatoare cu vata de zahar, dulce si pufoasa.