Pierduta prin vise

[Miss Serenity]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Initial nu am urmarit ca aceasta poveste sa aibe scene + 18 asa ca nu am pus nici o avertizare, dar pe parcurs cand mi-am organizat mai bine ideile am realizat ca nu ar strica un plus de genul acesta. Scenele nu vor fi multe si s-ar putea sa mai dureze putin pana ajung la ele, dar am zis sa spun asta inca de acum.

Ei bine...este ciudat sa incep o poveste inspirata din Naruto...pentru ca trebuie sa recunosc...mai intotdeauna am fost impotriva acestora...nu atat impotriva cat le-am considerat trase la indigo...fara pic de originalitate si mai toate mult prea banale si siropoase...nu vreau sa jignesc pe nimeni doamne fereste...si cred ca prin faptul ca si eu postez o astfel de poveste inspirata din acest anime, demonstrez ca nu vreau sa jignesc pe nimeni caci m-as jigni pe mine insami mai intai de toate.
Dar lasand asta la o parte...Naruto este anime-ul meu favorit si am zis ca merita sa imi calc putin pe orgoliu si sa scriu si eu o poveste ce are ca baza personajele prezente in anime...deci fara alte comentarii presupun ca pot sa incep.

Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto (inafara de cele create de mine) care apartin lui Masashi Kishimoto. Si nu profit de pe urma acestor personaje/intamplari.


Prolog


Atata agitatie, parca toata lumea are un scop, o misiune, toti stiu ce vor de la viata, cauta pe cineva printre ramasise, plang…se bucura pentru cei dragi, au idealuri si lupta pentru ele.
Vreau sa ma bucur pentru ei…si chiar o fac…stiu ca undeva in sufletul meu ma bucur cand vad chipurile fericite ale celor din jur…cand ii vad satisfacuti ca pericolul a trecut…si chiar daca la inceput va fi greu…toti o vor lua de la capat, cu sperante si mai mari…cu ambitii si mai puternice, si vor aduce gloria si linistea de altadata.
Sunt fericita…sunt fericita cand stiu ca totul va fi ca la inceput…dar chiar atat de fericita sunt?


Capitolul I


Ultimele soapte ale noptii se abateau asupra acelui loc ce inainte fusese numit “sat”, dar acum totul era distrus…numai praf cat priveai cu ochii, cladiri daramate, dar…daca ar fi fost numai atat…nu…era bine sa fie numai atat…dar atatia ani…atata truda, atatea sentimente, tot ceea ce oamenii investisera de-a lungul anilor fusese daramat in numai o zi. Noaptea parea cel mai bun refugiu pentru acea umbra de sat…dar acum se risipea. Si ciudat…nu se risipea doar noaptea, razele soarelui aduceau cu ele noi sperante, vise si promisiuni facute de noua generatie…generatie ce jurase cu ochii in lacrimi, cu trupurile acoperite de rani si cu sufletele biciuite de incercarile vietii care prea ii incoltisera de tineri facandu-i sa treaca prin teroarea de a-si vedea chiar si pentru cateva ore pe cei dragi lor morti, sfartecati de ghiarele crude ale destinului. Si totusi, trecand peste toate, aceasta generatie de luptatori jurase solemn in sufletul fiecaruia si in amintirea tuturor celor ce nu putusera fi readusi la viata ca vor cladi un alt sat, si ca vor readuce gloria de alta data si nu numai…caci fiecare in sufletul sau stia ca isi doreste mai mult decat orice pe lume, ca tocmai el…tanarul de azi, sa fie pilonul de stabilitate…sa fie statuia virtutii si sprijinul din urma al viitorului copil…au fost si ei copii, au visat…au trait pe langa cei mari, iar acum venise timpul sa admita ca cei mari erau deopotriva cu ei…venise vremea sa realizeze ca nu se mai pot prosti…ca trebuie sa fie exemple pentru noua generatie…si sa le implante in suflet aceleasi sentimente cu care au crescut si ei…aceleasi vise marete…ei copii de azi, vor fi adultii de maine…si cine mai bine decat ei insasi nu stiau asta…cand chiar ei trecusera prin aceeasi experienta.
Corturile intinse de-a lungul vaii ce odinioara fusese numita “Satul Konoha” tineau acum locul caselor, iar razele soarelui incercau sa razbata prin noaptea grea dandu-le o forma oarecum compacta.
Linistea predomina in cadrul acelei asezari…nimeni nu pazea…dar oare ce mai putea fi pazit? Nu existau comori, bogatii, documente secrete…totul disparuse in timpul dezastrului provocat de Nagato si marionetele sale…dar poate ca nu totul fusese in zadar. Nagato murise de buna voie…dorise sa creada in Naruto, iar acesta adusese in schimbul tuturor pierderilor materiale comori noi…comori ce nu puteau fi furate, caci satenii prin ochii lui Naruto le facusera intangibile…erau sperante, vise, noi perspecitive si mai presus de orice era pacea…pacea care domnea pe buzele infrigurate de dorinta ale tuturor.
Un oftat usor sparse linistea ce predomina imprejuru-i…dar totusi, atat de suav incat paru sa se faca perceptibil doar in cortul ei.
Nu mai era nimeni acolo…asa ca nu avea pentru ce sa isi faca griji, probabil ca toti dormeau…sau daca erau treji, erau ocupati cu propriile ganduri, la fel cum facea si ea.
Somnul paruse o incanatare la inceput…dar gandurile ei nu pareau sa fie in armonie cu acesta…erau prea multe, prea ciudate…prea multa bucurie, prea multa tristete, prea multa aroganta si totusi prea multa dorinta de a se apropia de ceilalti cat sa ii dea pace…totul era un invalmasag in mintea acesteia si ce era cel mai ciudat era faptul ca pentru prima data nu se straduia sa le opreasca…le lasa sa curga, sa joace dupa propriul cant…cine stie…poate daca proceda asa avea sa ajunga la un punct comun…avea sa ia o decizie…asa isi petrecuse toata noaptea, cufundata in chinurile propriilor ganduri…iar acum odata cu primele raze ale diminetii, parea ca si acestea si-au gasit un raspuns.
Deschise usor ochii…nu mai avea nici un rost sa ii tina inchisi…incercase toata noaptea dar era fara folos. Un nou oftat se auzi in interiorul cortului, putin mai profund decat primul…si stia si ea…nu mai era un oftat cuprins de deznadejde…era un oftat ce trada decizia ce ii pusese stapanire pe ganduri, aliniinduile parca pentru prima data.
Se ridica usor si isi trecu mana prin par, incercand sa ii dea o forma cat de cat acceptabila…sau poate ca dorea doar sa nu o mai incomodeze…simtea ca in acele momente frumoasele ei plete blonde sunt complet inutile.
“Inutile”…este gandul meu? Nu prea cred…m-am straduit atat de mult sa il intretin si sa il fac sa para atat de stralucitor.
Un zambet viclean ii aparu pe fata, era acelasi din totdeauna. Crescuse cu o mandrie proprie, se adora in fiecare zi…azi mai mult ca ieri si probabil mai putin ca maine.
Dar oboseala isi spunea usor cuvantul, si intr-un final, chiar si acel zambet de autosatisfactie se risipi.
“Oboseala”…hmm da…si nu…

[Bloom.]

Bunaaa! Abea am intrat pe forum si am dat de ficul tau.
E foarte frumos. Naratiunea e...wow la fel ca descrierea.
Mmm...m-ai lasat in ceata. Cred ca acea blonda e Ino, nu. Adica...asa cred.
Daca e ea, atrunci ea are rolul principa, asai?
N-o sa-ti vina sa crezi daca iti spun ca in ultimele doua zile m-am gandit sa fac si eu un fic cu ea :)).Ei bine sper sa fie Ino si sa nu ma fi inselat.
Prologul imi place foarte mult.
Am vazut o singura greseala:
Facandui-> facandu-i^_^
Ei bine...cam asta a fost tot... Ah, era sa uit: Ador titlul!!!
Astept nerabdatoare urmatorul capitol:X
Bye si ne citim la urmatorul capitol:-*

[Unia]

In sfarisit un fic care nu sasusaku si nu incepe cu "era o zi/dimineata insorita in satu Konoha". Frumoasa descrierea, chiar am putut sa simt cat de deplorabil arata satul in acele momente. N-am vazut greseli, nici de exprimare nici de gramatica, nici de punctuatie. Imi place cum incepe, nu ai grabit actiunea, prologul e foarte bun. Imi place ca nu ai prezentat toate personajele de la inceput, imi place suspansl creat de capitolul asta. Asa ar trebui sa arate primul capitol, sa te faca sa iti doresti sa citesti mai mult. Si eu chiar imi doresc sa citsc mai mult. Sper sa postezi urmatorul capitol in curand. Mult noroc!

[Miss Serenity]

Va multumesc frumos pentru comentarii si sper ca in continuare sa nu dezamagesc pe nimeni...intradevar nu este o poveste sasuXsaku ... imi pare rau pentru fanii acestui cuplu, dar sper ca povestea mea sa va trezeasca interesul si sa continuati sa cititi.

Vampire~Queen - multumesc pentru sesizarea facuta...am corectat gresala si sper ca pe viitor sa evit alte aparitii. Se pare ca amandoua ne-am gandit la acelasi lucru...Ino este personajul meu favorit din anime ca si fata si m-am gandit sa o folosesc ca si personaj principal pentru povestea mea.

Iar acum continuarea...si sper sa va placa cel putin la fel de mult ca si primul capitol:




Capitolul II


Pasi usor inafara cortului, incercand sa faca, cat mai putin zgomot...la urma urmei desi soarele incepea sa strapunga noaptea grea, multi dormeau sau probabil ca nu doreau sa fie deranjati de nimeni.
Era ca si cum s-ar fi furisat printre proprii sai camarazi, caci nu dorea ca prezenta ei sa fie in vreun fel receptata.
„Am ajuns sa ma feresc de prietenii mei”...dar oare ce mi se pare atat de ciudat? Oare chiar e cineva aici care ma cunoaste? Au fost toti alaturi de mine, la bine si la rau...dar daca intreb pe cineva cine sunt oare ar putea spune cineva si altceva inafara de...Ino? Ino e Ino...intotdeauna ambitioasa, sfidatoare, obsedata de lupta ei continua cu Sakura, si bineinteles cea mai frumoasa fata din sat.
„Mai putin ultima parte...nu toti au admis...dar eu stiu adevarul”.
Zambetul acela sarcastic ii lumina usor fata si ii dadu noi forte. Acum era mai sigura ca oricand pe decizia ei...stia ca e bine ce face si nimic nu putea sa se puna in calea ei.
Propriile ganduri o tinura ocupata suficient cat sa nu isi dea seama ca pasii o purtasera deja in apropierea cortului cautat.
Mai privi odata in urma ca sa se asigure ca nimeni nu o vede, dupa care intra usor, facand zgomot suficient cat proprietarul sa isi dea seama ca cineva doreste sa ii vorbeasca.
-Ino...
Glasul somnoros trada mai mult neplacere decat surpriza, caci era inca mult prea de dimineata pentru o vizita formala, sau pentru orice altceva, dar i se paru ca Ino nu dorea sa observe acest lucru.
-Vreau sa ma urmati...
Cuvintele ei fura rostite atat de accentuat, incat nu lasa loc pentru nici o obiectie...si de parca ar fi fost numai cuvintele...pe chipul ei se putea citi determinarea si ambitia ce o facu pe cealalta femeie sa o urmeze fara nici o obiectie.
Pasi usor inafara cortului, incercand sa para suparata pe Ino pentru indrazneala de mai devreme cat si pentru tonul abordat, dar in sinea ei simtea ca trebuie sa taca si sa o urmeze oriunde va dori...
„Oriunde” nu e chiar cuvantul potrivit...daca nu se va opri o voi opri eu si sa vezi atunci capacitate de a te impune.
Dar nu apuca sa isi termine ideea caci Ino se opri pe o piatra, la o distanta suficient de mare cat sa nu poata fi vazute de nimeni, dar nici sa ii provoace neplaceri celeilalte...la urma urmei o cunostea prea bine si stia ca daca avea sa mai lungeasca mult acest mister ce implica si aceasta calatorie matinala, va avea numai de pierdut.
-Am ajuns.
Ino o privi atent si astepta ca aceasta sa spuna ceva...orice...dar parea ca replica nu avea de gand sa apara.
-M-am gandit o vreme la situatia mea actuala...nu ca as avea de ce sa ma plang...sunt frumoasa, sociabila, un ninja puternic si un medic pe masura plus ca de-a lungul misiunilor am tot aratat cat de capabila pot fi atat ca lider cat si...
Ino vorbea tare si repede tinandu-si privirea mandra in sus in timp ce isi tinea discursul cu care ii obisnuise pe toti satenii, si incantarea care o cuprindea de fiecare data cand isi aducea omagii in fata celorlalti paru sa o cuprinda acum mai mult ca niciodata, dar avantul ei fu taiat scurt de vocea aspra a ascultatoarei sale.
-Cunosc tot acest discurs al tau...despre perfectiune, pe derost Ino...
In vocea acesteia se putea citi foarte usor faptul ca nu accepta nici o abatere la ceea ce spusese...prin urmare orice cuvant spus in plus putea aduce aceasta discutie intr-o turnura foarte proasta...nu atat pentru ea cat pentru Ino...si se parea ca aceasta pricepuse mesajul din prima, caci raspunsul ei veni atat de repede, incat Tsunade nici nu apuca sa isi termine fraza.
-Vreau o misiune!
Privirea fetei cazu fulgeratoare pe fata lui Tsunade, iar acum cele doua se priveau ca si cand ar fi incercat sa isi demonstreze fiecare puterea de impunere in fata celeilalte.
-Si pentru asta mai trezit tu atat de devreme...
Tsunade incerca sa para plictisita, dar in adancul sufletului ei simtise deja acea gheara rece care ii cuprindea fiecare coltisor al sufletului, trimitand ecouri puternice in mintea acesteia...ecouri ce nu prevesteau nimic bun.
Ino nu vorbi...in schimb isi potrivi privirea in asa masura incat determinarea ei sa nu poata fi combatuta cu nici un argument, cu nici o privire, de nici o persoana, oricare ar fi fost rangul acesteia...iar Tsunade stia perfect ca avusese dreptate...acea „misiune” nu prevedea nimic bun.
-Despre ce e vorba...
Vocea ei parea acum mai mult resemnata decat autoritara, iar privirea ei cazu blanda pe fata fetei, incercand sa se apropie intr-un fel de sufletul acesteia, sa il patrunda...sa vada ce are de gand...si sa o opreasca in cazul in care va proceda gresit...si sigur avea sa procedeze gresit, caci orgoliul si ambitia prosteasca de care daduse intotdeauna dovada din prima zi din care o cunoscuse parea sa o stapaneasca acum mai mult ca niciodata.
-Nu ma simt bine...vreau sa plec o vreme...si vreau sa fie o „misiune”.
Privirea ei o facu pe Tsunade sa nu mai incerce nici o impotrivire, asa ca spuse resemnata privind inapoi spre asezamantul de corturi:
-Acesta este satul tau...cand vei dori sa vi acasa...sti unde ne gasesti.
Nu privi inapoi...caci stia ca nu avea rost...continua sa priveasca asezamantul de corturi peste care lumina soarelui se ridica acum triumfatoare...nici urma de noapte...nici urma de liniste...acum toti pareau sa misune prin jur...nici urma de suferinta...nici urma de Ino...

[Ada]

Helloo:)
In primul rand, m-a atras titlul- e interesant si foarte bine ales.
Ador povestea ta! Ai un mod asa frumos de a scrie, ideeile curg lin, iar actiunea nu este deloc grabita. Iar cand vine vorba de ideile abordate... sunt cu siguranta 100% originale! Nu am mai vazut un fic de acest gen :-?. E foarte interesant ca povestesti din perspectiva lui Ino (nu prea imi place ca personaj din anime, dar in sfarsit citesc un fic original, care chiar merita citit si apreciat!).
Cel mai mult insa m-am bucurat de descriere... Este absolut superba, ai folosit niste expresii frumoase... pfaii... as vreu si eu sa ajung la un asemena nivel8->.
O singura obiectie de precizat:D. Ai folosit cam multe puncte de suspensie, dar probabil doar voiai sa ne introduce in acea stare de "visare".
Felicitari pentru poveste! Astept cu nerabdare urmatorul capitol!
Zbye:*

[☻vαмpιхυ`☻]

Ieee,capitolul 2 :x
Imi place la nebunie :">
Ma bucur ca in sfarsit e cineva care alege sa faca un fic si despre altcineva din anime si nu despre Sakura ,"cu parul roz ca al florilor de ciresi","ochii verzi ca ai smaraldului" sau cine stie ce.
Deci,ideea e originala si merita toata atentia
Descrierea si naratiunea mi-au placut la nebunie, dupa parerea mea, chiar te pricepi
Dialogul, cred ca a fost destul de explicit cat sa exprime cateva din gandurile personajelor
Cam atat am de zis ^^
Astept cu nerabdare urmatorul capitol xD
Ja ne

[Bloom.]

Buna din nou! Din pacate nu am observat mai devreme ca ai pus nextu` asa ca sunt a treia...eh, mai bine decat deloc:)) Sa nu o mai lungesc si sa trec la fic:
Pai imi place capitolul asta, doar ca m-a deranjat un lucru: ai folosit de prea multe ori numele "Ino" :)) . Puteai sa-i mai spui "blonda, tanara" bla, bla, bla. Dar acum nu mai conteaza :D.
Greseli de tastare nu am vazut [si m-am uitat cu atentie]. Poate daca aveai faceam si eu postul mai lung:))
Esti o naratoare foarte buna[spre deosebire de mine:))]
So...cam asta a fost tot ce am avut de spus. Astept nerabdatoare urmatorul capitol.
Bye and kissu`!

[Miss Serenity]

Va multumesc frumos pentru comentarii...intradevar am repetat cam mult numele ei...probabil ca m-a luat valul si nu mi-am dat seama, dar o sa incerc sa evit astfel de greseli pe viitor.
Cat despre punctele de suspensie...intradevar abuzez cam mult de ele...mi-a intrat in reflex de fiecare data cand vreau sa transmit un sentiment de profunzime sa spun asa, sau o pauza in gandurile personajului. O sa incerc sa le mai evit pe viitor dar nu stiu cat o sa reusesc.
Eu sper sa va placa in continuare povestea mea si sa o cititi...si atunci cand este cazul sa o criticati caci sunt deschise la critici de orice gen...nu ma deranjeaza sesizarile facute...defapt ma ajuta sa imi corectez greselile...
Si fara alte comentarii aici este continuarea...care sper sa fie si pe placul vostru:


Capitolul III


Trecusera cateva ore de cand parasise satul natal, fara sa aibe chiar si cel mai mic regret in suflet. Intradevar aveau sa ii lipseasca multi prieteni, in special Shikamaru si Chouji...trecusera prin atat de multe impreuna, ei o acceptasera asa cum era, cu fite si ifose si cateodata se faceau chiar ca nu sunt deranjati de faptul ca ea prelua mereu conducerea echipei zece, sau poate ca nu erau...poate ca ei se obisnuisera cu ea asa si o lasau de bunavoie sa isi faca de cap...pana la urma era fata. Si nu orice fata...toti stiau ca mai bine nu te contrazici cu ea...in final vei avea doar de pierdut.
„Si mai este si Sakura”...hmm...buna mea prietena din copilarie...si totodata cea mai mare rivala a mea.
O expresie de seriozitate ii aparu pe chip, lasand in uitare atitudinea aroganta si plina de superficialitate de dinainte.
„Am facut o promisiune”...si voi face orice imi este cu putinta pentru a o respecta, iar daca nu voi putea face asta in satul meu...atunci raspunsurile vor veni din alta parte.
Continua sa alerge in nestire, lasandu-se prada gandurilor ce o aruncau in trecut. Timpul trecuse peste toti, dar nu la fel. Candva demult, ea era prima intre fete...dar ce se intamplase? Oare cand incetase sa mai detina locul intai? Era intradevar frumoasa, mult mai frumoasa decat alte fete din sat...
„Nici chiar”...pe cine amagesc eu...nu am ramas in urma doar la capitolul lupta. Usor usor fetele alea mici si urate, timide si fara nici o perspectiva au crescut, au evoluat, au devenit puternice si nu numai.
„Hinata”...cand ma gandesc ca nimeni nu o baga in seama, era atat de timida, de solitara, era practic inutila, o fata stearsa ce nu ar fi avut nici o sansa in incercarea de a iesi din anonimat...dar acum, acum timpul a trecut...si a trecut atat de mult si repede...nu mai suntem copii. Iar Hinata nu mai este stearsa. Nu stiu cand si cum dar in momentul de fata este una din cele mai bune luptatoare din generatia noastra. Este atat de puternica si de priceputa in arta manipularii chackrei...ea, tocmai ea care fusese alungata de tatal ei din cauza lipsei de potential. Si daca ar fi numai atat...s-a facut atat de frumoasa. „Cat de aiurea ca sunt nevoita sa recunosc chiar eu lucrul acesta”. Parul ala lung si stralucitor, expresia de bunatate care ii lumineaza chipul in fiecare zi, ambitia ei de a nu ceda...toate acestea au transformat-o peste noapte atat de mult...atat de mult incat practic nu o mai recunosc. „Cand l-am vazut pe Neji la examenul chunin”; nostalgia o cuprinse usor dar aceasta nu ii intrerupse firul gandurilor, poate doar i le incetini...dar acestea se incapatanau sa curga fara voia ei. „Doamne ce patetica am fost”...am incercat sa ii atrag atentia cu frumusetea mea, dar el nici macar nu m-a bagat in seama...si de ar fi fost numai atat. Daca nu plecam cat mai repde de acolo ma alegeam cu o bataie de care nu aveam sa uit usor...nici eu nici camarazii mei pe care ii tarasem dupa mine in acel noroi, asa cum fac de fiecare data. „Ce prieteni buni am”...nici Shikamaru nici Chouji nu m-au abandonat niciodata...au mers inainte in frunte cu prostiile mele si au continuat sa ma sprijine, iar eu drept rasplata i-am bagat in si mai multe necazuri. Si totusi, lasand asta la o parte...acea Hinata lipsita de „orice”, a luptat cu Neji pana la ultima suflare...pana la inconstienta...si chiar si apoi. Eu nu as fi putut niciodata sa fac asa ceva...cu atat mai putin sa ii castig respectul, caci se pare ca Neji o apreciaza cu adevarat pentru valorile ce le ascundea in suflet si care acum s-au revarsat asupra tuturor si ne-a indemnat sa ii acceptam superioritatea in fata multora.
Un zambet firav ii aparu pe fata...stia ca erau multe de spus, dar nu mai conta...esentialul fusese deja demonstrat de propriile ganduri...aceleasi ganduri care pana mai ieri o ridicau in slavi in fata tuturor, pareau sa ii arate acum cat de jos ramasese...cat de infima era pe langa ceilalti...sau celelalte.
„Sakura”...hmm...ea este cea mai surpinzatoare dintre toate. Nu o sa ii spun asta niciodata...probabil oricat as incerca...origoliul nu imi va permite sa raman in urma ei...chiar daca am ramas demult. Nici nu retin cand m-a intrecut...poate a fost atunci in padure cand a riscat totul sa ii apere pe cei doi...a renuntat la parul ei si la toata atitudinea feminina doar sa ii tina in viata. Sau poate a fost atunci cand am luptat la examenul chunin...sau cine stie...poate timpul petrecut in cadrul echipei sapte a maturizat-o. Plecarea lui Sasuke...si toata suferinta indurata. „Sasuke”...doamne baiatul asta a frant multe inimi inca din copilarie...dar parca nici una nu a fost mai afectata ca Sakura de tot ce i s-a intamplat. „E si normal...ce prostuta sunt”...Sakura sufera pentru Sasuke in fiecare zi...la fel cum ar suferi si pentru Naruto...la fel cum probabil as suferi si eu daca Shikamaru sau Chouji ar pati ceva. Nu o sa tin niciodata la Sasuke cum tine ea...eu nu pot sa il inteleg...ea a trecut prin multe cu el...nici nu cred ca mai este vorba de iubire...e ceva mai presus de atat...este dorinta de a-ti salva un prieten...macar de ar aprecia el toate acestea, tot ce fac Sakura si Naruto pentru el. Poate ca de aici a inceput totul...destinul nostru a fost stabilit cand ea a intrat in echipa sapte iar eu in echipa zece. Atunci probabil ca diferentele au aparut intre noi doua...am continuat sa o privesc cu superficialitate...iar acum imi este atat de greu, atat de greu incat nici macar nu imi pot da seama cand si dece am fost depasita. A renuntat la parul ei, si si-a dedicat viata antrenamentelor si prietenilor ei...echipei ei...si totusi a crescut frumoasa...”chiar daca are fruntea lata"...tot este frumoasa...”oare este mai frumoasa decat mine?”...ei bine daca nu mai frumoasa, mai puternica sigur este...mai puternica si mai talentata. Indiferent ca este vorba de o lupta sau despre jutsul medical...ea este cu mult deasupra mea. Am ramas atat de mica in comparatie cu ea...
„Ino...promite-mi ca nu vei pierde niciodata in fata Sakurei, nici in dragoste nici in lupta nici in nimic”.
Rauri de lacrimi incepura sa ii brazdeze usor fata, fara ca macar sa isi dea seama de acest lucru. Amintirile curgeau cu atata fervoare incat lacrimile nu mai puteau fi oprite. Aceste cuvinte o bantuisera din clipa cand le auzise...doar o parte din ultimele cuvinte rostite de Asuma...si poate ca si cele mai importante. Era important sa ii mentina uniti pe Chouji si pe Shikamaru...doar ca aici esuase lamentabil...prin simplul fapt ca nu era nevoie de ea. Cei doi fusesera mereu uniti...cateodata chiar simtea ca in viata lor era in plus...ea nu avea nimic in comun cu ei...doar ii critica si se amuza pe seama lor. De ce ii ceruse Asuma un lucru inutil? Cu siguranta ca fusese doar o incurajare...asta..cat si partea cu Sakura. Nu avea ce sa mai piarda..ea oricum pierduse. Sasuke probabil ca uitase ca pe lumea asta mai exista o fata pe nume Ino care intr-un timp fusese indragostita pana peste cap, aproape obsedata de el...dar probabil ca amintirea Sakurei va ramane mereu scrijelita in inima lui...daca nu ca un sentiment de iubire, atunci ca si prieten cu siguranta ca va ramane...caci mai mult ca sigur Sasuke avea sa o considere pe Sakura toata viata prietena si colega lui si pentru acest simplu motiv el nu avea sa o uite...asa cum o uitase pe ea. Pe rand toti baietii parusera sa se indeparteze de ea...mai mult sau mai putin...fete precum Hinata si Sakura erau vizate...iar ea...desi era frumoasa, ramasese in urma...toti o considerau o amica...mai infumurata cei drept dar o amica. „Frustrant!” Si totusi, expresia dupa fata ei nu era frustrare...era mai mult tristete, nostalgie si poate regrete. „In lupta si medicina” nici nu are rost sa mentionez asa ceva...am pierdut de mult.
Incerca sa isi stearga lacrimile in timp ce alerga in nestire, dar cu fiecare miscare in dorinta de a le indeparta, acestea pareau sa curga cu si mai multa fervoare.
„Cum pot eu sa ii indeplinesc promisiunile facute lui Asuma cand nu sunt in stare nici macar sa ii mai ajung pe ceilalti din urma”
Stiuse tot timpul ca acesta era gandul ce o urmarise adanc in suflet, din ziua in care senseiul ei murise. Dar prefera sa il ignore si sa creada ca motivul insomniilor si al nelinistilor ce ii cuprinsese mintea si sufletul era cu totul altul...si ce era si mai crud era faptul ca nu reusea sa gaseasca „un altul”.
Nu putea trai in satul in care toti erau inaintea ei...nu avea sa ii depaseasca niciodata...oricat ar fi incercat era mult prea slaba, iar daca nu pleca, amintirea acea nu aveea sa ii dea pace.
Toti se evidentiasera pe rand, Naruto „in special Naruto”, Sasuke „in cazul lui nici macar nu aveam la ce altceva ma astept...”, Sakura, Hinata, Shikamaru „doamne cand devenise acest lenes atat de respectat de toti...atat de inteligent...de capabil...ea practic era un copil pe langa el”, ca sa nu mai zic de Chouji „grasul ala...el si-a dat viata pentru prieteni, in timp ce eu eram ocupata cu intretinerea parului si pastrarea siluetei mele perfecte”. Persoane ca Neji, Lee, Tenten „intotdeauna atat de nefeminina si totusi atat de devotata echipei sale si mai ales prietenilor...atat de muncitoare...cred ca m-ar face bucati inainte sa apuc sa fac o miscare”. Akamaru si Kiba, Shino...toti...toti au avansat. Toti au atins un nivel superior mie, iar eu desi sunt in aceeasi generatie cu ei, ma simt ca la academie. „Pana si pustiul ala Konohamaru” el a invatat cum sa stapaneasca Rasenganul la o varsta la care eu inca ma mai ocupat cu studiatul florilor...”sunt mai mult decat patetica”.
Toti au o cale a lor...iar eu nu fac decat sa ii privesc din spate. Am crezut ca daca devin un ninja medical aveam sa fiu mai utila...dar nu am reusit nimic...sunt tot ultima...mereu ultima si mereu buna de inlocuit...nefolositoare.
Trecusera ore de cand gandurile nu ii dadeau pace...dar probabil ca nu mai stia cat ar putea fi ceasul. Notinuea timpului trecuse pe langa ea pe nesimtite...la fel cum facuse in tot acest timp.
-A venit vremea ca timpul sa stea in loc si pentru mine!
Acum nu mai alerga. Statea in picioare si privea hotarata linia orizontului ce se desfasura in fata propriilor ochi. Lacrimile incetasera sa mai curga...nici nu stia cand se intamplase asta...dar important era ca avea o decizie de luat...si nu isi putea pierde timpul cu ganduri „despre ce a fost”.
-Cinci tari...Foc, Apa, Vant, Lumina si Pamant.
-Nenumarate sate...nenumarate posibilitati...dar, care este destinul meu?

[Bloom.]

Buna! Se pare ca nu ai reusit sa scapi de mine nici in capitolul asta>.>.
Mi-a placut. Mi-a placut chiar foarte mult acest capitol! Povestesti atat de bine si nu te incurci in detalii.
O singura greseala ai avut:
dece= de ce
Descrierea a fost fabuloasa si dialogul...pai nu prea ai avut si imi place.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol deoarece sunt nerabdatoare sa vad ce-ti mai trece prin cap.
Acesta va fii categoric un fic incredibil si sper sa nu te lasi de el.
Astept cu nerabdare nextu`.
Chuu and gambate^^

[Unia]

Buna din nou. Imi place ficul tau, ideea e foarte originala. Ma bucur sa citesc despre o astfel de Ino, in majoritatea ficurilor e e doar o fata superficiala indargostita nebuneste de Sasuke care o tachineaza mereu pe Sakura. In ficul tau ea e mai mult de atat si ma bucur sa vad asta. Imi place cum ai descris gandurile si sentimetele ei. Nu prea am ce comenta, pentru ca e fic foarte bun. Deocamdata nu se intampla mare lucru, dar inteleg ca actiunea va veni mai incolo. Imi place cum s-a terminat ultimul capitol, abia astept sa vad ce ii rezerva viitorul lui Ino, in ce tara o sa se stabileasca si pe cine o sa intalnesca. Ino nu e chiar personjul meu preferat, dar chiar imi place oarecum de ea asa cum ai descris-o tu. Mult succes in continuare, abia astept urmatorul capitol.