Pierduta in cuvinte...

[Obsession.]

Am scris si eu niste oneshot-uri in ultima perioada si, aseara, nu stiu cum, mi-a venit ideea de a posta cateva...So, acesta este unul dintre primele pe care le-am pus pe hartie. In cazul in care il recunoasteti...l-am publicat si pe blogul meu, cu username-ul Kitt, acum ceva timp. Sper sa va placa...

Ganduri

Uneori pur si simplu simt nevoia sa vorbesc. Sunt bine si fericita o perioada iar apoi, o clipa mai tarziu ceva se schimba si ma simt trista si pustie fara sa inteleg de ce, fara sa pot face ceva pentru a schimba asta. Nu pot vorbi pentru ca nu stiu ce as putea spune. Nu are sens sa plang pentru ca lacrimile nu fac decat sa adanceasca si mai mult golul care se instaleaza in sufletul meu, ele nu vor schimba insa nimic din ceea ce ma inconjoara. Si ce altceva mai ramane de facut in aceste conditii? Sa stau si sa zambesc, sa-i multumesc pe cei din jurul meu parand fericita, zimbind fara sa simt cuadevarat bucuria. Nu as putea sa schimb nimic nici daca as vrea pentru ca asa am ajuns sa fiu, asta a ajuns sa ma defineasca, fara ca macar sa-mi dau seama cand s-a intamplat, cum s-a intamplat.
Nu vorbesc cu nimeni pentru ca mi-e frica ca cei din jurul meu ma vor judeca, vor rade, ca nu vor intelege. Am ajuns sa ma tem sa arat ce gandesc, ce simt pentru ca asta ma poate face sa par diferita iar ceea ce este diferit, in lumea in care traim defineste “ciudatul”. Singurul refugiu a ramas scrisul, dar uneori devine aproape imposibil sa fiu sincera cu mine insami si sa accept ca exista o problema, ca lucrurile nu sunt atat de roz pe cat as vrea sa para.
Lipsa de incredere a devenit normala si incerc sa ma refugiez in scris, in lumi create de mine sau de altii in care chiar daca exista greutati, intotdeauna va exista si un “happy end” si va face ca toata suferinta sa nu mai insemne nimic pe langa fericirea si implinirea pe care o simti cand stii ca totul s-a terminat, ca greutatile au trecut si ca au meritat.
Mi-e frica de ce ar putea reprezenta ziua de maine, mi-e frica ca as putea gresi si astfel m-as putea face de ras. Asta a devenit cosmarul meu si ma face sa ma feresc de ceea ce este nou, pentru ca atunci cand incerci ceva diferit este imposibil sa nu gresesti. Stiu ca nu as putea niciodata exprima tot ceea ce simt, ca poate tot ceea ce fac acum nu va face decat sa-i plictiseasca pe cei care citesc dar am nevoie de ceva cu care sa ma descarc. Poate ca pare lipsit de sens si ma intreb daca chiar are rost sa o fac, dar azi am nevoie de asta.
Poate ca ceea ce fac este inutil, poate ca nu are niciun sens si poate ca nu va conta cuadevarat pe termen lung dar sa spun tot ceea ce gandesc cu voce tare imi este imposibil. Nu reusesc sa ma exprim, sa ma fac inteleasa si poate ca nici acum nu voi reusi, dar stiu ca macar asta ma va ajuta sa trec peste ceea ce simt in acest moment.
Maine va fi o noua zi si poate ca voi fi fericita, poate ca voi putea sa vorbesc vesela cu cei din jurul meu, sa fac ceea ce mi-am propus, poate ca voi cunoaste oameni noi si imi voi face prieteni…sau poate nu. Nimic nu e batut in cuie si cred ca asta este farmecul a tot ceea ce ne inconjoara desi sunt clipe in care tot ce imi doresc este sa opresc timpul, sa pot trai aceeasi clipa pentru totdeauna, pentru ca acea clipa este frumoasa iar urmatoare ar putea sa nu mai fie, pentru ca intr-o clipa poti sa zambesi iar o secunda mai tarziu te poti scufunda in lacrimi si durere si strs.
Stresul, ceea ce conduce viata fiecarei persoane, care ucide fara mila si care ne indreapta pe toti spre nebunie. El a ajuns sa guverneze vietile noastre si sa ne indrepte spre decizii pe care mai tarziu le regretam. Ajungem sa ne invartim inr-un cerc vicios in care fiecare gresala duce la o alta, fiecare lacrima aduce inca una si fiecare suspin este urmat de altul iar noi nu mai stim sa cum sa iesim, cum sa evadam din asta…

[Obsession.]

Well, desi nimeni nu a comentat...am pus totusi un alt oneshot. Cred ca v-ati cam dat seama ca eu nu prea folosesc persoana a treia, asa ca... sper sa va placa si mi-ar placea sa-mi spuneti parerile voastre:D
P.S:Scuze ca-i asa scurt dar...:blushing:

Noi...

Ne-am intalnit, am vorbit, am ras. Acum, in urma au ramas doar lacrimile amare si singuratatea despartirii. Si pentru ce? De ce sa plang pentru amintirea ta, pentru o iubire inexistenta, pentru o realitate care a fost doar pentru mine? Mi-as dori sa pot face ceva, sa schimb tot ceea ce a fost gresit, sa ne mai dau o sansa dar nu depinde de mine...tu ai uitat deja de noi. Astazi, cand ne vedem si ne privim, nu mai vad acea scanteie care se aprindea intre noi candva. Nu ne vorbim, nici macar nu ne apropiem unul de altul, dar, uneori intrezaresc o sclipire in ochii tai si atunci imi permit sa sper, dar e in van. Tot ce a fost a disparut, toate visurile noastre s-au spulberat lasand in urma praful, durerea si un infinit de pustiete din care eu nu am puterea de a evada.

Si imi pare rau. Imi pare rau pentru fiecare greseala pe care am facut-o, pentru fiecare zambet fals pe care ti l-am oferit si iti multumesc pentru fiecare data cand ai transformat minciuna in adevar si indoielile in convingeri de neclintit. Iti multumesc pentru ca m-ai invatat sa am incredere in mine si pentru ca m-ai sustinut, pentru rabdarea ta infinita si pentru ca mi-ai fost alaturi.

Iar acum, ca totul s-a terminat, mi-e greu sa nu privesc inapoi, sa nu ma intreb daca si tu regreti. Oare daca nu ne-am fi intors la cruda realitate, mi-ai fi spus ca ma iubesti? Oare daca nu ar fi existat posibilitatea sa fim judecati, lucrurile ar fi mers altfel? Sau totul ar fi fost la fel? Oare ar fi existat o sansa si pentru noi? Ai fi vrut sa existe?

[Addeh]

Bunaaa>:D< Trec si eu pe aici... Pentru inceput, sa nu te astepti la critici dure, nu-s eu aia care sa dea asa ceva:))
Sincer mi-a placut descrierile tale, "Ganduri"...:-? Hm..chiar sunt ganduri, ai scris ceva plin de sentimente, poate chiar ceea ce crezi u despre viata si multe altele.
"Noi" - nu sunt sigura... Stai, nu ma intelege gresit, a fost super, dar ma refer ca n-am prea inteles titlul... Continutul e interesant, iar titlul, daca intuiesc eu bn, se refera la doua persoane, sau poate lucrurile noi ce se intampla in prezent...
Oricum, e tare. Sa vi cu urmatorul one-shot:bye:

[Obsession.]

Merci pentru comm. Ma bucur ca ti-a placut. M-am decis sa pun un alt one shot. Cat despre "Noi" se referea la cei doi tineri, pronumele personal adica. Voi incerca sa fiu mai explicita de acum in colo. Si voi incerca sa fac capitole ceva mai lungi...incepand cu postul urmator:D Sper sa va placa.

Regrete

Plang…sunt atat de prinsa in minciuni, in obligatii si aparente si nu am nicio sansa sa ies din ele, nu ma pot ridica, nu pot face nimic. Si cat as vrea, cat de mult mi-as dori sa poti intelege, cat mi-as dori sa pot sa-ti spun. As vrea sa stii ca nu e vina ta, as vrea sa nu trebuiasca sa-ti spun adio, dar e prea tarziu. Si poate ca e mai bines a nu iti spun nimic, poate ca asa vai suferi mai putin. Am visat la o viata care acum mi-e interzisa, am sperat atat de mult…in van. O singura fraza spusa cu o nepasare rece a distrus totul.

Si stiu ca ceea ce spun nu are niciun sens pentru tine, stiu ca nu vei intelege nici acum si, mult prea probabil, niciodata, dar e mai bine asa. Sau asta e ceea ce incerc cu atata ardoare sa ma conving pe mine insami. Poate ca, daca imi repet de suficient de multe ori, voi ajunge sa cred si eu aceasta minciuna, poate imi va suna convingatoare.

Mi-a taiat aripile si m-a distrus, dar nu i-a fost deajuns, te-a distrus si pe tine, odata cu mine, nelasand in urma decat lacrimile si incertitudinile si multe amintiri pe care am jurat ca nu le voi uita. Si vreau sa stii un singur lucru, unul spus fara sute de intelesuri ascunse, doar din inima, doar pentru tine: Te iubesc. Te rog sa nu uiti asta si sa nu ma urasti pentru ca nu ti-am spus-o pe cand aveam ocazia, pe cand putea insemna ceva.

Iarta-ma.

Adio.

[Lust.]

Bună :]
Am să comentez decât ultima lucrare, lenea- you know - . Cum spuneam, cam scurtă, dar e destul de frumoasă. Nu am observat greşeli de tastare, totuşi ar fi drăguţ să scrii cu diacritice, acum cum vrei tu. Mi se pare o poveste tristă, o dramă, care se pare că-i povestită din punctul de vedere al fetei - sau al băiatului - .
Ai avut descriere, şi una bună fiindcă într-un fel mi-a ajuns la inimă and that`s good *smile* .
Mai aştept lucrări şi sper să fie la fel de bune, sau chiar mai bune decât cele postate !
Spor la scris în continuare !
:]

[Abbeh.]

Am să comentez doar ultima lucrare, doar pe ea am citit-o şi nu am să vorbesc în van despre celelalte.

Titlul m-a atras în mod special, am şi eu o lucrare cu acelaşi titlu, dar am observat că la tine are un cu totul alt subiect. Ai un mod mai aparte, aş putea spune, de a descrie care pot spune că-mi place. Sentimentele sunt transmise într-un mod frumos, regretul fiind prezent pe toată durata lucrării şi parcă vrând să te îndemne să citeşti mai mult şi mai mult. Am văzut vreo două greşeli de tastare, dar le vei putea căuta şi singură, chiar nu e nevoie să le înşir eu plus că sunt doar vreo două. [:
Probabil că şi celelalte lucrări sunt reuşite, dar nu mai am timp să mă uit acum peste ele; cred că am să revin cu un edit diseară.

Baftă! * h u g s *

[Obsession.]

Well, n-am mai postat de mult dar cred c-o sa ma revansez. Acesta este ultimul dintre oneshot-urile vechi, asa ca sper sa va placa... Si acesta este scurt cam scurt si imi pare rau...
Va multumesc ca a-ti comentat, inseamna foarte mult pentru mine si @Metal A., trebuie sa recunosc ca n-am mai scris decat o singura data cu diacritice. Totusi, la lucrarile pe care le voi scrie de acum inainte (aceasta a dost scris anul trecut) ma voi stradui sa la pun.

Shin,

Imi amintesc cand te-am vazut, nu mi-a trebuit mai mult de o clipa sa-mi dau seama ca tu esti diferit. Mi-am dorit inca de atunci sa-ti vorbesc, dar n-am stiut ce sa iti zic asa ca am tacut, te-am privit din umbra, fara a face nimic altceva, fara ca tu sa stii ca exist. Cat a trecut d-atunci? Mai mult de cat as vrea sa-mi amintesc, dar tu nu ai observant. Multi spun ca ma pricep sa imi ascund sentimentele. In momente ca acestea nu ma pot opri sa ma intreb daca e o binecuvantare sau un bluestem. Ce mai conteaza, oricum?

Iti scriu acum pentru ca vei pleca curand iar eu nu te voi mai putea privi de la distant in timp ce razi de glumele cuiva, sau cand te uiti pierdut, contempland frumusetea locurilor in care te afli, o frumusete pe care toti ceilalti o ignora. Nu ma voi mai putea intreba la ce te gandesti atunci ca te uiti in gol, neibservand nimic din ceea ce te inconjoara, nepasanduti de cei din jur…voi ramane doar cu amintiri a ceea ce ai insemnat tu pentru mine, macinata de intrebari fara raspuns. Poate ca oricum n-am fi avut o sansa, cine stie?

Sau, poate ca, daca ti-as fi spus mai de mult, lucrurile ar fi stat altfel acum, si totusi… intotdeauna mi-a fost frica de respingere. Nu am putut sa ma conving pe mine sa-ti vorbesc, iar acum e prea tarziu. Imi pare rau ca ne-am luat sansa, daca am avut vreodata vreuna…

Imi vei lipsi.

Cu drag,
Amaya

[Obsession.]

M...am sa pun un nou oneshot. As vrea sa va anunt ca acesta are limita de varsta (+16, as spune). E primul de genul acesta pe care il scriu:blushing: Sper sa va placa si astept parerile voastre:D

Rămâi cu bine, Claire

Să cazi. Este un sentiment atât de înspăimântător. Să fi pierdut, să simţi că nimic din ceea ce faci nu ar putea vreodată să oprească această cădere liberă spre nebunie, spre pierzanie. Aş vrea să lupt, să pot face ceva, orice, pentru ca lucrurile să fie asa cum au fost inainte dar totodată, imi dau seama că ar insemna să te las să-mi distrugi viata in continuare.

Asta este ceea ce ai facut de la-nceput, nu-i aşa? Mi-a luat aşa de mult timp să-mi dau seama de faputul că nu eşti cu nimic mai bun decât toţi ceilalţi, am suferit atat de mult pe drum. Aproape că nu-mi vine să cred, după ataţia ani, că eşti aşa şi că aşa ai fost tot timpul. Tu m-ai minţit incă din prima clipă iar eu am fost destul de proastă incât să te şi cred. Îmi amintesc că nimic din ceea ce făceam nu te mulţumea, niciodată nu pareai satisfacut de mine...de multe ori nici măcar nu te interesam. Cat de mult am plâns întrebăndu-mă unde gresesc.

Şi acum două zile am aflat. Tu nu ai facut decât să-ţi baţi joc. Am inţeles, deşi mult prea târziu, că pentru tine nu contez, că am fost doar o distracţie. Erai cu ea, cu prietena mea cea mai bună, în patul nostru. Când v-am văzut am simtit cum cerul cade peste mine şi am crezut că nimic nu mă va mai putea face să zâmbesc din nou, să trăiesc din nou. Totuşi, acum incerc să cred că nu-mi mai pasă.

Mă mint singură, ştiu asta, dar nu contează. Poate că la un moment dat voi inceta să mă intreb de ce mi-ai facut asta si voi ajunge să nu mai fac nopţi albe pentru tine. Nu meriţi.
Aş fi facut totul pentru tine şi ăsta este probabil şi motivul pentru care nu te-ai descotorosit de mine tu însuti. Ai crezut că-ţi va fi uşor să mă manipulezi şi astfel să obţii ceea ce vrei, totul fara prea mult efort.

Chiar şi acum, după ce te-am prins, indrăzneşti să vii la mine şi să-mi spui că nu a fost nimic mai mult decât o intamplare nefericită, o greşală. Şi să ştii, eu te cred. Chiar a fost o greşală...ca ai uitat sa laşi chieia in uşa ca eu să nu o pot folosi pe a mea. Ai greşit si din cauza asta ai fost prins.

Chiar nu-nţelegi că eu m-am săturat? Că plec? Tot ce iţi cer e să mă laşi in pace, e chiar atât de greu după tot ceea ce ai facut?

-Dar ce-am facut? intrebi de parca eu aş fi nebună si te-aş acuza pe tine, cand defapt nu ai nicio vină. Doar pleacă, te implor! Doar pleacă! Dar tu nu mă asculţi, nu ai facut-o niciodată, de ce Doamne as mai crede ca vei începe acum? Şi vii spre mine, miscandu-te incet, seducător şi incerci să mă săruţi. Eu ma retrag. Nu vreau! Nu intelegi ca nu te pot ierta? De ce insişti?

Şi mă săruţi. Încerc să mă zbat dar este in zadar...şi orcât de pornită impotriva ta as fi, totul se pierde in mreajele acelui sărut. Mă ghidezi spre patul ce se afla in spatele meu si mă laşi să alunec usor. Imi eliberezi buzele pentru a respira dar cobori încet, pe gât, ştiind ca asta mă va excita. Incă incerc să scap, ştiind că dacă vom face asta îţi voi cădea din nou în plasă si voi face din nou doar ceea ce vrei tu, trecând totul cu vederea şi iertandu-te pentru orice. Nu am nicio şansă totuşi, iar tu o ştii. Profiţi de asta şi îmi dai bluza negra jos dintr-o mişcare. Scapi şi de restul hainelor într-un timp imposibil de scurt şi fară ca măcar sa-mi dau seama m-am alaturat ţie. Încerc să mă lupt cu gemetele ce vin in urma săruturilor tale ce coboară incet in jos pe abdomenul meu. Mâna ta isi face loc în acea zona intimă si iar eu aproape ţip de placere. Sunt deja excitată si toate gândurile mele sunt de-acum departe de acel moment in care tot ceea ce voiam era sa-i pun capăt.

-Doa…! nu reusesc sa termin acel cuvânt căci tu ai intrat in mine iar orice mai rămăsese lucid din mintea mea e déjà departe de-acum. Te simt inauntrul meu, te mişti din ce in ce mai repede si din când in câbd mai scapi câte un geamăt.

Ne eliberam amândoi aproape in acelaşi timp iar tu te laşi să cazi langă mine. Respir sacadat, incerc să ma calmez şi să-mi recapăt suflul iar când in sfârşit mă simt in stare să vorbesc iţi spun ca te iert dacă imi promiţi că nu o vei mai face din nou.

Tu te ridici din pat şi incepi să te imbraci ceea ce mi se pare ciudat. Niciodată nu te ridici să te imbraci după ce facem sex. Ridic o spranceană la tine in timp ce văd că te apleci si iţi iei adidaşii.
-Da, nu se va mai intâmpla, imi spui zâmbind senin, pentru ca de azi înainte nu voi mai avea cum să te inşel, din moment ce nu vom mai fi impreună.
Te apropii şi mă săruţi pe obraz in timp ce eu te privesc perplexă.
-Rămâi cu bine, Claire.

Åži pleci.