Intre viata si moarte + 16

[*Piersicuta]

Capitolul 2

Nici eu nu stiu ce sa mai cred, ce sa mai doresc. Am devenit confuza, dar parca am un scop in viata. Parca doresc ceva, dar nu stiu ce! Imi este frica sa nu ma ierd in aceasta lume oribila, dar nu vreau sa fiu intodeauna fericita. Viata nu poate fi traita numai in fericire. Durerea, iubirea, suferinta exista in aceasta lume. Dar in acest sat parca lipseste total.

Asta imi spuneam. Totul a fost linistit pana acum cateva zile cand am aflat ca ceva omoara animalele si chiar oamenii! Exact cand este luna plina, victimele mor sfasiate. Varcolacul este singura optiune ce ramane valabila. Cum am spus, toata linistea a disparut. Tot ce a fost strans de sateni pana acum s-a dus. Unii au fugit, altii au murit. Nu exclud persoanele ce jelesc moartea copiilor sai. Pana si eu jelesc moartea surorii mele cu venin in suflet. Prima victima a varcolacului ea a fost, persoana pe care o iubeam cel mai mult, surioara mea mai mica pe care trebuia sa o protejez a murit. Aceste lucruri mi-au aratat cat de ipocrita am fost pana acum si ce se poate intampla cand doresti schimbarea. Chiar daca astepti distrugerea, moartea... nimic nu te poate pregati pentru pierderea surorii tale.
Ma simt fara scapare din acest infern, fara solutie.

Lacrimi intense mi-au invadat fata de cand am auzit veseta, de cand am vazut-o acolo, in balta de sange. Totusi, totusi nu am putut sa o protejez! Nu mi-am dat nici o clipa seama de greseala pe care am facut-o... mi-am dorit fara sa vreau moartea surioarei mele. Luchy mereu va fi in inima mea si voi salva satul cu orice pret. Nu conteaza ce trebuie sa fac, daca satul va fi salvat poate ea se va odihni in pace. Cand simti durerea asta, disperarea ce te cuprinde in cel mai nepotrivit moment nici nu mai stii ce sa faci. Ce decizii sa iei sau cum sa ajuti? Nu sunt singura ce ar putea ajuta in momentul asta, dar nu o sa ma las. Sufera multe persoane si doar cineva cu inima de gheata ar putea sta sa priveasca la ce se intampla fara sa miste un deget.

Cineva cu inima de piatra... uite cine vorbeste! Vorbeste cineva care nici macar nu si-a putut proteja sora, cum sa poata proteja un sat intreg?! Astfel de intrebari ma deznadajduiesc, ma fac sa sufar gandindu-ma ca acel varcolac nu va disparea. Totusi raman optimista gandindu-ma ca orice are o solutie, orice este posibil. De ce sa nu fie? De ce sa nu fie cand exista demoni, varcolaci, Dumnezeu? De ce sa nu fie cand eu sunt un inger? Daca exista persoana in acest sat care sa aiba o sansa cat de mica sa-l invinga, atunci aceea sunt eu.

Dar trebuie sa astept, numai cu calmul voi rezolva situatia asta. Numai cu calmul o sa pot afla unde este acel varcolac, cine este mai exact. Varcolacii i-au forma umana si ataca in noaptea cu luna plina si ca sa fie si mai frustrant, timp de 3 zile el va vana incontinuu incepand de maine. Luna are o pozitie favorabila la 13 ani, cand varcolacul isi transimte blestemul. Daca e nevoie, mai bine eu sunt blestemata si mor decat sa sufere altcineva. Macar as sti ca mor pentru ceva nobil.
M-am ridicat de pe podeaua rece, uitandu-ma in oglinda. Noptile nedormite isi lasa amprenta, fiind palida, cearcane vizibile sub ochii rosii de la plans din care inca mai curg lacrimi abundente ce se preling pe obraji; apoi pe parchet. Parul alb din nastere sta ravasit pe pe spatele gol, corpul fiind acoperit doar de un cearceaf. Nu am putut iesi din camera in acest timp din cauza durerii. Nefiind atenta am cazut si mi-am dezlocat umarul.
M-am dus la dulap si am scos de acolo o rochie neagra, lunga pana la genunchi. M-am dus la baie si am facut un dus rapid, imbracandu-ma cu rochia. Parul a fost un chin, fiind ondulat si greu de aranjat. Niste manusi lungi pana la cot, tot negre din plasa 'acompaniau' tinuta gotica. In picioare mi-am luat niste cizme negre si o mantie lunga cu gluga de culoare rosie fiind iarna.

Cam atat! Sper sa va placa!