25-02-2012, 08:23 PM
Multumesc mult de comentarii. So, next:
Soarele ma trezise pentru a nu stiu cata oara intr-o dimineata de scoala. Incepusem sa urasc iesitul din casa si cred ca aveam un motiv intemeiat. Ma saturasem de rutina banala, dar acum parca voiam inapoi zilele cand nu aveam altceva de facut decat sa ma ingrijorez ca voi fi luat peste picior sau ca mi se va pune piedica. Noile griji erau mult mai mari si ami complicate, iar luarea in parte a fiecareia depasea standardele umane. Dupa mica rutina a diminetii pasi mei au fost purtati inspre scoala, mai exact laboratorul de biologie. Cine naiba a pus ora asta prima e un bou cu diploma de locul intai. Mi-am aruncat mapa pe banca asteptand ca profesorul sa intre in clasa si sa potoleasca elevii care mai de care mai galagios. Da, nu se prea vede ca suntem clasa de liceu. Cica ar trebui sa se respecte regulile mai mult, sa fim mai respectuosi, etcetera dar nu vad niciun coleg care sa faca asta, doar eu. Ca de obicei in timpul orei au fost vesnicele note de patru pentru cei prinsi neinvatati, lectia predata, cativa elevi dati afara din cauza neastamparului si cam atat. De ce oare am inceput sa vad cam tot ce se poate intampla in clasa asta? Mi-ar folosi asta in alte domenii...
Dupa ore m-am trezit cu Isamu stand la poarta scolii si se pare ca ma astepta. Ciudat, nu imi spusese nimic.M-am apropiat de el pastrandu-mi masca de plictisit ca altfel nu ma puteam comporta momentan.
-Shiro, vi pe la mine? Materia nu se invata singura si in plus e mai practic decat sala de clasa.
-Daca vrei, de ce nu? Mie unul imi convine...
Am raspuns si m-am urcat in masina lui albastra. Pe drum Isamu imi povestise ce se mai intamplase pe la clasa lui, se pare ca noul coleg al lor era Ken, asa ca pauzele au fost un fel de timp de razboi, dar din pacate doar verbal. Ma ingrijora acest lucru si nu pentru ca nu s-au luat la bataie sau ca se jignesc, ci pentru ca nu-mi placea ca el sa-mi fie coleg de scoala, imi ajunsese la orfelinat. Masina s-a oprit in fata casei lui Isamu, iar eu am coborat primul, asteptandu-l pe roscat sa-si duca masina in garaj. Dupa asta am intrat amandoi in casa. Isamu a adus fursecuri si doua pahare cu Cola in sufragerie, acolo unde stabilisem sa scriem temele. M-am asezat pe canapea, in fata masutei de sticla. Amandoi ne-am scos cartile si caietele incepand sa lucram. Nu a trebuit sa-i explic prea multe, se pare ca incepuse sa invete, iar in cateva ore temele au fost complete.
-Incearca sa rezolvi si exercitiul asta te rog. Probabil o sa vi-l ceara maine in clasa.
-Bine, dar vreau si premiu pentru el... Esti de acord?
-La ce referi cand spui premiu, Isamu?
-Ceva miiiiiiic, de acord?
-Bine, sa zicem ca da.
Roscatul s-a apucat imediat de exercitiu si spre surprinderea mea, l-a facut corect. Intrebarea ce-mi vajaia prin minte era oare ce vrea ca premiu?
-Si acum sa-mi iau rasplata!
Dupa spusele sale buzele mi-au fost acaparate intr-un sarut pasional, limbile noastre incepand sa danseze un vals, a carui lupta de dominatie nu o puteam castiga. Gurile de aer le luam doar cand schimbam pozitia capului, dar nu erau suficiente, caci pentru mine si simplul fapt ca buzele sale le-au atins pe ale mele era suficient cat sa ma doboare. Isamu a rupt sarutul si parca dupa cateva momente de gandire a continuat cu sarutarile de data aceasta pe gat. Hopa! Asta nu mergea in directia care trebuia. Daca ar fi continuat, masca mea de raceala s-ar fi spulberat in mai putin de cateva secunde.
-Isamu, stop! Nu vreau sa contiuam.
Am spus cu tonul rece pe care il mai puteam avea. S-o creada el ca ma schimb asa usor!
-In regula, oricum doar sarutul imi era rasplata. Restul a venit de la mine.
A spus razand, zambindu-mi apoi. Tanarul a propus sa ne jucam ceva pe laptop asa ca am acceptat. Timp de o ora am ras in continuu la ce glume putea Isamu sa spuna pe baza jocului, iar la final am ras cu lacrimi. Mi-am strans lucrurile si mi-am luat la revedere, cerandu-i sa nu ma conduca, oricum aveam de gand sa ma plimb putin inainte de a merge acasa.
Am iesit de pe aleea cu case, intrand pe strada principala, dupa care am luat-o inspre parc. Am hotarat sa trec pe langa vechiul orfelinat intre timp. Am ramas uimit sa vad ca aproape de orfelinat am dat de Yurni. Baiatul s-a apropiat de mine si mi-a vorbit:
-Scuze ca am avut adresarea aceea data trecuta, as putea sa iti spun de ce eram asa?
-Te ascult.
Am raspuns sec, amandoi asezandu-ne pe o banca de la un bloc apropiat. Tanarul a inceput sa-mi spuna ca el este un fost iubit de-al lui Isamu, dar sa nu-mi fac griji ca nu mai simte nimic, mai ales dupa ce i-a facut Akashii.
-Ce anume? Nu cred ca exista ceva care sa nu-ti fi convenit, adica mie unul nu mi-a facut nimic.
-Asa eram si eu, credul. Isamu imi declarase dragostea de atat de multe ori, nici nu le puteam numara, iar apoi cand intr-o zi i-am refuzat avansurile am avut surpriza sa-l gasesc cu o fata in plina actiune. Am reusit sa trec peste asta, dar mai apoi incidentul s-a repetat, de data aceasta fiind un baiat in loc de fata. Asa am hotarat ca el nu este altceva decat un zburator din floare in floare, aventurier ce nu dorea decat sa-si satisfaca nevoile ca apoi sa ma dea la gunoi. Sora mea l-a ajutat de mai multe ori asa ca momentan Isamu ne-a considerat buni prieteni, toti incercand sa uitam trecutul, dar nu este simplu. Cand te-am vazut cu el am considerat ca adresandu-ma asa te voi face cumva sa te indepartezi, dar nu cred ca am reusit. Nu stiu ce simte el pentru tine, nu am dreptul sa vorbesc, doar te rog sa ai grija sa nu patesti ca mine. iti va fi greu chiar daca vei avea prieteni care sa te sustina. Mai vorbim! Ceao!
Dupa salutul sau, i-am raspuns si am continuat sa merg inspre vechiul orfelinat. Nu stiu de ce, dar curtea aceea in care copilarisem era un adevarat refugiu, acolo puteam sa gandesc limpede, sa ma regasesc, era ceva ce ma atragea catre locul ala si nu doar trecutul. Am intrat in curtea parasita asezandu-ma pe banca ponosita unde statuse Hitomi in ziua in care imi spusese ca voi adoptat. Am oftat lung privind in gol, gandindu-ma la ce imi spusese Yurni. Probabil ca Isamu s-a schimbat de atunci, nu cred ca m-ar fi mintit.
-Fraiere, n-ai alta treaba decat sa-ti futi timpul liber pe aici? Nu ar trebui sa i-o sugi lui Isamu pana crapi?
Mi-a intrerupt sirul gandurilor o voce preabine cunoscuta de fata. Mi-am ridicat capul observand-o pe Hitomi. Blondina avea suvite mov, parul aranjat intr-o frizura gen Emo, purta o bluza cu bretele de culoare mov cu alb ce ii scotea in evidenta decolteul, strampi mov cu alb, o fusta mov cu o curea alba, iar in picioare adidasi in aceleasi doua culori. Cred ca este una de pe centura...
-Hitomi, ce e cu tine?
-Ce sa fie?! Eu fac bine, pestele de Ken ma pune sa ma tavalesc cu tot ce misca asa ca uraaa, ce fericita pot fi! Dar stai calm, Akira, o sa ti-o platesc cu varf si indesat!
Dupa crizele pe care le-a facut, a plecat lasandu-ma ca picat din luna. Ce ii facusem de nu ma suporta sub nicio forma? Unde erau zilele de orfelinat in care puteam sa zambesc? Erau duse de mult pe apa sambetei. M-am ridicat de pe banca privind la copacul de langa aceasta. Doar el stia adevarurile acestui orfelinat si o data cu el aveau sa moara. Pasii m-au purtat catre parcul din apropiere. Se facuse seara asa ca luminile parcului si ale strazii se aprinsesera. M-am asezat pentru a nu stiu cata oara pe o banca si privind un grup de copii, mi-am adus aminte de ceva.
Eram impreuna cu Hitomi si Ken in excursia pe munte. Incepuseram sa alergam unul dupa altul intr-un joc copilaresc. Apoi am jucat alte jocuri cu mingea, radeam in continuu si orice ne-ar fi spus insotitoarea nu ne strica voia buna. Ma simteam atat de bine, de vesel, incat as fi dat orice sa nu mai plec
O persoana anume imi atrase atentia. Era un tip saten, imbracat intr-un tricou gri si blugi negri, in picioare avand adidasi in cele doua culori. Dupa cateva secunde de holbat m-am prins cine era-Ken! M-am ridicat urgent de pe banca si am luat-o la pas rapid inspre casa, dar mi-am simtit mana prinsa de o alta persoana.
-Cand se vad, cunostintele se saluta. Buna si in plus, unde ai de gand sa circuli la ora asta singur? Mergi acasa, nu? Hai ca te duc eu.
-Ken, nu inteleg ce vrei, dar ma descurc asa ca lasa-ma in pace!
-Daca vei continua cu masca asta poate ca pana la urma iti dau una sa-ti revi! In fata altora poate ca tine, dar eu te stiu mult prea bine caracterul tau, asa ca nu tine!
Am lasat-o balta cu ripostatul si mi-am zis ca il voi lasa sa ma urmeze pana acasa. Pe drum niciunul nu a scos niciun cuvant, el doar parea bine dispus. In fata casei am dat de mama mea vitrega ce tocmi se intorcea de la cumparaturi, deoarece avea foarte multe plase in maini.
-Buna, Akira. Incepusem sa-mi fac griji. Tu cum te numesti?
-Buna seara, doamna Chiyo, ma numesc Ken Shao sunt un fost coleg de orfelinat, un vechi prieten.
-Incantat sa te cunosc, Ken. Intra, te rog ca doar nu este politicos sa ramai afara dupa ce ai venit cu Akira acasa. Haideti, intrati!
Grozav! Ce pot sa zic, mama vitrega nici nu stii pe cine ai bagat in casa. Pe viloatorul fiului tau adopat, ce desteapta esti! M-am asezat pe canapea in living, Ken in fotoliul de langa mine, iar doamne Chiyo a plecat sa aduca cateva fursecuri. Devenisem alarmat, nu imi placea sa fiu singur cu Ken. ma jucam cu mainile, priveam pe pereti, ma uitam la telefon, orice ca sa gasesc ocupatie.
-Calm, Akira, nu am de ce sa-ti fac ceva asa ca linisteste-te.
-Asta spui tu... Am zis dupa care mama isi facuse aparitia.
Ken a inceput cu tot felul de istorisiri de la orfelinat, a facut glume si se pare ca se intelegea de minune cu doamne Chiyo, lucru care este un semnal de alarma pentru mine. Norocul meu a fost ca baiatul nu a vrut sa stea mult si intr-o jumatate de ora s-a carat. Mama a ramas sa stranga platoul cu fursecuri, iar eu am mers sus, am facut un dus si m-am pus in pat. Eram extenuat.
In mijlocul noptii mi-am deschis ochii si am sarit din pat ca ars. Am simtit ceva ca un frig ce imi trece prin corp, un sentiment urat legat de o anume intamplare. Ceva legat de o persoana, dar nu imi dadeam seama de care... Am mai avut sentimente din acestea inainte, dar niciodata nu a iesit nimic bun. M-am pus inapoi in pat, adormind cu greu...Cine este persoana pentru care am simtit-o?
Soarele ma trezise pentru a nu stiu cata oara intr-o dimineata de scoala. Incepusem sa urasc iesitul din casa si cred ca aveam un motiv intemeiat. Ma saturasem de rutina banala, dar acum parca voiam inapoi zilele cand nu aveam altceva de facut decat sa ma ingrijorez ca voi fi luat peste picior sau ca mi se va pune piedica. Noile griji erau mult mai mari si ami complicate, iar luarea in parte a fiecareia depasea standardele umane. Dupa mica rutina a diminetii pasi mei au fost purtati inspre scoala, mai exact laboratorul de biologie. Cine naiba a pus ora asta prima e un bou cu diploma de locul intai. Mi-am aruncat mapa pe banca asteptand ca profesorul sa intre in clasa si sa potoleasca elevii care mai de care mai galagios. Da, nu se prea vede ca suntem clasa de liceu. Cica ar trebui sa se respecte regulile mai mult, sa fim mai respectuosi, etcetera dar nu vad niciun coleg care sa faca asta, doar eu. Ca de obicei in timpul orei au fost vesnicele note de patru pentru cei prinsi neinvatati, lectia predata, cativa elevi dati afara din cauza neastamparului si cam atat. De ce oare am inceput sa vad cam tot ce se poate intampla in clasa asta? Mi-ar folosi asta in alte domenii...
Dupa ore m-am trezit cu Isamu stand la poarta scolii si se pare ca ma astepta. Ciudat, nu imi spusese nimic.M-am apropiat de el pastrandu-mi masca de plictisit ca altfel nu ma puteam comporta momentan.
-Shiro, vi pe la mine? Materia nu se invata singura si in plus e mai practic decat sala de clasa.
-Daca vrei, de ce nu? Mie unul imi convine...
Am raspuns si m-am urcat in masina lui albastra. Pe drum Isamu imi povestise ce se mai intamplase pe la clasa lui, se pare ca noul coleg al lor era Ken, asa ca pauzele au fost un fel de timp de razboi, dar din pacate doar verbal. Ma ingrijora acest lucru si nu pentru ca nu s-au luat la bataie sau ca se jignesc, ci pentru ca nu-mi placea ca el sa-mi fie coleg de scoala, imi ajunsese la orfelinat. Masina s-a oprit in fata casei lui Isamu, iar eu am coborat primul, asteptandu-l pe roscat sa-si duca masina in garaj. Dupa asta am intrat amandoi in casa. Isamu a adus fursecuri si doua pahare cu Cola in sufragerie, acolo unde stabilisem sa scriem temele. M-am asezat pe canapea, in fata masutei de sticla. Amandoi ne-am scos cartile si caietele incepand sa lucram. Nu a trebuit sa-i explic prea multe, se pare ca incepuse sa invete, iar in cateva ore temele au fost complete.
-Incearca sa rezolvi si exercitiul asta te rog. Probabil o sa vi-l ceara maine in clasa.
-Bine, dar vreau si premiu pentru el... Esti de acord?
-La ce referi cand spui premiu, Isamu?
-Ceva miiiiiiic, de acord?
-Bine, sa zicem ca da.
Roscatul s-a apucat imediat de exercitiu si spre surprinderea mea, l-a facut corect. Intrebarea ce-mi vajaia prin minte era oare ce vrea ca premiu?
-Si acum sa-mi iau rasplata!
Dupa spusele sale buzele mi-au fost acaparate intr-un sarut pasional, limbile noastre incepand sa danseze un vals, a carui lupta de dominatie nu o puteam castiga. Gurile de aer le luam doar cand schimbam pozitia capului, dar nu erau suficiente, caci pentru mine si simplul fapt ca buzele sale le-au atins pe ale mele era suficient cat sa ma doboare. Isamu a rupt sarutul si parca dupa cateva momente de gandire a continuat cu sarutarile de data aceasta pe gat. Hopa! Asta nu mergea in directia care trebuia. Daca ar fi continuat, masca mea de raceala s-ar fi spulberat in mai putin de cateva secunde.
-Isamu, stop! Nu vreau sa contiuam.
Am spus cu tonul rece pe care il mai puteam avea. S-o creada el ca ma schimb asa usor!
-In regula, oricum doar sarutul imi era rasplata. Restul a venit de la mine.
A spus razand, zambindu-mi apoi. Tanarul a propus sa ne jucam ceva pe laptop asa ca am acceptat. Timp de o ora am ras in continuu la ce glume putea Isamu sa spuna pe baza jocului, iar la final am ras cu lacrimi. Mi-am strans lucrurile si mi-am luat la revedere, cerandu-i sa nu ma conduca, oricum aveam de gand sa ma plimb putin inainte de a merge acasa.
Am iesit de pe aleea cu case, intrand pe strada principala, dupa care am luat-o inspre parc. Am hotarat sa trec pe langa vechiul orfelinat intre timp. Am ramas uimit sa vad ca aproape de orfelinat am dat de Yurni. Baiatul s-a apropiat de mine si mi-a vorbit:
-Scuze ca am avut adresarea aceea data trecuta, as putea sa iti spun de ce eram asa?
-Te ascult.
Am raspuns sec, amandoi asezandu-ne pe o banca de la un bloc apropiat. Tanarul a inceput sa-mi spuna ca el este un fost iubit de-al lui Isamu, dar sa nu-mi fac griji ca nu mai simte nimic, mai ales dupa ce i-a facut Akashii.
-Ce anume? Nu cred ca exista ceva care sa nu-ti fi convenit, adica mie unul nu mi-a facut nimic.
-Asa eram si eu, credul. Isamu imi declarase dragostea de atat de multe ori, nici nu le puteam numara, iar apoi cand intr-o zi i-am refuzat avansurile am avut surpriza sa-l gasesc cu o fata in plina actiune. Am reusit sa trec peste asta, dar mai apoi incidentul s-a repetat, de data aceasta fiind un baiat in loc de fata. Asa am hotarat ca el nu este altceva decat un zburator din floare in floare, aventurier ce nu dorea decat sa-si satisfaca nevoile ca apoi sa ma dea la gunoi. Sora mea l-a ajutat de mai multe ori asa ca momentan Isamu ne-a considerat buni prieteni, toti incercand sa uitam trecutul, dar nu este simplu. Cand te-am vazut cu el am considerat ca adresandu-ma asa te voi face cumva sa te indepartezi, dar nu cred ca am reusit. Nu stiu ce simte el pentru tine, nu am dreptul sa vorbesc, doar te rog sa ai grija sa nu patesti ca mine. iti va fi greu chiar daca vei avea prieteni care sa te sustina. Mai vorbim! Ceao!
Dupa salutul sau, i-am raspuns si am continuat sa merg inspre vechiul orfelinat. Nu stiu de ce, dar curtea aceea in care copilarisem era un adevarat refugiu, acolo puteam sa gandesc limpede, sa ma regasesc, era ceva ce ma atragea catre locul ala si nu doar trecutul. Am intrat in curtea parasita asezandu-ma pe banca ponosita unde statuse Hitomi in ziua in care imi spusese ca voi adoptat. Am oftat lung privind in gol, gandindu-ma la ce imi spusese Yurni. Probabil ca Isamu s-a schimbat de atunci, nu cred ca m-ar fi mintit.
-Fraiere, n-ai alta treaba decat sa-ti futi timpul liber pe aici? Nu ar trebui sa i-o sugi lui Isamu pana crapi?
Mi-a intrerupt sirul gandurilor o voce preabine cunoscuta de fata. Mi-am ridicat capul observand-o pe Hitomi. Blondina avea suvite mov, parul aranjat intr-o frizura gen Emo, purta o bluza cu bretele de culoare mov cu alb ce ii scotea in evidenta decolteul, strampi mov cu alb, o fusta mov cu o curea alba, iar in picioare adidasi in aceleasi doua culori. Cred ca este una de pe centura...
-Hitomi, ce e cu tine?
-Ce sa fie?! Eu fac bine, pestele de Ken ma pune sa ma tavalesc cu tot ce misca asa ca uraaa, ce fericita pot fi! Dar stai calm, Akira, o sa ti-o platesc cu varf si indesat!
Dupa crizele pe care le-a facut, a plecat lasandu-ma ca picat din luna. Ce ii facusem de nu ma suporta sub nicio forma? Unde erau zilele de orfelinat in care puteam sa zambesc? Erau duse de mult pe apa sambetei. M-am ridicat de pe banca privind la copacul de langa aceasta. Doar el stia adevarurile acestui orfelinat si o data cu el aveau sa moara. Pasii m-au purtat catre parcul din apropiere. Se facuse seara asa ca luminile parcului si ale strazii se aprinsesera. M-am asezat pentru a nu stiu cata oara pe o banca si privind un grup de copii, mi-am adus aminte de ceva.
Eram impreuna cu Hitomi si Ken in excursia pe munte. Incepuseram sa alergam unul dupa altul intr-un joc copilaresc. Apoi am jucat alte jocuri cu mingea, radeam in continuu si orice ne-ar fi spus insotitoarea nu ne strica voia buna. Ma simteam atat de bine, de vesel, incat as fi dat orice sa nu mai plec
O persoana anume imi atrase atentia. Era un tip saten, imbracat intr-un tricou gri si blugi negri, in picioare avand adidasi in cele doua culori. Dupa cateva secunde de holbat m-am prins cine era-Ken! M-am ridicat urgent de pe banca si am luat-o la pas rapid inspre casa, dar mi-am simtit mana prinsa de o alta persoana.
-Cand se vad, cunostintele se saluta. Buna si in plus, unde ai de gand sa circuli la ora asta singur? Mergi acasa, nu? Hai ca te duc eu.
-Ken, nu inteleg ce vrei, dar ma descurc asa ca lasa-ma in pace!
-Daca vei continua cu masca asta poate ca pana la urma iti dau una sa-ti revi! In fata altora poate ca tine, dar eu te stiu mult prea bine caracterul tau, asa ca nu tine!
Am lasat-o balta cu ripostatul si mi-am zis ca il voi lasa sa ma urmeze pana acasa. Pe drum niciunul nu a scos niciun cuvant, el doar parea bine dispus. In fata casei am dat de mama mea vitrega ce tocmi se intorcea de la cumparaturi, deoarece avea foarte multe plase in maini.
-Buna, Akira. Incepusem sa-mi fac griji. Tu cum te numesti?
-Buna seara, doamna Chiyo, ma numesc Ken Shao sunt un fost coleg de orfelinat, un vechi prieten.
-Incantat sa te cunosc, Ken. Intra, te rog ca doar nu este politicos sa ramai afara dupa ce ai venit cu Akira acasa. Haideti, intrati!
Grozav! Ce pot sa zic, mama vitrega nici nu stii pe cine ai bagat in casa. Pe viloatorul fiului tau adopat, ce desteapta esti! M-am asezat pe canapea in living, Ken in fotoliul de langa mine, iar doamne Chiyo a plecat sa aduca cateva fursecuri. Devenisem alarmat, nu imi placea sa fiu singur cu Ken. ma jucam cu mainile, priveam pe pereti, ma uitam la telefon, orice ca sa gasesc ocupatie.
-Calm, Akira, nu am de ce sa-ti fac ceva asa ca linisteste-te.
-Asta spui tu... Am zis dupa care mama isi facuse aparitia.
Ken a inceput cu tot felul de istorisiri de la orfelinat, a facut glume si se pare ca se intelegea de minune cu doamne Chiyo, lucru care este un semnal de alarma pentru mine. Norocul meu a fost ca baiatul nu a vrut sa stea mult si intr-o jumatate de ora s-a carat. Mama a ramas sa stranga platoul cu fursecuri, iar eu am mers sus, am facut un dus si m-am pus in pat. Eram extenuat.
In mijlocul noptii mi-am deschis ochii si am sarit din pat ca ars. Am simtit ceva ca un frig ce imi trece prin corp, un sentiment urat legat de o anume intamplare. Ceva legat de o persoana, dar nu imi dadeam seama de care... Am mai avut sentimente din acestea inainte, dar niciodata nu a iesit nimic bun. M-am pus inapoi in pat, adormind cu greu...Cine este persoana pentru care am simtit-o?
![[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]](http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/semnatura_zps4673586a.png)