Elena ÅŸi Ordinul Negru

[Ayu.Lore]

Am adus trei capitole o data... Sper sa va placa...:*
Aceste capitole sunt dedicate Mirandei...



Doi

Arunc repede caietul pe pat şi mă aşez la birou, deschid repede o carte şi mă prefac că o citesc. Când uşa se deschide ridic privirea tristă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
- Nu ai mai citit o dată cartea asta? Privea întrebător cartea pe care o ţineam în mână, Kelly Armstrong – A doua lună plină.
Am ridicat din umeri şi am încercat să găsesc o scuză pentru că o citeam.
„ Asta este cea dea doua carte a scriitoarei, tu ai citit doar Lună plină.”
Ştefan era poziţionat cu ochii pe carte în timp ce eu nu îmi găseam cuvintele pentru a imita cuvinte lui. Creierul meu nu putea face contactul cu ceea ce se întâmplă.
- Este cea dea doua carte, şi eu am citit-o doar pe prima. Mi-am coborât privirea sperând că nu îmi va mai pune alte întrebări.
Am văzut că lasă tava cu mâncare pe birou în timp ce mă privea cu tristeţe.
„ Spune-i că ai ieşit şi au observat că nu eşti acasă, dar nu vrei să afli încă despre ce e vorba.”
- Pot merge la Cristina? Am nevoie de o prietenă în aceste momente.
„ Nu, ascultă-mă măcar o dată. Eşti aşa de căpoasă, mereu faci ce-ţi trece prin cap. E chiar aşa de greu să foloseşti chestia aia pe care o numeşti creier?”
- Nu se poate, acum nu suntem acasă, te-am adus aici pentru că eu nu pot avea singur grijă de tine. Acesta este Internatul Negru, şi aici sunt destul de mulţi copii. Sigur o să-ţi faci prieten, poţi ieşi în curte, acum cred că au pauză.
Mă sărută pe frunte exact cu făcea atunci când uita de ziua mea apoi a doua zi îmi aducea un cadou foarte scump, pe care îl lăsam mereu undeva în spatele dulapului fără’ să-l deschid. Schiţează ceva ce ar fi trebuit să fie un zâmbet apoi iese din cameră şi eu mă uit urât la tava cu mâncare.
„ Nu e otrăvită.”
Mă runc pe pat şi scot caietul începând să îl răsfoiesc fără chef. Ştefan protesta ceva legat de caiet, dar acum eram prea interesată pentru al lua în seamă. Am început să citesc, iar ochii mi se măreau cu cât citeam mai mult.

„ Ştefan era sigur că planul va avea un succes, dar nu a fost aşa, nu pentru noi. El a fost singurul care a reuşit să plece din Internat în timp ce noi am fost lăsaţi în urmă. Alergam prins spate spre singurul punct care ştiam că nu era păzit la ora aceia pentru că era făcut schimbul, ceea ce arăta că aveam 5 minute să ieşim de acolo. Am ignorat cu desăvârşire avertismentele lui David pentru că credeam în plan şi în Ştefan. El era în faţă în timp ce noi am rămas în urmă, dar cumva am reuşit să scăpăm de gardieni. Îmi amintesc cum mi sau declanşat pentru prima dată puterile şi atunci am ştiut că erau pe urmele noastre, ştiau de plan. Degeaba încercam să-l avertizez pe Ştefan pentru că el deja nea lăsat în urmă, iar Alexa nu înţelegea că nu aveam nici o şansă. L-am avertizat pe David şi am mers înapoi prin cele mai ciudate locuri până am reuşit să intră în camere.
Ştiam că Ştefan nu a făcut decât să se folosească de nişte naivi ca noi pentru a scăpa, dar nu credeam că va dori ca Alexa să moară pentru el. Îi sunt recunoscătoare doar pentru că am descoperit această putere a mea, dar nimic altceva.”

I-am aruncat o privire de gheaţă băiatului după care am ieşit cât am putut de repede din cameră. Nu se poate să fi făcut asta, nu e genul ală de persoană, este diferit. Am bătut la uşa Dianei fără să primesc un răspuns aşa că am deschis puţin uşa să mă asigur că nu-i acolo. Am tras adânc aer în piept şi am coborât cât am putut de repede scările fără să privesc în urmă, dacă Ştefan era acolo nu puteam să duc planul meu la bun sfârşit. Mă împiedic de ultima treaptă şi sunt prinsă de un băiat. Ridic puţin privirea şi rămân şocată. Era unul din băieţi aceia pe care îi vezi în postere sau filme. Avea cam 1,85 şi era musculos.
- Mu-mulţumesc, na-na fost intenţionat.
Ochii lui albaştri păreau răutăcioşi, dar şi blânzi, buzele lui erau uşor curbate într-un zâmbet inexpresiv, părul blond îi era ciufulit de parcă bătea vântul. Purta un tricou negru cu un fulger pe el şi o pereche de blugi închişi la culoare. În picioare purta o pereche de tenişi simpli.
- Eşti nouă , iute un sfat: nu mânca prăjitură cu mere. Apropo: eu sunt Alex.
- Iar eu David.
Mă holbam la David, era mai înalt decât Alex cu maxim cinci centimetri, dar nu era la fel de făcut. Dacă era să pariez pe unul dintre ei acela era Alex, pentru că era clar mai puternic decât David. Ochii lui David erau verzi şi chipul îi era palid, zâmbetul lui era prietenos, iar părul roşcat îi era mai ciufulit de cât al blondului. El purta o pereche de pantaloni negri, Nike şi un tricou roşu, Puma, în picioare avea nişte tenişi roşi.
- Chiar îmi pare rău, ar trebui să fiu mai atentă, dar mă grăbesc să o găsesc pe Diana.
Alex îmi aruncă o privire nu prea sigură, apoi observă caietul pe care îl ţineam în mână. Ochii lui au devenit roşi, un mârâit jos dar dur m-a făcut să mă dau înapoi.
„ Plecă cât mai repede, Alex poate deveni un pericol.”
Era prea târziu,m mâna lui se înfige în hanoracul meu şi mă izbeşte de perete. Capul îmi zvâcneşte de durere, dar nu scot nici un sunet. Fata blondului era extrem de încordată, la fel ca corpul acestuia. David încerca fără rost să-l convingă să-mi dea drumul, dar nu s-a ales decât cu un pumn în coste care l-a făcut să-şi piardă echilibrul.
Am încercat săi desprind braţul, dar era în zadar, era mai puternic decât mine.
- Las-o în clapa asta. Nu voi mai repeta o dată. Cristian s-a apropiat de noi cu ochii ţintă pe Alex, era supărat, o supărare pe care nu am mai văzut-o de când m-am bătut la şcoală cu o colega. Elena, ce-ai făcut?
Blondul m-a lăsat jos şi am căzut grămadă lângă perete.
- Îmi pare rău, am crezut că este al cineva şi…
- Vorbim mai târziu. Mâine mergem la înmormântarea mamei tale, să fi pregătită dimineaţă.
M-a sărutat pe frunte după care a plecat dea lungul coridorului. Strângea atât de tare din pumni încât sângele a început să-mi curgă pe degete. Ura pe care i-o purtam acum „ tatălui meu” era mai mare decât orice sentiment. Îmi doream să-l văd murind, să-l calc în picioare, să-l distrug apoi să-i zâmbesc cum face el mereu şi să-i spun că totul va fi bine.
Am dat cu pumnul în perete, iar oasele mi-au trosnit, sângele a început să se scurgă pe peretele alb.
Eram şocată de ceea ce s-a întâmplat, dar mai ciudat era că nici nu simţeam durerea. Pielea îmi era sfâşiată, iar carnea mi se observa foarte bine. Am trecut în viteză pe lângă cei doi băieţi. Mi-am dat seama că privirea lui David era îngrijorată, iar cea a lui Alex era furioasă.
Urcam în grabă scările fără să o bag în seamă pe fata care mă striga, un lucru era sigur, nu era Diana. Am deschis uşa camerei mele şi am trântit-o cu putere. Mi-am deschis un dulap mare plin de prosti, am scos o faşă elastică şi o sticlă cu dezinfectant. Am undat o bucată de fată cu dezinfectant apoi mi-am tamponat rana. Mă ustura îngrozitor, dar nu făceam decât să îmi transform durerea în ură. Nu scoteam nici un sunet, apoi mi-am legat strâns faşa de mână.


Trei




Simt cum durerea din mână nu mă lasă să doar, dar până acum nu simţeam nimic. Strâng din dinţi şi îmi caut disperată telefonul.
„ Ţi-au luat telefonul, şi nu ai nici internet, nu poţi lua legătura cu cei din exterior. E gravă rana aceia, ar trebui să mergi la cabinet.”
- M-am săturat de tine, spui că eşti aici pentru a mă ajuta, dar nu faci altceva decât să-mi distrugi viaţa. Încep să cred că eşti un demon, o creatură creată pentru distrugere. Ceva perfect, dar ireal, ceva dezastruos, o greşeală a naturi. Spui că nu eşti mort, dar când încerc să te ating mâna îmi trece prin tine.
„ Sunt un şaman, iar proiecţia mea astrală este aici în timp ce corpul meu este… trebuie să plec, dar voi veni curând după tine, aşteptă-mă.”
Idiotul, crede că eu voi sta aici închisă în timp ce el se plimbă pe afară bine mersi. Nici gând, cât de curând voi evada de aici. Caut caietul şi îmi amintesc că l-am uitat acolo şi probabil Alex sau David l-a luat. Acum cum voi putea să recuperez caietul, trebuie să găsesc un punct slab în schiţa Dianei. Ies din dormitor şi observ că este deja ora şase dimineaţa.
Ies pe coridorul slab luminat şi atunci observ că pe uşa mea scria ceva. Mă chiorăsc până reuşesc să mă obişnuiesc cu lumina slabă. Pe uşă scria numele meu, Elena Pertu . Diana spunea că numele de familie nu le mai avem, dar eu tot aveam numele lui Cristian.
Am mers dea lungul coridorului citind cu greu numele de pe uşi, Andreea, Sabina, Camelia, Diana…
- La etajul acesta sunt numai fete.
Mă duc spre scară şi mă hotărăsc să urc la etaj, acolo trebuie să fie dormitoarele băieţilor. Alte uşi negre şi alt coridor alb. Am luat uşile la rând. Daniel, Sergiu, Claudiu, Ştefan. Am uitat mai atent la uşă şi am înţeles că ei încă aşteptă ca Ştefan să fie adus înapoi. Am deschis uşa încet şi am intrat, când m-am întors puţin am văzut un punct roşu ce pâlpâia.
- O alarmă, la naiba.
Am ieşit repede şi am intrat în prima cameră pe care am văzut-o. M-am uitat unde am intrat şi am văzut că am nimerit într-o cameră fără ferestre. Era atât de întuneric încât nu vedeam nimic, era o beznă care îmi făcea inima să bată ca nebuna. Teamă! Asta simţeam, era întuneric, şi o furie se simţea în cameră. Am simţit o mână care îmi acoperă gura şi am fost trântită pe pat. Cu mâna liberă, necunoscutul, trăgea repede plapuma peste noi exact când uşa s-a deschis şi cineva a verificat.
- Trebuie să fie o greşeală, toţi sunt în camerele lor aici, şi nimeni nu a trecut la etajul fetelor. Să verifice cineva prostia aia de alarmă.
Am auzit cum paşi de îndepărtau pe coridor iar mâna băiatului alunecat uşor spre gâtul meu. Era înţepenită, aproape am fost prinsă, iar acum sunt în camera unui băiat fără să ştiu măcar cine e. A tras plapuma jos şi am aprins un o lampă cu lavă. Lumina era foarte slabă şi abia puteam distinge formele din întuneric.
Am încercat să mă ridic, dar m-am trezit cu necunoscutul deasupra mea. Ochii lui erau roşi, iar chipul îi era palid, părul blond şi ciufulit. Mi-am mutat privirea în jos pentru a nu-mi întâlni ochii, dar asta a fost o mişcare proastă. Se pare că Alex nu purta pe el decât o pereche de boxeri negri. Corpul lui bine făcut era peste al meu, dacă intra cineva se puteau interpreta multe din această întâmplare.
- Ce cauţi aici. Mâna lui era pe obrazul meu şi era foarte caldă. Ai venit cumva să mă omori în timp ce dorm, sau poate pentru altceva. M-a studiat din cap până-n picioare, nu purtam decât o pereche de pantaloni scurţi negri şi un maiou vişiniu mulat pe corp.
- Nu-i ceea ce crezi.
- Nu ştii ce cred eu. Vocea îi era distantă, nepăsătoare, chiar puţin rece. Cred că ai veni să recuperezi caietul pe care l-ai furat. Dar nu vei reuşi dragă, dimineaţă i-l voi duce Dianei.
- Daca ştiam nu mai veneam până aici, pentru că Diana mi la dat.
Am vrut să mă ridic, dar el mi-a prins mâinile deasupra capului. Am vrut să strig, dar asta mă băga în belele, pentru că nu aveam ce căuta aici, şi dacă m-ar fi găsit ar fi înţeles că am fost în camera lui Ştefan.
- Îmi pare rău. Vocea îmi era atât de joasă încât nu eram sigură dacă m-a auzit. Într-un moment mi-am întors capul într-o parte şi l-am văzut pe Ştefan.
Ochii lui era reci, era nervos, strângea din pumni în timp ce ne privea pe amândoi. Am vrut să-i spun că nu era ceea ce pare, că pe el îi iubesc. Că am făcut încă o dată ceva greşit şi că voi aştepta, că voi sta cuminte fără să fac nimic.
- Ştef… cuvintele nu doreau să-mi iasă din gura, era deja penibilă. Cum să-i spun că-l iubesc în timp ce eu şi Alex arătam ca un cuplu.
„ Uite pe cine încerc eu să salvez, pentru cine mi-am lăsat singuri prieteni rămaşi în urmă. Uite cine îmi pune coarne cu fratele celui mai bun prieten al meu, te credeam diferită Elena.”
În timp ce el se evapora ochii mei erau plini de lacrimi. Tocmai am făcuto lată, sunt o proastă. Dau vina pe Cristian pentru moartea mamei când doar eu era vinovată, din cauza mea a ea a murit, din cauza mea.
- Nu am vrut să-ţi fac nimic, am vrut doar să te sperii puţin. Blondul s-a ridicat repede şi m-a ajutat şi pe mine.
Mă chinuiam atât de mult să-mi ţin lacrimile în frâu în ultimul timp, iar acum eram terminată. Alex încerca în zadar să mă facă să mă opresc. Când m-a prins de mână am simţit încă o dată acea putere imensă. I-am absorbit puterea, asta sa întâmplat şi pe coridor. Acum era şocată, mi-am şters repede lacrimile şi i-am cerut caietul.
- Şi eu credeam că plângi cu un motiv, când acolo tu jucai teatru pentru a mă convinge să-ţi dau caietul. Eşti atât de falsă, ca toate fetele, sigur te-ai fi culcat şi cu mine pentru a obţine ceea ce vrei.
I-am dat o palmă peste obraz, a fost atât de tare pentru că nu avea doar obrazul roşu. Un firicel de sânge i s-a scurs din coltul guri. El era şocat, i-am şters dâra de sânge în timp ce îmi ceream scuze.
- Chiar îmi pare rău, nu… sunt atât de proastă.
El m-a prins de mâini şi nu am ripostat. Închis ochii aşteptând ca mâna lui liberă să mă lovească, dar în loc de asta mi-a dat drumul şi mi-a pus mâna pe obraz. Am deschis surprinsă ochii, iar buzele noastre sau unit într-un sărut simplu. Am încercat să rup sărutul dar era în zadar, era prea puternic. Când el a rupt sărutul am simţit un foc care părea să-mi curgă prin vene. Ochii au început să mă usture, dar nu erau lacrimi. Am început să văd clar, m-am întins să sting lampa, dar lumina era la fel de puternică. Camera era la fel de mare ca a mea, era vopsita în albastru-marin, două fotolii erau aşezate în faţa unei plasme mari la care era conectată o consolă Play Station2 . Sub plasmă erau trei rafturi pline de CD. Am greşit când am spus că nu era nici o fereastră, era, dar era ascunsă în spatele unor draperii negre care nu lăsau soare să pătrundă. În partea stângă a patului era o noptieră, iar în dreapta era un birou. De o parte şi de alta a plasmei erau două dulapuri mari.
- E tare nu? Ai noroc că nu trebuie să te transformi, nu ţi-ar plăcea. Cum ai reuşit să-mi absorbi puterea?
Era calm, liniştit şi mă privea zâmbind, de parcă totul era normal.
- Te urăsc. Eşti un idiot care îmi distruge viaţa, din cauza ta Ştefan m-a părăsit.
M-am ridicat şi am păşit spre uşă, am aruncat o privirea spre blond, care îşi lua în grabă o pereche de blugi pe el. înainte să ajung la uşă aceasta s-a deschis şi pe ea a intrat Diana şi David.



Patru



Eram din nou aşezată pe pat în timp ce era asaltată cu întrebări.
- Ce sunt? Chiar nu am habar. Cum a intrat Ştefan aici şi de ce nu la văzut nimeni? Pentru că el spune că ar fi un şaman. Ce caut aici? Caietul Dianei. Ce-i între mine şi Alex nimic, poate doar ură. Dacă Ştefan a fost aici, cred că poţi răspunde tu, pentru că ştiu că ai tras cu urechea. Dacă între noi este ceva? Da, suntem, sau mai bine zis era împreună, împlineam un an când el a dispărut.
Băieţi mă priveau cu gurile căscate, forţa pe care am luat-o de la Alex s-a evaporat aşa că a trebuit să aprindem lumina. Diana mă privea confuză.
- Nu mai pot să-ţi citesc gândurile. Cum faci asta. Am ridicat din umeri, iar ea a continuat: Cred că eşti un magnet. Asta trebuie să fie, dacă un magnet absoarbe o dată puterile altcuiva eu nu mai pot să-i citesc gândurile. Am mai cunoscut un magnet, a muri din cauza acestei puteri, a absorbit puterea cuiva până acea persoană a murit. Apoi, ei bine a absorbit şi moartea. Nu glumesc.
- Trebuie să plec. Acum că ştiu că nu-mi poţi citi gândurile pot să îţi spun ceva fără ca tu să ştii asta dinainte. Eu voi pleca de aici. Dacă vreţi rămâneţi, dacă nu mă puteţi urma.
- Ca să mai fim trădaţi o dată. David nu era singurul care credea asta, o ştiam chiar dacă nu le citeam gândurile.
- Eu am încredere în ea. Am auzit ce a spus Ştefan. Faci asta pentru că te simţi vinovată? Diana mă privea fără să clipească, parcă nu mai auzea dacă închidea ochii.
- Fac asta pentru că sunt vinovată.
Am ieşit din cameră fără să-i privesc, aveam caietul în mână şi urma să caut o portiţă de scăpare. Chiar dacă Ştefan mă va certa pentru asta nu voi aştepta ca el să vină să mă salveze. O pot face şi singură, sunt un magnet, pot absorbi puterile celor din jur. Am intrat în cameră şi am văzut că mi-am uitat laptop-ul deschis.
- Oare…? Am închis un fişier apoi m-am concentrat pentru al redeschide. Da! Am reuşit!
Uşa s-a deschis şi o femeie de vreo 30 de ani a intrat în cameră. M-a privit puţin apoi m-a întrebat de ce ţipam. Am ridicat din umeri şi i-am spus că am reuşit să găsesc nişte poze pe care nu credeam că le mai aveam. A aprobat din cap şi m-a informat că Dr. Cristian mă aşteptă jos într-o jumătate de oră.
Mi-am tras repede pe mine o pereche de blugi negri şi o bluză de aceiaşi culoare. Am scos câteva cutii cu tenişi până ar reuşit să-mi găsesc o pereche de tenişi negri, simpli. Am alergat la baie şi am văzut cum părul îmi era în toate părţile. Mi-am trecut peria de câteva ori peste el şi am intra înapoi în cameră. Am luat caietul Dianei şi am reintrat în baie pentru că nu doream să fiu deranjată când priveam schiţele.
Poarta din faţă era păzită de trei gardieni, iar unul era obligat să rămână până ce sosea schimbul.
- Nu e nici o ieşire, acum că ei au încercat deja prin spate va fi mult mai bine păzit.