15-08-2011, 01:12 AM
Siiii... iata ca venim cu inca un fic . Tot SF :")... un pic doar, nu mult. Cred. Sper. Siii *tobe* *tobe*... in colaborare cuuuu... Dragonz Eyez !
Yup *nods*, cand doua genii se iau de mana e clar ca numai o capodopera poate iesi, right ? Ma rog, rezultatul poate ca nu e chiaaarr atat de stralucit sa poata fi numit " capodopera ", dar zic si eu :")...
Mai ales ca a pornit de la noua pasiune a Joannei pentru Heroes ( :-" te-am dat in gat, gata ! ) si a mea pentru Dollhouse ( -_-"... ) . Asta, combinat cu doua minti diabolice, un pic de imaginatie, indrazneala cu varf ( ca deh, iti trebuie curaj sa pui asemenea nascociri pe zup, nu ?! ) si inca putin amuzament a rezultat ce vedeti mai jos...
[center]Chapter One - NeaÅŸteptat
Ren's POV[/center]
-Hai, oameni buni, mai cu talent ! ţip pentru a treia oară în ultima jumătate de ora. Hai, hai, hai ! continui eu sa îmi zoresc băieţii, fară să văd vreo reacţie din partea vreunuia însă.
De mai bine de o oră ritmul lor de muncă se diminuase simţitor şi rămasese aşa, în ciuda faptului că eu mai aveam puţin si îmi pierdeam vocea. Poate că era din vina căldurii caniculare din acea după-amiază de vară sau a orelor obositoare de trudă pe care le aveau în spate, căci era ce-i drept un transport destul de mare. Dar pe mine nu mă interesau câtuşi de puţin scuzele lor. Eu aveam o treabă bine pusă la punct, anume să facilitez şi supraveghez descărcarea de azi in cel mai scurt timp cu putinţa şi deja dura de prea multă vreme. Oameni aveam destui cu mine, dar numai trei dintre ei se ocupau de descărcat, în timp ce ceilalţi asigurau zona. Nu îmi plăcea nici mie că eram nevoiţi să lucrăm in toiul zilei, chestiile de genul se făceau pe timp de noapte şi în locuri mult mai retrase, dar nu aveam de ales.
Depozitele mafiei japoneze se întindeau în jurul nostru, aliniate egal şi simetric precum casele unui cartier obişnuit, iar cele două maşini încărcate până la refuz cu droguri nu erau ascunse decât de alibiul unei agenţii de construcţii a cărei siglă era imprimată pe ele.
Brusc, unul dintre prostănacii cu descarcatul scapă un pachet pe jos, oprind ritmul tuturor căci pachetele erau date din mână in mână. Enervat, scot fără sa mai stau pe gânduri unul dintre pistoalele de la curea si trag un foc spre cer. Probabil că avea sa fie auzit de caţiva dintre muncitorii de la depozite, dar zona era înconjurată de oamenii Yakuzei, cu toţii înarmaţi până în dinţi, aşa că orice curios era fie ucis, fie prea intimidat să se mai amestece.
-Mişcaţi-vă, imbecililor ! zbier eu apoi, îndreptându-mi arma spre piepturile celor trei rând pe rând.
Ca bagaţi în priză, cu toţii încep să lucreze cu mai multă viteză iar eu îmi bag liniştit pistolul la loc.
Jumătate de oră mai târziu mă urcam înapoi în maşină împreună cu băieţii, asta după ce mă asigurasem că drogurile erau la loc sigur, închise într-unul dintre depozite, de unde urmau să fie transportate încet şi sigur către dealerii oraşului.
Şoferul accelerează la comanda mea, părasind cât mai repede posibil zona. Din colţul ochiului îi zăresc pe aşa-zişii angajaţi ai agenţiei de construcţii zăcând morţi pe jos, în propriile bălţi de sânge. Yakuza nu plateşte ingraţii pentru muncile de jos. E amuzant până şi faptul că au cerut bani pentru transportul si procurarea drogurilor, când ştiau că nu au de-a face cu o gaşca ordinara de dealeri ci cu mafia.
-Asta e, băieţi, le spun eu celorlalţi când ajungem la barul în care obişnuiam să ne adunăm. Gata pe ziua de azi.
-Bună treabă, Ren ! Ne vedem mâine seară ! îmi spune unul dintre ei, dându-se jos din maşină odata cu ceilalti.
Îi zâmbesc şters înainte să îl pierd din vedere, fără să îi raspund în vreun fel, şi apoi trec eu pe locul şoferului. Era amuzant că, după unsprezece ani de lucrat în serviciul mafiei, nu am reuşit niciodată să scap de porecla mea. Ren.
Mama obişnuia să îmi zică mereu cât de frumoase sunt florile de lotus... iar după ce a murit mi-am tatuat una pe piept, chiar în dreptul inimii.
Înainte să am ocazia să plec, se aude uşa barului deschizându-se şi odata cu ea răbufnesc toate vocile celor dinăuntru, râsete ameţite de oameni beţi şi chiar ameninţări violente. Apoi baieţii intră, uşa se inchise, iar eu parasesc locul, îndreptandu-mă în viteză spre casă.
Nu stăteam niciodată la adunările astea de prin barurile mafiei, unde veneau toţi lacheii lipsiţi de inteligenţă sau orice fel de gândire intuitivă din cadrul Yakuzei. Erau simplii pioni, dispensabili, folosiţi în general la tot felul de treburi nu tocmai importante, pentru că în afară de cunoştinţele de bază în karate şi mânuirea unei arme, nu erau instruiţi în a face nimic altceva. În general erau atât de proşti, ca nici nu-şi bătea cineva capul cu instruirea lor.
Eu însă am avut norocul să fiu printre puţinii ce au prins perioadele de instrucţie ale mafiei când eram încă un copil. Sunt antrenat în arte marţiale, folosire de armament de orice fel şi mai mult decât atât, munca de teren, spionaj, complot şi tot felul de alte lucruri la care iţi trebuie mai ales minte. În adoleşcenţa chiar eram folosit în special ca spion sau agent de teren, uneori chiar asasin plătit, lucru care a făcut ca acum, la douăzeci şi doi de ani, să fiu mâna dreaptă a şefului mafiei japoneze.
Parchez repede maşina în faţa apartamentului de lux pe care mi l-a adus munca în folosul... "comunitaţii" şi mă grăbesc să intru în casă, deja gândindu-mă la paharul de whisky care mă aşteapta înauntru. Începea să se însereze, dar mai trebuia să treacă ceva vreme până să se întunece, deci încă era cam devreme, dar deh. Nici eu nu eram un cetăţean obişnuit.
Chiar în momentul în care introduc cheia în uşă se aude un ţipăt de femeie ce răsună de-a lungul întregii străzi. Dacă eram mort, mă sculam la sigur la un asemenea ţipăt. Era de undeva de destul de aproape, dar hei, nu e nici prima si nici ultima femeie pe care o aud ţipandu-mi în ureche, aşa că deschid mai departe uşa şi intru înauntru ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat. O fi dat vreo prostuţă peste vreun gândac sau ceva de genul ăsta...
Dar până să inchid uşa, mai ţipă de vreo trei-patru ori. Nu îmi dădeam bine seama ce ţipa, ca să ştiu ce nu-i convine, dar cert e că mă enerva la culme, aşa că cinci minute mai târziu deja ieşeam înapoi pe uşă, cu un pistol în mână. Nu aveam de gând să o omor pe nefericită doar pentru că ţipa... oi fi eu insensibil, criminal şi toate cele, dar nu sunt absurd. Dar femeile se sperie când văd arme de obicei, iar eu speram ca asta să dea cu ochii de pistolul meu şi să tacă naibii din gură.
Chiar la colţ, îngrămadită între o pubela de gunoi şi un perete, dau de respectiva fătucă... si de violatorul ei. În mod normal aş fi râs şi mi-aş fi văzut de treabă. Nu e nimic ieşit din comun în a vedea din cand în când câte o curvă maltratată... Şi fiecare bărbat era liber să facă ce are el chef cu fetele lui. Dar tipa asta avea plămâni buni, fraierul avea jucăria mică, iar peretele pe care şi-l găsiseră se întampla să fie chiar al casei mele ( cu fereastra dormitorului meu la caţiva metri deasupra capetelor lor, desigur ). Fără să stau pe gânduri, ridic pistolul şi îl împuşc pe amărât o singură dată, chiar în ceafă, aruncându-i şi vreo doua înjurături în treacăt.
Evident că a cazut lat la pământ în secunda doi, iar acum că nu mai stătea peste ea, puteam să îi văd şi eu faţa tipei. Puţin a lipsit să nu scap pistolul când am dat cu ochii de faţa ei. La naiba, dacă nu eram mai sănătos mintal, cred ca îmi venea şi mie să o violez atunci, pe loc !
-Rahat ! Eşti bine ?! îi strig eu imediat ce văd în ce stare e.
Purta o rochie destul de simpluţă, care bănuiesc că ar fi fost atractivă dacă nu ar fi fost pe jumatate rupta şi işi pierduse un pantof în timpul luptei... Îi vedeam totuşi sutienul ( turcoaz! dantelă neagră! ) şi aveam de asemenea o privelişte destul de bună asupra picioarelor ei lungi. Dar surprinzător, nu am stat să mă holbez la nici unul dintre aceste lucruri, pentru că eram prea ocupat să îmi adâncesc privirea în a ei.
Avea parul lung, brunet, destul de răvăsit si pe alocuri era vânătă si zgâriată, până şi pe faţă. Avea nişte ochi verzi, atât de verzi că zici ca te uitai chiar în ochii unei pisici sălbatice, dar erau înlăcrimaţi şi se citea în ei teamă.
Îmi pun repede pistolul înapoi la curea şi ridic încet mâinile în aer, semn că nu intenţionez să îi fac niciun rău. Nu părea să înţeleagă ce i se întâmplă... Mă apropii cu precauţie de ea, iar în momentul în care lovesc cadavrul individului la o parte din calea mea, tresare violent şi... începe să plângă.
Oh, nu. Orice, numai asta nu.
Un om normal ar fi sărit să o ia în braţe să o liniştească... Dar eu nu eram un om normal... şi uram plânsul. Mai ales femeile care plâng. Câh !
Stau totuşi lângă ea, aşteptând până se mai linişteşte un pic şi când prind ocazia potrivită, o îndemn să meargă la mine acasă. Nu cred că m-a auzit sau... ma rog, că a inţeles mare lucru din ce îi ziceam, dar de mers cu mine, a mers. Părea robot la un moment dat. Îi curgeau lacrimile şiroaie pe obraji, dar a mers ascultătoare până la mine în cameră, s-a îmbrăcat singură cu unul dintre tricourile pe care i le-am dat şi s-a culcat în pat ( adio, aşternuturi de mătase, mi-a parut bine să vă cunosc ! ), fără să se oprească din plâns sau sughiţat până târziu în noapte, când a reuşit într-un final să adoarmă...
Sper ca v-a placut . Nextul, daca primim o reactie pozitiva, speram sa il postam ( adica sa il posteze JOANNAAA !! ) cat mai curand posibil . Daca o sa fie cazul, poate ca o sa punem si o avertizare de varsta la titlu, dar ceva mai incolo...
Lots of loveee <33 !
Yup *nods*, cand doua genii se iau de mana e clar ca numai o capodopera poate iesi, right ? Ma rog, rezultatul poate ca nu e chiaaarr atat de stralucit sa poata fi numit " capodopera ", dar zic si eu :")...
Mai ales ca a pornit de la noua pasiune a Joannei pentru Heroes ( :-" te-am dat in gat, gata ! ) si a mea pentru Dollhouse ( -_-"... ) . Asta, combinat cu doua minti diabolice, un pic de imaginatie, indrazneala cu varf ( ca deh, iti trebuie curaj sa pui asemenea nascociri pe zup, nu ?! ) si inca putin amuzament a rezultat ce vedeti mai jos...
[center]Chapter One - NeaÅŸteptat
Ren's POV[/center]
-Hai, oameni buni, mai cu talent ! ţip pentru a treia oară în ultima jumătate de ora. Hai, hai, hai ! continui eu sa îmi zoresc băieţii, fară să văd vreo reacţie din partea vreunuia însă.
De mai bine de o oră ritmul lor de muncă se diminuase simţitor şi rămasese aşa, în ciuda faptului că eu mai aveam puţin si îmi pierdeam vocea. Poate că era din vina căldurii caniculare din acea după-amiază de vară sau a orelor obositoare de trudă pe care le aveau în spate, căci era ce-i drept un transport destul de mare. Dar pe mine nu mă interesau câtuşi de puţin scuzele lor. Eu aveam o treabă bine pusă la punct, anume să facilitez şi supraveghez descărcarea de azi in cel mai scurt timp cu putinţa şi deja dura de prea multă vreme. Oameni aveam destui cu mine, dar numai trei dintre ei se ocupau de descărcat, în timp ce ceilalţi asigurau zona. Nu îmi plăcea nici mie că eram nevoiţi să lucrăm in toiul zilei, chestiile de genul se făceau pe timp de noapte şi în locuri mult mai retrase, dar nu aveam de ales.
Depozitele mafiei japoneze se întindeau în jurul nostru, aliniate egal şi simetric precum casele unui cartier obişnuit, iar cele două maşini încărcate până la refuz cu droguri nu erau ascunse decât de alibiul unei agenţii de construcţii a cărei siglă era imprimată pe ele.
Brusc, unul dintre prostănacii cu descarcatul scapă un pachet pe jos, oprind ritmul tuturor căci pachetele erau date din mână in mână. Enervat, scot fără sa mai stau pe gânduri unul dintre pistoalele de la curea si trag un foc spre cer. Probabil că avea sa fie auzit de caţiva dintre muncitorii de la depozite, dar zona era înconjurată de oamenii Yakuzei, cu toţii înarmaţi până în dinţi, aşa că orice curios era fie ucis, fie prea intimidat să se mai amestece.
-Mişcaţi-vă, imbecililor ! zbier eu apoi, îndreptându-mi arma spre piepturile celor trei rând pe rând.
Ca bagaţi în priză, cu toţii încep să lucreze cu mai multă viteză iar eu îmi bag liniştit pistolul la loc.
Jumătate de oră mai târziu mă urcam înapoi în maşină împreună cu băieţii, asta după ce mă asigurasem că drogurile erau la loc sigur, închise într-unul dintre depozite, de unde urmau să fie transportate încet şi sigur către dealerii oraşului.
Şoferul accelerează la comanda mea, părasind cât mai repede posibil zona. Din colţul ochiului îi zăresc pe aşa-zişii angajaţi ai agenţiei de construcţii zăcând morţi pe jos, în propriile bălţi de sânge. Yakuza nu plateşte ingraţii pentru muncile de jos. E amuzant până şi faptul că au cerut bani pentru transportul si procurarea drogurilor, când ştiau că nu au de-a face cu o gaşca ordinara de dealeri ci cu mafia.
-Asta e, băieţi, le spun eu celorlalţi când ajungem la barul în care obişnuiam să ne adunăm. Gata pe ziua de azi.
-Bună treabă, Ren ! Ne vedem mâine seară ! îmi spune unul dintre ei, dându-se jos din maşină odata cu ceilalti.
Îi zâmbesc şters înainte să îl pierd din vedere, fără să îi raspund în vreun fel, şi apoi trec eu pe locul şoferului. Era amuzant că, după unsprezece ani de lucrat în serviciul mafiei, nu am reuşit niciodată să scap de porecla mea. Ren.
Mama obişnuia să îmi zică mereu cât de frumoase sunt florile de lotus... iar după ce a murit mi-am tatuat una pe piept, chiar în dreptul inimii.
Înainte să am ocazia să plec, se aude uşa barului deschizându-se şi odata cu ea răbufnesc toate vocile celor dinăuntru, râsete ameţite de oameni beţi şi chiar ameninţări violente. Apoi baieţii intră, uşa se inchise, iar eu parasesc locul, îndreptandu-mă în viteză spre casă.
Nu stăteam niciodată la adunările astea de prin barurile mafiei, unde veneau toţi lacheii lipsiţi de inteligenţă sau orice fel de gândire intuitivă din cadrul Yakuzei. Erau simplii pioni, dispensabili, folosiţi în general la tot felul de treburi nu tocmai importante, pentru că în afară de cunoştinţele de bază în karate şi mânuirea unei arme, nu erau instruiţi în a face nimic altceva. În general erau atât de proşti, ca nici nu-şi bătea cineva capul cu instruirea lor.
Eu însă am avut norocul să fiu printre puţinii ce au prins perioadele de instrucţie ale mafiei când eram încă un copil. Sunt antrenat în arte marţiale, folosire de armament de orice fel şi mai mult decât atât, munca de teren, spionaj, complot şi tot felul de alte lucruri la care iţi trebuie mai ales minte. În adoleşcenţa chiar eram folosit în special ca spion sau agent de teren, uneori chiar asasin plătit, lucru care a făcut ca acum, la douăzeci şi doi de ani, să fiu mâna dreaptă a şefului mafiei japoneze.
Parchez repede maşina în faţa apartamentului de lux pe care mi l-a adus munca în folosul... "comunitaţii" şi mă grăbesc să intru în casă, deja gândindu-mă la paharul de whisky care mă aşteapta înauntru. Începea să se însereze, dar mai trebuia să treacă ceva vreme până să se întunece, deci încă era cam devreme, dar deh. Nici eu nu eram un cetăţean obişnuit.
Chiar în momentul în care introduc cheia în uşă se aude un ţipăt de femeie ce răsună de-a lungul întregii străzi. Dacă eram mort, mă sculam la sigur la un asemenea ţipăt. Era de undeva de destul de aproape, dar hei, nu e nici prima si nici ultima femeie pe care o aud ţipandu-mi în ureche, aşa că deschid mai departe uşa şi intru înauntru ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat. O fi dat vreo prostuţă peste vreun gândac sau ceva de genul ăsta...
Dar până să inchid uşa, mai ţipă de vreo trei-patru ori. Nu îmi dădeam bine seama ce ţipa, ca să ştiu ce nu-i convine, dar cert e că mă enerva la culme, aşa că cinci minute mai târziu deja ieşeam înapoi pe uşă, cu un pistol în mână. Nu aveam de gând să o omor pe nefericită doar pentru că ţipa... oi fi eu insensibil, criminal şi toate cele, dar nu sunt absurd. Dar femeile se sperie când văd arme de obicei, iar eu speram ca asta să dea cu ochii de pistolul meu şi să tacă naibii din gură.
Chiar la colţ, îngrămadită între o pubela de gunoi şi un perete, dau de respectiva fătucă... si de violatorul ei. În mod normal aş fi râs şi mi-aş fi văzut de treabă. Nu e nimic ieşit din comun în a vedea din cand în când câte o curvă maltratată... Şi fiecare bărbat era liber să facă ce are el chef cu fetele lui. Dar tipa asta avea plămâni buni, fraierul avea jucăria mică, iar peretele pe care şi-l găsiseră se întampla să fie chiar al casei mele ( cu fereastra dormitorului meu la caţiva metri deasupra capetelor lor, desigur ). Fără să stau pe gânduri, ridic pistolul şi îl împuşc pe amărât o singură dată, chiar în ceafă, aruncându-i şi vreo doua înjurături în treacăt.
Evident că a cazut lat la pământ în secunda doi, iar acum că nu mai stătea peste ea, puteam să îi văd şi eu faţa tipei. Puţin a lipsit să nu scap pistolul când am dat cu ochii de faţa ei. La naiba, dacă nu eram mai sănătos mintal, cred ca îmi venea şi mie să o violez atunci, pe loc !
-Rahat ! Eşti bine ?! îi strig eu imediat ce văd în ce stare e.
Purta o rochie destul de simpluţă, care bănuiesc că ar fi fost atractivă dacă nu ar fi fost pe jumatate rupta şi işi pierduse un pantof în timpul luptei... Îi vedeam totuşi sutienul ( turcoaz! dantelă neagră! ) şi aveam de asemenea o privelişte destul de bună asupra picioarelor ei lungi. Dar surprinzător, nu am stat să mă holbez la nici unul dintre aceste lucruri, pentru că eram prea ocupat să îmi adâncesc privirea în a ei.
Avea parul lung, brunet, destul de răvăsit si pe alocuri era vânătă si zgâriată, până şi pe faţă. Avea nişte ochi verzi, atât de verzi că zici ca te uitai chiar în ochii unei pisici sălbatice, dar erau înlăcrimaţi şi se citea în ei teamă.
Îmi pun repede pistolul înapoi la curea şi ridic încet mâinile în aer, semn că nu intenţionez să îi fac niciun rău. Nu părea să înţeleagă ce i se întâmplă... Mă apropii cu precauţie de ea, iar în momentul în care lovesc cadavrul individului la o parte din calea mea, tresare violent şi... începe să plângă.
Oh, nu. Orice, numai asta nu.
Un om normal ar fi sărit să o ia în braţe să o liniştească... Dar eu nu eram un om normal... şi uram plânsul. Mai ales femeile care plâng. Câh !
Stau totuşi lângă ea, aşteptând până se mai linişteşte un pic şi când prind ocazia potrivită, o îndemn să meargă la mine acasă. Nu cred că m-a auzit sau... ma rog, că a inţeles mare lucru din ce îi ziceam, dar de mers cu mine, a mers. Părea robot la un moment dat. Îi curgeau lacrimile şiroaie pe obraji, dar a mers ascultătoare până la mine în cameră, s-a îmbrăcat singură cu unul dintre tricourile pe care i le-am dat şi s-a culcat în pat ( adio, aşternuturi de mătase, mi-a parut bine să vă cunosc ! ), fără să se oprească din plâns sau sughiţat până târziu în noapte, când a reuşit într-un final să adoarmă...
Sper ca v-a placut . Nextul, daca primim o reactie pozitiva, speram sa il postam ( adica sa il posteze JOANNAAA !! ) cat mai curand posibil . Daca o sa fie cazul, poate ca o sa punem si o avertizare de varsta la titlu, dar ceva mai incolo...
Lots of loveee <33 !
![[Imagine: tumblr_m2qvzsPdP51qi23vmo1_r1_500.gif]](http://24.media.tumblr.com/tumblr_m2qvzsPdP51qi23vmo1_r1_500.gif)