Sweet traps [ Yaoi ]

[Yaku-chin]

Multumesc pentru comentarii, critica o sa ma ajute mult si promit sa fac ceva in legatura cu tot, dar momentan am cateva capitole scrise, vreau sa mentionez ca eu de obicei scriam la persoana I si acum la a III a imi e cam greu, dar nu vreau sa ma scuz. Ficul e inceput tare de mult si de aceea primele capitole vor fi cam slabe...:D Multumesc si voi tine cont. :*

Capitolul doi

Se simtea foarte adormit. O stare foarte ciudata ii strabatea corpul si asta il deranja. Deschise incet ochii. Intuneric. Ofta. Unde era? Nu stia. O camera. Se afla pe un pat. Nu putea crede, iar era amestecat in cine stie ce mizerie din cauza lui Ovidiu. Camera in care era tinut avea un aspect elegant. Avea un sifonier mare, niste comode micute, o canapea, un televizor, un birou cu un laptop si avea doua usi. Una , banuia ca dadea spre baie, iar cealalta era problema. Spre ...? Spre hol? Spre iesire. Da, spre iesire, asta era problema. Trebuia sa scape. Se ridica . Dar durerea de cap il facea sa se simta ametit. Se ridica intr-un final si se duse spre geam. Nu recunostea zona . Se cauta prin buzunarele blugilor, dar telefonul nu il mai avea. Pacat, avusese si el o micuta speranta.
Sa iasa pe usa aceea nu il incanta , asa ca se bagase inapoi in pat. Ce i se putea intampla? Putea fi omorat? Da si asta. Putea fi chinuit? Da..dar era masochist, nu era asa o problema. Putea fi santajat? Da, dar nici asta nu era o problema, ca nu prea aveau cu ce sa il santajeze.
In concluzie, orice i s-ar fi intamplat nu prea avea cum sa il preocupe, daca era sa moara atunci, ar fi murit. Daca nu...nu si punct. Nu avea sa se streseze pentru chestia asta. Se baga din nou in asternuturi si adormi putin cam greu. Desi nu voia sa se gandeasca si spunea: ce o fi o fi, gandurile in fel si chipuri ii dadeau tarcoale.

Cand se trezi pentru a doua oara era dupa-amiaza, dar de data asta nu mai era singur. In camera erau doua femei si un barbat. Una dintre femei il atentiona pe barbat . Acesta se ridica de pe canapea si merse spre pat. Octavian statea inca intins. Casca si se ridica in sezul. Se freca la ochi si il privi pe cel ce se afla in fata lui. Avea o postura foarte impunatoare, un corp lucrat, pielea usor bronzata, parul blond si ochii negrii . Octavian observase toate aceste detalii doar dintr-o mica privire, caci avusese timp sa le analizeze si pe cele doua femei si ajunsese la concluzia ca erau doar niste dame de companie.
Cele doua plecasera cand barbatul se aseza pe o parte a patului si continua sa il studieze pe Octavian, desi niciunul nu spunea niciun cuvant. Octavian isi cuprinse genunchii la piept si continua sa il priveasca calm si tacut, asemeni unui catelus. Pe chipul barbatului se ivi un mic zambet abia perceptibil, dar imediat linia dreapta a buzelor de un roz pal reveni. Octavian ridica din sprancene .

-Esti fratele mai mic a lui Ovidiu, nu?

Vocea aspra, glaciala a barbatului il surprinse pentru un moment pe Octavian ce parea a fi intrat in transa, dar isi reveni usor din uimire si afirma dand incet din cap.

-Sti de ce te afli aici?

Un zambet cinic aparu pe chipul lui Octavin.

-Banuiesc..

In gand ii statea doar numele lui Ovidiu . Mereu si mereu Ovidiu , incepea sa se sature. Devenea stresant si plictisitor. Era un continuu cliseu care nu avea sa se termine prea curand.
Barbatul continua sa il studieze. Octavian era cu mult mai frumos decat Ovidiu, iar barbatului ii place asta. Din cate auzise cei doi frati erau firi total opuse, iar acum avea ocazia sa vada asta. Daca si Octavian se dovedea a fi un tradator asemeni lui Ovidiu, lucrurile aveau sa se termine intr-un mod foarte rau.

-Cum te simti?

Intrebarea il lua pe nepregatite. Ce interes avea cel din fata lui pentru el?

-Ciudat.

Veni raspunsul dupa o clipa de gandire. Se simtea bulversat, ametit si incomod.
Barbatul il mai privi o clipa si se ridica de pe pat.

-Inteleg...Iti voi aduce niste haine.

Octavian ridica indiferent din umeri si il privi cu neincredere. Barbatul ii dadu o suvita de pe chip, atingandu-i in acelasi timp cu degetele lungi obrazul stang si se ridica, ca mai apoi sa plece din camera. Adevarul era ca Octavian nu era prost. Si sa specificam: Octavian stia prea bine in ce tampenii era bagat fratiorul lui mai mare, pe langa asta mai stia si ca fratiorul lui mai mare se presta la anumite actiunii putin mai neintelese , ca de altfel tot ce facea el era neinteles. Gestul barbatului, atat de afectuos ii creea cateva ipoteze care nu il prea incantau. Iar ceea ce observa era ca si lui ii placuse atingerea si in plus forta de atractie a barbatului era atat de mare incat Octavian era fermecat de fizicul lui si chiar simtea o dorinta aprinsa in el ce ar fi dorit sa fie consumata.
Ofta, gandindu-se ca poate fusese prea linistit lunile acestea iar de mult timp nu se mai culcase cu nimeni. Cand barbatul se intoarse acesta se aseza din nou pe pat si il privii cu ochii sai intunecati pe Ovidiu cu o familiaritate pe care baiatul o simtise extraordinar de stranie.

-Baia e acolo.

Arata spre o usa si baiatul dadu afirmativ din cap. Se uita pe peretii albi ai camerei si incerca sa evite contactul vizual, dar i se parea din ce in ce mai greu .

-Octavian ar trebui sa cooperezi.

Il privii.O grimasa se putu vedea pe chipul sau. Fizionomia lui trada tristete, furie, disperare. Nu din nou. Ovidiu si iar Ovidiu. De ce mereu el?

-Nu stiu nimic despre Ovidiu, chiar nu stiu.

Ochii sai il fixau pe barbat vrand sa fie crezut.

-Stiu.

Raspunsul il uimii. Si atunci? Era pe post de momeala acolo? Sau de ce?

-Esti aici ca sa avem grija de tine.

Ar fi vrut sa rada. chiar ar fi vrut sa faca asta, dar ceva il oprea. Isi trecu o mana prin par si isi limpezi gandurile. Totul era o prostie, absolut totul. Avea nevoie de o explicatie, iar singurul care era in stare sa i-o ofere era Ovidiu, iar el nu era acolo. Octavian avea viata lui, propria lui viata pe care dorea sa si-o traiasca, de ce nu putea cere acest drept , de ce nu i se oferea? Ce, era atat de greu sa il lase in pace? El nu avea nicio legatura cu Ovidiu, nu stia nimic, iar el nu avea nevoie de grija nimanui, reusea sa-si poarte singur de grija, asa ca nu avea nevoie de nimic, doar de propria lui viata normala . O voia inapoi.

-Nu am nevoie de grija nimanui. Vreau sa plec.

Barbatul zambi si dadu negativ din cap. Momentan si gandurile lui oscilau. Octavian il incanta, iar dorinta de a se razbuna pe Ovidiu era mare si nu stia ce sa faca. Ce putea face? Sa se foloseasca de prizonierul sau, sa il ajute, sau sa isi respecte cuvantul dat? Nu stia ce sa fac. Ceva il tenta in interiorul sau...ceva, dar nu stia ce. Ovidiu parea atat de interesant. Modul in care se gandea, modul in care ii vorbea, felul in care fizionomia ii trada fiecare emotie si sentiment, dar care ii ascundea orice gand ce ii trecea prin cap. Era atat de usor de citit si totusi, atat de greu de descifrat