03-07-2011, 10:33 PM
Vă mulţumesc pentru comentarii şi sper să mai treceţi pe aici! Also, vreau să îmi cer scuze pentru întârziere, dar am fost într-o criză... de-a scriitorului. Nu am avut nici o idee. De aceea, nu ştiu cât de bun este acest capitol, dar sper să vă placă.
Lectură plăcută!
Venise ora patru, când trebuia să mă întâlnesc cu Lizzy. Încă nu îmi venea a crede că murise criticul. Eram în stare de şoc, dar o discuţie cu Elizabeth sigur avea să mă remonteze – sau, cel puţin, speram.
Mă aflam în faţa cafenelei şi o aşteptam pe blondă, care, ca de obicei, întârzia. Dădeam ritmic din picior, lovind cu tenisul asfaltul ud. Plouase mai devreme, deşi eu nu observasem absolut deloc. Îmi plăcea ploaia şi de fiecare dată mă bucuram când acest fenomen se întâmpla, dar astăzi eram pierdută-n propria-mi lume. Câteva minute mai târziu, maşina ei şi-a făcut apariţia în parcare, iar ea a coborât, cu un zâmbet pe chip. Era fericită şi probabil credea că eu chiar mă întâlnisem cu criticul. Se pare că nu se uitase la ştiri – nimic nou pentru Lizzy a mea. M-a luat în braţe, degetele sale lungi şi reci atingându-mi spatele. I-am răspuns la îmbrăţişare, simţind mirosul parfumului ei dulce. Mai târziu, când mi-a dat drumul, s-a uitat la faţa mea şi a rămas relativ şocată.
- Ce ai păţit? Eşti atât de... Nici nu găsesc un cuvânt potrivit, Cher! Hai înăuntru, să-mi spui tot, tot! s-a agitat ea, privindu-mp atât de îngrijorată.
Văzând-o astfel am ştiut că ea îmi rămăsese o prietenă fidelă chiar dacă nu ne mai văzusem în ultimele săptămâni atât de des. Tot timpul ştiusem că ea mă va ajuta necondiţionat, iar acum eram convinsă. Am intrat înăuntru şi ne-am aşezat la o măsuţă mică, rotundă, ascunsă într-un colţ întunecat. Un loc perfect pentru a purta o conversaţie privată. O femeie cu un şort negru a venit şi ne-a luat comanda, dispărând atât de rapid precum apăruse.
- Deci? Ce s-a întâmplat? a întrebat, dând din picior agitată.
- Păi, în primul rând, criticul e mort – nu că asta m-ar afecta foarte mult căci nu doream să-i arăt operele mele. Însă am o vagă idee cine l-a omorât, dar tu nu îl cunoşti. În al doilea rând, îmi e dor de Ace, am spus, oftând.
Chelneriţa a venit şi ne-a lăsat ceştile cu cafea pe masă, plecând apoi rapid. Mi-am pus două pliculeţe de zahăr şi puţin lapte, amestecând lichidul.
- Ace? Iarăşi apare el în peisaj? Ce naiba a mai făcut? a întrebat Lizzy, luând o gură din cafeaua ei.
- A plecat. Ştii, mi-a lăsat un mail cu adevărat dulce şi a plecat nu ştiu unde, am spus, încercând să-i apăr secretul brunetului. Însă nu pot să trăiesc fără el... Îmi e atât de dor de el. Este ca şi cum toate stelele de pe cer ar fi dispărut de la plecarea sa...
Lizzy s-a întins, dând să mă îmbrăţişeze, dar un râset scurt, ironic a întrerupt-o. Am privit amândouă în direcţia aceea şi am văzut un băiat brunet, cu buzele-i subţiri arcuite într-un zâmbet. Shawn. Tipul s-a apropiat de mine, fixându-mă cu ochii săi şi mi-a prins bărbia între degetele sale, ridicându-mi capul pentru a-l privi. Mirosea a un parfum scump, iar ochii săi păreau atât de calzi, dar totodată reci. Nu puteam nici că explic. Îşi apropia faţa de a mea, iar când buzele sale se aflau la câţiva centimetri de ale mele, s-a oprit şi a surâs. Îl priveam atentă, ştiind cât de schimbător putea fi, însă mi-am aruncat privirea şi înspre Lizzy, ce rămase nemişcată pe scaun, cu ochii mari. Când Shawn a început să râdă mai tare, amândouă am tresărit, iar eu mi-am fixat privirea într-a sa.
- Deci îţi e dor de micuţul şi drăguţul de Ace! Nu-mi vine să cred! Păcat că s-ar putea să nu-l mai vezi niciodată, prinţeso... a şoptit.
Apoi s-a tras înapoi şi a plecat mult prea rapid pentru a vedea. Speriată, m-am întors mecanic înspre Lizzy, ce se uita înspre ieşire. Avea o expresie mult prea ciudată pentru a fi descifrată. Însă categoric nu îi venea a crede ce se întâmplase şi, sincer, nici mie nu-mi venea. Aveam atâtea întrebări, dar trebuia să mă concentrez pe Elizabeth momentan.
- Tipul ăla e cu adevărat înfricoşător! Nu ştiu cum tu îţi găseşti numai prieteni atât de dubioşi. Spre exemplu, eu şi Josh suntem chiar normali, a comentat, încercând să-şi revină. Dar, stai, cum îl cheamă? Cine e, de fapt? a adăugat, luând o altă gură din cafea, vizibil agitată.
- E vărul lui Ace, Shawn. Nu ştiu de ce tot mă bagă în seamă şi mă enervează atâta... E atât de stresant... Şi îl urăşte atât de tare pe Ace, m-am descărcat.
- Mda, chiar că ai prieteni ciudaţi. Sau, mă rog, cunoştinţe. Ştii, Ace trebuia să ţi-l prezinte pe Shawn ăsta înainte să vă cuplaţi! Exact cum a făcut Josh. El mi-a prezentat mare parte din familia sa.
Profitând de oportunitatea pe care mi-a dat-o, am schimbat subiectul, dar ştiam sigur că o să trebuiască să îi spun odată despre partea magică a lumii. Însă nu acum.
- Şi cum merge între voi? Am auzit că lucrurile se încing multicel.
- Josh e un scump, Cher! Pur şi simplu îl ador! Este genul de băiat care nu consideră trandafirii şi ciocolăţelele o tâmpenie şi e atât de romantic, dar şi aventuros. E o combinaţie atât de unică încât nu mă pot sătura de ea, a spus, entuziasmată.
Am continuat să vorbim despre Josh, observând cât de fericită era blondina. Nici un băitat nu o făcuse atât de bucuroasă şi acest lucru mă făcea şi pe mine să devin mai bine dispusă.Începeam să îl admir pe Josh şi îmi era imposibil să nu îl compar cu Ace. Însă erau total diferiţi şi ştiam asta foarte bine. Mi-am amintit de mostra de sânge pe care i-am cerut-o şi speram să fi făcut rost de ea, deşi îmi era greu să cred aşa ceva.
- Ah, era să uit, a exclamat Elizabeth, scotocind prin geanta ei de piele neagră. Poftim. Nici nu ştii cât de greu mi-a fost să fac rost de astea, având în vedere că Josh credea că e o tâmpenie, a spus, întinzându-mi două fiole cu sânge înăuntru.
- Şi cum ai reuşit să faci asta? am întrebat, luând fiolele în mână şi ridincând dintr-o sprânceană.
Ştiam că ideile lui Lizzy puteau convinge orice persoană, dar Josh nu părea genul ce putea fi dus de nas aşa uşor... sau putea? Oricare ar fi răspunsul, eram extrem de fericită că făcuse rost de ce îmi ceruse Serena.
- Păi, am spus că un virus rău ameninţă Londra şi că o să îi duc sângele la analize pentru a vedea dacă are boala aia. Şi, desigur, după multă muncă consistentă, m-a crezut. De fapt, cine nu mă crede când încerc să îl conving? a întrebat, surâzând.
M-am ridicat de pe scaun, îmbrăţişând-o şi spunându-i că trebuia să plec. Ea a zâmbit, aprobând din cap şi mi-a zis că ea îl aştepta pe Josh. Porumbeii ăştia! Când mă pregăteam să ies din cafenea, am auzit-o ţipând:
- Când ai de gând să-mi spui şi mie ce se întâmplă? În legătură cu tot, a spus, punând mai mult accent pe ultimul cuvânt.
Ştiam că trebuia să îi spun, ştiam asta mai bine decât orice. Îmi era atât de greu să păstrez atâtea secrete faţă de oamenii ce mi-au fost alături tot timpul. Şi ştiam că era nedrept şi prost din partea mea, dar nu puteam face nimic. Mi-era frică ca Lizzy să nu mă abandoneze, să spună că sunt ţicnită după ce ar afla adevărul. Probabil că nu ar fi făcut aşa ceva, dar o parte din mine despica firul în patru. Oricum, trebuia să îi spun indiferent de ce consecinţe aveau să urmeze. Lizzy merita să ştie adevărul.
Am ieşit din local, privind cerul ce căpătase o culoare movulie, cu uşoare tente portocalii. Era amurgul, un moment frumos din zi şi plăcut mie, dar de această dată îmi displăcea teribil. Trecuseră mai mult de douăzeci şi patru de ore de la dispariţia lui Ace. Nu puteam să nu mă gândesc la el, să mă întreb pe unde o fi. Ştiam că voia să o elibereze pe Aileen, dar nu fiindcă o iubea. Voia să facă asta fiindcă se simţea vinovat. Da, vinovat fiindcă le distrusese viitorul lui Shawn şi ei. Dacă aş fi fost în locul său, cred că aş fi reacţionat la fel. În momentul de faţă ştiam că acţionam egoist, că voiam să îl am pe Ace numai pentru mine şi ştiam că asta era greşit. El se gândea şi la ceilalţi, la binele lor, pe când eu îmi puneam propria persoană pe primul loc. Cât de rea puteam fi!
Douăzeci de minute mai târziu, mă aflam în faţa casei şi priveam pierdută geamurile în care se reflecta lumina. Se pare că Charlotte îşi găsise de lucru cât am fost plecată. Uneori mă întrebam de ce nu ieşea prea des din casă şi de ce stătea înăuntru, singură. Însă ştiam că ea nu avea cu cine să se întâlnească, că nu avea mulţi prieteni în lumea reală. Lucrul acesta mă întrista, deşi ea părea fericită şi aşa. Nu înţelegeam nici de ce stătea cu mine, susţinându-mă. Putea să plece în lumea ei, să îşi petreacă timpul cu prietenii ei, nu să stea alături de mine. Poate... poate Ace o rugase să facă asta, iar ea, precum un prieten loial, i-a îndeplinit dorinţa. Cine ştie... Însă ea era singura persoană cu care mai puteam vorbi deschis despre toate problemele şi nu îmi doream să plece. Iarăşi un gest egoist, deşi nu îmi păsa.
- Cheryl! s-a auzit un ţipăt şi două braţe s-au înfăşurat în jurul meu, stângându-mă.
Am rămas şocată preţ de o secundă, apoi i-am răspuns lui Charlotte la îmbrăţişare, zâmbind. Era o prietenă bună, chiar dacă o urâsem în trecut fiindcă credeam că avea o relaţie cu Ace. Ce patetic! Când mi-a dat drumul, observând că nu mai puteam respira, am observat că pe faţă avea urme negre, iar mâinile îi erau pline de praf. Nu m-am putut abţine să nu întreb ce făcuse de arăta aşa fiindcă eu o ştiam foarte preocupată de aspectul ei – şi clar nu era doar o părere greşită. M-a apucat de mână, trăgându-mă înăuntru, în sufragerie. Podeaua era plină de cărţi vechi, cu pagini îngălbenite, toate deschise. Puteam observa şi cercul magic cu care o chemasem pe Serena data trecută. Am privit prin încăpere, căutând-o pe vrăjitoare şi am văzut-o stând pe canapea, picior peste picior, cu o ceaşcă de cafea în mână. Purta nuanţe de verde şi maro, ce făceau un contrast frumos cu părul ei precum flăcările din Iad. Mi-a zâmbit când m-a văzut, lăsând ceaşca de cafea pe măsuţă şi închizând o carte veche, din care s-a ridicat un nor de praf. I-am întins fiolele de sânge, iar ea le-a privit mulţumită. A scos dintr-un rucsăcel o tavă din argint, cu două vase pe ea, lipite. Unul era roşu şi scria pe el cu negru Elizabeth, iar celălalt era negru şi scria cu roşu Josh. Serena a turnat sângele în vasul corespunzător – bine că Lizzy notase al cui era ! – şi apoi a pus un praf alb peste ele. A ridicat o carte cu coperta neagră, legată-n piele, de lângă canapea şi a deschis-o la o anumită pagină. Apoi, luminile s-au stins şi am simţit mâinile lui Charlotte pe umerii mei. Serena a început să rostească o incantaţie în latină, vorbind din ce în ce mai tare, părul ridicându-i-se în jurul capului de parcă ar fi bătut vântul. O candelă s-a aprins imediat, iar în încăpere a apărut o umbră ciudată, ce avea o formă neclară. Îi puteam vedea numai ochii de culoarea sângelui, ce priveau cele două vase.
- Şi celelalte mostre? s-a auzit vocea groasă, terifiantă a Umbrei.
- Imediat, Nox, a şoptit Serena, făcându-mi un semn să mă apropii.
Nu am putut să refuz, picioarele mele începând a se mişca fără o comandă de la creier. Ajunsă lângă Serena, aceasta scoase încă o tavă cu două boluri, unul roşu cu numele meu şi unul negru cu numele lui Ace. M-a tăiat uşor la deget cu un cuţitaş şi am lăsat să curgă puţin sânge în vas. Apoi, ea a scos o fiolă ce conţinea, probabil, lichidul roşiatic al lui Ace. Mă întrebam de unde făcuse rost de el, dar m-am îndepărtat când, practic, Nox mi-a cerut asta. Telepatic, desigur. Am revenit lângă Charlotte, iar ea m-a stâns în braţe.
- Ştii ce trebuie făcut, dragă Serena, a spus Nox, vocea sa făcându-mă să tremur.
Au început amândoi să rostească o incantaţie veche, lumina candelei începând să pâlpâie. Vasele au început să strălucească, iar totul s-a terminat când din ele a ieşit un nor de fum. Nox s-a întors înspre mine şi Charlotte, iar blonda a dat din cap, înţelegând ce îi cerea umbra. Apoi, spiritul acela ciudat a intrat în corpul lui Charlotte, privindu-mă cu ochii ei minunaţi. Mă întrebam dacă nu cumva îi făcea ceva rău...
- Stai liniştită, micuţă Cheryl, nu îi fac nimic. Doar am intrat în corpul ei pentru a-ţi vorbi, ca să îţi fie ţie mai uşor. Desigur, şi ea ascultă tot ce vorbim, dar nu poate să răspundă, m-a liniştit el.
- Dar, Nox, asta e imposibil! a exclamat Serena, mâinile tremurându-i.
- Ştiu... Doi Beyr şi două Eskela. Niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva... Doar dacă nu cumva Luna Sângerie a devenit mult prea puternică pentru a fi învinsă de o Eskela şi un Beyr, a meditat Nox.
Îi priveam dezorientată, înţelegând numai că Lizzy şi Josh nu aveau să moară. Un lucru bun, deşi trebuia să le spun totul... nu-i aşa?
- Trebuie să le spui adevărul lui Josh şi lui Elizabeth, mi-a confirmat gândurile Nox. Şi, de asemenea, să ai grijă de Ace pentru ca profeţia să se poată îndeplini. Ţine minte, Luna Sângerie e mai periculoasă decât îţi imaginezi, iar adepţii ei sunt cei mai întunecaţi. Multe obstacole îţi vor apărea în drum, mulţi inamici ce se dau drept prieteni, multă suferinţă şi sânge. Vor apărea pergamente de sânge, lacrimi, legăminte... Păstrează-ţi prietenii aproape, iar duşmanii la depărtare. Întunericul se naşte rapid, din orice picătură de Lumină coruptă, dar Întunericul nu se transformă niciodată în Lumină.
Apoi Nox a dispărut, Charlotte începând să clipească des fiind şocată. Desigur, şi eu eram, ştiind că vorbele lui Nox erau extrem de adevărate. De asemenea, şi Serena avea o faţă tulburată, privind cu ochii goi vasele unde nu mai era deloc sânge. Tustrei ne uitam debusolate prin cameră, neştiind dacă visam sau totul era real. Prima care şi-a revenit, însă, a fost Charlotte, care a oftat teatral, trântindu-se pe canapea. Am clipit des, privind cum Serena se aşează la loc şi eu m-am dus să stau lângă Charlotte. Blonda şi-a trecut o mână după umerii mei, strângându-mă la piept cu dragoste. Am zâmbit finuţ, stângându-i mâna şi gândindu-mă la Nox. Mă bucuram că Lizzy şi Josh aveau să rămână în viaţă, deşi nu ştiam cum să le spun adevărul fără să îmi fie frică. De asemenea, ştiam că Ace trebuia să fie aici când va începe Luna Sângerie căci, altfel, nu am putea îndeplini profeţia.
- Ace? am întrebat încet, privindu-le pe rând. Ce mai ştiţi de el? Shawn mi-a spus că s-ar putea să moară...
Charlotte şi Serena şi-au aruncat câteva priviri foarte ciudate, iar roşcata m-a rugat să mă aşez pe canapea. Apoi a venit blondina cu o ceaşcă de ceai negru, pe care mi-a dat-o. Păreau triste, mai ales Charlotte, iar eu eram sigură că ce va urma nu era ceva bun. Am oftat, pregătindu-mă sufleteşte.
- Pentru a salva un Spirit de la această rătăcire prin... lume, fără un scop anume trebuie să îţi dai viaţa. Dai ceva pentru a primi ceva, mi s-a explicat.
Când am auzit asta, am rămas nemişcată, privind în gol şi gândindu-mă la tot ce mi se spusese. Pentru ca să o salveze pe Aileen, Ace trebuia să îşi dea viaţa. Dar Ace trebuia să fie aici pentru a îndeplini profeţia şi, de asemenea, pentru a fi alături de mine. Eram egoistă, dar nu îmi păsa absolut deloc.
- Trebuie să existe o altă cale, am murmurat încet, strângându-mi genunchii în braţe şi încercând să mă abţin, să nu plâng.
- Ar putea exista... însă trebuie să-l localizăm întâi pe Ace. Sigur o să acţioneze curând, a spus Serena gânditoare. Eu trebuie să plec, dar mă voi gândi la ceva şi dimineaţă, la prima oră, ne întâlnim. Până atunci sper să îl localizez sau, mai bine, să văd unde e Aileen. Însă nu pot garanta nimic. Ace poate să moară în 95% din cazuri. Să vă odihniţi. Noapte bună! a spus Serena mai apoi, dispărând într-un nor de fum.
Ne-a lăsat pe amândouă singure, privind în gol. Ştiam că Serena încerca să ne ajute, dar dacă Ace avea mari şanse să moară, atunci ea nu ne era de niciun folos. Nu puteam să nu mă gândesc la el, să nu mă întreb pe unde o fi, ce o face, cum s-o simţi. M-am ridicat precum un robot, spunându-i lui Charlotte noapte bună şi îndreptându-mă spre camera mea. Ajunsă acolo, m-am îmbrăcat în pijamalele mele mov şi m-am trântit pe pat, oftând. Mi-am tras pătura peste trup, gândindu-mă la el. Spusese în mail că el mă putea auzi – sau ceva asemănător – aşa că am încercat să-mi direcţionez gândurile înspre el.
Ace, nu mă părăsi. Te rog. Tu eşti prima persoană pe care am iubit-o cu adevărat...
Lectură plăcută!
9
How horrible is to love something that death can touch.
How horrible is to love something that death can touch.
Venise ora patru, când trebuia să mă întâlnesc cu Lizzy. Încă nu îmi venea a crede că murise criticul. Eram în stare de şoc, dar o discuţie cu Elizabeth sigur avea să mă remonteze – sau, cel puţin, speram.
Mă aflam în faţa cafenelei şi o aşteptam pe blondă, care, ca de obicei, întârzia. Dădeam ritmic din picior, lovind cu tenisul asfaltul ud. Plouase mai devreme, deşi eu nu observasem absolut deloc. Îmi plăcea ploaia şi de fiecare dată mă bucuram când acest fenomen se întâmpla, dar astăzi eram pierdută-n propria-mi lume. Câteva minute mai târziu, maşina ei şi-a făcut apariţia în parcare, iar ea a coborât, cu un zâmbet pe chip. Era fericită şi probabil credea că eu chiar mă întâlnisem cu criticul. Se pare că nu se uitase la ştiri – nimic nou pentru Lizzy a mea. M-a luat în braţe, degetele sale lungi şi reci atingându-mi spatele. I-am răspuns la îmbrăţişare, simţind mirosul parfumului ei dulce. Mai târziu, când mi-a dat drumul, s-a uitat la faţa mea şi a rămas relativ şocată.
- Ce ai păţit? Eşti atât de... Nici nu găsesc un cuvânt potrivit, Cher! Hai înăuntru, să-mi spui tot, tot! s-a agitat ea, privindu-mp atât de îngrijorată.
Văzând-o astfel am ştiut că ea îmi rămăsese o prietenă fidelă chiar dacă nu ne mai văzusem în ultimele săptămâni atât de des. Tot timpul ştiusem că ea mă va ajuta necondiţionat, iar acum eram convinsă. Am intrat înăuntru şi ne-am aşezat la o măsuţă mică, rotundă, ascunsă într-un colţ întunecat. Un loc perfect pentru a purta o conversaţie privată. O femeie cu un şort negru a venit şi ne-a luat comanda, dispărând atât de rapid precum apăruse.
- Deci? Ce s-a întâmplat? a întrebat, dând din picior agitată.
- Păi, în primul rând, criticul e mort – nu că asta m-ar afecta foarte mult căci nu doream să-i arăt operele mele. Însă am o vagă idee cine l-a omorât, dar tu nu îl cunoşti. În al doilea rând, îmi e dor de Ace, am spus, oftând.
Chelneriţa a venit şi ne-a lăsat ceştile cu cafea pe masă, plecând apoi rapid. Mi-am pus două pliculeţe de zahăr şi puţin lapte, amestecând lichidul.
- Ace? Iarăşi apare el în peisaj? Ce naiba a mai făcut? a întrebat Lizzy, luând o gură din cafeaua ei.
- A plecat. Ştii, mi-a lăsat un mail cu adevărat dulce şi a plecat nu ştiu unde, am spus, încercând să-i apăr secretul brunetului. Însă nu pot să trăiesc fără el... Îmi e atât de dor de el. Este ca şi cum toate stelele de pe cer ar fi dispărut de la plecarea sa...
Lizzy s-a întins, dând să mă îmbrăţişeze, dar un râset scurt, ironic a întrerupt-o. Am privit amândouă în direcţia aceea şi am văzut un băiat brunet, cu buzele-i subţiri arcuite într-un zâmbet. Shawn. Tipul s-a apropiat de mine, fixându-mă cu ochii săi şi mi-a prins bărbia între degetele sale, ridicându-mi capul pentru a-l privi. Mirosea a un parfum scump, iar ochii săi păreau atât de calzi, dar totodată reci. Nu puteam nici că explic. Îşi apropia faţa de a mea, iar când buzele sale se aflau la câţiva centimetri de ale mele, s-a oprit şi a surâs. Îl priveam atentă, ştiind cât de schimbător putea fi, însă mi-am aruncat privirea şi înspre Lizzy, ce rămase nemişcată pe scaun, cu ochii mari. Când Shawn a început să râdă mai tare, amândouă am tresărit, iar eu mi-am fixat privirea într-a sa.
- Deci îţi e dor de micuţul şi drăguţul de Ace! Nu-mi vine să cred! Păcat că s-ar putea să nu-l mai vezi niciodată, prinţeso... a şoptit.
Apoi s-a tras înapoi şi a plecat mult prea rapid pentru a vedea. Speriată, m-am întors mecanic înspre Lizzy, ce se uita înspre ieşire. Avea o expresie mult prea ciudată pentru a fi descifrată. Însă categoric nu îi venea a crede ce se întâmplase şi, sincer, nici mie nu-mi venea. Aveam atâtea întrebări, dar trebuia să mă concentrez pe Elizabeth momentan.
- Tipul ăla e cu adevărat înfricoşător! Nu ştiu cum tu îţi găseşti numai prieteni atât de dubioşi. Spre exemplu, eu şi Josh suntem chiar normali, a comentat, încercând să-şi revină. Dar, stai, cum îl cheamă? Cine e, de fapt? a adăugat, luând o altă gură din cafea, vizibil agitată.
- E vărul lui Ace, Shawn. Nu ştiu de ce tot mă bagă în seamă şi mă enervează atâta... E atât de stresant... Şi îl urăşte atât de tare pe Ace, m-am descărcat.
- Mda, chiar că ai prieteni ciudaţi. Sau, mă rog, cunoştinţe. Ştii, Ace trebuia să ţi-l prezinte pe Shawn ăsta înainte să vă cuplaţi! Exact cum a făcut Josh. El mi-a prezentat mare parte din familia sa.
Profitând de oportunitatea pe care mi-a dat-o, am schimbat subiectul, dar ştiam sigur că o să trebuiască să îi spun odată despre partea magică a lumii. Însă nu acum.
- Şi cum merge între voi? Am auzit că lucrurile se încing multicel.
- Josh e un scump, Cher! Pur şi simplu îl ador! Este genul de băiat care nu consideră trandafirii şi ciocolăţelele o tâmpenie şi e atât de romantic, dar şi aventuros. E o combinaţie atât de unică încât nu mă pot sătura de ea, a spus, entuziasmată.
Am continuat să vorbim despre Josh, observând cât de fericită era blondina. Nici un băitat nu o făcuse atât de bucuroasă şi acest lucru mă făcea şi pe mine să devin mai bine dispusă.Începeam să îl admir pe Josh şi îmi era imposibil să nu îl compar cu Ace. Însă erau total diferiţi şi ştiam asta foarte bine. Mi-am amintit de mostra de sânge pe care i-am cerut-o şi speram să fi făcut rost de ea, deşi îmi era greu să cred aşa ceva.
- Ah, era să uit, a exclamat Elizabeth, scotocind prin geanta ei de piele neagră. Poftim. Nici nu ştii cât de greu mi-a fost să fac rost de astea, având în vedere că Josh credea că e o tâmpenie, a spus, întinzându-mi două fiole cu sânge înăuntru.
- Şi cum ai reuşit să faci asta? am întrebat, luând fiolele în mână şi ridincând dintr-o sprânceană.
Ştiam că ideile lui Lizzy puteau convinge orice persoană, dar Josh nu părea genul ce putea fi dus de nas aşa uşor... sau putea? Oricare ar fi răspunsul, eram extrem de fericită că făcuse rost de ce îmi ceruse Serena.
- Păi, am spus că un virus rău ameninţă Londra şi că o să îi duc sângele la analize pentru a vedea dacă are boala aia. Şi, desigur, după multă muncă consistentă, m-a crezut. De fapt, cine nu mă crede când încerc să îl conving? a întrebat, surâzând.
M-am ridicat de pe scaun, îmbrăţişând-o şi spunându-i că trebuia să plec. Ea a zâmbit, aprobând din cap şi mi-a zis că ea îl aştepta pe Josh. Porumbeii ăştia! Când mă pregăteam să ies din cafenea, am auzit-o ţipând:
- Când ai de gând să-mi spui şi mie ce se întâmplă? În legătură cu tot, a spus, punând mai mult accent pe ultimul cuvânt.
Ştiam că trebuia să îi spun, ştiam asta mai bine decât orice. Îmi era atât de greu să păstrez atâtea secrete faţă de oamenii ce mi-au fost alături tot timpul. Şi ştiam că era nedrept şi prost din partea mea, dar nu puteam face nimic. Mi-era frică ca Lizzy să nu mă abandoneze, să spună că sunt ţicnită după ce ar afla adevărul. Probabil că nu ar fi făcut aşa ceva, dar o parte din mine despica firul în patru. Oricum, trebuia să îi spun indiferent de ce consecinţe aveau să urmeze. Lizzy merita să ştie adevărul.
Am ieşit din local, privind cerul ce căpătase o culoare movulie, cu uşoare tente portocalii. Era amurgul, un moment frumos din zi şi plăcut mie, dar de această dată îmi displăcea teribil. Trecuseră mai mult de douăzeci şi patru de ore de la dispariţia lui Ace. Nu puteam să nu mă gândesc la el, să mă întreb pe unde o fi. Ştiam că voia să o elibereze pe Aileen, dar nu fiindcă o iubea. Voia să facă asta fiindcă se simţea vinovat. Da, vinovat fiindcă le distrusese viitorul lui Shawn şi ei. Dacă aş fi fost în locul său, cred că aş fi reacţionat la fel. În momentul de faţă ştiam că acţionam egoist, că voiam să îl am pe Ace numai pentru mine şi ştiam că asta era greşit. El se gândea şi la ceilalţi, la binele lor, pe când eu îmi puneam propria persoană pe primul loc. Cât de rea puteam fi!
Douăzeci de minute mai târziu, mă aflam în faţa casei şi priveam pierdută geamurile în care se reflecta lumina. Se pare că Charlotte îşi găsise de lucru cât am fost plecată. Uneori mă întrebam de ce nu ieşea prea des din casă şi de ce stătea înăuntru, singură. Însă ştiam că ea nu avea cu cine să se întâlnească, că nu avea mulţi prieteni în lumea reală. Lucrul acesta mă întrista, deşi ea părea fericită şi aşa. Nu înţelegeam nici de ce stătea cu mine, susţinându-mă. Putea să plece în lumea ei, să îşi petreacă timpul cu prietenii ei, nu să stea alături de mine. Poate... poate Ace o rugase să facă asta, iar ea, precum un prieten loial, i-a îndeplinit dorinţa. Cine ştie... Însă ea era singura persoană cu care mai puteam vorbi deschis despre toate problemele şi nu îmi doream să plece. Iarăşi un gest egoist, deşi nu îmi păsa.
- Cheryl! s-a auzit un ţipăt şi două braţe s-au înfăşurat în jurul meu, stângându-mă.
Am rămas şocată preţ de o secundă, apoi i-am răspuns lui Charlotte la îmbrăţişare, zâmbind. Era o prietenă bună, chiar dacă o urâsem în trecut fiindcă credeam că avea o relaţie cu Ace. Ce patetic! Când mi-a dat drumul, observând că nu mai puteam respira, am observat că pe faţă avea urme negre, iar mâinile îi erau pline de praf. Nu m-am putut abţine să nu întreb ce făcuse de arăta aşa fiindcă eu o ştiam foarte preocupată de aspectul ei – şi clar nu era doar o părere greşită. M-a apucat de mână, trăgându-mă înăuntru, în sufragerie. Podeaua era plină de cărţi vechi, cu pagini îngălbenite, toate deschise. Puteam observa şi cercul magic cu care o chemasem pe Serena data trecută. Am privit prin încăpere, căutând-o pe vrăjitoare şi am văzut-o stând pe canapea, picior peste picior, cu o ceaşcă de cafea în mână. Purta nuanţe de verde şi maro, ce făceau un contrast frumos cu părul ei precum flăcările din Iad. Mi-a zâmbit când m-a văzut, lăsând ceaşca de cafea pe măsuţă şi închizând o carte veche, din care s-a ridicat un nor de praf. I-am întins fiolele de sânge, iar ea le-a privit mulţumită. A scos dintr-un rucsăcel o tavă din argint, cu două vase pe ea, lipite. Unul era roşu şi scria pe el cu negru Elizabeth, iar celălalt era negru şi scria cu roşu Josh. Serena a turnat sângele în vasul corespunzător – bine că Lizzy notase al cui era ! – şi apoi a pus un praf alb peste ele. A ridicat o carte cu coperta neagră, legată-n piele, de lângă canapea şi a deschis-o la o anumită pagină. Apoi, luminile s-au stins şi am simţit mâinile lui Charlotte pe umerii mei. Serena a început să rostească o incantaţie în latină, vorbind din ce în ce mai tare, părul ridicându-i-se în jurul capului de parcă ar fi bătut vântul. O candelă s-a aprins imediat, iar în încăpere a apărut o umbră ciudată, ce avea o formă neclară. Îi puteam vedea numai ochii de culoarea sângelui, ce priveau cele două vase.
- Şi celelalte mostre? s-a auzit vocea groasă, terifiantă a Umbrei.
- Imediat, Nox, a şoptit Serena, făcându-mi un semn să mă apropii.
Nu am putut să refuz, picioarele mele începând a se mişca fără o comandă de la creier. Ajunsă lângă Serena, aceasta scoase încă o tavă cu două boluri, unul roşu cu numele meu şi unul negru cu numele lui Ace. M-a tăiat uşor la deget cu un cuţitaş şi am lăsat să curgă puţin sânge în vas. Apoi, ea a scos o fiolă ce conţinea, probabil, lichidul roşiatic al lui Ace. Mă întrebam de unde făcuse rost de el, dar m-am îndepărtat când, practic, Nox mi-a cerut asta. Telepatic, desigur. Am revenit lângă Charlotte, iar ea m-a stâns în braţe.
- Ştii ce trebuie făcut, dragă Serena, a spus Nox, vocea sa făcându-mă să tremur.
Au început amândoi să rostească o incantaţie veche, lumina candelei începând să pâlpâie. Vasele au început să strălucească, iar totul s-a terminat când din ele a ieşit un nor de fum. Nox s-a întors înspre mine şi Charlotte, iar blonda a dat din cap, înţelegând ce îi cerea umbra. Apoi, spiritul acela ciudat a intrat în corpul lui Charlotte, privindu-mă cu ochii ei minunaţi. Mă întrebam dacă nu cumva îi făcea ceva rău...
- Stai liniştită, micuţă Cheryl, nu îi fac nimic. Doar am intrat în corpul ei pentru a-ţi vorbi, ca să îţi fie ţie mai uşor. Desigur, şi ea ascultă tot ce vorbim, dar nu poate să răspundă, m-a liniştit el.
- Dar, Nox, asta e imposibil! a exclamat Serena, mâinile tremurându-i.
- Ştiu... Doi Beyr şi două Eskela. Niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva... Doar dacă nu cumva Luna Sângerie a devenit mult prea puternică pentru a fi învinsă de o Eskela şi un Beyr, a meditat Nox.
Îi priveam dezorientată, înţelegând numai că Lizzy şi Josh nu aveau să moară. Un lucru bun, deşi trebuia să le spun totul... nu-i aşa?
- Trebuie să le spui adevărul lui Josh şi lui Elizabeth, mi-a confirmat gândurile Nox. Şi, de asemenea, să ai grijă de Ace pentru ca profeţia să se poată îndeplini. Ţine minte, Luna Sângerie e mai periculoasă decât îţi imaginezi, iar adepţii ei sunt cei mai întunecaţi. Multe obstacole îţi vor apărea în drum, mulţi inamici ce se dau drept prieteni, multă suferinţă şi sânge. Vor apărea pergamente de sânge, lacrimi, legăminte... Păstrează-ţi prietenii aproape, iar duşmanii la depărtare. Întunericul se naşte rapid, din orice picătură de Lumină coruptă, dar Întunericul nu se transformă niciodată în Lumină.
Apoi Nox a dispărut, Charlotte începând să clipească des fiind şocată. Desigur, şi eu eram, ştiind că vorbele lui Nox erau extrem de adevărate. De asemenea, şi Serena avea o faţă tulburată, privind cu ochii goi vasele unde nu mai era deloc sânge. Tustrei ne uitam debusolate prin cameră, neştiind dacă visam sau totul era real. Prima care şi-a revenit, însă, a fost Charlotte, care a oftat teatral, trântindu-se pe canapea. Am clipit des, privind cum Serena se aşează la loc şi eu m-am dus să stau lângă Charlotte. Blonda şi-a trecut o mână după umerii mei, strângându-mă la piept cu dragoste. Am zâmbit finuţ, stângându-i mâna şi gândindu-mă la Nox. Mă bucuram că Lizzy şi Josh aveau să rămână în viaţă, deşi nu ştiam cum să le spun adevărul fără să îmi fie frică. De asemenea, ştiam că Ace trebuia să fie aici când va începe Luna Sângerie căci, altfel, nu am putea îndeplini profeţia.
- Ace? am întrebat încet, privindu-le pe rând. Ce mai ştiţi de el? Shawn mi-a spus că s-ar putea să moară...
Charlotte şi Serena şi-au aruncat câteva priviri foarte ciudate, iar roşcata m-a rugat să mă aşez pe canapea. Apoi a venit blondina cu o ceaşcă de ceai negru, pe care mi-a dat-o. Păreau triste, mai ales Charlotte, iar eu eram sigură că ce va urma nu era ceva bun. Am oftat, pregătindu-mă sufleteşte.
- Pentru a salva un Spirit de la această rătăcire prin... lume, fără un scop anume trebuie să îţi dai viaţa. Dai ceva pentru a primi ceva, mi s-a explicat.
Când am auzit asta, am rămas nemişcată, privind în gol şi gândindu-mă la tot ce mi se spusese. Pentru ca să o salveze pe Aileen, Ace trebuia să îşi dea viaţa. Dar Ace trebuia să fie aici pentru a îndeplini profeţia şi, de asemenea, pentru a fi alături de mine. Eram egoistă, dar nu îmi păsa absolut deloc.
- Trebuie să existe o altă cale, am murmurat încet, strângându-mi genunchii în braţe şi încercând să mă abţin, să nu plâng.
- Ar putea exista... însă trebuie să-l localizăm întâi pe Ace. Sigur o să acţioneze curând, a spus Serena gânditoare. Eu trebuie să plec, dar mă voi gândi la ceva şi dimineaţă, la prima oră, ne întâlnim. Până atunci sper să îl localizez sau, mai bine, să văd unde e Aileen. Însă nu pot garanta nimic. Ace poate să moară în 95% din cazuri. Să vă odihniţi. Noapte bună! a spus Serena mai apoi, dispărând într-un nor de fum.
Ne-a lăsat pe amândouă singure, privind în gol. Ştiam că Serena încerca să ne ajute, dar dacă Ace avea mari şanse să moară, atunci ea nu ne era de niciun folos. Nu puteam să nu mă gândesc la el, să nu mă întreb pe unde o fi, ce o face, cum s-o simţi. M-am ridicat precum un robot, spunându-i lui Charlotte noapte bună şi îndreptându-mă spre camera mea. Ajunsă acolo, m-am îmbrăcat în pijamalele mele mov şi m-am trântit pe pat, oftând. Mi-am tras pătura peste trup, gândindu-mă la el. Spusese în mail că el mă putea auzi – sau ceva asemănător – aşa că am încercat să-mi direcţionez gândurile înspre el.
Ace, nu mă părăsi. Te rog. Tu eşti prima persoană pe care am iubit-o cu adevărat...
Metal was here.
![[Imagine: metalsig.png]](http://i538.photobucket.com/albums/ff350/Ram369/metalsig.png)
I\'ll start to worry when I\'m dead.