Sângele tău este cerneala mea

[Me�al.]

Vă mulţumesc enorm pentru comentarii! Beki, chiar nu ştiu de unde îmi vin astfel de idei, really :]] . Am venit cu nextul şi, as usual, sunt late. :]] Totuşi, sper să vă placă.
Lectură plăcută!

8

If you want to understand today, you have to search yesterday.

Serena plecase acum câteva minute, dispărând într-un nor de culoare purpurie. Ne lăsase pe mine şi pe Charlotte derutate şi puţin speriate. Mie îmi era teamă fiidcă nu doream să o pierd pe Lizzy, iar ea ţinea mult la Ace. Am avea amândouă pierderi multiple. Ne-am trântit amândouă simultan pe canapea, iar eu am privit covorul plin cu sare şi dezordinea din încăpere. Trebuia să strâng, iar acest lucru nu îmi făcea deloc plăcere. Eram obosită, istovită şi în niciun caz nu aveam să fac curat în seara aceea.

- Ştii, despre Aileen, a început Charlotte calmă, privindu-mă cu minunaţii ei ochi.

Ştiam că avea să abordeze curând acest subiect, iar ideea nu mă încânta. Deşi nu voiam să o arăt, gestul lui Ace mă duruse tare şi rana nu era nici pe departe vindecată. Dar ştiam că Lott’ avusese parte la mai multe informaţii decât mine şi, oricum, doream să evit o posibilă ceartă cu ea. Era singura persoană ce-mi mai rămăsese alături fiindcă Lizzy se distra pe la Josh acasă, iar Ace naiba ştie ce făcea cu vărul său. De fapt, nici nu-mi păsa.

- Sincer, nu mă interesează foarte tare motivele lui Ace, dar putea să-mi spună clar în faţă că are o logodnică, nu să mă joace pe degete în felul ăsta... Iar vără-su, Shawn ăla, e un criminal! Vreau să spun, a ucis o fată la concert, am spus enervată, cu o voce subţire.

Auzindu-mă, Charlotte s-a albit la faţă, părând brusc speriată. Nu îi convenea ceva cu siguranţă. Nu, de fapt, era şocată şi speriată din cauza faptului că am pronunţat numele vărului brunetului. E ceva necurat cu el, mi-am dat cu presupusul după ce i-am văzut expresia blondei. Am privit-o, încercând să-i transmit că doream cu ardoare să ştiu povestea, iar ea îmi înţelesese mesajul rapid fiindcă încercă să se adune.

- Aileen nu e persoana pe care Ace o iubeşte. La noi, precum în epoca victoriană, la naştere copilul este promis unei familii. Practic, când a luat viaţă Ace, s-a hotărât că acesta se va căsători cu Aileen. Însă, între timp, totul s-a schimbat. Ace a fost alugat, iar tipa a devenit un Spirit. Nu ştiu ce s-a întâmplat între Shawn, Ace şi Aileen, dar sunt sigură că n-a fost bine fiindcă fata a murit. Şi între cei doi veri s-a iscat o ceartă uriaşă şi se urăsc de moarte. Nu vor să audă unul de altul, deşi lui Shawn îl place să-l chinuie pe Ace. Din câte bănuiesc, el e motivul pentru care Aileen nu se poate linişti în pace. Shawn a devenit obsedat de a ucide oameni sau animale încât se zvoneşte că s-a aliat cu Diavolul...
- Păi, şi? De ce ar veni acum de unde o fi fost pentru a-i reaminti lui Ace că trebuie să se căsătorească cu un Spirit? Pur şi simplu, nu are logică. Cum poate el să se căsătorească cu Aileen dacă ea e moartă? Nu înţeleg...
- Nu să se căsătorească. Practic, vina e cărată de Ace şi o persoană ce este un Spirit suferă fiindcă rătăceşte printre lumi fără niciun scop. De aceea, pentru ea trebuie eliberată printr-un anumit ritual. Astfel, Aileen se va odihni în pace, iar aşa zisa căsătorie dintre ea şi Ace va fi anulată total, a spus Charlotte, deşi era cu mintea în altă parte.

Doamne, dar ce mă enerva! Acum realizam că Shawn mă jucase pe degete şi mă convinsese că Ace avea o logodnică reală. Iar eu, ca o proastă ce sunt, am crezut tot şi am fugit, neascultând şi explicaţia brunetului. Îmi venea să-mi rup părul din cap ştiind că trebuia să-mi cer scuze. Şi, ei bine, eu detestam din tot sufletul să fac aşa ceva. După părerea mea, tot timpul aveam dreptate şi uram să fiu şi contrazisă. Totuşi, acum nu contau aceste lucruri, ci mă întrebam unde se afla brunetul căci era ora 11:54. Charlotte, parcă ştiind ce gândesc eu, şi-a luat telefonul de pe măsuţa de cafea şi a format un număr. După o conversaţie rapidă, de câteva secunde, s-a uitat la mine şi a zâmbit strâmb.

- Doarme la un hotel, a spus. Nu vrea să dea ochii cu tine după ce s-a întâmplat azi, a adăugat pe un ton mai scăzut.

Ştiam că nu îmi spunea ceva, dar nu conta. Important era ca băiatul să vină acasă mâine dimineaţă. Nu suportam să ştiu că eu sunt aia care îl face să sufere şi să se îndepărteze de Charlotte şi de mine. Am căscat, observând cât de extenuată eram. Fusese o zi lungă, cu siguranţă, şi avusesem parte de o întâlnire cu un văr malefic şi cu o vrăjitoare drăguţă. Probabil că mintea mea era destul de depăşită şi îmi urla: STOP! Culcă-te odată că nu o să mai pot! Lott’ a propus să mergem la culcare şi atunci i-am observat cearcănele de sub ochi. Probabil şi ea era istovită, deşi n-am idee ce a făcut acasă cât timp am fost plecaţi. Am urcat scările lent, ţinându-mă de balustradă pentru mai multă stabilitate şi am ajuns în cameră târşâindu-mi picioarele după mine. Mi-am arucat hainele purtate în ziua aceea pe podea şi mi-am pus pijamaua pe mine, trântindu-mă mai apoi în patul cel moale. Chiar când doream să îmi închid ochii, un sunet a început să destrame liniştea din cameră. Celularul. Am privit grăbită micuţul ecran. Era mama şi, pentru numele lui Dumnezeu, ce moment prost şi-a ales! Îmi era dor de ea şi voiam să ne conversăm, dar nu în momentul acela.

- Bună, mamă! Ce dor mi-a fost de tine! am spus, dorind să par entuziasmată.
- Hai, nu te mai preface că e clar că nu eşti deloc fericită, s-a auzit vocea dură a mamei, dar totodată caldă şi drăgăstoasă.
- Îmi pare rău, dar, ştii, am avut o zi super obositoare şi... stai ! Tu nu ştii că aici e doişpe noaptea?! am întrebat, ştiind că mama ţinea cont de ora la care suna.
- Doisprezece? Vai, Doamne! Am ajuns tocmai în Japonia cu compania şi aici e dimineaţă... vai. Bine draga mea, vorbim altă dată. Te pup!
- Toate sunt bune, am minţit, bucurându-mă cu nu avea să ştie dacă spun adevărul sau nu. Te iubesc! am spus, apoi am închis telefonul.

M-am aşezat mai comod în pat, trăgând plapuma peste mine. Apoi am închis ochii, abia aşteptând să mă cufund într-un somn lung şi relaxant.

ÏŸ

O bubuietură m-a trezit din somn şi am răsit ca arsă din pat. Am aprins veioza şi m-am uitat spre geam, locul de unde s-a auzit zgomotul. Acolo, stând pe pervaz, se afla Shawn. Îşi ţinea mâinile în sân şi mă privea cu un zâmbet mârşav pe faţă. Chipul său nu se vedea clar din cauza luminii scăzute, dar am observat cum ochii săi îmi analizau trupul şi fiecare gest. Era îmbrăcat în negru, iar în picioare purta nişte bocani de piele, până la genunchi. Nu înţelegeam de ce era încălţat cu ei fiindcă era destul de cald afară.
Însă, din tot ce vedeam, chipul său mă neliniştea mult prea mult. Mă atrăgea mult, doream să îl privesc de aproape şi să îi ating pielea precum marmura. Dar nu mă puteam mişca înspre el fiindcă ceva mă ţinea pe loc şi în minte o voce îmi spunea: Să nu dea bunul Dumnezeu să te apropii de el! Şi chiar o ascultam fiindcă părea mult prea periculos.

- Arăţi minunat ca întotdeauna, a şoptit el.
- De când mă ştii tu pe mine? Nici cinci ore n-au trecut, am comentat prinzând curaj. Şi, dacă nu ţi-e prea greu, nu poţi să te duci pe altundeva? Chiar n-am nevoie de prezenţa ta.
- Ia te uită ce curajoasă eşti, a comentat, dezlipindu-se de pervaz şi păşind în încăpere. Nici nu ştii ce semănaţi. Poate chiar tu eşti reîncarnarea frumoasei mele Aileen, adăugă când s-a proptit în faţa mea, prinzându-mi faţa cu mâinile sale.

Am fost şocată de gestul său, dar fără nici o ezitare i-am dat o palmă peste obraz, trăgându-mă mai în spate. Nu puteam să fiu reîncarnarea ei! Nu eram! Toate lucrurile acestea mă răvăşeau, mă ameţeau teribil. Dacă o ţineam tot aşa, aveam să mă distrug pe mine însumi. Dar cum îmi place să despic firul în paisprezece, am continuat să-l întreb:

- Frumoasa ta Aileen? Parcă era logodnica lui Ace! Ce, la voi era permis să ai doi soţi?
- Nu, desigur că nu, a râs el. Ştii cât a iubit-o Ace? Vai, era cât pe ce să-şi dea viaţa pentru ea! Şi chiar avea de ce căci era de o frumuseţe rară şi avea un caracter atât de schimbător. De la prima vedere te îndrăgosteai de ea. Şi ce a suferit Ace când am ucis-o, deşi o iubeam nespus de mult.
Fiecare cuvânt pe care îl rostea mă durea teribil. Aflam lent că Ace o iubise mult prea mult pe Aileen şi că el, poate, mă plăcea pe mine – dacă măcar făcea asta – pentru că semănam cu ea. Shawn a scos o poză din buzunarul blugilor şi mi-a întins-o. Era făcută acum şapte ani şi în ea apărea o adolescentă cu părul şaten deschis, uşor ondulat şi ochii de un ciocolatiu rar. Avea pielea uşor măslinie şi buze cărnoase, roşii. Nu arăta deloc ca mine, dar în colţul micii fotografii scria: Aileen, Franţa, Paris.

- Nu semănăm! m-am răstit eu, aruncând poza pe jos. Nu e deloc la fel ca mine! Şi de ce ai ucis-o dacă o iubeai? Nu are nici o noimă!

Ţipam mult prea tare şi începeam să răguşesc. Probabil că gâtul meu se va revolta curând aşa că trebuia să-mi spun oful rapid. Însă, înainte de a mai rosti ceva, l-am văzut pe Shawn cum a sărit să ia fotografia de pe jos. A mângâiat-o afectuos şi a aşezat-o protectiv în buzunar. Se vedea clar că ţinea mai mult decât era nevoie la ea.

- Normal că nu semănaţi. Dar aveţi acelaşi caracter, aceleaşi vorbe şi aceeaşi privire sfidătoare ce îţi spune că eşti în stare de orice. Irezistibil. De ce am ucis-o? Toate la timpul lor... şopti.

Apoi a sărit afară, pe geam, iar acesta se închisese singur, fără ca eu să-i fac ceva. Am rămas înmărmurită, privind sticla şi tremurând uşor. Aileen. Doamne, câte probleme îmi puteam face din cauza unei fiinţe ce nu trăia. Şi cât de geloasă puteam fi! Însă cel mai mult mă deranja faptul că doream să fiu numărul unu în faţa lui Ace, să fiu prioritatea sa. Eram egoistă, mult prea egoistă. Nu îl meritam, dar era ca un drog pentru sufletul meu şi mă simţeam al naibii de rău ştiind că îl făcusem să sufere. Aveam să mă duc după el dimineaţă şi... ce? Ce să fac? Poate că îi era mult mai bine fără mine şi trebuia să-l las să fie fericit fiindcă îl iubeam enorm. Capul a început a-mi pulsa. Am nevoie de o tărie. Ca-n vremurile bune, am gândit.

Acum trei ani, după moartea tatălui meu, am început să beau excesiv de mult. Din banii de buzunar îmi cumpăram bere sau vodkă sau wiskey. Şi luam sticle numeroase şi le beam rapid. Mergeam în baruri cu prieteni proşti, depravaţi şi ne făceam muci, apoi ne duceam acasă şi continuam cu alcoolul. Aşa am ţinut-o timp de un an şi ceva, până când am fost trezită la viaţă de un nemernic călcat de tren. Laiho parcă îl chema. Da, exact, ca pe cel din Children Of Boddom. Şi cât îl adoram pe chitaristul ăla! În fine, Laiho-cel-nenorocit-şi-călcat-de-tren a fost persoana ce m-a readus cu picioarele pe pământ şi am început să-l iubesc. Desigur, cum iubeşte o fată tânără şi naivă. Era cu un an mai mare ca mine şi, ei bine, ne-am cuplat „ca să vedem cum e”. Pe parcurs am început să nu mai ţin la el, dar nu ne-am despărţit. Nu voiam să-l fac să sufere. Însă, într-o zi, l-am văzut în laboratorul de biologie al şcolii – perfect loc – trăgându-şi-o cu o tipă din clasele mai mari. Atunci m-a făcut să sufăr fiindcă nu am crezut niciodată că mă înşeală, deşi era cam logic fiindcă nu ne sărutasem nici măcar o dată. Ne-am certat şi ne-am despărţit în seara aceea, eu dorindu-mi ca el să sufere. Şi în acea noapte, când mergea spre casă, a fost călcat de tren. Trebuia să traverseze o cale ferată în drum spre locuinţa sa şi din neatenţie sau beţie a dat trenul peste el. Nu mi-a părut rău şi nici nu am fost la înmormântarea sa. De atunci eram convinsă că băieţii sunt nişte nesimţiţi, profitori, cele mai oribile fiinţe de pe pământ.

Desigur, totul s-a schimbat cu apariţia lui Ace care mi-a schimbat percepţia asupra lumii.
Totuşi, aveam nevoie de băutură şi am tras de un sertar ascuns în dulap fiindcă acolo îmi ascundeam deseori băutura pentru a nu fi găsită de mama sau de menajeră. Am scos o cutie de bere prăfuită fiindcă nu mai umblasem în acel loc de mult timp. Îmi promisesem că nu aveam să mai beau, dar se pare că eu nu sunt genul de persoană care să-şi ţină făgăduielile. Am deschis cutia, luând o gură din lichidul amărui şi am căscat. Alcoolul îmi făcea bine, mă determina să uit anumite lucruri neplăcute din viaţa mea. Am terminat berea mai repede decât mă aşteptam şi m-am simţit puţin cam ameţită. Era clar că nu mai băusem de mult. M-am uitat la ceasul de pe noptieră. 5:43 dimineaţa. Trebuia să mă culc şi nu avea să fie greu, având în vedere că eram ameţită. M-am pus în pat şi am tras pătura peste mine, adormind aproape instantaneu.

ÏŸ

How the hell did we wind up like this
Why weren't we able
To see the signs that we missed
And try to turn the tables

I wish you'd unclench your fists
And unpack your suitcase
Lately there's been too much of this
Don’t think it’s too late

Am deschis leneş un ochi, privind celularul ce vibra pe noptieră. Era dimineaţă; categoric nu era Lizzy şi nici mama. L-am dat pe silenţios, apăsând un buton, nedorindu-mi să mai aud versurile melodiei Someday cântată de cei de la Nickelback. Nu că nu mi-ar plăcea – chiar o adoram – dar cântecul ăsta îmi aducea aminte de nişte lucruri nu prea plăcute. Erau nişte versuri care chiar ajungeau la inima oricui. Am mai lenevit câteva minute, apoi am apucat telefonul, dorindu-mi să văd cine m-a sunat aşa devreme – era devreme pentru mine, deşi ceasul indica ora 11:23. Era Ace. Fir-ar! Am încercat să mă abţin din a gândi anumite înjurături, unele mai rele ca altele şi m-am apropiat de laptopul de pe masă. Nu îl mai folosisem de mult, fapt ce era evidenţiat de stratul de praf de pe el. L-am deschis şi am privit fundalul negru preţ de câteva secunde. Un click s-a auzit şi mailul mi s-a deschis. Aveam un mesaj nou din partea lui Ace. Şi eu care credeam că nici nu are laptop. Mă întrebam ce dorea, deşi am astat în cumpănă ceva timp până să-l deschis pentru a-l citi. Într-un final, am dat dublu click. Fundalul era negru, iar scrisul alb.




Draga mea Cheryl,

Îmi pare nespus de rău pentru ce s-a întâmplat cu o seară în urmă – în ziua când mi-am dorit să te fac cu adevărat fericită. Îmi este ruşine să dau ochii cu tine, să privesc perfecţiunea ta şi să nu mă gândesc cât de prost am fost să îţi ascund atâtea. Probabil crezi că te-am ales fiindcă semănai cu Aileen şi nu te învinovăţesc. Tot ce gândeşti acum despre mine nu pot fi contestate şi nici nu voi încerca să-ţi schimb părerea. Poate chiar sunt aşa.
Probabil că Charlotte ţi-a spus cine este Aileen şi ce s-a întâmplat între noi – ea, vărul meu şi eu. Vreau doar să-ţi spun că eu nu o iubesc, nu ca pe tine. Ea era doar o prietenă şi legile cereau ca să ne căsătorim – ştii, ca în era victoriană, dacă îţi e mai uşor să faci paralela. Ştiu, acum parcă încerc să mă disculp, să te conving că nu am făcut nimic rău, dar nu este aşa. Poţi să crezi tot ce vrei despre mine, deşi mă doare teribil. Pot să-ţi spun doar că, în timpul unei lupte cu vărul meu, Aileen a intervenit între noi, eu fiind gata să îl omor pe Shawn. Ea îl iubea din toată fiinţa, şi-ar fi dat orice pentru el. Şi în acel moment, eu, logodnicul ei, eram atacatorul. S-a băgat în faţa lui Shawn şi a primit atacul destinat lui. A murit atunci, devenind un Spirit. Acum amândoi mă detestă şi consider că este datoria mea să o eliberez.
O să plec din Londra, precum ţi-ai dat seama. O să vă fie tuturor mai bine fără mine fiindcă viaţa ta era perfectă înainte de venirea mea. O ai pe Charlotte alături şi, de asemenea, pe Elizabeth şi Josh.
Să ai grijă de ei, draga mea. Niciodată nu o să încetez să te iubesc, dar fără mine îţi este mai bine. O să am tot timpul grijă de tine şi, dacă ai vreo problemă, strigă-mă şi voi apărea.
Nu o să mor în această misiune aproximativ imposibilă, dar nu îţi făgăduiesc.

Te iubesc,
Ace.

În timp ce citeam e – mailul, lacrimile au început să mi se prelingă pe obraj, iar mâna îmi tremura pe tasta pe care era imprimată o săgeată în jos. Nu îmi venea să cred! Era imposibil ce îmi făcea el în momentul acela! L-aş fi omorât cu mâna mea, dacă l-aş fi prins. E mai bine pentru tine, crede-mă. Mda, sigur, replica asta se găseşte în toate filmele de prost gust. Însă viaţa mea nu era o peliculă şi nu voiam să devină una. Trebuia să o modelez după propriul meu plac şi după spusele inimii mele. În acel moment, ea îmi spunea că trebuia să mă opresc din plâns. Am închis mailul şi am intrat pe Messenger, cât timp îmi ştergeam lacrimile. Bine că Charlotte nu mă auzise... sau poate că nu era acasă. Mi-am băgat parola şi am văzut-o pe Lizzy online – Cigarette după cum îşi spunea. O conversaţie cu ea poate îmi făcea bine.

Little.Black.Dress: Ace a plecat... Ce mă voi face fără el?
Cigarette: A plecat?... Sună-l pe criticul ăla literal că ţin minte că voiai să vorbeşti cu el despre o nouă carte. Aşa poate uiţi de mister Ace – Tâmpitus.

Am început să râd la răspunsul ei amuzant şi am rămas surprinsă de schimbările mele de stare. Însă ştiam că avusese o idee foarte bună pentru a nu mă mai gândi la Ace măcar puţintel. Gândindu-mă la critic, am fost cât pe ce să uit ce mă rugase Serena. Aveam nevoie de sângele ei şi al lui Josh pentru analize, dar nu aveam nici o idee cum să-l cer.

Little.Black.Dress: Auzi, Lizzy, îmi poţi da o mostră din sângele tău şi al lui Josh? Ştii, m-am înscris la un curs legat de sânge şi, ce mai, de medicină săptămâna trecută şi trebuie să facem nu ştiu ce cu sângele unor persoane. Te rog.

Ştiam că nu mă va crede, dar trebuia să încerc. Am oftat şi mi-am acoperit ochii cu palmele, aşteptându-i răspunsul iminent. Când s-a auzit un sunet, am privit ecranul.

Cigarette: Sigur, ţi le dau mai târziu că mă întâlnesc cu Josh acum... Trebuie să-ţi spun atât de multe! Formăm un cuplu, ştii! Ce-ar fii să ne vedem pe seară la o cafenea, să stăm de vorbă?
Little.Black.Dress: Perfect. Acum e 12:04, deci la 4:00 e bine?
Cigarette: Desigur. Ne vedem la cafeneaua aia din South Bank. Pa.

A ieşit atât de rapid, încât nu am mai putut spune nimic. Clar se grăbea şi ştiam şi de ce. În momentul acela, Josh era în centrul universului ei şi o invidiam într-o oarecare măsură. Voiam şi eu şi Ace ce aveau ei, deşi era imposibil. Elizabeth şi Josh aveau problemele lor, noi pe ale noastre. Oricum, nu totul putea să fie lapte şi miere. Am oftat când am realizat adevărul şi am scotocit printre post-it-urile de pe birou, în căutarea numărului de telefon al criticului. Într-un final, când l-am găsit, am notat numărul în telefon, apăsând pe tasta verde. După câteva secunde, o femeie mi-a răspuns la telefon, având o voce gravă.

- Îmi pare rău, domnişoară, a spus imediat după ce m-am prezentat, dar domnul cu care doriţi să discutaţi a fost ucis. Trupul său a fost găsit astăzi dimineaţă în apartamentul său. Dacă vreţi...

Însă nu am aşteptat să văd ce avea să-mi spună. Eram prea şocată şi distrusă. Nu puteam crede că persoana ce mă putea face vestită şi care mă putea ajuta fusese ucisă. Şi domnul critic era tânăr, foarte tânăr. În minte mi-a apărut imaginea chipului lui Shawn, cu un zâmbet trufaş şi îngâmfat pe chip. Nu ştiu de ce, dar parcă o entitate mi-a şoptit că el îl omorâse.
Shawn comisese o altă crimă fără să aibă regrete.
Era un ucigaÅŸ...
UcigaÅŸ, ucigaÅŸ, ucigaÅŸ...