uite ca am venit cu primul capitol din aceasta poveste. multumiti lui Gonty ca daca era dupa mine aveati sa asteptati mult si bine. App, exista cateva paragrafe scrise de el, puteti sa va dati seama care?>:)
Catherine
Razele timide ale soarelui de dimineata se strecurau printr-o crapatura din perdelele groase din matase si cadeau exact pe ochii mei inchisi, parca incercand cu incapatanare sa ma trezeasca. Numai ca nu voiam. Nu doream ca razele acelea haine sa fure farmecul din seara precedenta. Mai voiam sa stau in pat cu acea fiinta incredibila, sa continui sa traiesc in acea stare de beatitudine care mi-a furat ratiunea. Am intins mana langa mine si nu am gasit nimic dar nu m-am speriat, gandindu-ma ca poate el, acel inger trimis de sus, era pe undeva prin casa, facandu-si de lucru. Si apoi visul a disparut si totul a navalit in mintea mea. Muzica aceea demonica ce ma atrasese in plasa lui, apoi primul contact cu pielea lui atat de fina, vocea lui groasa soptindu-mi numele cu un accent strain care fermeca, atragea si intr-un final toate lucrurile pe care le-am facut. Intr-o secunda absolut totul s-a derulat in fata ochilor mei si m-am ridicat in fund terifiata. Prima intrebare care a aparut in mintea mea a fost: "Unde ma aflu?". Trag patura subtire peste mine intr-o incercare de a ascunde goliciunea trupului meu, nedandu-mi seama ca de fapt eram imbracata si apoi m-am uitat in jur.
La inceput nu am recunoscut camera, gandindu-ma cu groaza la cele intamplate si la ceea ce se putea intampla mai departe, dar mai apoi, incetul cu incetul, incaperea si mirosul din aceasta au inceput sa prinda o infatisare cunoscuta. Mi-am dat seama ca ma aflam la mine in camera, la mine in casa, posibil singura. Dar cum de ma aflam in camera mea? M-am uitat la mine si am vazut ca eram imbracata cu aceleasi haine cu care ma imbracasem in seara trecuta, doar ca numai aveam acea chestie din metal care dadea forma crinolinei mele. De altfel, ar fi fost sinucidere sa dorm cu aceea pe mine. Cand m-am imbracat? Cand am ajuns acasa? Cine m-a adus acasa? Toate aceste intrebari se invarteau in capul meu cerand raspuns, un raspuns pe care eu nu il detineam. Si cea mai infricosatoare intrebare, cea al carei raspuns avea doua variante, doua variante care erau la fel de infricosatoare, pe care nu voiam sa le iau in considerare. Ceea ce s-a intamplat aseara a fost adevarat? Daca stateam sa analizez ceea ce se afla in jurul meu as putea spune cu mana pe inima ca nu, ca totul a fost doar un vis mult prea real, mult prea nebunesc, dar intr-un final doar un vis. Insa exista o sansa, mica intr-adevar, o sansa in care o parte foarte mare din mine vroia sa creada din adancul inimii mele ca tot ce s-a intamplat a fost adevarat.
O intamplare de aseara mi-a asaltat mintea, aducandu-mi aminte de ceva absolut crucial. Momentul in care eu mi-am bagat mainile in parul acela negru ca abanosul, atat de matasos, de perfect si i-am apropiat gura de gatul meu iar el si-a infipt nu stiu daca voiam sa ma gandesc macar la termenul corect al lucrurilor pe care el si le-a infipt in gatul meu. Dar trebuia sa o fac, trebuia sa ma gandesc la acea seara, la tot ceea ce s-a intamplat pentru a nu uita nimic, pentru a nu-l uita pe el. Orice mi-ar fi facut, orice ar putea sa imi faca imi doresc sa il cunosc pe acest necunoscut care m-a facut sa simt din nou. Cum as putea sa renunt si sa uit de el cand acest demon, singur, a reusit sa redea din nou viata acestui trup care de mult murise?
Si-a infipt coltii, pentru ca aceasta era cel mai bun cuvant care descria perfect ce erau acei dinti lungi si ascutiti de tigru, in gatul meu si mi-a baut sangele. Da, asta a facut. Mi-a baut sangele. Nu eram nebuna si aveam sau cel putin trebuia sa am semnele care sa dovedeasca acest fapt.
M-am ridicat rapid din pat si cum am pus piciorul jos, am calcat pe rochia care era putin prea lunga pentru inaltimea mea, mai ales ca nu mai aveam in picioare tocurile de sase centimetri si nu mai aveam nici acea forma din metal care mai intindea materialul si am cazut, tragand dupa mine si patura de pe pat. Mi-a trebuit ceva timp sa reusesc sa ies de sub patura in care ma incurcasem si sa ajung la oglinda ce statea in dreapta patului, incorporata in dulapul masiv din lemn de mahon. Mi-am dat parul incurcat si nepieptanat la o parte pentru a dezvalui partea dreapta a gatului si si am cazut in genunchi continuand sa ma uit printre lacrimile sarate care imi distorsionau imaginea la ceea ce se afla acolo sau mai bine spus la ceea ce nu se afla acolo. Nimic. Asta era tot. Absolut nimic. Nici un semn, nici macar o mica cicatrice. Mi-am dat cu mana pe acolo pe unde ar fi trebuit sa se afle rana, dar nu ma durea nimic. Totul era normal, totul se afla exact acolo unde trebuie, nimic nu distrugea perfectiunea pielii mele de alabast.
Ar fi trebuit sa ma bucur ca asemenea monstrii nu exista si ca nu cutreiera lumea noastra in cautare de o prada usoara, dar tot ceea ce simteam era o durere imensa care ma sufoca, care nu ma lasa sa ma gandesc la nimic altceva decat la inexistenta celor doua puncte. Totul a fost un vis, un vis mult prea real, mult prea perfect, dar intr-un final doar un vis. Da, atunci daca totul a fost un vis de ce ma aflu in acest conflict cu mine? De ce imi pare atat de rau? Cum se poate ca asemenea momente sa fi fost ireale? Cum se poate ca ele sa fi fost reale? Vorbeam, ma gandeam la un monstru care si-a infipt coltii in gatul meu si mi-a baut sangele, care aproape m-a omorat! Ce persoana sanatoasa vroia o asemenea creatura langa ea? Desi acele nume pe care i le dadeam rupeau de fiecare data cand le gandeam sau rosteam cate o bucatica mica din inima mea trebuia sa il numesc asa, nu puteam sa il numesc altfel, ar fi fost mult prea dureros. Ma gandeam ca daca il fac sa para personajul negativ aveam sa trec mai repede peste aceasta infatuare pe care o aveam pentru ceva ce nu exista decat in visele mele.
Da, trebuia sa imi bag in cap ca totul a fost doar un vis, ca totul era doar pura infatuare care va trece o data cu timpul. Si oricum, nu imi era greu sa ma prefac ca totul era bine cand de fapt totul era atat de gresit.
Mi-am sters furioasa lacrimile si mi-am apucat rochia cu ambele maini ridicand-o pentru a nu ma mai impiedica in ea si mi-am croit drum printre hainele ce stateau aruncate pe jos de aseara, de cand cautasem ceva cu care sa ma imbrac ca sa ies afara. Cu greu am ajuns la toaleta ce statea chiar in fata patului. Era un dar primit de la parintii mei atunci cand ma logodisem cu Philip si ceva pe care vroiam sa distrug in acel moment. Era din lemn vopsit intr-un alb sidefiu cu mii de incrustatii, iar oglinda era din cel mai scump cristal pe care l-au gasit. Numai ca de cate ori ma asezam la aceasta sa ma pregatesc ma apuca un acces de furie pe care cu greu puteam sa il controlez. Un acces de furie la fel ca cel care m-a prins atunci in ghearele lui si pe care il las sa isi faca de cap. Tipetele de agonie carora le curmasem viata de atatea ori in trecut, ieseau atunci la suprafata in timp ce cu mainile mele atat de fine, atat de delicate, atat de ingrijite, maini ce atinsesera pielea unui necunoscut, unui monstru distrug tot ceea ce intalnesc in cale. Si uite asa ma intorc cumva tot la acel nenorocit de vis.
- De ce mi-ati facut asta? De ce?!
Am tipat ca o adevarata disperata la propria mea reflexie chiar inainte sa lovesc cu pumnul oglinda. Normal ca nu trebuia sa am puterea necesara pentru a o sparge, dar s-a spart. Oglinda din cristal daruita de parintii mei era acum doar o mana de cioburi imprastiate peste tot, dar in special in mana mea stanga. Mana mea stanga care sangera ingrozitor, dar a carui durere nu se inregistra din cauza socului prin care treceam. Si apoi am avut parte de un alt soc, un soc ce aproape ca m-a facut sa lesin. Dupa ce ca gasisem in mine puterea de a distruge acel lucru ingrozitor, taieturile de pe mana mea se vindecau intr-un ritm ametitor. In cateva secunde nu mai exista nici o dovada a existentei ranilor pe mana mea, insa sangele care cursese si patase totul in jur inca statea acolo unde cazuse, linistit, netulburat de nimeni.
Si atunci m-a lovit. Monstrul, si cumva acest nume nu i se potriveste deloc acelui demon cu chip de inger, acela imi facuse ceva. El chiar exista, numai ca avusese grija ca orice dovada a existentei sale sa dispara. Normal ca facuse asta, altfel cum ar fi putut sa continue sa existe daca omenirea stia de el?
In mare graba m-am ridicat si apucand un ciob din oglinda distrusa am vrut sa ma indrept spre cea care statea intacta, inca, pe usa dulapului, numai ca in graba mea m-am impiedicat din nou si am cazut.
- Ah.
Am exclamat in momentul in care ciobul, destul de mare, a intrat chiar sub sanii mei, distrugandu-mi rochia. In mintea mea singurul lucru care s-a inregistrat in acea secunda a fost faptul ca mi-am distrus rochia. M-am ridicat cu greu si fara sa vreau m-am uitat in fata mea vazandu-mi reflexia. Aratam de-a dreptul horific. In acel moment daca m-ar fi vazut cineva ar fi putut sa jure ca eram orice altceva in afara de o domnisoara respectabila din societatea nobila. Parul meu negru era nepieptanat, pastrand inca dovada actului de aseara, iar ochii mei albastri se uitau inapoi la mine cu o privire plina de uimire si de neintelegere. Si chiar aveau un motiv intemeiat sa aiba acea expresie. Exista o sansa foarte mare ca eu intr-un final sa fi cedat si sa fi innebunit, dar daca acesta era cazul atunci cum de buzele mele erau atat de rosii si de umflate de parca cineva le-ar fi torturat ore in sir? Mi-am dus mana la buze, atingandu-le timida, fiindu-mi teama ca aceste sa nu cumva sa revina instantaneu la starea lor de dinainte, dar nu s-a intamplat nimic. Au continuat sa ramana in acea stare strigandu-mi parca cu incapatanare sa cred in asa numitul meu vis. Corsetul nu era pus bine pe mine si din aceasta cauza sanii mei nu prea stateau cum trebuie si mai aveau putin si scapau din materialul protector al rochiei. Poate daca corsetul ar fi fost la locul sau ciobul nu ar mai fi intrat atat de adanc in mine. Si apoi am vazut ciobul si sangele care incepuse deja sa transforme rosul tizan al rochiei mele intr-o nuanta de visina putreda. Imi era frica sa il ating. Momentan durerea inca nu se inregistrase in creierul meu si ceea ce ma mentinea pe picioare era socul in care stagnam de cand m-am trezit. Daca nu ar fi fost pentru acea stare cu siguranta as fi fost de mult pe jos, lesinata, insa nu era momentul sa intru in panica. Trebuia sa scot ciobul si poate, poate exista sansa sa scap nevatamata din aceasta situatie. Mi-am indepartat privirea de la reflexia mea si m-am uitat in jos la ciobul ce statea netulburat in trupul meu. Am inghitit in sec si strangand din dinti cat puteam de tare am pus mana pe acea bucata de oglinda si am scos-o. Abia atunci cand ciobul mi-a parasit corpul durerea a aparut si o data cu ea si o alta amintire. La fel ca in seara precedenta durerea si-a facut cunoscuta prezenta doar dupa disparitia celui care o cauza.
Asa avea sa fie viata mea de acum incolo? Orice intamplare, orice miros, orice lucru avea sa imi aminteasca de bucati din acea seara? Aveam sa plang, sa regret, sa imi fie dor de prezenta lui pentru restul vietii mele? Am inlocuit o obsesie cu alta? Era asta un mod de viata acceptabil? Si cum altfel sa traiesc? Sa uit si sa nu ma mai gandesc? Probabil pentru el eu nu eram decat o alta masa, o alta victima inconstienta de puterea sa adevarata, dar daca aceasta era situatia de ce mi-a oferit acest dar? Era oare un dar sau un blestem? Sau si mai rau era posibil sa fie doar instinctul lui de supravietuire care l-a impins sa imi vindece ranile?
Mi-am dus mana in dreptul ranii care ar fi trebuit sa fie serioasa daca nu chiar mortala si nu mai era nimic, dar asta nu insemna ca de acum incolo toate ranile mi se vor vindeca. Eram pana la urma muritoare si aceasta anomalie nu putea sa dureze prea mult. Era logic de altfel ca va disparea in cateva ore sau poate zile deoarece el trebuia sa ramana necunoscut omenirii.
- Domnule Philip, va rog, opriti-va! Tanara domnisoara inca doarme!
O aud pe servitoarea mea cum tipa dupa Philip. Realitatea, viata mea a venit inapoi in mintea mea navalind, aruncand, distrugand toate lucrurile care nu aveau de-a face cu ea. Fara sa ma gandesc la ceea ce fac ma dezbrac de toate hainele care ma acopera, aruncandu-le pe toaleta pentru a ascunde ceea ce am facut, imi scot restul de agrafe ce se incapatanasera sa iasa din parul meu, imi ravasesc si mai mult parul si apuc patura ce ramasese pe jos, infasurand-o in jurul trupului meu. Tocmai la timp reusesc sa infasor patura.
- Catherine! Tipa Philip chiar dinainte sa deschida cele doua usi masive.
Din pura obisnuinta vreau sa ma dau un pas mai in spate insa ma fortez sa raman pe loc si sa imi fac buzele sa formeze un zambet calduros, insa nu reusesc decat unul rece sa ii ofer asa numitului meu logodnic. Din fericire pentru mine usa se afla de cealalta parte a camerei, punand patul intre el si mine.
- Domnisoara Catherine incepe servitoarea sa vorbeasca insa cu o usoara miscare din mana dreapta ii dau de inteles ca poate sa plece.
Dupa ce servitoarea inchide usile imi indrept atentia spre Philip care batea nerabdator biciul de bocancul drept, uitandu-se la mine cu dezaprobare in ochii aceia haini de vulpe.
- Carui fapt datorez aceasta vizita total incantatoare dar neapropiata si neasteptata, draga Philip? Il intreb eu pe cel mai dulce ton in timp ce cu mana stanga strang mai tare patura in jurul meu.
Nu suportam privirea pe care mi-o oferea. O privire plina de dorinta, care arunca patura de pe mine, care ma lasa goala si vulnerabila in fata sa. Puteam sa ii citesc foarte usor gandurile si de multe ori uram acest lucru, faptul ca el era ca o carte deschisa pentru mine deoarece niciodata ceea ce citeam nu era pe placul meu. Numai ganduri neapropiate avea in acel cap al sau.
- Catherine, dragoste, trebuie sa am un motiv pentru a-mi vizita logodnica? Intreaba el apropiindu-se cu cativa pasi de pat, amintindu-mi de un sarpe.
- Nu dragoste, m-am fortat sa pronunt acel cuvant pe un ton normal pentru a nu-I da de inteles ca intr-adevar era ceva in neregula, doar ca nu este deloc potrivit ca un gentelman sa se afle la aceasta ora matinala in dormitorul unei domnisoare. Nu sunt nici imbracata corespunzator. Ce vor spune servitorii? Imi patezi reputatia, asa ca te rog asteapta-ma jos si voi veni si eu cat pot de repede, ii spun rugandu-ma ca el sa nu mai insiste.
- Dar Catherine, scumpo, suntem logoditi, nunta va avea loc peste doar trei luni ce conteaza daca iti indeplinesti datoria de sotie acum in loc de atunci? Intreaba Philip suindu-se pe pat, pregatindu-se sa apuce patura pentru a ma trage langa el.
-..
Cautam cu disperare ceva care sa ma scoata din aceasta situatie, insa nimic nu imi venea in minte. Nu puteam decat sa ma indepartez cat mai mult de acesta.
-Domnisoara Cathe spune doica mea intrand in dormitor, dar cuvintele se pierd vazand situatia in care ma aflam.
Nu a fost nevoie sa ii zic nimic, aceasta a trecut imediat la a-l da afara pe Philip din incapere.
- Domnule Philip este de-a dreptul scandalos pentru un barbat sa se afle in dormitorul unei domnisoare, chiar daca acel barbat este logodnicul domnisoarei! Afara, afara, haide! Las-o pe domnisoara Catherine sa se imbrace. Rusine sa iti fie pentru ca ai intrat neanuntat si neinvitat asa in dormitorul domnisoarei! Ce se intampla cu tinerii din ziua de azi? Nu mai au nici un respect pentru eticheta si pentru onoarea unei domnisoare. Dar asa ceva nu se va fi tolerat atata timp cat eu sunt aici! Nu, Domnule, nu voi permite asa ceva sa ii pateze reputatia tinerei domnisoare. Asa ca afara, afara. Asteapt-o jos, a inceput doica sa rosteasca in timp ce il da afara din incapere pe Philip.
In alte circumstante cu siguranta ca as fi izbucnit in ras din cauza unei asemenea privelisti si din cauza accentului doicii mele care era originala din Irlanda si care nu reusise in toti cei douazeci de ani de cand se afla in slujba familiei mele sa scape de acel accent atat de specific tarii sale. Dar asta ii dadea un farmec aparte si o caldura pe care nu o regasisem deloc la mama mea care era intotdeauna atat de rece si de perfecta.
-Kate, scumpo, mi-am facut griji pentru tine! Unde ai disparut aseara? Si ai mai fost si neinsotita, ce vor spune parintii tai daca vor afla de un asemenea comportament? Ma intreaba doica.
- Te rog nu le spune! Nu s-a intamplat nimic si nu m-a vazut nimeni, iti jur! Rostesc eu gandindu-ma ca acel demon nu va ma da de gol niciodata.
- Dar unde ai fost si cand te-ai intors? Si cel mai important ce s-a intamplat aici?
- Nu conteaza. Ceea ce conteaza este ca sunt aici si trebuie sa ma ajuti sa ma imbrac inainte ca Philip sa se intoarca. Stii cum devine daca este pus sa astepte.
In doar zece minute aratam din nou ca o adevarata domnisoare din inalta societate. Parul imi statea strans intr-un coc perfect, iar ochii imi erau din nou o mare inghetata si aproape ca isi recapatasera din nou acea culoare de un albastru inghetat cand am iesit din dormitor. Eram sigura ca ochii nu vor mai revenii la acea stare de indiferenta, de raceala de dinainte, insa la fel de sigura eram ca nimeni nu va observa schimbarea nuantei lor. Ma imbracasem intr-o crinolina de un alb-albastrui, care avea un decolteu foarte mic si maneci scurte. Nu doream sa ii dau cine stie ce idei acelui barbat care ma dezgusta atat de mult. Imi luasem o pereche de manusi albe si un evantai albastru cu broderie alba pentru a-mi ascunde o parte din chip atunci cand nu mai reuseam sa imi mentin zambetul acela fals pe chip.
Ma astepta in biblioteca, la parter. Speram sa fi plecat dar stiam ca nu avea sa se intample asta niciodata. Isi lasase biciul pe birou, chiar pe niste hartii pe care scrisesem diferite idei nepotrivite pentru o domnisoara. De altfel, o domnisoara nu trebuia sa gandeasca, era doar un ornament frumos pentru ca barbatii sa il afiseze la petreceri si sa se mandreasca cu el.
-Buna dimineata, Philip, rostesc eu anuntandu-l de prezenta mea.
Acesta se intoarce si se apropie de mine pentru a ma pupa pe buze insa eu imi desfac evantaiul si il pun in dreptul chipului in timp ce imi intind mana dreapta pentru ca el sa o sarute. Se uita dezgustat la mana mea inchisa in manusa insa o ia si mi-o saruta trecator.
-Buna dimineata, domnisoara Catherine, spune el facand o mica reverenta, fortandu-ma astfel si pe mine sa fac una.
M-am indreptat cu pasi eleganti dar repezi spre birou asezandu-ma in scaunul tapisat cu catifea rosie a acestuia, ignorand total prezenta nedorita a lui Philip. Au urmat minute lungi de tacere in care amandoi ne-am aruncat priviri care mai de care mai teatrale din partea mea si cat mai pline de dorinta di partea lui. Ma dezgusta acest om daca nu ar fi fost parintii mei si eticheta invechita a acelor timpuri probabil as mai fi fost si acum impreuna cu William. Ce conta faptul ca el era un simplu profesor, iar eu fica ducelui de York? Daca tata nu ar fi aflat si nu s-ar fi folosit relatiile pentru al trimite in Lumea Noua nu as mai fi fost obligata sa ma marit cu Philip. Linistea a fost sparta de catre mine sunand din clopotel si chemand una din servitoare metru a imi aduce cafeaua.
- Milady, ati sunat, a intrebat servitoare cu sfiala dupa ce a batut in usa si a intrat.
- Da, Greta voi servi cafeaua aici!
- Milord Philip doreste ceva?
- Acelasi lucru ca si Catherine, a spus acesta dezgustat de servitoare.
- Imediat, cu permisiunea dumneavoastra, milady, milord, a spus aceasta facand o plecaciune adanca si inchizand usa cu grija in urma ei.
Dupa aproximativ zece minute Greta s-a intors avand in mana o tava de argint pe care erau asezate doua cesti din portelan chinezesc, cafetiera din care ieseau aburi, zaharnita si cana de lapte. A asezat tava pe masuta din lemn de cires de langa birou turnand in fiecare cana cafea cu grija fara a varsa nici un strop.
- Cate lingurite de zahar doriti, milord?
- Patru! Dupa ce a adaugat zaharul in cafeaua lui Philip si ne-a pus canile in fata Greta sa retras cerandu-si inca o data permisiunea. Cu Greta plecata din incapere am ramas din nou singura cu Philip. Timpul petrecut cu el era o adevarata tortura, simpla lui prezenta ma dezgusta si imi dadea adevarate migrene. Am decis sa rup tacerea si sa il intreb care era motivul acelei vizite atat de matinale. Imi doream ca el sa termine cat mai repede cu putinta ceea ce avea de facut si sa incheie acea vizita.
- Carui fapt ii datorez aceasta vizita matinala dragoste, am spus eu fortandu-ma din rasputeri sa pronunt acel ultim cuvant intr-un mod teatral si seducator.
- Am venit sa iti amintesc de balul de maine seara dat de familia mea cu ocazia zilei de nastere a surorii mele, a spus acesta sorbind o gura din cafeaua fierbinte. Mi-as fi dorit ca intre timp sa se arda la limba si sa nu mai poata scoate nici un cuvant si sa se duca dracului impreuna cu mironosita de Anabelle
- Desigur, ziua scumpei mele Anabelle, nu am uitat dragoste, am spus eu afisand un zambet fals.
- Ti-am cumparat o rochie, am aranjat sa iti fie trimisa astazi in jurul orei optsprezece, vreau ca logodnica mea sa fie cea mai frumoasa de la acel bal.
- Foarte frumos din partea ta!
- Trebuie sa plec acum, dragoste, trebuie sa pun ultimele detalii la punct, a spus el sorbind inca o gura de cafea, ridicandu-se apoi si aplecandu-se pentru a ma saruta. Nenorocitul a fost asa de rapid incat m-a luat prin surprindere furandu-mi acel sarut. Nu am avut ce sa fac fiind obligata sa raspunde de si am facut-o doar pentru a pastra aparentele. Dupa acel act miselesc si-a luat biciul si a iesit pe usa biroului lasandu-ma singura.
In acel moment il uram si mai mult decat inainte! Indrasnise sa murdareasca buzele mele care fusesera sarutate de acel monstru ce imi furase mintile si linistea noaptea trecuta. Inlocuise parfumul si gustul acestuia cu al lui. Il uram. Mi-am atins buzele cu degetul aratator de la mana dreapta trasand o linie de-a lungul acestora gandindu-ma la noaptea trecuta, ignorand total sfarsitul concentrandu-ma pe acel sarut. Am inceput sa rad de diferenta dintre cei doi barbati din viata mea. Sarutul lui Philip era miselesc si lipsit de pasiune, plin de orgoliu masculin si de dorinta de as arata superioritatea fata de mine, o femeie, iar cel al ingerului meu demonic era plin de pasiune si senzualitate. Era imposibil de uitat si capabil sa cucereasca inima unei femei doar prin simpla atingere a buzelor.
Am fost trezita din reveria mea de doica mea care a intrat in birou pentru a imi aduce o scrisoare care tocmai fusese adusa de catre majordomul unui anume conte De La Croix. Era o bucata de pergament indoita in partea de sus si cea de jos, sigilata cu ceara rosie ce purta o stema ce nu o mai intalnisem in nici o alta scrisoare primita si nici nu auzisem sa apartina vreunui nobil din Anglia. Era o rosacruce iar in colturile din dreapta si stanga unde crucea se forma treceau doua spade. Curioasa, m-am deschis imediat scrisoarea pentru a vedea cine era acest conte. Imediat ce am citit primele randuri ochii mei s-au umplut de lacrimi si cateva au cazut pe acel pergament. Nu imi venea sa cred ce citeam si cine era expeditorul. Era el ingerul meu decazut.
Catherine
Razele timide ale soarelui de dimineata se strecurau printr-o crapatura din perdelele groase din matase si cadeau exact pe ochii mei inchisi, parca incercand cu incapatanare sa ma trezeasca. Numai ca nu voiam. Nu doream ca razele acelea haine sa fure farmecul din seara precedenta. Mai voiam sa stau in pat cu acea fiinta incredibila, sa continui sa traiesc in acea stare de beatitudine care mi-a furat ratiunea. Am intins mana langa mine si nu am gasit nimic dar nu m-am speriat, gandindu-ma ca poate el, acel inger trimis de sus, era pe undeva prin casa, facandu-si de lucru. Si apoi visul a disparut si totul a navalit in mintea mea. Muzica aceea demonica ce ma atrasese in plasa lui, apoi primul contact cu pielea lui atat de fina, vocea lui groasa soptindu-mi numele cu un accent strain care fermeca, atragea si intr-un final toate lucrurile pe care le-am facut. Intr-o secunda absolut totul s-a derulat in fata ochilor mei si m-am ridicat in fund terifiata. Prima intrebare care a aparut in mintea mea a fost: "Unde ma aflu?". Trag patura subtire peste mine intr-o incercare de a ascunde goliciunea trupului meu, nedandu-mi seama ca de fapt eram imbracata si apoi m-am uitat in jur.
La inceput nu am recunoscut camera, gandindu-ma cu groaza la cele intamplate si la ceea ce se putea intampla mai departe, dar mai apoi, incetul cu incetul, incaperea si mirosul din aceasta au inceput sa prinda o infatisare cunoscuta. Mi-am dat seama ca ma aflam la mine in camera, la mine in casa, posibil singura. Dar cum de ma aflam in camera mea? M-am uitat la mine si am vazut ca eram imbracata cu aceleasi haine cu care ma imbracasem in seara trecuta, doar ca numai aveam acea chestie din metal care dadea forma crinolinei mele. De altfel, ar fi fost sinucidere sa dorm cu aceea pe mine. Cand m-am imbracat? Cand am ajuns acasa? Cine m-a adus acasa? Toate aceste intrebari se invarteau in capul meu cerand raspuns, un raspuns pe care eu nu il detineam. Si cea mai infricosatoare intrebare, cea al carei raspuns avea doua variante, doua variante care erau la fel de infricosatoare, pe care nu voiam sa le iau in considerare. Ceea ce s-a intamplat aseara a fost adevarat? Daca stateam sa analizez ceea ce se afla in jurul meu as putea spune cu mana pe inima ca nu, ca totul a fost doar un vis mult prea real, mult prea nebunesc, dar intr-un final doar un vis. Insa exista o sansa, mica intr-adevar, o sansa in care o parte foarte mare din mine vroia sa creada din adancul inimii mele ca tot ce s-a intamplat a fost adevarat.
O intamplare de aseara mi-a asaltat mintea, aducandu-mi aminte de ceva absolut crucial. Momentul in care eu mi-am bagat mainile in parul acela negru ca abanosul, atat de matasos, de perfect si i-am apropiat gura de gatul meu iar el si-a infipt nu stiu daca voiam sa ma gandesc macar la termenul corect al lucrurilor pe care el si le-a infipt in gatul meu. Dar trebuia sa o fac, trebuia sa ma gandesc la acea seara, la tot ceea ce s-a intamplat pentru a nu uita nimic, pentru a nu-l uita pe el. Orice mi-ar fi facut, orice ar putea sa imi faca imi doresc sa il cunosc pe acest necunoscut care m-a facut sa simt din nou. Cum as putea sa renunt si sa uit de el cand acest demon, singur, a reusit sa redea din nou viata acestui trup care de mult murise?
Si-a infipt coltii, pentru ca aceasta era cel mai bun cuvant care descria perfect ce erau acei dinti lungi si ascutiti de tigru, in gatul meu si mi-a baut sangele. Da, asta a facut. Mi-a baut sangele. Nu eram nebuna si aveam sau cel putin trebuia sa am semnele care sa dovedeasca acest fapt.
M-am ridicat rapid din pat si cum am pus piciorul jos, am calcat pe rochia care era putin prea lunga pentru inaltimea mea, mai ales ca nu mai aveam in picioare tocurile de sase centimetri si nu mai aveam nici acea forma din metal care mai intindea materialul si am cazut, tragand dupa mine si patura de pe pat. Mi-a trebuit ceva timp sa reusesc sa ies de sub patura in care ma incurcasem si sa ajung la oglinda ce statea in dreapta patului, incorporata in dulapul masiv din lemn de mahon. Mi-am dat parul incurcat si nepieptanat la o parte pentru a dezvalui partea dreapta a gatului si si am cazut in genunchi continuand sa ma uit printre lacrimile sarate care imi distorsionau imaginea la ceea ce se afla acolo sau mai bine spus la ceea ce nu se afla acolo. Nimic. Asta era tot. Absolut nimic. Nici un semn, nici macar o mica cicatrice. Mi-am dat cu mana pe acolo pe unde ar fi trebuit sa se afle rana, dar nu ma durea nimic. Totul era normal, totul se afla exact acolo unde trebuie, nimic nu distrugea perfectiunea pielii mele de alabast.
Ar fi trebuit sa ma bucur ca asemenea monstrii nu exista si ca nu cutreiera lumea noastra in cautare de o prada usoara, dar tot ceea ce simteam era o durere imensa care ma sufoca, care nu ma lasa sa ma gandesc la nimic altceva decat la inexistenta celor doua puncte. Totul a fost un vis, un vis mult prea real, mult prea perfect, dar intr-un final doar un vis. Da, atunci daca totul a fost un vis de ce ma aflu in acest conflict cu mine? De ce imi pare atat de rau? Cum se poate ca asemenea momente sa fi fost ireale? Cum se poate ca ele sa fi fost reale? Vorbeam, ma gandeam la un monstru care si-a infipt coltii in gatul meu si mi-a baut sangele, care aproape m-a omorat! Ce persoana sanatoasa vroia o asemenea creatura langa ea? Desi acele nume pe care i le dadeam rupeau de fiecare data cand le gandeam sau rosteam cate o bucatica mica din inima mea trebuia sa il numesc asa, nu puteam sa il numesc altfel, ar fi fost mult prea dureros. Ma gandeam ca daca il fac sa para personajul negativ aveam sa trec mai repede peste aceasta infatuare pe care o aveam pentru ceva ce nu exista decat in visele mele.
Da, trebuia sa imi bag in cap ca totul a fost doar un vis, ca totul era doar pura infatuare care va trece o data cu timpul. Si oricum, nu imi era greu sa ma prefac ca totul era bine cand de fapt totul era atat de gresit.
Mi-am sters furioasa lacrimile si mi-am apucat rochia cu ambele maini ridicand-o pentru a nu ma mai impiedica in ea si mi-am croit drum printre hainele ce stateau aruncate pe jos de aseara, de cand cautasem ceva cu care sa ma imbrac ca sa ies afara. Cu greu am ajuns la toaleta ce statea chiar in fata patului. Era un dar primit de la parintii mei atunci cand ma logodisem cu Philip si ceva pe care vroiam sa distrug in acel moment. Era din lemn vopsit intr-un alb sidefiu cu mii de incrustatii, iar oglinda era din cel mai scump cristal pe care l-au gasit. Numai ca de cate ori ma asezam la aceasta sa ma pregatesc ma apuca un acces de furie pe care cu greu puteam sa il controlez. Un acces de furie la fel ca cel care m-a prins atunci in ghearele lui si pe care il las sa isi faca de cap. Tipetele de agonie carora le curmasem viata de atatea ori in trecut, ieseau atunci la suprafata in timp ce cu mainile mele atat de fine, atat de delicate, atat de ingrijite, maini ce atinsesera pielea unui necunoscut, unui monstru distrug tot ceea ce intalnesc in cale. Si uite asa ma intorc cumva tot la acel nenorocit de vis.
- De ce mi-ati facut asta? De ce?!
Am tipat ca o adevarata disperata la propria mea reflexie chiar inainte sa lovesc cu pumnul oglinda. Normal ca nu trebuia sa am puterea necesara pentru a o sparge, dar s-a spart. Oglinda din cristal daruita de parintii mei era acum doar o mana de cioburi imprastiate peste tot, dar in special in mana mea stanga. Mana mea stanga care sangera ingrozitor, dar a carui durere nu se inregistra din cauza socului prin care treceam. Si apoi am avut parte de un alt soc, un soc ce aproape ca m-a facut sa lesin. Dupa ce ca gasisem in mine puterea de a distruge acel lucru ingrozitor, taieturile de pe mana mea se vindecau intr-un ritm ametitor. In cateva secunde nu mai exista nici o dovada a existentei ranilor pe mana mea, insa sangele care cursese si patase totul in jur inca statea acolo unde cazuse, linistit, netulburat de nimeni.
Si atunci m-a lovit. Monstrul, si cumva acest nume nu i se potriveste deloc acelui demon cu chip de inger, acela imi facuse ceva. El chiar exista, numai ca avusese grija ca orice dovada a existentei sale sa dispara. Normal ca facuse asta, altfel cum ar fi putut sa continue sa existe daca omenirea stia de el?
In mare graba m-am ridicat si apucand un ciob din oglinda distrusa am vrut sa ma indrept spre cea care statea intacta, inca, pe usa dulapului, numai ca in graba mea m-am impiedicat din nou si am cazut.
- Ah.
Am exclamat in momentul in care ciobul, destul de mare, a intrat chiar sub sanii mei, distrugandu-mi rochia. In mintea mea singurul lucru care s-a inregistrat in acea secunda a fost faptul ca mi-am distrus rochia. M-am ridicat cu greu si fara sa vreau m-am uitat in fata mea vazandu-mi reflexia. Aratam de-a dreptul horific. In acel moment daca m-ar fi vazut cineva ar fi putut sa jure ca eram orice altceva in afara de o domnisoara respectabila din societatea nobila. Parul meu negru era nepieptanat, pastrand inca dovada actului de aseara, iar ochii mei albastri se uitau inapoi la mine cu o privire plina de uimire si de neintelegere. Si chiar aveau un motiv intemeiat sa aiba acea expresie. Exista o sansa foarte mare ca eu intr-un final sa fi cedat si sa fi innebunit, dar daca acesta era cazul atunci cum de buzele mele erau atat de rosii si de umflate de parca cineva le-ar fi torturat ore in sir? Mi-am dus mana la buze, atingandu-le timida, fiindu-mi teama ca aceste sa nu cumva sa revina instantaneu la starea lor de dinainte, dar nu s-a intamplat nimic. Au continuat sa ramana in acea stare strigandu-mi parca cu incapatanare sa cred in asa numitul meu vis. Corsetul nu era pus bine pe mine si din aceasta cauza sanii mei nu prea stateau cum trebuie si mai aveau putin si scapau din materialul protector al rochiei. Poate daca corsetul ar fi fost la locul sau ciobul nu ar mai fi intrat atat de adanc in mine. Si apoi am vazut ciobul si sangele care incepuse deja sa transforme rosul tizan al rochiei mele intr-o nuanta de visina putreda. Imi era frica sa il ating. Momentan durerea inca nu se inregistrase in creierul meu si ceea ce ma mentinea pe picioare era socul in care stagnam de cand m-am trezit. Daca nu ar fi fost pentru acea stare cu siguranta as fi fost de mult pe jos, lesinata, insa nu era momentul sa intru in panica. Trebuia sa scot ciobul si poate, poate exista sansa sa scap nevatamata din aceasta situatie. Mi-am indepartat privirea de la reflexia mea si m-am uitat in jos la ciobul ce statea netulburat in trupul meu. Am inghitit in sec si strangand din dinti cat puteam de tare am pus mana pe acea bucata de oglinda si am scos-o. Abia atunci cand ciobul mi-a parasit corpul durerea a aparut si o data cu ea si o alta amintire. La fel ca in seara precedenta durerea si-a facut cunoscuta prezenta doar dupa disparitia celui care o cauza.
Asa avea sa fie viata mea de acum incolo? Orice intamplare, orice miros, orice lucru avea sa imi aminteasca de bucati din acea seara? Aveam sa plang, sa regret, sa imi fie dor de prezenta lui pentru restul vietii mele? Am inlocuit o obsesie cu alta? Era asta un mod de viata acceptabil? Si cum altfel sa traiesc? Sa uit si sa nu ma mai gandesc? Probabil pentru el eu nu eram decat o alta masa, o alta victima inconstienta de puterea sa adevarata, dar daca aceasta era situatia de ce mi-a oferit acest dar? Era oare un dar sau un blestem? Sau si mai rau era posibil sa fie doar instinctul lui de supravietuire care l-a impins sa imi vindece ranile?
Mi-am dus mana in dreptul ranii care ar fi trebuit sa fie serioasa daca nu chiar mortala si nu mai era nimic, dar asta nu insemna ca de acum incolo toate ranile mi se vor vindeca. Eram pana la urma muritoare si aceasta anomalie nu putea sa dureze prea mult. Era logic de altfel ca va disparea in cateva ore sau poate zile deoarece el trebuia sa ramana necunoscut omenirii.
- Domnule Philip, va rog, opriti-va! Tanara domnisoara inca doarme!
O aud pe servitoarea mea cum tipa dupa Philip. Realitatea, viata mea a venit inapoi in mintea mea navalind, aruncand, distrugand toate lucrurile care nu aveau de-a face cu ea. Fara sa ma gandesc la ceea ce fac ma dezbrac de toate hainele care ma acopera, aruncandu-le pe toaleta pentru a ascunde ceea ce am facut, imi scot restul de agrafe ce se incapatanasera sa iasa din parul meu, imi ravasesc si mai mult parul si apuc patura ce ramasese pe jos, infasurand-o in jurul trupului meu. Tocmai la timp reusesc sa infasor patura.
- Catherine! Tipa Philip chiar dinainte sa deschida cele doua usi masive.
Din pura obisnuinta vreau sa ma dau un pas mai in spate insa ma fortez sa raman pe loc si sa imi fac buzele sa formeze un zambet calduros, insa nu reusesc decat unul rece sa ii ofer asa numitului meu logodnic. Din fericire pentru mine usa se afla de cealalta parte a camerei, punand patul intre el si mine.
- Domnisoara Catherine incepe servitoarea sa vorbeasca insa cu o usoara miscare din mana dreapta ii dau de inteles ca poate sa plece.
Dupa ce servitoarea inchide usile imi indrept atentia spre Philip care batea nerabdator biciul de bocancul drept, uitandu-se la mine cu dezaprobare in ochii aceia haini de vulpe.
- Carui fapt datorez aceasta vizita total incantatoare dar neapropiata si neasteptata, draga Philip? Il intreb eu pe cel mai dulce ton in timp ce cu mana stanga strang mai tare patura in jurul meu.
Nu suportam privirea pe care mi-o oferea. O privire plina de dorinta, care arunca patura de pe mine, care ma lasa goala si vulnerabila in fata sa. Puteam sa ii citesc foarte usor gandurile si de multe ori uram acest lucru, faptul ca el era ca o carte deschisa pentru mine deoarece niciodata ceea ce citeam nu era pe placul meu. Numai ganduri neapropiate avea in acel cap al sau.
- Catherine, dragoste, trebuie sa am un motiv pentru a-mi vizita logodnica? Intreaba el apropiindu-se cu cativa pasi de pat, amintindu-mi de un sarpe.
- Nu dragoste, m-am fortat sa pronunt acel cuvant pe un ton normal pentru a nu-I da de inteles ca intr-adevar era ceva in neregula, doar ca nu este deloc potrivit ca un gentelman sa se afle la aceasta ora matinala in dormitorul unei domnisoare. Nu sunt nici imbracata corespunzator. Ce vor spune servitorii? Imi patezi reputatia, asa ca te rog asteapta-ma jos si voi veni si eu cat pot de repede, ii spun rugandu-ma ca el sa nu mai insiste.
- Dar Catherine, scumpo, suntem logoditi, nunta va avea loc peste doar trei luni ce conteaza daca iti indeplinesti datoria de sotie acum in loc de atunci? Intreaba Philip suindu-se pe pat, pregatindu-se sa apuce patura pentru a ma trage langa el.
-..
Cautam cu disperare ceva care sa ma scoata din aceasta situatie, insa nimic nu imi venea in minte. Nu puteam decat sa ma indepartez cat mai mult de acesta.
-Domnisoara Cathe spune doica mea intrand in dormitor, dar cuvintele se pierd vazand situatia in care ma aflam.
Nu a fost nevoie sa ii zic nimic, aceasta a trecut imediat la a-l da afara pe Philip din incapere.
- Domnule Philip este de-a dreptul scandalos pentru un barbat sa se afle in dormitorul unei domnisoare, chiar daca acel barbat este logodnicul domnisoarei! Afara, afara, haide! Las-o pe domnisoara Catherine sa se imbrace. Rusine sa iti fie pentru ca ai intrat neanuntat si neinvitat asa in dormitorul domnisoarei! Ce se intampla cu tinerii din ziua de azi? Nu mai au nici un respect pentru eticheta si pentru onoarea unei domnisoare. Dar asa ceva nu se va fi tolerat atata timp cat eu sunt aici! Nu, Domnule, nu voi permite asa ceva sa ii pateze reputatia tinerei domnisoare. Asa ca afara, afara. Asteapt-o jos, a inceput doica sa rosteasca in timp ce il da afara din incapere pe Philip.
In alte circumstante cu siguranta ca as fi izbucnit in ras din cauza unei asemenea privelisti si din cauza accentului doicii mele care era originala din Irlanda si care nu reusise in toti cei douazeci de ani de cand se afla in slujba familiei mele sa scape de acel accent atat de specific tarii sale. Dar asta ii dadea un farmec aparte si o caldura pe care nu o regasisem deloc la mama mea care era intotdeauna atat de rece si de perfecta.
-Kate, scumpo, mi-am facut griji pentru tine! Unde ai disparut aseara? Si ai mai fost si neinsotita, ce vor spune parintii tai daca vor afla de un asemenea comportament? Ma intreaba doica.
- Te rog nu le spune! Nu s-a intamplat nimic si nu m-a vazut nimeni, iti jur! Rostesc eu gandindu-ma ca acel demon nu va ma da de gol niciodata.
- Dar unde ai fost si cand te-ai intors? Si cel mai important ce s-a intamplat aici?
- Nu conteaza. Ceea ce conteaza este ca sunt aici si trebuie sa ma ajuti sa ma imbrac inainte ca Philip sa se intoarca. Stii cum devine daca este pus sa astepte.
In doar zece minute aratam din nou ca o adevarata domnisoare din inalta societate. Parul imi statea strans intr-un coc perfect, iar ochii imi erau din nou o mare inghetata si aproape ca isi recapatasera din nou acea culoare de un albastru inghetat cand am iesit din dormitor. Eram sigura ca ochii nu vor mai revenii la acea stare de indiferenta, de raceala de dinainte, insa la fel de sigura eram ca nimeni nu va observa schimbarea nuantei lor. Ma imbracasem intr-o crinolina de un alb-albastrui, care avea un decolteu foarte mic si maneci scurte. Nu doream sa ii dau cine stie ce idei acelui barbat care ma dezgusta atat de mult. Imi luasem o pereche de manusi albe si un evantai albastru cu broderie alba pentru a-mi ascunde o parte din chip atunci cand nu mai reuseam sa imi mentin zambetul acela fals pe chip.
Ma astepta in biblioteca, la parter. Speram sa fi plecat dar stiam ca nu avea sa se intample asta niciodata. Isi lasase biciul pe birou, chiar pe niste hartii pe care scrisesem diferite idei nepotrivite pentru o domnisoara. De altfel, o domnisoara nu trebuia sa gandeasca, era doar un ornament frumos pentru ca barbatii sa il afiseze la petreceri si sa se mandreasca cu el.
-Buna dimineata, Philip, rostesc eu anuntandu-l de prezenta mea.
Acesta se intoarce si se apropie de mine pentru a ma pupa pe buze insa eu imi desfac evantaiul si il pun in dreptul chipului in timp ce imi intind mana dreapta pentru ca el sa o sarute. Se uita dezgustat la mana mea inchisa in manusa insa o ia si mi-o saruta trecator.
-Buna dimineata, domnisoara Catherine, spune el facand o mica reverenta, fortandu-ma astfel si pe mine sa fac una.
M-am indreptat cu pasi eleganti dar repezi spre birou asezandu-ma in scaunul tapisat cu catifea rosie a acestuia, ignorand total prezenta nedorita a lui Philip. Au urmat minute lungi de tacere in care amandoi ne-am aruncat priviri care mai de care mai teatrale din partea mea si cat mai pline de dorinta di partea lui. Ma dezgusta acest om daca nu ar fi fost parintii mei si eticheta invechita a acelor timpuri probabil as mai fi fost si acum impreuna cu William. Ce conta faptul ca el era un simplu profesor, iar eu fica ducelui de York? Daca tata nu ar fi aflat si nu s-ar fi folosit relatiile pentru al trimite in Lumea Noua nu as mai fi fost obligata sa ma marit cu Philip. Linistea a fost sparta de catre mine sunand din clopotel si chemand una din servitoare metru a imi aduce cafeaua.
- Milady, ati sunat, a intrebat servitoare cu sfiala dupa ce a batut in usa si a intrat.
- Da, Greta voi servi cafeaua aici!
- Milord Philip doreste ceva?
- Acelasi lucru ca si Catherine, a spus acesta dezgustat de servitoare.
- Imediat, cu permisiunea dumneavoastra, milady, milord, a spus aceasta facand o plecaciune adanca si inchizand usa cu grija in urma ei.
Dupa aproximativ zece minute Greta s-a intors avand in mana o tava de argint pe care erau asezate doua cesti din portelan chinezesc, cafetiera din care ieseau aburi, zaharnita si cana de lapte. A asezat tava pe masuta din lemn de cires de langa birou turnand in fiecare cana cafea cu grija fara a varsa nici un strop.
- Cate lingurite de zahar doriti, milord?
- Patru! Dupa ce a adaugat zaharul in cafeaua lui Philip si ne-a pus canile in fata Greta sa retras cerandu-si inca o data permisiunea. Cu Greta plecata din incapere am ramas din nou singura cu Philip. Timpul petrecut cu el era o adevarata tortura, simpla lui prezenta ma dezgusta si imi dadea adevarate migrene. Am decis sa rup tacerea si sa il intreb care era motivul acelei vizite atat de matinale. Imi doream ca el sa termine cat mai repede cu putinta ceea ce avea de facut si sa incheie acea vizita.
- Carui fapt ii datorez aceasta vizita matinala dragoste, am spus eu fortandu-ma din rasputeri sa pronunt acel ultim cuvant intr-un mod teatral si seducator.
- Am venit sa iti amintesc de balul de maine seara dat de familia mea cu ocazia zilei de nastere a surorii mele, a spus acesta sorbind o gura din cafeaua fierbinte. Mi-as fi dorit ca intre timp sa se arda la limba si sa nu mai poata scoate nici un cuvant si sa se duca dracului impreuna cu mironosita de Anabelle
- Desigur, ziua scumpei mele Anabelle, nu am uitat dragoste, am spus eu afisand un zambet fals.
- Ti-am cumparat o rochie, am aranjat sa iti fie trimisa astazi in jurul orei optsprezece, vreau ca logodnica mea sa fie cea mai frumoasa de la acel bal.
- Foarte frumos din partea ta!
- Trebuie sa plec acum, dragoste, trebuie sa pun ultimele detalii la punct, a spus el sorbind inca o gura de cafea, ridicandu-se apoi si aplecandu-se pentru a ma saruta. Nenorocitul a fost asa de rapid incat m-a luat prin surprindere furandu-mi acel sarut. Nu am avut ce sa fac fiind obligata sa raspunde de si am facut-o doar pentru a pastra aparentele. Dupa acel act miselesc si-a luat biciul si a iesit pe usa biroului lasandu-ma singura.
In acel moment il uram si mai mult decat inainte! Indrasnise sa murdareasca buzele mele care fusesera sarutate de acel monstru ce imi furase mintile si linistea noaptea trecuta. Inlocuise parfumul si gustul acestuia cu al lui. Il uram. Mi-am atins buzele cu degetul aratator de la mana dreapta trasand o linie de-a lungul acestora gandindu-ma la noaptea trecuta, ignorand total sfarsitul concentrandu-ma pe acel sarut. Am inceput sa rad de diferenta dintre cei doi barbati din viata mea. Sarutul lui Philip era miselesc si lipsit de pasiune, plin de orgoliu masculin si de dorinta de as arata superioritatea fata de mine, o femeie, iar cel al ingerului meu demonic era plin de pasiune si senzualitate. Era imposibil de uitat si capabil sa cucereasca inima unei femei doar prin simpla atingere a buzelor.
Am fost trezita din reveria mea de doica mea care a intrat in birou pentru a imi aduce o scrisoare care tocmai fusese adusa de catre majordomul unui anume conte De La Croix. Era o bucata de pergament indoita in partea de sus si cea de jos, sigilata cu ceara rosie ce purta o stema ce nu o mai intalnisem in nici o alta scrisoare primita si nici nu auzisem sa apartina vreunui nobil din Anglia. Era o rosacruce iar in colturile din dreapta si stanga unde crucea se forma treceau doua spade. Curioasa, m-am deschis imediat scrisoarea pentru a vedea cine era acest conte. Imediat ce am citit primele randuri ochii mei s-au umplut de lacrimi si cateva au cazut pe acel pergament. Nu imi venea sa cred ce citeam si cine era expeditorul. Era el ingerul meu decazut.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)