29-05-2011, 05:48 PM
Am adus next :D, sper sa va placa. Si • Rusk`Key • te rooog lasa comentariul putin mai mic :D
CAPITOLUL ll
Ies din casa pentru a vedea mai bine orasul, si pentru a ma inscrie la liceu. Merg pe trotuarele orasului linistita, aruncandu-mi privirea peste tot. Masini multe, vai ce aglomeratie, copii care alearga nesupravegheati, unii traverseaza strada si fara sa se uite la masini. Cred ca imi place din ce in ce mai putin orasul asta. Arata frumos, dar oamenii sunt iresponsabili. Cum sa iti lasi copilul nesupravegheat? Totusi, acum ma intereseaza doar liceul. Merg, si vad pe o banca o femeie insarcinata ca mama, alaturi de sotul ei. Ce sentiment placut este sa stai impreuna cu familia ta. Dar eu nu mai am o familie. Mama este rece, distanta, zambetul ei de odinioara este acum un zambet fals, schitat doar cu colturile gurii. Privirea ei dulce este acum ucigatoare. Izbucnesc in plans, nu ma mai abtin, aici mama nu ma poate vedea, doar tata, de acolo sus de unde este. Ma doare, doare foarte tare. Daca ai sti tata cat sufar, si nu numai eu, ci si mama si copilul ei. Ai zis ca te vei intoarce, dar nu, nu te-ai intors. Pentru asta eu, eu te urasc! Cum ma poti parasi? Am nevoie de tine! De ce ai plecat? Cine te-a omorat? Ma voi razbuna pe Konoha, si pe seful tau, pentru ca te-a trimis cu doi copii, unu in burta mamei si eu. Mama este rea, distanta, plange noaptea, pentru ea noi eram totul, si-a pus speranta in tine tata, si tu ce ai facut? Ne-ai lasat, ai plecat in lumea celor morti. Doar un minut daca te-as vedea, atat, macar o data sa iti aud vocea, imbratisarile. Simt o atingere pe umar, imi intorc privirea plina de lacrimi si parca il vad pe tata, doar ca e ca un fum, care se risipeste, si imi rosteste numele meu, pe tonul lui barbatesc si dur, dar in acelasi timp atat de cald si dulce. Vad cum dispare, iar lacrimile incep sa isi faca aparitia pe albul meu chhip. O iau la fuga, dar intr-un moment de neatentie cand trec strada, cu toate ca e verde ma trezesc aruncata la zece metri distanta de lovitura cu masina. Lumea alearga spre mine, imi dau palme cat timp salvarea vine. Parul rozaliu prinde o culoare rosiatica, fata imi este zgariata si nu imi pot aminti mare lucru, doar ca semaforul era verde. Oamenii povestesc unui politist ce sa intamplat, cat timp eu sunt dusa la spital.
Dupa trei ore...
Imi este greu sa deschid ochii. Ma gandesc unde sunt, cine sunt si ce sa intamplat. Pot auzi ticaitul aparatelor care ma tin in viata si nu ma lasa sa mor. Probabil ca mama a aflat. Vreau sa mor, de ce sa traiesc? Mama nu va mai fi cum a fost, tata este mort, iar acum cred ca este randul meu. Tata, vreau sa te vad, sa iti aud vocea, zambetul tau cald, imtratisarile, pupicul de noapte buna. Tu erai totul pentru mine si mama, erai aerul nostru, ca apa pentru plante, aerul pentru balon, erai tot. Imi este dor de tine, dar cu toate ca ai murit, eu simt ca esti viu printre noi. Ca traiesti si te gandesti la noi. Poate ca traiesti, sau poate ca esti mort. Tata, ma vrei acolo sus langa tine? Sau vroiai sa imi zici ca daca te plang si nu ma concentrez pe viata mea pot muri? Cand am zis ca te urasc, eu ma refeream, eu, eu nu am vreut sa spun asta. Daca ma auzi, te rog sa ma ierti pentru ce am spus, si te rog, nu ma lua cu tine. Mama nu ar putea suporta inca o lovitura. Am plans atatea nopti, am avut si nopti nedormite, pentru ca tu nu erai langa mine. Cred ca esti intr-un loc mai bun, intr-un loc unde ai tot ce vrei. Mi-as da viata, doar ca tu sa fii viu, pentru ca fratiorul sau surioara mea are nevoie de tine. Eu sunt mare, am trait clipe de neuitat alaturi de voi, dar stiu ca ce imi doresc eu nu se poate. Tu nu te vei intoarce niciodata, iar eu voi trai, chiar daca tu vrei sa fiu langa tine. Nu pot sa iti explic ce simt, cata suferinta suport. Trebuie sa traiesc, dupa cum am mai zis, o sa traiesc. Imi deschid usor ochii, dupa care ma uit in jur. O vad pe mama, care zambeste? Zambeste ca am deschis ochii, si cand o imi zambeste simt ca este din inima. Imi ia mana mea in palmele ei si o mangaie usor, iar privirea ei inlacrimata este dulce ca la inceput.
-Sakura, sunt bucuroasa ca teai treziu. Tu trebuie sa traiesti, esti tanara. Tatal tau ar fi mandru daca tear vedea ca ai infruntat moartea.
~Tsunade~
Stau pe pervazul geamului. Nu mar interesa daca cad. Tin in mana poza ta, Asuma. Cum ai putut pleca, iubire? Nu stii cate lacrimi am varsat, cate nopti nedormite, cate sentimente cum ca ai trai. Dar tu dormi linistit, nu? Doamne, daca traieste, dami un semn. Mereu m-ai ascultat, te rog, macar acum, pentru ultima data. Un semn, mare, mic, ceva, orce, din care sa inteleg daca el este mort sau viu. O lacrima apare pe chipul meu, dupa inca una, uninduse la barbie, si cazand. Un fior ma cutremura, ca si cum as sti ca ceva groazni sa intamplat. Dar ce? Simtul meu de mama imi spune ca nu e de bine. Nu apuc sa ma mai gandesc la nimic, ca aud telefonul cum suna. Ma duc si raspund.
-Doamna Haruno? Veniti pana la Spitalul Mare, fiica dumneavoastra Sakura Haruno a avut un accident.
Un accident? Inchid si ies pe usa. As alerga dar nu pot, asa ca iau un taxi. Ii spun unde vreau sa merg, iar el ma duce in cinci minute, dupa care ii las banii. Intru si intreb un doctor de starea Sakurei.
-Doamna, Sakura se va face bine. A scapat usor, in doua sau trei saptamani se va recupera. Vad ca sunteti insarcinata, nu ar trebui sa va faceti griji, este pe maini bune.
Dau aprobator din cap, dupa care ma duc in camera unde se afla rozalia. Intru, si ma asez pe scaunul de langa patul pe care sta ea. Dupa o ora de vegheat si vorbit cu ea, chiar daca nu ma aude, se pare ca a deschis ochii. Ochisorii ei verzi se plimba de colo colo, oprinduse la mine. Ii iau mana ei in palmele mele si o mangai.
Dupa trei saptamani...
-Sakura, am venit sa te iau de la spital. Aud vocea calda a mamei mele.
Ma ridic din pat, vazandui burta mamei mele. O intreb cand trebuie sa nasca, iar mama imi spune ca cel tarziu maine seara. Dupa ce ma imbrac, o iau de mana pe mama si plecam spre casa. Mergem pe drumurile orasului, de data asta foarte atente la semafor. Ajungem insfarsit acasa. Cand intru ma simt dinou bine, ca acasa. Ma duc sus in camera mea, si imi scop laptopul. Intru pe net, si caut cel mai bun liceu. Si se pare ca am gasit, Liceul Honoha. Imi fac o inscriere pe net, dupa ce termin imi apare ca sunt programata maine la ora opt dimineata, in biroul directorului. Dupa ce ma interesez mai bine, ma duc sa mananc. Insfarsit mancare buna, nu ca cea de la spital. Dupa ce am bagat in mine ca sparta, si desigur ca as mai fi mancat daca nu sar fi terminat mancarea, ma duc in camera ca sa citesc ceva. Din biblioteca mare, chiar foarte mare imi aleg o carte interesanta. O sterg de praf ca sa vad mai bine titlul. Se pare ca este “Romeo si Julieta†de William Shakespeare . Deschig cartea, si incep sa citesc randurile. Timpul trece, iar eu sunt pe la jumatatea cartii. Ma uit la ceas, si observ ca citesc de la ora unu pana la ora noua. Imi pun semnul de carte pe pagina la care am ramas, dupa care o bun pe birou. Ma duc la dressing, dupa care imi iau pijamalele. O vad pe mama care sta intins mangaindusi burta. Dintr-o data vad ca face ochii mari cat cepele, semn ca trebuie sa nasca. Ma apropii de ea, pentru a o ajuta, acum este momentul in care imi voi vedea fratele sau sora.
CAPITOLUL ll
Ies din casa pentru a vedea mai bine orasul, si pentru a ma inscrie la liceu. Merg pe trotuarele orasului linistita, aruncandu-mi privirea peste tot. Masini multe, vai ce aglomeratie, copii care alearga nesupravegheati, unii traverseaza strada si fara sa se uite la masini. Cred ca imi place din ce in ce mai putin orasul asta. Arata frumos, dar oamenii sunt iresponsabili. Cum sa iti lasi copilul nesupravegheat? Totusi, acum ma intereseaza doar liceul. Merg, si vad pe o banca o femeie insarcinata ca mama, alaturi de sotul ei. Ce sentiment placut este sa stai impreuna cu familia ta. Dar eu nu mai am o familie. Mama este rece, distanta, zambetul ei de odinioara este acum un zambet fals, schitat doar cu colturile gurii. Privirea ei dulce este acum ucigatoare. Izbucnesc in plans, nu ma mai abtin, aici mama nu ma poate vedea, doar tata, de acolo sus de unde este. Ma doare, doare foarte tare. Daca ai sti tata cat sufar, si nu numai eu, ci si mama si copilul ei. Ai zis ca te vei intoarce, dar nu, nu te-ai intors. Pentru asta eu, eu te urasc! Cum ma poti parasi? Am nevoie de tine! De ce ai plecat? Cine te-a omorat? Ma voi razbuna pe Konoha, si pe seful tau, pentru ca te-a trimis cu doi copii, unu in burta mamei si eu. Mama este rea, distanta, plange noaptea, pentru ea noi eram totul, si-a pus speranta in tine tata, si tu ce ai facut? Ne-ai lasat, ai plecat in lumea celor morti. Doar un minut daca te-as vedea, atat, macar o data sa iti aud vocea, imbratisarile. Simt o atingere pe umar, imi intorc privirea plina de lacrimi si parca il vad pe tata, doar ca e ca un fum, care se risipeste, si imi rosteste numele meu, pe tonul lui barbatesc si dur, dar in acelasi timp atat de cald si dulce. Vad cum dispare, iar lacrimile incep sa isi faca aparitia pe albul meu chhip. O iau la fuga, dar intr-un moment de neatentie cand trec strada, cu toate ca e verde ma trezesc aruncata la zece metri distanta de lovitura cu masina. Lumea alearga spre mine, imi dau palme cat timp salvarea vine. Parul rozaliu prinde o culoare rosiatica, fata imi este zgariata si nu imi pot aminti mare lucru, doar ca semaforul era verde. Oamenii povestesc unui politist ce sa intamplat, cat timp eu sunt dusa la spital.
Dupa trei ore...
Imi este greu sa deschid ochii. Ma gandesc unde sunt, cine sunt si ce sa intamplat. Pot auzi ticaitul aparatelor care ma tin in viata si nu ma lasa sa mor. Probabil ca mama a aflat. Vreau sa mor, de ce sa traiesc? Mama nu va mai fi cum a fost, tata este mort, iar acum cred ca este randul meu. Tata, vreau sa te vad, sa iti aud vocea, zambetul tau cald, imtratisarile, pupicul de noapte buna. Tu erai totul pentru mine si mama, erai aerul nostru, ca apa pentru plante, aerul pentru balon, erai tot. Imi este dor de tine, dar cu toate ca ai murit, eu simt ca esti viu printre noi. Ca traiesti si te gandesti la noi. Poate ca traiesti, sau poate ca esti mort. Tata, ma vrei acolo sus langa tine? Sau vroiai sa imi zici ca daca te plang si nu ma concentrez pe viata mea pot muri? Cand am zis ca te urasc, eu ma refeream, eu, eu nu am vreut sa spun asta. Daca ma auzi, te rog sa ma ierti pentru ce am spus, si te rog, nu ma lua cu tine. Mama nu ar putea suporta inca o lovitura. Am plans atatea nopti, am avut si nopti nedormite, pentru ca tu nu erai langa mine. Cred ca esti intr-un loc mai bun, intr-un loc unde ai tot ce vrei. Mi-as da viata, doar ca tu sa fii viu, pentru ca fratiorul sau surioara mea are nevoie de tine. Eu sunt mare, am trait clipe de neuitat alaturi de voi, dar stiu ca ce imi doresc eu nu se poate. Tu nu te vei intoarce niciodata, iar eu voi trai, chiar daca tu vrei sa fiu langa tine. Nu pot sa iti explic ce simt, cata suferinta suport. Trebuie sa traiesc, dupa cum am mai zis, o sa traiesc. Imi deschid usor ochii, dupa care ma uit in jur. O vad pe mama, care zambeste? Zambeste ca am deschis ochii, si cand o imi zambeste simt ca este din inima. Imi ia mana mea in palmele ei si o mangaie usor, iar privirea ei inlacrimata este dulce ca la inceput.
-Sakura, sunt bucuroasa ca teai treziu. Tu trebuie sa traiesti, esti tanara. Tatal tau ar fi mandru daca tear vedea ca ai infruntat moartea.
~Tsunade~
Stau pe pervazul geamului. Nu mar interesa daca cad. Tin in mana poza ta, Asuma. Cum ai putut pleca, iubire? Nu stii cate lacrimi am varsat, cate nopti nedormite, cate sentimente cum ca ai trai. Dar tu dormi linistit, nu? Doamne, daca traieste, dami un semn. Mereu m-ai ascultat, te rog, macar acum, pentru ultima data. Un semn, mare, mic, ceva, orce, din care sa inteleg daca el este mort sau viu. O lacrima apare pe chipul meu, dupa inca una, uninduse la barbie, si cazand. Un fior ma cutremura, ca si cum as sti ca ceva groazni sa intamplat. Dar ce? Simtul meu de mama imi spune ca nu e de bine. Nu apuc sa ma mai gandesc la nimic, ca aud telefonul cum suna. Ma duc si raspund.
-Doamna Haruno? Veniti pana la Spitalul Mare, fiica dumneavoastra Sakura Haruno a avut un accident.
Un accident? Inchid si ies pe usa. As alerga dar nu pot, asa ca iau un taxi. Ii spun unde vreau sa merg, iar el ma duce in cinci minute, dupa care ii las banii. Intru si intreb un doctor de starea Sakurei.
-Doamna, Sakura se va face bine. A scapat usor, in doua sau trei saptamani se va recupera. Vad ca sunteti insarcinata, nu ar trebui sa va faceti griji, este pe maini bune.
Dau aprobator din cap, dupa care ma duc in camera unde se afla rozalia. Intru, si ma asez pe scaunul de langa patul pe care sta ea. Dupa o ora de vegheat si vorbit cu ea, chiar daca nu ma aude, se pare ca a deschis ochii. Ochisorii ei verzi se plimba de colo colo, oprinduse la mine. Ii iau mana ei in palmele mele si o mangai.
Dupa trei saptamani...
-Sakura, am venit sa te iau de la spital. Aud vocea calda a mamei mele.
Ma ridic din pat, vazandui burta mamei mele. O intreb cand trebuie sa nasca, iar mama imi spune ca cel tarziu maine seara. Dupa ce ma imbrac, o iau de mana pe mama si plecam spre casa. Mergem pe drumurile orasului, de data asta foarte atente la semafor. Ajungem insfarsit acasa. Cand intru ma simt dinou bine, ca acasa. Ma duc sus in camera mea, si imi scop laptopul. Intru pe net, si caut cel mai bun liceu. Si se pare ca am gasit, Liceul Honoha. Imi fac o inscriere pe net, dupa ce termin imi apare ca sunt programata maine la ora opt dimineata, in biroul directorului. Dupa ce ma interesez mai bine, ma duc sa mananc. Insfarsit mancare buna, nu ca cea de la spital. Dupa ce am bagat in mine ca sparta, si desigur ca as mai fi mancat daca nu sar fi terminat mancarea, ma duc in camera ca sa citesc ceva. Din biblioteca mare, chiar foarte mare imi aleg o carte interesanta. O sterg de praf ca sa vad mai bine titlul. Se pare ca este “Romeo si Julieta†de William Shakespeare . Deschig cartea, si incep sa citesc randurile. Timpul trece, iar eu sunt pe la jumatatea cartii. Ma uit la ceas, si observ ca citesc de la ora unu pana la ora noua. Imi pun semnul de carte pe pagina la care am ramas, dupa care o bun pe birou. Ma duc la dressing, dupa care imi iau pijamalele. O vad pe mama care sta intins mangaindusi burta. Dintr-o data vad ca face ochii mari cat cepele, semn ca trebuie sa nasca. Ma apropii de ea, pentru a o ajuta, acum este momentul in care imi voi vedea fratele sau sora.
![[Imagine: tumblr_liivkm1jeW1qe6oyyo1_500.gif]](http://24.media.tumblr.com/tumblr_liivkm1jeW1qe6oyyo1_500.gif)