27-05-2011, 12:12 AM
Vreau să menţionez că în acest fic nu este vorba de cupluri, adică vor apărea, dar în principal este vorba despre doi fraţi gemeni care duc vieţi complet opuse.
Disclaimer : Nu detin nici un personaj , inafara de cele create de mine , care ii apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor intamplari/personaje.
"Viitorul este imprevizibil, nu ai de unde să şti dacă mâine vei muri sau nu, de aceea trebuie să-ţi trăieşti viaţa aşa cum ai visat mereu."
Sasuke:
Dacă eu nu am visat până acum cum mai pot să trăiesc? Dacă mă gândesc bine, până acum nu am avut decât dorinţa arzătoare pentru a mă răzbuna. Oare acesta este aşa zisul meu vis? Oare lupta mea cu râul este calea pe care îmi doresc să o urmez? Răspunsul este da! Asta îmi doresc, asta mi-am dorit mereu, mi-am dorit să ucid acele javre care şi-au permis să îmi distrugă viaţa. E timpul să aflaţi mai multe despre mine, despre un suflet de gheaţă rătăcit.
Poveste mea începe într-un cartier sărăcăcios, un cartier în care crimele sunt mereu în serie. De ce? Pentru că armele reci au intrat de mult pe fir, iar toţi au ajuns să le folosească. Îmi amintesc când în loc de un pistol încingeam o bătaie cu pumni si picioare care după două zile o uitat şi ne împăcam, dar acum totul e prea târziu. De când tatăl meu a fost ucis de cel mai bun prieten am luato complet razna, următoare pe lista celor care nu mai respiră a fost mama. Când tovarăşul meu a crezut o panaramă şi nu pe mine, când a apăsat pe trăgaci şi când mama mea a privit mirată cum trei gloanţe îi intră în piept. La rândul meu am scos pistolul şi i-am ciuruit pe cei doi, am rămas doar eu şi fratele meu, nu mai puteam avea încredere în alţi. Pe atunci aveam doar 18 ani, singuri amândoi pregătiţi pentru cea mai dură viaţă. Eu eram hotărât să mă alături golanilor din cartier pentru că aveam mare nevoie de banii, dar fratele meu geamăn avea un alt vis, el era copil cuminte şi a plecat din ţară.
O poveste scurtă, sper că sunteţi deacord cu mine că de nu vă fac un implant de creier. Acum să vă mai spun nişte cuvinte. Vă întrebaţi dacă am întâlnit dragostea, răspunsul este da, am cunoscuto, dar dacă vreţi să aflaţi cum e timpul să intrăm în decorul vieţi mele.
Sasuke:
4 August 2007
Stau în noul meu birou, aştept să vină cineva să ridice cadavrul fostului meu şef, apoi partener. Adevărul este că a fost mai uşor decât credeam să-l ucid, era deja destul de bătrân, 69 de ani, dar se ţinea bine pentru vârsta lui. Învârt pistolul pe degetul arătător gândindu-mă pentru a mia oară la prima crimă, la prima trădare.
Şirul gândurilor îmi este oprit de uşa care se deschide uşor şi o fetită de 16 ani intră zâmbind în cameră. O ştiam doar din poze pe această puştoaică, ochii verzi, părul roz, buze cărnoase şi forme incendiare. De era nepoata moşului, părinţi ei au plecat în Italia când ea avea doi ani, după nici trei luni aceştia au fost ucişi doar pentru că nu au reuşit să plătească chiria la timp. Ce lume bolnavă poate fi. Micuţa a ajuns să fie crescută de bunici ei, dar bunica era foarte bolnavă şi nu a rezistat prea mult. Lyn Haruno, bunicul acesteia, a dorit să-i ofere Sakurei, nepoatei lui, tot ce avea nevoie. Sa întors la viaţa de mafiot, a redevenit cel mai vânat criminal din Japonia, dar acum eu i-am luat locul.
La vederea cadavrului fata se prăbuşeşte pe podeaua rece şi lasă lacrimile să-i cadă pe chip. Ţinea în mână o diplomă pe care o strângea din ce în mai tare. Da, fetiţă asta nu arată de loc rău, şi pun pariu că este virgină deci mă voi distra pe cinste. Merg în faţa ei şi îmi înfig mâinile în pătul eu roz, rămân şocat când realizez că acesta nu era vopsit, ciudată culoare mai are şi fata asta. Trag de firele lungi de păr, dar ea nu schiţează nici un gest, parcă este o păpuşă, în mâinile cui nu trebuie nu se poate mişca aşa cum se mişcă în mâinile păpuşarului. Păpuşarul este cel care trage sforile, cel care se joacă cu toţi pentru a obţine ce doreşte. Oare ea a fost o păpuşă în mâinile bunicului ei?
- Omoară-mă.
Am rămas pur şi simplu fără cuvinte, vocea era exact ca a mamei mele, după ce tata a murit şi ea şi-a dorit aceiaşi soartă. Oare acesta este semnul pe care l-am aşteptat, dar nu este posibil, este o diferenţă între noi. În primul rând eu am 20 de ani, iar ea doar16, iar în al doilea rând eu sunt un criminal, iar ea o fată ce nici măcar nu ştia cu ce se ocupă bunicul ei adorat. Oftez şi îmi scot mâna din părul ei, ridic pistolul şi îl lipesc de tâmpla ei, ochii ei se închid şi dă hotărâtă din cap. hai Sasuke, apasă o dată şi curmă-i suferinţa acestei mici creaturi care nu mai are nici un motiv de a trăi.
- De ce să te ucid? Tu eşti a mea, eşti proprietatea mea şi să şti că te pot folosi aşa cum vrei.
- Nu pot înţelege de ce ai făcut asta. Bunicul meu era un simplu notar public care mai avea trei magazine micuţe. De ce l-ai ucis?!
A ţipat la mine, iar lacrimile eu început să curgă tot mai tare pe obrăjori ei rozali, pielea ei alba era în contrast cu ochii roşi plini de picături de rouă. Cred că încep să înebunesc, încep să am sentimente pentru acest copil nevinovat.
Itachi
22 Septembrie 2007
Picături reci de ploaia se lovesc de geamul noului meu BMW, nu dau mai multe detalii pentru că nu îmi place să mă laud. Acum nu mai sunt cel care era o dată, acum sunt un detectiv important, acum am propria mea echipă. Acum am un scop important, să scap Japonia de toţi infractori periculoşi, deci eu am devenit un fel de răzbunător. Îmi doresc acest lucru doar pentru că familia mea nu mai există, tata ucis, mama ucisă, fratele posibil mort. Deci eu din ce motiv să mai trăiesc? Pentru că am luptat mult pentru cea ce am vrut, am plecat din oraşul meu natal, Tokyo pentru a putea ajunge departe. Am muncit ca un prost in America şi am învăţat ca un nebun, iar acum sunt un agent de succes. Mă ocup de crime, droguri, ucideri, şi mereu sunt pe urmele mafiei. Am cunoscut şi iubirea acum câteva luni, dar era o colegă de lucru, una din subordonatele mele. În echipa mea sunt acum trei bărbaţi şi două fete, mai mult de jumătate din echipă a fost ucisă luna trecută de un grup de mafioţi. Da, în această meserie totul o poate lua razna, ei au dorit să moare pentru a opri acei maniaci obsedaţi de banii, putere, respect şi femei. Da cum spunea si Karin, frumoasa pe care am iubito în secret şi care m-a iubit, că acele femei nu sunt decât nişte proaste care pentru nişte banii renunţă la tot, chiar şi la viaţă. Cel mai dureros a fost să aflu că ea m-a iubit, mi-a spus asta atunci când era prea târziu, atunci când moartea o pândea.
Revenind la realitate mă trezesc într-o parcare micuţă care aparţine echipei mele, la subsolul unei clădiri părăsite se află acest sediu. De ce în acel loc? Păi noi suntem cei care fac treaba mai grea, noi aflăm tot, noi ne riscăm vieţile şi noi pierim, dar nu ne pasă. Suntem obişnuiţi să fim înconjuraţi de cadavre, cele două fete rămase în echipă se ocupă de adunarea de informaţi. Eu fac rapoarte şi le scot pe ele cât de repede pot din acele locuri când totul o ia razna, cei trei bărbaţi sunt cei care se pregătesc să stea ca un scut în faţa mea pentru a nu păţi ceva. Eu sunt acea persoană extrem de importantă care trebuie păzită, dar eu nu văd motivul.
Intru în încăperea care arată precum un birou normal de poliţie, dar este de o mie de ori mai bine echipat, tot ce apare nou vine la noi. Suntem piese de bază în prinderea mafioţilor. Prieteni sau mai bine zis subordonaţi mei mă privesc atent şi îmi înmânează un dosar care spuneau că este extrem de important. În acel dosar era vorba despre i misiune destul de interesantă în Texas, riscul era mare, cea ce mă făcea să doresc să merg acolo cât mai repede. Pe lângă acea misiune era o listă cu noi persoane care trebuie să facă parte din echipa mea, erau din Texas şi erau cei mai buni după spusele lor. Hinata Hyuga, Naruto Uzumaki, Shino Aburame şi Ten Ten. Îmi întreb echipa dacă consideră această idee una bună. aceştia sunt mai mult decât încântaţi să intrăm în jos aşa că plecarea noastră va fi cât mai rapidă şi silenţioasă.
Aș dori să-mi spuneți dacă mai merită continuat acest fic.
Disclaimer : Nu detin nici un personaj , inafara de cele create de mine , care ii apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor intamplari/personaje.
"Viitorul este imprevizibil, nu ai de unde să şti dacă mâine vei muri sau nu, de aceea trebuie să-ţi trăieşti viaţa aşa cum ai visat mereu."
Sasuke:
Dacă eu nu am visat până acum cum mai pot să trăiesc? Dacă mă gândesc bine, până acum nu am avut decât dorinţa arzătoare pentru a mă răzbuna. Oare acesta este aşa zisul meu vis? Oare lupta mea cu râul este calea pe care îmi doresc să o urmez? Răspunsul este da! Asta îmi doresc, asta mi-am dorit mereu, mi-am dorit să ucid acele javre care şi-au permis să îmi distrugă viaţa. E timpul să aflaţi mai multe despre mine, despre un suflet de gheaţă rătăcit.
Poveste mea începe într-un cartier sărăcăcios, un cartier în care crimele sunt mereu în serie. De ce? Pentru că armele reci au intrat de mult pe fir, iar toţi au ajuns să le folosească. Îmi amintesc când în loc de un pistol încingeam o bătaie cu pumni si picioare care după două zile o uitat şi ne împăcam, dar acum totul e prea târziu. De când tatăl meu a fost ucis de cel mai bun prieten am luato complet razna, următoare pe lista celor care nu mai respiră a fost mama. Când tovarăşul meu a crezut o panaramă şi nu pe mine, când a apăsat pe trăgaci şi când mama mea a privit mirată cum trei gloanţe îi intră în piept. La rândul meu am scos pistolul şi i-am ciuruit pe cei doi, am rămas doar eu şi fratele meu, nu mai puteam avea încredere în alţi. Pe atunci aveam doar 18 ani, singuri amândoi pregătiţi pentru cea mai dură viaţă. Eu eram hotărât să mă alături golanilor din cartier pentru că aveam mare nevoie de banii, dar fratele meu geamăn avea un alt vis, el era copil cuminte şi a plecat din ţară.
O poveste scurtă, sper că sunteţi deacord cu mine că de nu vă fac un implant de creier. Acum să vă mai spun nişte cuvinte. Vă întrebaţi dacă am întâlnit dragostea, răspunsul este da, am cunoscuto, dar dacă vreţi să aflaţi cum e timpul să intrăm în decorul vieţi mele.
Sasuke:
4 August 2007
Stau în noul meu birou, aştept să vină cineva să ridice cadavrul fostului meu şef, apoi partener. Adevărul este că a fost mai uşor decât credeam să-l ucid, era deja destul de bătrân, 69 de ani, dar se ţinea bine pentru vârsta lui. Învârt pistolul pe degetul arătător gândindu-mă pentru a mia oară la prima crimă, la prima trădare.
Şirul gândurilor îmi este oprit de uşa care se deschide uşor şi o fetită de 16 ani intră zâmbind în cameră. O ştiam doar din poze pe această puştoaică, ochii verzi, părul roz, buze cărnoase şi forme incendiare. De era nepoata moşului, părinţi ei au plecat în Italia când ea avea doi ani, după nici trei luni aceştia au fost ucişi doar pentru că nu au reuşit să plătească chiria la timp. Ce lume bolnavă poate fi. Micuţa a ajuns să fie crescută de bunici ei, dar bunica era foarte bolnavă şi nu a rezistat prea mult. Lyn Haruno, bunicul acesteia, a dorit să-i ofere Sakurei, nepoatei lui, tot ce avea nevoie. Sa întors la viaţa de mafiot, a redevenit cel mai vânat criminal din Japonia, dar acum eu i-am luat locul.
La vederea cadavrului fata se prăbuşeşte pe podeaua rece şi lasă lacrimile să-i cadă pe chip. Ţinea în mână o diplomă pe care o strângea din ce în mai tare. Da, fetiţă asta nu arată de loc rău, şi pun pariu că este virgină deci mă voi distra pe cinste. Merg în faţa ei şi îmi înfig mâinile în pătul eu roz, rămân şocat când realizez că acesta nu era vopsit, ciudată culoare mai are şi fata asta. Trag de firele lungi de păr, dar ea nu schiţează nici un gest, parcă este o păpuşă, în mâinile cui nu trebuie nu se poate mişca aşa cum se mişcă în mâinile păpuşarului. Păpuşarul este cel care trage sforile, cel care se joacă cu toţi pentru a obţine ce doreşte. Oare ea a fost o păpuşă în mâinile bunicului ei?
- Omoară-mă.
Am rămas pur şi simplu fără cuvinte, vocea era exact ca a mamei mele, după ce tata a murit şi ea şi-a dorit aceiaşi soartă. Oare acesta este semnul pe care l-am aşteptat, dar nu este posibil, este o diferenţă între noi. În primul rând eu am 20 de ani, iar ea doar16, iar în al doilea rând eu sunt un criminal, iar ea o fată ce nici măcar nu ştia cu ce se ocupă bunicul ei adorat. Oftez şi îmi scot mâna din părul ei, ridic pistolul şi îl lipesc de tâmpla ei, ochii ei se închid şi dă hotărâtă din cap. hai Sasuke, apasă o dată şi curmă-i suferinţa acestei mici creaturi care nu mai are nici un motiv de a trăi.
- De ce să te ucid? Tu eşti a mea, eşti proprietatea mea şi să şti că te pot folosi aşa cum vrei.
- Nu pot înţelege de ce ai făcut asta. Bunicul meu era un simplu notar public care mai avea trei magazine micuţe. De ce l-ai ucis?!
A ţipat la mine, iar lacrimile eu început să curgă tot mai tare pe obrăjori ei rozali, pielea ei alba era în contrast cu ochii roşi plini de picături de rouă. Cred că încep să înebunesc, încep să am sentimente pentru acest copil nevinovat.
Itachi
22 Septembrie 2007
Picături reci de ploaia se lovesc de geamul noului meu BMW, nu dau mai multe detalii pentru că nu îmi place să mă laud. Acum nu mai sunt cel care era o dată, acum sunt un detectiv important, acum am propria mea echipă. Acum am un scop important, să scap Japonia de toţi infractori periculoşi, deci eu am devenit un fel de răzbunător. Îmi doresc acest lucru doar pentru că familia mea nu mai există, tata ucis, mama ucisă, fratele posibil mort. Deci eu din ce motiv să mai trăiesc? Pentru că am luptat mult pentru cea ce am vrut, am plecat din oraşul meu natal, Tokyo pentru a putea ajunge departe. Am muncit ca un prost in America şi am învăţat ca un nebun, iar acum sunt un agent de succes. Mă ocup de crime, droguri, ucideri, şi mereu sunt pe urmele mafiei. Am cunoscut şi iubirea acum câteva luni, dar era o colegă de lucru, una din subordonatele mele. În echipa mea sunt acum trei bărbaţi şi două fete, mai mult de jumătate din echipă a fost ucisă luna trecută de un grup de mafioţi. Da, în această meserie totul o poate lua razna, ei au dorit să moare pentru a opri acei maniaci obsedaţi de banii, putere, respect şi femei. Da cum spunea si Karin, frumoasa pe care am iubito în secret şi care m-a iubit, că acele femei nu sunt decât nişte proaste care pentru nişte banii renunţă la tot, chiar şi la viaţă. Cel mai dureros a fost să aflu că ea m-a iubit, mi-a spus asta atunci când era prea târziu, atunci când moartea o pândea.
Revenind la realitate mă trezesc într-o parcare micuţă care aparţine echipei mele, la subsolul unei clădiri părăsite se află acest sediu. De ce în acel loc? Păi noi suntem cei care fac treaba mai grea, noi aflăm tot, noi ne riscăm vieţile şi noi pierim, dar nu ne pasă. Suntem obişnuiţi să fim înconjuraţi de cadavre, cele două fete rămase în echipă se ocupă de adunarea de informaţi. Eu fac rapoarte şi le scot pe ele cât de repede pot din acele locuri când totul o ia razna, cei trei bărbaţi sunt cei care se pregătesc să stea ca un scut în faţa mea pentru a nu păţi ceva. Eu sunt acea persoană extrem de importantă care trebuie păzită, dar eu nu văd motivul.
Intru în încăperea care arată precum un birou normal de poliţie, dar este de o mie de ori mai bine echipat, tot ce apare nou vine la noi. Suntem piese de bază în prinderea mafioţilor. Prieteni sau mai bine zis subordonaţi mei mă privesc atent şi îmi înmânează un dosar care spuneau că este extrem de important. În acel dosar era vorba despre i misiune destul de interesantă în Texas, riscul era mare, cea ce mă făcea să doresc să merg acolo cât mai repede. Pe lângă acea misiune era o listă cu noi persoane care trebuie să facă parte din echipa mea, erau din Texas şi erau cei mai buni după spusele lor. Hinata Hyuga, Naruto Uzumaki, Shino Aburame şi Ten Ten. Îmi întreb echipa dacă consideră această idee una bună. aceştia sunt mai mult decât încântaţi să intrăm în jos aşa că plecarea noastră va fi cât mai rapidă şi silenţioasă.
Aș dori să-mi spuneți dacă mai merită continuat acest fic.