Sarutul trandafirului [ YAOI ]

[Hasamy lost vampire]

Pentru a te maluri, ®.xD, lui Kaoru i-a aparut aripile.

Capitolul XXVIII

O incapere mare cu un geam in fata si perdelele de un rosu aprins. Mobila veche era putina, doar in dreapta, era o bibloteca. In fata lui, o masa inalta cu o carte pe ea.
Inainta si observa un semn pe podea, in forma de cerc. Nu mai vazuse pana acum acel semn si i se parea ciudat. Se uita in jur, nevrand sa aiba nici o surpriza sau sa-l sperie cineva, dar sufla usurat, simtindu-se in siguranta, pentru moment.
Lua cartea de pe masa in mana, mutand cateva foi si ajunse la concluzia ca gasise ceea ce cauta. Zambi in sinea lui, insfacand cartea si se uita in toate partile pentru a vedea daca va gasi vreo cale de scapare, dar nimic. Singura cale era usa, dar nu i placea ideea ca iar va merge pe acel coridor, sau putea sa faca ceva cu fereastra. Macar sa incerce sa vada daca poate sa-l deschida, dar cand afunse in fata lui, nu vazu nici nu maner sau ceva ce i-ar fi de folos. Nu mai avea ce sa faca si se lasa sa alunece pe fereastra. Se simtea ca o pasara intr-o colivie. Vru sa se ridice, dar auzi in spatele lui ceva sparandu-se. Speriat, se intoarse sa vada ce sa intamplat si ii veni o idee, vazand gaura din geam. Nu vruse sa faca asta, dar presupuse ce sa intamplat. Gasise o scapare. Se uita in jur, cautand ceva cu care sa-l sparga de tot, dar nu gasi nimic folositor. Se puse cu spatele pe ferestra, dar aripile il sparse de tot. De ce nu se gandise la asta? Privi in jos si prin minte ii trecu imaginea lui in timp ce se prabusea. Isi vedea trupul fara viata si facu cativa pasi in spate.
Brusc, se deschise usa iar o silueta intunecata incerca sa partunda in incapere. Fara voia lui, cazu pe spate, dar nu se prabusi asa cum isi imaginase.
Cand isi reveni din soc, incepu sa fuga, simtind ca cineva era pe urmele lui. Se simtea ca un hot urmarit de politie. Acum stia cu e sa te urmareasca cineva. Trecu de colt si vazu un tomberon cu capacul deschis.
Ajuns in paralel cu el, isi spuse:
-Nu credeam ca voi face asta in viata mea.
Sari in el, inchizand capacul. Mirosul din inauntru era insuportabil. Zgomotul unor pasi ajunse pana la urechile lui iar cand disparura in departare, deschise capacul luand aer curat, daca puteai spune curat. Privirea incepu sa i se intetoseze si cazu intr-un somn lung.

Mirosul insuportabil al gunoiului il facu sa se trezeasca. Se ridica grabit si o tusa agresiva evada din gatul lui. Cum putuse sa doarma in acel loc mizerabil? Si gandul asta il inspaimanta. Iesi din tomberon si se scutura cat putu de bine. Blugii ii erau patati de resturi de mancare, cu mici lipsuri din ei, dar nici bluza nu arata mai bine, avand si zgarieturi. Nici parul nu arata mai vine si semana foarte mult cu un cersetor. Isi goni acest gand, incepand sa merga si sperand sa ajunga undeva sau macar sa iasa de aici.
Dupa fumatate de ora de mers, spre bucuria lui, iesi din acel loc infect, Deodata isi aminti de carte. Cauta in fiecare buzunar cu disperare, dar intr-un final il gasi. Coperta era nearga si din piele, cu un semn ciudat pe ea. Era acelasicu semnul de pe podeaua acelei camere unde el nu acea ce cauta, dar nu era vina lui ca usa s-a deschis. Deschise cartea in mijloc si citi cateva propoziti, dar nu se intampla. Doar ere o carte cu vraji, ce dracu, trebuia sa se intample ceva. Poate trebiua sa fie inpreuna cu semnul din camera, sdar oricum nu-i pasa. Important era ca nu o mai avea Jung.
Trecu un colt si strada i se parea cumoscuta. Cand isi aminti ca locuieste el pe aici, incepu sa fuga. Ajuns in fata porti, intra in curte. Ii era frica ca cineva sa-l vada cu aripile astea gigante pe spate, pentru ca atunci nu stia ce va face. Deschise incet usa ce ducea in casa, privind sa vada daca e cineva, dar era pustiu coridorul. Intra, se descalta iar atunci porni spre bucatarie. De obicei la ora asta parinti lui era in camera si vorbeau sau cine stie ce. Cand ajunse aproape de usa, auzi voci venind din inauntru si in plus era si deschisa.
Brusc simti un traznet tecandu-i pein spate si se uita sa vada ce s-a intamplat. Ramase uitit cand vazu ca disparura. Nu putea sa spuna ca erau nefolositoare, ba din contra, l-au salvat de la o moarte sigura.
-Cine-i acolo? intreba tatal lui din camera alaturata.
Isi facu curaj si intra. Toate privirile erau atintite spre el, dar mai surprins era Kaoru cand ii vazu pe Keito, Saisei si Nastsuhi la masa vorbind cu parinti lui. Cuvintele ii zbura, nestind ce sa spuna sau sa faca. Ochii lui Natsuhi sclipira de fericire vazandu-l in carne si oase, stand si holbandu-se la el Kaoru. Nimeni nu indrazni sa spuna nimic timp de cateva secunde, dar in cele din urma, tatal lui se ridica si spuse:
-Mai, mai! Uita-te cine a venit acasa, dar ma intreb de ce? Nu trebuia sa te grabesti. Puteai sa stai cateva zile, sau de ce nu o saptamana?
-Iubitule! Avem oaspeti, vorbi in soapta femeia.
-Nu am terminat, continua barbatul intorcandu-se spre sotia lui care ii privi urat. Bine, am terminat.
" Mama. Nimeni nu poate sa se puna cu ea. " gandi Kaoru.
-El este fiul nostru, Kaoru, il prezanta mama lui.
-Si serios, arati de parca ai dormit intr-un tomberon, adauga tatal lui amuzat.
-Cam asa ceva, veni replica baiatului.
-Ei sunt Keito, Saisei si Natsuhi, niste vechini, ii rezenta femeia.
-Ii cunosc, spuse mai mult pentru el.
Keito ii ranji smechereste. Kaoru ar fi vrut sa-i duca inapoi gestul, dar nu putea cand erau de fata si parinti lui.
-Scumpule,du-te schimbate si nu mic dus nu ar strica, ii spuse mama lui.