Intre vis si realitate

[CandyGirl]

Nu am chef sa mai fac introduceri pt ca imi este somn chiar dak este abea opt jumate:)) De 1 martie aduc si eu continuarea spor la citit :*


Capitolul II : Ganduri intunecate

Mergeam pe aleeile candva pline de oameni si care te faceau sa te gandesti ca esti singurul om de pe planeta. Vantul batea cu viteza si peste tot in jurul meu frunzele se ridicau de pe asfalt si incepeau sa zboare alene. Nu mai era nimeni doar eu si singuratatea mea, nici macar un caine ratacitor sau vreo pisica vagaboanda. Norii de furtuna s-au invartit pana ce si-au gasit locul si au inceput sa dea drumul lacrimilor reci.
Ploaia incepe sa cada din ce mai tare iar eu o iau la fuga indreptandu-ma catre nicaieri.
Alergand prin ploaie cautand un loc unde sa ma adapostesc dau de casa despre care se zicea ca este bantuita insa eu nu cred in asa ceva.
Alerg pe aleea lunga care era singura neacoparita de buruieni si ajung in fata usii care chiar daca era foarte veche se pare ca este inca rezistenta. Apas pe clanta usor iar usa se deschide, nici nu era de asteptat sa fie incuiata. Intru incet dar las usa deschisa incep cu pasi marunti sa ma uit la lucrurile din casa. In fata usii era o scara lunga si lata cu multe trepte iar in stanga si dreapta usii de la intrare erau 2 holuri mici care duceau in diferite camere.
Mobila era acoperita de cearceafuri albe care din cauza prafului si a panzelor de paianjeni devenisera mai mult gri. Dusumeaua scartaia la fiecare pas pe care il faceam iar crengile copacilor bateau in geamuri zgariindule din cauza vantului care acum batea si mai tare.
Am decis sa “explorez” mai intai etajul iar mai apoi sa cobor pentru a vizita si partrul.
Scarile erau multe dar joase astfel incat sa nu depui efort in timp ce le urci. Balustrada era facuta dintr-un lemn care si acum lucea daca indrazneai sa dai praful de pe ea.
Urcand incet si cercetand fiecare particica a casei ajung la capatul scarilor unde un tablou foarte mare domina pe peretele din fata scarilor. Nu se vedea foarte clar ce era pictat pe acel tablou din caura stratului de panze de paianjen ce il acaparasera.
Ma duc in prima camera pe care o vad cautand un scaun si ceva cu care sa iau panzele.
Aceasta camera era un dormitor, un pat inalt, un sifonier masiv, un birou vechi cu o lampa si cateva carti pe el si o noptiera erau obiectele care erau in camera. Iau scaunul de la birou si un baston pe care l-am gasit langa pat si ma duc sa curat tabloul.
Pozitionez scaulul astfel incat sa nu cad de pe el si cu ajutorul bastonului incep sa dau la o parte “jungla” care se formase . Cu chiu cu vai reusesc sa indepartez paienjenisul insa atunci cand am vrut sa ma dau jos de pe scaun acesta se misca iar eu ajung pe podea.
Cum naiba s-a miscat am crezut ca l-am pus bine. Ma ridic si imi scutur hainele apoi privesc catre tabloul care era un portret al unei femei de aproximativ saizeci de ani cu parul carunt si cu o fata ridata. Peisajul din spatele acesteia era intunecat dar cu noante de galbui. Am zarit intr-un colt o persoana cu o rochie lunga si alba cu par ca abanosul lung pana la fund si cu pielea de pe palme si talpi foarte albicioasa. Asta era chiar straniu, probabil ca cel care a pictat tabloul a vrut sa sperie si mai mult privitori.
Las scaunul in dreptul tabloului si ma indrept catre camera de mai devreme pentru a vedea ce e cu acele carti. Le iau de pe birou si ma asez pe pat care spre surprinderea mea nu era deloc plin de praf, paienjeni sau mai stiu eu ce era ca si cum asternuturile erau noi noute.
Iau prima carte o curat si descopar ca pe coperta era scris un cuvant in franceza…minunat fix limba la care la ore dormeam. INcep sa rasfoiesc paginile si imi dau seama ca este defapt un jurnal scris de un barbat pe nume Jhonathan. Insa mai mult decat data si numele acelei personae, nu am inteles fiindca jurnalul era scris in aceeasi limba in care era scris si cuvantul de pe coperta. Il iau si pe cel de-al doilea si il curat iar pe coperta acestuia scria “ Jurnal” asta insemna ca era scris intr-o limba cunoscuta mie, sau cel putin asa speram. Il deschid insa acesta nu era scris in nici o limba cunoscuta mie. Erau o sumedenie de semen caudate care nu erau nici chinezesti, nici japoneze, nici grecesti sau rusesti nu mai vazusem niciodata asemenea semene. Oftez si inched jurnalul. La intend pe pat si inched ochii. Din cauza ploii care se auzea usor pe acoperis si starea de somnolent pe care mi-o dadea adorm gandindu-ma la semnele din carte.


Stiu ca actiunea inca nu a aparut dar in curand isi face si ea paritia, stiti cum e lipsa de inspiratie,lenea si scoala imi blocheaza inspiratia .