28-02-2011, 10:28 PM
Hello hello. Stiu ca am spus ca noile capitole vor veni mai greu, dar maine este 1 Martie, si m-am gandit sa postez astazi.
In legatura cu acest capitol, este prima data cand scriu ceva in genu' si nu prea ma pricep asa ca as prefera sa fiti mai duri aici decat in celalalte capitole. Astea fiind spuse
Lectura placuta!
Un intuneric total pune stapanire pe fiinta mea. Ma plimb pe aleile pusti, doar luna imi mai lumineaza calea. Am uscis-o, dar nu simt nimic. Ar trebui sa sufar, sa ma doara inima, dar in schimb nu am nici un regret. Poate nu am iubit-o niciodata, dar acest lucru nu este o scuza pentru comportamentul meu. Am ajuns sa fiu un criminal. Acum ce mai conteaza? E moarta, iar inapoi nu o v-a aduce nimeni si nimic. Doar Lady mai sufera, si totusi nu inteleg, de ce? Daca a numit-o sclava in propria-i casa. De ce? De ce tine atat de mult la ea? Cu siguranta este fiica ei, dar chiar si asa nu ar fi avut dreptul sa o trateze asa cum a facut-o, cum nici eu nu l-am avut. Oricum v-a fi viata de acum inainte, trecutul trebuie lasat in urma. Vom da socoteala lui Dumnezeu. Doar El ne poate judeca... doar El ne poate alege soarta. Restul sunt doar niste persoane curioase care nu valoreaza nici cat viata asta de tot rahatul pe care o am. Sunt atat de satul de suferinta. Nu am simtit-o, nu o simt si nu o voi simti niciodata.
Lady... doar la ea imi sta gandul. As vre sa ma intorc, sa o iau in brate, dar o voi gasi plangand. Lacrimile ei amare scurgandu-se pe podeaua rece. Doar ea ma poate face sa ma simt trist. Mi se rupe inima cand o vad plangand. Ah, doar cum ma gandesc la Ada simt cum corpul meu o ia razna. Nervii mi se urca la cap. Este doar vina ei... daor din vina ei Lady sufera acum. Ma opresc langa un felinar pe aceasta strada pustie...
- Jur ca nu voi ceda! Voi fi puternic, iar spiritul Adei nu ma v-a bantui! Chiar si daca o v-a face ii voi tine piept.
Am inceput sa strig cat ma tin plamanii. Cuvintele mi-au iesit pe gura fara sa le gandesc.
Chiar daca sunt cuvinte negandite, am de gand sa respect acest juramant chiar cu pretul vietii. Trebuie sa fac tot posibilul ca Lady sa o uite pe Ada. Astfel se v-a intoarce la mine. Eu voi fi cel iubit, eu voi fi cel pentru care v-a varsa lacrimi peste pamantul ce imi tine cosciugul in siguranta adancit in pamant. Nu vad rostul varsarilor ei... daca a pierit, nu mai are cum sa o auda. De acum este doar un spirit. O fantoma plimbandu-se intre cele doua lumi cautand linistea, pe care nu o v-a gasi niciodata, ma voi asigura personal. Nu o voi lasa sa se odihneasca. Doar o fantoma care arde in focurile Iadului. Deja in mintea mea bolnava roiesc ganduri pe care un tata nu ar trebui sa le aiba. Amintiri care pentru ea insemnau doar suferinta si amaraciune, pentru mine sunt de neuitat. Nu am iubit-o! A fost doar un joc. Un joc tampit ce-i drept, dar totusi un joc. Pe care prin minune l-am castigat.
P.S. imi pare sincer rau ca este atat de scurt, dar as vrea sa va las mai mult in acest mister. Promit ca urmatorul capitol va fi mai lung si ( poate/ sper ) mai spectaculos.
So... astept critici ;)
In legatura cu acest capitol, este prima data cand scriu ceva in genu' si nu prea ma pricep asa ca as prefera sa fiti mai duri aici decat in celalalte capitole. Astea fiind spuse
Lectura placuta!
Capitolul cinci – Nici un regret
Un intuneric total pune stapanire pe fiinta mea. Ma plimb pe aleile pusti, doar luna imi mai lumineaza calea. Am uscis-o, dar nu simt nimic. Ar trebui sa sufar, sa ma doara inima, dar in schimb nu am nici un regret. Poate nu am iubit-o niciodata, dar acest lucru nu este o scuza pentru comportamentul meu. Am ajuns sa fiu un criminal. Acum ce mai conteaza? E moarta, iar inapoi nu o v-a aduce nimeni si nimic. Doar Lady mai sufera, si totusi nu inteleg, de ce? Daca a numit-o sclava in propria-i casa. De ce? De ce tine atat de mult la ea? Cu siguranta este fiica ei, dar chiar si asa nu ar fi avut dreptul sa o trateze asa cum a facut-o, cum nici eu nu l-am avut. Oricum v-a fi viata de acum inainte, trecutul trebuie lasat in urma. Vom da socoteala lui Dumnezeu. Doar El ne poate judeca... doar El ne poate alege soarta. Restul sunt doar niste persoane curioase care nu valoreaza nici cat viata asta de tot rahatul pe care o am. Sunt atat de satul de suferinta. Nu am simtit-o, nu o simt si nu o voi simti niciodata.
Lady... doar la ea imi sta gandul. As vre sa ma intorc, sa o iau in brate, dar o voi gasi plangand. Lacrimile ei amare scurgandu-se pe podeaua rece. Doar ea ma poate face sa ma simt trist. Mi se rupe inima cand o vad plangand. Ah, doar cum ma gandesc la Ada simt cum corpul meu o ia razna. Nervii mi se urca la cap. Este doar vina ei... daor din vina ei Lady sufera acum. Ma opresc langa un felinar pe aceasta strada pustie...
- Jur ca nu voi ceda! Voi fi puternic, iar spiritul Adei nu ma v-a bantui! Chiar si daca o v-a face ii voi tine piept.
Am inceput sa strig cat ma tin plamanii. Cuvintele mi-au iesit pe gura fara sa le gandesc.
Chiar daca sunt cuvinte negandite, am de gand sa respect acest juramant chiar cu pretul vietii. Trebuie sa fac tot posibilul ca Lady sa o uite pe Ada. Astfel se v-a intoarce la mine. Eu voi fi cel iubit, eu voi fi cel pentru care v-a varsa lacrimi peste pamantul ce imi tine cosciugul in siguranta adancit in pamant. Nu vad rostul varsarilor ei... daca a pierit, nu mai are cum sa o auda. De acum este doar un spirit. O fantoma plimbandu-se intre cele doua lumi cautand linistea, pe care nu o v-a gasi niciodata, ma voi asigura personal. Nu o voi lasa sa se odihneasca. Doar o fantoma care arde in focurile Iadului. Deja in mintea mea bolnava roiesc ganduri pe care un tata nu ar trebui sa le aiba. Amintiri care pentru ea insemnau doar suferinta si amaraciune, pentru mine sunt de neuitat. Nu am iubit-o! A fost doar un joc. Un joc tampit ce-i drept, dar totusi un joc. Pe care prin minune l-am castigat.
P.S. imi pare sincer rau ca este atat de scurt, dar as vrea sa va las mai mult in acest mister. Promit ca urmatorul capitol va fi mai lung si ( poate/ sper ) mai spectaculos.
So... astept critici ;)
![[Imagine: 2rcpz12.jpg]](http://i53.tinypic.com/2rcpz12.jpg)
Cincizeci de minute ne despart privirile. Mă doare să te văd mereu atât de distant faţă de mine. Cu ea eşti simplu tu, cu mine de ce nu ai fi? Mă laşi să sper că într-o zi vei putea să-mi vorbeşti aşa cum şi eu încerc să îţi arăt că ţin la tine, dar eşti atât de orb încât nu vezi dincolo de această ceaţă densă pe care ai creat-o de unul singur. Flacăra ce trăieşte-n mine devine din ce-n ce mai puternică cu fiecare privire, cu fiecare literă pe care mi-o rosteşti, dar îmi este frică. Frică ca într-o bună zi această scânteie să se stingă în mometul în care te voi vedea de mână cu ea. Îţi cer un singur lucru, te implor nu mă lăsa în urmă. Nu mă lăsa să fiu doar o umbră a trecutului...