06-02-2011, 05:32 PM
Nu este primul meu fic, asa ca vreau sa stiu ce parere aveti. Criticile dure sunt bine venite. Este mai diferit decat celalalt ficuri ale mele, dar sper sa va placa.
Lectura Placuta!
Ger. Vantul bate puternic. Milioane de sclipiri argintii se prabusesc pe Pamant. Micile stelute se lasa purtate de vant nepasandu-le incotro le duce. Trei luni... trei luni au trecut. Zile lungi in care speram, iar nopti grele in care sufeream in tacere. Trei luni pline de amaraciune. Inima mea este acum un cub de gheata. Nu ma mai afecteaza nimic. Nici loviturile brutale si fara mila pe care le primesc in fiecare zi a vietii mele de nimic si nici cuvintele jignitoare aduse la adresa mea. Port ghinionul dupa mine, urmarindu-ma oriunde as fugi, oriunde m-as ascunde. Oare, datorita lui viata mea este un adevarat calvar? Oare sunt si voi ramane doar o gresala? Doar un nimeni care nu este dorit? De ce? Aceste doua cuvinte m-au bantuit toata viata mea, si inca o mai fac. Vreau sa fug. Sa fug si sa las in urma acest ghinion si aceste doua fantome pe care le numim cuvinte. In noaptea asta am scapat. Dar maine? Maine ce vor mai face cu mine? Ma vor ucide? Ah, ce bine ar fi. Sa parasesc acest infern pe care alti il numesc Pamant. Nu mai are rost sa sper, nu mai are rost sa plang, nu mai are rost sa traiesc. Am ajuns sa fiu doar... un boboc care nu a mai reusit sa infloreasca. Iarna m-a inghetat, iar inima mea este doar o furtuna. O furtuna ce nu se va termina niciodata. Oboseala asta ma termina. Ochii mi se inchid usor, lasandu-ma fara aparare in caz de pericol. Ma trimit departe intr-un taram numit Cosmar. Cosmaruri am in fiecare noapte. Oare, nu mai am nici un drept la un vis cat de cat frumos? Trebuie sa sufar fara incetare? Nu mai apuc sa gandesc nimic... incepe.
- Doar vino la mine! O voce atat de groasa. Ma speriu instantaneu.
Ma ridic in sezut. Cel mai urat vis din toata viata mea. Cine este el? Ce vrea de la mine? Ah, ma ridic usor din pat si ma indrept tiptil spre baie. Intru in dus si las apa sa-mi purifice corpul. Nu are rost. Tot ma simt murdara. Sufletul meu este patat, iar aceaste pete nu vor disparea niciodata. Parul imi este lipit de spate, iar ochii sunt inchisi. Aud cum cineva apasa clanta. Panica m-a cuprins instantaneu. Gandul ca ii voi vedea din nou fata de monstru ma face sa suspin. Ies repede din dus, si imi iau pe mine halatul. Este atat de nervos incat a daramat usa. Imi si inchipui ce imi va face. Ma vede ca stau inlemnita. Profita de fiecare ocazie. Il urasc. Ma prinde de par si ma arunca pe jos.
- Daca se mai intampla chestia asta inca o data te incui in camera neagra. vocea ii este nervoasa, mai are un pic si turbeaza.
Cand vorbeste cu mine parca se enerveaza si mai mult. Imi da o palma, grea, peste fata dupa care imi face semn sa ies. Ma ridic cat pot de repede cu frica sa nu se enerveze si mai tare dupa care alerg spre camera mea. Inchid usa in urma mea si ma prabusesc jos inecata in lacrimi. Mana imi este asezata pe obrazul stang. Cata durere, cata forta intr-un singur om. Intr-un singur monstru. Sange. Un fir de sange se scurge pe obrazul meu rosu. Dosul palmei este acum patat de acest lichid vascos, atat de scarbos. Incet incet se scurge pe gat dupa care pe abdomen. Ma simt atat de inutila. Daca as avea macar un strop de curaj in toata fiinta mea, poate i-as putea tine piept, dar nu sunt decat o neputincioasa. Imi este atat de frica sa nu ma nenoroceasca. Are o minte atat de bolnava, iar eu, eu sunt doar un copil. O povara pe spatele celor ce mi-au dat viata. Mai aud oamenii cum spune ca viata ai doar una si trebuie sa o pretuiesti. Dar cum as putea sa fac acest lucru, daca eu sunt amenintata, controlata, iar lista continua. Rana incepe sa usture. Lacimile imi cad fara sa se opreasca. La contactul lor cu mica rana, o durere pune stapanire pe tot corpul. As tipa, dar imi este prea frica. As incepe sa lovesc cu pumnii in usa, dar stiu ca nu voi face altceva decat sa ii fortez mana. Pasi apasati se aud de dincolo de usa mea. Este el. Se opreste, in fata camerei mele. Spaima ma arunca intr-o prapastie. Sunt incapabila sa ma misc. Deschide usa astfel eu sunt trantita pe perete. Se apropie de mine, incep sa tremur cand degetul lui a facut contact cu barbia mea. Mi-o ridica, privindu-ma in ochi. Se apropie prea mult de fata mea. Imi smucesc barbia dintre degetele lui si imi intorc privirea in partea stanga, lasand capul in jos. Continua sa se apropie soptindu-mi ca ii este foame. Ma saruta pe obraz, dupa care se ridica si tranteste usa in urma lui. Ma ridic repede de pe jos si ma duc sa ma imbrac. Cobor scarile si intru ca un fulger in bucatarie. Ii pregatesc repede niste paine prajita si doua ochiuri, i le pun pe masa si ii urez pofta-buna. Cand ies din bucatarie...
Lectura Placuta!
Capitolul unu – Un prim fir de sange
Ger. Vantul bate puternic. Milioane de sclipiri argintii se prabusesc pe Pamant. Micile stelute se lasa purtate de vant nepasandu-le incotro le duce. Trei luni... trei luni au trecut. Zile lungi in care speram, iar nopti grele in care sufeream in tacere. Trei luni pline de amaraciune. Inima mea este acum un cub de gheata. Nu ma mai afecteaza nimic. Nici loviturile brutale si fara mila pe care le primesc in fiecare zi a vietii mele de nimic si nici cuvintele jignitoare aduse la adresa mea. Port ghinionul dupa mine, urmarindu-ma oriunde as fugi, oriunde m-as ascunde. Oare, datorita lui viata mea este un adevarat calvar? Oare sunt si voi ramane doar o gresala? Doar un nimeni care nu este dorit? De ce? Aceste doua cuvinte m-au bantuit toata viata mea, si inca o mai fac. Vreau sa fug. Sa fug si sa las in urma acest ghinion si aceste doua fantome pe care le numim cuvinte. In noaptea asta am scapat. Dar maine? Maine ce vor mai face cu mine? Ma vor ucide? Ah, ce bine ar fi. Sa parasesc acest infern pe care alti il numesc Pamant. Nu mai are rost sa sper, nu mai are rost sa plang, nu mai are rost sa traiesc. Am ajuns sa fiu doar... un boboc care nu a mai reusit sa infloreasca. Iarna m-a inghetat, iar inima mea este doar o furtuna. O furtuna ce nu se va termina niciodata. Oboseala asta ma termina. Ochii mi se inchid usor, lasandu-ma fara aparare in caz de pericol. Ma trimit departe intr-un taram numit Cosmar. Cosmaruri am in fiecare noapte. Oare, nu mai am nici un drept la un vis cat de cat frumos? Trebuie sa sufar fara incetare? Nu mai apuc sa gandesc nimic... incepe.
- Doar vino la mine! O voce atat de groasa. Ma speriu instantaneu.
Ma ridic in sezut. Cel mai urat vis din toata viata mea. Cine este el? Ce vrea de la mine? Ah, ma ridic usor din pat si ma indrept tiptil spre baie. Intru in dus si las apa sa-mi purifice corpul. Nu are rost. Tot ma simt murdara. Sufletul meu este patat, iar aceaste pete nu vor disparea niciodata. Parul imi este lipit de spate, iar ochii sunt inchisi. Aud cum cineva apasa clanta. Panica m-a cuprins instantaneu. Gandul ca ii voi vedea din nou fata de monstru ma face sa suspin. Ies repede din dus, si imi iau pe mine halatul. Este atat de nervos incat a daramat usa. Imi si inchipui ce imi va face. Ma vede ca stau inlemnita. Profita de fiecare ocazie. Il urasc. Ma prinde de par si ma arunca pe jos.
- Daca se mai intampla chestia asta inca o data te incui in camera neagra. vocea ii este nervoasa, mai are un pic si turbeaza.
Cand vorbeste cu mine parca se enerveaza si mai mult. Imi da o palma, grea, peste fata dupa care imi face semn sa ies. Ma ridic cat pot de repede cu frica sa nu se enerveze si mai tare dupa care alerg spre camera mea. Inchid usa in urma mea si ma prabusesc jos inecata in lacrimi. Mana imi este asezata pe obrazul stang. Cata durere, cata forta intr-un singur om. Intr-un singur monstru. Sange. Un fir de sange se scurge pe obrazul meu rosu. Dosul palmei este acum patat de acest lichid vascos, atat de scarbos. Incet incet se scurge pe gat dupa care pe abdomen. Ma simt atat de inutila. Daca as avea macar un strop de curaj in toata fiinta mea, poate i-as putea tine piept, dar nu sunt decat o neputincioasa. Imi este atat de frica sa nu ma nenoroceasca. Are o minte atat de bolnava, iar eu, eu sunt doar un copil. O povara pe spatele celor ce mi-au dat viata. Mai aud oamenii cum spune ca viata ai doar una si trebuie sa o pretuiesti. Dar cum as putea sa fac acest lucru, daca eu sunt amenintata, controlata, iar lista continua. Rana incepe sa usture. Lacimile imi cad fara sa se opreasca. La contactul lor cu mica rana, o durere pune stapanire pe tot corpul. As tipa, dar imi este prea frica. As incepe sa lovesc cu pumnii in usa, dar stiu ca nu voi face altceva decat sa ii fortez mana. Pasi apasati se aud de dincolo de usa mea. Este el. Se opreste, in fata camerei mele. Spaima ma arunca intr-o prapastie. Sunt incapabila sa ma misc. Deschide usa astfel eu sunt trantita pe perete. Se apropie de mine, incep sa tremur cand degetul lui a facut contact cu barbia mea. Mi-o ridica, privindu-ma in ochi. Se apropie prea mult de fata mea. Imi smucesc barbia dintre degetele lui si imi intorc privirea in partea stanga, lasand capul in jos. Continua sa se apropie soptindu-mi ca ii este foame. Ma saruta pe obraz, dupa care se ridica si tranteste usa in urma lui. Ma ridic repede de pe jos si ma duc sa ma imbrac. Cobor scarile si intru ca un fulger in bucatarie. Ii pregatesc repede niste paine prajita si doua ochiuri, i le pun pe masa si ii urez pofta-buna. Cand ies din bucatarie...
![[Imagine: 2rcpz12.jpg]](http://i53.tinypic.com/2rcpz12.jpg)
Cincizeci de minute ne despart privirile. Mă doare să te văd mereu atât de distant faţă de mine. Cu ea eşti simplu tu, cu mine de ce nu ai fi? Mă laşi să sper că într-o zi vei putea să-mi vorbeşti aşa cum şi eu încerc să îţi arăt că ţin la tine, dar eşti atât de orb încât nu vezi dincolo de această ceaţă densă pe care ai creat-o de unul singur. Flacăra ce trăieşte-n mine devine din ce-n ce mai puternică cu fiecare privire, cu fiecare literă pe care mi-o rosteşti, dar îmi este frică. Frică ca într-o bună zi această scânteie să se stingă în mometul în care te voi vedea de mână cu ea. Îţi cer un singur lucru, te implor nu mă lăsa în urmă. Nu mă lăsa să fiu doar o umbră a trecutului...