Sarutul trandafirului [ YAOI ]

[Hasamy lost vampire]

Capitolul VII

Cosmarul

-Serios? Mai vedem noi! Dar, pana atunci, la revedere! spuse Jung si disparu ca prin magie, lasand in aer sclipiri de aur.
Deodata, fereastra se deschise si Keito isi facu aparitia, intreband:
-Am pierdut ceva?
Toti ochii erau acum pe barbatul care tocmai intrase si isi inchidea fermoarul pantalonilor.
-Scuze de intarziere! Am avut ceva treaba acasa.
-Ah, da! Si ai uitat sa-ti inchizi camasa dupa ce te-ai privit in oglinda? comenta ironic Saisei.
Barbatul isi privi camasa deschiata, amintindu-si momentul intim cu Shun, dupa care ii arunca o privire rautacioasa fratelui sau.
-Ce, vrei si tu? veni raspunsul lui.
Natsuhi se apropie de Kaoru si il lua in brate, intrebandu-l:
-Esti bine? Ti-a facut ceva?
-Sunt bine! Nu-ti fa griji! raspunse baiatul.
-Acum cateva minute te legai de mine, dar Natsuhi ce face? comenta Keito.
-Nu e treaba ta ce se intampla intre mine si Kaoru.
-Atunci nici tu nu ai dreptul sa te bagi intre mine si Shun. Facem ce vrem! Este vreo regula scrisa de care eu nu stiam?
-Ajunge! Amandoi! Sunte-ti frati, ce naiba? interveni fratele mijlociu. Keito, vino! E tarziu! A venit timpul sa plecam. Nu vreau sa ne prinda parintii lui Kaoru la fiul lor in camera.
Keito accepta propunerea lui Saisei. Nu vroia sa fie vazut de oameni mai mult decat era nevoie.
Isi incheie nasturii, vrand sa plece, dar nu inainte de a-i arunca un sarut lui Kaoru. Saisei il lua de brat si sarira amandoi pe fereastra.
Dupa plecarea celor doi frati, Kaoru inchise fereastra si se uita mirat la Natsuhi.
-Ce-a fost asta?
-Un Vanator, o creatura a noptii care vrea sa ne ucida, jumatate vampir, jumatate varcolac, singurul ramas din rasa lui. L-am urmarit de cand a ajuns in oras, dar niciodata nu l-am putut prinde. S-a dovedit mai bun decat noi trei la un loc.
-Dar de unde a venit acest Vanator?
-Nimeni nu stie de unde a aparut, dar nici ce vrea de la noi, vampirii.
-Daca spui ca e si vampir si varcolac, inseamna ca e un varco-vampir?
-Cam asa ceva!
-Stai putin! Ai spus cumva ca esti vampir? Dar e imposibil! Vampirii sunt doar un mit, o poveste din popor.
-Nu ma crezi? Am sa-ti demonstrez! Vino langa mine!
-Cum?
Barbatul se apropie de el, luandu-i palma stanga intra lui. Isi deschise usor gura si canini incepura sa-i creasca cativa centimetri. Brunetul il privi speriat si facu un pas in spate, lovinde-se de dulap.
-Nu-ti fa griji! Nu musc!
Vazand ca brunetul il priveste infricosat, isi inchise gura, vrand sa plece, dar mai intai il saruta pe obraz in semn de ramas bun si sari pe fereastra.
Kaoru inca nu isi revenise din soc. Ramase incremenit chiar si in momentul in care barbatul il saruta pe obraz, ceea ce nu ar fi facut daca nu ar fi fost constient. Simtea ceva pentru Natsuhi, dar faptul ca aflase unele lucruri despre el, ascunse pana acum, il facea sa se teama de el.
Revenidu-si, se aseza pe marginea patului. Nu ii venea sa creada ca Natsuhi este un ... vampir, o creatura a noptii care bea sangele oamenilor, dar, in acelasi timp, avea ceva special ce il atragea. Ceva ce il scotea in evideanta, ceva ce nu simtise pana in acel moment.
Se tranti pe pat, inchizandu-si ochii. Brusc, somnul il lovi si pleoapepe ii devenira grele. Adormi cu gandul la Natsuhi si la toate intamplarile in ziua respectiva.
Dar nu avu parte de un somn usor. In minte, un cosmar incepu sa-i apara lent. Se afla intr-o padure. Un clopot batu miezul noptii, o ora la care nu ai vrea sa fi afara. Toata natura adormita parca il privea cu ura si ii spunea ca locul lui nu e acolo. O serie de pasi se auzeau slab in departare, sunet care, insa, crescu in intensitate. Din intunecimea padurii aparu un barbat care fugea ca un nebun, parca speriat de insasi matusa Moarte.
Kaoru il opri, incercand sa-l calmeze:
-Totul va fi bine.
Strainul avea parul galben ca spicele graului si chipul impietrit de groaza. Ochii de safir il straluceau la lumina lunii ce isi revarsa razele palide asupra naturii.
-Nu! Nu te duce acolo! E peroculos! Nu te duce! Vine! striga acesta.
-Cine vine?
-EL! El vine! Fugi cat mai ai timp!
O lua spre partea opusa venirii lui, alergand ca un descreierat. Privirea baiatului aluneca usor spre padure, unde doi ochi rosii il priveau neobosoti, fara sa clipeasca. Sangele baiatului parca ingheta in vene si trupul ii ramase impietrit. Ceva, sau mai bine zis cineva, se apropie de el. Un barbat. O suvita mov stralucea in intuneric.
Baiatul se trezi transpirat. Isi sterse fruntea cu maneca bluzei si rasufla usurat. Se uita pe noptiera si vazu ca era 9:40. Casca adanc si isi intinse bratele amortite, ridicandu-se la marginea patului.
Brusc, isi aduse aminte un lucru important. Intarziase la munca cu doua ore si treizeci de minute si doamna Akasaka va face ca o locomotiva cand acesta va ajunge la florarie.
Facu un dus rapid, isi cauta un rand de haine curate pe care le imbraca si alerga pana la florarie, fara sa manance.
Deschizand usa, observa lipsa doamnei Akasaka. Rasufla usurat si se aseza pe un scaun din apropiere.
Nu dupa mult timp, Sefa isi facu aparitia, afisand un zambet larg pe chip. De cum il vazu, intreba curioasa:
-Acum ai venit si tu?
-Nu! minti baiatul. Am ajuns acum trei ore si m-am gandit sa va astept.
Femeia ii puse in brate un buchet de trandafiri, spunandu-i:
-O noua livrare pentru domnul Kaito. Mai repede!
Plecand din florarie, o lua direct spre casa aceea ciudata, oprindu-se in fata portii.