Cântecul nebunului

[Better Off Alone]

Îmi pare extrem de rău că nu am apucat să las un reply la capitolul precedent, dar am avut mai multe probleme şi nu am reuşit să intru şi am fost şi îngropată în şcoală. Voi comenta acum ambele capitole pentru că vreau neapărat să fiu prezentă la fiecare părticică din creaţia voastră. Voi două sunteţi geniale, ştiu că am mai spus-o, dar nu mă pot abţine. Pentru mine e o plăcere, o adevărată încântare această colaborare, implicit şi acest fic. Îmi cer scuze şi pentru anumite aberaţii ( sunt obosită şi buimăcită şi încă mă doare capul ), sper doar să nu fie prea multe.

Paradox

Când am citit începutul am fost complet debusolată, pur şi simplu nu ştiam ce se întâmplă, eram ceva de genul “Bătaie? De unde? Ce am ratat? “. Chiar m-a surprins şi mi-a plăcut mult ironia lui Mircea, gândurile lui atât de calculate, de precise, adică nu era deloc derutat, speriat sau altceva de genul ăsta, era complet coreent, lucid, nepăsător, rece. Pe scurt, combinaţia perfectă. Apoi când a venit Sânziana şi l-a găsit în starea aia şi toată converasaţia lor, tot acel moment a fost genial, mi-a plăcut extrem de mult, deşi mă aşteptam ca ea să apară. Cuvintele, felul în care ai transpus întreaga scenă, tot amalgamul ăla de stări, totul mi-a plăcut mult de tot. Nu ştiu dacă am mai spus-o, dar voi două vă conturaţi perfect personajele şi ştiţi cum să evidenţiaţi toate trăsăturile lor prin gesturi aparent simple şi tot felul de situaţii ce menţin suspansul şi care te fac să adori fic-ul ăsta, să nu mai spun de replici care sunt mereu foarte bine alese şi potrivite momentului surprins.
Mircea este într-adevăr un personaj extrem de interesant şi controversat ca să spun aşa, dar şi foarte realist şi cu o gândire profundă. Trebuie să recunosc că mă impresionează din ce în ce mai mult, e diferit faţă de stereotipul folosit şi răsfolosit de obicei în fic-uri, iar acest lucru mă încântă nespus de mult. Până şi la spital în situaţia lui îşi păstrează atitudinea ostilă, plină de ură şi totuşi raţionamentul, iar când a simulat acea neştiinţă, acel lapsus a fost genial, aşadar îi place şi să se joace cu minţile celorlalţi, dar mi-a plăcut şi diplomaţia în discuţia cu Radu şi Alina despre Sânzi, asta arată că nu e chiar atât de nepăsător. E înveninat, egocentrist, inteligent şi conştient de asta, ostil, cum poţi să nu îl adori? Dacă la început Sânziana a fost cea care mi-a captat atenţia, Mircea a crescut extrem de mult în ochii mei, e… perfect şi cu asta am spus tot. Felicitările mele pentru acest personaj, merită toţi laurii.
Şi îmi place şi interesul lui faţă de Sânzi, interes ce devine parcă din ce în ce mai intens, practic a ajuns să o idolatrizeze deşi nu au avut prea multe tangenţe. E chiar ironic să vezi cum amândoi tânjesc unul după altul şi fiecare crede că celălalt nici nu îi acordă atenţie. Destul de previzibil, dar încă fascinant.
Sinceră să fiu nici nu ştiu ce aş mai putea spune, adică sunt frapată de ce faceţi voi două aici şi spun mereu “îmi place”, dar chiar şi aşa parcă nu e suficient. Stagnez pe ideea că sunteţi geniale, pur şi simplu chiar sunteţi, ştiu că deja v-am exasperat cu asta, dar nu mă pot abţine.

Teh

Începutul a fost în forţă ca de obicei.Foarte direct, fără pic de ameliorare, de ocolişuri ci scurt şi la subiect. Perfect, atât de tipic ţie şi perfect. Sânziana clar e rezistentă, a suportat toată morala, acea criză produsă de ceva insignifiant. Este de aşteptat ca părinţii după ce se străduiesc să le ofere copiilor totul au şi aşteptări mari de la ei, vor să îi vadă sus, dar comit o greşeală imensă de cele mai multe ori. Ei nu trebuie să le coordoneze viaţa, să îi învinuiască pentru alegerile făcute, până la urmă este viaţa lor şi nimeni nu ştie mai bine decât propria persoană ce îţi face bine, ce te face fericit şi aşa mai departe. Tatăl fetei a procedat ca orice alt părinte pus în locul său şi a izbucnit. Nu e tocmai cel mai înţelept lucru pe care l-ar fi putut face, dar era cel mai probabil. Toate acele reproşuri, ba chiar jigniri au fost îndurate de către Sânzi care deşi era afectată, nu spunea nimic şi doar asculta. Lucru ce spune multe despre ea şi ce îi poate aduce doar cuvinte de laudă. Se vede că are un suflet bun şi chiar dacă este o fire mai slabă suportă tot şi trece peste toate aceste nefericiri, lucru ce din nou e de admirat. Inteligenţă, maturitate, stăpânire de sine, dragoste de soră, bunătate. Toate acestea sunt perfect întipărite pe ea şi nu ai cum să nu o adori.
Senzaţiile ei, toate acele sentimente puternice ce îi străbăteau fiinţa atunci când şi-a amintit de Mircea au fost transfigurate perfect. Am putut să simt disperarea, tristeţea, frustrarea ei, ba chiar mă aşteptam ca din orice moment să înceapă să plângă. E o carte deschisă la cele mai intime, personale şi totodată triste pagini, cam asta aş putea spune despre Sânziana. E foarte diferită de personajele folosite de obicei de tine şi tu reuşeşti să te pui extrem de bine în pielea ei şi îi evidenţiezi toate trăirile până la cel mai mic şi neimportant detaliu. Eşti genială şi te apreciez enorm de mult pentru ceea ce reuşeşti să faci cu nişte cuvinte, o fărâmă de idee şi o viziune, de fapt vă apreciez fiindcă amândouă aveţi o contribuţie semnificativă.
Vizita lui Radu şi Alina la cafenea a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla, dar nu m-am aşteptat să lase şi acel bilet. Mi s-a tăiat răsuflarea când am citit, sincronizarea perfectă. Se pare că Radu chiar ştia mai mult decât lăsa să se vadă – la fel cum a presupus şi Sânzi -, iar apoi a urmat nebunia curată. Ea nu mai era în stare să desluşească nimic, era şocată, derutată, speriată, un amalgam de sentimente şi treceri bruşte de la o stare la alta. Atât de agitată. Aici se vede cel mai bine firea ei slabă, s-a piedut cu totul şi nu şi-ar fi revenit dacă nu ar fi apărut Georgiana. Vorbind de Georgi, vizita a ginecolog a venit din nou perfect. Nici că se putea mai bine, m-a izbit râsul şi bucuria când am ajuns la momentul întâlnirii cu Mircea. Prea tare, ea înţepată, el ironic, niciunul nu cedează şi ea îşi vede de drum. Scurt, dar indispensabil celor doi, un moment ce cu siguranţă nu va trece uşor pentru niciunul dintre ei.
Iar Sânzi este prinsă din nou în delirul mult prea cunoscut şi cauzat de o singură persoană. Propoziţii scurte, directe, trecerea rapidă de la un gând la altul, nebunia. Perfect, perfect şi iar perfect.

Eu nu pot decât să vă felicit din nou, să vă spun cât sunteţi de geniale şi să vă urez baftă în continuare>:D<.
Deci multă imaginaţie, spor la scris şi Paradox, succes cu următorul capitol.