Duel: A'Svear vs. Better Of Alone

[A'Svear]

Hi there :] Deci, dupa cum se vede, eu, n-aveam de lucru si am provocat-o pe Silvia la un duel, iar ea, pentru ca e o scumpa si o dulce a acceptat :]

Gen: Romance
Limita de pagini: No limit.
Data limita pentru postarea lucrarilor: 30. 08. 2010 [adica azi]
Data limita pentru votare: 09. 09. 2010
Se vor lua in considerare doar voturile argumentate. [nu va exista poll]
Votarea va incepe dupa ce ambele lucrari vor fi postate.

Acum, avand in vedere ca lucrarile noastre sunt terminate de cand lumea si pamantul dar fiindca ba am avut treaba, ba am fost eu plecata am deschis topicul abia acum, lucrarile vor fi postate azi [a mea ateri].
Succes Silvia

Tu ai marea în priviri

Lipseşti. De ce lipseşti? Şi încă de atâta timp...Chiar mă întreb ce faci în momentul ăsta, iubitule. Eu stau şi aştept, mai plec capul câteodată şi apoi pun câte o întrebare. Cât de dor îmi e...
Valurile îmi îneacă tălpile şi răceala lor mă înţeapă. Dar ce contează? Mi-ai promis, mi-ai zis că te vei întoarce aici, pe plajă, aşa că te aştept, în fiecare seară. Ultimul nostru sărut a fost pe fugă, cu cinci minute înainte să te urci pe vapor, dar crede-mă, dacă nu mi-l dădeai despărţirea m-ar fi apăsat şi mai tare. Amintindu-mi gustul buzelor tale mă prind într-un vals lent. Am ca partener vântul şi un colţ al rochiei. Şi mai trece câte unu’ şi se holbează...Ce-mi pasă? Eu îmi imaginez că dansez cu tine şi mă aştept ca în clipa următoare să îmi şopteşti ceva, cum ştii doar tu.
Mai fac un pas în mare. Rochia îmi e deja udă pâna la genunchi, iar apa e aşa rece. Vântul nu îmi dă pace şi am impresia că vrea să îşi facă loc o furtună. Ştii că mă tem de fulgere. De ce nu eşti aici să mă ţii în braţe şi să îmi spui că va trece imediat? Închid ochii şi las briza înţepătoare să mă înconjoare. În prima noapte când am fost a ta era o furtună îngrozitoare. Te priveam speriată, aşteaptam să spui un cuvânt, o frază doar că să aud si altceva înafară de tunetele acelea nenorocite.

- Lina...
Tonul calm, atât de dulce şi plăcut m-a făcut să zâmbesc. Am lăsat halatul alb să îmi alunece de pe umeri şi tu mi-ai repetat gestul. Te admiram în toată splendoarea ta. Pielea îţi era uşor bronzată şi parcă mă îndemna să o sărut şi să o mângâi. Să fiu sinceră, m-am simţit cam prost, căci pielea mea e albă ca laptele, iar soarele nu ma prinde de nici o culoare. Îţi simţeam buzele calde pe umăr, apoi pe gât, iar mâinile mi-au cuprins abdomenul într-o îmbrăţişare. M-am întors cu faţa spre tine şi mi-am pus braţele în jurul gâtului tău. Săruturile s-au oprit brusc şi te uitat la mine. Mi-ai atins faţa cu degetele, apoi mi-ai mângâiat părul.
- Tu ai marea în ochi şi furtuna în păr, iubito.
După aceste cuvinte m-ai ridicat în braţe şi m-ai pus pe pat, ca să mă acoperi din nou de săruturi fierbinţi.

Nici azi nu pricep ceea ce ai vrut să spui în noaptea aia. Furtuna în păr...Da, îl am ondulat, dar ochii mei sunt negrii iar marea albastră. În fine, nu contează. Orice vine de la tine e frumos...
Un fulger crapă cerul în două şi mă face să tresar. Îmi e frică. Abia aştept să te întorci căci au fost atâtea furtuni în lipsa ta care nu m-au lăsat să dorm...
Mă opresc din valsul meu dement şi mă uit la apă din nou. Talazurile încep să se agite. Se întrec în ridicări, în lovituri, iar spuma lor atât de albă străluceşte în noapte. Atât văd, întunericul e aspru şi parcă îmi pune mâna la ochi. Ridic capul spre cer, dar stelele se ascund după nori şi luna la fel. În jur nu mai e nici un om, toţi au fugit de ploaie. Dintr-o dată mă simt singură în acel negru infinit. Doar vântul mai întinde braţul care n-a fost prins de furtună şi îmi mângâie chipul. Asta mă linişteşte într-un fel. Câţiva stropi uriaşi mă lovesc în plin. Deja sunt pe jumătate udă, deci chiar nu îmi pasă. Mă aştept ca ploaia să continue să cadă, din ce în ce mai aspră dar nu o face. Gata? Asta a fost tot? Norii se retrag în linişte de pe cer, noapte se luminează. Până şi valurile s-au calmat. Ridic capul şi zâmbesc. Un zâmbet larg, pe care am de gând să îl păstrez pe faţă toată noaptea. Da! Ăsta a fost ca un semn, ştiu că te vei întoarce foarte curând. Sunt sigură!
Ies din apă şi mă aşez jos, pe plajă. Spre bucuria mea, e uscată. Acum te văd din nou în faţa ochilor. Îmi imaginez...Când o să te întorci îţi voi sări în braţe, poate voi începe să şi plâng. Apoi te voi striga pe nume şi îţi voi mângâia părul. Pot garanta că va fi încâlcit şi eu mă voi juca ca un copil descurcându-l cu degetele. Îţi voi spune de mii de ori cât de dor mi-a fost de tine şi că nu te voi mai lăsa să pleci niciodată. Dar cine ştie? Poate data viitoare voi merge cu tine. Iubeşti marea, te fascinează şi îţi doreşti să o cunoşti cât mai bine. N-aş putea să te opresc niciodată din călătoriile tale. Au fost atâtea întrebări care ţi le-am pus despre această lume misterioasă, nici nu le mai ştiu numărul...

- IubeÅŸti marea?
Întrebarea mea a sunat puţin stupid, dar m-am lăsat cuprinsă de un fel de o curiozitate infantilă şi oarecum inocentă.
- Marea a fost prima mea dragoste.
Şi poate mai bine nu o puneam. Cuvintele au reuşit să mă întristeze oarecum şi pentru prima dată am simţit o împunsătură de gelozie. Eram geloasă pe întinderea albastră.
- Cu toate astea nu e cea mai mare iubirea a mea. Aceea eÅŸti tu.
Te-am trântit pe jos şi am început să te sărut. Ah, cât te iubesc.

Oare te-ai schimbat? Chipul tău, corpul tău, mi le amintesc perfect. Te visez la fel în fiecare noapte...Ochii tăi căprui, luminoşi mă priveau mereu cu interes. Nu ai avut niciodată privirea rece, serioasă, era mereu inundată de o fericire molipsitoare. Tenul îţi era mai mereu bronzat, o nuanţă ciocolatie, dulce. Şi erai destul de înalt şi tot timpul mă enervai cu faptul că trebuie să mă ridic pe vârfuri ca să ajung la tine. Te-ai schimbat în tot acest timp?
Închid din nou ochii şi îmi imaginez. Mai ştii nopţile în care ne plimbam de nebuni pe plajă? Mereu mă ţineai de mână, mâna stângă. Câteodată te opreai, o ridicai la nivelul buzelor tale şi mi-o sărutai. Şi de atâtea ori m-ai ridicat în braţe şi ai început să alergi cu mine printre valuri. Valuri...Unduiurile calme, uşaore m-au primit printre ele acum ceva timp, pe mine, o copilă îndrăgostită cu o destăinuire pe buze. Oare tu ţii minte cum a fost seara aceea? Era asfinţitul, iar eu simţeam că plutesc. Tot ce vedeam în faţa ochilor era chipul tău şi eram aşa fermecată de el. La un moment dat nici nu cred că mai respiram. Mi-ai luat mâna într-a ta, iar sufletul meu s-a încărcat de acea emoţie atât de bine definită. Am vrut să mă uit la tine dar parcă mă temeam. Am îndrăznit să îţi arunc o privirea cu coada ochilui. Te uitai în sus, faţa îţi era roşie şi păreai stânjenit. Eu mi-am aplecat capul în jos şi am avut aceaşi reacţie. M-am smuls din strânsoarea mâinii tale şi am alergat în valuri. Mă loveau în plin, dar îmi continuam fuga. La un moment dat m-am oprit. Apa îmi ajungea până la mijloc şi talazurile calme continuau să se lovească de mine. Am privit soarele cum împrăştie flăcările roşiatice ale apusului şi m-am întors brusc spre tine.

- Vien, Peter! Vien!
Ai rămas acolo pe mal cu mâna întinsă după mine. Ai lăsat-o jos încet şi ai inceput să zâmbeşti.
- Pourquoi, ma chère ? Porquoi?
Asta a fost prima dată când ai acceptat să vorbeşti în limba mea maternă.
- Parce-que je t'aime!

După asta fost şi primul sărut, pe care mi-l amintesc şi pe el perfect până azi. Fiecare fior care m-a cuprins la atingerea buzelor tale, fiecare flacără care s-a aprins în sufletul meu... Sinceră să fiu nici nu îmi vine să cred că au trecut deja patru ani. Îmi pari la fel ca atunci, îmi trezeşti aceleaşi emoţii ca atunci.
- Lina.
Vocea asta. Eşti...Eşti tu! Arunc scrisoarea asta de gânduri cât colo şi mă întorc pe călcâie spre tine. Stai chiar acolo şi mă priveşti. Zâmbetul acela relaxat, poziţia nepăsătoare, eşti chiar tu! Ochii încep să îmi lăcrimeze şi o iau la fugă spre tine.
- Peter! strig în timp ce îţi sar în braţe.
Mă prinzi şi mă strângi cu putere. Eu încep să plâng, exact cum mi-am imaginat. Îmi proptesc capul de umărul tău şi încep să îţi şoptesc cât de dor mi-a fost. Mă mângâi uşor pe spate şi începi să îmi spui pe acelaşi ton scăzut că acum eşti aici. Te strâng cu toată puterea mea, nu am de gând să te mai las din braţe. Degetele încep deja să mă doară de la cât le forţez, dar nu contează. Nu, eşti aici, eşti lângă mine în sfârşit.
Îmi desprinzi mâinile uşor, fără nici un efort. Eu le las să cadă, ca până la urmă şi le pun pe pieptul tău. Mă priveşti în ochi cu atâta interes...
- Tu ai marea în priviri.
Din nou replica asta! Ochii mei nu sunt albaştrii! Gata, de data asta vreau şi o lămurire.
- Dar...Dar ochii mei sunt negrii, nu seamănă nicidecum cu marea, am spus sfioasă.
Începi să râzi, iar apoi revii cu privirea la chipul meu.
- Marea e superbă şi ochii tăi la fel.
Fraza m-a luat prin surprindere. Chipul meu exprima curiozitate, nelămurire şi totuşi fericire şi mulţumire. Înainte să îmi dau seama tu deja te aplecai spre mine. Am închis ochii şi m-am lăsat moale în mâinile tale. M-ai strâns mai tare în braţe, iar eu mi-am pus mâinile în jurul gâtului tău.
Eşti tot ceea ce sufletul meu are nevoie, tot ceea ce mi-am putut dori. Daca nu ai fi poate şi existenţa mea ar fi pusă la îndoială. E adevărat, m-aş rătăci în lumea asta aiurea, ca o umbră, fără nici un scop . Aşa, tu eşti tot universul meu, eşti marea vieţii mele.