Glontul Negru

[Verrine]

Capitolul 8:

-Hei Rei, esti suparat pe mine? ii zic in timp ce imi cufund capul mai tare in perna.
De la vizita lui Minako, Rei nu a mai vorbit deloc cu mine. Cred ca a fost destul de deranjat de tot ce s-a intamplat. Conexiunea dintre sentimentele noastre este un lucru ciudat, care sincer cred, nu este nici pe departe pe placul lui.
-Nu, de ce as fi? vorbi fara sa-si intoarca privirea spre mine.
-Stii tu, te-am facut sa treci prin atatea. Sa nu mai vorbim ca totul a fost impotriva vointei tale.
Ma simteam destul de prost cand ma gandeam la toate astea. Cred ca e destul de greu pentru el sa traiasca niste momente prin care nu s-ar fi gandit niciodata sa treaca. Sunt niste moment dificile, intradevar. Insa mi-as dori sa pot privi situatia dintr-o alta perspectiva:

Eu, adica persoana pe care Rei o iubeste, este indragostita de un coleg de clasa. Este o batalie destul de dificila. Inima mea este innebunita dupa Alekseievici, insa mintea il recunoaste pe Rei ca pe ceva esential vietii. Iar ca sarea sa fie pusa in mod subtil peste rana, datorita acelei conexiuni intre sentimentele noastre, el acum stie de intensitatea dragostei mele fata de Itsumo-kun.

Ce romantic. Oricum, nu e ca si cum ar fi totul doar pura fantezie, ultima parte e partial adevarata. Insa, problema este ca Rei ma crede doar o pacoste care l-a transportat din minunatul Iad pe teribilul Pamant- situatie ce, nu-mi convine.
-Ma gandeam, a inceput el. Sunt cu ochii pe oameni de milenii, insa dintre toti trebuie sa stii, tu esti cea mai ciudata.
-De ce spui asta? il intreb cu o rata de uimire in voce.
Recunosc ca aveam o atitudinea destul de bizara, insa sa nu exageram. Cred ca exista oameni mai screlozati decat mine.
-Stai in acelasi pat cu Lucifer, demonul de care se teme toata lumea, si nici macar nu ai un simplu sentiment de teama.
-Nu-i chiar asa. Am incredere in tine. Plus ca, daca mor eu, mori si tu, deci nu ar ajunge nicunul dintre noi la vreun rezultat bun.
A oftat, intorcandu-se cu fata spre mine. Ochii lui de un verde intens ma tintuiau; avea o privire serioasa. Nu mi l-as fi imaginat pe Rei sa vorbeasca despre astfel de lucrurile cu o asa seriozitate. Mie mi se pareau copilarii.
-O luam altfel. Stai in acelasi pat cu mine, la o distanta de doar treizeci de centimentri, in timp ce iubesti pe altcineva.
-Nu sunt iubita lui, deci asta inseamna ca nu imi este interzis sa visez la altcineva. Sa fiu sincera, sunt dezamagita de propia persoana. Creierul meu te accepta intr-un mod diferit fata de ceilalti oameni- am facut o pauza apoi am continuat-, incep sa cred ca inima face numai greseli.
Si-a trecut mana dreapta prin parul roscat, lasand la vedere pijamua pe care i-am cumparat-o. Girafele chiar arata bine pe el. Am chicotit la gandul asta.
-Dupa cum am zis, esti o ciudata.
Mi-a repetat de doua ori asta, insa eram nesigura. Cred ca sunt ciudata pana la urma. El este Lucifer, oricine ar trebui sa se teama de el! Asa ar trebui sa fie firea umana. Insa… daca ar fi fost o alta persoana in locul meu, nu ar fi fost la fel de egoista ca mine? El nu poate sa ma omoare, pentru ca automat va fi si el ucis. O alta persoana sigur ar profita de el, la fel cum fac si eu. Am ramas pe ganduri.
-Lasa-ma sa te intreb ceva.
Desi il priveam sceptica, i-am dat un raspuns afirmativ.
-Ce iti place atat de mult la mine?
Intrebarea lui nu doar ca m-a uimit, dar m-a amuzat grozav. Radeam cu pofta, in timp ce pregateam un raspuns pentru el. Bineinteles, odata cu asta, probabil Rei m-a crezut si mai ciudata decat la inceput.
-Sunt destul de multe motive, nu as sti cu ce sa incep.
-Principalul? intreba.
-Hm… Inainte sa te cunosc eram o persoana foarte indecisa, nu eram in stare sa iau singura deciziile. Desi aveam si avantaje, majoritatea intamplarilor mi-au aratat ca dezavantajele sunt in numar mai ridicat. Oricum, imediat ce te-am cunoscut, aceste nesigurante ale mele au inceput sa dispara. Ce e drept, mai am momente cand sunt nesigura de decizia pe care trebuie sa o iau, insa nu atat de des ca inainte. Ma influentezi intr-un mod placut.
Nu am primit nici un raspuns. Poate lui i se pare un motiv stupid, insa pentru mine este ceva important.
S-a intors cu spatele la mine, spunandu-mi noapte buna. Se pare ca asta a fost sfarsitul conversatiei din seara asta. Intr-un anume fel, eram fericita, as putea spune ca asta a fost prima noastra discutie. Am avut un subiect de dezbatut, unul destul de copilaresc dupa parerea mea, insa mi-a placut. Sunt fericita ca am putut sa vorbim insfarsit liber unul cu altul.
-Noapte buna, ii spun.

* * *

A doua zi m-am trezit tot la ora 9.00, cum fac deobicei. Mama era azi acasa asa ca nu-l puteam lasa pe Rei sa doarma cat vrea, existau sanse sa fie descoperit. Nu vreau sa-mi imaginez cum ar reactiona mama daca ar sti ca de fapt in casa noastra locuiesc trei persoane, nu doua. Am nororc ca nu este foarte protectiva ca sa verifice la fiecare cinci minute ce fac. Ar fi fost un adevarat cosmar ca sa ascund o persoana asa ca Rei, care iese foarte usor in evidenta.
Oricum, ce m-am imbracat cu unifroma scolii si mi-am aranjat parul l-am trezit pe roscovan. I-am zis ca de fiecare data sa se fereasca de mama, sa nu se lase descoperit si, bineinteles, sa vina sa ma ia la ora sapte de la scoala. Azi era marti, prin urmare aveam sa merg la clubul de pian. Incepeam sa regret ca am acceptat sa intru in asa ceva, era asa de bine daca veneam la ora cinci acasa, si nu sapte. Oricum, lasand asta la o parte, am laut micul dejun si am plecat spre scoala.
Orele au fost la fel ca intotdeuana. Orasul in care locuiam era destul de linistit, fara prea multe incidente. La clubul de pian am facut un fel de concurs. Aburame-sensei ne-a cantat din cate am inteles o melodie a unui pianist italian, iar noi in timp ce ea canta trebuia sa ne dam seama de note, sa le scriem pe o foaie si apoi sa le cantam la randul nostru. Nu le-am descoperit pe toate, ba chiar am gresit cateva, eh… se putea observa ca nu am mai cantat de ani buni la un pian. Oricum, partea frumoasa este ca mi-am dat seama cum sa le deosebesc pe cele trei fete. Hina era cea mai mica de statura dintre toate trei si mereu avea parul prins in doua codite. Yuiko era a doua cea mai inalta si parea genul de persoana foarte protectiva, care se ingrijoreaza foarte repede. Yua in schimb, fiind cea mai inalta dintre toate, avea o atitudine mai rece, desi cand am cunoscut-o prima data mi se parea ceva gen Minako. Riokoju-san era un baiat talentat, canta foarte bine la pian, insa din pacate nu a luat decat locul al doilea la concursul facut de Aburame-sensei. Hina-chan are o ureche muzicala si o memorie extraordinara!
Eh, eu m-am ales cu un loc patru. Nu ca as fi fost eu foarte interesata de asa ceva, insa imi era destul de greu sa cred ca niste fete din anul intai au o memorie mai buna decat a mea.
Imediat ce s-a terminat ora, mi-am luat la redevere de la ceilalti si am plecat spre intrarea scolii. Rei sigur ma astepta acolo.
Mergeam intr-un mod alert prin zapada. Asta imi dadea o senzatie ciudata de déjà vu. Am incercat sa inaltur aceste gandrui, grabind pasul. Deja se intunecase… Iata de ce urasc iarna, trebuie sa vin pe intuneric acasa. Am oftat, uitandu-ma inaintea mea. Am rasfulat usurata in gandul meu cand l-am vazut pe Rei asteptandu-ma. Nu stiu de ce aveam sentimental asta de frica, de fapt, nici nu stiam daca este al meu. Frustranta chestia asta cu conexiunea intre sentimente. Nici nu sunt in stare sa diferentiez sentimentele mele de ale lui.
-Hei Rei, ma bucur ca ai venit. Cum a fost azi cu mama?
-Bine, a intrat in camera sa faca curatenie.
Sa faca curatenie? Doar i-am zis ca ma ocup eu de asta.
-Si tu unde te-ai ascuns?
-Pe acoperis.
Ah! M-ai bine nu intrebam. Cum sa stai ma pe acoperis?! Daca il vedea cineva si se ducea la mama ca sa-i zica ca are o chestie cu aripi pe acoperis? Lumea ne-ar fi crezut nebuni. Ce viata…
-Aizawa-senpai, Aizawa-senpai!
Vocea subtire a lui Yuiko mi-a trezit atentia.
-Hm? Ce s-a intamplat, Yuiko-chan?
- Ce bine ca inca nu ai plecat. Ti-ai uitat partiturile. Oh, prieten de al tau? a spus in timp ce si-a indreptat privirea spre Rei.
-Um, este varul meu Rei. Mai vine din cand in cand pe aici. Rei, ea este o coelga din clubul de pian, Hiroshi Yuiko.
-Incantata, spuse aceasta in timp ce ii intinse mana.
Rei nu s-a miscta din loc. Doamne, ce atitudine are! Nu putea sa fie si el nici macar o data prietenos cu ceilalti? E chiar atat de greu? Trebuie sa mai lucrez cu el la aspectul asta.
-Imi pare rau, este ceva mai timid, incerc eu sa-I scuz impolitetea.
-Ah, nu-i nimic. Bine atunci, ne vedem maine.
Aceste fiind spuse, acum am ramas singuri. Hm, ma intreb ce s-a intamplat.
-Rei, de ce ai fost nepoliticos?
-Fata aia… ai face bine sa nu stai prea mult pe langa ea.
Eram uimita, insa nu am mai intrebat nimic. A folosit un ton rece, dar foarte serios. Aveam incredere in el, insa cred ca de data asta exagerase. Nu mi-as fi imaginat-o pe amabila de Yuiko gata sa ma stranga de gat, cum au facut altii. Eh, a stiut Rei ceva cand mi-a zis sa am grija. Ma intreb oare despre ce e vorba.
Am luat autobuzul si am pornit spre casa. Voiam sa ajung la timp de data asta, mama iar ar deveni ingrijorata daca as intarzia.
-Naname…
Mi-am indreptat privirea spre Rei, statea cu capul lipit de geam –mereu facea asta cand mergeam cu autobozul. El era singurul care ma striga asa, intr-un fel… imi aducea aminte de tata.
-Ce e?
-Sa mergem maine inapoi la conac.
-Vrei sa afli mai multe despre Arene, nu?
Printr-o miscare usoara a capului mi-a dat de inteles ca da. Ma gandeam eu ca mai devreme sau mai tarziu o sa-mi ceara asta. A fost ceva inevitabil. Se pare ca o sa avem parte de distractie de acum incolo.
-Bine atunci.