Memento Non Mori

[Lucifer]

Fantasme din trecut

Scormonesc trecutul cu batrânii mei ochi și întotdeauna realizez că acesta ma urmarește la tot pasul.


Sunt lucruri în viața care ar trebui să ramână uitate, dar nu se întâmplă niciodată așa, trecutul ne bântuie pe toți mereu. Nu putem scapa de el, deoarece deciziile luate în trecut își rasfrâng rezultatele în prezent. Sunt lucruri în trecutul meu de care nu sunt mândru, lucruri , persoane și decizii pe care le-aș îndrepta daca aș putea, le-aș distruge. Dar nu regret nici o decizie luată, chiar dacă toate au fost luate pe moment, nu regret. Însă detest faptul că mereu mă lovesc de trecut, vreau să privesc catre viitor, dar ochii îmi sunt mereu acoperiți de valul trecutului, fantasmele propriilor decizii îmi traversează corpul lasând în urma lor atingerea lor prafuita și rece și mirosul acela putrezit al carnii și al oaselor.

Am transformat de-a lungul celor două mii șase sute de ani mulți oameni, le-am dat sarutul meu rece și veninos, le-am dat cel mai prețios dar, cel mai râvnit, acel cadou ce nu poate fi cumparat cu bani ci doar câștigat de cei care îl merită. Am aprins fitilul ce leagă sufletul de trup, carnea de eter pentru totdeauna. Am transformat oameni din toate categoriile sociale de la oameni simpli la cei bogați sau cei cu sânge albastru. Am transformat din placere sau pentru că am fost rugat sau am facut-o pentru a-mi tortura dușmanii. Aș putea spune că acestea sunt singurele mele defecte pe care mi le recunosc. Nu am defecte nenumarate precum alții ci doar două.

Primul defect ar fi faptul că nu rezist niciodată nevoii de a fi în centrul atenției, de a îmi dovedi superioritatea chiar dacă asta înseamnă să ofer darul nemuririi persoanelor pe care le detest sau pe care aș prefera să nu le mai vad niciodată. Al doilea ar fi faptul că nu am fost niciodată în stare să îmi ucid plopii copii chiar dacă aceștia m-au tradat sau au jurat să mă distrugă. Am preferat să îi torturez, să îi fac sa se simtă mizerabil, dar niciodată nu am atentat la viața lor.

Mereu am privit transformarea în vampir ca pe un contract pe care trupul îl semnează cu propriul suflet. Mereu m-am uitat la mine ca și cum aș fi lucifer din religia creștină. Cel ce aduce lumina, cel ce daruiește placerea, cel ce a ispitit omul la cunoașterea pacatului, ah frumosul pacat cu al sau gust dulce acrișor. Întotdeauna am considerat acest contract permanent și l-am sigilat cu propriul venin, cu propria mușcatură. Până la urmă asta reprezintă o transformare, un contract, o dovadă de curaj, o sentință, un pariu cu propriul suflet. Legendele pe care voi le cunoașteți spun că e de ajuns o mușcatură sau schimbul de sânge cu un vampir, dar în realitate nu este așa. Defapt un om poate deveni un vampir prin ambele cai, atât prin sânge cât și prin mușcatură. Transformarea prin mușcatură, prin venin nu reușește mereu, iar rezultatul poate însemna moartea.

Nu mă refer la moartea vampirică ci la adevarata moarte, aceea din care nu mai poți fi trezit de nimeni și nimic.
Consider că odată ce cineva reușește să treacă termenul de zece zile cât durează transformarea prin venin, timp în care acesta lucrează vraja sa asupra omului încercând să unească sufletul și trupul într-un tot, oferindu-le acestora putere și nemurire, și-a câștigat dreptul la viață. De aceea ucid foarte rar vampiri. Desigur acest lucru nu se aplică celor care vor să mă ranească pe mine și pe cei din clanul meu, aceștia merită striviți, arși de vii până când ramâne doar cenușa și fumul cu al lor miros de mosc.

Această viață prelungită mi-a dat o lecție importantă în cea ce privește viața și moartea, timpul si spațiul. Nimic din cea ce știam înainte de a deveni un vampir nu a mai avut sens atunci când am devenit unul. Viața pentru mine încetase și totuși eram viu, moartea fugise de mine, dar totuși eram catalogat drept mort. Eram înghețat în timp, nu îmbatrâneam, nu muream, eram veșnic, eram etern, eram un zeu, și totuși timpul în jurul meu se scurgea. Cea ce iubeam cândva devenise trecut, persoanele care le cunoșteam azi, mâine îmbatrâneau și deveneau trecut în timp ce eu eram blocat în lumea mea, aceea a ființelor binecuvântate să știe secretul timpului și al vieții.

Dar atunci când traiești mult așa cum o fac cei ca mine, trecutul îți poate fi atât prieten cât si dușman. Teoretic memoria ne este strâns legată de trecut. Tot cea ce știm, fiecare vorbă, cunoștințele pe care le avem le avem din trecut. Ceea ce învățăm azi și repetam mâine este cunoștința din trecut. Trecutul și memoria se împletesc, și ori de cate ori avem nevoie de ele acestea ne împartășesc cunoștințele de care avem nevoie.

Dar nu întotdeauna trecutul este frumos. Orice om regretă ceva din trecutul sau. Nimeni nu este perfect, toți avem conștiința patată cu ceva. Vei spune ca cei ca mine au conștiința patată de crimele comise... Dar lasă-mă să îți spun că greșești. Noi nu consideram moartea victimelor noastre un pacat, caci în realitate nu este un pacat. Ei mor pentru ca noi să supraviețuim, la fel ca în natură, animalele inferioare mor pentru ca cele superioare să traiască. Când vorbesc de conștiință patată mă refer la deciziile luate și la acei oameni pe care în cazul meu ar fi trebuit de mult să îi omor.

Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, dar mereu am contrazis aceasta zicală. Ochii sunt oglinda timpului, ei vad și proiectează în mintea noastră timpul. Sunt martorii evenimentelor ce se petrec în fața lor. Ei vad trecutului, prezentul și viitorul. Dar ce se întâmplă atunci când ochii noștii vadan același timp și trecutul și prezentul? Ce se întâmplă atunci când și prezentul și trecutul pe care îl vad în acea clipă sunt nedorite și provoacă ură? Se formează haos și stralucirea lor de diamant dispare. Culoarea lor prețioasă devine ștearsă, capatând culorile furiei, culorile supararii.

Vă întrebați probabil ce legatură au toate acestea cu cea ce vă povesteam în capitolul trecut când vă vorbeam despre Athos! Totul are legatură! Î n acea dimineață de 23 spre 24 iulie, trecutul împreună cu unul din copiii mei au venit să îmi rascolească amintirile și să aducă în inima mea durerea, iubirea trecută, lacrimile de mult varsate, suspinele și mâhnirea.

După cum spuneam în capitolul anterior planul era simplu, trebuia doar să fac în așa fel încât să fiu arestat și întemnițat, urmând ca după aceea să îl eliberez pe Athos și să ieșim, pentru a ne întâlni în padure cu ceilalți. Însă atunci când sunt eu implicat, nimic nu e simplu, totul se complică. Dar îmi place, face totul să fie mai palpitant, mai viu. Planul era trasat, atât eu cât si Johann, respectiv Medeea știam ce aveam de facut. Era ora trei dimineața când am intrat în casa cardinalului încercând să îl asasinez. Johann a facut întocmai cum ii cerusem jucând rolul unui bun credincios și încercând să salveze viața cardinalului. Planul a mers perfect până în acel punct.

Johann m-a imobilizat cu ușurință, având în vedere că nici nu încercam din tot sufletul să mă opun. Garzile personale ale cardinalului m-au încercuit și încatușat, la ordinul cardinalului. Am fost dus apoi în temnițe urmând ca în urmatoarele câteva ore să fiu ars pe rug împreună cu ceilalți cinci condamnați.
Temnițele se aflau la subsolul castelului ce servea drept reședință cardinalului . Încă din prima clipă când am pășit în acel subsol mirosul de sânge uscat, de oase putrezite și al torțelor ce îl luminau din loc in loc mi-au cauzat un moment de neliniște. Mirosul era incredibil de puternic, mirosea a tortura și moarte. Am pășit intr-un hol lung luminat slab de câteva torțe puse din loc în loc pe pereți. De-o parte si de alta a holului se aflau temnițe în care zaceau oameni pe jumatate morți, unii dintre cei înlanțuiți erau chiar morți, însă au fost lasați acolo să putrezească pentru a servi drept exemplu.

Femei și barbați deopotrivă zaceau pe pamântul murdar, ud și rece agonizând. Unii aveau unghiile smulse, alții fuseseră flagelați, altora le fuseseră smulși ochii fiind condamnați pe vecie unei vieți fară lumină. Oriunde te uitai vedeai suferința, lacrimi, durere și moarte. Nu mai suportam să vad atâta suferință, îmi doream să omor întreg consiliul de inchizitori, fiecare om care simțise placere în timp ce aceste biete suflete sufereau, agonizau în timp ce erau torturați. Le puteam auzi gândurile mute, vocea minții lor vorbea despre durere și chinuri inimaginabile. Vorbeau despre nevinovăție și despre iubirea fața de cei pe care nu îi mai vazuseră de mult, de cei pe care nu îi vor mai vedea niciodată. Durerea lor devenea durerea mea, atunci gând gândurile lor mă loveau rând pe rând, puteam simți pe pielea mea loviturile biciului, puteam simți înțepaturile cuielor. Era cumplit.

Știam că spun adevarul, simțeam asta în gândurile lor. Erau nevinovați, erau martiri, erau momeala pentru cei asemenea mie, erau momeala pentru vampiri și vrajitoare deopotrivă. Nu mai puteam citi asemenea gânduri trebuia să mă opresc. Î n încercarea mea de a bloca gândurile am auzit un ultim gând ce venea din mintea unuia din barbații ce mă conduceau prin acel hol:

În curând prostul ăsta va avea parte de același tratament ca și ceilalți!
Era de ajuns nu mai rezistam, gândurile lor erau de-a dreptul enervante, îmi doream să le aplic același tratament pe care îl primiseră acești oameni nevinovați, apoi să le smulg capetele de pe umeri. Nimeni care mă amenință, fie chiar și în gând , nu mai traiește pentru a pune planul în aplicare. Cu o mișcare bruscă am rupt lanțurile ce mă țineau încatușat, repezindu-mă la gâtul barbatului al carui gând îl auzisem. Am mușcat fară milă, cu ferocitate, smulgându-i o bucată din carne. Sângele a început să curgă violent, cu forță în gura mea.

Venele mele începuseră să pulseze, să vibreze în timp ce sângele le dadea viață. Pulsul barbatului începuse să scadă, bataile inimii erau din ce in ce mai rare, respirația ii devenise spasmatică, semn că sfârșitul îi era aproape.
Celalalt barbat ramasese fară glas, lipit de unul din pereți incapabil să se miște. Frica se citea pe fața lui, în ochii și în mintea lui. Tocmai își vazuse fratele murind într-un mod de-a dreptul înfiorator. Ah, cât de frumos, mă simțeam mai bine știind că erau frați. Știa că animalul, monstrul, așa cum mă numea, nu se saturase, că va sfârși în același fel ca și fratele sau, și avea dreptate nu eram nici pe jumatate satisfacut, îmi doream mai mult. Î n mod normal m-aș fi jucat cu el aplicându-i mușcaturi mici, injectându-i venin, paralizându-l, lasându-l să agonizeze, lasând sângele să se amestece cu veninul devenind astfel mult mai gustos, mai fin și mai amețitor. Însă acum mă grabeam, trebuia să îl gasesc pe Athos.

I-am aplicat și acestuia același tratament ca și fratelui sau, hranindu-mă cu sângele lui până când corpul i-a fost golit. Nu m-am obosit să incendiez cadavrele așa cum procedam de obicei cu victimele mele. Le-am lasat întinse pe pamântul rece. Timpul se scurgea repede, iar acum fiecare secundă conta. Pierdusem destul timp. Soarele era pe punctul de a apune, iar execuțiile aveau sa înceapă la ora opt a dimineții. Am cercetat fiecare celulă în speranța de a îl gasi pe Athos însă fară nici un rezultat.

Eram conștient că ceilalți mă așteptau afară gata să își îndeplinească sarcinile atunci când mă vedeau ieșind împreună cu Athos, însă acesta nu era de gasit. Nu îl puteam gasi după miros, peste tot mirosea la fel, a sânge și a putred, mirosul meu fin era nefolositor în acest moment. Nu îmi ramânea altceva de facut decât să folosesc puterile. Am închis ochii pentru a mă concentra asupra chipului lui Athos, m-am concentrat asupra întregi cladiri în speranța că îl voi gasi.

Am simțit cum sângele din venele mele începe să se încalzească, îmi simțeam fiecare centimetru de piele vibrând, arzând în timp ce puterile acționau. Este un sentiment greu de descris ca și cum spiritul meu se extinde, își marește dimensiunile cuprinzând întreaga cladire. Puteam auzi fiecare gând, fiecare respirație din castel, fiecare bataie a inimii. Tot ce trebuia să fac era să blochez rând pe rând fiecare minte până o gaseam pe cea a lui Athos. Am blocat ușor, ușor fiecare minte, stingându-le asemenea unor lumânari, imediat ce flacara disparea prezența persoanei, împreună cu mintea devenea invizibilă.

Athos se afla la un nivel mai jos într-o cameră de tortură împreună cu cineva care ar fi trebuit ucis cu mult timp în urmă. Merita să moară doar pentru a reînvia, urmând ca apoi să fie ucis încă o data. Ah, îl uram, clipa când l-am cunoscut, uram momentul când l-am privit în ochi, detestam imaginea lui. Am alergat cât de repede am putut spre acea camera subterană, ajungând acolo în mai puțin de zece secunde. Urma să îi fac viața un iad, un iad mai dureros și mai fierbinte decât cel în care traia acum. Pentru fiecare rană pe care i-o provocase lui Athos, pentru fiecare minut de tortură avea să platească înzecit. Am intrat în acea încapere în forță, spargând ușa din lemn.

Ah, nu o să uit niciodată fața lui atunci când m-a vazut, atunci când mi-a citit furia de pe față, când m-a vazut pentru prima oara cu colți , când a vazut culoarea ochilor mei schimbată. Nu mă vazuse niciodată așa, proaspat hranit. Ochii mei perfect verzi, acel verde smarald ce iese în evidență datorită tenului meu alb își schimbă culoarea într-un roșu rubiniu, stralucitor ce imită aspicul unui monstru minunat, un asasin fară arme ce folosește dinții pentru a ucide. Era prima dată când vedea aceasta imagine de aproape. Atunci când îl transformasem ochii lui erau închiși, corpul îi era mult prea slabit pentru a vedea frumosul meu chip transformat în chip de diavol.

Mintea îi era goală, pentru câteva clipe nici un gând nu se putea auzii, ca și cum acestea ar fi fost înlanțuite, ca și cum în fața lor fusese ridicat un zid gros. Uimirea și frica ce se citea în ochii lui, m-au facut pentru un moment să uit de ce eram defapt acolo. Îmi aduceam cu placere aminte acele clipe din trecut când degetele mele albe și reci se plimbau pe abdomenul lui gol, însângerat. Îmi aducem aminte trupul lui chinuit ce pierduse mult sânge datorită torturii la care îl spusesem. Aveam în minte și încă am, imaginea gâtului sau mușcat, ce purta urma dinților mei din care încă mai curgea sânge chiar si după ore întregi de tortură.

Dar momentul meu de placere s-a sfârșit repede atunci când mirosul de sânge de șobolan a început să emane din corpul lui. Brusc, ca un fulger prin mintea mea a trecut gândul de a îl ucide chiar acolo. Cum putea să profaneze într-un asemenea fel veninul meu, veninul ce ii daruise viață și putere veșnică. Gaseam și încă mai gasesc înjositor, umilitor si demn de dispreț ca un vampir să se hranească cu sângele acelor mici vietăți ce se târasc pe pamântul pe care toți calcă, ce poartă boli și sunt inferioare chiar și oamenilor. Facuse două greșeli fatale în acea seară. Îl torturase pe Athos și îmi patase onoarea, îmi calcase orgoliul în picioare hranindu-se cu sângele acela dezgustator. Furia aproape că se vedea ieșind din mine, nu mă mai puteam controla, fară să mă gândesc la ceva corpul meu a acționat instinctiv, într-o fracțiune de secundă, palmele mele erau lipite de pieptul lui împingându-l cu o forță uimitoare în zidul din spatele lui. Am auzit sunetul specific al caramizilor care s-au fisurat la contactul cu corpul lui.

-Sanzzio, ești ultima persoană pe care îmi doream să o vad în aceasta noapte. Dintre toți copiii mei, tu ești cel pe care îl urasc cel mai mult, te disprețuiesc. Cum îndraznești să îmi încalci teritoriul? Ce dorești, de ce continui să mă urmarești la nesfârșit? De ce mereu, vrei să distrugi fiecare ființă umană la care țin? Nu profita de slabiciunea mea în fața ta. Dacă nu te ucid eu, atunci Hektor sigur o va face, și asta fară nici un regret dacă știe că asta mă va face fericit. E de ajuns doar să îi spun ca îmi doric ca tu să dispari, și te va cauta orânde te-ai afla.

- Am știut mereu ce am vrut, încă din clipa când am aflat ce monstru fară sentimente se ascunde în spatele acestei măști cu chip de înger și a acestei voci cristaline. Te-am vrut pe tine, mort, ars, pe toți ce ca tine. Am jurat în acea noapte în care te-a vazut din întâmplare hranindu-te din corpul acelei biete femei. M-am uitat la chipul tau atunci când ai aruncat corpul în canalele Veneției, la ochii tai rautacioși ce aveau o culoare ștearsă închisă, privirea îți era demonică. Frica pusese stapânire pe mine, mă temeam că mă vei vedea, mă temeam că îmi voi pierde viața înainte de a te ucide. Vazusem chipul unui monstru cu aripi de înger și zâmbetul unui demon, am știut imediat ce erai. Cum am putut să fiu atât de prost, m-am întrebat atunci... Înșelase un întreg oraș, minciuna ta și farmecul tau ne vrajise pe toți, nimeni nu te-ar fi banuit vreodată, caci nici-un mit despre vampiri nu parea să se aplice în cazul tau. Umblai fară probleme în lumina soarelui, reflexia ta se putea vedea în oglinzi., aratai precum un om perfect normal, dar totuși... Ar fi trebuit să îmi dau seama caci odată cu venirea ta în oraș totul s-a schimbat. Valul de crime și dispariții misterioase ce se abatuse asupra Veneției începuse când tu ai venit. Nimeni nu știa nimic despre tine, însă dețineai numeroase proprietăți iar numele tau și al stramoșilor tai aparea peste tot în arhive. Crasei o minciuna perfectă, o piesă excelentă de teatru în care tu erai actorul principal.

Vocea îi era slabă în mod clar lovitura ce i-o dadusem îl slabise, caci corpul lui nu era îndeajuns de puternic pentru a face față unei asemenea tensiuni.

- Știu asta! Din acest motiv te-am transformat, am spus eu râzând ironic, am știut încă din acea seara că m-ai vazut, îți citeam gândurile fară ca tu să îți dai seama, te ascundeai ca un laș după acel bordel ieftin. Din acest motiv te-am transformat, știam că urăști vampirii, știam că vrei să mă omori, însă nu aveai nici cea mai mică șansă ca om, așa că ți-am oferit șansa să mă ucizi sau cel puțin șansa de a încerca. Dar... Nu înțeleg de ce te încapățânezi să te legi de acei oameni pe care îi iubesc. Ei sunt nevinovați, eu sunt cel pe care îl vrei.

- Nimeni nu e nevinovat odată ce a fost atins de tine, odată ce a simțit placere privindu-te, odată ce tu i-ai considerat prieteni și ei la fel. Aceia nu mai sunt oameni nevinovați aceia sunt tradatori și merită să moară. Am ucis fiecare târfă din Veneția care ți s-a daruit. Le-am strâns de gât până când ochii lor s-au umplut de sânge și au murit uitându-se în ochii mei. Deocamdată durerea spirituală este singura mea arma împotriva ta, dar cu timpul când aceste forțe vor crește, când acest blestem pe care l-ai aruncat asupra mea se va raspândi în corpul meu atunci te voi ucide, apoi mă voi ucide pe mine.

- Nu mă face să râd Sanzzio, crezi că hranindu-te cu șobolani și alte animale vei putea vreodată să concurezi cu mine? Cu mine? Un vampir pur sânge, care timp de mii de ani exist pe acest pamânt și m-ă hranesc zilnic cu sânge uman sporindu-mi puterile atât de mult încât tu niciodată nu mă vei putea ajunge din urmă. Nu fi ridicol! Uită-te la tine tremuri de frică doar privindu-mă. Nu au reușit alții mai batrâni ca tine și mult mai puternici și vei reuși tu? Un preot nebun, un vampir care încă mai crede în judecata divină? Ești ridicol, Sanzzio, am spus eu lovindu-l încă o dată în piept de data asta cu și mai multă forță încât acesta a cazut la pamânt, incapabil să se mai ridice. Ești un vampir! Un vampir, un vânator ce ar trebui să vâneze în orașe, să vâneze oameni, nu șobolanii din canale. Ești un vampir Sanzzio, un vampir! Îți stă în natură să ucizi, nu uita asta!

- Niciodată, niciodată, a supus acesta printre spasme încercând în zadar să se ridice. Cuvintele ți-au ramas la fel de veninoase. Tot ce atingi moare sau devine asemenea ție un monstru. Oriunde te duci, în orice oraș sau țară lași în urma ta moarte și foc. Te urasc, te urasc pentru că exiști, te urasc pentru că respiri aerul pe care eu îl respir, te urasc pentru că m-ai transformat într-un monstru, te urasc pentru setea continua ce o am, te urasc pentru că datorită ție ea... E moartă.

- Incă mă mai învinovățești pe mine pentru moartea lui Anais? Tu ai fost cel care a uciso, tu ai fost cel care a înfipt în inima ei un cuțit oprindu-i acele dulci batai ale inimii. Am știut de la început că transformându-te îți voi face viața un iad. Aceasta a fost pedeapsa pe care ai primit-o pentru moartea ei, iar acum pedeapsa se va dubla, astazi voi termina ce am început acum o sută de ani în Veneția în acea noapte de decembrie.
Mi-am mușcat încheietura mâinii lasându-mi sângele să curgă în timp ce mirosul acestuia umplea încaperea. Sângele meu era batrân, antic și puternic. Era ambrozie, era precum stralucirea lunii, era lichidul puterii, lichidul iubirii, al pasiunii, al curajului pentru oricine îl bea fie om fie vampir, era foc lichid ce alerga prin venele arcui îl bea.

Imediat ce parfumul îmbietor al sângelui meu a cuprins întreaga camera am putut vedea în ochii lui Sanzzio dorință, poftă! Râvnea sângele meu, își dorea să simtă gustul din spatele mirosului îmbietor. Am fost uimit de taria de care dadea dovadă, de forța pe care o avea. Se opunea dorinței de a se hranii, refuza să se lase condus de instincte și să vină să ia cea ce corpul lui cerea. M-am concentrat asupra ranii ce mi-o provocasem aceasta închizându-se treptat fară a ramâne nici o cicatrice.

Folosindu-mă de aligitatea vampirică am ajuns lângă el într-o fracțiune de secundă. Eram atât de aproape încât îi puteam simți respirația pe pielea mea. Mâna mea stânga s-a încleștat din reflex pe gâtul lui ridicându-l în aer și lipindu-l de perete. Puteam simți cum mâna mea se strângea tot mai tare pe gâtul lui, puteam simți sub aceasta cum gâtul lui se mișca în tip ce el înghițea în sec, îi simțeam corpul tremurând din fiecare încheietură. Mâna mea dreaptă s-a strâns în pumn lovindu-l de doisprezece ori puternic în abdomen și în coaste. Am auzit sunetul fin al coastelor lui cedând sub puterea loviturilor mele.

Sanzzio trecea prin dureri cumplite având coastele rupte, rezistența lui și abilitatea de a se vindeca nu funcționau așa cum ar fi trebuit datorită sângelui cu care se hranea, acesta nu era îndeajuns de puternic. I-am rupt oasele ambelor mâini, acestea ieșind prin pielea lui. Țipetele lui erau asurzitoare, iar durerea cumplită. Nu avea forța necesară pentru a se opune. Diferența dintre noi era uriașă. Creatorul este aproape întotdeauna mai puternic decât copilul, iar în cazul meu, eram foarte puternic, cu mii de ani mai batrân ca el și superior celorlalți vampiri de pretutindeni.

Țipetele și durerea lui mă amuzau. Dar tot nu era de ajuns îmi doream mai mult. Trebuia să îl aduc în stadiul în care doar sângele meu îl mai putea vindeca. Știam că dacă îl raneam îndeajuns de mult acea forță cu care se opunea dorinței de a bea sângele meu va slabi drastic. Îmi doream ca el să guste sângele meu, caci atunci când avea să simtă textura cremoasă a acestuia totul avea să se schimbe. Sângele animalelor nu îl va mai satisface ci doar cel uman, iar acest lucru avea să devină o tortură zilnică pentru el, până când corpul lui va ceda în fața dorinței și a instinctelor. Urma să se transforme în ceea ce el ura, într-un monstru ce ucide zilnic pentru a trai, într-un demon ce se hranește cu sânge uman. L-am mușcat cu ferocitate de gat, hranindu-mă cu sângele lui care în ciuda mirosului oribil era cu mult superior sângelui uman fiind sânge vampiric.

L-am mușcat de mai multe ori de gât. Î n timp ce buzele mele erau lipite de pielea lui sugându-i sângele, îi simțeam spasmele, simțeam cum venele lui se goleau, iar asta îmi provoca placere.
Într-un moment de extaz, în timp ce mă bucuram de durerea ce i-o provocam, am uitat să înghit, gura mea umplându-se cu sângele lui. Camașa mea albă din matase venețiana devenise acum roșie în timp ce sângele lui Sanzzio se prelingea pe pielea mea. Viața lui atârna în acel moment de un fir de ață. Acum viața lui era din nou în mâniile mele așa cum fusese cu mult timp în urmă în Veneția după o lungă noapte de tortură. L-am eliberat din strânsoare, el a cazut la pamânt incapabil să își revină fiind cu un picior în abisul morții.

Mi-am mușcat din nou încheietura mâinii stângi lasând sângele să își lucreze vraja asupra lui Sanzzio. Raspunsul a venit imediat! Sanzzio și-a ridicat capul cautând cu ochii lui gri, acum aproape albi sursa acelui miros îmbietor. Colții lui nu au întârziat să apară, iar limba lui aproape că gusta aerul atunci când s-a atins de colții lui. Mi-am lipit mâna de buzele lui, și imediat am simțit mușcatura lui. Am simțit cum veninul îmi curgea prin vene, am simțit durerea cauzată de acesta. Venele mele tremurau în timp ce el se hranea cu ardoare cu sângele meu.

Mâna îmi amorțise fiind paralizată de venin. O durere cumplită îmi strabatea tot corpul în timp ce Sanzzio sugea cu ferocitate focul lichid din venele mele, focul ce avea să aprindă încă odată fitilul vieții lui. Deși în acea noapte mă hranisem suficient, secasem cele două garzi și bausem aproape tot sângele lui Sanzzio, începusem să mă simt slabit. Nu îmi imaginasem că Sanzzio se va lasa dus de val și că își va elibera instinctele în acest mod. Am tras cu forță mâna din strânsoarea acestuia care primise acum mai multă putere decât visa vreodată că va avea și l-am luat pe Athos care zacea inconștient pe o lespede de piatră și am ieșit cât am putut de repede din acel loc.

Eram slabit, nu îmi dadusem seama că Sanzzio bause atât de mult sânge. Am încercat să îl contactez telepatic pe Hektor însă fară nici un rezultat. Aveam nevoie urgenta de sânge. Aveam nevoie de sângele lui Hektor. Când am ajuns în sfârșit la locul de întâlnire din padure unde eram așteptat, l-am lasat pe Athos rezemat de un copac, prabușindu-mă apoi în brațele lui Hektor.

Mă simțeam gol și fara viața ca și cum tot sângele din venele mele se evaporase. Dar... Eram conștient că acest lucru nu se întâmplase. Îmi simțeam fiecare parte din corp golită de forță, îmi simțeam plamânii luptând atunci când aerul pe care îl respiram intra în ei. Nu mi se mai întâmplase niciodată așa ceva. Daruisem sângele meu multor vampiri și niciodată nu avusesem simptomele acestea. Ceva se întâmplase cu mine, ceva se întâmplase cu Sanzzio. Dar, nu era posibil el era mult prea slab pentru a avea o asemenea putere specială.
Am simțit mâna fermă a lui Hektor ghidându-mi capul spre gâtul lui, am simțit forța pe care acesta o punea lipindu-mi buzele de gâtul lui, lasându-mi nasul să inhaleze mirosul fin al pielii lui, mirosul îmbietor de sub aceasta ce venea de la sângele lui. Am mușcat cu grijă, caci nu îmi doream să îi cauzez durere.

El ar fi fost ultima persoană pe care aș fi ranit-o. Sângele lui mi-a inundat gura, iar în timp ce înghițeam aceasta lasa în urma lui gustul desavârșit. Era sublim și delicios. Simțeam cum sângele curgea prin mine, cum corpul mi se încalzea, cum fiecare celulă din mine vibra. Eram într-un extaz total ca și cum aș fi atins soarele cu mâna fară să mă ard, că și cum razele lunii ar fi aruncat asupra mea o vrajă. Era sângele de care nu m-aș fi saturat niciodată. Era sângele ce îmi fusese daruit doar mie. Era al meu. Era al lui și era de o mie de ori mai bun și mai puternic decât al meu. Când amețeala a disparut și forța mea a revenit m-am oprit. Mi-am retras colții uitându-mă fix în ochii lui Hektor mulțumindu-i din priviri.

data viitoare când vrei să faci pe eroul voi veni cu tine. Dacă se va mai întâmpla vreodată ce s-a întâmplat în această seară, jur că... O voi face chiar dacă îmi va face inima bucăți.

nu spune asta! Mă iubești prea mult pentru a face asta! Hektor, tată, îmi pare rau! Iartă-mă! Nu am luat în calcul posibilitatea ca Sanzzio să fie în spatele inchiziției. Ar fi trebuit să îmi dau seama! Am fost un...

nu! Ești! Doar cel mai arogant, cel mai afurisit, cel mai nebun, cel mai frumos și cel mai potrivit vampir din lume. Oricât aș vrea să fiu suparat pe tine îmi este imposibil. Nu reușesc! Verdele ochilor tai nu mă lasă, privirea ta blândă și nevinovată îmi șterge orice urmă de suparare!

Î n ochii lui Johann puteam citi multe întrebari, iar gândurile lui deveniseră adevarate urlete de disperare ce îmi asaltau mintea. Cauta raspunsuri pe care doar eu i-le puteam da, dar nu era momentul pentru întrebari, Athos avea nevoie de ajutor. Î n mai puțin de o secundă Johann o ținea pe Medeea în aer.

- Tu, tu ești vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat cu Edan, vrajitoareo. Am știut că nu pot avea încredere în tine, dar te-am acceptat pentru că Edan a vrut asta. Furia de pe fața lui era vizibilă, iar forța pe care o punea în acea strânsoare putea fi dedusă. Cineva îndraznise să mă atace, cineva mă ranise, cineva îi atacase creatorul, iar pentru el asta era o blasfemie. Dar, continuă acesta pentru ea ce i-ai facut vei plati cu viața ta. Mânia lui Johann nu are limite, ar face orice pentru mine și pentru a mă proteja chiar și atunci când nu este nevoie. Însă de data aceasta facuse o greșeala ce îl putea costa propria viață, Medeea nu raspundea bine la amenințări, mai ales dacă acestea veneau de la cineva pe care ea considera inferior. Mă uitam chiar în ochii Medeei și știam ce avea de gând să facă. Johann a cazut la pamânt secerat de atacul Medeei.

A-mamă, oprește-te acum! Adunându-și forțele ramase Athos a încercat să o oprească pe Medeea însă fara nici un rezultat, aceasta era încapățânată și nu avea să se oprească decât atunci când Johann avea să își ceara iertare. Dar, ceva sa întâmplat chiar în momentul când eu mă pregateam să o oparesc, Johann s-a ridicat de la pamant ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Medeea încă se concentra asupra atacului însa acesta își pierduse toata patera asupra lui Johann. Ce se întâmplă mamă cumva puterile te-au lasat?

- Dar... Dar... Cum niciodată nu te-am învățat magie atât de puternică. Edan presupun că nu ai...

- Nu, nu, mamă ceea ce tocmai am facut nu are nimic de a face cu ceea ce mai învățat tu sau Edan. Crezi că sângele lui Edan din corpul lui tata nu a avut nici un efect? Cum crezi că am învățat atât de repede ceea ce m-ai învățat, cum crezi că reușeam din prima fiecare vrajă înainte ca tu să îmi spui detaliile? Îți puteam citi fiecare gând și gaseam în mintea ta detaliile necesare. Nu am avut niciodată nevoie de tine să mă înveți. Ceea ce tocmai am facut a fost simplu, a trebuit doar să gasesc în mintea ta o modalitate de a te opri si restul a fost o joacă de copii. Lasă-l pe Johann în pace! Acum, mamă! Nu mă obliga să îți întorc propriul atac împotriva ta.

Rapusă de cele spuse de Athos și de privirile mele amenințătoare, Medeea a oprit atacul asupra lui Johann. Ochii îi erau plini de uimire, fața ei mică era precum cea a unei statui. Tocmai își vazuse fiul pe care încercase timp de douazeci și opt de ani să îl protejeze de magia antică folosind-o. Tocmai realizase că încercase în zadar să își mintă fiul în legatură cu tatal sau. Athos o facuse să se simtă așa cum cu mult timp în urma eu o facusem, o facuse să se simtă folosită și mințită. Știuse tot timpul adevarata poveste, știuse tot timpul cine eram eu și știuse cel mai ascuns gând, cel mai ascuns sentiment al mamei sale, iubirea pentru mine.

Chiar și după tradarea mea, chiar în pofida falselor amenințări, Medeea nu încetase niciodată să mă iubească. Eram primul vampir în fața caruia cedase, primul pe care imensele ei puteri nu îl manipulaseră. Eram la fel ca ea, știam tot ce știa ea, fiecare secret antic, fiecare ritual interzis, și chiar unele pe care nici ea nu le știa. Vazuse în mine un maestru, un companion, un iubit și un amant. Eu eram focul în timp ce ea era vântul ce mă aprindea sporindu-mi forțele. Eram un dar divin pentru ea și tot odată un blestem. Pasiunea noasta îi aducea placere dar în același timp o punea în pericol, caci orice ființă ce se apropia de mine devenea marcată, devenea o țintă pentru ceilalți vampiri.

Vraja ce îi bloca gândurile se rupsese odată ce ea pierduse controlul asupra puterilor sale, iar acum gândurile ei erau ale mele. Erau pe cât de amuzante pe atât de triste, putând pentru un moment să simt dezamagirea din inima ei, regretul și sentimentul de vinovăție. Pentru prima oara aveam în fața mea o cu totul alta Medeea. O Medeea goală, lipsită de viață, plină de vinovăție, secată de orice putere și dorință.

Tocmai realizase că sentimentele și gândurile în jurul carora ridicase de-a lungul anilor ziduri nu fuseseră niciodată numai ale ei. Erau sentimente suprimate pe care ea încercase să le uite, pe care ea le nega pentru a nu parea slabă, însă Athos tocmai îi dovedise contrariul. Nu puteam să mai rezist gândurilor sparte ce mă asaltau, nu mai rezistam vocii stinse a minții Medeei. Î n mai puțin de o secunda am fost lângă ea ținând-o în brațe, lipindu-i capul de pieptul meu. Nici macar nu a tresarit atunci când a simțit atingerea de gheata a pielii mele, atunci când a simțit textura fină și dură a acesteia pe pielea ei maslinie, caldă si catifelată.

A-știu totul, mamă, spuse Athos accentuând ultimul cuvânt, știu totul! De ce nu îi spui lui Edan ce ai facut, de ce încă te mai ascunzi? Ai trait în minciună mii de ani de ce nu încerci macar acum când sfârșitul îți este aproape să spui adevarul. Cu aceste ultime cuvinte, Athos se prabuși la pamant, slabit din cauza torturii la care fusese supus și datorită energiei ce o folosise pentru a îl ajuta pe Johann. Nu era mort însă era pe aproape, respira greu, iar singura cale de a îl salva la timp era ca el să bea sânge de vampir. Dar nu al meu! Î n nici un caz al meu, cine știe ce s-ar fi putut întâmpla. I-am facut semn lui Johann să îi dea o parte din sângele lui, iar acesta a facut așa cum i-am zis fara a se opune.

-Medea, am spus eu în timp ce Johann îl hranea pe Athos cu sângele lui, cum adică sfârșit? Despre ce vorbește Athos? Doar nu ai fost în stare să rupi legatura! Aceasta nu a scos nici un sunet, chipul ei era cel al unei statui, ochii îi erau ațintiți aspira fiului ei, care acum începea să își revină, același fiu care o tradase aparând un vampir care încercase să îi facă rau. Medeea, raspunde-mi, am început să strig eu întorcând-o pe aceasta cu fața catre mine astfel încât ochii noștii s-au întâlnit. Medeea, ce ai facut, ce prostie ai facut? De ce? De ce ți-ai aruncat viața de ce ai rupt acea sfântă legatură cu sufletul tau?

A-sfânta, rosti aceasta pe o voce joasă asemenea unei șoapte. Buzele ei tremurau în timp ce vorbeau, iar privirea îi ramasese la fel de goală și transparentă, ca și cum ar fi vazut prin mine, ce era sfânt în acea legatura? Î n ultimii douazeci și cinci de ani... A facut o pauză ca și cum aducerea aminte a acelor ani trecuți ar fi ranit-o profund... Te-ai uitat vreodată de curiozitate în sufletul meu? I-ai vazut culoarea neagră-verzuie? Te-ai gândit vreodată ce fel de monstru vedeam de fiecare dată când mă uitam la propria reflexie în oglindă? Dintre toate ființele din lume tu ești singurul ramas în viață care poate să înțeleagă. Cum poți să spui că acel legamânt era sfânt? Era orice altceva dar numai sfânt nu! Ochii ei s-au umplut de lacrimi cristaline, ce curgeau pe obrajii ei capatând o culoare ușor argintie în lumina magică a lunii. Crezi ca eu nu îmi doresc să traiesc, crezi că mă bucur că peste câteva luni corpul meu va ceda și că sufletul meu mă va parași, spuse aceasta înecându-se în suspine, vreau să traiesc Edan mai mult decât orice pe lume, dar nu așa, nu chinuindu-mi sufletul, a trebuit să rup acel legamânt, l-am chinuit destul patru mii de ani. Aceasta îmi va fi rasplata pentru crima ce am comis-o! Am să mor singură, fară cei doi barbați ce i-am iubit încă din prima clipă când ochii mei i-au întâlnit pe ai lor. Am să mor cu gândul că sufletul meu mă va blestema pentru eternitate, pentru faradelegea mea. Îți mulțumesc Edan, îți mulțumesc pentru tot, îți mulțumesc că l-ai salvat, a spus ea uitându-se catre Athos, caldura din ochii ei revenise se uita cu dragoste la fiul ei, cu o dragoste dureroasă, ca pentru ultima dată, îți mulțumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, pentru tot ce mai învățat, a spus întorcându-se spre mine, fară ajutorul tau fară învățăturile tale despre magia antică nu aș fi fost niciodată în stare să rup legamântul. Aceasta va fi ultima dată când mă vei mai vedea , dar înainte ca drumurile noastre să se despartă, înainte ca eu sa mor mai am o ultimă dorință!

Lorice, am spus eu uitându-mă în frumoșii ei ochi albaștrii, orice, Medeea!
A-vreau să iau cu mine în mormânt, sarutul tau, vreau să îmi dai un ultim sarut, ce îmi va fi alinare în infern atunci când voi arde. Îmi va ține de racoare atunci când focul îmi va arde sub talpi și îmi va cuprinde tot corpul, îmi va ține de cald când corpul meu va fi înghețat, îmi va calma durerea atunci când trupul îmi va fi flagelat! Fară a mă mai gândi am sarutat-o pe buzele ei moi și calde. Era o senzație placuta, plină de amintiri de mult uitate într-un colț al minții mele. Îmi simțeam sângele cum alerga prin vene, îi simțeam venele ei pulsând sânge, simțeam cum buzele ei se umpleau cu sânge în timp ce se atingeau de ale mele. Era ceva firesc, buzele mele reci le atingeau pe ale ei, iar corpul încerca să le mențină caldură pompând sânge, dar era o senzație magică. Curând am uitat că sarutam un om, o priveam în mintea mea ca pe o partenera de viață, o vedeam ca pe una de-a mea.

Lasându-mă purtat de val colții mei au ieșit la suprafață, iar limbile noastre jucaușe s-au taiat în acestea. Sângele nostru sa amestecat între buzele noastre, facându-ne pe amândoi să simțim cum corpurile noastre vibrează sub atingerea mâinilor noastre. Simțurile și instinctele ne-au fost trezite de amestecul de sânge. Trupurile noastre deveneau din ce în ce mai pline de pasiune în timp ce mâinile noastre se mișcau fară ca vreunul din noi să își dea seama. Degetele noastre nu se mai saturau, își doreau tot mai mult gustul catifelat și fin al pielii noastre. Din noi emana energie care ne traversa corpurile lasând în urma o senzație placută de racoare ce ne dubla placerea.

Gândurile noastre erau interconectate, iar mințile noastre uitaseră pentru un moment de problema curentă, zburând pe meleagurile fanteziilor. Ne gândeam la pasiunea dragostei , la dorința salbatică ce se adunase în noi, la sex salbatic pe tavanul camerei în timp ce lumânari aprinse încoronau patul gol. Medeea își aducea aminte ultima noastră noapte de dragoste pe o insulă în Marea Egee. Noaptea veghea asupra noastră, iar lumina lunii înghețase pe trupurile noastre fierbinți. Eram doar noi și marea, nu se auzea nici macar muta melodie a unui greiere, se auzea doar vocea puternică a marii și sunetele produse de gurile noastre vrajite de magia lunii și a atracției sexuale ce amândoi o simțeam unul pentru celalalt. Pasiunea dintre noi, dorința și schimbul de sânge dintre mine și ea ne aduceau tot mai aproape de momentul orgasmului. Când sarutul nostru s-a încheiat amândoi ne-am trezit din acea amintire. Respiram greu, iar buzele noastre erau roșii precum sângele ce ne daduse acel moment de placere.

-Mulțumesc Edan! Acum pot muri liniștită, sarutul tau mă va proteja de cele mai cumplite torturi. Îți mulțumesc încă odată și te rog, te rog, ai grijă de el, a spus femeia uitându-se spre fiul ei care acum era în picioare, iar ranile lui se închiseseră. Sa îndepartat de mine cu pași mici și nesiguri, îndreptându-se catre fiul ei însă eu am prins-o de mâna stângă refuzând să îi dau drumul. Nu îmi doream ca ea să plece niciodată, mai ales că ea să moară. O iubeam chiar dacă nu recunoșteam asta în fața nimanui, o iubeam chiar dacă îmi mințeam propriul suflet spunând că nu.

-Medeea... Ști că îți pot oferi nemurirea oricând dorești, am spus eu cu voce tare încât Athos și ceilalți să mă poată auzi pentru a mă susține în cazul în care Medeea refuza oferta mea. Îți pot oferi o nouă viață, una mai frumoasă decât cea de până acum. Lasă-mă să mă lupt cu durerea din inima ta și te asigur ca o voi învinge, lasă veninul vampiric să curgă în corpul tau și să îți ofere divinul dar al vieții eterne.
-Nu! Edan, ști mai bine că oricine ce presupune o transformare în vampir, chiar tu m-ai învățat asta. Crezi că sufletul meu se va lasa din nou prins și înlanțuit? Crezi că m-ar putea ierta după ce l-am ținut sigilat în mine timp de patru mii de ani, lasând-l să putrezească în timp ce eu îmi foloseam magia pentru propria placere și pentru bani? Eu...

-Mama, nu comite cea mai gravă greșeală, aceea de a renunța la nemurire, doar pentru că te simți vinovată ca m-ai mințit pe mine sau pentru că vezi un monstru în oglindă atunci când te uiți în ea, e doar o iluzie. Cât despre mine, ei bine suntem chit și eu te-am mințit așa că nu mai fi încapățânată și acceptă odată oferta lui Edan, caci daca nu jur că în clipa când transformarea mea va fi gata te voi gasi sub orice piatră te-ai ascunde și te voi transforma eu însumi chiar și împotriva voinței tale!
-Fiule, Athos, scumpul meu, crezi ca eu nu vreau? Dar, ce vă face să credeți că după o asemenea tortură sufletul meu îmi va da o a doua șansă?

-Medea, am spus eu cu o voce persuasivă, de ce nu îl lași pe el să decidă? Ști consecințele, odată ce veninul îți va circula prin vene nu mai e cale de întoarcere, dacă sufletul tau va accepta unirea cu trupul tau vei deveni un vampir, iar dacă nu vei muri. Oricum vei muri chiar dacă veninul nu te omoară. Nu pierzi decât câteva luni de trait așa cum ai spus, câteva luni agonizante în care vei ajunge într-o stare demna de mila. Așa că...

Sedan, mă întrerupse aceasta uitându-se în ochii mei verzi, eu... Nu am lasat-o să continui cea ce avea de gând să spună nu am așteptat ca ea să își dea acordul, defapt ca să fiu sincer nu am avut niciodată intenția asta. Puțin îmi pasă că ea nu vrea acum cea ce îi ofer, atâta timp cât nu o voi pierde și oricum îmi va mulțumi mai târziu. Am mușcat-o de gât lasând+mi veninul să îi intre prin vene. A cazut paralizată la pamânt atunci când efectele sedative ale veninului și-au facut efectul. Luați-o și duceți-o acasă la Johann, repede are doar o oră înainte ca transformarea să înceapă și să intre în spasme. Eu voi veni mai târziu după ce voi avea parte de o întâlnire între patru ochi cu tânarul nostru vampir ce ne-a urmarit zilele acestea

Edan, ai promis că nu vei încerca să vorbești cu el. Cred ca ai avut parte de destulă distracție noaptea asta. Te rog, vino cu noi, nu vreau ca tu... Pentru un moment am crezut că te-am pierdut, am crezut că... Am simțit cum inima e pe cale să mi se rupă.

Vocea mentala a lui Hektor era mai puternica ca de obicei, modul în care îmi strigase numele semana perfect cu un ordin însă nu era așa, era o rugaminte venită din partea creatorului meu care ar fi murit odată cu mine dacă eu aș fi pățit vreodată ceva.

Sedan, sa auzit vocea lui Johann, a plecat în timp ce tu erai în temniță. Am simțit atunci când a plecat, aerul era mult mai ușor atunci când prezența lui a disparut.

A-minunat, iar acum niciodată nu vom afla ce a vrut, am spus eu ironic simțind cum furia se adună în mine. Să mergem acasă! Athos, imediat ce ajungem tu urmezi.

Eram dezamagit aș fi vrut să îl cunosc pe acel tânar vampir, se dovedise a fi ceva mai mult decât un nou nascut ce dorea să mă cunoască pentru a ști cum am aparut noi. Mișcarile lui erau bine calculate, iar puterea lui trebuia să fie destul de mare având în vedere acțiunile lui. Când am ajuns acasă la Johann am fost surprins să gasesc pe ușa de la intrare un bilet de la vampirul ce ne urmarise. Eram într-o oare care stare de fericire fiindcă acea scrisoare ar fi putut conține raspunsurile la întrebarile mele.

Lord Edan,

Îmi cer scuze pentru plecarea mea, fară a avea ocazia de a ne întâlni, însă luând în considerare evenimentele curente ce se petrec în viața voastră, o discuție cu mine v-ar fi adus alte probleme. Cer iertarea voastră și pentru nesabuința de a intra în casa fiului vostru, însă trebuia neaparat să vă comunic cea ce va urma.

Numele meu este Damian și sunt fiul ducelui Louis Louvieres, unul din fii voștri, sau mai bine spus am fost, caci scumpul meu tată și mentor și-a gasit sfârșitul în urma cu o lună în Spania. V-am cautat lordul meu de atunci neîncetat mânat de dorința de razbunare pentru că eu însumi sunt nevrednic să îl înving pe cel ce mi-a ucis creatorul. Am vrut să vă cer ajutorul, caci vreau ca acea ființă să dispară de pe fața acestui pamânt.
Vă întrebați probabil cine a fost cel care l-a ucis pe Louis, cine a fost îndeajuns de puternic să înfrângă unul ca el? Lobishomen Dimitri și frații sai Ivan si Alexei împreună cu haita lor de bestii. Au atacat satul în care ne aflam.

Era o comunitate ce vâna de generații aieste creaturi și ne-au primit în sânul familiei lor cu brațele deschise, ne-au oferit adapost și chiar și-au sacrificat sângele pentru noi. Nu le era teamă de noi, ne admirau. Le-am oferit ajutorul nostru luptând alaturi de ei, doborând haită după haită până când... Până când Dimitri însuși a venit într-o noapte. A fost mult prea puternic, iar Louis a fost mușcat, nu am știut cum să extrag otrava,iar el a murit. A murit din cauza mea, din cauza slabiciunii mele, din cauza neputinței și a lașității mele.

Te rog, lord Edan, în memoria tatalui meu, ajută-mă să îl razbun, ajută-mă să îl dobor pe Dimitri și jur că tot restul existenței mele voi fi alaturi de tine și te voi ajuta să lupți împotriva celor ce te-au ucis acum șase mii de ani. Mâine în jurul dimineții vei primi darul meu și al tatalui meu. Când te vei fi hotarât să mă ajuți cautatorul tau, Johann va ști cum să mă gasească, e un vampir foarte puternic și extrem de loial.

Damian

ce vei face, m-a întrebat Hektor, nu mă voi împotrivi dacă te vei decide să îl ajuți. Louis a avut un loc special în inima mea. Știu că și tu ai ținut enorm la el, a fost primul vampir pe care l-ai creat și un puternic aliat. Merită să fie razbunat, iar Dimitri a întrecut limita, te voi ajuta să îl oprești dacă tu îți dorești asta.

vom merge cu toții, imediat ce Athos și Medeea vor fi transformați, cu cat suntem mai mulți cu atât mai bine, iar Medeea ne va fi de mare ajutor. Dimitri va plati scump pentru ceea ce a facut, îi voi ucide pe el și pe frații lui, îi voi chinui atât de mult încât mă vor ruga să îi omor, iar atunci îi voi chinui și mai tare. am spus eu, simțind cum furia și mânia se adună în mine. Louis, dragul meu Louis era mort, ah! Trebuie să o gasim pe Ariadna, abilitatea ei va fi de ajutor.

Dar, Edan, nu am mai auzit nimic de ea timp de douazeci și cinci de ani de ultima dată când am fost în Grecia. Ar putea fi oriunde, mereu a fost o aventurieră și nu i-a placut să stea mai mult de un an într-un loc.

o voi gasi, e timpul ca vechiul eu să își folosească cunoștințele ce odată le avea. A trecut ceva timp de când le-am folosit, însă e singura cale de a o gasi pe Ariadna. []așteaptă-mă Dimitri caci te voi gasi, oriunde te-ai ascunde și te voi ucide cu mâna mea![/i]