03-08-2010, 01:47 PM
Myu~ai: good to see you. La faza cu sadismul m-ai prins=)). Probabil citind toate manga si vazand animele in eng mi-a intrat in vocabular. Nu am mai verificat sa vad daca cuvantul exista si in limba romana:)). Oricum mi-ai dat o idee cu asta:-?. O da, sa vezi pijamalele lui Rei cum arata =)).
Lil'Zy: helau:-?. Deci personajele mele ti se apr ciudate si psihopate, bestial @-). Oricum, stai linistita, nu o sa se termine ficul fara ca voi sa afalti despre ce e vb ^:)^. Acest capitol ar trebui sa mai clarifice din lucruri. Am multe idei, iar asta e abia inceputul. La capitolul descriere nu stiu de ce toata lumea zice ca ma chinui la ea, asa descriu eu persj =))). Nu sunt o persoana prea sufletista sa stiti, de fapt cred ca inima mea e o stana de piatra @-).
Mii de multumiri pentru coom, sper sa va mai vad pe aici. ^:)^
A trecut doar o saptamana de cand “locuiesc†cu Rei, insa nu pare a se fi schimbat ceva in comportamentul lui. Eram chiar sceptica in aceasta privinta. Uneori aveam impresia ca este tipul cel dur si cool, alteori un psihopat scapat de la spitalul de nebuni si rareori o impresie destul de vaga ca seamana cu un om normal mintal. M-am gandit la personalitatile multiple, insa, ce dracu? Nu e om! E… ei bine, nici eu nu stiu exact ce e, dar in orice caz nu poate fi incadrat in grupul oamenilor. Partea buna era ca mananca si doarme, insa parca atunci cand mi l-am dorit pe Lucifer nu ma gandeam la un robotel sau un animal de casa. Plus ca, acest comportament al lui are ca si consecinta pastrarea unei atmosfere tensionate in care eu mereu incerc sa gasesc niste subiecte de discutie si care, daca printr-o minune la gasesc, Rei nu-mi raspunde sau pur si simplu se preface ca nu ma aude.
Oricum, azi este sambata, ziua mea libera. M-am trezit cu mult inaintea lui Rei, prin urmare mi-am permis sa fac niste cercetari legate de persoana lui. Internetul acesta, cand mi s-a spus ca poti gasi absolut orice prin intermediul lui nu am crezut, insa acum sunt de acord cu aceasta ideea. Gasisem un fel de forum in care se pare ca erau mai multe persoane care se aflau in aceasi situatie ca si mine. Am vorbit cu un baiat de acolo toata dimineata- credeti-ma, a fost cea mai ciudata conversatie din toata viata mea. Oricum, trecand peste asta, mi-a fost data o adresa unde trebuia sa merg ca sa aflu mai multe despre ceea ce se intampla. Mama ma invatase o chestie- sa nu ai incredere in straini. Eh, avand in vedere ca alte optiuni nu aveam, iar acel baiat a fost singurul care mi-a acordat atentie…
Mi-am intors capul, privind acum spre patul meu. Se pare ca Rei tocmai s-a trezit. Cine s-ar fi gandit ca lui Lucifer ii place sa doarma atat de mult. Am ras in sinea mea.
-‘Neata, ii zic.
Nu mi-a raspuns, in schimb si-a ridicat capul de pe perna, sprijinindu-si trupul de perete. Ma privea. Ma intreb daca era in ziua lui de psihopat. Gandul imi dadea fiori.
-Am facut niste cercetari, ii spun pe un ton care-mi trada falsa modestie.
II captasem pe deplin atentia. Se pare ca nu eram singura care voia sa afle ce se intampla aici.
-Am facut rost de o adresa; din cate mi s-a spus, daca vom merge acolo o sa aflam mai multe despre motivul pentru care te afli pe Pamant. Daca tot te-ai trezit, ce ar fi sa facem o vizita acestei persoane?
M-a parobat printr-o miscare rapida a capului. Putea acela sa fie entuziasm? Aveam o sclipire in ochi. Poate am o sansa sa port o discutie cu Rei pe drum. Gandul acesta ma incanta.
Ne-am schimbat amandoi de pijamale. Asta mi-a adus aminte de ziua de joi. Am chicotit. I-am spus lui Rei sa ma astepte la ora patru in fata scolii ca sa mergem prin oras. Trebuia sa-i cumpar niste haine nu? A fost atat de amuzant. Numai cand imi aduc aminte imi vine sa rad cu pofta. Oricum, dupa o sesiune de cumparaturi de cateva ore, am reusit sa-i iau lui Rei niste pantaloni, cateva pulovere si o geaca. Bine ca ma gandisem sa salvez banii de la Craciun. Pijamaua care i-am cumparat-o este atat de amuzanta. Cand ma uit la el ma amuz groaznic. Este galbena si are o girafa imprimata pe ea. In timpul cumparaturilor cred ca l-am vazut zambind. Pana si un demon ar rade cand ar vedea hainele acelea.
Oricum, lasand amintirile acestea la o parte, acum eram in autobuz, indreptandu-ne spre adresa indicata. Estimativ, cred ca erau cam sase kilometri pana acolo. Nu mi se parea prea mult avand in vedere ca nu trebuia sa-i parcurg pe jos. Mergeam cu acelasi autobuz cu care ma duceam zilnic la scoala: de un rosu stins pe exterior, inauntru aflandu-se doar niste scaune acoperite cu un material sintetic si doua compostoare invechite- fara a mai mentiona si “curatenia†extraordinara. Stateam cu Rei in penultimul rand de scaune. Observ ca de cate ori mergeam cu autobuzul el era cel care statea la fereastra. Cred ca ii placea.
-Hei, Rei! Tu chiar nu ai nici o idee de ce te afli aici? Banuiesc ca nu erai in Iad si dintr-o data te-ai trezit pe Pamant ingropat in zapada.
-Ba da.
Am oftat nemultumita de raspunsul primit. Cum sa te trezesti ma ingropat in zapada? Atat de ilogic. Abia astept sa vad despre ce e vorba. Ma intreb daca cel care o sa ne vorbeasca despre asta e femeie sau barbat. Ar fi interesant sa fie de sex feminin. Ma gandeam la ceva in genul… femeia fatala! Inarmata, cu o tarie groazava de caracter, machiata strident si care sa vorbeasca foarte repede. Am clatinat din cap, incercand sa alung acele ganduri. Intradevar, urmaream prea multe filme.
Soferul a anuntat statia unde trebuia sa coboram. Se pare ca am ajuns; l-am luat pe Rei de mana si am iesit din autobuz. Ce coincidenta! Ca si casa mea, aceasta se afla fata-n-fata cu statia de autobuz. Interesant. Am aruncat o privire mai atenta. Uimirea nu se citea doar pe chipul meu, ci si pe cel al roscatului. Aceea nu se putea numi casa, mai degraba conac. O poarta din fier, impunatoare si vopsita in negru se afla in fata noastra. De o parte si de alta a acesteia era un gard- daca il pot numi asa- din piatra, ce inconjura conacul. Doua statui din marmura, de marime medie, ce reprezentau niste serpi incolataciti care la baza gatului aveau o coama de leu – foarte ciudati mi s-au parut- tronau pe doi stalpi inalti. Nici in filme nu vazusem asemenea statui. In ciuda constructiei care imi aducea aminte de nobilii secolului trecut, totul parea foarte performant. In fata portii nu erau acele garzi cu sabii, imbracate in stil medieval, nici pe departe, acum in zilele noastre garzile se prezentau ca barbati in costume negre, elegante, cu pantofi lacuiti si cu ochelarii negrii – chiar si iarna cand soarele nu se ivea atat de des-, care aveau o atitudine impunatoare. Preferam stilul secolului trecut.
-Hei, voi de acolo! se auzi vocea groasa a unuia dintre gardieni. Copiii nu au voie aici!
Rei a facut un pas in fata. Nu arata bine. Mi-am pus mana pe umarul lui. S-a uitat la mine; am dat negative din cap. Nu avea rost sa recurgem la violenta. O sa incerc sa vorbesc cu ei.
-De fapt, un prieten mi-a recomandat sa vin aici. Am niste intrebari pentru stapanul casei. Daca sunteti amabili, nu vreti sa ma lasati sa-l vad?
Ne-au analizat pentru cateva clipe. Cel care vorbise cu noi nu cu mult timp in urma a scos din buzunar o statie. Numai in filme vazusem asa ceva. Ma simteam onorata.
-Deschide-ti poarta.
Dupa cum am zis, performant. Am intrat. In timp ce eu ma uitam uluita la copacii ce se aflau de o parte si de alta a aleii ce ducea spre conac, Rei tinea capul drept inainte, mergand hotarat. Acea figura a lui ma amuza. Dupa ce am mers cam o suta de metri, am ajuns in fata unei usi din lemn, inalta cam de doi metri. Imi dadea sentimentul ca sunt mica de statura, nu-mi place.
Nu a fost nevoie sa mai bat la usa deoarece aceasta a fost deschisa de unul dintre ospatarii casei. Mereu mi-am dorit sa am asa ceva. Sa-i dau un ordin si el sa zica†Da, Inaltimea voastraâ€. Ce frumos. Aspiram la aceasta viata sublima. Mi-am scuturat cred ca pentru a treia oara capul in acea dimineata. Viseam prea departe in acea zi.
-Doamna va asteapta in gradina.
Ospatarul era un om ce nu intrecea cu mult varsta de patruzeci de ani. Era foarte slab, avand un ten palid si un par scurt ce dadea sa carunteasca. Avea niste perciuni ce-mi aducea aminte de stilul european. Fata ii era lunguiata, cu un nas carn si niste ochi negriciosi. Nu parea de origine japoneza. Sa fi fost strain? Tonul lui in schimb era contrar aparentei; vorbea calm, cu o oarecare caldura in vocea si cu un accent japonez uluitor. Infatisarea lui nu se potrivea cu zambetul afisat. Am chicotit.
L-am urmat pana am ajuns in gradina. Trecusem prin trei camere, exceptand holul imens. Una dintre incaperi s-a intamplat sa fie chiar biblioteca. M-a surprins faptul ca nu era foarte mare. Probabil stapana casei – ce am bucuram ca-i femeie- nu citeste foarte mult. Sau poate ma insel… Nu eram sigura.
Am ajuns si in gradina interioara. Ospatarul ne-a condus pana la o terasa. De data aceasta nu aveam sa vad nimic special, era doar o masuta simpla, alba unde se afla o tava cu un ceainic cu un imprimeu floral destul de dragut. Masa era inconjurata de trei scaune, unul dintre el fiind ocupat de o persoana mica de statura. Din pozitia in case afla tot ce am putut sa observ era parul brunet, prins intr-un coc neglijent, ce prindea nuante de saten la lumina soarelui. Era imbracata destul de modest, nu era chiar tocmai acea femeie fatala la care ma gandisem eu. O rochie in doua nuante de albastru parea sa fie suficienta pentru ea.
-Bine ati venit. Sunt Kyoko Yatobe, stapana casei, si in timp ce si-a facut prezentarea aceea formala a mai supt din ceaiul fierbinte.
-Eu sunt Naname Aizawa, iar acesta este Rei.
-Luati loc, a zis fara ca macar sa-si intoarca privirea spre noi. Ciudata persoana.
M-am asezat pe unul dintre scaune, Rei urmandu-mi exemplul. Bun, sa vedem despre ce este vorba. M-am uitat din nou la femeia mica de statura. Imi imaginam o femeie ceva mai matura, nu cred ca intrecea varsta de douazeci de ani. Tenul era unul fin, insa se putea observa acel exces de machiaj. Nu parea genul de persoana care sa mearga pe ideea de “ machiaj naturalâ€. Si ea ne-a analizat la randul ei.
Ospatarul ni s-a alaturat, luand ceainicul de pe masuta si asezand in fata noastra cate o ceasca cu ceai.
-Si, de ce ati venit?
-Mi-ati fost recomandata de un pusti de pe internet. A spus ca daca vreau sa aflu mai multe despre Necrodomi sa vin la tine.
Ma tintui cu privirea. Aseza pe masa ceasca pe jumatate golita, oftand. Expresia pe care o adoptase imi dadea impresia ca ar zice “ Nu inca unulâ€.
-Oh, cand ma gandesc ca tata avea dreptate. Am o meserie asa de obositoare. Mai bine ma faceam doctor, zise ea, vorbind mai mult peste sine.
-Sunteti incepatori nu? continua acesta, reluand conversatia initiala.
Nu stiam exact despre ce e vorba… incepatori in ce? Am dat totusi aprobator din cap, lasand impresia ca stiu despre ce e vorba. A oftat pentru a doua oara.
-Exista trei dimensiune: prima este cea in care traim noi, adica Pamantul; a doua este lumea in care se gasesc Necrodomii, iar ultima este reprezentata de Rai si Iad, bineinteles, fiind luat in considerare si Purgatoriul, asta in functie de religia de care apartii.
Avea o lipsa de interes ingrozitoare fata de conversatie. Eram insa uimita de continutul subiectului asa ca ascultam cu interes. Ma simteam ca intr-un film SF.
-Ca sa aduci un Necrodom dintr-o dimensiune in alta trebuie sa mergi la Rege. Este singura persoana care detine puterea necesara pentru a-i transporta.
-Ok, asta inteleg, dar ce sunt Necrodomii?
-Depinde de fiecare. Pentru tine poate sa fie cel mai important lucru din viata ta, pentru altii doar niste monstri care trebuie distrusi.
Ma uitam sceptica la persoana din fata mea, intrebandu-ma daca spune adevarul sau daca este colega de nebunie cu Rei. In primul rand, exita o mare problema in toata chestia asta:
-Ok, stiu ce sunt Necrodomii si cum pot fi adusi aici, insa eu nu am mers la nici un rege sau ceva de genul.
Daca as fi zis ca ma privea mirata, as fi mintit cu desavarsire, se uita la mine de parca cine stie ce as fi spus. Pentru un moment m-am simtit ca un specimen care trebuie sa fie studiat. A stat si s-a uitat la mine pana cand Rei a intrerupt-o din “activitateâ€:
-Ai de gand sa te holbezi la noi toata dupamiaza?! Ce ar fi sa-mi spui de ce dracu ma aflu aici?
Puteam recunoste tonul nervos pe care il folosise. Era ca prima data ne-am intalnit. Femeia cazuse pe ganduri. Atmosfera din jurul nostru era una tensionata, fiecare avea ceva de spus, insa niciunul nu indraznea sa inceapa.
-In perioada Asuka* a Japoniei se spune ca a existat o femeie cu puteri mistice care era tinuta captiva intr-un sat. Multi zic ca s-a indragostit de unul dintre sateni, cu care mai tarziu a avut si un copil. In timpul primelor luni de sarcina un nobil dintr-un alt sat era in trecere si a vazut-o. Se spune ca s-a indragostit imediat de ea si a platit pentru a o lua si a o duce la el acasa. Biata de ea. Nobilul a innebunit cand a aflat ca este deja insarcinata cu altcineva. Imediat ce copilul a fost nascut, nobilul l-a ucis, trimitand garzi si dupa sateanul de care s-a indragostit femeia. Era disperata. Vazand ca tot ce a iubit pe lumea asta s-a dus, si-a eliberat puterea si a ucis atat persoanele din casa nobilului, cat si restul satului. Si-a dorit atat de mult copilul inapoi, se zice ca se ruga zi si noapte pentru ca o minune sa-l aduca inapoi. Si tocmai atunci s-a intamplat, in dimineata in care era a treizecea aniversare a femeii s-a trezit cu odorul in brate. Fericita de cele intamplate, a luat pergamente pe care si-a scris poveste si se spune ca tot acolo a fost sigilata si puterea ei. Pergamentele au fost folosite din perioada aceea pana in zilele noastre. Povestea a fost rescrisa in functie de viata fiecaruia. Se spune ca cei care citesc istorisirea si sunt indeajunsi de puternici sufleteste au dreptul de a imprumuta puterea si a aduce pe cineva drag inapoi. Ti s-a intamplat asa ceva?
Raspunsul meu intarzie sa apara. Mi-am asezat capul pe masuta, reluand povestea femeii. Priveam trist. Daca as fi stiu asta de la inceput, daca as fi stiut… l-as fi putut aduce pe tata inapoi.
-Oi, asa s-a intamplat? ma intreba si Lucifer la randul sau.
Mi-am ridicat capul, zambind. Am incercat sa ascund acel sentiment de regret.
-Da. Era o carte pe care am gasit-o la biblioteca. Am completat un fel de chestionar si urmatoarea zi m-am intalnit cu Rei, vorbisem prompt.
-De fapt, incepu el, numele meu adevarat nu este Rei, ci Lucifer.
Am putut citi pentru a doua oara acea uimire in ochii femeii.
-Lucifer? repeta aceasta. Vrei sa zici… Lucifer al Iadului?
-Da, raspunse plin de sine.
Si-a indreptat privirea plina de reprosuri spre mine. Se pare ca nu a fost o alegerea tocmai buna. Am incercat sa ma apar:
-Nu trebuie sa-ti faci griji, nu e atat de rau pe cat se spune. De fapt, e ca un mic vampiras, ii zic aducandu-mi aminte de observatia pe care o facusem cu o saptamana in urma. E cuminte.
Ma privea neincrezatoare.
-Oricum, avand in vedere ca il ai pe Lucifer de partea ta si ca nu face parte din lumea Necrodomilor nu va trebui sa va incurcati cu Arenele.
-Arene? intreb.
-Da, sunt numerotate pana la sase in functie de dificultatea luptelor. Area 1 este prima dintre ele, acolo se lupta incepatorii. In functie de rezultatele acumulate veti parcurge arenele pana ajungeti in Area 6. Acolo sunt cei mai periculosi dintre Necrodomi, cu o vasta experienta de lupta.
-Care e rostul luptelor?
Intrebarea pusa de Rei m-a facut sa ma simt mai bine, insa nu datorita continutului, mai degraba faptului ca el a fost cel care a spus-o. Asta ma facea sa cred ca intr-un viitor apropiat o sa pot purta discutii cu el.
-Cel mai buni dintre luptatori ajunge Regele.
-Vrei sa spui ca daca ajung Rege pot sa ma intorc in Iad? a zis-o cu un entuziasm exagerat, ba chiar s-a ridicat de pe scaun, lovind masa cu mainile.
-Teoretic vorbind ar trebui sa poti, insa nu poti lasa dimensiunea fara Rege. Asta inseamna sfarsitul Necrodomilor.
Nu cred ca aceasta consecinta il deranja prea mult pe Rei. Eh, se pare ca sunt fortata de circumstante sa intru in aceasta treaba cu Arenele.
-Doamna, Yokoshi-sama va asteapta in camera de zi. Sa-i spun ca aveti alti musafiri?
Ospatarul ne intrerupse discutia.
-Nu, nu. Zii ca vin imediat, tocmai terminam.
-Cum doriti.
A plecat, indreptandu-se spre camera de zi. Ok, se pare ca aici se sfarseste conversatia noastra.
-Va dau numarul meu de telefon, daca aveti nevoie de ajutor sa ma sunati. Momentan trebuie sa scap de un parazit al companiei.
Si in timp ce vorbi scoase un carnetel din buzunarul hainei din piele care o avea peste rochie, unde scrise niste cifre- numarul ei de telefon. I-am multumit si am plecat, fara a mai fi de data aceasta insotiti de cineva.
-Hei, Rei… Sunt singura care are impresia ca Yatobe-san nu ne-a spus totul? ii zic imediat ce am iesit pe poarta conacului.
-Nu.
Asuka*- Este una dintre erele din istoria Japoniei. Din cate stiam eu, a tinut din 538 pana in 710.
Lil'Zy: helau:-?. Deci personajele mele ti se apr ciudate si psihopate, bestial @-). Oricum, stai linistita, nu o sa se termine ficul fara ca voi sa afalti despre ce e vb ^:)^. Acest capitol ar trebui sa mai clarifice din lucruri. Am multe idei, iar asta e abia inceputul. La capitolul descriere nu stiu de ce toata lumea zice ca ma chinui la ea, asa descriu eu persj =))). Nu sunt o persoana prea sufletista sa stiti, de fapt cred ca inima mea e o stana de piatra @-).
Mii de multumiri pentru coom, sper sa va mai vad pe aici. ^:)^
Capitolul 6:
A trecut doar o saptamana de cand “locuiesc†cu Rei, insa nu pare a se fi schimbat ceva in comportamentul lui. Eram chiar sceptica in aceasta privinta. Uneori aveam impresia ca este tipul cel dur si cool, alteori un psihopat scapat de la spitalul de nebuni si rareori o impresie destul de vaga ca seamana cu un om normal mintal. M-am gandit la personalitatile multiple, insa, ce dracu? Nu e om! E… ei bine, nici eu nu stiu exact ce e, dar in orice caz nu poate fi incadrat in grupul oamenilor. Partea buna era ca mananca si doarme, insa parca atunci cand mi l-am dorit pe Lucifer nu ma gandeam la un robotel sau un animal de casa. Plus ca, acest comportament al lui are ca si consecinta pastrarea unei atmosfere tensionate in care eu mereu incerc sa gasesc niste subiecte de discutie si care, daca printr-o minune la gasesc, Rei nu-mi raspunde sau pur si simplu se preface ca nu ma aude.
Oricum, azi este sambata, ziua mea libera. M-am trezit cu mult inaintea lui Rei, prin urmare mi-am permis sa fac niste cercetari legate de persoana lui. Internetul acesta, cand mi s-a spus ca poti gasi absolut orice prin intermediul lui nu am crezut, insa acum sunt de acord cu aceasta ideea. Gasisem un fel de forum in care se pare ca erau mai multe persoane care se aflau in aceasi situatie ca si mine. Am vorbit cu un baiat de acolo toata dimineata- credeti-ma, a fost cea mai ciudata conversatie din toata viata mea. Oricum, trecand peste asta, mi-a fost data o adresa unde trebuia sa merg ca sa aflu mai multe despre ceea ce se intampla. Mama ma invatase o chestie- sa nu ai incredere in straini. Eh, avand in vedere ca alte optiuni nu aveam, iar acel baiat a fost singurul care mi-a acordat atentie…
Mi-am intors capul, privind acum spre patul meu. Se pare ca Rei tocmai s-a trezit. Cine s-ar fi gandit ca lui Lucifer ii place sa doarma atat de mult. Am ras in sinea mea.
-‘Neata, ii zic.
Nu mi-a raspuns, in schimb si-a ridicat capul de pe perna, sprijinindu-si trupul de perete. Ma privea. Ma intreb daca era in ziua lui de psihopat. Gandul imi dadea fiori.
-Am facut niste cercetari, ii spun pe un ton care-mi trada falsa modestie.
II captasem pe deplin atentia. Se pare ca nu eram singura care voia sa afle ce se intampla aici.
-Am facut rost de o adresa; din cate mi s-a spus, daca vom merge acolo o sa aflam mai multe despre motivul pentru care te afli pe Pamant. Daca tot te-ai trezit, ce ar fi sa facem o vizita acestei persoane?
M-a parobat printr-o miscare rapida a capului. Putea acela sa fie entuziasm? Aveam o sclipire in ochi. Poate am o sansa sa port o discutie cu Rei pe drum. Gandul acesta ma incanta.
Ne-am schimbat amandoi de pijamale. Asta mi-a adus aminte de ziua de joi. Am chicotit. I-am spus lui Rei sa ma astepte la ora patru in fata scolii ca sa mergem prin oras. Trebuia sa-i cumpar niste haine nu? A fost atat de amuzant. Numai cand imi aduc aminte imi vine sa rad cu pofta. Oricum, dupa o sesiune de cumparaturi de cateva ore, am reusit sa-i iau lui Rei niste pantaloni, cateva pulovere si o geaca. Bine ca ma gandisem sa salvez banii de la Craciun. Pijamaua care i-am cumparat-o este atat de amuzanta. Cand ma uit la el ma amuz groaznic. Este galbena si are o girafa imprimata pe ea. In timpul cumparaturilor cred ca l-am vazut zambind. Pana si un demon ar rade cand ar vedea hainele acelea.
Oricum, lasand amintirile acestea la o parte, acum eram in autobuz, indreptandu-ne spre adresa indicata. Estimativ, cred ca erau cam sase kilometri pana acolo. Nu mi se parea prea mult avand in vedere ca nu trebuia sa-i parcurg pe jos. Mergeam cu acelasi autobuz cu care ma duceam zilnic la scoala: de un rosu stins pe exterior, inauntru aflandu-se doar niste scaune acoperite cu un material sintetic si doua compostoare invechite- fara a mai mentiona si “curatenia†extraordinara. Stateam cu Rei in penultimul rand de scaune. Observ ca de cate ori mergeam cu autobuzul el era cel care statea la fereastra. Cred ca ii placea.
-Hei, Rei! Tu chiar nu ai nici o idee de ce te afli aici? Banuiesc ca nu erai in Iad si dintr-o data te-ai trezit pe Pamant ingropat in zapada.
-Ba da.
Am oftat nemultumita de raspunsul primit. Cum sa te trezesti ma ingropat in zapada? Atat de ilogic. Abia astept sa vad despre ce e vorba. Ma intreb daca cel care o sa ne vorbeasca despre asta e femeie sau barbat. Ar fi interesant sa fie de sex feminin. Ma gandeam la ceva in genul… femeia fatala! Inarmata, cu o tarie groazava de caracter, machiata strident si care sa vorbeasca foarte repede. Am clatinat din cap, incercand sa alung acele ganduri. Intradevar, urmaream prea multe filme.
Soferul a anuntat statia unde trebuia sa coboram. Se pare ca am ajuns; l-am luat pe Rei de mana si am iesit din autobuz. Ce coincidenta! Ca si casa mea, aceasta se afla fata-n-fata cu statia de autobuz. Interesant. Am aruncat o privire mai atenta. Uimirea nu se citea doar pe chipul meu, ci si pe cel al roscatului. Aceea nu se putea numi casa, mai degraba conac. O poarta din fier, impunatoare si vopsita in negru se afla in fata noastra. De o parte si de alta a acesteia era un gard- daca il pot numi asa- din piatra, ce inconjura conacul. Doua statui din marmura, de marime medie, ce reprezentau niste serpi incolataciti care la baza gatului aveau o coama de leu – foarte ciudati mi s-au parut- tronau pe doi stalpi inalti. Nici in filme nu vazusem asemenea statui. In ciuda constructiei care imi aducea aminte de nobilii secolului trecut, totul parea foarte performant. In fata portii nu erau acele garzi cu sabii, imbracate in stil medieval, nici pe departe, acum in zilele noastre garzile se prezentau ca barbati in costume negre, elegante, cu pantofi lacuiti si cu ochelarii negrii – chiar si iarna cand soarele nu se ivea atat de des-, care aveau o atitudine impunatoare. Preferam stilul secolului trecut.
-Hei, voi de acolo! se auzi vocea groasa a unuia dintre gardieni. Copiii nu au voie aici!
Rei a facut un pas in fata. Nu arata bine. Mi-am pus mana pe umarul lui. S-a uitat la mine; am dat negative din cap. Nu avea rost sa recurgem la violenta. O sa incerc sa vorbesc cu ei.
-De fapt, un prieten mi-a recomandat sa vin aici. Am niste intrebari pentru stapanul casei. Daca sunteti amabili, nu vreti sa ma lasati sa-l vad?
Ne-au analizat pentru cateva clipe. Cel care vorbise cu noi nu cu mult timp in urma a scos din buzunar o statie. Numai in filme vazusem asa ceva. Ma simteam onorata.
-Deschide-ti poarta.
Dupa cum am zis, performant. Am intrat. In timp ce eu ma uitam uluita la copacii ce se aflau de o parte si de alta a aleii ce ducea spre conac, Rei tinea capul drept inainte, mergand hotarat. Acea figura a lui ma amuza. Dupa ce am mers cam o suta de metri, am ajuns in fata unei usi din lemn, inalta cam de doi metri. Imi dadea sentimentul ca sunt mica de statura, nu-mi place.
Nu a fost nevoie sa mai bat la usa deoarece aceasta a fost deschisa de unul dintre ospatarii casei. Mereu mi-am dorit sa am asa ceva. Sa-i dau un ordin si el sa zica†Da, Inaltimea voastraâ€. Ce frumos. Aspiram la aceasta viata sublima. Mi-am scuturat cred ca pentru a treia oara capul in acea dimineata. Viseam prea departe in acea zi.
-Doamna va asteapta in gradina.
Ospatarul era un om ce nu intrecea cu mult varsta de patruzeci de ani. Era foarte slab, avand un ten palid si un par scurt ce dadea sa carunteasca. Avea niste perciuni ce-mi aducea aminte de stilul european. Fata ii era lunguiata, cu un nas carn si niste ochi negriciosi. Nu parea de origine japoneza. Sa fi fost strain? Tonul lui in schimb era contrar aparentei; vorbea calm, cu o oarecare caldura in vocea si cu un accent japonez uluitor. Infatisarea lui nu se potrivea cu zambetul afisat. Am chicotit.
L-am urmat pana am ajuns in gradina. Trecusem prin trei camere, exceptand holul imens. Una dintre incaperi s-a intamplat sa fie chiar biblioteca. M-a surprins faptul ca nu era foarte mare. Probabil stapana casei – ce am bucuram ca-i femeie- nu citeste foarte mult. Sau poate ma insel… Nu eram sigura.
Am ajuns si in gradina interioara. Ospatarul ne-a condus pana la o terasa. De data aceasta nu aveam sa vad nimic special, era doar o masuta simpla, alba unde se afla o tava cu un ceainic cu un imprimeu floral destul de dragut. Masa era inconjurata de trei scaune, unul dintre el fiind ocupat de o persoana mica de statura. Din pozitia in case afla tot ce am putut sa observ era parul brunet, prins intr-un coc neglijent, ce prindea nuante de saten la lumina soarelui. Era imbracata destul de modest, nu era chiar tocmai acea femeie fatala la care ma gandisem eu. O rochie in doua nuante de albastru parea sa fie suficienta pentru ea.
-Bine ati venit. Sunt Kyoko Yatobe, stapana casei, si in timp ce si-a facut prezentarea aceea formala a mai supt din ceaiul fierbinte.
-Eu sunt Naname Aizawa, iar acesta este Rei.
-Luati loc, a zis fara ca macar sa-si intoarca privirea spre noi. Ciudata persoana.
M-am asezat pe unul dintre scaune, Rei urmandu-mi exemplul. Bun, sa vedem despre ce este vorba. M-am uitat din nou la femeia mica de statura. Imi imaginam o femeie ceva mai matura, nu cred ca intrecea varsta de douazeci de ani. Tenul era unul fin, insa se putea observa acel exces de machiaj. Nu parea genul de persoana care sa mearga pe ideea de “ machiaj naturalâ€. Si ea ne-a analizat la randul ei.
Ospatarul ni s-a alaturat, luand ceainicul de pe masuta si asezand in fata noastra cate o ceasca cu ceai.
-Si, de ce ati venit?
-Mi-ati fost recomandata de un pusti de pe internet. A spus ca daca vreau sa aflu mai multe despre Necrodomi sa vin la tine.
Ma tintui cu privirea. Aseza pe masa ceasca pe jumatate golita, oftand. Expresia pe care o adoptase imi dadea impresia ca ar zice “ Nu inca unulâ€.
-Oh, cand ma gandesc ca tata avea dreptate. Am o meserie asa de obositoare. Mai bine ma faceam doctor, zise ea, vorbind mai mult peste sine.
-Sunteti incepatori nu? continua acesta, reluand conversatia initiala.
Nu stiam exact despre ce e vorba… incepatori in ce? Am dat totusi aprobator din cap, lasand impresia ca stiu despre ce e vorba. A oftat pentru a doua oara.
-Exista trei dimensiune: prima este cea in care traim noi, adica Pamantul; a doua este lumea in care se gasesc Necrodomii, iar ultima este reprezentata de Rai si Iad, bineinteles, fiind luat in considerare si Purgatoriul, asta in functie de religia de care apartii.
Avea o lipsa de interes ingrozitoare fata de conversatie. Eram insa uimita de continutul subiectului asa ca ascultam cu interes. Ma simteam ca intr-un film SF.
-Ca sa aduci un Necrodom dintr-o dimensiune in alta trebuie sa mergi la Rege. Este singura persoana care detine puterea necesara pentru a-i transporta.
-Ok, asta inteleg, dar ce sunt Necrodomii?
-Depinde de fiecare. Pentru tine poate sa fie cel mai important lucru din viata ta, pentru altii doar niste monstri care trebuie distrusi.
Ma uitam sceptica la persoana din fata mea, intrebandu-ma daca spune adevarul sau daca este colega de nebunie cu Rei. In primul rand, exita o mare problema in toata chestia asta:
-Ok, stiu ce sunt Necrodomii si cum pot fi adusi aici, insa eu nu am mers la nici un rege sau ceva de genul.
Daca as fi zis ca ma privea mirata, as fi mintit cu desavarsire, se uita la mine de parca cine stie ce as fi spus. Pentru un moment m-am simtit ca un specimen care trebuie sa fie studiat. A stat si s-a uitat la mine pana cand Rei a intrerupt-o din “activitateâ€:
-Ai de gand sa te holbezi la noi toata dupamiaza?! Ce ar fi sa-mi spui de ce dracu ma aflu aici?
Puteam recunoste tonul nervos pe care il folosise. Era ca prima data ne-am intalnit. Femeia cazuse pe ganduri. Atmosfera din jurul nostru era una tensionata, fiecare avea ceva de spus, insa niciunul nu indraznea sa inceapa.
-In perioada Asuka* a Japoniei se spune ca a existat o femeie cu puteri mistice care era tinuta captiva intr-un sat. Multi zic ca s-a indragostit de unul dintre sateni, cu care mai tarziu a avut si un copil. In timpul primelor luni de sarcina un nobil dintr-un alt sat era in trecere si a vazut-o. Se spune ca s-a indragostit imediat de ea si a platit pentru a o lua si a o duce la el acasa. Biata de ea. Nobilul a innebunit cand a aflat ca este deja insarcinata cu altcineva. Imediat ce copilul a fost nascut, nobilul l-a ucis, trimitand garzi si dupa sateanul de care s-a indragostit femeia. Era disperata. Vazand ca tot ce a iubit pe lumea asta s-a dus, si-a eliberat puterea si a ucis atat persoanele din casa nobilului, cat si restul satului. Si-a dorit atat de mult copilul inapoi, se zice ca se ruga zi si noapte pentru ca o minune sa-l aduca inapoi. Si tocmai atunci s-a intamplat, in dimineata in care era a treizecea aniversare a femeii s-a trezit cu odorul in brate. Fericita de cele intamplate, a luat pergamente pe care si-a scris poveste si se spune ca tot acolo a fost sigilata si puterea ei. Pergamentele au fost folosite din perioada aceea pana in zilele noastre. Povestea a fost rescrisa in functie de viata fiecaruia. Se spune ca cei care citesc istorisirea si sunt indeajunsi de puternici sufleteste au dreptul de a imprumuta puterea si a aduce pe cineva drag inapoi. Ti s-a intamplat asa ceva?
Raspunsul meu intarzie sa apara. Mi-am asezat capul pe masuta, reluand povestea femeii. Priveam trist. Daca as fi stiu asta de la inceput, daca as fi stiut… l-as fi putut aduce pe tata inapoi.
-Oi, asa s-a intamplat? ma intreba si Lucifer la randul sau.
Mi-am ridicat capul, zambind. Am incercat sa ascund acel sentiment de regret.
-Da. Era o carte pe care am gasit-o la biblioteca. Am completat un fel de chestionar si urmatoarea zi m-am intalnit cu Rei, vorbisem prompt.
-De fapt, incepu el, numele meu adevarat nu este Rei, ci Lucifer.
Am putut citi pentru a doua oara acea uimire in ochii femeii.
-Lucifer? repeta aceasta. Vrei sa zici… Lucifer al Iadului?
-Da, raspunse plin de sine.
Si-a indreptat privirea plina de reprosuri spre mine. Se pare ca nu a fost o alegerea tocmai buna. Am incercat sa ma apar:
-Nu trebuie sa-ti faci griji, nu e atat de rau pe cat se spune. De fapt, e ca un mic vampiras, ii zic aducandu-mi aminte de observatia pe care o facusem cu o saptamana in urma. E cuminte.
Ma privea neincrezatoare.
-Oricum, avand in vedere ca il ai pe Lucifer de partea ta si ca nu face parte din lumea Necrodomilor nu va trebui sa va incurcati cu Arenele.
-Arene? intreb.
-Da, sunt numerotate pana la sase in functie de dificultatea luptelor. Area 1 este prima dintre ele, acolo se lupta incepatorii. In functie de rezultatele acumulate veti parcurge arenele pana ajungeti in Area 6. Acolo sunt cei mai periculosi dintre Necrodomi, cu o vasta experienta de lupta.
-Care e rostul luptelor?
Intrebarea pusa de Rei m-a facut sa ma simt mai bine, insa nu datorita continutului, mai degraba faptului ca el a fost cel care a spus-o. Asta ma facea sa cred ca intr-un viitor apropiat o sa pot purta discutii cu el.
-Cel mai buni dintre luptatori ajunge Regele.
-Vrei sa spui ca daca ajung Rege pot sa ma intorc in Iad? a zis-o cu un entuziasm exagerat, ba chiar s-a ridicat de pe scaun, lovind masa cu mainile.
-Teoretic vorbind ar trebui sa poti, insa nu poti lasa dimensiunea fara Rege. Asta inseamna sfarsitul Necrodomilor.
Nu cred ca aceasta consecinta il deranja prea mult pe Rei. Eh, se pare ca sunt fortata de circumstante sa intru in aceasta treaba cu Arenele.
-Doamna, Yokoshi-sama va asteapta in camera de zi. Sa-i spun ca aveti alti musafiri?
Ospatarul ne intrerupse discutia.
-Nu, nu. Zii ca vin imediat, tocmai terminam.
-Cum doriti.
A plecat, indreptandu-se spre camera de zi. Ok, se pare ca aici se sfarseste conversatia noastra.
-Va dau numarul meu de telefon, daca aveti nevoie de ajutor sa ma sunati. Momentan trebuie sa scap de un parazit al companiei.
Si in timp ce vorbi scoase un carnetel din buzunarul hainei din piele care o avea peste rochie, unde scrise niste cifre- numarul ei de telefon. I-am multumit si am plecat, fara a mai fi de data aceasta insotiti de cineva.
-Hei, Rei… Sunt singura care are impresia ca Yatobe-san nu ne-a spus totul? ii zic imediat ce am iesit pe poarta conacului.
-Nu.
Asuka*- Este una dintre erele din istoria Japoniei. Din cate stiam eu, a tinut din 538 pana in 710.