27-07-2010, 02:15 PM
Mii de scuze pentru intarziere ^:)^.
Corina ma bucur ca iti place, sper sa citesti incontinuare >:D<. Ma bucur foarte mult ca ai lasat si un comentariu. :X
Imi simteam pleoapele greoaie, insa tot am incercat sa-mi deschid ochii. Desi nu vedeam foarte clar, am intins mana, in incercarea de a ajunge la noptierea de langa pat pentru a opri alarma telefonului. Paream destul de buimaca in dimineata asta. M-am uitat la ceas cu speranta ca voi mai putea atipi macar jumatate de ora. 9.00. Am cascat resemnata. Va trebui sa ma multumesc cu somnul de noaptea trecuta.
Mi-am aruncat privirea prin camera. Rei nu se miscase deloc de cand intrase in camera mea. Statea in-trun colt al camerei, sprijinit de una dintre cele doua biblioteci din lemn. Privirea ii era atintita asupra podelei, insa nu cred ca admira covorul. Se gandea la altceva, era pierdut in propriile ganduri. Am oftat, dandu-ma jos din pat si indreptandu-ma spre el. Primul lucru care l-am observat? Avea cearcane.
-Rei!
A tresarit cand l-am strigat.
-Uita-te la tine, arati ingrozitor! Nu ai dormit deloc, nu? Probabil acolo de unde vii tu fiintele nu au nevoie de odihna, insa pe Pamant sta altfel treaba.
Am incercat sa-i explic situatia, insa nu parea sa-mi acorde prea multa atentie. Of Doamne, si cand te gandesti ca am incercat sa fiu o gazda buna.
-Nene-chan, micul dejun e gata!
Am auzit vocea mamei.
-Trebuie sa merg sa mananc. Asteapta aici.
Nu a schitat nici un gest. Am oftat pentru a doua oara in dimineata asta. Mi-am luat papucii si am iesit din camera, indreptandu-ma spre bucatarie. Rei parca e pierdut in spatiu, chiar nu stiu ce sa ma fac cu el. Plus ca, daca ar afla mama… chiar nu stiu cum ar reactiona. Trebuia macar sa-mi doresc un Lucifer in varianta feminina, cred ca asta ar fi facut-o sa se simta mai bine.
Micul dejun a fost unul gustos, ca toate celelalte mese ale zilei de altfel. Astazi mancasem clatite, iar gemul de prune a inceput sa-mi placa din ce in ce mai mult. Daca adaugi si niste zahar pudra, o delicatesa! Mama este un adevarat geniu culinar! Insa, desi un mic dejun gustos, unul destul de tacut. Mama parea grabita, foarte grabita. Sau poate era doar imaginatia mea… Nu stiam. M-a anuntat ca azi dupamiaza avea sa plece la mama ei, iar racise. Era un plan bun pentru ea deoarece era joi, singura zi din saptamana cand termin orele la 16.00. Plus ca azi nu aveam lectii de pian, deci mama putea sa plece linistita. Imi placea ideea. Puteam sa-i arat lui Rei casa. Nu era cine stie ce. Camera mea era cea mai spatioasa si cel mai ciudat mobilata. Patul de o persoana insotit mereu de cearceafuri albe era pozitionat in partea dreapta a camerei. Biroul din lemn de stejar ce ii dadea un aspect din secolul trecut era primul pe care il observai cand intrai, se afla fata in fata cu usa, undeva la o distanta de doi metri de ea. Fereastra era pozitionata in partea stanga, de o parte si de alta a ei aflandu-se cate o biblioteca cu o culoare asemnatoare cu cea a patului. Nu erau foarte mari, chiar potrivite pentru cartile care le aveam. Covorul cu un decor abstract in doua culori era ultima piesa necesara camerei mele. Dupa cum am zis, nimic special. In legatura cu celelalte camere nu va pot zice nimic nou. Arata cam la fel, poate doar pozitia si materialul din care este facuta mobila reprezentand o posibila diferenta. Imediat ce deschideai usa de la intrare, ajungeai intr-un hol nu foarte lung, pe peretii de un crem pal aflandu-se poze de familie. Cum ieseai din hol in partea stanga se afla bucataria si in partea dreapta sufrageria. Daca urcai scarile dadeai de camera mea si a mamei.
Am multumit politicos pentru micul dejun si am plecat spre camera mea. Trebuia sa ma schimb de pijamale. Desi nu dadeam importanta hainelor cu care ma imbrac, puteam zice ca pijamaua asta imi placea. Era formata din niste pantaloni lungi si un tricou, ambele de un verde tipator. Nu sunt o persoana superstitioasa, doar ca de fiecare data cand le purtam aveam un somn linistit, fara vise. Cine stie, probabil de aceea imi placea asa de mult.
Rei avea aceeasi pozitie. Doamne, acum aveam impresia ca este un robot! Desi nu cred ca mi-ar fi displacut ideea. Am dat usor din cap, incercand sa-nlatur gandurile sadiste pe care le aveam si mi-am luat uniforma, indreptandu-ma spre baie. Am facut si un dus inainte, aseara eram mult prea obosita pentru asa ceva. La ora 9.40 eram gata de plecat la scoala.
-Rei, fi atent! Eu trebuie sa merg la scoala, vin abia la ora patru asa ca te rog pana nu pleaca mama de acasa sa nu iesi din camera. Nu vreau sa aiba vreun soc sau ceva de genul. Oricum, asta nu inseamna ca trebuie sa stai ca un robotel intr-un colt al camerei de parca ai fi la inchisoare. Mananca ceva si culca-te. Ok?
A dat aprobator din cap. Acum ma simteam de parca i-as fi dat cine stie ce ordine, eventual sa extermine o baza militara sau ceva de genul. He, he… am o imaginatie prea bogata.
Orele au decurs normal, nimic special sau cel putin eu nu am observant nimic. Atentia imi era asupra discutiei de aseara:
Mi-am reluat in minte fiecare detaliu din acea discutie. Nu imi puteam scoate din cap acei ochi. Rei e atat de misterios, cu fiecare clipa pe care o petrecem impreuna cu atat vreau sa aflu mai multe despre el.
Orele s-au terminat rapid. Inainte sa ajung acasa am reluat inca o data incidentul in minte. De ce sa vrei sa te intorci in Iad? Cine si-ar dori sa mearga acolo? Toti adeptii religiei crestine se tem de asa ceva, insa el vrea inapoi. Oare faptul ca el este seful in Infern il face atat de increzator si plin de putere? Va trebui sa se mai gandeasca. Oricum, daca statutul lui in Iad ii da incredere, pentru mine ma ajuta foarte mult. Daca ma va ucide, o sa moara si el odata cu mine, prin urmare, nu mai are cum sa fie “seful†Iadului.
Am oftat. Pentru moment, chiar am gandit prea profund. Era ciudat oricum, dintr-o data nu mai eram asa de incedisa. De ce?
-Tadaima.
Am asteptat, insa nu am primit nici un raspuns. Se pare ca mama era plecata. Ce bine. Am zambit in sinea mea, urcand in graba scarile.
-Hei Rei, vrei sa… insa nu mi-am mai continuat propozitia cand l-am vazut pe roscat in patul meu, dormind.
Eram fericita, ma ascultase. M-am asezat in genunghi in fata patului, privindu-l. Era pentru prima data cand observam ca are caninii mai dezvoltati . Lucifere era micutul meu vampir. Am zambit satisfacuta. Cred ca as fi stat ore in sir sa-l privesc daca as fi stiut ca nu am teme de facut. Nu imi era foame asa ca m-am apucat direct de teme. La matematica am terminat rapid, nu cred ca mi-a luat mai mult de jumatate de ora. La limba japoneza trebuia sa fac un eseu si nu aveam nici cea mai vaga idee asupra inceputului. M-am uitat si prin alte carti, am mai deschis manualul si intr-un fel sau altul in trei ore eseul era finalizat. Eram extenuata. Iata de ce nu pot sa suport eu materia asta, imi ia atat de mult sa fac tema! Mai aveam pentru la engleza de citit un text, insa o puteam lasa pe maine.
M-am uitat la Rei. Dormea asa de frumos, parca era un bebelus abia nascut. M-am ridicat de pe scaun, asezandu-ma pe pat, cu fata spre el. Ii puteam simti respiratia. Era asa de placut. L-am atins usor pe par, incercand sa nu-l trezesc. Atat de moale, iar acel roscat intens ma innebunea.
Cred ca l-am trezit; isi deschise ochii. Cand m-a vazut atat de aproape de el s-a dat mai in spate pana cand pretele ii devenise obstacol.
-Nu-ti face griji, nu te mananc.
Ma privea sceptic.
-Doamne, ieri erai sa ma omori de doua ori si acum ma privesti de parca cine stie ce monstru sunt. Ce dracu?!
S-a auzit mieunatul lui Neko-chi, la care Rei a tresarit brusc. M-am dat jos din pat si m-am dus la fereastra. Daca stateam bine sa ma gandesc nu am mai vazut-o de ieri dimineata. Pe unde o fi umblat pisica asta?
-Pe unde ai fost? ii zic in timp ce o iau in brate.
Doar un mieunat s-a auzit.
-Oh, Rei probabil ca nu stii. Ea este Neko-chi, pisica mea. Neko-chi, el este Rei, vampirasul meu. Sper sa va intelegeti.
-Vampiras? se auzi vocea lui.
Insfarsit a inceput si el sa vorbeasca. Aveam o sclipire in ochi. Poate pot purta o discutie cu el.
-Da, ii zic in timp ce ma asez din nou pe pat. Ai caninii mai dezvoltati decat ai mei, stii tu, ca la vampiri. Kawaii!
-Ai zis, “ vampirasul meuâ€. Acum sunt proprietatea ta?
Privea trist. Il lipseam de libertate. Probabil se simtea ca o bestie intr-o cusca. Nu voiam sa-i las impresia asta.
-Nu, normal ca nu. Cred ca am zis asta deoarece sunt fercita sa fii aici, alaturi de mine. Pari atat de misterios.
Corina ma bucur ca iti place, sper sa citesti incontinuare >:D<. Ma bucur foarte mult ca ai lasat si un comentariu. :X
Capitolul 5:
Imi simteam pleoapele greoaie, insa tot am incercat sa-mi deschid ochii. Desi nu vedeam foarte clar, am intins mana, in incercarea de a ajunge la noptierea de langa pat pentru a opri alarma telefonului. Paream destul de buimaca in dimineata asta. M-am uitat la ceas cu speranta ca voi mai putea atipi macar jumatate de ora. 9.00. Am cascat resemnata. Va trebui sa ma multumesc cu somnul de noaptea trecuta.
Mi-am aruncat privirea prin camera. Rei nu se miscase deloc de cand intrase in camera mea. Statea in-trun colt al camerei, sprijinit de una dintre cele doua biblioteci din lemn. Privirea ii era atintita asupra podelei, insa nu cred ca admira covorul. Se gandea la altceva, era pierdut in propriile ganduri. Am oftat, dandu-ma jos din pat si indreptandu-ma spre el. Primul lucru care l-am observat? Avea cearcane.
-Rei!
A tresarit cand l-am strigat.
-Uita-te la tine, arati ingrozitor! Nu ai dormit deloc, nu? Probabil acolo de unde vii tu fiintele nu au nevoie de odihna, insa pe Pamant sta altfel treaba.
Am incercat sa-i explic situatia, insa nu parea sa-mi acorde prea multa atentie. Of Doamne, si cand te gandesti ca am incercat sa fiu o gazda buna.
-Nene-chan, micul dejun e gata!
Am auzit vocea mamei.
-Trebuie sa merg sa mananc. Asteapta aici.
Nu a schitat nici un gest. Am oftat pentru a doua oara in dimineata asta. Mi-am luat papucii si am iesit din camera, indreptandu-ma spre bucatarie. Rei parca e pierdut in spatiu, chiar nu stiu ce sa ma fac cu el. Plus ca, daca ar afla mama… chiar nu stiu cum ar reactiona. Trebuia macar sa-mi doresc un Lucifer in varianta feminina, cred ca asta ar fi facut-o sa se simta mai bine.
Micul dejun a fost unul gustos, ca toate celelalte mese ale zilei de altfel. Astazi mancasem clatite, iar gemul de prune a inceput sa-mi placa din ce in ce mai mult. Daca adaugi si niste zahar pudra, o delicatesa! Mama este un adevarat geniu culinar! Insa, desi un mic dejun gustos, unul destul de tacut. Mama parea grabita, foarte grabita. Sau poate era doar imaginatia mea… Nu stiam. M-a anuntat ca azi dupamiaza avea sa plece la mama ei, iar racise. Era un plan bun pentru ea deoarece era joi, singura zi din saptamana cand termin orele la 16.00. Plus ca azi nu aveam lectii de pian, deci mama putea sa plece linistita. Imi placea ideea. Puteam sa-i arat lui Rei casa. Nu era cine stie ce. Camera mea era cea mai spatioasa si cel mai ciudat mobilata. Patul de o persoana insotit mereu de cearceafuri albe era pozitionat in partea dreapta a camerei. Biroul din lemn de stejar ce ii dadea un aspect din secolul trecut era primul pe care il observai cand intrai, se afla fata in fata cu usa, undeva la o distanta de doi metri de ea. Fereastra era pozitionata in partea stanga, de o parte si de alta a ei aflandu-se cate o biblioteca cu o culoare asemnatoare cu cea a patului. Nu erau foarte mari, chiar potrivite pentru cartile care le aveam. Covorul cu un decor abstract in doua culori era ultima piesa necesara camerei mele. Dupa cum am zis, nimic special. In legatura cu celelalte camere nu va pot zice nimic nou. Arata cam la fel, poate doar pozitia si materialul din care este facuta mobila reprezentand o posibila diferenta. Imediat ce deschideai usa de la intrare, ajungeai intr-un hol nu foarte lung, pe peretii de un crem pal aflandu-se poze de familie. Cum ieseai din hol in partea stanga se afla bucataria si in partea dreapta sufrageria. Daca urcai scarile dadeai de camera mea si a mamei.
Am multumit politicos pentru micul dejun si am plecat spre camera mea. Trebuia sa ma schimb de pijamale. Desi nu dadeam importanta hainelor cu care ma imbrac, puteam zice ca pijamaua asta imi placea. Era formata din niste pantaloni lungi si un tricou, ambele de un verde tipator. Nu sunt o persoana superstitioasa, doar ca de fiecare data cand le purtam aveam un somn linistit, fara vise. Cine stie, probabil de aceea imi placea asa de mult.
Rei avea aceeasi pozitie. Doamne, acum aveam impresia ca este un robot! Desi nu cred ca mi-ar fi displacut ideea. Am dat usor din cap, incercand sa-nlatur gandurile sadiste pe care le aveam si mi-am luat uniforma, indreptandu-ma spre baie. Am facut si un dus inainte, aseara eram mult prea obosita pentru asa ceva. La ora 9.40 eram gata de plecat la scoala.
-Rei, fi atent! Eu trebuie sa merg la scoala, vin abia la ora patru asa ca te rog pana nu pleaca mama de acasa sa nu iesi din camera. Nu vreau sa aiba vreun soc sau ceva de genul. Oricum, asta nu inseamna ca trebuie sa stai ca un robotel intr-un colt al camerei de parca ai fi la inchisoare. Mananca ceva si culca-te. Ok?
A dat aprobator din cap. Acum ma simteam de parca i-as fi dat cine stie ce ordine, eventual sa extermine o baza militara sau ceva de genul. He, he… am o imaginatie prea bogata.
Orele au decurs normal, nimic special sau cel putin eu nu am observant nimic. Atentia imi era asupra discutiei de aseara:
-Vad ca nu ai de gand sa vorbesti cu mine. O sa ma culc si ar fi bine sa faci si tu la fel.
Nu a zis nimic si nici nu si-a schimbat pozitia. Eram atat de obosita, in acel moment chiar nu-mi mai pasa. Cred ca imediat ce m-am bagat in pat, nu mi-a luat mai mult de zece minute sa adorm.
-Mori.
Auzeam o voce. Nu stiam daca visez sau e real, insa am continuat sa-mi tin ochii inchisi.
-E numai vina ta ca am ajuns aici.
“ Numai vina taâ€â€¦ repetam aceste cuvinte parca hipnotizata. Mi-am deschis ochii speriata cand am simtit acea lipsa masiva de aer. Era pentru a doua oara in ziua ceea cand eram gata sa mor.
Era Rei.
-Ce… faci?
-O persoana ca tine merita sa moara, sa arda in flacarile Iadului!
L-am privit si am incetat sa mai zbat. Ochii lui… acei ochi, puteam sa-i observ tristetea. Ii placea chiar atat de mult in Iad? Eram o persoana egoista si el trebuia sa invete asta pe propia piele. Nu il voi lasa sa plece dintr-un motiv stupid ca acesta.
-Daca ma omori o sa te duci dracului odata cu mine.
Imi schimbasem atitudinea. Era ceva mai rece. Am incercat ceva defensiv, nu puteam sa las pe oricine sa ma calce-n picioare.
S-a oprit.
Nu a zis nimic si nici nu si-a schimbat pozitia. Eram atat de obosita, in acel moment chiar nu-mi mai pasa. Cred ca imediat ce m-am bagat in pat, nu mi-a luat mai mult de zece minute sa adorm.
-Mori.
Auzeam o voce. Nu stiam daca visez sau e real, insa am continuat sa-mi tin ochii inchisi.
-E numai vina ta ca am ajuns aici.
“ Numai vina taâ€â€¦ repetam aceste cuvinte parca hipnotizata. Mi-am deschis ochii speriata cand am simtit acea lipsa masiva de aer. Era pentru a doua oara in ziua ceea cand eram gata sa mor.
Era Rei.
-Ce… faci?
-O persoana ca tine merita sa moara, sa arda in flacarile Iadului!
L-am privit si am incetat sa mai zbat. Ochii lui… acei ochi, puteam sa-i observ tristetea. Ii placea chiar atat de mult in Iad? Eram o persoana egoista si el trebuia sa invete asta pe propia piele. Nu il voi lasa sa plece dintr-un motiv stupid ca acesta.
-Daca ma omori o sa te duci dracului odata cu mine.
Imi schimbasem atitudinea. Era ceva mai rece. Am incercat ceva defensiv, nu puteam sa las pe oricine sa ma calce-n picioare.
S-a oprit.
Mi-am reluat in minte fiecare detaliu din acea discutie. Nu imi puteam scoate din cap acei ochi. Rei e atat de misterios, cu fiecare clipa pe care o petrecem impreuna cu atat vreau sa aflu mai multe despre el.
Orele s-au terminat rapid. Inainte sa ajung acasa am reluat inca o data incidentul in minte. De ce sa vrei sa te intorci in Iad? Cine si-ar dori sa mearga acolo? Toti adeptii religiei crestine se tem de asa ceva, insa el vrea inapoi. Oare faptul ca el este seful in Infern il face atat de increzator si plin de putere? Va trebui sa se mai gandeasca. Oricum, daca statutul lui in Iad ii da incredere, pentru mine ma ajuta foarte mult. Daca ma va ucide, o sa moara si el odata cu mine, prin urmare, nu mai are cum sa fie “seful†Iadului.
Am oftat. Pentru moment, chiar am gandit prea profund. Era ciudat oricum, dintr-o data nu mai eram asa de incedisa. De ce?
-Tadaima.
Am asteptat, insa nu am primit nici un raspuns. Se pare ca mama era plecata. Ce bine. Am zambit in sinea mea, urcand in graba scarile.
-Hei Rei, vrei sa… insa nu mi-am mai continuat propozitia cand l-am vazut pe roscat in patul meu, dormind.
Eram fericita, ma ascultase. M-am asezat in genunghi in fata patului, privindu-l. Era pentru prima data cand observam ca are caninii mai dezvoltati . Lucifere era micutul meu vampir. Am zambit satisfacuta. Cred ca as fi stat ore in sir sa-l privesc daca as fi stiut ca nu am teme de facut. Nu imi era foame asa ca m-am apucat direct de teme. La matematica am terminat rapid, nu cred ca mi-a luat mai mult de jumatate de ora. La limba japoneza trebuia sa fac un eseu si nu aveam nici cea mai vaga idee asupra inceputului. M-am uitat si prin alte carti, am mai deschis manualul si intr-un fel sau altul in trei ore eseul era finalizat. Eram extenuata. Iata de ce nu pot sa suport eu materia asta, imi ia atat de mult sa fac tema! Mai aveam pentru la engleza de citit un text, insa o puteam lasa pe maine.
M-am uitat la Rei. Dormea asa de frumos, parca era un bebelus abia nascut. M-am ridicat de pe scaun, asezandu-ma pe pat, cu fata spre el. Ii puteam simti respiratia. Era asa de placut. L-am atins usor pe par, incercand sa nu-l trezesc. Atat de moale, iar acel roscat intens ma innebunea.
Cred ca l-am trezit; isi deschise ochii. Cand m-a vazut atat de aproape de el s-a dat mai in spate pana cand pretele ii devenise obstacol.
-Nu-ti face griji, nu te mananc.
Ma privea sceptic.
-Doamne, ieri erai sa ma omori de doua ori si acum ma privesti de parca cine stie ce monstru sunt. Ce dracu?!
S-a auzit mieunatul lui Neko-chi, la care Rei a tresarit brusc. M-am dat jos din pat si m-am dus la fereastra. Daca stateam bine sa ma gandesc nu am mai vazut-o de ieri dimineata. Pe unde o fi umblat pisica asta?
-Pe unde ai fost? ii zic in timp ce o iau in brate.
Doar un mieunat s-a auzit.
-Oh, Rei probabil ca nu stii. Ea este Neko-chi, pisica mea. Neko-chi, el este Rei, vampirasul meu. Sper sa va intelegeti.
-Vampiras? se auzi vocea lui.
Insfarsit a inceput si el sa vorbeasca. Aveam o sclipire in ochi. Poate pot purta o discutie cu el.
-Da, ii zic in timp ce ma asez din nou pe pat. Ai caninii mai dezvoltati decat ai mei, stii tu, ca la vampiri. Kawaii!
-Ai zis, “ vampirasul meuâ€. Acum sunt proprietatea ta?
Privea trist. Il lipseam de libertate. Probabil se simtea ca o bestie intr-o cusca. Nu voiam sa-i las impresia asta.
-Nu, normal ca nu. Cred ca am zis asta deoarece sunt fercita sa fii aici, alaturi de mine. Pari atat de misterios.
Poze:
Rei:
Rei: