Glontul Negru

[Verrine]

Za next is here^:)^.

Katarina: Ok, nu am nimic cu chestia " trasa de par", insa inca sustin faptul ca nu ai de ce sa critici modul in care a reactionat un personaj. :-?? Si chestia cu "alcoolica" era adv T.T, nu glumeam:)). Oricum ma bucur ca ai comentat, in rest, nu am ce altceva sa-ti zic:)).
Corina: Muhaha, sa vezi ce idei am eu cu Ren. O sa te sperii, si pe mn mau speriat cand leam gandit @-). Sper sati placa incontinuare:P.

Capitolul 4:

-Tu…
M-am intors grabita sa vad cine ma strigase, insa in urmatoarea secunda ma aflam in cealalta parte a scolii, lipita de unul dintre garduri. Gatul imi era strans cu putere, simteam cum respiratia era acum un proces extrem de greu de indeplinit.
-Tu…
Vocea aceea imi rasuna in cap ca un ecou nesfarsit. Simteam cum, incetul cu incetul, pierdeam contacul cu realitatea, devenind inconstienta. Am incercat sa-mi deschid ochii, insa acea stransoare era din ce in ce mai puternica… ma determina sa-i inchid, sa ma las astfel omorata. Simteam cum ma sufoc. Mi-am ridicat – probabil din instinct- mainile, in incercarea de al atinge. In momentul in care mana mea a luat contact cu fata agresorului, acesta s-a oprit brusc. Un prilej minunat in care ma puteam stradui sa-mi deschid ochii. Prima incercare, nu reusisem. Paream extenuata, lipsita de vitalitate. Pana in acest moement nu mi-am dat seama ca aerul este un elemnt atat de important in viata unui om. Am incercat si a doua oara, insa rezultatul a fost acelasi.
Am stat asa… cred ca pret de vreo doua minute. Reusisem insfarsit sa-mi deschid ochii. Un par roscat, de fapt nu, gresesc… in starea in care eram atunci il vedeam de un rosu extrem de aprins. Acesta era primul lucru care l-am putut observa. Aripi… avea aripi… si inca unele rosii! Pupilele mi s-au dilatat de uimire, nu imi venea sa cred. I-am atins si cu cealalta mana fata. Atat de fin, o piele asa alba, el era!
-Lucifer!
Vocea mea l-a trezit din transa in care intrase chiar si pentru acele minute, acum continuandu-si activitatea initiala. Ma strangea din nou, cu putere, cu mai multa putere! Nu-mi pasa. Il intalnisem, era el… cel pe care mi-l doream. M-a lovit cu putere peste maini, provocandu-mi niste zgarieturi adanci. Sangele, acel lichid rosiatic pe care nu-l puteam suporta, se prelingea acum pe mainile mele, pana jos, patand suprafata alba a zapezii. Nu am renuntat. Mi-am ridicat din nou mainile, incercand sa-i ating fata. Era atat de fina… atat de fina, imi repetam in minte. Acel verde intens, ce ochi frumosi! o culoare splendid. Ma privea furios, disperat. L-am atins. Patasem acel alb pur cu sangele meu infect. Ce urat din partea mea.

Ma simt ca intr-o transa.
Ca intr-o transa… repet. Erau oare gandurile mele? Ma aflam in transa?

Cand ma atinge, ceva ciudat imi strabate corpul.
Ca intr-o transa… Cand ma atinge… repet din nou acele cuvinte. Nu imi puteam da seama daca eu sunt autoarea lor. Ce simt cand ma atinge? Ar trebui sa fiu ingrozita de moarte, dar ma simt… fericita, foarte fericita. L-am intalnit.
Nu mi-a mai pasat. Mi-am plimbat mainile lacoma pe fata lui. El inca le avea la gatul meu, insa nu ma strangea. Ne priveam unul pe altul.
-Lu…cifer, un Lucifer… al meu.
Il mangaiam usor. Am incercat sa ma misc din acel loc, voiam sa-l imbratisez, sa-i simt toata acea putere. Ma miscam cu pasi marunti. Tot ce facea dragul meu Lucifer era sa ma priveasca. Nu il puteam vedea foarte clar. O singura greseala a fost indeajuns, una singura. Ma dezechilibrasem, cazand jos. Am fost eliberata din stransoare, insa acum nu-l mai puteam imbratisa sau simti.
Eram trista.

Simt cum o mie de sageti imi strpung corpul, doar ca pare mult mai dureros in variant ei.
Nu-mi pasa de acele ganduri. Mi-am ridicat usor capul, inca era aici. Cerul negricios parea un nimic pe langa acele aripi lungi, rosiatice. Imi placeau atat de mult, le iubeam. S-a aplecat asupra mea, privindu-ma. Nu pot zice exact, dar mi se parea nelamurit, buimac. Incepeam sa-mi revin. Acea transa se diminua cu cat ma uitam mai mult in ochii lui. Pareau un abis. Atat de adanci, nu puteam gasi un capat.
Nu stiu exact cum sau de ce insa acum eram calma. Gandeam mai limpede si puteam sa-i vad chipul pana in cel mai mic detaliu. Fata lui atat de alba era acum patata de sangele meu. Mi-am scos batista cea alba din buzunarul paltonului si am inceput sa-l sterg cu miscari usoare. Nu voiam sa-l sperii.

Acum era asa de calda.
-De fapt, ii zic, sunt chiar rece.
Pirivrea nu i se schimba, ba chiar deveni si mai nedumerita decat era inainte. Probabil din cauza replicii mele. Era atat de ciudat… Ma intreb daca a asteptat pana in acest moment ca sa ma prinda singura.
-Rei.
-R…ei? repeta acesta.
Pana si vocea lui mi se parea perfecta. Oricine mi l-a trimis, o sa-i raman vesnic indatorata.
-Da, nu-ti place?
Prima noastra conversatie. E un inceput bun. Ma simt emotionata; oare cum gandeste? Avem aceleasi gusturi? Sunt atat de curioasa sa aflu. In momentul acela chiar aratam ca un copil satisfacut ce primise o rasplata din partea parintilor.
Miscarea lui mi-a atras atentia. Si-a lasat capul in jos, privind zapada patata de sangele meu.
-Rei… sa ramana.
Perfect! Aveam niste idei insa sunetul strident al telefonului ne trezi atentia amandurora. Ce moment si-a gasit si el! Ma uitam nemultumita la ecranul telefonului, mama. Aaaa! Uitasem complet, la ora opt trebuia sa fiu acasa! Am incercat sa-i raspund grabita, insa vocea ei a fost cea care s-a auzit prima oara:
-Nene-chan, unde esti? S-a intamplat ceva?
-Mama, mii de scuze, am uitat sa te anunt. Am intrat azi intr-un club de pian si am ramas pana tarziu si repetam. Stii si tu cat de usor zboara timpul atunci cand te distrezi.
-Doamne, Nene-chan. Nu ma mai speria asa. Cand ajungi acasa? Vrei sa vin sa te iau?
-Nu e nevoie, acum ma duceam spre statia de autobuz.
A oftata resemnata si inainte sa inchida telefonul mi-a zis un “ Ai grija!”. Nu pot sa cred, e trecut de ora noua? Cine s-ar fi gandit ca toata “intalnirea” asta sa dureze asa de mult?
Eram grabita. L-am luat de mana pe Rei si am iesit din curtea scolii. Doamne, sper sa prindem ultimul autobuz.
-Rei grabeste-te, trebuie sa ajungem acasa. Mama o sa se ingrijoreze si mai tare.
Inca ma privea nedumerit. Of Doamne, nu e timpul pentru asta! L-am strans mai tare de mana si am inceput sa alerg pana la statia de autobuz. Trebuie sa fixez niste lucruri cu baiatul asta, nu putea sa planuiasca si el toate astea dimineata sau dupamiaza? Aveam nororc ca nu trebuia sa merg mult pana in statie. Cred ca abia atunci cand am ajuns mi-am dat seama ca eu alergasem pe o straduta, abia luminata, alaturi de un om inaripat! M-am speriat teribil.
-Hei Rei, nu poti sa faci ceva cu arpile alea? Stii… pe Pamant oamenii nu au asa ceva.
Si-a strans aripile, resemnat. Parea atat de nonsalant acum. Parca nici nu imi vine a crede ca in urma cu o ora era gata sa ma omoare!
O lumina se vedea din partea dreapta a strazii. Ne-am intors amandoi privirile intracolo, era autobuzul! Am urcat numaidecat. Eram mai usurata, puteam sa respir linistita. Ne-am asezat amandoi pe scaunele de la fereastra. Rei privea fix inainte, eu sprijinindu-mi capul de geam.
-Numele tau…
I-am auzit vocea abia soptita. Ce interesant! Lucifer vrea sa stie mai multe despre mine. Excelent! Acele emotii prindeau din nou contur inauntrul meu.
-Poti sa-mi zici Nene-chan.
-Ne…ne-chan.
-Ultima oprire, anunta soferul.
-Rei, haide, am ajuns.
L-am luat de mana. I-am multumit soferului si am iesit din autobuz, acum indreptandu-ne spre casa. Ma gandeam ca ar fi bine sa-i mai ridic moralul, parea cam abatut.
-Nu-ti face griji, o sa-ti placa la mine acasa. Asteapta doar sa gusti din delicatesele mamei, o sa te simti vrajit, te asigur. Probabil te intrebi ce o sa-i spun in legatura cu tine, nu trebuie sa te ingrijorezi. Acum este iarna, insa imediat ce se incalzeste mama trebuie sa plece in Tokyo, lucreaza acolo la o agentie de turism. Pana atunci o sa stai ascuns.
Nu a zis nimic si nu arata de parca situatia s-ar fi imbunatatit. Cred ca il preocupa cu totul altceva. Se pare ca am ce face in noaptea asta. Zambeam.
-Am ajuns, ii zic.
Si-a ridicat privirea, studiind in detaliu casa. Nimic special. Nu era foarte mare si cu exceptia parterului mai aveam un etaj. Acolo se afla camera mea si a mamei. Pe exterior nu se putea observa mare lucru deoarece casa era acoperita de zapada.
-Fi atent! Cu ajutorul aripilor o sa zbori pana la ferestra aceea- ii zic arantandu-i spre unul dintre geamurile de la etaj-. O deschizio si intri. Asteapta-ma acolo, trebuie sa o calmez pe mama si sa mananc ceva. Ai inteles?
A dat afirmativ din cap si si-a deschis aripile. Bun, acum partea mai grea. Am tras aer in piept si am apasat pe clanta de la usa.