Glontul Negru

[Verrine]

Nume: The Black Bullet (Glontul Negru)
Autor: Ridichea`Nebuna
Limba: romana
Gen: drama, fantasy, romance, black comedy, shounen-ai
*Genul shounen-ai nu va aparea decat in cateva capitole. Povestea nu se bazeaza pe asa ceva! Am zis de data aceasta sa combin shounen-ai cu relatiile normale.
Poze: [pentru moment]

Nene-chan:


Minako:

The Black Bullet

Prolog:

“Nu vreau sa fie inger. Toti vor ingeri, iar asta ma face sa cred ca e plictisitor. Destul de banal si totusi deloc plictisitor! Vreau un demon, dar sa nu fie in totalitate demon. Nu sadic, insa indeajuns de sadic.
Cu parul lung… sau poate scurt. Nu trebuie sa fie invaluit intr-o ceata neagra; sa fie ceva colorat. Sa-mi placa. Trebuie sa ne intelegem, insa nu foarte mult. Ar trebui privit ca un joc, dar unde sa fim foarte seriosi… Sa ne desprindem sau nu de realitate? Totuşi, un joc, doar unul ai totul e bine. Perfect, insa nu foarte perfect. El o sa ma invete, iar eu o sa-l invat. Sa arate bine, dar nu exagerat. O fata trista, dar sa gazduiasca si zambete. Trebuie sa aibă aripi… lungi, de un rosu aprins si care sa-l ajute sa zboare, dar sa si cada. Daca se zdrobeste de pamant… sa nu moara, doar sa simta moartea. Sa ma inteleaga, dar in acelasi timp sa ma contrazica. Temeri… inexistente, doar propia persoana un posibil dusman. Sa gandeasca practic, totusi teoretic ar fi mai bine. Amandoua.
Lucifer… Sa fie Lucifer, un Lucifer doar al meu! Unul interesant si decis. Doar al meu.”

Capitolul 1:

-Nene-chan, ar trebui sa mergi la biblioteca de langa casa lui Takashi-san. Vei gasi acolo ceea ce cauti.
-Are carti de biologie?
-Bineinteles.
Zambetul lui Minako ma facea sa par neincrezatoare. Sunt sigura. Biblioteca de langa casa lui Takashi-san este printre cele mai vechi din oras. Sunt putine carti de biologie acolo. Nu ma duc.
-Nene-chan, nu ma privi asa. Stiu ca esti indecisa, dar ar trebui sa ai mai multa incredere in prietena ta, nu? Putin respect, te rog.
Parca acum aveam mai multa incredere. Iar am devenit indecisa. Trebuia sa stau sa ma gandesc. O sa ajung sa ma contrazic… din nou.
-O sa merg dupa ore.
-Asa te vreau, Nene-chan.
Iar devin neincrezatoare. Totusi, Minako va fi dezamagita daca nu ma duc. Oricum, nu cred ca am ce pierde. Urmatorul test la biologie va fi abia peste doua saptamani.
Dupa cum i-am promis lui Minako, dupa terminarea orelor am pornit spre biblioteca. Inca eram neincrezatoare. Vedeam totul ca pe o pierdere masiva de timp. Ma intreb ce face Neko-chi. Sigur ii este dor de mine… Sau poate nu. Azi dimineata am uitat sa-i dau de mancare, sigur ma uraste. Totusi, ultima data cand s-a intamplat asta nu arata de parca m-ar uri.
Ma uraste… nu ma uraste…
Am oftat. Chiar sunt o fire indecisa. Mi-am indreptat atentia spre drumul ce aveam sa-l parcurg. Nu trebuia sa merg prea mult. Liceul Seikon nu este departe de casa lui Takashi-san, presedintele consilului de elevi. Este un om care iubeste cartile, asa am auzit. Toti elevii il plac. El este cel care ia apararea studentilor atunci cand directorul este gata sa exmatriculeze pe cineva. Liceul Seikon nu este plin de delicventi, doar ca datorita unor clase din anul trei de studiu mai multe batai au avut loc in curtea liceului.
M-am oprit din mers. Ajunsesem. Era pentru prima data cand intram in bilioteca asta. Nu era foarte mare, insa indeajuns de mare; undeva la un nivel mediu. Deasemenea puteam sa fiu decisa intr-un anumit aspect: erau foarte multe carti. Sincer, nu ma asteptam la asta.
-Va pot ajuta cu ceva?
M-am intors in directia din care se auzi acea voce. Era biliotecara. Nu voiam sa o descriu, iar as fi ajuns sa ma contrazic. O sa spun doar de lucrurile cu care sunt deacord 100%. Era o femeie batrana, cu un ten albicios, aproape palid. Imbracata in yukata*, parea intradevar frumoasa. Tenul ei alb era intr-un contrast armonios cu rosul aprins al hainelor. Imi placea.
-Multumesc, dar nu e nevoie. Imi trebuie o carte de biologie, o voi cauta singura.
-Bine, atunci sa-ti spun macar unde o poti gasi. Mergi in partea de nord a bibliotecii. Sa nu te sperii daca este mai intunecat decat aici, acolo tineam cartile noi aduse.
-Arigatou gozaimasu**.
-Do itashimashite***.
Era o femeie politicoasa, formala si traditionala. Ce nororc sa intalnesc o asa bibliotecara!
I-am urmat sfatul si am mers in partea de nord a bibliotecii. Stiam sa ma directionez, desi eram indecisa. Cu fiecare pas pe care il faceam observam cum toata acea incapere devenea de din ce in ce mai obscura. Nu imi era frica de intuneric, niciodata nu mi-a fost.
Odata ce am ajuns in cel mai obscur loc din acea biblioteca, observ niste cutii pline cu carti. Probabil sunt cele despre care vorbea bibliotecara, cartile noi aduse. M-am asezat pe unul dintre scaunele ce imprejmuiau o masuta din lemn. Am luat prima cutie si am inceput sa ma uit dupa cartea de biologie.
Cred ca am cautat in jur de cateva ore, dar rezultatul era tot nul. Nu gasisem nimic. Nu eram eu degeaba neincrezatoare. Cel mai apropiat lucru de ceea ce voiam era un manual destul de vechi, care nu se mai folosea in scoli.
Am oftat adanc. Minako, iar m-ai facut sa-mi pierd timpul. Esti atat de rea… si totusi buna. Mi-am sprijinit capul de masuta din lemn. Avea un miros ciudat, care nu-mi placea. Lemn ud. Am ridicat capul, nemultumita. Observasem ca lucrul pe care m-am asezat nu era masa, ci o carte. Dubios, dar interesant. Am laut-o in mana. Nu avea nici titlu, nici autor. Ciudat, dar nu foarte. Era veche, dar mi se parea noua. Misterioasa, si totusi obisnuita. Imi placea!
Am luat-o fara s-o mai deschid si m-am intors in locul in care am intalnit-o pe bibliotecara. Era tot acolo, stand pe un scaun, tot din lemn. Citea si parea foarte atrasa de poveste.
-Eto… scuzati-ma. As putea imprumuta cartea aceasta?
Nu s-a miscat, insa si-a mutat privirea spre mine. Chiar era atrasa de carte. Probabil era interesanta, insa tindea probabil spre plictisitor. Femeia ma privea printre ochelari. Ma intreb daca chiar nu vedea sau ii purta doar de dragul modei.
Se ridicase de pe scaun, lasand cartea deoparte. S-a uitat la ceea ce voiam sa imprumut.
-Nu pare sa apartina bibliotecii. Nu are titlu si nici autor.
Eram trista.
-Banuiesc ca poti sa o iei. Probabil cineva a uitat-o aici. Pierderea lui, castigul tau, nu?
Eram fericita.
-Va multumesc inca o data.
Am luat cartea, am pus-o in ghiozdan si am iesit din biblioteca. Ma indreptam spre casa. Neko-chi si mama ma asteptau. Nu le place sa intarzii. Mereu erau triste cand veneam tarziu acasa. Neko-chi imi sarea in brate, nemultumita, iar mama ma privea ingrijorata, insa bucuroasa ca am ajuns in siguranta.
Luasem autobuzul pana acasa. M-am asezat pe unul dintre scaunele din fata, sprijinandu-mi capul de geamul aburit.
Ma intreb ce gateste mama. Sigur e ceva delicios, mereu e delicios! Iarna, mama mereu este binedispusa si dornica sa gateasca. Cred ca ii place iarna, dar o si uraste! Stiu ca o uraste! Intr-o iarna l-a pierdut pe tata. Trebuie sa o urasca, dar sa o si iubeasca. Intr-o iarna m-am nascut eu. Ce frumos. Sa iubesti si urasti in acelasi timp. Trebuie sa fii o persoana norocoasa.
-Domnisoara, am ajuns. Nu coborati? Vocea soferului m-a trezit din visare. Iar ma contraziceam!
-Ba da, multumesc.
Nu-mi placea zapada. Mereu gazduieste pericole. Aveam noroc deoarece casa mea nu era departe de statia de autobuz. In timp ce mergeam pe drumul acoperit de zapada puteam sa observ toate luminile aprinse. Mama probabil era ingrijorata.
Ma aflam in fata casei. Neko-chi statea in fata ferestrei, asteptandu-ma. Nu era suparata pe mine pentru ca am uitat sa o hranesc. E bine.
-Tadaima.
-Okairi, Nene-chan. Unde ai fost pana la ora asta?
Era ingrijorata.
-Pana la biblioteca. Aveam nevoie de o carte de biologie. Scuze daca te-am ingrijorat.
-Lasa. Nu e nimic. Ma bucur ca ai ajuns in siguranta. Haide, e aproape ora cinei.
Am aprobat-o, indreptandu-ma spre camera mea. M-am schimbat de uniforma si mi-am asezat cartile pe birou. Dupa cina voiam sa citesc cartea aceea.

yukata* - Imbracaminte traditionala japoneza pentru femei. Clik aici ca sa vedeti una.
Arigatou gozaimasu**- Multumesc foarte mult.
Do itashimashite***- Tradus mai liber ar veni "Cu placere".