Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Memento Non Mori

#1
[Imagine: Untitled-1-11.png]


primul memoriu

memoria este jurnalul pe care noi toti îl ducem peste tot cu noi.
-
oscar wilde-



Ce este viața dacă nu o aventură? O aventură a cunoașterii propriului eu. Viața! Acea stare în care sufletul tau coboară din astral pentru a cunoaște umanul. Sufletul tau începe să iubească, să simtă și să înțeleagă lumea odată cu tine. Dar ce se întâmplă atunci când dorințele tale devin și dorințele sufletului tau. Ce se întâmplă atunci când amândoi doriți ca viața să continue, ca ea să nu se termine. Când și tu și el plângeți pentru încă o zi , încă o bucurie, încă o iubire, încă o lacrimă, încă o inimă frântă. Ce se întâmplă atunci când sufletul refuză să te parasească pentru a se întoarce în astral, când tu ți strâns cu dinții de el refuzând să îi dai drumul de teama morții.

Dar ce este moartea? Cel mai cumplit lucru! Este starea în care totul te parasește, sufletul îți pleacă, ochii refuză să se mai deschidă, mintea ta nu mai visează, gura ta nu mai graiește, inima nu-ți mai iubește. Ah îngrozitor! Dar de ce ni se ia darul numit viața? De ce suntem pedepsiți? De ce murim? Oare? Oare de ce? Traim oare pentru a muri? Ne naștem oare pentru a sfârși în pamânt, pentru ca trupul nostru să putrezească, pentru ca dorințele noastre să se piardă în neant? Refuz, refuz să cred, am refuzat să cred!

Dar te-ai gândit vreodată că dincolo de moarte există renaștere? Te-ai gândit că dincolo de ființa umană există umbră? Te-ai gândit vreodată că dincolo de aparențe există cu totul o altă lume? Nu lua în seamă aceste întrebari, nu încerca să dai un raspuns, încearcă doar să reflectezi asupra vieții umane, asupra ființei tale.

De ce existam... de ce disparem... de ce suntem uitați? Mulți se întreabă asta însă sunt puțini cei care într-adevar gasesc raspunsul. Raspunsul existenței lor, raspunsul genezei. Sunt atâtea teorii, însa aproape nici una credibilă. Petrecem o viață în această lume și realizam la sfârșitul ei că nu știm de fapt nimic despre noi, nimic despre lume. Viața se scurge repede și cu fiecare zi ce trece suntem cu un pas mai aproape de moarte. Realizam prea târziu când mâna ei rece ne atinge obrazul și stoarce viața din noi, lasând în urmă doar un corp fară vlagă, nefolositor.

Am fost creați din lut și suntem destinați să sfârșim la fel! Este un cerc haotic am putea spune. Un cerc pe care îl putem controla, îi putem mari dimensiunile, însă niciodată nu vom ști când cercul va fi complet. Care este lucrul, ființa, sau forța ce închide acest cerc, terminând odată cu cercul și viața noastră? Mereu mi-am pus întrebarea aceasta, însa de fiecare dată sfârșeam prin a mă încurca în propriile idei. De ce? Nu este atât de greu, sunt de parere că îți ajunge o viață de om, o viață, fie ea de scurtă durată... o oră, o zi, o lună, un an sau de ce nu un veac. Nu este atât de greu... trebuie doar să vrei, dar nu vei ști niciodată dacă concluzia la care ai ajuns este una bună, sau din potrivă una rea.

Unii spun ca viața nu este deloc frumoasă, și o irosesc, lasând-o să treacă ca un val ce trece de-a lungul unei plaje. Uită să aprecieze valorile și bucuriile ei, uită că dincolo de valul negru ce se așterne peste gândurile lor există totuși o rază de lumină. Uită că dincolo de probleme există speranță. Speranță, un cuvânt frumos, plin de sentiment, cu înțelesuri diferite. Speranța că într-o zi va fi mai bine, speranța la viață, speranța la iubire. Aceste nuanțe ale speranței vin în culori diferite însa ele formează un tot, un tot ce reprezintă de fapt ideologia vieții noastre.

Dar cum e atunci când mori, oare regreți că nu mai ești sau poate că ești mulțumit și fericit că ai dus o viață frumoasă, plină de sentimente și amintiri placute, pline de clipe calde ce contrastează cu cele reci, dar din care ai putut trage o învățătură, o învățătură ce a contribuit la formarea ta ca om, ca ființă rațională. Tu ce înțelegi prin toate astea? Eu unul am renunțat de mult să mă gândesc. Era un timp în care mereu mă întrebam oare cum e, dar negasind un raspuns care să mă satisfacă renunțam. Nu îmi repeta greșeala, și încearcă să gasești aceste raspunsuri. Un sfat mic ce poate fi interpretat, tu să alegi, caci eu am ales la timpul meu.
Am ales dorința, dorința de a trai, dorința de a cunoaște lumea în care traim.

De multe ori am auzit expresia ”Cine suntem noi să punem la îndoială judecata lui dumnezeu?” dar mă întreb oare cine este acest ”dumnezeu” și cine este el să se joace cu viețile noastre. Încă din clipa în care vedem pentru prima dată lumina, încă de la prima respirație, primul sunet scos, suntem urmariți de umbra morții ce se hranește cu energia ce noi o emanam. Suntem sortiți pieririi încă de la primul zâmbet. M-am întrebat de multe ori oare de ce, de ce este așa, de ce nu putem schimba nimic? Dar dacă tot cea ce ști despre viața și moarte nu este adevarat? Ce ai face în momentul în care ai afla că tot cea ce ști despre oameni, despre tine, viața și moartea ta este doar o șaradă murdară. O minciună deghizată, ascunsă de ochii tai?

Nu vei cunoaște aceste lucruri, nu le vei realiza valoarea decât atunci când vei ucide. Doar în momentul în care vei simiți sângele adversarului prelingându-se printre degetele tale, când sângele roșu aprins iți va pata hainele, când îi vei simți gustul încântator, când îi vei simți caldura pe buzele tale. Doar atunci vei putea să realizezi cu adevarat ce este viața și ce este moartea. În momentul când ucizi devii conștient de valoarea propriei vieți și realizezi că ucigând un altul tu devii mai puternic, cu un pas mai aproape de a afla secretul vieții. Însă nu vei cunoaște cu adevarat aceste lucruri decât dacă vei fi tu însuți la un pas de moarte.

Spun aceste lucruri din propria experiență. Este o poveste veche de mii de ani, de pe vremea când lumea se închina și venera nu doar o zeitate, ci zeci. O vreme în care supranaturalul era ceva de temut nu doar povești de groază. O vreme în care dacă nu luptai pentru propria-ți viață mureai.

Timpul este patronul vieții. Este cel care îți decide sfârșitul. Dar, ce se întâmplă atunci când sfârșitul nu mai vine. Când timpul trece, scurgându-se tot mai mult, iar tu... Tu ramâi înghețat în timp fară să îmbatrânești fară să mori! Ție cine îți decide moartea? Nu este un mit, nu este un basm, totul este real, real ca soarele ce stralucește dimineața pe cer, luna și stelele ce ne veghează noaptea. Viața veșnică este un dar pe care doar cei puternici și curajoși îl pot primi. Trebuie doar să știe unde să caute și sa poată înfrunta pericolele ce îl așteaptă. Nu contează cât de greu este sau cât de mult trebuie să aștepți, rasplata va fi pe masură.

Cuvintele mele par probabil lipsite de sens, simple ideologii, gândurile unui fanatic, unui ateu ce nu ține cont nici de religie nici de principii. Poate că este adevarat, poate că nu, însă acestea sunt concluziile la care am ajuns traind o viață lungă plină de placeri pe acest pamânt. Nu, nu sunt un batrân decrepit care își aduce aminte întâmplari din trecut. Sunt un barbat tânar, însă posed cunoștințele și înțelepciunea unui batrân. Sunt un suflet vechi prins în corpul unui tânar.

Aberații! Minciună! Cum este posibil așa ceva? Acestea îți sunt probabil gândurile după tot ce ai citit, însă nimic din cele spuse mai sus nu e minciună. De ce aș minți? Ca să fiu sincer nu mai vreau să mint mi-au fost de ajuns sute de ani de minciună. Da sute, chiar mii. Mii de ani în care, m-am ascuns, în care m-am ferit să spun lumii ce sau cine sunt cu adevarat. Decenii de secrete și crimă pentru pastrarea acestora. Da am ucis, am ucis și ucid zilnic pentru a traii. Aș minți dacă aș spune că am ucis numai din nevoie. Nu, am ucis și din placere, placerea de a vedea culoarea stacojie a sângelui, placerea de a vedea cum victimele mor în mâinile mele.

Deja cred că ai facut legatura între viață, sânge și crimă, așa că ști deja cea ce sunt. Un vampir! Incredibil! Aceasta a fost și reacția mea în urmă cu mii de ani când am aflat de existența acestor creaturi. Monștri ce se hranesc cu sângele oamenilor nevinovați, ucigași nemiloși ce nu țin cont de lege sau principiile societății. De-a dreptul inuman! Însă este o concepție total greșită. Nu noi suntem adevarații criminali, nu noi suntem cei ce aducem suferința. Natura este cea care ucide zilnic, fară resentimente, fară a respecta dreptul la viață.

De ce ar trebui să acceptam ca viața noastră să se termine, de ce să acceptam și să îmbrățișăm moartea. Nu e oare un sacrilegiu să putrezești în pamânt, să fi hrană pentru micile vietăți ce traiesc în întuneric, ce se hranesc cu carnea din cadavrul tau. Nu e glorios să mori, nu e nici corect si nici nu face parte din soarta ta. Florile, lacrimile și amintirile nu te aduc înapoi și nici nu iți folosesc odată ce ai murit.
Aparențele înșeală și de multe ori miturile și legendele sunt minciuni. Când te gândești la un vampir îți imaginezi probabil o creatură cu urechi ascuțite, colți, unghii lungi, cu o piele extrem de palidă și ochi albicioși. O creatură ce nu poate ieși decât noaptea ce ucide in umbră și se teme să iasă in lumina soarelui. Sunt simple povești pe care eu sau alții asemenea mie le-au raspândit printre oameni pentru a ne pastra secretul.

traim printre voi, respiram același aer pe care voi îl respirați, ne bucuram de caldura soarelui la fel cum o faceți și voi și adoram precum voi să stam noaptea la lumina lunii.
Voi sunteți specimene atât de simple! Vă lasați înșelați de aspectul fizic și uitați să analizați totul in profunzime. Ne gasiți frumoși, irezistibili, încântatori și seducatori însă omiteți aspectul interior. Frumusețea adevarată stă în suflet, frumusețea fizică în cazul vostru este trecatoare, în cazul nostru este un dar menit să vă facă pe voi să vă simțiți atrași de noi.

Când spun frumusețe spirituală nu mă refer la un suflet curat, un suflet ce nu a cunoscut nici iubire, nici placere, nici dorință. Acela este un suflet slab. Mă refer la acea frumusețe interioară ce ne face să fim buni, să iubim, sa avem dorințe. Mă refer la acea parte din noi ce tânjește după minunile vieții. Chiar și un criminal, poate avea un suflet frumos atâta timp cât își respectă șansa la viață, șansa la fericire.

Este un pacat să ucizi, însă este un pacat și mai mare să nu lupți pentru propria viață. Nu te resemna. Nu lasa moartea să îți dea sarutul ei negru si dureros. Nu accepta veninoasa ei îmbrățișare. Odată ce te-ai dat batut totul este pierdut, pe vecie, nici cei dragi, nici preotul, nici macar propriul suflet nu te mai poate aduce înapoi. Doar oamenii slabi își așteaptă sfârșitul, doar cei ce nu au cunoscut viața, doar cei ce au trecut prin aceasta ca o frunză în bataia vântului.

Lacomia. Avariția, dorința, invidia, mânia și vanitatea iți sunt cele mai de preț calități, nu renunța la ele doar pentru că cei din jurul tau nu sunt de acord cu tine. Nu sunt pacate, sunt arme, arme ce te ajută să îți învingi soarta. Nu-i asculta pe cei slabi nu vor decât să te atragă de partea lor, să te facă să te simți inferior, muritor, un alt om printre alte milioane. Secretele lumii îți sunt ascunse, credința a devenit un mijloc de manipulare. Este ca un val negru ce îți întuneca vederea. Vorbele unui nebun vei spune, însă nu mă aștept să mă crezi după tot cea ce ai citit. Nu vreau să te conving să îmi copiezi filosofia.

dacă deja după doar câteva rânduri ai fost convins înseamnă că ești slab și nedemn să lupți cu tine și ceilalți pentru existența ta. Citește în continuare și vei afla de unde vine această filosofie și cum a luat ea naștere. Este o poveste veche de mii de ani, ce nu poate fi spusă prin vorbe ci doar prin cuvinte scrise.

Numele meu este Edan! În rândurile ce vor urma îmi voi așterne întreaga mea viață. Voi pune în fața ta o poveste lungă, plină de mister, dragoste, pasiune și crimă. Voi dezvalui secrete ce au fost pastrate milenii, voi încalca regulile nescrise după care cei asemenea mie s-au ghidat tot acest timp. Fac toate acestea din pura placere și pentru ca vreau ca lumea să știe ca noi existam. Nu noi suntem cei ce trebuie să se teamă, noi suntem cei puternici, noi suntem vânatorii, iar voi sunteți slabi, o pradă ușoară ce se lasă cucerită de priviri și vorbe dulci.

Nu voi începe această poveste prin a îți spune cum am fost creat sau de ce sau cine îmi este creatorul. Aceasta este una din legile nescrise ale vampirilor. Atunci când spui altcuiva cine îți este creatorul sau numele persoanelor dragi, aceste secrete se transformă în arme împotriva ta. Dar nu mă tem de aceste lucruri, nici un vampir în viață nu este îndeajuns de nebun încât să mă provoace, toți se tem de mine, iar deciziile mele sunt lege. Consider doar că dezvaluirea acestui secret trebuie să o fac mai târziu într-un alt capitol. Dacă vrei să îmi ști cel mai ascuns secret - originile mele, atunci va trebui să îmi suporți narcisismul, sarcasmul și vanitatea.

Vreau ca tu să realizezi că tot cea ce citești este adevarat și nu o simpla poveste, vreau ca tu să cunoști suferința prin care cei ce mă întâlneau au trecut, durerea prin care victimele mele au murit.
Fară milă, fară scrupule, fară suflet, fară a privi înapoi. Distruge sau vei fi distrus. Acestea sunt învățăturile pe care le-am primit încă de la vârsta de cinci ani. Fi întotdeauna cu un pas înaintea adversarului, ucide înainte să fi ucis, indiferent de mijloace trebuie sa îți atingi scopul. Acum un copil de cinci ani abia învață să distingă placerea de durere și nu are nici cea mai vaga idee ce înseamnă viața sau prin ce va trebui să treacă pentru a trai. În acele timpuri trecute la cinci ani începeai pregatirea spirituală spre a deveni un soldat, urmând ca mai târziu să îți dai viața pentru poporul tau.

La șapte ani ajungeai deja la stadiul în care ți se permitea să folosești o sabie adevarată. Lungă de un braț, în așa fel încât să joace rolul unei prelungiri a brațului și nimic mai mult. Puteai astfel să îi simți respirația adversarului atunci când îl ucideai.
În acea vreme aceste lucruri faceau parte din sfera normalului. Era normal, în ciuda suferinței, atunci când un copil de numai șase ani murea în timpul unui antrenament. Era normal ca moartea acelui copil să aducă rușine în familia sa. Victoriile, curajul și puterea erau monede de schimb pentru a câștiga aprecierea celor din jur.

Nu eram învățați să luptam pentru o cauză sfântă, sau să ucidem în numele zeilor, așa cum nu cu multe secole în urma voi oamenii v-ați omorât între voi. Inquisitio haereticorum, pata neagră din istoria voastră, în care oamenii ce se opuneau dictaturii bisericii erau torturați și arși de vi. Femei, barbați și copii de-o potrivă, cei ce nu se supuneau, erau acuzați de erezie. Unuia care s-a ratacit, arată-i la calea cea bună, dacă el refuză să o urmeze, atunci obligă-l ca o dovadă de iubire creștinească a aproapelui tau. Ereticii sunt oi ratacite pe care pastorul creștin cu toiagul și ciomagul aduce copii înapoi în turmă. Tortura este legitimă, pentru că ea nu strică sufletul ci numai carnea pacatoasă. Care sunt animalele, fiarele în acest context noi, cei ca mine sau cei ca voi.

Nu știți nici macar jumate din poveste. Nu a existat nici o grațiere, nici o pedeapsă ușoară, toți așa zișii eretici au fost uciși voluntar sau involuntar. Tortura la care preoții îi supuneau era cumplită. Oameni nevinovați au fost obligați să meargă încalțați în sandale de tortură, în talpa carora erau batute cuie, erau forțați să meargă kilometrii întregi pentru ca sufletul lor să fie purificat. Am vazut femei și copii suspendați de picioare cu capul în jos si lasați așa ore, zile întregi. Femei nevinovate acuzate de erezie sau vrajitorie închise în așa zisa fecioară de fier. Imaginează-ți o femeie supusă la o astfel de tortură, strapunsă de zeci de piroane în mâini, picioare, stomac, chiar și ochi si lasată să agonizeze ore întregi până când trupul ei ceda în fața morții.

Crud! Dar este purul adevar. Imaginează-ți copii ce încercau să își salveze parinții de la focul rugului și care sfârșeau în același mod ca și parinții. Nu și-au putut îndeplini cauza, nu au putut ajunge la cei pe care vroiau să îi extermine. Nu se puteau atinge de un vampir sau de o vrajitoare adevarată, așa că s-au folosit de legaturile ce îi țineau legați pe aceștia, familia umană. Au inventat o scuza patetică spunând că toți sunt eretici, ca aceea este voia ™ ™domnului ™ ™. Secole de tortură, de sânge nevinovat varsat doar în speranța că un vampir sau o vrajitoare se va duce de bunavoie și va accepta moartea. Rezultatul a fost cu totul altfel. Cei tineri, vampirii ce își pierduseră familiile în urma inchiziției au ucis fară milă și fară regrete conduși de ură și dorința de razbunare.

Au ucis membrii ai bisericii, oameni de rând ce au ajutat la prinderea celor torturați, sau care au simțit o placere enormă vazând acele suflete murind pentru nimic. Unde este dreptatea în toate acestea, unde este umanitatea și rațiunea pe care voi pretindeți că o aveți? Una din legile primordiale spune: să nu ucizi!  preoții și cardinalii au încalcat aceasta regulă de sute de ori, mințindu-i pe alții și pe ei înșiși că este în numele domnului. Amin!  spuneți că cei ca mine sunt creaturi fară suflet, ucigași fară milă, fară regrete, care nu se gândesc decât la sânge și crimă, dar oare preoții voștri ce erau în acele timpuri dacă nu criminali, monștri fară milă, fară regrete. Lasă-mă să îți spun un adevar despre suflete.

Sufletul fiecarui om are voință și gândire proprie, el simte, cunoaște, vede, iubește și vorbește prin tine, îți șoptește gândurile lui, în timp ce tu ești inconștient de acest lucru. Sufletul este acel ceva ce face o ființă puternică, în suflet se regasește adevarata forță și inteligență a unui individ. Fară el cu toții am fi precum o scoică fară perlă, o simplă scoică printre alte câteva milioane. Sufletul ne face unici pe fiecare în parte. Ai facut vreodată ceva rau, iar apoi te-ai simțit vinovat, ai regretat acel lucru? Aceea este conștiința, vocea sufletului tau. În mare parte sufletele sunt bune însă sunt și acele suflete rele din care se nasc criminalii, hoții și alți asemenea oameni. cei ca voi!  la asta te gândești.
Însă nu sufletele depind de noi ci noi de ele, noi suntem pamântul, iar ele sunt apa. Noi nu putem trai fară ele, însă ele fară noi pot.

Eternitatea și singuratatea sunt cele care determină un suflet să aleagă un om spre a îi fi partener.. Ele caută înțelegere, caută un loc unde să se refugieze, un loc cald, tânjesc după carnea ce ne da nouă viață. Cum am spus un suflet este etern și poate da acest dar unui om doar atunci când cei doi sunt în deplină armonie, când și sufletul și omul își doresc și iubesc același lucru.

Religia veche, religia despre care el vorbea, cel care a murit și a primit darul celor stinși, era o religie a sufletelor, o religie ce vorbea despre puterea de decizie a unui suflet asupra ființei umane, cum suntem cu toții simple învelișuri în așteptarea lor. Dar, cu mult timp în urmă această religie a fost alungată și odată cu ea și șansa la divinitate a ființei umane. Omenirea a creat zei, le-a dat nume, și sa închinat lor din nevoia de a aparține unui grup. Dar servind acești idoli adevarata religie, adevaratul divin a început să se stingă ușor până când doi oameni necugetați și-au riscat tot ce le era mai de preț: viața și sufletul în speranța că vor putea vorbi cu acești zei și că vor putea ascende la divinitate, devenind astfel zei.

Și așa au aparut cei ca mine, creaturile divine, pazitorii vechii religii, cei trimiși să aducă mânia celor stinși asupra omenirii. Apocalipsa a început cu mult timp în urmă, cu mii de ani înainte ca dumnezeul  vostru să apară. Dacă am fi vrut cu toții să vă facem să vă închinați în fața noastră să ne considerați zei am fi reușit caci vă suntem superiori. Noi nu murim, avem de zeci de ori forța unui om și viteza acestuia, unii dintre noi pot citi gânduri doar uitându-se la voi, alții vă pot pune în transă, alții vă pot paraliza sau vă pot induce senzația de durere doar cu un simplu gând, sau în cazul meu să vă ard de vii cu o simpla privire. Nu ați fi avut nici o șansă.

De-a lungul timpului au existat sute de vampiri care au vrut să vă transforme în sclavi sau în saci de sânge care erau gata să își dea viața la orice ora pentru a îndeplini voia zeului. Dar mereu au existat cei ca mine care s-au opus și care s-au luptat cu propria lor rasă, sau în multe cazuri cu proprii copii , pentru a îi salva pe cei ca voi. De ce am facut asta? Nici noi nu știm. Probabil pentru faptul că vă gasim fascinanți uneori, cum încercați să supraviețuiți fiecarei zile, cum vă încapățânați să negați orice lucru ciudat de natură paranormală, cum vă temeți de lucruri minore în timp ce nu vă temeți de adevaratul pericol, spunând: e doar un mit! 

Nu am știut niciodată de ce ne-am opus și de ce v-am salvat. O alta teorie pentru a ne justifica acțiunile este faptul că ne place vânatoarea, ne place sunetul pe care îl scoateți atunci când realizați cu adevarat cea ce suntem, ne plac spasmele voastre, ochii voștri stralucind, plini de lacrimi, de frică. Ne place cum vă dați ultima suflare.

După toate acestea încă ne consideri animale, atunci acei preoți despre care vorbeam ce sunt? Ei au ucis mii fară să le pese, iar noi am salvat din mâinile lor zeci, sute de oameni nevinovați și demni să primească sarutul nostru rece și să devină puternici pentru a își gasi razbunarea. Încearcă să accepți asta traim într-o lume în care crima a devenit o moneda de schimb pentru a ne pastra propria viață. Oricine s-ar transforma într-un animal dacă ar trebui să își salveze viața. Dacă ai avea o arma și ai fi atacat de o persoană ți-ai accepta moartea în loc să folosești arma pe care o ai și să îți ucizi atacatorul, să îți salvezi viața ta în schimbul vieții lui. Acest lucru îl facem noi. Facem cea ce este necesar pentru noi, pentru viața noastră.

Dar ajunge cu latura întunecată a umanității, nu acesta este scopul meu, nu vreau să demonstrez superioritatea noastră, nu vreau să critic ci doar să povestesc cea mai veche și mai palpitantă aventură pe care am parcurs-o și încă o parcurg, viața. Vreau ca tu să fi martorul memoriilor mele, vreau ca tu să ști de ce mi-am vândut sufletul lunii și soarelui, de ce mi-am vândut trupul sângelui și eternității și ce am primit în dar pentru acest schimb.

Viața mea poate fi descrisă de un simplu cuvânt: dorință. Da, mereu m-am lasat condus de dorință și am facut întocmai cum mintea și sufletul îmi dictau, niciodată nu m-am gândit la consecințe sau la ceilalți, doar eu contam. Am luat din copacul vieții fructele cele mai frumoase, am cules din vârful acestuia frunzele cele mai verzi și mi le-am facut cunună.

Nu am ascultat de nimeni, muzica lor nu ajungea la urechile mele caci acestea ascultau deja melodia dorinței. Nu am ascultat nici de creatorul meu, care în ciuda încapățânarii mele m-ar fi putut opri, dar mă iubea prea mult. Și-ar fi blestemat întreaga existență dacă știa că forțându-mă să fac ceva mă va face nefericit. Dar nu mi-a interzis niciodată în cei doua mii șase sute de ani să fac cea ce îmi doresc, dorințele mele erau pentru el porunci, se transformau imediat ce le auzea în dorințele lui. Gasea încapățânarea și vanitatea mea amuzante și placute privirii.
Un foarte bun exemplu este inchiziția.

În ciuda evenimentelor ce se petreceau în jurul meu eu eram într-un extaz total. Știam că acțiunile bisericii nu vor fi trecute cu vederea, știam că cei vânați se vor transforma în vânatori și că fiecare om, femeie sau copil, că fiecare preot, cardinal sau inchizitor va suferi înzecit durerea pricinuită oamenilor nevinovați. Mă hotarâsem să nu intervin orice s-ar fi întâmplat.

Când copii își plângeau parinții, când femei și barbați de-o potrivă ardeau pe rug și mureau în chinuri groaznice eu gustam în fiecare minut din placerile vieții. Vedeam în fiecare zi soarele în adevarata lui splendoare așa cum doar ochii unui vampir pot, îmi alegeam cel mai apetisant și cel mai frumos mirositor vin al vieții, hranindu-mă cu el, lasându-l să îmi curgă prin vene să-mi încalzească pielea rece, să mă facă să îmi simt fiecare celulă din corp tremurând în timp ce el se plimba prin acesta facându-mă mai puternic și prelungindu-mi viața.

Dar urma să îmi rup juramântul cum că nu voi interveni în ziua de 24 iulie 1567 când o persoană dragă mie urma să fie arsă pe rug. Eram în Germania în acea perioadă împreună cu creatorul meu, Hektor și cu un alt vampir pe nume Johann în casa caruia stateam. Toți trei cazusem de acord că noi nu aveam nici un rol în acest macel, nici o rudă de-a noastră nu mai era în viață pentru a o salva, iar familiile celorlalți vampiri nu erau problema noastră.

În zilele în care erau execuții, ne duceam să urmarim spectacolul, pentru a vedea cât de inventivi erau oamenii. În fiecare saptamână vedeam noi zone torturate, noi metode. Prea multă muncă spunea Johann œde ce se chinuie cu tortura când ar putea pur și simplu să îi decapiteze. Ah, nu fac decât să dea sângelui un miros de putred, aceștia nu mai sunt oameni sunt cadavre vii! mereu facea glume pe seama mea spunând că seman foarte mult cu acești inchizitori. œ Și tu și ei, dragul meu Edan, mutilați corpul victimei, ei o fac pentru a obține raspunsuri și fac asta într-un mod neelegant și demn de dispreț, iar tu o faci din placere, dar cel puțin tu îți torturezi victimele într-un mod elegant oferindu-ie placere în timp ce le omori! Ai fi un excelent inchizitor, tată, și încă unul foarte chipeș, femeile condamnate probabil ar muri fericite.

Puteai conta pe Johann când venea vorba de a destinde atmosfera, numai el putea transforma haosul în ordine și să te facă să râzi. Era 23 iulie 1567 ziua urmatoare pe 24 urmau să fie cinci execuții simultane toate prin ardere pe rug. Cu toții erau acuzați de erezie, vrajitorie și satanism. Înafara de noi în Berlin mai veniseră alți patru vampiri tineri ce nu aveau mai mult de douazeci de ani de când fuseseră transformați. Ne simțiseră pe noi și realizaseră că Johann era cel ce deținea controlul asupra Berlinului. Vânau prin satele din apropiere stând departe de oraș. Sosirea lor cu doar o zi înainte de execuție dovedea faptul că cel puțin patru dintre condamnați urmau să fie salvați. Ziua urmatoare se anunța a fi interesantă.

Cu puțin noroc vom vedea vampiri tineri arzând sau eu și Hektor va trebui să dam foc Berlinului. Mă întrebam în sinea mea care îmi surâdea mai mult. Hektor râdea de fiecare dată când trecea pe lângă mine, nu se putea abține să nu îmi citească gândurile. ești incorigibil, chiar ai de gând să nu faci nimic? Chiar ai da foc Berlinului!  Îmi placea atunci când Hektor râdea, avea un râs cristalin și molipsitor, nu te puteai abține să nu râzi odată cu el. Însă focul meu de vampir sau Berlinul arzând nu au avut loc din cauza unui oaspete surpriză, cineva pe care nu mi-aș fi dorit în acel moment să vad.

Numele ei era Medeea și era una dintre cele mai frumoase femei din câte întâlnisem, însă și una dintre cele mai puternice. Dacă avea timpul necesar pentru a se pregati putea ucide fară prea multe probleme un vampir obișnuit. Vizita ei nu aducea niciodată vești bune. Chiar dacă era umană pielea ei era de un masliniu deschis însă avea acea stralucire acea culoare, acel parfum specific unei ființe batrâne. Era om, dar unul foarte batrân. Era mai batrână decât mine. Era probabil cea mai puternică vrajitoare prima dintre cele șase ce reușiseră să stapânească moartea.

În trecut avusesem parte de iubirea ei, chiar dacă știa cea ce sunt nu se simțea inferioară, nu ii era frică ba din potrivă era tot mai atrasă de mine. Asta până când eu am refuzat să îi îndeplinesc cea mai arzatoare dorință, aceea de a purta în pântecele ei un copil al meu. Nu am vrut, ideea de a avea copii după cea ce se întâmplase cu copilul meu în trecut când încă eram om mă îngrozea. Și în plus un copil al carui tată este un vampir este destul de periculos, nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă noi doi am fi facut așa ceva . Am tradat-o facând-o să creadă că face dragoste cu mine, hipnoza e una din preferatele mele atunci când vine vorba de înșelat o persoană.

O simplă privire adânc în ochi și vorbe spuse pe un glas fin și pot face pe oricine să creadă tot cea ce spun.
Când a realizat în sfârșit că nu purta în pântece copilul meu a jurat că va gasi o cale să platesc pentru asta. A spus că nu va conta cui va trebui să își vândă sufletul pentru a mă omorî. Prezența ei aici era oarecum tulburatoare, Medeea nu era persoana care să uite ușor și nici persoana care să ierte sau să ridice un blestem. Fața ei mică și ovală încadrată perfect de parul negru ondulat lung până la umeri, bogat precum coama unui leu, ochii de un albastru perfect, buzele rotunde o faceau să pară un adevarat demon, gata să ucidă. Nu puteam să îi citesc gândurile, gasise o cale să mă oprească, iar tacerea mă înnebunea. Statea în dreptul ușii privindu-mă adânc în ochi fară a spune nimic.

-Medeea, o vizită... Neașteptată, nu îți stă în fire! Ce te aduce pe aici? Mi-a sosit oare în sfârșit ceasul? Am spus eu mișcându-mă repede din calea ei pentru a o invita înauntru. Ar trebui să îmi fie frică, sau trebuie să fiu calm sau poate ar trebui sa mă panichez nu-i așa. Oh, Medeea dulcea mea Medeea tu nu obosești încercând în zadar să mă omori?

-Nu! Taci, taci ah, Edan nu... nu e vorba despre tine... ah am să regret asta. Vocea îi era palidă, moale și de nerecunoscut, nu mai era seductivă cum era odată nu mai era la fel de caldă. Era rece și oarecum în spatele ei se ascundea teamă. Dar era absurd! Medeea nu a știut niciodată ce înseamnă frica. Sunt martorul acestui lucru. Era rece și calmă în fața oricarei provocari. Am venit să... Am venit să te rog ceva. Cuvintele au venit la început cu ezitare dar când a terminat cea ce avea de spus am fost surprins nu o mai recunoșteam. Nu ar fi cerut niciodată ajutor nimanui nici macar dacă viața ei ar fi depins de asta, și în nici un caz mie, mă ura prea mult.

-Tu îmi ceri mie ajutor? Ultima dată când ne-am întâlnit ai încercat să îmi strapungi inima cu un cuțit. De ce te-aș ajuta. Cred că totul face parte dintr-un plan al tau. Țin să te anunț de pe acum că nu va reuși. Când vei obosii oare? Când vei accepta oare că eu nu sunt precum alții asemenea mie, pe care îi poți distruge când dorești? Medeea, dulcea mea Medeea uită trecutul uita ce s-a întâmplat acum douazeci și cinci de ani, de ce continui să te torturezi traind în trecut? Înțelege odată pentru totdeauna, m-am saturat să îți repet, eu nu voi muri decât atunci când eu îmi voi dori asta.

-Ai meritat totul și as face orice dacă aș ști că așa vei muri, dar nu... nu pot am nevoie de tine... el are nevoie de tine.

-El? Athos? Despre ce vorbești? De ce îl implici pe Athos în asta.

-Athos va fi executat mâine. Edan te rog, el este pentru mine motivul pentru care continui să traiesc. Salvează-l și voi uita tot ce a fost între noi, totul va fi ca înainte. Te rog. Nu o vazusem niciodată plângând, era puternică și mereu dură, însă Athos fusese pentru ea ancora ce o ținea legată de lume singurul lucru ce o ținea în viață, pierduse totul în afară de el.

-Dar, dar ...ce caută Athos în Germania? Cum a ajuns aici? Cum a dat de mine?

-Te caută pe tine, vrea să îl transformi, poartă până și pandantivul tau, îl ține aproape de inima lui. Până la urmă pandantivul este și motivul condamnarii lui. Dintre toate pandantivele din lume tu i-ai dat o pentagramă. Si nu mă întreba cum te-a gasit, nici eu nu știu, niciodată nu l-am învățat sa folosească vraji puternice precum una de urmarire. Dar nu mă miră, este până la urmă fiul meu. Spuse aceasta râzând sec, ca și cum un simplu zâmbet i-ar fi rupt inima în bucăți.

-Voi face tot ce pot, dar nu azi nu putem face nimic azi. În oraș au sosit azi dimineață alți patru vampiri. Se pare că planuiesc același lucru ca și noi. Sunt cinci execuții, dacă cea ce spui este adevarat unul din ei este Athos restul sunt rudele acelor vampiri. Îi vom lasa pe ei să fie momeala în timp ce eu îl voi lua pe Athos. Tu va trebui să faci ceva cu mulțimea, o iluzie ar fi perfectă. Nu îți face griji voi face tot ce îmi stă în putință pentru Athos, dacă va trebui să dau foc mulțimii pentru a îl salva o voi face.

-Edan, se auzi vocea lui Johann, planul tau nu mai are nici o valoare, trei dintre acei vampiri sunt morți, cel mai batrân dintre ei, cel cu parul lung i-a omorât pe ceilalți. Se pare că acum așteaptă, defapt te așteaptă pe tine, știe cine ești.

-La dracu, dracu să îi ia de tineri de ce dintre toți batrânii ei trebuie să mă aleagă pe mine de ce? De ce mereu atunci când am lucruri importante de facut apare câte unul și îmi dă toate planurile peste cap. Dracu să îl ia, dacă vrea să moară atunci îi voi îndeplini dorința bucuros, oricum planuiam să îi omor pe toți patru.

-Mă simt jignit, Edan, spuse Johann accentuându-mi ironic numele.
-Tu dragul meu ai fost special, si vei ramâne mereu special, nu te-aș fi lasat să mori, nu mi-aș fi putut niciodată ierta asta. Ai fost copilul meu cu mult înainte de a lua decizia de a te transforma. Pentru mine ești și vei ramâne mereu acel mic copil cu parul lung și creț, prins la spate cu o panglică verde. Ești baiatul meu cu ochi ca marea, copilul meu cu ochii de lapis lazuli. Nu te mai pune niciodată la același loc cu toți nou nascuții, ei nu se compară cu tine sau creatorul lor nu se poate compara cu mine. Ești copilul meu, iar copii mei sunt mereu speciali.

-Modest ca de obicei... tată, spuse acesta zâmbind ironic.

-Edan! Athos! Spuse Medeea agitată.

-Se pare că totuși voi face ceva nebunesc! Chiar nu îmi placea ideea de a îi lasa pe cei patru să fie momeală, nu ar fi fost palpitant. Dacă nu pot să dau foc întregii mulțimi atunci macar să îl salvez pe Athos cu stil.

-Nu! Se auzi vocea fermă a lui Hektor. Nu te voi lasa să faci asta , ți-ar putea da foc chiar în clipa când te-ai apropia de cardinal. Nu face asta!

-Hektor, tată, liniștește-te nu mă pot rani, focul lor nu poate ucide unul ca mine, e mult prea rece pentru a mă rani ști asta. Și nu îți face griji nu vor avea ocazia să spună ceva în cazul în care își vor da seama că sunt un vampir, am spus eu pentru a îmi calma parintele.

Nu suportam să îl vad pe Hektor suparat, nu doream să îl fac să sufere, însemna prea mult pentru mine, eu însemnam enorm pentru el. Era de ajuns să îmi imaginez chipul lui trist pentru a mă calma atunci când urma să fac ceva de-a dreptul nebunesc. Suferise destul înainte să devin copilul sau, eu eram ultimul lui copil, singurul la care e ținut și ține în continuare, singurul care reușise să îi aline durerea lasată în urmă de pierderea propriului sau creator.

Tristețea îi transformă complet chipul, dispare de pe acesta zâmbetul acela divin ce iți unge inima și îți umple sufletul de fericire, ochii aceia verzi încep să palească capatând o nuanță stranie de verde murdar neplacut. Buzele lui pline se încleștează într-o linie perfect dreaptă, dând impresia unui trup gol fară suflet, chinuit de sentimente și vinovăție.

Urasc aceasta imagine a lui și încerc mereu să îl fac să se simtă bine, să fie fericit și mândru de mine. Vreau să pot vedea mereu acel verde sclipitor din ochii lui, acel zâmbet molipsitor, acea privire caldă și plină de afecțiune. Chipul lui deschis privindu-mă cu mândrie, încercând să îmi imite gesturile doar pentru a mă face să râd. Îmi place enorm atunci când își dă cu mâna în parul lui negru lung până la umeri și fin ca matasea. Vorbesc de parca abia ieri am fost renascut, de parcă aș fi un nou nascut ce doar în urmă cu câteva ore ar fi primit darul nemuririi. Dar contrar aparențelor, între noi mereu a existat respect, prietenie și înțelegere, afecțiune și dragoste.

așa cum mi-a șoptit la ureche în ultimele mele clipe umane ™ ™ de azi înainte eu îți voi fi tată, frate, copil și prieten, vom fi împreună mereu caci legatura dintre noi nu va putea fi ruptă de nimeni fie el vampir sau om. Fi mândru caci tu vei fi unic printre cei ca tine, tu ești al treilea dintre cei creați prin sânge. Fi mândru caci reușești prin prezența ta să faci un suflet trist și blestemat, batrân și vinovat să simtă din nou mângâierea fericirii. Dormi acum copilul meu, bea din sângele meu și îmbrățișează eternitatea ™ ™

-Deci care este marele tau plan, tată, adaugă Johann zâmbind ironic. Lasă-mă să ghicesc e ceva nebunesc daca ai reușit să îl enervezi pe Hektor.

-Ai putea spune și asta! Da e nebunesc, iar tu mă vei ajuta. Te simți destul de puternic încât să te lupți cu mine astazi în fața bisericii? Va trebui doar să încerci să mă oprești, apoi eu îl voi ataca pe cardinal pentru a fi prins și întemnițat. Pentru o asemenea faptă sigur mă vor condamna direct la ardere pe rug mâine alaturi de cei cinci. Cu puțin noroc mă vor întemnița împreună cu Athos, și chiar dacă nu se va întâmpla îmi va fi extrem de ușor să evadez și să îl iau și pe Athos. Medeea aici apari tu. Va trebui să te asiguri că nimeni pe o rază de doi kilometri nu mă va vedea pe mine și pe ethos ieșind din închisoare. Am spus eu repede intr-o rasuflare.

-E ușor, spuse femeia.

-Edan, spuse Hektor venind aproape de mine prinzându-mi capul în mâinile lui, uitându-se insistent în ochii mei, vorbind cu mine telepatic. te rog fi rapid și concentrează-te pe Athos, ceilalți nu contează. Ai grijă, nu spun că oameni ar fi în stare să îți facă ceva dar, acel vampir cu parul lung chiar dacă e tânar pare destul de puternic. Dacă te va ataca nu ezita nici o clipă, nu îl întreba ce vrea nu poți ști ce ascunde, ucide-l. Te voi urmarii din umbră, nu voi intervenii decât dacă e cazul. Te rog, ai grijă fă asta pentru mine, a spus acesta sarutându-mă pe frunte, nu vreau, defapt nici nu vreau să mă gândesc la asta...

-Hektor, nu mă vei pierde, voi fi mereu alaturi de tine, amintește-ți ce mi-ai spus în acea seara. Nu se va întâmpla nimic, am spus eu batându-l pe umar, ai încredere în mine.

-Am, Edan, am dar... Nu pot să uit, nu pot chiar și după atâția ani nu pot, de aceea chiar dacă sunt conștient că nu poți fi ranit ușor, că nu mulți sunt cei care se pot lupta cot la cot cu tine, totuși mi-e teamă, mie teamă pentru tine, mi-e teamă ca voi ramâne singur...

-Urasc când faceți asta, mereu vorbiți așa, chiar e atât de greu să folosiți cuvinte, spuse Johann. Hektor, probabil e o povară să îl ai pe Edan mereu în mintea ta, să îți poată citi fiecare gând, fiecare reacție.

-Hmm, nu e chiar atât de rau, cuvintele pot fi false uneori, pe când gândul e pur și nemincinos, spuse Hektor.

-Medeea, am spus eu, ești pregatită, Johann?

-Da, spuse Johann entuziasmat.

-Desigur! Edan... vreau să ști că îți sunt recunoscatoare pentru cea ce faci pentru Athos. Înseamna foarte mult pentru mine. Încep să înțeleg de ce m-ai tradat atunci, încep să vad motivele din spatele faptelor tale. Nu m-ai înșelat din placere sau orgoliu, ai facut asta pentru că așa era cel mai bine, știu asta acum, mi-ai dovedit-o acceptând atât de repede să mă ajuți, mi-ai dovedit prin afecțiunea ce i-o porți fiului meu, știu cum îl privești, știu ca îți aduce aminte de trecut. Vreau să ști că dacă dorința lui este să devină un vampir nu mă voi opune, știu că în mâinile tale se va transforma într-un barbat minunat. Îți mulțumesc din tot sufletul și îți cer iertare!

-Medeea...
===========================================
Aștept criticile voastre si chiar va rog sa va spuneți parerea sincera deoarece contează enorm de mult pentru mine.
[Imagine: 359k875.png]
I will fight, one more fight
Don't break down in front of me.
I will fight, one more fight
I am not the enemy.
I will try one last time
Are you listening to me?
I will fight, the last fight
I am not your enemy.

Fiction:
Memento Non Mori
Iris Infinit
Midnight Waltz
Retroversus



Răspunsuri în acest subiect
Memento Non Mori - de Lucifer - 06-06-2010, 12:31 AM
RE: Memento Non Mori [+18] - de Lucifer - 11-04-2011, 02:55 AM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Ich. - 13-04-2011, 12:39 AM
RE: Memento Non Mori[+18] - de BloodyInnocence - 14-04-2011, 08:24 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Lucifer - 09-05-2011, 11:16 AM
RE: Memento Non Mori[+18] - de BloodyInnocence - 09-05-2011, 12:48 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Ich. - 19-05-2011, 12:12 AM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Dark Blue - 29-05-2011, 06:52 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Katniss - 31-05-2011, 06:38 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de BuBuLiNa - 31-05-2011, 11:48 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Lucifer - 12-06-2011, 08:06 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Lucifer - 12-06-2011, 09:31 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Dark Blue - 12-06-2011, 10:07 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de BloodyInnocence - 13-06-2011, 04:38 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Ich. - 16-06-2011, 12:15 AM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Obs3ssion - 04-07-2011, 10:48 AM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Miss Serenity - 19-08-2011, 07:20 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de Lucifer - 25-12-2011, 10:02 PM
RE: Memento Non Mori[+18] - de BloodyInnocence - 25-12-2011, 10:34 PM
RE: Memento Non Mori - de Leontina - 21-01-2012, 07:27 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Mori De Ciuda Barbie + 16 Capsunica 2 2.544 24-02-2012, 11:29 PM
Ultimul răspuns: CyBeR
  Alege... lupta sau mori Nywa 11 7.698 28-01-2012, 11:05 PM
Ultimul răspuns: Nywa
  Vrei sa Mori? What's my NaMe?? 1 2.415 21-04-2010, 02:44 PM
Ultimul răspuns: Zăpă


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)