21-04-2010, 07:52 PM
Capitolul XV
Consiliu de Razboi
A trecut o saptamana de la acea intalnire cu cei trei conducatori. O saptamana in care Angelique nu m-a scapat secunda din ochi, in care a trebuit sa invat o multime de lucruri. De la istoria vampirilor pana la lectii de cum pot sa devin un lider bun, cum pot sa ma impun. Ma pregatea pentru aceasta zi. Ziua in care avea sa se tina primul consiliu de razboi la care aveam sa particip. Inteleg de ce este asa de ingrijorata, dar eu nu simt nici un pic de emotie. Am m-ai participat la astfel de consilii pana acum cu tatal meu. Stiu cum merg treburile si de obicei sunt chiar foarte plictisitoare. Nu inteleg de ce este ea atat de nervoasa.
-Credeam ca stiu in ce ma bag, dar nu faceam decat sa ma amagesc. Ce ma astepta in acea camera nu mi-as fi putut inchipui nici intr-un milion de ani. Imi povestisera despre celelalte creaturi care existau in intuneric si printre muritori, dar stiti vorba aceea: pana nu vezi cu ochii tai nu crezi. Asa eram si eu, marturisesc eu celor din jur.
Intr-un sfarsit a venit ora. Ma imbrac cu hainele pe care angelique le-a pregatit special pentru aceasta intalnire. O camasa cu dantele la maneci si in fata, alba, o tunica albastra ca cerul cu nasturi arginti si o pereche de pantaloni din stofa albastrii, la fel ca tunica cu doua linii albe exact pe mijlocul fiecarui picior. Se uita la mina cu un ochi critic si dupa ce imi ciufuleste parul, ma lasa sa plec.
-Arati mai bine asa, cu parul ciufulit, zice ea zambindu-mi.
-Daca tu spui...
Ies din dormitorul nostru. Ce bine suna: „dormitorul nostruâ€. De atunci, din acea seara, eu si angelique dormeam impreuna. De altfel, mi se pare si normal. Imi scutur capul incercand sa nu ma m-ai gandesc la ea. Trebuie sa ma gandesc la ceea ce o sa se intampla in sala de oaspeti care s-a transformat intr-un adevarat birou. Nu zabovesc deloc in fata usii, ci bat asteptand aprobarea de a intra, care nu intarzie sa isi faca aparitia. Si asa la cat de ascutit ne este auzul, nici nu cred ca m-ai trebuia sa bat, dar bunele maniere isi fac cunoscuta prezenta, din nou.
Ma opresc exact in fata mesei rotunde, ce a fost adusa nu stiu de unde, de altfel si singurul mobilier din camera, exceptand, desigur, scaunele. Incaperea ar parea goala doar cu acea enorma masa si cateva scaune daca nu ar fi fost pentru multitudinea de fiinte ce asteptau ca sedinta sa inceapa. Sincer, nu stiam in ce m-am bagat. In fata mea, de partea cealalta a mesei, stateau Vladimir, se vede clar ca el este liderul, in dreapta sa avandu-l pe Floris, iar in stanga pe Petru, Ruslana statea in spatele lui Floris ca o statuie, gata oricand sa revina la viata daca aparea vreo amenintare. Se vedea clar care este statutul femeilor de orice natura in aceasta incapare, singura femeie fiind Ruslana, careia nu i s-a oferit nici un scaun, nu ca i-ar fi trebuit. Noi vampiri suntem foarte capabili sa stam foarte mult timp in picioare fara nici o problema, dar eticheta cerea respect, eticheta oamenilor. Cei trei vampiri sunt inconjurati de doua clanuri de elfi. Se pare ca elfi ii tolereaza mult mai mult pe vampiri decat o fac varcolaci, din moment ce nici un vampir nu sta langa un varcolac. Pe de o parte stau trei reprezentanti ai clanului Kha`ri, de cealalta parte stau cei din clanul Akras. Nu cunosc pe nici unul dintre ei. Langa elfi din clanul Kha`ri se misca nerabdatori cativa varcolaci din haita Alfa, alaturi de ei aflandu-se si cativa Lycani. Desi Lycanii sunt oameni care se transforma in lupi si sunt la fel de puternici ca varcolaci, acestia sunt de fapt sefii haitei, deoarece ei pot comunica cu ceilalti. In total suntem nouasprezece si cu mine. Floris imi face semn sa ma asez langa scaunul de langa el, care este liber si ajung acolo in mai putin de o secunda. Nimeni nu spune nimic, linistea domneste peste mica adunare si eu ma intreb curios de ce. Am observat, inca de cand am intrat, ca este un scaun liber intre doi elfi, cei aflandu-se in dreapta mea si ma intreb daca nu cumva mai asteaptam pe cineva. Nu apuc sa spun un singur cuvant deoarece de nicaieri apare o lumina ce continnua sa creasca, transformandu-se incet dintr-o mica pata intr-o femeie in toata regula. Ma uit uluit la cea ce si-a facut aparitia. Nu inteleg ce cauta aici. Toti sunt seriosi si poarta o expresie ce nu poate fi descifrata. Nu poti spune nici daca sunt fericiti, nici daca sunt nemultumiti, dar ea zambeste, iar zambetul ei parca incalzeste, literalmente, intreaga incapere. Nu imi pot lua ochi de la ea. Nu stiu si nici nu imi pasa daca ceilalti au aceasi expresie. Tot ce vreau este sa ma duc la aceasta si sa ii beau tot sangele, sa nu irosesc nici o picatura din acel lichid atat de dulce care imi umple narile. Daca ma intreaba cineva cum arata, va pot spune sincer ca nu stiu, pentru ca tot ceea ce vad este vena de la baza gatului sau care pulseaza si pulseaza si pulseaza... aproape ca o aud. Coltii mi-au aparut si sunt gata sa sar la ea cand Floris imi da una peste ceafa atat de tare incat nu imi pot opri capul din drumul sau si ma lovesc cu el de masa din lemn de stejar. Si credeti-ma am simtit pe pielea mea ce fel de lemn este.
-Hey, ce a fost asta? Ma intorc enervat spre el.
-Sa revi cu noi, zise el simpul, neobosindu-se sa imi explice.
Ma uit la Floris curios, dar atentia mea se indreapta din nou spre acea creatura ce a aparut din neant. Acum pot sa vad ca parul ii este de un albastru stralucitor cu mici sclipiri verzui, iar ochii ii sunt de un galben intens, aproape auriu. Nasul ei este putin c-am mare si drept, avand varful indreptat in sus, in timp ce buzele sunt fabuloase, pline cu acel sange atat de dulce. Imi trec limba peste buza de jos, iar ea imi observa gestul, insa continuie sa zambeasca. Oare ce este? Nu pot sa nu ma intreb. Este mult prea ciudata. In aceasta clipa tot ceea ce imi spusese Angelique despre celelealte creaturi supernaturale s-a dus pe apa sambetei.
-Sunt o... facu o pauza scurta in timp ce sprancenele de un albastru inchis, asemanator marii, i se apropie cautand un cuvant potrivit. Oh, cred ca ma poti numi zana, dar inca nu sunt o zana total. Mai am pana sa ajung acolo. Am fost sirena, dar nu conteaza. Orice as fi fost inainte tu tot o sa doresti sa imi bei tot sangele. Sirenele au sangele foarte dulce, zice continuand sa zambeasca de parca ar fi spus ceva total normal.
Ceea ce nu era. Imi raspunse la intrebarile mele carora nu le dadusem glas. Insa imi aduc aminte ca nici eu nu mai sunt normal, acum fac parte din aceasta lume supernaturala si ar trebui sa ma obijnuiesc cu acest fel de intamplari..
Se uita la mine cu o privire curioasa, neintelegand de ce nu stiu acele lucruri. Este foarte sigura ca orice vampir matur putea sa isi dea seama ce este fara prea multa bataie de cap.
-Nu ai mai intalnit o zana pana acum? Ma intreaba intr-un final.
Toti ochi s-au indreptat spre mine, elfi cantarindu-ma de sus pana jos, in timp ce Lycanii si varcolaci se aplecara peste masa incercand sa fie mai aproape de mine, mirosind aerul. Bine, declar aceasta atmosfera ciudata. Ma uit la cei patru vampiri incercand sa aflu daca sa le spun sau nu ca nu am mai mult de cateva luni, insa nu vad nimic in trasaturile de piatra ale fetelor lor. Bine, gresesc. Floris are un mic zambet ironic pe chip, in timp ce se uita cu interes la mine sa vada ce fac. Problema mea este insa rezolvata de unul dintre Lycani. Are parul saten presarat din loc in loc cu fire argintii, care ii tradeaza varsta, si o pereche de ochi inteligenti si vicleni de culoarea pamantului de abia arat. L-am urat instantaneu.
-Sange nou! Sopteste cu nasul incretit in incercarea lui de a mirosii aerul din jur.
-Oh! Exclama zana ducandu-se sa stea intre Lycanul care a vorbit si un elf din clanul Kha`ri. Vladimir, nu este deloc frumos din partea ta sa ma chemi intr-o incapere in care exista un vampir nou-nascut, afirma zana vadit nemultumita, insa continuand sa zambeasca.
Zanele sunt foarte fericite dupa cate pot sa observ. Ciudate fiinte, insa asta nu afecteaza deloc apa din gura mea care continua sa curga din cauza mirosului ei.
-Miryam, nu te-am fi chemat daca nu am fi stiut ca esti in siguranta, zice Petru vorbind despre el la persoana a treia, ca un adevarat rege, cu o voce grava, fara nici o inflexiune.
-Da, Miryam, spune si Floris care o cliupa statea pe scaunul din stanga mea, iar in urmatoarea se afla langa ea.
Miryam isi intoarce capul, in timp ce elful se pune in fata acesteia cu sabia deja in mainile sale. De unde a aparut sabia, nu stiu dar observ o teaca pe spatele sau.
-Stai departe lipitoare, ce esti! Zice elful furios.
Vladimir se ridica in picioare, uitandu-se furios la cel care a indraznit sa ridice sabia in fata unuia dintre ei, in timp ce Petru se uita direct in ochi unui alt elf din acelasi clan. Lycanii si varcolaci sunt pregatiti sa sara in prima secunda in care lupta incepe, in timp ceilalti elfi din clanul Akras, care au fost cei mai calmi pana acum, deja au scos arcurile, pregatiti sa traga in orice moment.
Vad pe fata elfului ura pentru cei ca mine. Ochii lui ce acum un minut erau de un verde dulce si bland, emanand un dezinteres total sunt acum plini de flacarile furiei, verdele transformandu-se intr-unul foarte inchis, aproape de negru.
Miryam in schimb ii multumeste mangaindu-l pe obraz pe elf, care se calmeaza automat si apoi ii ofera mana sa lui Floris. Acesta ca un adevarat gentelman o saruta avand grija sa nu ii zgarie pielea fina, aproape transparenta cu coltii ce i-au aparut cand a fost amenintat si o conduce la locul ei. Ii ofera un zambet strengaresc, reluandu-si locul initial.
-Boromir, ar trebui sa fi mai calm si sa nu-ti mai scoti sabia din argint de fiecare data cand un vampir se apropie de cineva viu. Doar suntem aliati, nu? Intreaba elful ce sta in dreapta mea cu ochii sclipind a amenintare.
Atmosfera incepe sa se destinda in timp ce ceilalti se calmeaza, reluandu-si atitudinile de gheata.
-Gata. Am venit sa discutam despre lupta ce o vom aveam peste trei zile, nu sa ne certam intre noi, cat timp a vorbit Vladmir toti au tacut, ascultandu-l atenti.
Are o voce puternica si desi nu a vorbit foarte tare, glasul sau este plin de puetre si de autoritate. Pana si Lycanii il accepta ca si conducator fara sa spuna nimic. Din cate stiam eu, nu oricine castiga respectul Lycanilor.
-Acesta este Wolf du Solei, noul lider al familiei, ii informeaza Petru facand un semn discret spre mine, desi nu era nevoie.
-Angelique l-a lasat pe el lider? Intreaba uluit batranul Lycan care a afirmat ca sunt un vampir nou-nascut.
-Este alegerea ei. Respectul se castiga in orice caz, zice Boromir putin plictisit.
-L-ai cunoscut deja pe Boromir, cel care l-a pus la punct este Auberon, liderul clanului Akras, cei de langa el sunt: Byamee si Jinx. Cei din clanul Kha`ri sunt: Menres, liderul si Nathel. Liderul Lycanilor, dupa cum ti-ai dat seama, Oris si camarazi sai: Xar si Dahil, ii prezinta Floris, omitandu-i pe varcolaci care maraie dezaprobator, dar sunt repede redusi la tacere de catre Oris.
Fiecare inclina capul usor in semn de respect si recunoastere. Ma accepta in grupul lor, desi sunt sigur ca pentru a le castiga increderea trebuie sa ma impun pe campul de lupta. Nu va fi nici o problema. O sabie sa am in mana si o sa le arat eu lor.
-Miryam, zanele de partea cui sunt? Intreaba Vladimir zambindu-i, doar ca zambetul acestuia trimite un fior pe spatele me.
Este foarte infiorator. Mai bine nu zambea, dar se pare ca Miryam nu imi impartaseste impresia deoarece continua sa zambeasca. Desi daca ma gandesc mai bine, ea a continuat sa zambeasca si atunci cand Boromir mai avea putin si il decapita pe Floris. Clar este ceva in neregula cu aceasta zana.
-De partea nimanui. Atata timp cat nu le distrugi padurea care apartine zanelor Aes Sidhe o sa va lase in pace, nu se vor implica. Acelasi lucru spun si sirenele. Atata timp cat apele nu vor fi murdarite de sangele vostru si mai ales al demonilor nu se vor implica. Magii, vrajitoarele si druizii va vor lasa in pace, nu ii intereseaza razboiul vostru.
-Deci suntem singuri... zice Petru vadit nemultumit.
-Da. Multi dintre supernaturali sunt de parere ca ati facut o mare greseala cu acest razboi, sunt foarte nemultumiti cu voi, vampirii, mai ales. Ati distrus mersul lucrurilor cu incapatanarea voastra si a valahilor de a nu accepta sa impartiti puterea cu italieni. Dureaza de prea mult timp.
-Niciodata! Tipa Floris dand cu pumnul in masa si lasand in urma o crapatura imensa.
Petru se uita furios la acesta, facandu-l sa se aseze inapoi pe scaun si sa isi ceara scuze de la Miryam, pe care o intrerupse. A fost pentru prima data cand l-am vazut pe brunet atat de furios, pana acum era intr-o stare de entuziasm si fericire neobijnuita pentru un vampir, dar acum chiar isi demonstrase parerea despre italieni. O frate si cat ii ura.
-Pot pleca acum? Intreaba Miryam si pentru prima data observ ca nu se simte deloc bine in compania noastra.
Se pare ca pana la urma zambetul era doar modul ei de a ascunde neplacerea provocata de prezenta noastra.
-Desigur, multumim.
Zana dispare mai repede decat a aparut, lasand in urma ei doar mirosul dulce al sangelui sau. Floris se pregateste sa ma loveasca din nou, dar eu ma feresc. Nimeni nu ne baga in seama, cred ca nimeni nu a observat.
-Eu si cu Menres am vorbit si multi din oameni nostri nu vor sa participe efectiv la lupta, dar va vom sustine cu ajutorul arcasilor.
-Nu asta ne-a fost intelegerea, maraie Oris enervat.
-Intelegerea a fost facuta acum multi ani. Ne-am saturat de razboi. Tot timpul sa ne uitam in spatele nostru, sa avem grija sa nu cadem intr-o ambuscada. Copii nostri nu se mai pot bucura de locurile natale asa cum trebuie, raspunde Auberon masandu-si tampla dreapta de parca Lycanul i-ar fi dat o mare durere de cap.
-Daca lupta aceasta nu va fi decisiva, atunci noi ne retragem.
Vladimir sta drept, uitandu-se in jos, ascultandu-i cu atentie pe ceilalti fara sa ii intrerupa. Daca nu i-as auzi degetul cum bate incet in masa, as jura ca este doar o statuie pentru a infrumuseta incaperea.
-Foarte bine. Apreciem ajutorul acordat pana acum, raspunde Petru vadin nemultumit.
-Voi ce decizie luati? Ii intreba Floris pe Lycani.
-Luptam pana la capat, atata timp cat vom fi platiti.
-Este bine de stiut.
-Ma scuzati, dar dumneavoastra ati spus ca va retrageti. Elfii din cealalta tabara se vor retrage si ei? Intreb eu.
Simt fiecare pereche de ochi cum se uita la mine incercand sa ma intimideze. Pana si Vladimir si-a ridicat privirea din punctul ce il interesa atat de mult, cantarindu-ma
-O buna intrebare, aproba Oris.
-Am vorbit cu ceilalti si si ei se vor retrage, daca noi o vom face.
-Cat de multa incredere putem avea in ei?
Proasta intrebare. Boromir loveste masa cu palmele furios, inainte sa se ridice si sa vorbeasca.
-Ce vrei sa zici?!
-Exact ceea ce se intelege, spun eu sustinandu-i privirea.
Cu coada ochiului observ zambetul de pe fata lui Auberon la curajul pe care il am de a ma masura cu un elf cu mult mai batran decat mine.
-Boromir... are dreptate. Din moment ce celalalt clan de elfi s-au aliat cu italieni, nu pot fi de incredere, spune Menres autoritar.
-Dar... vrea sa protesteze insa este intrerupt.
-Stiu ca suntem aceasi rasa, dar nu putem stii cat de mult s-au schimbat. Adevarul este ca italieni nu ne sunt prieteni si sunt doar niste tirani, chiar vrei ca ei sa fie la conducerea lumii vampirilor?
Boromir se aseaza inapoi pe scaun si isi lasa privirea in jos, refuzand sa mai participe la discutie.
„Ca un copil razgaiat caruia nu i se face pe placâ€, ma gandesc eu.
Floris scoate o harta de undeva si o pune pe masa, vrand sa incheie acea discutie. Daca am vazut bine, Petru i-a facut semn.
-Voi, zice aratand spre cele doua clanuri de elfi, veti sta in padure si de acolo va veti lansa sagetile. Va vom lasa zece vampiri sa va apere oameni, atata timp cat ne veti apara. Lycanii vor ataca din dreapta de aici, puse degetul pe o campie in fata padurii Sherwood. Varcolaci din stanga, iar noi vom ataca frontal. Vom incerca sa ii inconjuram. Daca planul ne iese, atunci elfii se vor opri din atacul lor, pentru a nu lovi aliati. Clar?
Toti dadura din cap in semn de aprobare, apoi iesira, fiecare ducandu-se spre camera sa. Nu a fost tocmai ce ma asteptam. Daca toate aceste lucruri erau stabilite, de ce ne-au mai chemat? Oricum nimeni nu a avut de comentat nimic despre planul lor. Am vrut sa plec cand il aud pe Vladimir cum ma opreste. Nu mi-am dat seama ca se afla inca in incapere.
-Esti dezamagit, zice regele vampirilor. Te asteptai la altceva?
Ma gandesc putin inainte sa raspund. Sinceritatea nu este apreciata de multe ori, insa eu o aleg.
-Nu Maiestate. Ma asteptam sa existe discutii, pareri, nemultumiri. Toti au acceptat planul atat de usor...
-Desi nu ne sufera nici Lycanii, nici elfii si in nici un caz zanele, ma respecta pentru puterea pe care o posed. Esti nou in lumea noastra, nu ai invatat inca sa iti ascunzi sentimentele, desi recunosc sunt uimit, esti destul de bun si nici nu ai suferit vazand cum lumea ta este inlocuita cu altceva. Poate o sa ai timp sa le traiesti pe toate, poate nu, vom vedea.
Ma uit la el intrigat. Este prima data cand vad tristete pe chipul regelui meu, desi nu il cunosc de mult timp, imi dau seama ca nu este o latura pe care o arata zilnic si oricui. Cuvintele sale mi se intiparesc in minte, tonul lui trist nu il voi uita niciodata, asa cum nu voi uita nici avertismentul sau.
-De ce imi spuneti toate aceste lucruri, Maiestate?
Se gandeste ceva timp inainte sa raspunda. Sprancenele sale se unesc pentru o secunda, dar isi reiau repede locul lor de drept.
-Imi amintesti de mine. Am fost transformat acum multi ani, de o femeie. O femeie ce semana cu Angelique, numai ca era de pe vremea romanilor. Ai grija la ea, atat iti spun. Nu te-a creat pentru a avea un partener, un iubit ci pentru a o ajuta sa isi razbune iubitul.
-L-ati cunoscut pe Louis?
-Da. A fost un vampir pe cinste, insa nu intelege gresit. Suntem cruzi si nu regretam nimic. O sa inveti asta curand.
Nu m-ai spuse nimic, disparand din incapere. Mi-am dat seama cat de uman sunt in comparatie cu ceilalti. O sa imi i-a multi ani sa invat sa fiu la fel de rece si neindurator ca ei. Imaginea primei mele victime imi apare in minte si ma chinuie. „Criminalâ€, sopteste cineva in mintea mea. Da, sunt un criminal acum. Pentru prima data inteleg ce sunt, ce inseamna a fi vampir si nu imi pare rau. Un zambet urat, plin de rautate apare pe chipul meu. Am puterea sa fiu rau si nu am de gand sa mor prea curand. O, nu. Viata mea de abia a inceput. Pazea!
Consiliu de Razboi
A trecut o saptamana de la acea intalnire cu cei trei conducatori. O saptamana in care Angelique nu m-a scapat secunda din ochi, in care a trebuit sa invat o multime de lucruri. De la istoria vampirilor pana la lectii de cum pot sa devin un lider bun, cum pot sa ma impun. Ma pregatea pentru aceasta zi. Ziua in care avea sa se tina primul consiliu de razboi la care aveam sa particip. Inteleg de ce este asa de ingrijorata, dar eu nu simt nici un pic de emotie. Am m-ai participat la astfel de consilii pana acum cu tatal meu. Stiu cum merg treburile si de obicei sunt chiar foarte plictisitoare. Nu inteleg de ce este ea atat de nervoasa.
-Credeam ca stiu in ce ma bag, dar nu faceam decat sa ma amagesc. Ce ma astepta in acea camera nu mi-as fi putut inchipui nici intr-un milion de ani. Imi povestisera despre celelalte creaturi care existau in intuneric si printre muritori, dar stiti vorba aceea: pana nu vezi cu ochii tai nu crezi. Asa eram si eu, marturisesc eu celor din jur.
Intr-un sfarsit a venit ora. Ma imbrac cu hainele pe care angelique le-a pregatit special pentru aceasta intalnire. O camasa cu dantele la maneci si in fata, alba, o tunica albastra ca cerul cu nasturi arginti si o pereche de pantaloni din stofa albastrii, la fel ca tunica cu doua linii albe exact pe mijlocul fiecarui picior. Se uita la mina cu un ochi critic si dupa ce imi ciufuleste parul, ma lasa sa plec.
-Arati mai bine asa, cu parul ciufulit, zice ea zambindu-mi.
-Daca tu spui...
Ies din dormitorul nostru. Ce bine suna: „dormitorul nostruâ€. De atunci, din acea seara, eu si angelique dormeam impreuna. De altfel, mi se pare si normal. Imi scutur capul incercand sa nu ma m-ai gandesc la ea. Trebuie sa ma gandesc la ceea ce o sa se intampla in sala de oaspeti care s-a transformat intr-un adevarat birou. Nu zabovesc deloc in fata usii, ci bat asteptand aprobarea de a intra, care nu intarzie sa isi faca aparitia. Si asa la cat de ascutit ne este auzul, nici nu cred ca m-ai trebuia sa bat, dar bunele maniere isi fac cunoscuta prezenta, din nou.
Ma opresc exact in fata mesei rotunde, ce a fost adusa nu stiu de unde, de altfel si singurul mobilier din camera, exceptand, desigur, scaunele. Incaperea ar parea goala doar cu acea enorma masa si cateva scaune daca nu ar fi fost pentru multitudinea de fiinte ce asteptau ca sedinta sa inceapa. Sincer, nu stiam in ce m-am bagat. In fata mea, de partea cealalta a mesei, stateau Vladimir, se vede clar ca el este liderul, in dreapta sa avandu-l pe Floris, iar in stanga pe Petru, Ruslana statea in spatele lui Floris ca o statuie, gata oricand sa revina la viata daca aparea vreo amenintare. Se vedea clar care este statutul femeilor de orice natura in aceasta incapare, singura femeie fiind Ruslana, careia nu i s-a oferit nici un scaun, nu ca i-ar fi trebuit. Noi vampiri suntem foarte capabili sa stam foarte mult timp in picioare fara nici o problema, dar eticheta cerea respect, eticheta oamenilor. Cei trei vampiri sunt inconjurati de doua clanuri de elfi. Se pare ca elfi ii tolereaza mult mai mult pe vampiri decat o fac varcolaci, din moment ce nici un vampir nu sta langa un varcolac. Pe de o parte stau trei reprezentanti ai clanului Kha`ri, de cealalta parte stau cei din clanul Akras. Nu cunosc pe nici unul dintre ei. Langa elfi din clanul Kha`ri se misca nerabdatori cativa varcolaci din haita Alfa, alaturi de ei aflandu-se si cativa Lycani. Desi Lycanii sunt oameni care se transforma in lupi si sunt la fel de puternici ca varcolaci, acestia sunt de fapt sefii haitei, deoarece ei pot comunica cu ceilalti. In total suntem nouasprezece si cu mine. Floris imi face semn sa ma asez langa scaunul de langa el, care este liber si ajung acolo in mai putin de o secunda. Nimeni nu spune nimic, linistea domneste peste mica adunare si eu ma intreb curios de ce. Am observat, inca de cand am intrat, ca este un scaun liber intre doi elfi, cei aflandu-se in dreapta mea si ma intreb daca nu cumva mai asteaptam pe cineva. Nu apuc sa spun un singur cuvant deoarece de nicaieri apare o lumina ce continnua sa creasca, transformandu-se incet dintr-o mica pata intr-o femeie in toata regula. Ma uit uluit la cea ce si-a facut aparitia. Nu inteleg ce cauta aici. Toti sunt seriosi si poarta o expresie ce nu poate fi descifrata. Nu poti spune nici daca sunt fericiti, nici daca sunt nemultumiti, dar ea zambeste, iar zambetul ei parca incalzeste, literalmente, intreaga incapere. Nu imi pot lua ochi de la ea. Nu stiu si nici nu imi pasa daca ceilalti au aceasi expresie. Tot ce vreau este sa ma duc la aceasta si sa ii beau tot sangele, sa nu irosesc nici o picatura din acel lichid atat de dulce care imi umple narile. Daca ma intreaba cineva cum arata, va pot spune sincer ca nu stiu, pentru ca tot ceea ce vad este vena de la baza gatului sau care pulseaza si pulseaza si pulseaza... aproape ca o aud. Coltii mi-au aparut si sunt gata sa sar la ea cand Floris imi da una peste ceafa atat de tare incat nu imi pot opri capul din drumul sau si ma lovesc cu el de masa din lemn de stejar. Si credeti-ma am simtit pe pielea mea ce fel de lemn este.
-Hey, ce a fost asta? Ma intorc enervat spre el.
-Sa revi cu noi, zise el simpul, neobosindu-se sa imi explice.
Ma uit la Floris curios, dar atentia mea se indreapta din nou spre acea creatura ce a aparut din neant. Acum pot sa vad ca parul ii este de un albastru stralucitor cu mici sclipiri verzui, iar ochii ii sunt de un galben intens, aproape auriu. Nasul ei este putin c-am mare si drept, avand varful indreptat in sus, in timp ce buzele sunt fabuloase, pline cu acel sange atat de dulce. Imi trec limba peste buza de jos, iar ea imi observa gestul, insa continuie sa zambeasca. Oare ce este? Nu pot sa nu ma intreb. Este mult prea ciudata. In aceasta clipa tot ceea ce imi spusese Angelique despre celelealte creaturi supernaturale s-a dus pe apa sambetei.
-Sunt o... facu o pauza scurta in timp ce sprancenele de un albastru inchis, asemanator marii, i se apropie cautand un cuvant potrivit. Oh, cred ca ma poti numi zana, dar inca nu sunt o zana total. Mai am pana sa ajung acolo. Am fost sirena, dar nu conteaza. Orice as fi fost inainte tu tot o sa doresti sa imi bei tot sangele. Sirenele au sangele foarte dulce, zice continuand sa zambeasca de parca ar fi spus ceva total normal.
Ceea ce nu era. Imi raspunse la intrebarile mele carora nu le dadusem glas. Insa imi aduc aminte ca nici eu nu mai sunt normal, acum fac parte din aceasta lume supernaturala si ar trebui sa ma obijnuiesc cu acest fel de intamplari..
Se uita la mine cu o privire curioasa, neintelegand de ce nu stiu acele lucruri. Este foarte sigura ca orice vampir matur putea sa isi dea seama ce este fara prea multa bataie de cap.
-Nu ai mai intalnit o zana pana acum? Ma intreaba intr-un final.
Toti ochi s-au indreptat spre mine, elfi cantarindu-ma de sus pana jos, in timp ce Lycanii si varcolaci se aplecara peste masa incercand sa fie mai aproape de mine, mirosind aerul. Bine, declar aceasta atmosfera ciudata. Ma uit la cei patru vampiri incercand sa aflu daca sa le spun sau nu ca nu am mai mult de cateva luni, insa nu vad nimic in trasaturile de piatra ale fetelor lor. Bine, gresesc. Floris are un mic zambet ironic pe chip, in timp ce se uita cu interes la mine sa vada ce fac. Problema mea este insa rezolvata de unul dintre Lycani. Are parul saten presarat din loc in loc cu fire argintii, care ii tradeaza varsta, si o pereche de ochi inteligenti si vicleni de culoarea pamantului de abia arat. L-am urat instantaneu.
-Sange nou! Sopteste cu nasul incretit in incercarea lui de a mirosii aerul din jur.
-Oh! Exclama zana ducandu-se sa stea intre Lycanul care a vorbit si un elf din clanul Kha`ri. Vladimir, nu este deloc frumos din partea ta sa ma chemi intr-o incapere in care exista un vampir nou-nascut, afirma zana vadit nemultumita, insa continuand sa zambeasca.
Zanele sunt foarte fericite dupa cate pot sa observ. Ciudate fiinte, insa asta nu afecteaza deloc apa din gura mea care continua sa curga din cauza mirosului ei.
-Miryam, nu te-am fi chemat daca nu am fi stiut ca esti in siguranta, zice Petru vorbind despre el la persoana a treia, ca un adevarat rege, cu o voce grava, fara nici o inflexiune.
-Da, Miryam, spune si Floris care o cliupa statea pe scaunul din stanga mea, iar in urmatoarea se afla langa ea.
Miryam isi intoarce capul, in timp ce elful se pune in fata acesteia cu sabia deja in mainile sale. De unde a aparut sabia, nu stiu dar observ o teaca pe spatele sau.
-Stai departe lipitoare, ce esti! Zice elful furios.
Vladimir se ridica in picioare, uitandu-se furios la cel care a indraznit sa ridice sabia in fata unuia dintre ei, in timp ce Petru se uita direct in ochi unui alt elf din acelasi clan. Lycanii si varcolaci sunt pregatiti sa sara in prima secunda in care lupta incepe, in timp ceilalti elfi din clanul Akras, care au fost cei mai calmi pana acum, deja au scos arcurile, pregatiti sa traga in orice moment.
Vad pe fata elfului ura pentru cei ca mine. Ochii lui ce acum un minut erau de un verde dulce si bland, emanand un dezinteres total sunt acum plini de flacarile furiei, verdele transformandu-se intr-unul foarte inchis, aproape de negru.
Miryam in schimb ii multumeste mangaindu-l pe obraz pe elf, care se calmeaza automat si apoi ii ofera mana sa lui Floris. Acesta ca un adevarat gentelman o saruta avand grija sa nu ii zgarie pielea fina, aproape transparenta cu coltii ce i-au aparut cand a fost amenintat si o conduce la locul ei. Ii ofera un zambet strengaresc, reluandu-si locul initial.
-Boromir, ar trebui sa fi mai calm si sa nu-ti mai scoti sabia din argint de fiecare data cand un vampir se apropie de cineva viu. Doar suntem aliati, nu? Intreaba elful ce sta in dreapta mea cu ochii sclipind a amenintare.
Atmosfera incepe sa se destinda in timp ce ceilalti se calmeaza, reluandu-si atitudinile de gheata.
-Gata. Am venit sa discutam despre lupta ce o vom aveam peste trei zile, nu sa ne certam intre noi, cat timp a vorbit Vladmir toti au tacut, ascultandu-l atenti.
Are o voce puternica si desi nu a vorbit foarte tare, glasul sau este plin de puetre si de autoritate. Pana si Lycanii il accepta ca si conducator fara sa spuna nimic. Din cate stiam eu, nu oricine castiga respectul Lycanilor.
-Acesta este Wolf du Solei, noul lider al familiei, ii informeaza Petru facand un semn discret spre mine, desi nu era nevoie.
-Angelique l-a lasat pe el lider? Intreaba uluit batranul Lycan care a afirmat ca sunt un vampir nou-nascut.
-Este alegerea ei. Respectul se castiga in orice caz, zice Boromir putin plictisit.
-L-ai cunoscut deja pe Boromir, cel care l-a pus la punct este Auberon, liderul clanului Akras, cei de langa el sunt: Byamee si Jinx. Cei din clanul Kha`ri sunt: Menres, liderul si Nathel. Liderul Lycanilor, dupa cum ti-ai dat seama, Oris si camarazi sai: Xar si Dahil, ii prezinta Floris, omitandu-i pe varcolaci care maraie dezaprobator, dar sunt repede redusi la tacere de catre Oris.
Fiecare inclina capul usor in semn de respect si recunoastere. Ma accepta in grupul lor, desi sunt sigur ca pentru a le castiga increderea trebuie sa ma impun pe campul de lupta. Nu va fi nici o problema. O sabie sa am in mana si o sa le arat eu lor.
-Miryam, zanele de partea cui sunt? Intreaba Vladimir zambindu-i, doar ca zambetul acestuia trimite un fior pe spatele me.
Este foarte infiorator. Mai bine nu zambea, dar se pare ca Miryam nu imi impartaseste impresia deoarece continua sa zambeasca. Desi daca ma gandesc mai bine, ea a continuat sa zambeasca si atunci cand Boromir mai avea putin si il decapita pe Floris. Clar este ceva in neregula cu aceasta zana.
-De partea nimanui. Atata timp cat nu le distrugi padurea care apartine zanelor Aes Sidhe o sa va lase in pace, nu se vor implica. Acelasi lucru spun si sirenele. Atata timp cat apele nu vor fi murdarite de sangele vostru si mai ales al demonilor nu se vor implica. Magii, vrajitoarele si druizii va vor lasa in pace, nu ii intereseaza razboiul vostru.
-Deci suntem singuri... zice Petru vadit nemultumit.
-Da. Multi dintre supernaturali sunt de parere ca ati facut o mare greseala cu acest razboi, sunt foarte nemultumiti cu voi, vampirii, mai ales. Ati distrus mersul lucrurilor cu incapatanarea voastra si a valahilor de a nu accepta sa impartiti puterea cu italieni. Dureaza de prea mult timp.
-Niciodata! Tipa Floris dand cu pumnul in masa si lasand in urma o crapatura imensa.
Petru se uita furios la acesta, facandu-l sa se aseze inapoi pe scaun si sa isi ceara scuze de la Miryam, pe care o intrerupse. A fost pentru prima data cand l-am vazut pe brunet atat de furios, pana acum era intr-o stare de entuziasm si fericire neobijnuita pentru un vampir, dar acum chiar isi demonstrase parerea despre italieni. O frate si cat ii ura.
-Pot pleca acum? Intreaba Miryam si pentru prima data observ ca nu se simte deloc bine in compania noastra.
Se pare ca pana la urma zambetul era doar modul ei de a ascunde neplacerea provocata de prezenta noastra.
-Desigur, multumim.
Zana dispare mai repede decat a aparut, lasand in urma ei doar mirosul dulce al sangelui sau. Floris se pregateste sa ma loveasca din nou, dar eu ma feresc. Nimeni nu ne baga in seama, cred ca nimeni nu a observat.
-Eu si cu Menres am vorbit si multi din oameni nostri nu vor sa participe efectiv la lupta, dar va vom sustine cu ajutorul arcasilor.
-Nu asta ne-a fost intelegerea, maraie Oris enervat.
-Intelegerea a fost facuta acum multi ani. Ne-am saturat de razboi. Tot timpul sa ne uitam in spatele nostru, sa avem grija sa nu cadem intr-o ambuscada. Copii nostri nu se mai pot bucura de locurile natale asa cum trebuie, raspunde Auberon masandu-si tampla dreapta de parca Lycanul i-ar fi dat o mare durere de cap.
-Daca lupta aceasta nu va fi decisiva, atunci noi ne retragem.
Vladimir sta drept, uitandu-se in jos, ascultandu-i cu atentie pe ceilalti fara sa ii intrerupa. Daca nu i-as auzi degetul cum bate incet in masa, as jura ca este doar o statuie pentru a infrumuseta incaperea.
-Foarte bine. Apreciem ajutorul acordat pana acum, raspunde Petru vadin nemultumit.
-Voi ce decizie luati? Ii intreba Floris pe Lycani.
-Luptam pana la capat, atata timp cat vom fi platiti.
-Este bine de stiut.
-Ma scuzati, dar dumneavoastra ati spus ca va retrageti. Elfii din cealalta tabara se vor retrage si ei? Intreb eu.
Simt fiecare pereche de ochi cum se uita la mine incercand sa ma intimideze. Pana si Vladimir si-a ridicat privirea din punctul ce il interesa atat de mult, cantarindu-ma
-O buna intrebare, aproba Oris.
-Am vorbit cu ceilalti si si ei se vor retrage, daca noi o vom face.
-Cat de multa incredere putem avea in ei?
Proasta intrebare. Boromir loveste masa cu palmele furios, inainte sa se ridice si sa vorbeasca.
-Ce vrei sa zici?!
-Exact ceea ce se intelege, spun eu sustinandu-i privirea.
Cu coada ochiului observ zambetul de pe fata lui Auberon la curajul pe care il am de a ma masura cu un elf cu mult mai batran decat mine.
-Boromir... are dreptate. Din moment ce celalalt clan de elfi s-au aliat cu italieni, nu pot fi de incredere, spune Menres autoritar.
-Dar... vrea sa protesteze insa este intrerupt.
-Stiu ca suntem aceasi rasa, dar nu putem stii cat de mult s-au schimbat. Adevarul este ca italieni nu ne sunt prieteni si sunt doar niste tirani, chiar vrei ca ei sa fie la conducerea lumii vampirilor?
Boromir se aseaza inapoi pe scaun si isi lasa privirea in jos, refuzand sa mai participe la discutie.
„Ca un copil razgaiat caruia nu i se face pe placâ€, ma gandesc eu.
Floris scoate o harta de undeva si o pune pe masa, vrand sa incheie acea discutie. Daca am vazut bine, Petru i-a facut semn.
-Voi, zice aratand spre cele doua clanuri de elfi, veti sta in padure si de acolo va veti lansa sagetile. Va vom lasa zece vampiri sa va apere oameni, atata timp cat ne veti apara. Lycanii vor ataca din dreapta de aici, puse degetul pe o campie in fata padurii Sherwood. Varcolaci din stanga, iar noi vom ataca frontal. Vom incerca sa ii inconjuram. Daca planul ne iese, atunci elfii se vor opri din atacul lor, pentru a nu lovi aliati. Clar?
Toti dadura din cap in semn de aprobare, apoi iesira, fiecare ducandu-se spre camera sa. Nu a fost tocmai ce ma asteptam. Daca toate aceste lucruri erau stabilite, de ce ne-au mai chemat? Oricum nimeni nu a avut de comentat nimic despre planul lor. Am vrut sa plec cand il aud pe Vladimir cum ma opreste. Nu mi-am dat seama ca se afla inca in incapere.
-Esti dezamagit, zice regele vampirilor. Te asteptai la altceva?
Ma gandesc putin inainte sa raspund. Sinceritatea nu este apreciata de multe ori, insa eu o aleg.
-Nu Maiestate. Ma asteptam sa existe discutii, pareri, nemultumiri. Toti au acceptat planul atat de usor...
-Desi nu ne sufera nici Lycanii, nici elfii si in nici un caz zanele, ma respecta pentru puterea pe care o posed. Esti nou in lumea noastra, nu ai invatat inca sa iti ascunzi sentimentele, desi recunosc sunt uimit, esti destul de bun si nici nu ai suferit vazand cum lumea ta este inlocuita cu altceva. Poate o sa ai timp sa le traiesti pe toate, poate nu, vom vedea.
Ma uit la el intrigat. Este prima data cand vad tristete pe chipul regelui meu, desi nu il cunosc de mult timp, imi dau seama ca nu este o latura pe care o arata zilnic si oricui. Cuvintele sale mi se intiparesc in minte, tonul lui trist nu il voi uita niciodata, asa cum nu voi uita nici avertismentul sau.
-De ce imi spuneti toate aceste lucruri, Maiestate?
Se gandeste ceva timp inainte sa raspunda. Sprancenele sale se unesc pentru o secunda, dar isi reiau repede locul lor de drept.
-Imi amintesti de mine. Am fost transformat acum multi ani, de o femeie. O femeie ce semana cu Angelique, numai ca era de pe vremea romanilor. Ai grija la ea, atat iti spun. Nu te-a creat pentru a avea un partener, un iubit ci pentru a o ajuta sa isi razbune iubitul.
-L-ati cunoscut pe Louis?
-Da. A fost un vampir pe cinste, insa nu intelege gresit. Suntem cruzi si nu regretam nimic. O sa inveti asta curand.
Nu m-ai spuse nimic, disparand din incapere. Mi-am dat seama cat de uman sunt in comparatie cu ceilalti. O sa imi i-a multi ani sa invat sa fiu la fel de rece si neindurator ca ei. Imaginea primei mele victime imi apare in minte si ma chinuie. „Criminalâ€, sopteste cineva in mintea mea. Da, sunt un criminal acum. Pentru prima data inteleg ce sunt, ce inseamna a fi vampir si nu imi pare rau. Un zambet urat, plin de rautate apare pe chipul meu. Am puterea sa fiu rau si nu am de gand sa mor prea curand. O, nu. Viata mea de abia a inceput. Pazea!