17-04-2010, 04:05 PM
A venit si "mult asteptatul" capitol 12...mersi de comentarii si sper sa mai dati.Apropo:am o intrebare pentru userii de pe zup care citesc acest fic.Daca tot il cititi,de ce nu lasati si un coment?Evident ii exclud pe cei care au facut asta.En fin.
Lectura placuta!
Capitolul XII Poate
Ma oprisem in drumul spre casa mea intr-un loc plin de durere si suferinta nemarginita,un loc unde visele se incruciseaza si se zdrobesc,lasand in urma lor doar un praf argintiu.Inaintez pe poteca batatorita cu o privire serioasa,incercand sa-mi ascund durerea ce-mi strapungea inima singuratica.Privesc cu blandete chipurile angelice ce pareau atat de vesele in poze,insa erau de departe fericite.Ma opresc instinctiv la locul unde vroiam sa ajung.Ma asez in genunchi pe pamantul rece,iar cateva firicele de iarba imi gadilau picioarele obosite.Imi duc mainile pe piatra cenusie si rece si o sterg usor de praful ce se asternuse ca prima zapada.Privesc fotografia stearsa cu lacrimi in ochi,in timp ce amintirile nedorite napusteau fara niciun deranj in mintea mea bolnava.Ma ridic lenes si ma indrept cu greutate catre un copac din apropiere,privirea mea insa nu se despartise de fotografia ce-mi trezise atatea amintiri crude.Ma asez usor langa trunchiul scortos al copacului,si in scot fara sa realizez o foaie alba si mototolita din buzunar si un creion cu varful tocit.Incepe sa ma cuprinda un sentiment nemaitalnit,ca si cum as trai in alt loc, parca decat unde sunt acum.Priveam uimita cum mana imi umbla libera pe foaia albiciosa si cand desenul meu a inceput sa prinda contur,privirea mea speriata inghetase de-a binelea.Era un desen complicat,intr-o culoare inchisa,predominand negrul.In imagine se deschidea un copac,cu un trunchi gros si o coroana mare si bogata.Incerc sa-mi dezlusesc desenul creat,insa nu pot.Privesc mai atent,si ce vad?!...Inima imi inghetase si sufletul da semne de slabiciune profunda.O silueta se afla langa copac si privea atent in fata.
Apoi privesc din instinct in spatele meu,simteam un fior rece ce-mi sufla in ceafa.Privesc mai atenta,insa nimic.Nu era nimic.Eram derutata si nu intelegeam ce naiba se petrece.Imi ridic privirea catre cer,ce parea a avea o nuanta inchisa si profunda de oranj,precum parul lui Sayumo.Imi dau o palma peste fruntea albicioasa dupa care rasuflu usurata.Trebuie sa nu ma mai gandesc la asta.
Pivesc apoi in fata mea si zaresc o silueta la o distanta cansiderabila.Privea in jos,in timp ce picioarele il purtau catre mine.Ma intreb cine este.Cred ca ar trebuii sa vad.Fug de acolo,parasindu-mi desenul langa copac.Ma apropii din ce in ce mai mult de persoana,insa nu trebuie sa ma vada.Ma ascund dupa un copac din apropierea locului unde se afla persoana respectiva.Nu stiu de ce , dar vroiam sa aflu mai multe despre acea persoana.Eram rezemata cu mainile de scoarta graosa a copacului si privirea imi era atintita catre tip.Deodata se opreste si...incepe sa planga?!Ce naiba?Ies din ascunzatoarea mea si ma apropii de persoana ce parea foarte afectata.Il bat incet pe umar in semn de consolare.Se intoarce catre mine imediat si raman uimita.Nu-mi venea sa cred.Ce naiba cauta el aici?!
-Haruno... ce vrei?imi spuse el dupa care isi intoarse privirea abisala si plina de ura catre piatra din fata sa.
-Nimic.Scuza-ma.spun eu dupa care dispar inmarmurita intr-un nor de fum.Trebuia sa dispar de acolo,altfel ar fi iesit rau.
Ma opresc apoi la lacul unde se afla desenul meu.Il ridic si ma indrept catre piatra de langa mine.
-Naruto... de ce naiba ai murit?
Spun eu cu o mare durere in suflet,vocea tremurand rasuna in tot cimitirul iar lacrimile faceau un mic ecou auzit decat de mine cand cadeau in voie pe pamantul uscat.Eram atat de slaba.Plangeam mereu,nu mai faceam fata la nimic.Incercam sa-mi opresc lacrimile inainte de a-mi inunda fata palida,insa fara succes.Imi stergeam lacrimile sarate un degetele amortite de frig si spaima.As fi vrut sa plec de acolo,caci intunericul abisal al noptii isi facu aparitia,insa nu puteam.Simteam nevoia sa petrec ceva timp acolo.Ma asez langa mormantul sau,privind punctuletele luminoase ce-si facura aparitia pe bolta cereasca.Priveam uimita cerul ce mi se deshidea armonios in fata ochilor blanzi,as fi vrut ca Naruto sa vada asta.Imi spijin apoi capul pe genunchi,privirea fiind indreptata involuntar catre un copac batran ,urias cu o coroana si mai uriasa.Privesc mai detaliat si observ o silueta ce ma privea drept fara niciun deranj.Am ignorat-o si mi-am indreptat din nou pivirea catre cer.Stiam cine este.Aud frunzele cum fosnesc;se apropie de mine.Ajunge in fata mea si se aseaza lanaga mine.Il privesc in ochii pentru cateva secunde,dupa care...Ochii mei isi schimba culoarea,iar niste imagini imi inunda mintea.Simt ca nu mai am aer iar inima nu mai functioneaza cum trebuie.Aud o voce groasa ce-mi rosteste numele,insa nu-mi pot da seama cine este.Vad totul in ceata,iar pamantul se misca cu mine.Imaginile se invartesc prin cap,dandu-mi dureri groaznice.Nu mai simt nimic,simt ca...
Ma trezec apoi,iar un alb ce ia privirea imi inunda ochii incetosati.Simteam cum o caldura imi invaluie sufeltul si o stransoare ce-mi ranea mana.Clipesc instinctiv de cateva ori, si reusesc sa dezlusesc ceva.Eram intr-o camera destul de luminoasa si curata.Privesc in dreapta si vad fereastra cu perdele visinii ce erau usor purtate de adierea dulce a vantului.Mai vad o vaza galbena cu mici modele florale si niste flori putin inflorite ce o acompaniau.Si o perfuzie?!Cred ca sunt la spital.Imi indrept apoi privirea in partea stanga si simt cum sangele imi ingheata in vene.Clipesc de cateva ori ca nu cumva sa fiu intr-un vis.Privirea ii era atintita catre mine iar cearcanele erau prezente.Mi-am privit apoi mana ce era invaluita de al lui.Nu intelegeam.Imi trag mana usor si il privesc in ochi.Incerca apoi sa isi mute privirea, insa fara succes,caci o urmaream cu uimire.Se ridica apoi de pe scaunul pe care era asezat langa patul si se indrepta catre usa cu privirea indreptata spre podea.Imi arunca o privire pierduta,dupa care iese din camera.Eu,nu ma mai simteam in lumea mea.Eram pierduta si din nou speriata.Mii de ganduri fara inteles se napusteaua asupra mea si nu voiau sa-mi dea pace.Apoi un sentiment ciudat imi invalui inima rece.Un ranjet micut imi aparu pe chipul blajin,atunci cand privesc pe fereastra de langa pat si vad persoana ce ma acompaniase toate noaptea.Era inca la poarta spitalului cu privirea indreptata catre camera mea.Eram fericita,dar nu stiam de ce.Incerc sa-mi amintesc ce s-a intamplat cu o seara inainte si am avut succes.Avusesem din nou o prezicere ce ma facea sa zambesc,dar in acelasi timp sa ma intristez.
cam atat...va rog lasati si voi comentarii...please:pls:
Ja ne`
Lectura placuta!
Capitolul XII Poate
Ma oprisem in drumul spre casa mea intr-un loc plin de durere si suferinta nemarginita,un loc unde visele se incruciseaza si se zdrobesc,lasand in urma lor doar un praf argintiu.Inaintez pe poteca batatorita cu o privire serioasa,incercand sa-mi ascund durerea ce-mi strapungea inima singuratica.Privesc cu blandete chipurile angelice ce pareau atat de vesele in poze,insa erau de departe fericite.Ma opresc instinctiv la locul unde vroiam sa ajung.Ma asez in genunchi pe pamantul rece,iar cateva firicele de iarba imi gadilau picioarele obosite.Imi duc mainile pe piatra cenusie si rece si o sterg usor de praful ce se asternuse ca prima zapada.Privesc fotografia stearsa cu lacrimi in ochi,in timp ce amintirile nedorite napusteau fara niciun deranj in mintea mea bolnava.Ma ridic lenes si ma indrept cu greutate catre un copac din apropiere,privirea mea insa nu se despartise de fotografia ce-mi trezise atatea amintiri crude.Ma asez usor langa trunchiul scortos al copacului,si in scot fara sa realizez o foaie alba si mototolita din buzunar si un creion cu varful tocit.Incepe sa ma cuprinda un sentiment nemaitalnit,ca si cum as trai in alt loc, parca decat unde sunt acum.Priveam uimita cum mana imi umbla libera pe foaia albiciosa si cand desenul meu a inceput sa prinda contur,privirea mea speriata inghetase de-a binelea.Era un desen complicat,intr-o culoare inchisa,predominand negrul.In imagine se deschidea un copac,cu un trunchi gros si o coroana mare si bogata.Incerc sa-mi dezlusesc desenul creat,insa nu pot.Privesc mai atent,si ce vad?!...Inima imi inghetase si sufletul da semne de slabiciune profunda.O silueta se afla langa copac si privea atent in fata.
Apoi privesc din instinct in spatele meu,simteam un fior rece ce-mi sufla in ceafa.Privesc mai atenta,insa nimic.Nu era nimic.Eram derutata si nu intelegeam ce naiba se petrece.Imi ridic privirea catre cer,ce parea a avea o nuanta inchisa si profunda de oranj,precum parul lui Sayumo.Imi dau o palma peste fruntea albicioasa dupa care rasuflu usurata.Trebuie sa nu ma mai gandesc la asta.
Pivesc apoi in fata mea si zaresc o silueta la o distanta cansiderabila.Privea in jos,in timp ce picioarele il purtau catre mine.Ma intreb cine este.Cred ca ar trebuii sa vad.Fug de acolo,parasindu-mi desenul langa copac.Ma apropii din ce in ce mai mult de persoana,insa nu trebuie sa ma vada.Ma ascund dupa un copac din apropierea locului unde se afla persoana respectiva.Nu stiu de ce , dar vroiam sa aflu mai multe despre acea persoana.Eram rezemata cu mainile de scoarta graosa a copacului si privirea imi era atintita catre tip.Deodata se opreste si...incepe sa planga?!Ce naiba?Ies din ascunzatoarea mea si ma apropii de persoana ce parea foarte afectata.Il bat incet pe umar in semn de consolare.Se intoarce catre mine imediat si raman uimita.Nu-mi venea sa cred.Ce naiba cauta el aici?!
-Haruno... ce vrei?imi spuse el dupa care isi intoarse privirea abisala si plina de ura catre piatra din fata sa.
-Nimic.Scuza-ma.spun eu dupa care dispar inmarmurita intr-un nor de fum.Trebuia sa dispar de acolo,altfel ar fi iesit rau.
Ma opresc apoi la lacul unde se afla desenul meu.Il ridic si ma indrept catre piatra de langa mine.
-Naruto... de ce naiba ai murit?
Spun eu cu o mare durere in suflet,vocea tremurand rasuna in tot cimitirul iar lacrimile faceau un mic ecou auzit decat de mine cand cadeau in voie pe pamantul uscat.Eram atat de slaba.Plangeam mereu,nu mai faceam fata la nimic.Incercam sa-mi opresc lacrimile inainte de a-mi inunda fata palida,insa fara succes.Imi stergeam lacrimile sarate un degetele amortite de frig si spaima.As fi vrut sa plec de acolo,caci intunericul abisal al noptii isi facu aparitia,insa nu puteam.Simteam nevoia sa petrec ceva timp acolo.Ma asez langa mormantul sau,privind punctuletele luminoase ce-si facura aparitia pe bolta cereasca.Priveam uimita cerul ce mi se deshidea armonios in fata ochilor blanzi,as fi vrut ca Naruto sa vada asta.Imi spijin apoi capul pe genunchi,privirea fiind indreptata involuntar catre un copac batran ,urias cu o coroana si mai uriasa.Privesc mai detaliat si observ o silueta ce ma privea drept fara niciun deranj.Am ignorat-o si mi-am indreptat din nou pivirea catre cer.Stiam cine este.Aud frunzele cum fosnesc;se apropie de mine.Ajunge in fata mea si se aseaza lanaga mine.Il privesc in ochii pentru cateva secunde,dupa care...Ochii mei isi schimba culoarea,iar niste imagini imi inunda mintea.Simt ca nu mai am aer iar inima nu mai functioneaza cum trebuie.Aud o voce groasa ce-mi rosteste numele,insa nu-mi pot da seama cine este.Vad totul in ceata,iar pamantul se misca cu mine.Imaginile se invartesc prin cap,dandu-mi dureri groaznice.Nu mai simt nimic,simt ca...
Ma trezec apoi,iar un alb ce ia privirea imi inunda ochii incetosati.Simteam cum o caldura imi invaluie sufeltul si o stransoare ce-mi ranea mana.Clipesc instinctiv de cateva ori, si reusesc sa dezlusesc ceva.Eram intr-o camera destul de luminoasa si curata.Privesc in dreapta si vad fereastra cu perdele visinii ce erau usor purtate de adierea dulce a vantului.Mai vad o vaza galbena cu mici modele florale si niste flori putin inflorite ce o acompaniau.Si o perfuzie?!Cred ca sunt la spital.Imi indrept apoi privirea in partea stanga si simt cum sangele imi ingheata in vene.Clipesc de cateva ori ca nu cumva sa fiu intr-un vis.Privirea ii era atintita catre mine iar cearcanele erau prezente.Mi-am privit apoi mana ce era invaluita de al lui.Nu intelegeam.Imi trag mana usor si il privesc in ochi.Incerca apoi sa isi mute privirea, insa fara succes,caci o urmaream cu uimire.Se ridica apoi de pe scaunul pe care era asezat langa patul si se indrepta catre usa cu privirea indreptata spre podea.Imi arunca o privire pierduta,dupa care iese din camera.Eu,nu ma mai simteam in lumea mea.Eram pierduta si din nou speriata.Mii de ganduri fara inteles se napusteaua asupra mea si nu voiau sa-mi dea pace.Apoi un sentiment ciudat imi invalui inima rece.Un ranjet micut imi aparu pe chipul blajin,atunci cand privesc pe fereastra de langa pat si vad persoana ce ma acompaniase toate noaptea.Era inca la poarta spitalului cu privirea indreptata catre camera mea.Eram fericita,dar nu stiam de ce.Incerc sa-mi amintesc ce s-a intamplat cu o seara inainte si am avut succes.Avusesem din nou o prezicere ce ma facea sa zambesc,dar in acelasi timp sa ma intristez.
cam atat...va rog lasati si voi comentarii...please:pls:
Ja ne`