11-04-2010, 03:20 PM
heya (>.<)
am venit ji cu capitolul 8...poate o sa am comentarii mai multe...sper:X
Lectura placuta!:*
Cap. VIII Nu ma uita
In incaperea intunecoasa aparu o raza lunga de soare ce-mi deranja chipul blajin.Ferestrele prafuite parca se curateau,si atunci printre norii ce se desparteau de noapte,aparu adancul albastru al boltii ceresti.Apoi spartura de unde provenea raza jucausa se largii ca un val puternic ce se rupe,si un cer frumos si curat,de un albastru limpede si adanc, se desfasura in fata ochilor mei ce pareau mai tristi ca niciodata.Am simtit dupa aceea o suflare proaspata si dulce,ca un suspin de fericire al pamantului,iar cantecul vioi al pasarilor ma faceau sa adorm.
Eram cuprinsa in vartejul magic al acestei lumi nemuritoare de care o sa ma despart curand.
In timp ce eu visam cu ochii deschisi,iar gandul meu zburand liber catre magia acestei dimineti neobisnuit de placuta,o voce groasa striga catre mine:
-Este timpul,fetito!Ridica-te!
Realizam cu o tristete apasatoare ca mi-a sunat ceasul,insa marele meu egou nu imi da voie sa cred asta. O mana dura ma apuca tare de brat si ma ridica puternic,tarandu-ma catre iesire.
Eram tarata pe holul putin luminat,ce parea ca nu are sfarsit .Podeaua rece era formata din pietre mari iar peretii erau inchisii la culoare,asta ma facea sa-mi aduc aminte de casa mea din Konoha,eram oarecum infricosata.Ne indreptam grabiti spre luminita de la capatul acestui hol cu pereti murdari,probabil de trecerea imediata a timpului ,si spre uimirea mea era mai aproape decat credeam.La iesire privesc nedumerita in jur,ca si cum nu as fi vazut lumina vitala a zilei de ani buni.Apoi privirea mi se indreapta catre vazduhul nesfarsit si o ploaie de lumina se revarsa pe fata mea albicioasa,incalzind-o usor.Privesc derutata la orizint cautandu-mi cu privirea incetosata colegii sperand ca o sa ma salveze,dar spre nemultumirea mea nu se vedeau.Si deodata lacrimile sarate imi inunda obrajii si imi dau seama ca nu mai am cale de scapare.
Apoi simt o durere imensa in stomac.Observ ca nu mai disting bine lucrurile din jurul meu,iar pamantul parca se clatina sub picioarele-mi amortite,iar apoi ma prabusesc zgomotos pe pamantul incalzit usor de soare.
Ma trezesc,privesc in jurul meu nedumerita.Sunt legata.Soarele era in mijlocul cerului,asta indicand ora amiezei.In jurul meu observ mai multe persoane necunoscute,ce pareau foarte atenti la mine.Si din nou privirea mi se indreapta catre orizont si din nou nu observ nimic.Imi aplec capul trista si mi-l rezem pe genunchii inca vineti dupa batalia precedenta.Apoi imi ridic din nou privirea si spre marea mea uimire disting usor trei siluete ce se indreptau catre locul in care ma aflam.Speram sa fie echipa mea.
Si iar lacrimile incepura sa-mi curga pe obrajii albi ca laptele;eram fericita,caci cele trei siluete ce se aflau la orizont erau colegii mei dragi.Venisera sa ma salveze.Hmpf...de cand l-am cunoscut pe Naruto am devenit o plangacioasa.
Siluetele se apropiau din ce in ce mai mult de mine.Persoanele ce ma inconjurau se indreapta rapid catre echipa mea;eu raman din nou singura.Pentru prima data in viata ma bucuram cu adevarat ca sunt singura,caci asa ma simteam in siguranta.
Lupta incepe.Anko-sensei se lupta din greu cu unul ditre tipi,probabil liderul lor,caci era foarte puternic.As fi dorit sa ajut,insa eram tare slabita,iar durerile provocate de strasorile puternice mi-au ranit considerabil bratele si picioarele.
Numarul inamicilor a scazut.Unul dintre ei vazand asta ma ia de acolo si alearga cu mine repede catre padure,departandu-ma din ce in ce mai mult de colegii mei.Trebuie sa scap de aici si sa-mi ajut colegii.Dar cum?Nu gasesc niciun plan ingenios si in plus mai sunt si foarte slabita.Poate daca...Dar sirul gandurilor imi este intrerupt de un glas barbatesc:
-Gata!Pana aici!
Ma tranteste brutal pe pamantul umed.Primesc pumni si picioare in fata si stoamc.Oare el are inima?Incercam sa-mi tin garda,dar fara succes,caci nu puteam din cauza stransorilor puternice.Persoana din fata mea incepu sa-mi dea pumni in burta,pana cand am scuipat sange.Apoi scoase un ranjet oarecum malefic.Ma apuca de gat si ma strange cu putere pana cand nu mai pot respira.Imi da o palma dupa care ma tranteste la pamant.Corpul imi tremura groaznic,respiram sacadat,iar inima imi batea cu putere in piept.Imi privesc corpul:eram plina de lichid rosiatic si vanatai.
Dupa ce imi mai da o palma care ma trezeste la realitate,scoate un kunai si mi-l pune la gat.Lacrimile imi curgeau cu repeziciune si aproape ma inecasem de atat plans.Imi strapunge pielea usor,iar sangele imi tasneste incet,curgand si patandu-mi pielea rece.Imi dorea o moarte lenta,dar dureroasa.Incepu apoi sa-mi strapunga pielea mai adanc,sangele imi curgea mai repede,iar la tipatul meu de durere numeroase pasari si-au luat zborul din copacii din apropiere.
Dar deodata simt cum durearea groaznica mi se alina,iar cand imi ridic privire il zaresc pe Naruto care-l izbise pe tip de un copac distrungandu-l complet,iar el ma privea cu ochii sclipitori,parca asteptand sa-i zic ceva de genul:"Oh,Eroul meu!".Hmpf...oricum ii datorez sincere multumiri.
Ne priveam apoi unul pe altul;aproape ca nu mai gandeam,vorbeam din priviri.
Gandurile noastre se contemplau vag,intr-o cutiuta pierduta.Parca ne cunosteam atat de bine si totusi atat de putin.Era ceva neobisnuit.
Dar imaginea din fata ochilor mei disparu,caci dragul meu prieten fu aruncat intr-un copac,sangele tasnindu-i pe gura.
-Naruto!tip eu cat ma tin plamanii,in speranta ca o sa se ridice.
Tipul care l-a lovit pe Naruto se indrepta usor catre mine si facand niste semne ciudate cu mainele,o ploaie de cutite se cobari din cer.S-a terminat pentru mine.Cel putin asa credeam,caci inainte de a-mi lua adio de la aceasta lume cruda,cineva s-a pus in fata mea,iar imaginile din prezicerea mea de acum trei luni mi se invarteau repede in cap.Privesc uimita catre persoana in cauza si o vad cum se prabuseste parca cu incetinitorul pe pamantul umed,sangele sau ajungand pe fata mea trista.Era cu capul indreptat spre mine si cl ultima farama de vlaga,imi zise:
-Sakura!Ti-am promis ca te voi proteja!
*****
Flashback
Il priveam serioasa si trista in acelasi timp,si cu o mica suferinta in glas ii zic:
-Naruto,nu vreau sa mergeam in aceasta misune!Nu este bine!
Ma privea nedumerit,iar apoi cu o voce mai rastita ii zic:
-Tiam prezis moartea!Tu pricepi ce spun,Naruto?Nu vreau sa mori...
Privirea ii se schimba din serioasa in trista,iar apoi ii schimba din nou si cu un zambet tamb pe fata imi zice:
-Sakura-chan,nu-ti face griji!Orice ar fi eu te voi proteja! Promit!
Apoi isi duse mainile la ceafa si incerca sa mascheze suparea si frica de moarte din suflet cu un zambet idiot,parca nevrand sa creada spusele mele.Eram inca trista caci nu-mi daduse un raspuns cel putin cu o mica legatura la ceea ce am spus eu.
Mereu facea asta cand vroia sa iasa din situatiile complicate.
End of Flashback
*****
Incepe sa inchida ochii,iar cu lacrimi in ochii incep sa-mi eliberez din chakra cu care rup intr-un sfarsit stransorile cu care eram legata.Privesc apoi in jur incercand sa caut vinovatul care i-a facut asta lui Naruto,dar nici urma de el.Ma tarasc pana la el,ma asez in genunchi si incep sa-l zgaltai,incercand sa-l fac sa se trezeasca.Dar era imposibil,caci dragul meu prieten isi pierduse viata.Dar observ ca buzele reci ii se misca,incercand sa murmure ceva.Nu auzeam nimic.Imi apropii urechea de buzele sale si ii aud mesajul trist.
Dupa asta isi lasa capul intr-o parte si isi inchide acei ochii de culoarea nemarginitului vazuh ceresc.Ochii care o sa-mi lipseasca pe tot parcusul vietii mele.
"Sakura,nu ma uita!"->aceste cuvinte imi strabateau mintea obosita.Cuvinte care nu le voi uita toate viata.Cuvintele omului care m-a invatat sa iubesc si sa cred in fericire.Dar acel mic strop de fericire a disparut deoadata,tocmai cand incepusem sa-i simt gustul dulceag.Dar...
Cu lacrimi in ochii ma apropii si mai mult de dragul meu prieten,ii sarut usor obrazul moale,il imbratisez tandru si in incercarile mele disperate de a ma oprii din plans si de a castiga lupta impotriva gandurilor si a amintirilor care imi vor lipsi mereu petrecute alaturi de dragul meu Naruto care m-a invatat ce inseamna viata intr-un timp scurt,adorm incetul cu incetul in bratele dragului meu prieten,in speranta ca acesta a fost doar un cosmar,care odata cu sosirea dulcei dimineti,se va sfasi si totul va reveni la normal.
cam asta este tot...imi pare rau ca nu am dezvoltat ideea asta asa de bine,insa inspiratia mi-a secat...o sa incerc insa sa imi dezvolt ideea mai bine...si astept critici si comentarii...
Ja ne` :X:X
am venit ji cu capitolul 8...poate o sa am comentarii mai multe...sper:X
Lectura placuta!:*
Cap. VIII Nu ma uita
In incaperea intunecoasa aparu o raza lunga de soare ce-mi deranja chipul blajin.Ferestrele prafuite parca se curateau,si atunci printre norii ce se desparteau de noapte,aparu adancul albastru al boltii ceresti.Apoi spartura de unde provenea raza jucausa se largii ca un val puternic ce se rupe,si un cer frumos si curat,de un albastru limpede si adanc, se desfasura in fata ochilor mei ce pareau mai tristi ca niciodata.Am simtit dupa aceea o suflare proaspata si dulce,ca un suspin de fericire al pamantului,iar cantecul vioi al pasarilor ma faceau sa adorm.
Eram cuprinsa in vartejul magic al acestei lumi nemuritoare de care o sa ma despart curand.
In timp ce eu visam cu ochii deschisi,iar gandul meu zburand liber catre magia acestei dimineti neobisnuit de placuta,o voce groasa striga catre mine:
-Este timpul,fetito!Ridica-te!
Realizam cu o tristete apasatoare ca mi-a sunat ceasul,insa marele meu egou nu imi da voie sa cred asta. O mana dura ma apuca tare de brat si ma ridica puternic,tarandu-ma catre iesire.
Eram tarata pe holul putin luminat,ce parea ca nu are sfarsit .Podeaua rece era formata din pietre mari iar peretii erau inchisii la culoare,asta ma facea sa-mi aduc aminte de casa mea din Konoha,eram oarecum infricosata.Ne indreptam grabiti spre luminita de la capatul acestui hol cu pereti murdari,probabil de trecerea imediata a timpului ,si spre uimirea mea era mai aproape decat credeam.La iesire privesc nedumerita in jur,ca si cum nu as fi vazut lumina vitala a zilei de ani buni.Apoi privirea mi se indreapta catre vazduhul nesfarsit si o ploaie de lumina se revarsa pe fata mea albicioasa,incalzind-o usor.Privesc derutata la orizint cautandu-mi cu privirea incetosata colegii sperand ca o sa ma salveze,dar spre nemultumirea mea nu se vedeau.Si deodata lacrimile sarate imi inunda obrajii si imi dau seama ca nu mai am cale de scapare.
Apoi simt o durere imensa in stomac.Observ ca nu mai disting bine lucrurile din jurul meu,iar pamantul parca se clatina sub picioarele-mi amortite,iar apoi ma prabusesc zgomotos pe pamantul incalzit usor de soare.
Ma trezesc,privesc in jurul meu nedumerita.Sunt legata.Soarele era in mijlocul cerului,asta indicand ora amiezei.In jurul meu observ mai multe persoane necunoscute,ce pareau foarte atenti la mine.Si din nou privirea mi se indreapta catre orizont si din nou nu observ nimic.Imi aplec capul trista si mi-l rezem pe genunchii inca vineti dupa batalia precedenta.Apoi imi ridic din nou privirea si spre marea mea uimire disting usor trei siluete ce se indreptau catre locul in care ma aflam.Speram sa fie echipa mea.
Si iar lacrimile incepura sa-mi curga pe obrajii albi ca laptele;eram fericita,caci cele trei siluete ce se aflau la orizont erau colegii mei dragi.Venisera sa ma salveze.Hmpf...de cand l-am cunoscut pe Naruto am devenit o plangacioasa.
Siluetele se apropiau din ce in ce mai mult de mine.Persoanele ce ma inconjurau se indreapta rapid catre echipa mea;eu raman din nou singura.Pentru prima data in viata ma bucuram cu adevarat ca sunt singura,caci asa ma simteam in siguranta.
Lupta incepe.Anko-sensei se lupta din greu cu unul ditre tipi,probabil liderul lor,caci era foarte puternic.As fi dorit sa ajut,insa eram tare slabita,iar durerile provocate de strasorile puternice mi-au ranit considerabil bratele si picioarele.
Numarul inamicilor a scazut.Unul dintre ei vazand asta ma ia de acolo si alearga cu mine repede catre padure,departandu-ma din ce in ce mai mult de colegii mei.Trebuie sa scap de aici si sa-mi ajut colegii.Dar cum?Nu gasesc niciun plan ingenios si in plus mai sunt si foarte slabita.Poate daca...Dar sirul gandurilor imi este intrerupt de un glas barbatesc:
-Gata!Pana aici!
Ma tranteste brutal pe pamantul umed.Primesc pumni si picioare in fata si stoamc.Oare el are inima?Incercam sa-mi tin garda,dar fara succes,caci nu puteam din cauza stransorilor puternice.Persoana din fata mea incepu sa-mi dea pumni in burta,pana cand am scuipat sange.Apoi scoase un ranjet oarecum malefic.Ma apuca de gat si ma strange cu putere pana cand nu mai pot respira.Imi da o palma dupa care ma tranteste la pamant.Corpul imi tremura groaznic,respiram sacadat,iar inima imi batea cu putere in piept.Imi privesc corpul:eram plina de lichid rosiatic si vanatai.
Dupa ce imi mai da o palma care ma trezeste la realitate,scoate un kunai si mi-l pune la gat.Lacrimile imi curgeau cu repeziciune si aproape ma inecasem de atat plans.Imi strapunge pielea usor,iar sangele imi tasneste incet,curgand si patandu-mi pielea rece.Imi dorea o moarte lenta,dar dureroasa.Incepu apoi sa-mi strapunga pielea mai adanc,sangele imi curgea mai repede,iar la tipatul meu de durere numeroase pasari si-au luat zborul din copacii din apropiere.
Dar deodata simt cum durearea groaznica mi se alina,iar cand imi ridic privire il zaresc pe Naruto care-l izbise pe tip de un copac distrungandu-l complet,iar el ma privea cu ochii sclipitori,parca asteptand sa-i zic ceva de genul:"Oh,Eroul meu!".Hmpf...oricum ii datorez sincere multumiri.
Ne priveam apoi unul pe altul;aproape ca nu mai gandeam,vorbeam din priviri.
Gandurile noastre se contemplau vag,intr-o cutiuta pierduta.Parca ne cunosteam atat de bine si totusi atat de putin.Era ceva neobisnuit.
Dar imaginea din fata ochilor mei disparu,caci dragul meu prieten fu aruncat intr-un copac,sangele tasnindu-i pe gura.
-Naruto!tip eu cat ma tin plamanii,in speranta ca o sa se ridice.
Tipul care l-a lovit pe Naruto se indrepta usor catre mine si facand niste semne ciudate cu mainele,o ploaie de cutite se cobari din cer.S-a terminat pentru mine.Cel putin asa credeam,caci inainte de a-mi lua adio de la aceasta lume cruda,cineva s-a pus in fata mea,iar imaginile din prezicerea mea de acum trei luni mi se invarteau repede in cap.Privesc uimita catre persoana in cauza si o vad cum se prabuseste parca cu incetinitorul pe pamantul umed,sangele sau ajungand pe fata mea trista.Era cu capul indreptat spre mine si cl ultima farama de vlaga,imi zise:
-Sakura!Ti-am promis ca te voi proteja!
*****
Flashback
Il priveam serioasa si trista in acelasi timp,si cu o mica suferinta in glas ii zic:
-Naruto,nu vreau sa mergeam in aceasta misune!Nu este bine!
Ma privea nedumerit,iar apoi cu o voce mai rastita ii zic:
-Tiam prezis moartea!Tu pricepi ce spun,Naruto?Nu vreau sa mori...
Privirea ii se schimba din serioasa in trista,iar apoi ii schimba din nou si cu un zambet tamb pe fata imi zice:
-Sakura-chan,nu-ti face griji!Orice ar fi eu te voi proteja! Promit!
Apoi isi duse mainile la ceafa si incerca sa mascheze suparea si frica de moarte din suflet cu un zambet idiot,parca nevrand sa creada spusele mele.Eram inca trista caci nu-mi daduse un raspuns cel putin cu o mica legatura la ceea ce am spus eu.
Mereu facea asta cand vroia sa iasa din situatiile complicate.
End of Flashback
*****
Incepe sa inchida ochii,iar cu lacrimi in ochii incep sa-mi eliberez din chakra cu care rup intr-un sfarsit stransorile cu care eram legata.Privesc apoi in jur incercand sa caut vinovatul care i-a facut asta lui Naruto,dar nici urma de el.Ma tarasc pana la el,ma asez in genunchi si incep sa-l zgaltai,incercand sa-l fac sa se trezeasca.Dar era imposibil,caci dragul meu prieten isi pierduse viata.Dar observ ca buzele reci ii se misca,incercand sa murmure ceva.Nu auzeam nimic.Imi apropii urechea de buzele sale si ii aud mesajul trist.
Dupa asta isi lasa capul intr-o parte si isi inchide acei ochii de culoarea nemarginitului vazuh ceresc.Ochii care o sa-mi lipseasca pe tot parcusul vietii mele.
"Sakura,nu ma uita!"->aceste cuvinte imi strabateau mintea obosita.Cuvinte care nu le voi uita toate viata.Cuvintele omului care m-a invatat sa iubesc si sa cred in fericire.Dar acel mic strop de fericire a disparut deoadata,tocmai cand incepusem sa-i simt gustul dulceag.Dar...
Cu lacrimi in ochii ma apropii si mai mult de dragul meu prieten,ii sarut usor obrazul moale,il imbratisez tandru si in incercarile mele disperate de a ma oprii din plans si de a castiga lupta impotriva gandurilor si a amintirilor care imi vor lipsi mereu petrecute alaturi de dragul meu Naruto care m-a invatat ce inseamna viata intr-un timp scurt,adorm incetul cu incetul in bratele dragului meu prieten,in speranta ca acesta a fost doar un cosmar,care odata cu sosirea dulcei dimineti,se va sfasi si totul va reveni la normal.
cam asta este tot...imi pare rau ca nu am dezvoltat ideea asta asa de bine,insa inspiratia mi-a secat...o sa incerc insa sa imi dezvolt ideea mai bine...si astept critici si comentarii...
Ja ne` :X:X