10-04-2010, 09:52 PM
buna tuturor uite ca revin cu capitolul numarul 2 . Hmmm sunt foarte socat si stupefiat ca va placut primul capitol atat de mult si in acelasi timp sunt si fericit , simt ca acest fic al meu nu se va opri al capitolu 2 .
P.S.: Nu va mai retin uitati ce asteptati de ceva timp capitolu 2 care eu spun ca este foarte lung fata de celalalt.
Spor la citit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Star Tears
Capter II – Ce este aceasta lume?
Cam asta este tot ceea ce imi amintesc de la inceputul calatoriei mele. Am pierdut o persoana draga dar am gasit ceva si mai de pret, putere!
Nu voi uita niciodata senzatia cand am intalnit pentru prima data un vampir. Inafara faptului ca nici nu credeam in astfel de fiinte, nici nu putem fi convins de exista lor, am mai fost martor si la capacitatile lor incontrolabile. Eram atat de speriat, frustrat si gelos pe forta lui incat nici nu stiam ce sa fac, dar aveam si o ura pe care nu o puteam caracteriza deoarece a luat pe cineva drag de langa mine.
Uneori, sentimentele mele sunt greu intelese, trecand de la o stare la alta, avand o personalitate schimbatoare, i-am dezorientat mereu pe cei apropiati. Mi se intampla de multe ori sa-mi doresc ceva, apoi sa consider acel lucru inutil. E o fire a mea, desi multi mi-au spus sa renunt la ea, nu am putut.
Dar iata-ma acum in semi finala jocului Gladiatorii lumilor, luptandu-ma impotriva unei gasti formate in mare parte din varcolaci si condusi de nimeni altul decat legendarul Colt alb. De fapt, numele lui adevarat este Zenfir, dar fiind singurul varcolac alb si avand o putere aparte fata de ceilalti varcolaci a primit aceasta porecla. Parului ii este de un argintiu spre alb, iar privirea este asemenea unui ghetar. Hainele ii sunt negre, transmitandu-mi o stare vaga de imprecizie.
***
Hmm, cu siguranta v-am lasat in ceata. Stiu deoarece pana aici e o cale lunga. Am sarit de la muritorul Ayumu care era un tanar plin de sentimente la indiferentul, ingamfatul si obsedatul de putere semi vampir, Seth.
Cum spuneam, in acea noapte, la inceputul calatoriei mele , vampirul care m-a atacat mi-a devenit ghid si m-a dus intr-o lume care la prima vedere parea medievala. Eram dezorientat si intrebarile mele nu-si gaseau istov. Tot ce ma inconjura imi dadea impresia ca ma aflu intr-un vis, poate chiar cosmar. Incercam sa gasesc o iesire a acelei lumi, dar deziluzia ce ma coplesea intelegand ca nu exista scaparea era mult prea greu de indurat. Cu greu m-am calmat, hotarat sa studiez si sa inteleg locul in care ma aflam. Imediat ce am analizat lucrurile, intrand cu desavarsire in inima acelei lumi, am vazut ca aparentele ca de obicei inseala. Lumea ce ma inconjura era mai moderna decat cea pe care am cunoscut-o, in ciuda arhitecturi gotice. Arta cu care fusesera confectionate erau comparabile cu cele mai mari creatii ale geniului uman, poate chiar mai bine. Atat micile obiecte intalnite pe strazi cat si cladirile pareau greoaie, masive si intunecate, datorita ferestrelor putine si inguste. Imi ridic capul si privesc mareata luna, numai aceasta era la fel ca si cea din lumea mea. Avand aceiasi stralucire intensa ce-ti dadea impresia ca te protejeaza. Neobisnuit, dar acea lume ma fascina in toata splendoarea ei si ma facea sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa traiesc vesnic in ea. Dar fiintele care o dominau, sincer, nici acum nu m-am obisnuit cu ele. Asta se datoreaza faptului ca majoritatea sunt vampiri, varcolaci, troli, goblini, gnomi, elfi si multe altele.
***
Fabian, vampirul meu calauzitor, se oprise in fata unui hangar. Ochii sai priveau un punct anodin al usi. Parea ca mintea lui se intorsese cu mult in trecut, un trecut care il ranea dar nu putea scapa de el. Mi-as fi dorit sa stiu la ce se gandeste, ce amintire ii provoca atata durere, da nu voiam sa-I rasucesc si mai mult cutitul in rana. Il priveam incapabil de ai spune ceva, de al trezi la realitate. Am asteptat linistit langa el, asteptand sa-si revina singur. Fara sa astept prea mult il vad cum isi intoarce capul in partea opusa, ca si cum nu voia sa ma priveasca, si-mi spuse.
- Acum esti pe cont propriu, iar impreuna cu echipa ta de muritori slabi si infecti veti duce aceasta soarta la bun sfarsit. Ma intreb ce vor mai aduce de data asta…
- La ce te referi cand spui ~ce vor mai adus de data asta~? Intreb eu cu un ton arogant?
- Vei intelege de indata ce iti vei vedea echipa.
Imi intorc capul catre usa hangarului si privesc cateva secunde, cand ma intorc inapoi catre Fabian acesta disparu. Privesc in jurul meu dar acesta pleca cu mult inainte ca eu sa-l mai pot zari. Un sentiment de furie se trezeste in mine imediat ce devin constient de faptul ca m-a abandonat fara sa-mi spuna un cuvant. Arunc o injuratura la adresa lui apoi deschid usa hangarului si intru in incaperea usor luminata de razele soarelui. Raman socat observand ca intrasem intr-o alta lume. Era asemanatoare cu cea de dinainte, dar aici erau persoane umane, asemenea mie. Un zambet imi apare pe buze. Nu inteleg prea bine de ce, dar sunt incantat sa stiu ca mai sunt persoane asemenea mie.
De sub o masinarie ciudata iese un tip cu un trabuc in gura si o fata zambitoare. Nu avea mai mult de douazeci si patru de ani dar expresia lui parea copilaroasa. Poarta un tricou negru cu un model de culoare albastru fosforescent si o pereche de blugi taiati. Ma priveste o clipa apoi arunca trabucul si-mi zambeste larg.
- Yoo ! Se pare ca a mai aparut unul. Spune acesta spre mine razand. Cel pe care il asteptam e un pusti? Baiete, sigur nu ai gresit destinatia? Intreba el pe un ton ironic.
- Sincer, nici eu nu am habar unde ma aflu. Dar cel care m-a adus aici mi-a spus ca sunt parte din echipa ce va fi dincolo de aceasta usa metalica imensa.
Barbatul ma privi putin suspicios, renuntand de mult la zambetul acela prietenos. Nu stiam cum sa-I explic, sau macar ce sa-I explic. Fusesem adus aici cu forta si nici nu mi se oferisera prea multe explicatii. Acum realizam ca tot ce-mi spusese Fabian erau cunostintele de baza pe care eu trebuia sa le cunosc, dar fara sa aibe vreo legatura prea mare cu ce trebuia eu sa indeplinesc. Halal vampir indrumator!
- Hm, se pare ca nu e o greseala. Continua acesta serios. Daca tu esti al saselea membru din echipa de luptatori Omega atunci ar trebui sa te pun la curent cu lucrurile cu adevarat importante.
- Sunt foarte nerabdator sa aud ceea ce ai de zis. Spun eu aproape entuziasmat.
Barbatul zambi si lua o carpa pentru a se sterge pe mani. Hainele lui erau murdare de fel si fel de substante, una avand o culoare diferita de cealalta. Parul ii era roscat, incalcit si murdar dar totusi cu un aspect aparte iar ochii ii erau negri asemeni carbunelui. Acesta se aseza la intamplare pe un obiect metalic destul de solid si imi facu semn sa vin langa el. Cu pasi nesiguri m-am indreptat spre el si incep sa studiez obiectul pe care urma sa ma asez. Renunt vazand ca nu-mi pot da seama si ignor orice sentiment de indoiala, asezandu-ma cu incredere.
- Ma numesc Aghito Maramusa iar aceste jucari sunt copilasi mei. Spune acesta aratand cu mana niste masinarii mai ciudate decat obiectul pe care ne-am asezat. Calitatea mea ca al cincilea membru al echipei, inafara de cea de rezerva, este ca sunt un foarte bun mecanic. Cel de care echipa de pe Pamant nu poate duce lipsa.
Facu o mica pauza pentru a scoate un pachet de tigari. Mi-l intinse dar ii fac semn ca nu vreau, facandu-l sa inteleaga ca nu fumez. Ridica indiferent din umeri si-si aprinse el una. Scoase fumul afara apoi ridica capul in sus, uitandu-se la cer.
- Dupa cum ai observat, in acest joc Gladiatorii lumilor sunt numai monstri. Iar ca noi sa le putem face cat de cat fata, trebuie sa ne folosim de tehnologia de ultima ora.
Deci pustiule, calitatea ta care e? Uitandu-ma la tine nu pari un luptator, nici macar un practicant de vreun sport.
Ultima lui afirmatie m-a cam deranja dar am preferat sa tac. Adevarat ca nu practicam nici un sport, dar fizicul meu era destul de antrenat si nu cred ca cineva l-ar putea comenta. Fara sa ma vada ma uit la pieptul lui. Pectorali bine antrenati si lucrati se puteau observa prin tricou, iar bratele aveai impresia ca pot ridica orice. Categoric pe langa el muschii mei nu insemnau nimic, nu-I de mirare ca facuse acea observatie.
- Intr-adevar, nu am nici o calitate de lupta. Forta mea fizica fiind una foarte mica, dar…
- Dar ce?
- Nu mai crede daca ti-as spune.
- Nu cred ca e ceva mai hilar decat aceasta lume. Crede-ma, dupa ce am vazut acest pamant nimic nu ma mai surprinde.
Raman un moment pe ganduri. Nu stiu ce ar crede daca i-as povesti si nici sa se faca glume pe tema aceasta nu as putea tolera. Practic, puterea pe care eu o detin ar trebui sa fie ascunsa, nimeni sa nu stie de ea. Ma intreb daca e bine sa ma incred in aceasta persoana.
- Bine, am sa-ti povestesc! Calitatea mea este neobisnuita, practic este legata de furie. Atunci cand ma infurii, simt o sete de neoprit iar forta mea capata un sens demonic. Condus de acea furie si de setea de sange devin incontrolabil. De fapt, sunt la granita dintre constient si inconstient.
Ma opresc, ramanand eu insumi pe ganduri. Imi analizam propriile vorbe, parca fiindu-mi spuse de altcineva, nu pentru ca le-as fi spus chiar eu. Era ciudat cum acele vorbe imi erau straine, poate pentru ca nu le-am dat niciodata libertatea de a fi cunoscute. Sunt trezit la realitate de catre Aghito.
- Baiete, tu ai o calitate aparte care sigur ne va ajuta, nu-I de mirare ca te-a ales Fabian. Nerabdarea de a-ti cunoaste puterea ma arde pe dinauntru, dar pana atunci, ce spui sa-ti cunosti echipa?
Aghito se ridica in picioare si se indrepta spre o masinarie ce avea nenumarate butoane. Apasa un buton rosu iar un zgomot infernal incepu sa rasune ca si cum ar fi o alarma de incendiu. Raman surprins la precizia cu care apasase acel buton, intrebandu-ma daca stie exact care e scopul fiecarui buton. Dar nu am avut timp de prea multe intrebari pentru ca in jurul nostru aparura patru persoane. Fiecare era special in felul lui, dar eu eram interesat de puterile lor. Imi doream sa-I cunosc cat mai curand posibil, voiam sa stiu totul despre ei, dar acum ma puteam multumi doar sa astept ca ei sa se prezinte. Prima la care mi s-au oprit ochii a fost la gagica focoasa ce avea in jur de 19 ani , cu forme bine definite si par blond si cu niste ochi albastri in adancul carora te pierdeai.
- Aceasta este echipa ta tinere! Exclama Aghito. Baieti, prezentativa tanarului!
- Ma numesc Joe si am 25 de ani. Sunt un soldat american, de fapt cel mai bun soldat american. Piticanie, cu tine ce e aici?
Nu i-am raspuns, doar m-am intors catre cea de a doua persoana dandu-I de inteles ca poate sa se prezinte. Aceasta fiind blonda la care mi-ar ramas ochii de cum am vazut-o.
- Dragutule, numele meu de cod este Anita si sunt cel mai bun spion care exista deocamdata pe pamant. Spuse aceasta facandu-mi cu ochiul.
I-am zambit si m-am uitat la a treia persoana. Acesta se intoarse cu spatele ignorandu-ma. Era tot imbracat in negru, cu un aer misterios si cu o personalitate greu de copiat. Vazandu-l atat de ferit, de dezinteresat fata de tot ce-l inconjoara, m-am gandit ca nici mecanicul nu stia ceva despre el. Acesta parea a fi un un ninja remarcabil, afland mai incolo ca numele sau de cod este Zero iar costumul lui de lupta este asemanator cu al meu.
Al patrulea coechipier al meu este un tip inalt cam de 2 metri cu un par roscat tepos, ochi foarte patrunzatori si reci de un caprui nedescris. Dupa spusele mecanicului, acesta era un scotian in varsta de 30 de ani. Cel mai batran din echipa aceasta, iar istoria familiei lui spune ca tatal sau a fost ucis in acest joc. Mi-am dat foarte usor seama ca ce cauta el era de fapt razbunare.
Desigur ca dupa ce toti sau prezentat a venit si randul meu sa ma prezint, dar din pacate nu am avut timp deoarece prima lupta era pe cale sa inceapa.
P.S.: Nu va mai retin uitati ce asteptati de ceva timp capitolu 2 care eu spun ca este foarte lung fata de celalalt.
Spor la citit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Star Tears
Capter II – Ce este aceasta lume?
Cam asta este tot ceea ce imi amintesc de la inceputul calatoriei mele. Am pierdut o persoana draga dar am gasit ceva si mai de pret, putere!
Nu voi uita niciodata senzatia cand am intalnit pentru prima data un vampir. Inafara faptului ca nici nu credeam in astfel de fiinte, nici nu putem fi convins de exista lor, am mai fost martor si la capacitatile lor incontrolabile. Eram atat de speriat, frustrat si gelos pe forta lui incat nici nu stiam ce sa fac, dar aveam si o ura pe care nu o puteam caracteriza deoarece a luat pe cineva drag de langa mine.
Uneori, sentimentele mele sunt greu intelese, trecand de la o stare la alta, avand o personalitate schimbatoare, i-am dezorientat mereu pe cei apropiati. Mi se intampla de multe ori sa-mi doresc ceva, apoi sa consider acel lucru inutil. E o fire a mea, desi multi mi-au spus sa renunt la ea, nu am putut.
Dar iata-ma acum in semi finala jocului Gladiatorii lumilor, luptandu-ma impotriva unei gasti formate in mare parte din varcolaci si condusi de nimeni altul decat legendarul Colt alb. De fapt, numele lui adevarat este Zenfir, dar fiind singurul varcolac alb si avand o putere aparte fata de ceilalti varcolaci a primit aceasta porecla. Parului ii este de un argintiu spre alb, iar privirea este asemenea unui ghetar. Hainele ii sunt negre, transmitandu-mi o stare vaga de imprecizie.
***
Hmm, cu siguranta v-am lasat in ceata. Stiu deoarece pana aici e o cale lunga. Am sarit de la muritorul Ayumu care era un tanar plin de sentimente la indiferentul, ingamfatul si obsedatul de putere semi vampir, Seth.
Cum spuneam, in acea noapte, la inceputul calatoriei mele , vampirul care m-a atacat mi-a devenit ghid si m-a dus intr-o lume care la prima vedere parea medievala. Eram dezorientat si intrebarile mele nu-si gaseau istov. Tot ce ma inconjura imi dadea impresia ca ma aflu intr-un vis, poate chiar cosmar. Incercam sa gasesc o iesire a acelei lumi, dar deziluzia ce ma coplesea intelegand ca nu exista scaparea era mult prea greu de indurat. Cu greu m-am calmat, hotarat sa studiez si sa inteleg locul in care ma aflam. Imediat ce am analizat lucrurile, intrand cu desavarsire in inima acelei lumi, am vazut ca aparentele ca de obicei inseala. Lumea ce ma inconjura era mai moderna decat cea pe care am cunoscut-o, in ciuda arhitecturi gotice. Arta cu care fusesera confectionate erau comparabile cu cele mai mari creatii ale geniului uman, poate chiar mai bine. Atat micile obiecte intalnite pe strazi cat si cladirile pareau greoaie, masive si intunecate, datorita ferestrelor putine si inguste. Imi ridic capul si privesc mareata luna, numai aceasta era la fel ca si cea din lumea mea. Avand aceiasi stralucire intensa ce-ti dadea impresia ca te protejeaza. Neobisnuit, dar acea lume ma fascina in toata splendoarea ei si ma facea sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa traiesc vesnic in ea. Dar fiintele care o dominau, sincer, nici acum nu m-am obisnuit cu ele. Asta se datoreaza faptului ca majoritatea sunt vampiri, varcolaci, troli, goblini, gnomi, elfi si multe altele.
***
Fabian, vampirul meu calauzitor, se oprise in fata unui hangar. Ochii sai priveau un punct anodin al usi. Parea ca mintea lui se intorsese cu mult in trecut, un trecut care il ranea dar nu putea scapa de el. Mi-as fi dorit sa stiu la ce se gandeste, ce amintire ii provoca atata durere, da nu voiam sa-I rasucesc si mai mult cutitul in rana. Il priveam incapabil de ai spune ceva, de al trezi la realitate. Am asteptat linistit langa el, asteptand sa-si revina singur. Fara sa astept prea mult il vad cum isi intoarce capul in partea opusa, ca si cum nu voia sa ma priveasca, si-mi spuse.
- Acum esti pe cont propriu, iar impreuna cu echipa ta de muritori slabi si infecti veti duce aceasta soarta la bun sfarsit. Ma intreb ce vor mai aduce de data asta…
- La ce te referi cand spui ~ce vor mai adus de data asta~? Intreb eu cu un ton arogant?
- Vei intelege de indata ce iti vei vedea echipa.
Imi intorc capul catre usa hangarului si privesc cateva secunde, cand ma intorc inapoi catre Fabian acesta disparu. Privesc in jurul meu dar acesta pleca cu mult inainte ca eu sa-l mai pot zari. Un sentiment de furie se trezeste in mine imediat ce devin constient de faptul ca m-a abandonat fara sa-mi spuna un cuvant. Arunc o injuratura la adresa lui apoi deschid usa hangarului si intru in incaperea usor luminata de razele soarelui. Raman socat observand ca intrasem intr-o alta lume. Era asemanatoare cu cea de dinainte, dar aici erau persoane umane, asemenea mie. Un zambet imi apare pe buze. Nu inteleg prea bine de ce, dar sunt incantat sa stiu ca mai sunt persoane asemenea mie.
De sub o masinarie ciudata iese un tip cu un trabuc in gura si o fata zambitoare. Nu avea mai mult de douazeci si patru de ani dar expresia lui parea copilaroasa. Poarta un tricou negru cu un model de culoare albastru fosforescent si o pereche de blugi taiati. Ma priveste o clipa apoi arunca trabucul si-mi zambeste larg.
- Yoo ! Se pare ca a mai aparut unul. Spune acesta spre mine razand. Cel pe care il asteptam e un pusti? Baiete, sigur nu ai gresit destinatia? Intreba el pe un ton ironic.
- Sincer, nici eu nu am habar unde ma aflu. Dar cel care m-a adus aici mi-a spus ca sunt parte din echipa ce va fi dincolo de aceasta usa metalica imensa.
Barbatul ma privi putin suspicios, renuntand de mult la zambetul acela prietenos. Nu stiam cum sa-I explic, sau macar ce sa-I explic. Fusesem adus aici cu forta si nici nu mi se oferisera prea multe explicatii. Acum realizam ca tot ce-mi spusese Fabian erau cunostintele de baza pe care eu trebuia sa le cunosc, dar fara sa aibe vreo legatura prea mare cu ce trebuia eu sa indeplinesc. Halal vampir indrumator!
- Hm, se pare ca nu e o greseala. Continua acesta serios. Daca tu esti al saselea membru din echipa de luptatori Omega atunci ar trebui sa te pun la curent cu lucrurile cu adevarat importante.
- Sunt foarte nerabdator sa aud ceea ce ai de zis. Spun eu aproape entuziasmat.
Barbatul zambi si lua o carpa pentru a se sterge pe mani. Hainele lui erau murdare de fel si fel de substante, una avand o culoare diferita de cealalta. Parul ii era roscat, incalcit si murdar dar totusi cu un aspect aparte iar ochii ii erau negri asemeni carbunelui. Acesta se aseza la intamplare pe un obiect metalic destul de solid si imi facu semn sa vin langa el. Cu pasi nesiguri m-am indreptat spre el si incep sa studiez obiectul pe care urma sa ma asez. Renunt vazand ca nu-mi pot da seama si ignor orice sentiment de indoiala, asezandu-ma cu incredere.
- Ma numesc Aghito Maramusa iar aceste jucari sunt copilasi mei. Spune acesta aratand cu mana niste masinarii mai ciudate decat obiectul pe care ne-am asezat. Calitatea mea ca al cincilea membru al echipei, inafara de cea de rezerva, este ca sunt un foarte bun mecanic. Cel de care echipa de pe Pamant nu poate duce lipsa.
Facu o mica pauza pentru a scoate un pachet de tigari. Mi-l intinse dar ii fac semn ca nu vreau, facandu-l sa inteleaga ca nu fumez. Ridica indiferent din umeri si-si aprinse el una. Scoase fumul afara apoi ridica capul in sus, uitandu-se la cer.
- Dupa cum ai observat, in acest joc Gladiatorii lumilor sunt numai monstri. Iar ca noi sa le putem face cat de cat fata, trebuie sa ne folosim de tehnologia de ultima ora.
Deci pustiule, calitatea ta care e? Uitandu-ma la tine nu pari un luptator, nici macar un practicant de vreun sport.
Ultima lui afirmatie m-a cam deranja dar am preferat sa tac. Adevarat ca nu practicam nici un sport, dar fizicul meu era destul de antrenat si nu cred ca cineva l-ar putea comenta. Fara sa ma vada ma uit la pieptul lui. Pectorali bine antrenati si lucrati se puteau observa prin tricou, iar bratele aveai impresia ca pot ridica orice. Categoric pe langa el muschii mei nu insemnau nimic, nu-I de mirare ca facuse acea observatie.
- Intr-adevar, nu am nici o calitate de lupta. Forta mea fizica fiind una foarte mica, dar…
- Dar ce?
- Nu mai crede daca ti-as spune.
- Nu cred ca e ceva mai hilar decat aceasta lume. Crede-ma, dupa ce am vazut acest pamant nimic nu ma mai surprinde.
Raman un moment pe ganduri. Nu stiu ce ar crede daca i-as povesti si nici sa se faca glume pe tema aceasta nu as putea tolera. Practic, puterea pe care eu o detin ar trebui sa fie ascunsa, nimeni sa nu stie de ea. Ma intreb daca e bine sa ma incred in aceasta persoana.
- Bine, am sa-ti povestesc! Calitatea mea este neobisnuita, practic este legata de furie. Atunci cand ma infurii, simt o sete de neoprit iar forta mea capata un sens demonic. Condus de acea furie si de setea de sange devin incontrolabil. De fapt, sunt la granita dintre constient si inconstient.
Ma opresc, ramanand eu insumi pe ganduri. Imi analizam propriile vorbe, parca fiindu-mi spuse de altcineva, nu pentru ca le-as fi spus chiar eu. Era ciudat cum acele vorbe imi erau straine, poate pentru ca nu le-am dat niciodata libertatea de a fi cunoscute. Sunt trezit la realitate de catre Aghito.
- Baiete, tu ai o calitate aparte care sigur ne va ajuta, nu-I de mirare ca te-a ales Fabian. Nerabdarea de a-ti cunoaste puterea ma arde pe dinauntru, dar pana atunci, ce spui sa-ti cunosti echipa?
Aghito se ridica in picioare si se indrepta spre o masinarie ce avea nenumarate butoane. Apasa un buton rosu iar un zgomot infernal incepu sa rasune ca si cum ar fi o alarma de incendiu. Raman surprins la precizia cu care apasase acel buton, intrebandu-ma daca stie exact care e scopul fiecarui buton. Dar nu am avut timp de prea multe intrebari pentru ca in jurul nostru aparura patru persoane. Fiecare era special in felul lui, dar eu eram interesat de puterile lor. Imi doream sa-I cunosc cat mai curand posibil, voiam sa stiu totul despre ei, dar acum ma puteam multumi doar sa astept ca ei sa se prezinte. Prima la care mi s-au oprit ochii a fost la gagica focoasa ce avea in jur de 19 ani , cu forme bine definite si par blond si cu niste ochi albastri in adancul carora te pierdeai.
- Aceasta este echipa ta tinere! Exclama Aghito. Baieti, prezentativa tanarului!
- Ma numesc Joe si am 25 de ani. Sunt un soldat american, de fapt cel mai bun soldat american. Piticanie, cu tine ce e aici?
Nu i-am raspuns, doar m-am intors catre cea de a doua persoana dandu-I de inteles ca poate sa se prezinte. Aceasta fiind blonda la care mi-ar ramas ochii de cum am vazut-o.
- Dragutule, numele meu de cod este Anita si sunt cel mai bun spion care exista deocamdata pe pamant. Spuse aceasta facandu-mi cu ochiul.
I-am zambit si m-am uitat la a treia persoana. Acesta se intoarse cu spatele ignorandu-ma. Era tot imbracat in negru, cu un aer misterios si cu o personalitate greu de copiat. Vazandu-l atat de ferit, de dezinteresat fata de tot ce-l inconjoara, m-am gandit ca nici mecanicul nu stia ceva despre el. Acesta parea a fi un un ninja remarcabil, afland mai incolo ca numele sau de cod este Zero iar costumul lui de lupta este asemanator cu al meu.
Al patrulea coechipier al meu este un tip inalt cam de 2 metri cu un par roscat tepos, ochi foarte patrunzatori si reci de un caprui nedescris. Dupa spusele mecanicului, acesta era un scotian in varsta de 30 de ani. Cel mai batran din echipa aceasta, iar istoria familiei lui spune ca tatal sau a fost ucis in acest joc. Mi-am dat foarte usor seama ca ce cauta el era de fapt razbunare.
Desigur ca dupa ce toti sau prezentat a venit si randul meu sa ma prezint, dar din pacate nu am avut timp deoarece prima lupta era pe cale sa inceapa.