28-03-2010, 03:03 PM
Cap 1: Trecut si Prezent
Cad ! Sunt jos, vad sange. Vad lacrimi si si aud tipete. Ale cui sunt? Ale mele, ale mamei? Ploua, cerul plange. Sterge sangele de pe trotuar si lacrimile mamei mele. Intorc capul spre masina lovita si vad….El, eu, noi? Trupul lui intins pe jos, fara viata si plin de sange. Lumea era stransa in jurul lui. Incerc sa ridic mana, sa fac o miscare dar nu pot. Am murit? Am ramas paralizata? Nu! Asta nu! Aud zgomotul facut de doua ambulante ce veneau spre locul accidentului. Doi doctori ieseau din ele si puneau trupul mamei mele si al lui Alexander pe targa. Eu raman jos, raman singura….De ce nu ma ridica de acolo? De ce raman singura? Vad asistentele venind spre mine. Vorbeau ceva intre ele ce nu puteam intelege. M-au pus pe targa rece si m-au urcat in ambulanta. O doctora roscata cu ochi caprui se apropie de mine si incepu sa vorbeasca:
-Buna, ma auzi? Ma numesc Alicia, sunt doctora pe ambulanta.
Am dat din cap in semn ca inteleg iar ea mi-a pus o perfuzie la mana stanga. Priveam lichidul ce curgea in venele mele. Tot corpul ma durea. Ochi mei ii cautau pe Alexander si mama. Unde erau, de ce lipseau? Doctora se apropie de mine.
-Cum te mai simti? Cand vom ajunge la spital iti vom face analizele, iti vom bandaja abdomenul pentru ca esti putin ranita, nu foarte grav si te vom tine cateva zile. Este bine?
Cu putinul efort pe care il mai aveam am spus:
-Da, dar mama si iubitul meu unde sunt?
Am vazut chipul doctoritei schimbandu-si expresia zambitoare intr-una trista. Atunci am inteles. Nu mai erau! Murisera ! Oameni cei mai importanti din viata mea nu mai erau! Am lasat doua lacrimi sa curga pe obraji. Doctora mi-a luat mana intr-a ei si mi-a strans-o calduros, la fel ca o mama. S-a ridicat de pe scaunul unde statea si a inceput sa d-ea ordine asistentelor, nu inainte de a-mi arata un zambet protector.
Asta e o amintire. Doar atat mai tin minte din cele intamplate acum 1 an. Amurgul soarelui imi facea parul brunet sa straluceasca. Valurile marii se loveau intre ele. Cateva lacrimi imi cadeau pe obraji. Continuarea amintirii mele ar fi simpla. Am fost dusa la spital, mi-am revenit si am plecat. Doar un singur lucru lipsea. Iubitul meu, Alexander si mama mea. Cei mai dragi oameni mie au murit. Procesul a fost castigat de mine. Acum traiesc in trecut si prezent, viitorul e greu sa-l vad. Mi-am cumparat un nou apartament, nu mai puteam locui in casa mamei, lucrurile lui Alexander le-am pastrat intr-un cufar. Cu ei mai am doar pozele, nimic mai mult.
Stiu ceva, Dumnezeu nu a avut mila, le-a luat trupurile, dar nu le-a luat sufletul. Acum ei ma vegheaza, au grija de mine, au grija ca fiecare pas pe care-l fac sa fie bun. Am intrat la facultatea de Drept. Sunt in primul an, e putin greu dar stiu ca o sa ma obisnuiesc. Din tot ce s-a intamplat am ramas si cu ceva bun. Mi-am facut o prietena, Alicia, doctora si am invatat sa ma descursc singura. Cu bani e simplu, mama era cunoscuta , deci am ramas cu averea familiei. Am ramas cu o firma de design interior si exterior.
Ma ridic de pe nisipul moale si pornesc spre decapotabila. Imi mai e frica sa conduc dar nu am ce face. Viata merge inainte! Asta zicea mama, Alexander zicea ca este bine sa te bucuri de viata, oricum e scurta. A avut dreptate. Dumnezeu i-a luat cand erau tineri, mama avea 56 de ani, iar el 20.
Imi dau parul pe spate si inchid ochi. O briza calduroasa de vara imi face parul sa se miste. Intru in masina si pornesc la drum. De fiecare data cand trec pe la locul accidentului amintirea aceea ingrozitoare imi apare in minte, ma face sa tremur si sa plang pana ma linistesc. Dupa un sfert de ora ajung acasa. Parchez decapotabila, intru in bloc si urc scarile. Ajung la apartamentul cu numarul 18 si deschid usa. Parfumul de musetel imi afunda narile. Ceaiul pe care mi-l pregatisem ramasese cald. Ma descalt si arunc papuci de plaja pe-undeva prin camara. Intru in bucatarie si imi pun putin ceai intr-o ceasca. O las pe masuta de cafea din living si dau drumul la televizor. Nu am c face singura in casa. Imi beau ceaiul, ma imbrac putin mai gros si ies sa ma plimb. Luna cu prietenele ei, stelele deja aparusera. Luminau drumul pe care mergeam. Imi aud numele strigat din spate dar nu intoorc capul pentru a vedea cine era. Simt o atingere pe umar asa ca ma intorc.
-Hmm? Ridic capul sa vad cine era.
-Miki, de ce nut e-ai intors cand te-am strigat, nebuno!
Cad ! Sunt jos, vad sange. Vad lacrimi si si aud tipete. Ale cui sunt? Ale mele, ale mamei? Ploua, cerul plange. Sterge sangele de pe trotuar si lacrimile mamei mele. Intorc capul spre masina lovita si vad….El, eu, noi? Trupul lui intins pe jos, fara viata si plin de sange. Lumea era stransa in jurul lui. Incerc sa ridic mana, sa fac o miscare dar nu pot. Am murit? Am ramas paralizata? Nu! Asta nu! Aud zgomotul facut de doua ambulante ce veneau spre locul accidentului. Doi doctori ieseau din ele si puneau trupul mamei mele si al lui Alexander pe targa. Eu raman jos, raman singura….De ce nu ma ridica de acolo? De ce raman singura? Vad asistentele venind spre mine. Vorbeau ceva intre ele ce nu puteam intelege. M-au pus pe targa rece si m-au urcat in ambulanta. O doctora roscata cu ochi caprui se apropie de mine si incepu sa vorbeasca:
-Buna, ma auzi? Ma numesc Alicia, sunt doctora pe ambulanta.
Am dat din cap in semn ca inteleg iar ea mi-a pus o perfuzie la mana stanga. Priveam lichidul ce curgea in venele mele. Tot corpul ma durea. Ochi mei ii cautau pe Alexander si mama. Unde erau, de ce lipseau? Doctora se apropie de mine.
-Cum te mai simti? Cand vom ajunge la spital iti vom face analizele, iti vom bandaja abdomenul pentru ca esti putin ranita, nu foarte grav si te vom tine cateva zile. Este bine?
Cu putinul efort pe care il mai aveam am spus:
-Da, dar mama si iubitul meu unde sunt?
Am vazut chipul doctoritei schimbandu-si expresia zambitoare intr-una trista. Atunci am inteles. Nu mai erau! Murisera ! Oameni cei mai importanti din viata mea nu mai erau! Am lasat doua lacrimi sa curga pe obraji. Doctora mi-a luat mana intr-a ei si mi-a strans-o calduros, la fel ca o mama. S-a ridicat de pe scaunul unde statea si a inceput sa d-ea ordine asistentelor, nu inainte de a-mi arata un zambet protector.
Asta e o amintire. Doar atat mai tin minte din cele intamplate acum 1 an. Amurgul soarelui imi facea parul brunet sa straluceasca. Valurile marii se loveau intre ele. Cateva lacrimi imi cadeau pe obraji. Continuarea amintirii mele ar fi simpla. Am fost dusa la spital, mi-am revenit si am plecat. Doar un singur lucru lipsea. Iubitul meu, Alexander si mama mea. Cei mai dragi oameni mie au murit. Procesul a fost castigat de mine. Acum traiesc in trecut si prezent, viitorul e greu sa-l vad. Mi-am cumparat un nou apartament, nu mai puteam locui in casa mamei, lucrurile lui Alexander le-am pastrat intr-un cufar. Cu ei mai am doar pozele, nimic mai mult.
Stiu ceva, Dumnezeu nu a avut mila, le-a luat trupurile, dar nu le-a luat sufletul. Acum ei ma vegheaza, au grija de mine, au grija ca fiecare pas pe care-l fac sa fie bun. Am intrat la facultatea de Drept. Sunt in primul an, e putin greu dar stiu ca o sa ma obisnuiesc. Din tot ce s-a intamplat am ramas si cu ceva bun. Mi-am facut o prietena, Alicia, doctora si am invatat sa ma descursc singura. Cu bani e simplu, mama era cunoscuta , deci am ramas cu averea familiei. Am ramas cu o firma de design interior si exterior.
Ma ridic de pe nisipul moale si pornesc spre decapotabila. Imi mai e frica sa conduc dar nu am ce face. Viata merge inainte! Asta zicea mama, Alexander zicea ca este bine sa te bucuri de viata, oricum e scurta. A avut dreptate. Dumnezeu i-a luat cand erau tineri, mama avea 56 de ani, iar el 20.
Imi dau parul pe spate si inchid ochi. O briza calduroasa de vara imi face parul sa se miste. Intru in masina si pornesc la drum. De fiecare data cand trec pe la locul accidentului amintirea aceea ingrozitoare imi apare in minte, ma face sa tremur si sa plang pana ma linistesc. Dupa un sfert de ora ajung acasa. Parchez decapotabila, intru in bloc si urc scarile. Ajung la apartamentul cu numarul 18 si deschid usa. Parfumul de musetel imi afunda narile. Ceaiul pe care mi-l pregatisem ramasese cald. Ma descalt si arunc papuci de plaja pe-undeva prin camara. Intru in bucatarie si imi pun putin ceai intr-o ceasca. O las pe masuta de cafea din living si dau drumul la televizor. Nu am c face singura in casa. Imi beau ceaiul, ma imbrac putin mai gros si ies sa ma plimb. Luna cu prietenele ei, stelele deja aparusera. Luminau drumul pe care mergeam. Imi aud numele strigat din spate dar nu intoorc capul pentru a vedea cine era. Simt o atingere pe umar asa ca ma intorc.
-Hmm? Ridic capul sa vad cine era.
-Miki, de ce nut e-ai intors cand te-am strigat, nebuno!