31-03-2010, 04:37 PM
Hy...am revenit cu cap 5..din pacate observ ca nimeni nu`mi comenteaza ficul...as dori macar o parere...oriqm nu renunt la el.
deci astept comentarii si lectura placuta!:*
Cap. V Noua misiune
Intuneric.Doar asta aveam in fata ochilor.Ma panichez,incercand sa caut cu privirea un incidiciu cu privire la locul unde ma aflu.Realizez ca ma aflu intr-o incapere,dupa care fug,vrand parca sa scap de o povara.Alerg si iar alerg.Ma impiedic si sunt trantita la podea.Incerc sa ma ridic,dar fara speranta.Intorc capul si in spatele meu vad acelasi intuneric care imi da fiori.Tremur din toate incheieturile...Inima imi bate cu putere.Respir sacadat.Incerc din nou sa ma ridic,reusesc intr-un sfarsit.Ma dau trei pasi in spate,dupa care observ o silueta ce se afla la mica distanta de mine.Ma panichez si incerc sa fug cat mai departe de acest loc,dar nu este cu putinta,caci inainte sa plec am fost imobilizata si trantita cu o brutalitate enorma la podea.Imi ridic privirea catre persoana cu princina.Aceasta avea o privire oarecum perversa...si fara nicio stanjenire scoase un kunai si se indrepta spre mine.Se pare ca mi-a venit sfarsitul.Se apropie din ce in ce mai mult si eu in loc sa ma apar,incep sa tip ca o nebuna.
-Nuuuu!tip eu cat ma tin plamanii.
Dupa care imi deschid ochii si realizez ca nu sunt nicaieri altundeva decat in camera mea.Pfff...Se pare ca din nou.
Am acelasi cosmar de doua saptamani.Nu mai suport.Stau in pat,asteptand ca ceasul sa arate ora exacta.Acel ticait infernal,ma face sa explodez de nervi.Linistea mormantala din camera mea ,ma facea sa o iau razna.Era imposibil de trait intr-o casa asa...asa de infricosatoare pot spune.Dupa ce ceasul arata ora asteptata,ma ridic incet din pat si cu miscari incredibil de lente ma indrept catre baie.Imi fac toaleta ca de obicei,dupa care imi iau kimonoul ninja,iau micul dejun si plec.Se pare ca astazi Anko-sensei are ceva important de spus.Atunci cand m-a anuntat parea destul de serioasa.Nu-i sta in fire.
Intr-un sfarsit ajung la locul stabilit de Anko-sensei,intalnindu-ma in acelasi timp si cu Sayumo si desigur,Naruto.
Ne-am asezat toti pe iarba verzuie ce parea a fi mai moale decat omatul,privind nemarginitul cer,ce parea ca este ciudat de senin.Nici urma de nori.Doar imensul soare ce emitea niste raze jucause.Ne bucuram din cauza asta.
Il cunosteam de trei luni pe Naruto,implinindu-se aproape trei luni si de la mica mea prezicere,care pana acum nu s-a adeverit.Am inceput sa cred ca nu o sa se mai adevereasca,uitand repede de cele vazute in prezicere.Poate puterile mele de Preoteasa a Lunii au disparut si poate in sfarsit pot trai ca un om normal.Am inceput sa-l cunosc mult mai bine pe Naruto cu care am format legaturi din ce in ce mai stranse,eram niste "frati" ciudati.De obicei fratii se mai cearta,dar noi doi nu ne-am certat deloc.Poate din cauza ca a devenit foarte calm cu mine.Nu stiu cum imi suporta toate mofturile.
-Ati ajuns la timp.Am ceva foarte important sa va spun.O sa avem o misiune de gradul A.spune Anko-sensei fara sa ne salute macar.Defapt asa facea de obicei.
-Uraaa!Ce bine!Ma duc sa-mi impachetez lucrurile.Iupiii!spuse Naruto,ce parea extrem de incantat de aceasta misiune.
-Oiii,Naruto!Inca nu am plecat!spuse Sayumo,dandu-i in acelasi timp si un pumn in cap,potolindu-l pe Naruto.Mereu stia cum sa-l calmeze.
-O sa plecam intr-o saptamana.Zise Anko-sensei dupa care disparu intr-un nor de fum.
Numai eu priveam aceasta misiune cu dispret.Nu aveam nimic impotriva misiunilor,dar de data asta aveam un sentiment ciudat ca ceva rau se va imtampla si ca o sa regret mereu asta.Gandindu-ma cum sa-i spun lui Anko-sensei ca aceasta misiune nu e potrivita pentru noi si sa trimita pe altcineva,privesc in jur si realizez ca ceilalti o luasera inainte.
-Oiii,Sakua-chan!Nu vi?spuse Naruto cu un zambet prostesc pe fata.Cum era el mereu.
Ma indrept adancita in ganduri catre colegii mei si fara sa-mi dau seama trec pe langa ei.Se pare ca incepusera sa se ingrijoreze pentru mine,privindu-ma cu uimire.
Intr-un sfarsit ajung si acasa,si fara sa-mi iau ramas bun de la colegii mei intru in casa,imi arunc incaltamintea la nimereala,dupa care fug catre camera mea.Vroiam sa scap de acea casa.Holurile lungi,camerele uriase si picturile pe pereti,linistea mortuara si scartaitul usilor vechi imi dadeau fiori.Cand mergeam pe holurile castelului ma simteam oarecum urmarita.Parca traiam un cosmar in realitate.Era infricosator.Numai in camera mea ma simteam cat de cat in regula.Neurmarita,in siguranta.
*******
Eram afectata de urmatoarea misiune.Nu am mai iesit din casa de cinci zile.Deabia daca am mancat putin aseara.
Ma simt din nou singura.Naruto si Sayumo au incercat in tot acest timp sa ma scota din aceasta depresie,dar fara succes.
Pana intr-o zi cand le-am spus ca nu vreau sa merg in aceasta misiune...ca nu vreau nici ei sa mearga.Dar nu am reusit sa-i conving.Voiau cu o dorinta incedibil ciudata sa mearga in aceasta misiune.Pana la urma m-au convins si pe mine.Am spus ca o sa merg,chiar daca teama cu care traiam de cinci zile despre aceasta misiune nu a incetat.
Nu vroiam ca eu si colegii mei de echipa sa luam parte la asta.Nu acceptam deloc asta.
Intr-un sfarsit a sosit si ziua a saptea,ziua plecarii.Mi-am pregatit lucrurile de care aveam nevoie in misiune si m-am prezentat la poarta satului la ora unsprezece,exact asa cum spusese Anko-sensei.Am intalnit un barbat cam de vreo` cincizeci de ani,ce purta un halat ciudat,impodobit cu embleme ce pareau a fi ale Satului Ascuns intre Stele.Avea parul de culoare cenusie si putin caruntit,de trecerea imediata a anilor.Avea o privire ciudata,prea...linistita si vorbea cu un calm nemaintalnit.Se numea Hatachi Miuno .Se pare ca acesta este omul pe care trebuie sa-l insotim pana in Satul Ascuns intre Stele,el fiind Lordul Feudal al acelui tinut.Venise in Konoha pentru a stabili un tratat de pace.Dupa ce ne-am cunoscut mai bine si am inteles despre ce este vorba in misiune,am pornit la drum.
Aproape pe tot parcursul drumului am fost tacuta,mai exact toti am fost inimaginabil de tacuti.Aveam un mare gol in stomac,ceea ce ma facea sa tac.Eram mult prea afectata de gandurile mele fara sa realizez insa ca se auzira niste sunete,perturband linistea infricosatoare dintre noi.Eram urmariti.Dintr-un tufis au aparut cinci indivizi ce nu pareau mai mari decat noi,si pe deasupra pareau si slabi.Cred ca ii subestimez.Trebuie sa lupt.Nu o sa dau inapoi.O sa-l apar pe Hatachi cu orice pret si o sa duc la bun sfarsit misiunea incredintata.Promit!
cam asta e tot...pls comentati si voi...ja ne`:X
deci astept comentarii si lectura placuta!:*
Cap. V Noua misiune
Intuneric.Doar asta aveam in fata ochilor.Ma panichez,incercand sa caut cu privirea un incidiciu cu privire la locul unde ma aflu.Realizez ca ma aflu intr-o incapere,dupa care fug,vrand parca sa scap de o povara.Alerg si iar alerg.Ma impiedic si sunt trantita la podea.Incerc sa ma ridic,dar fara speranta.Intorc capul si in spatele meu vad acelasi intuneric care imi da fiori.Tremur din toate incheieturile...Inima imi bate cu putere.Respir sacadat.Incerc din nou sa ma ridic,reusesc intr-un sfarsit.Ma dau trei pasi in spate,dupa care observ o silueta ce se afla la mica distanta de mine.Ma panichez si incerc sa fug cat mai departe de acest loc,dar nu este cu putinta,caci inainte sa plec am fost imobilizata si trantita cu o brutalitate enorma la podea.Imi ridic privirea catre persoana cu princina.Aceasta avea o privire oarecum perversa...si fara nicio stanjenire scoase un kunai si se indrepta spre mine.Se pare ca mi-a venit sfarsitul.Se apropie din ce in ce mai mult si eu in loc sa ma apar,incep sa tip ca o nebuna.
-Nuuuu!tip eu cat ma tin plamanii.
Dupa care imi deschid ochii si realizez ca nu sunt nicaieri altundeva decat in camera mea.Pfff...Se pare ca din nou.
Am acelasi cosmar de doua saptamani.Nu mai suport.Stau in pat,asteptand ca ceasul sa arate ora exacta.Acel ticait infernal,ma face sa explodez de nervi.Linistea mormantala din camera mea ,ma facea sa o iau razna.Era imposibil de trait intr-o casa asa...asa de infricosatoare pot spune.Dupa ce ceasul arata ora asteptata,ma ridic incet din pat si cu miscari incredibil de lente ma indrept catre baie.Imi fac toaleta ca de obicei,dupa care imi iau kimonoul ninja,iau micul dejun si plec.Se pare ca astazi Anko-sensei are ceva important de spus.Atunci cand m-a anuntat parea destul de serioasa.Nu-i sta in fire.
Intr-un sfarsit ajung la locul stabilit de Anko-sensei,intalnindu-ma in acelasi timp si cu Sayumo si desigur,Naruto.
Ne-am asezat toti pe iarba verzuie ce parea a fi mai moale decat omatul,privind nemarginitul cer,ce parea ca este ciudat de senin.Nici urma de nori.Doar imensul soare ce emitea niste raze jucause.Ne bucuram din cauza asta.
Il cunosteam de trei luni pe Naruto,implinindu-se aproape trei luni si de la mica mea prezicere,care pana acum nu s-a adeverit.Am inceput sa cred ca nu o sa se mai adevereasca,uitand repede de cele vazute in prezicere.Poate puterile mele de Preoteasa a Lunii au disparut si poate in sfarsit pot trai ca un om normal.Am inceput sa-l cunosc mult mai bine pe Naruto cu care am format legaturi din ce in ce mai stranse,eram niste "frati" ciudati.De obicei fratii se mai cearta,dar noi doi nu ne-am certat deloc.Poate din cauza ca a devenit foarte calm cu mine.Nu stiu cum imi suporta toate mofturile.
-Ati ajuns la timp.Am ceva foarte important sa va spun.O sa avem o misiune de gradul A.spune Anko-sensei fara sa ne salute macar.Defapt asa facea de obicei.
-Uraaa!Ce bine!Ma duc sa-mi impachetez lucrurile.Iupiii!spuse Naruto,ce parea extrem de incantat de aceasta misiune.
-Oiii,Naruto!Inca nu am plecat!spuse Sayumo,dandu-i in acelasi timp si un pumn in cap,potolindu-l pe Naruto.Mereu stia cum sa-l calmeze.
-O sa plecam intr-o saptamana.Zise Anko-sensei dupa care disparu intr-un nor de fum.
Numai eu priveam aceasta misiune cu dispret.Nu aveam nimic impotriva misiunilor,dar de data asta aveam un sentiment ciudat ca ceva rau se va imtampla si ca o sa regret mereu asta.Gandindu-ma cum sa-i spun lui Anko-sensei ca aceasta misiune nu e potrivita pentru noi si sa trimita pe altcineva,privesc in jur si realizez ca ceilalti o luasera inainte.
-Oiii,Sakua-chan!Nu vi?spuse Naruto cu un zambet prostesc pe fata.Cum era el mereu.
Ma indrept adancita in ganduri catre colegii mei si fara sa-mi dau seama trec pe langa ei.Se pare ca incepusera sa se ingrijoreze pentru mine,privindu-ma cu uimire.
Intr-un sfarsit ajung si acasa,si fara sa-mi iau ramas bun de la colegii mei intru in casa,imi arunc incaltamintea la nimereala,dupa care fug catre camera mea.Vroiam sa scap de acea casa.Holurile lungi,camerele uriase si picturile pe pereti,linistea mortuara si scartaitul usilor vechi imi dadeau fiori.Cand mergeam pe holurile castelului ma simteam oarecum urmarita.Parca traiam un cosmar in realitate.Era infricosator.Numai in camera mea ma simteam cat de cat in regula.Neurmarita,in siguranta.
*******
Eram afectata de urmatoarea misiune.Nu am mai iesit din casa de cinci zile.Deabia daca am mancat putin aseara.
Ma simt din nou singura.Naruto si Sayumo au incercat in tot acest timp sa ma scota din aceasta depresie,dar fara succes.
Pana intr-o zi cand le-am spus ca nu vreau sa merg in aceasta misiune...ca nu vreau nici ei sa mearga.Dar nu am reusit sa-i conving.Voiau cu o dorinta incedibil ciudata sa mearga in aceasta misiune.Pana la urma m-au convins si pe mine.Am spus ca o sa merg,chiar daca teama cu care traiam de cinci zile despre aceasta misiune nu a incetat.
Nu vroiam ca eu si colegii mei de echipa sa luam parte la asta.Nu acceptam deloc asta.
Intr-un sfarsit a sosit si ziua a saptea,ziua plecarii.Mi-am pregatit lucrurile de care aveam nevoie in misiune si m-am prezentat la poarta satului la ora unsprezece,exact asa cum spusese Anko-sensei.Am intalnit un barbat cam de vreo` cincizeci de ani,ce purta un halat ciudat,impodobit cu embleme ce pareau a fi ale Satului Ascuns intre Stele.Avea parul de culoare cenusie si putin caruntit,de trecerea imediata a anilor.Avea o privire ciudata,prea...linistita si vorbea cu un calm nemaintalnit.Se numea Hatachi Miuno .Se pare ca acesta este omul pe care trebuie sa-l insotim pana in Satul Ascuns intre Stele,el fiind Lordul Feudal al acelui tinut.Venise in Konoha pentru a stabili un tratat de pace.Dupa ce ne-am cunoscut mai bine si am inteles despre ce este vorba in misiune,am pornit la drum.
Aproape pe tot parcursul drumului am fost tacuta,mai exact toti am fost inimaginabil de tacuti.Aveam un mare gol in stomac,ceea ce ma facea sa tac.Eram mult prea afectata de gandurile mele fara sa realizez insa ca se auzira niste sunete,perturband linistea infricosatoare dintre noi.Eram urmariti.Dintr-un tufis au aparut cinci indivizi ce nu pareau mai mari decat noi,si pe deasupra pareau si slabi.Cred ca ii subestimez.Trebuie sa lupt.Nu o sa dau inapoi.O sa-l apar pe Hatachi cu orice pret si o sa duc la bun sfarsit misiunea incredintata.Promit!
cam asta e tot...pls comentati si voi...ja ne`:X