Capitolul unu: Primul sentiment
- Da-te jos din masina si uita-te, te rog.
Picioarele imi erau amortite; am coborat usor pentru a nu imi lasa toata greutatea brusc pe ele. O scurta privire dupa care m-am intors la locul meu.
- Scuze, nu vad unde se termina coloana.
- Logic. Ce a fost in capu meu? Trebuia sa stiu ca autostrada e plina!
- Pot sa conduc eu? A aprobat din cap, amandoua coborand din masina. Pana sa pornesc motorul, coloana se deplasase putin iar masina din spatele noastru, nerabdatoare, ne-a claxonat. Telefonul meu a sunat, dar am lasat-o pe Aylin sa vorbeasca...deja stiam ce urma sa ne zica. Am auzit-o oftand si cerandu-si scuze.
- Deci...s-a enervat? am intrebat eu cu o oarecare teama.
- Putin spus...m-a luat cu replica ei preferata "Proastelor, eu ma marit, nu voi!"
- Bine, sunt calma, inca sunt calma, am chicotit eu.
Am privit pe geam masina de langa noi; un Hummer alb, imens cu geamurile fumurii...nimic neobisnuit, dar am continuat sa privesc. Geamul s-a lasat putin in jos, astfel incat am putut observa un chip superb pe locul pasagerului. Am avut impresia ca soarele s-a intruchipat intr-un barbat pentru a putea cobori pe pamant si pentru a ului cu farmecul lui.
- Hai, duduie, ce dracu faci? am auzit o voce de la masina din spate.
M-am trezit brusc in visare, enervata la culme; cand ma pregateam sa cobor din masina si sa-i spun ca nu este singurul pe pamant blocat intr-o coloana interminabila, am fost oprita de Aylin.
- Calma, calma mai stii? Lasa-l...gata, inainteaza incet si lasa-l pe dobitocu' ala.
- Jur pe ce vrei tu ca nu o sa merg si la botez!
Aylin a chicotic, eu intorcandu-mi privirea spre masina de langa mine. Norocul meu...banda din stanga inainta mai repede, iar Hummerul era la 3 masini distanta. Infernul din trafic a continuat, chiar si in momentul cand masina din spatele nostru a mers bara-n bara cu a mea. I-am multumit Sfantului Petru cand a intervenit un politist iar circulatia a inceput sa se fluidizeze. Pana la lasarea soarelui am ajuns, inainte ca mireasa noastra sa intre intr-o criza. Nu am dat prea multa atentie prostiilor pe care le abera despre viata ei perfecta, si despre sotul ei si mai perfect. Un om de afaceri din lumea imobiliarelor, cu firme de constructie in toate zonele importante ale tarii se decise sa-si imparta viata cu prietena noastra Corina, proaspat absolventa a facultatii de drept. Nu vrea sa ma gandesc la rochia cu care urma sa se imbrace Corina, dar stiu un lucru: nu i-a placut. Era un cadou din partea sotului comandata de la Milano din matase fabricata in Japonia, cu cristale Swarovski cerute special de nu mai stiu unde. Fita era intrecuta de mult de un nou brand: Corina. Am convins-o intr-un final ca este o rochie fabuloasa si ca nu i-o pot aduce pe Viviane Westwood sa-i creeze in 10 minute alta rochie. A fost "magic" momentul in care si-au spus juramintele, momentul fiind obligatoriu imortalizat de cei mai buni fotografi. Petrecerea nu a fost nici pe aproape de a fi normala. A vrut ca aceasta sa aiba o tema medievala, cu accente gotice, care totusi sa inspire si fantezia rozului. Sincer imi era mila de designerul, care mai mult ca sigur ca si-a schimbat ideile in functie de gravitatia Lunii si a inspiratiei Corinei. Invitatii...ei bine cunoasteam sa zic jumatate din cati participasera numarul fiind spectaculos: 1723 . La un moment am intrebat-o cine este o anumita persoana, raspunsul fiind "nu stiu". Am fost obligata sa dansez mai la toate melodiile, si nu m-a lasat pana nu a vazut ca beau cel putin un pahar de alcohol...sincera sa fiu nu agream bautura prea mult. Aylin...alta problema, a baut cu cine a apucat, iar la ora 4 deja era ametita; presupun ca tot restul serii si l-a petrecut cu un barbat. Petrecerea s-a spart la ora 7 in zorii zilei, cand mireasa a decis ca e momentul ideal pentru conceperea unui copil, conform unui calendar pe care il avea in functie de gravitatia lui Saturn. Abea mai vedeam treptele hotelului in timp ce ma indreptam spre camera mea. Mi-am aruncat pantofii unde am apucat, iar rochia am asezat-o pe spatarul unui scaun. Am cazut in lumea viselor in cateva secunde, somnul meu durand aproximativ o zi. M-am trezit pe la 8 seara, cand am mancat "micul dejun". Aylin era si ea in camera, plutind pe un mic norisor alb catre visarea cu ochii deschisi. Am intrerupt linistea:
- Si, ce ai facut aseara nebuno? Mai tarziu am constatat ca ar fi fost mai intelept sa nu incep discutia. Aylin era foarte explicita cand venea vorba sa povesteasca ceva, asa ca am fost fortata sa alunecam in toate detaliile, unele pe care as fi vrut sa nu le aud.
Corina, fata buna, ne-a invitat de asemenea si la botez exact cum ma asteptam. I-am facut o promisiune ca voi veni, cu intentia de a nu o respecta. Am plecat la drum, lasand-o pe Aylin sa conduca, dar locurile au fost schimbate cam dupa 10 minute, din pricina faptului ca era foarte cautata la telefon de "Romeo". Urmatoarea destinatie era aeroportul, de unde urma sa imi iau fratele care se intorcea de la Paris, impreuna cu iubita lui. Avionul urma sa aterizeze la 4patru dimineata, in momentul de fata fiind douazeci si doi. Dupa o zi agitata, si o mie de SMS-uri Aylin a adormit cu gandul la printul fermecat. Drumul a fost liber, pe autostrada mai intalneam cateva masini la o diferenta de cateva minute. Sincronizarea a fost perfecta, intalnindu-ma cu fratele meu la "Sosiri", si deasemenea si cu iubita lui, Adelaide, o frumoasa rusoaica cu parul blond. Am luat-o pe Andrea de la cafeneaua unde decise sa-si imparta momentul cu o cafea si cu o tigara si am urca in masina. Nu m-am simtit in stare sa conduc pana acasa intr-o singura noapte, asa ca am optat pentru o cazare la unul dintre hotelele orasului. Am dormit cateva ore, dar am reusit sa ratez micul dejun, receptionera hotelului fiind nevoita sa-mi trimita pe cineva de la Room-service.
- Pisicuta mofturoasa s-a trezit, am intrebat-o eu pe Aylin.
- Taci! a strigat ea.
- Probleme in Paradis? am intrebat-o ironica.
- ...
- O sa il iau ca pe un da, am raspuns eu inghitind o bucata de paine.
- Ia-l cum vrei! Ma duc sa ma plimb in magazine. Pa! mi-a zis ea trantind usa in urma ei.
- Pa-pa! i-am raspuns usii cu un oarecare zambet de amuzament pe fata mea.
La iesirea din camera mea am vazut pe hol doua gorile imbracate in negru, gata oricand de un macel, dar surpriza mi-a fost mai mare cand l-am vazut pe brunetul de acum trei zile. Mergeau foarte repede, iar eu ma indreptam spre ei. Unul dintre bodyguarzi a trecut pe langa mine lovindu-mi umarul. M-am intors pe calcaie cu intentia de a ii spune ceva, dar nu am avut ocazia; in momentul in care am intins mana dupa el m-am vazut amenintata de un pistol. Inlemnita e un cuvant potrivit pentru a exprima starea pe care o aveam atunci. Tanarul brunet si-a intors si el privirea urmarindu-mi urmatoarea miscare. Ce mi s-a parut ciudat la el a fost culoarea ochilor care i s-a schimbat din verde in caprui; nu vroiam sa cred ca acei ochi superbi erau rosii.
- Luati-o inainte, l-am auzit pe brunet, acesta ducandu-si mana la inima. Mi se parea ca respira destul de greu. Unul dintre "insotitori" a incercat sa spuna ceva dar acesta nu i-a dat ocazia.
- Am spus sa plecati! la aceste cuvinte, acesta s-a intors si a inaintat. Am vrut sa il intreb daca se simte bine, dar nu am avut curajul. Asteptam reactia lui, inca privindu-i ochii rosiatici, care incercau sa revina la normal, nuantele schimbandu-se de la secunda la secunda.
- Imi pare rau pentru ce ai vazut, mi-a spus el e un ton neutru. Inca socata mi-a luat o clipa sa imi revin.
- N...nu este nimic, i-am raspuns eu ezitand. Te simti bine? Nelinistea din vocea mea l-a facut sa zambeasca.
- Da. Te rog sa ma scuzi, dar ma voi revansa mai tarziu. La aceste cuvinte se intoarse si pleca dupa cei doi barbati, care am observat ca il asteptau.
Nu e clona=)) Il mai am postat pe site-ul www.fan-fiction.manga-anime.ro
Sper sa va placa...eu m-am cam saturat de vampiri
Capitolul doi: Intalnirea
- Pisi mic si rau, haide, nu mai visa, mi-a spus fratele meu, e timpul sa plecam.
- Mai lasa-ma doua minute, i-am strigat eu.
- Doua!
- Hai, Ay, hai deschide usa. Nu poti sa ramai aici.
- Lasa-ma!
- Vrei sa termini cu prostiile? Ce te asteptai? Ti-a promis marea cu sarea, ai ajuns la el in pat si acum gata. Ai avut o noapte de placere, si cred ca e suficient. Hai deschide usa...Iti cumpar tigari, vrei?
- Nu! Poti sa pleci.
- Bine! N-ai decat sa vii cu trenu'! Am trantit usa camerei iesind pe hol unde eram asteptata de Adelaide.
- Unde e Alex? am intrebat-o pe un ton oarecum enervat.
- Ne asteapta la masina.
- Bine sa mergem.
- Dar micuta ta prietena?
Am ridicat din umeri si am pornit catre masina. In momentul in care ieseam din parcare a venit si Aylin, plansa toata. Nu i-am putut oferi altceva in afara de o imbratisare prieteneasca. Am urcat la volan, lasandu-i pe cei doi porumbei pe bancheta din spate, iar pe Aylin pe locul pasagerului. Majoritatea drumului si-a petrecut-o cu castile in urechi, avand perioade de timp cand mai plangea. Drumul a fost lung si obositor, iar Alex si Adelaide au dormit in apartamentul meu.
- A venit la mine germanu' ala la mine, spuse Andrea intrerupand linistea, Alzheimer. Se observa dupa cum vorbea ca nu era intr-o dispozitie prea buna.
- Nu inteleg, am continuat eu.
- Nu ma mai recunosc...in ce hal am ajuns pentru o aventura.
Cel mai bine, in momentul de fata, atat pentru Aylin cat si pentru sanatatea mea mintala avea sa fie o tura prin mall. Am colindat o multime de magazine, din fiecare iesind cu cate ceva. Am lasat-o pe Aylin cu dilema ei de a alege intre o pereche de botine din piele si o pereche de pantofi cu bot rotund, mergand in urmatorul magazin. Am intrat intr-unul de parfumuri. Parfumuri...un amestec de uleiuri esentiale, compusi aromatici, conservanti si solventi utilizati pentru a da corpului uman un miros placut. Intotdeauna aceasta a fost cea mai mare dilema a mea: alegerea unuia. In timp ce ma chinuiam sa-mi rafinez simturile pentru a face o alegere cat mai potrivita am fost intrerupta:
- Ar trebui sa-l alegi pe cel din stanga, mi-a sugerat vazandu-i indecizia.
M-am intors la persoana care imi vorbise, si surpriza: era brunetul pe care il intalnisem acum cateva zile. Avea aceiasi perfectiune, diferanta facand-o doar ochii lui, verzi acum. Am ramas cu ochii atintiti la chipul lui, studiindu-i fiecare trasatura a fetei; avea acel farmec al unui actor combinat cu misterul si perfectiunea. Am continuat sa-i privesc ochii dar nu am reusit sa stau atintita asupra lor prea mult, apoi am continuat examinandu-i buzele.
- Louis.
Mi-a luat o clipa sa realizez ce se intampla si sa pun cap la cap lucrurile, fiind inca fascinata, da fascinata e un cuvant bun, de frumusetea lui.
- Gia, i-am raspuns eu cu intarziere, doar Gia.
Capitolul trei: Un strain in casa mea
- Gia! m-a strigat Aylin. Inca il priveam pe tanarul misterios pana cand am fost nevoita sa ma intorc pentru a ii intalni privirea Aylinei. I-am raspuns, intorcandu-ma catre Louis, dar acesta nu mai era.
- Gia, m-ai lasat singura.
- Ai vazut cu cine eram, am intrebat eu nedumerita.
- Nu, erai singura.
Am intrat intr-o stare de nervozitate cand am auzit-o pe Aylin, lasand parfumurile la locul lor, si grabindu-ma sa ajung cat mai repede la masina. Andrea mi-a observat nelinistea si a urcat in masina fara a comenta. Ne-am oprit la un DriveIn pentru a lua mancare la pachet, dupa care am accelerat spre casa. Spre norocul meu Alex si Ade erau in vizita la parintii nostri, asa ca am fost singura in casa. Aylin a decis ca ar fi mai bine sa ma lase singura, asta dovedind cat de bine ma cunostea. Am facut o baie cu apa rece, apoi m-am asezat pe canapeaua din living, cazand intr-un somn adanc. L-am visat pe Louis in casa mea, urmarindu-mi somnul, apoi plecand cand se intoarse Aylin. Am fost trezita de aceasta, pentru a manca. Inca stateam sa ma gandesc ce imi provocase starea aceea, dar nu reuseam sa-i dau de capat. Ziua urmatoare nu am avut ce face asa ca mi-am organizat hainele, majoritatea bagandu-le in saci de plastic, cu scopul de a fi donate.
- Imi place rochia, nu ar trebui sa o arunci, am auzit o voce venind dinspre fereastra.
- Louis! am exclamat bucuroasa. Cum ai ajuns aici, am intrebat cu un zambet pe buze.
- Fii cuminte, bine, mi-a spus pe un ton rece.
Am ramas proasta, acum era cu zambetul pe buze, acum era rece si distant. Chiar nu il intelegeam, de ce era asa distrant, de ce era asa rece, de ce era asa...perfect.
- Nu inteleg, am continuat eu clipind foarte repede.
- Nu trebuie, doar fi cuminte. Bine?
Am aprobat din cap; nu intalegeam ce vroia sa-mi zica, asa ca am decis sa ii urmaresc miscarile. A intrat in camera mea, apropiindu-se exagerat de mult de mine, pentru ca apoi sa-si puna mainile de o parte si alta a capului meu. M-am simtit amenintata de ochii lui, din nou rosiatici, dar si de el. Buzele mi-au fost prinse intr-un sarut; nu stiam de ce eram mai socata, de sarut sau de brunet.
- Multumita? m-a intrebat cu aceiasi rigiditate in voce.
- Poftim? Ce vrei sa spui? am continuat mai socata ca oricand, nu intelegeam acest joc al lui.
- Nu asta iti doreai? a continuat de-a dreptul confuz.
L-am privit, incercand sa ii spun ceva, dar pur si simplu am izbucnit in lacrimi. Am alergat spre baie, dar nu am ajuns prea departe, fiind prinsa intr-un alt sarut al diavolului.
Telefonul bazaia in continuu. L-am luat de pe noptiera si l-am inchis. M-am trezit in puf la propriu, camera mea fiind plina de pene din plapuma si perne. Louis era pe marginea patului cand am deschis ochii, apoi se apropie incet de mine, cu usoare ezitari.
- Cum ai dormit? ma intreba, apoi imi saruta fruntea.
- Bine, cred...penele?
- Gia, putem discuta mai tarziu?
- Sigur, i-am raspuns eu, ridicandu-ma in coate.
Am intins mainile usor catre el, punandu-mi-le dupa gatul lui, sitragandu-ma mai aproape de el. M-a luat in brate usor, ca pe o papusa de portelan ce avea ca rezultat final sa se sparga la o stransoare mai puternica.
- Esti atat de frumoasa cand dormi, aceste cuvinte le-am auzit ca venind din inima. M-a ridicat din pat, purtandu-ma in brate pe holurile care mi se pareau imense acum, pana in bucatarie, unde m-a asezat la fel de usor pe scaun. Mi-am tras pachetul de tigari mai aproape de mine si mi-am scos o tigara.
- Pot sa fumez, l-am intrebat. Ce naiba e cu mine? Niciodata nu am cerut permisiunea nimanui pentru nimic.
- Desigur, poate iti va fi mai usor sa te concentrezi la ce vreau sa-ti spun.
Mi-am aprins tigara. L-am privit indelung apoi mi-am strans buzele intr-un zambet.
- Nu stiu cum sa incep. Mi-ar fi mai usor daca mi-ai pune tu intrebari, de acord?
- De ce erau fulgi in camera mea? a fost prima intrebare care mi-a venit in minte.
- Nu m-am putut abtine. Mai bine pilota decat tu, a spus facand o pauza, ma bucur ca nu te-am ranit.
- Cum sa ma ranesti, ce tot spui?
- Uitate la mine, ce vezi?
- Un barbat superb, am afirmat fara nici cea mai mica temere.
- De asta imi era frica. Nu sunt un barbat perfect, nu sunt nici macar om, pentr numele lui Dumnezeu, sunt un monstru.
Nu imi era frica, nu simteam nici cel mai mic fior impus de frica. Interogatoriu nostru, sau mai bine zis al meu a continuat.
- Ce esti?
- Numeste-ma cum vrei: vampir, varcolac, monstru, cum vrei.
Am mai tras un fum din tigara, si l-am eliberat spre fereastra, uitandu-ma prin ea. Muzica asurzitoare a vecinei, imi dadea dureri de cap, iar discutia pe care o aveam cu Louis nu avea niciun sens.
- Vrei sa te las putin singura? m-a intrebat curios.
- Mi-ar prinde bine, i-am raspuns strangand din buze si ridicandu-ma de pe scaun.
M-am dus catre fereastra si am simtit cum a parasit camera.
- Vampir pe dracu! am strigat cu voce tare.
Capitolul patru: Istoria vampirilor
Mirosul de narcotice era in aer; tigara mi se fumase singura asa ca mi-am aprins alta. Priveam fumul care iesea din cilindrul subtire al acesteia. Nu m-am putut gandi la nimic in timp ce o fumam. "Vampir pe dracu' " mi-am repetat iar in minte.
- Louis, l-am strigat in timp ce ieseam pe hol. Louis, unde esti?
- Te simti mai bine?
Ii auzeam din nou vocea cristalina si asta ma facea sa ma simt bine. Eram o femeie puternica, sau asta vroiam sa cred. Niciodata nu ma speriase nimic si nu aveam de gand sa simt acum frica. M-am apropiat de el, recunosc, cu pasi lenti.
- Vreau sa iti aud povestea. Cati ani ai? De unde vii?
- O iau de la capat, nu vreau sa pierzi nimic. Acum 5800 de ani, in Egipt faraonul Semerkhet a facut o greseala care l-a costat viata. A incercat sa mearga mai departe de necunoscut si sa submineze creatia divina. A incercat sa-si aduca la viata fiul Hotepsekhemwy prin diferite ritualuri, cerand ajutor zeilor. Ceva era adevarat in teoria lui ca oamenii pot reinvia, astfel reusind sa isi trezeasca fiul. Se spune ca ar fi trait o zi, pana in momentul in care pe cer a aparut luna plina, care...care l-a schimbat. Avea colti si ii era foame de sange. A ucis persoanele una dupa alta, pana a ajuns la tatal sau Semerkhet, care a fost ucis in agonii. Hotepsekhemwy a umblat prin Egipt, apoi a depasit granitele, ajungand in locuri nestiute, cu aceeasi pafta de sange. Cu timpul, a invatat sa se controleze, descoperind o placere incomensurabila prin joaca cu "hrana" inainte de a manca. A continuat asa fara un tel, evoluand. Intr-o zi s-a intrebat unde va ajunge asa, incepand sa numere cate zile petrecuse pe Pamant de la a doua nastere. Erau aproximativ sase mii de zile, insemnand cam saptesprezece ani. saptesprezece ani de hoinarit fara altceva de facut decat sa supravietuiasca. Timpul a trecut intorcandu-se in Egipt cu un nou nume. Era mai avansat si mai inteligent decat oricine altcineva astfel incat a putut sa conduca un popor. Si-a tot schimbat numele, stand la tron aproape o suta de ani de ani, pana cand a simtit ca iar se plictisea. A disparut din amintirea egiptenilor, strabatand iar pamantul, pana in ziua in care a intalnit o femeie. Inima lui rece parca prindea viata cand o vedea, si o dorea pe tanara, dar nu ca pe hrana ci intr-un mod mai protectiv. Ma urmaresti?
- Da, da, continua.
- Credeam ca ai pirdut sirul, a chicotit el. S-a apropiat de ea, dar nu stia cum sa se comporte cu aceasta. Pentru prima data ii era frica de monstrul care era, ii era frica sa nu o atinga si sa o ucida cum facuse in decursul a cateva sute de ani. Tanara era singura pe lume, nu stia unde se nascuse sau cine ii daduse viata, de aceea nu ii era frica de moarte si nu avea nimic de pierdut. S-a indragostit de el, invatand incetul cu incetul ca era diferit, si ca o singura scapare din partea lui i-ar fi putut aduce sfarsitul.
- Deci tu esti Hote-nu-stiu-cum?
- Nu, mi-a raspuns cu un suras pe buze. Sunt fiul lui.
- Si ce s-a intamplat cu mama ta?
- A murit cand m-a nascut.
- Si tatal tau?
- Tata, ei bine se presupune ca tata ar fi primul bautor de sange. Tata a descoperit ca ar fi putut sa o salveze pe mama daca i-ar fi dat sangele lui, dar mult prea tarziu. Tata sa zicem ca s-a recasatorit, sau mai bine ar merge "si-a gasit o noua iubire", care este de asemenea ca noi.
Il priveam uimita si incantata de ce aflasem. Inca era ciudat. Nu ne cunosteam decat de cateva zila, iar in acestea ne vazusem doar de putine ori.
- Mai vrei sa stii ceva?
- Da, am raspuns eu repede. Cati ani ai?
- Nu mai mult de o mie de ani.
Mi-am muscat buza intr-un fel ciudat. Era ca atunci cand imi doream ceva extrem de mult si singura alternativa pentru a ma stapanie era sa-mi musc buza inferioara.
- Si...am inceput eu, dar nu am continuat.
- Spune, te ascult.
- Uita, i-am zis eu, era o prostie.
- Vreau sa aud.
- Cum ne-am intalnit? A fost ca in cazul tatalui tau? am intrebat eu putin rusinata.
- Da. Mi-am dorit sa te am, dar nu in acel fel, ci intr-unul protectiv, si am vazut in privirea ta prima data cand te-am intalnit ca si tu vrei.
- Mai o singura intrebare. La hotel, erai cu doua persoane inarmate. De ce se pregateau sa traga in mine?
- Nu vroiau sa traga in tine. Incercau sa te protejeze. Ei sunt ca mine, iar noi ne putem citi gandurile, sa zicem. Au vazut in mintea mea cum abia m-am contolat sa nu sar la tine.
- Dar ai zis ca vrei sa fi protectiv.
- Da. Dar mai e ceva care m-a atras la tine: sangele tau. Mirosul sangelui tau, m-a inebunit.
- Dar acum? l-am intrebat apropiindu-mi mana de fata lui si mangaindu-i obrazul stang.
- Incep sa ma obisnuiesc, dar stiu un singur lucru. Nu mai pot renunta la tine.
Capitolul cinci: Frumusetea rasaritului
Louis a parasit apartamentul in zorii zile pentru a nu ma rani. Mi-a spus ca ii era foame. Mi-am dat seama dupa ochii lui care dadeau spre un rosu caramiziu. Am stat treaza in acea noapte, desi ii promisesem ca voi incerca sa dorm. Am sunat-o pe Aylin pe la ora sase; era intr-un club in apropierea locuintei mele, asa ca am decis sa merg - poate asta ma va obosi si voi putea adormi cand ma voi intoarce. Am ajuns repede, si am gasit-o pe Aylin la fel de repede. Era la masa noastra obisnuita, cu duzini de sticle de bere goale pe masa. I-am multumit sfantului ca nu le bause ea pe toate, asa ca sa zicem ca inca era coerenta.
- Aylin! De la ce ora esti aici? am incercat sa vorbesc cu ea dar era imposibil in zgomotul acela infernal.
Petrecerea a continuat pana la opt cand am plecat acasa terminata dupa o seara de nesomn si dupa cat ma zbenguisem pe ring impreuna cu nebuna mea, Aylin. Acasa am avut parte de un soc - tot apartamentul meu era impregnat cu mirosul a sute de trandafiri sangerii. Culoarea lor era superba, pot spune ca radiau in razele soarelui: visiniu, caramiziu, rosu sangeriu, rosu pal, grena, toate nuantele posibile de rosu. Mi-am dat seama ce vroia sa-mi spuna Louis prin acestia: sangele meu putea fi comparat cu trandafirii - un miros imbatator, rafinat, mai seducator decat orice altceva, dar mereu periculos datorita spinilor sai. Regele florilor parea sa ma caracterizeze perfect in momentul acesta.
- Gia, ce e cu astea? m-a intrebat mirata Aylin.
M-am blocat. Nu stiam ce sa-i spun Aylinei. Nu stiam care este relatia dintre mine si Louis, asa ca am decis sa continui cu secretul, de frica de a nu spune ceva gresit.
- Le-a trimis tata, am mintit eu.
- Credeam ca esti certata cu el.
- Da ne-am impacat, sa zicem.
Am asteptat cu sufletul la gura momentul in care aveam sa il vad din nou pe trandafirul meu cu ochii rosii. Noaptea s-a lasat iar eu incepeam sa imi pierd speranta, asa ca m-am bagat in pat. Nu a durat mult si am simtit briza rece care intra pe geamul deschis. Puteam sa jur ca l-am inchis. M-am ridicat lenes din pat si mi-am croit drum pana la geam. M-am intors si am distins o silueta de zeu stand pe patul meu.
- Ai venit! am exclamat eu, mergam cu mai multa energie catre pat. M-am asezat usor langa el, sau mai bine zis m-am cuibarit la pieptul lui. Ii simteam rigiditatea din corp si maxilarul inclestat, ei bine am realizat asta cand am simtit ca s-a mai relaxat.
- Inca imi e greu sa fiu atat de aproape de tine, a oftat el. Pustoaico, nici nu stii cat de ademenitoare esti.
- Multumesc pentru flori, i-am zis eu schimband subiectul.
Pur si simplu mi-a zambit.
- Stai cu mine in seara asta?
- Sigur.
- Pot sa iti pun o intrebare? am simtit cum a micsorat stransoarea in care ma aflam in bratele lui. Esti fericit?
- Da. Ce intrebare, de ca sa nu fiu fericit?
- Nu la asta ma refeream...esti fericit, acum?
- Da. Ti-am mai raspuns odata. Esti tot ce mi-am dorit vreodata. Esti exact ca un cadou de craciun valoros, venit cu intarziere, dar a meritat asteptarea.
- Nu inteleg. Cum adica cu intarziere? l-am intrebat scapand din bratele lui si sprijinindu-ma in coate.
- Te astept de o mie de ani. A fost greu pentru mine, si inca este.
Am incercat sa il ascult si sa adorm dar nu am reusit. Vroiam sa stau treaza sa fiu cat mai mult cu el. I-am sugerat ca o plimbare m-ar ajuta sa adorm mai repede, asa ca m-am vazut intr-o ipostaza pe care nu o mai avusem de cand eram la liceu: ma aflam pe bloc. Imi aduc aminte cum chiuleam de la ultimele ore si veneam cu unele colege pe acoperisul blocurilor unde fumam si urmaream apusul. Louis se multumea doar sa ma urmareasca, si ii facea placere. Veadeam un zambet pe buzele lui de fiecare data cand imi intorceam privirea la el. Luna era superba in seara aceasta.
- Gia! M-am uitat la el, lasand frumusetea lunii pentrun perfectiunea lui.
- Ai vazut vreodata o luna rosie? Nu galbena si zambitoare, ci rosie si trista asemenea unei picaturi de sange? m-a intrebat el senin.
- Nu, i-am raspuns eu prompt.
- Eu am vazut cea mai frumoasa luna. Splendida. Magnifica. Superba. Dumnezeul creatorilor de moda ar fi fost invidios pentru rosul acela pur, curat, perfect. Nu portocaliu. Nu roz. Ci rosu. Sper ca o vei vedea intr-o zi cu mine.
- Luna sangereaza?
- Mereu. Sangereaza si suspina, ca si sufletul meu cand nu iti pot simti mirosul ademenitor si cand nu iti pot vedea chipul candid.
Parea trist, si melancolic. Nu puteam sti ce era in sufletul lui. Nu il cunosteam mai deloc. Niciodata nu mi-am imaginat ca ar putea exista asa ceva: vampiri. Am mers mult in seara aceea, nici nu mai stiu daca eram in tara sau iesisem demult din aceasta. Am urcat la inaltimile periculoase ale copacilor, privind peisaje pe care nu credeam ca le voi vedea vreodata. Soarele era gata sa rasara asa ca am putut vedea o multime de peisaje incantatoare. La marginea padurii se vedea un lac, in care se reflecatau imaginile copacilor de pe marginea apei formand un cerc verde-inchis, cu mijlocul albastru. Rasaritul l-am vazut de pe marginea lacului. Oglinda de foc, reflectia soarelui in apa si-a facut aparitia spectaculos. La aparitia primelor raze, am vazut cateva lebedele trezindu-se. Un alt tablou incredibil. Nu il pot explica in cuvinte, dar mi-a ramas in minte amintirea acelei clipe. Am pierdut firul actiunii cand am adormit. M-am trezit mai tarziu, acasa, protejata de privirea lui. Mi-a parut rau ca nu am mai putut sta treaza, dar Louis m-a asigurat ca nu am pierdut nimic. Mi-a promis ca intr-o zi vom merge la Paris sa vedem Turnul Eiffel, dar vom urca intr-o metoda mai neortodoxa. Eram incantata de momentele petrecute cu el si totul mi se parea un vis. In scurt timp i-am zis Aylinei de el. De cel de care ma indragostisem cu inima, mintea si corpul.
Salut!
Am trecut si eu pe aici si nu ma-m putut abtine sa nu iti las un coment.
Imi place povestea, banuiesc ca te-ai inspirat putin si din creeatia lui Stephenie Meyer, fiindca si in ficul tau un vampirul se indragosteste de o fata simpla. Ideea e in mare parte aceeasi, cu cateva mici exceptii.
Presupun ca pana la urma si Gia va deveni vampir si ca vor fi impreuna 'pana la adanci batraneti'(doar ca in cazul lor nu cred ca se poate intampla pentru ca nu vor mai imbatranii ).
Ai cateva greseli de ortografie, ca:
lenes - lenesa (aici vorbeai despre Gia)
3 - trei
7 - sapte (ai scris in multe locuri asa, dupa parerea mea nu da bine intr-un fic, trebuia sa scri cu litere)
reflecatau - reflectau etc.
Trebuie sa fi putin mai atenta la ortografie si exprimare, dar in rest ficul mi se pare ok.
Imi place foarte mult faptul ca postezi zilnic.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol.
Gambate!
buna..am ajuns si eu aici..:))
deci...nu am vazut greseli de tastare...sau daca au fost poate le zice alt cnva
eu zic ca insiratia ta a fost superbul film twilight:X...
descrierea este superba...descri sentimentele si actiunea foarte bine...
dialogul nu e sec...si nu ai abuzat de el...
ai gasit niste nume tare ciudatele dar simpatice;))
dupa cum am inteles postezi zilnic...abia astept nextul:bye:...chiar merita...
cei care nu iti citesc ficul nu stiu ce pierd
Capitolul noua: Intrebari si raspunsuri
Razele soarelui imi orbeau ochii, facand gestul involuntar de a duce mana la ochi. Intr-un final cred ca adormisem.
- In sfarsit, te-ai trezit.
Aceasta era vocea Rosaliei. Era superba, cristalina, asemenea celorlalti membri ai familiei.
- Unde e Louis? am intrebat, ridicandu-ma in coate.
- Este jos, te asteapta.
- Bine, am raspuns muscandu-mi buza.
- Asculta-ma, mi-a spus Rosalie pe un ton superior. Eu nu te voi accepta niciodata, nu ar trebui sa fii aici! Ti-ar fi mai bine cu prietenii tai umani, lasa-ne familia in pace!
La aceste cuvinte am simtit cum mi se misca pamantul sub picioare, si m-am simtit mica si proasta. Cata dreptate avea in vorbele ei, dar nu era vina mea. Cazusem in plasa vietii. Rosalie a parasit camera cu satisfactie. Nu aveam obiceiul sa ma simt prost cand cineva imi facea morala, si nu imi ingropam fata in lacrimi, pur si simplu ma enervam putin. Mi-am schimbat hainele, acum purtand una dintre rochiile alese de Rossemarie denumuite "Special pentru o printesa". Rochia era alba si simpla. Avea cateva broderii cu flori pe corset, iar ca lungime atingea pamantul. Am inceput sa strabat holurile imense, pana in momentul in care, surpriza: m-am pierdut.
- Sa va duce-ti dracului! strigam in gura mare pe holurile parca nemarginite.
- Te-ai ratacit, fulg-de-nea? Era vocea inconfundabila a lui Matthew. Sprijinea tocul unei usi de pe partea dreapta a holului.
- Nu, am raspuns acid.
- Bine, pa, mi-a raspuns dand sa se intoarca in camera lui.
- Pa, i-am zis apoi am continuat sa merg.
- Nu ajungi nicaieri daca o iei in partea aia, a mormait el. Nu ma asteptam sa-mi refuzi posibilul ajutor pe care ti l-as fi oferit.
- Sunt mai diferita decat crezi. Oricum, in ce directie ziceai s-o iau?
- Depinde unde vrei sa ajungi. A facut cativa pasi si s-a apropiat de mine, punandu-mi mana pe umar.
- Vreau sa ajung la Louis.
- Poti sa mai intarzii, stai calma. Louis ne-a spus ca dormi mai mult.
- M-a trezit Rosalie.
Am vazut cum si-a incordat maxilarul.
- Ce ti-a zis?
- Nimicuri.
M-a condus catre gradina, prin labirintul de holuri ale castelului. Am respirat usurata cand am pasit dincolo de pragul usii, pe iarba. Era un taram rupt din Rai: pe sute de hectare se intindea un iarba de un verde fantastic, pe mijlocul careia era o carare din pietre, marginita de tufe de trandafiri rosii. In departare se vedeau copaci inalti, posibil stejari care formau un gard. Am iesit din umbra castelului pasind in razele soarelui. Mi-am dat jos pantofii si am inceput sa merg pe iarba.
- Vad ca-ti place.
- Pot sa-ti spun Matt?
- Cred ca da. Sigur, de ce nu.
- Ei bine Matt, imi place. Locul asta e incredibil. E atat de bine aici.
Am realizat ca el se afla inca la umbra castelului.
- Matt, soarele va face rau? l-am intrebat eu admirand in continuare privelistea.
- Nu. Doar o legenda, dar e putin suparator.
- Crucile?
- Alta legenda.
- Sicriele?
- Totul e o legenda, la fel si usturoiul, a spus el, amuzat de-acuma.
- Doar intrebam. Am vazut ca aveti ochii galbeni sau verzi. De ce nu caprui?
- Nu stiu cum sa-ti explic asta. Asa e familia noastra, avem ochii verzi ca ai Rossemariei, iar Rosalie si Andrew au ochii galbeni ca ai tatalui nostru.
- Bine, bine sarim peste asta. Cand va este foame aveti ochii rosii, corect?
- Nu e prea corect. Cand ne este foame ochii sunt negri. Cand simtim miros de sange ademenitor sunt rosii.
- Am cam inteles.
- Discutati? Era Louis.
- Da, i-am zambit eu.
- Sa nu te intepi, mi-a spus el. Mai bine ti-ai pune pantofii.
- Nu, lasa, am grija.
- Bine. Cum ai dormit?
- Destul de confortabil.
- Ce ti-a zis Rosalie?
- Intreab-o pe ea. Nu am ascultat-o.
- Mai bine, a adaugat Matt.
Am continuat ziua in gradina familiei...care e numele lor de familie? Matt l-a provocat pe Louis la o intrecere pana la stejari. La un moment dat l-am vazut si pe Damian, care ca de obicei a pastrat distanta, dar mi-a afisat un zambet de "buna-dimineata". Au sosit mai tarziu si Rossemarie cu Lex, care iar ma deruta cu privirea lui care nu imi sugera nicio emotie. Rosalie si Andrew au venit ultimii, stand cat mai departe de mine si posibil comentand. Le mai aruncam cate o privire din cand in cand, pana am inceput sa ma enervez de felul in care ma tratau. M-am ridicat de la masuta la care satusem pana atunci cu intentia de a-l anunta pe Louis ca vroiam sa plec. El se juca cu fratele lui mai mic in apropierea stejarilor. Defapt era mai mult o bataie, dar stiam ca nu vor pati nimic. Exact in momentul in care vroiam sa-l strig pe Louis in fata mea a venit Lex, mai iute decat fulgerul. Nu stiam care urma sa fie reactia lui, asa ca am asteptat o clipa.
- Nu ii strica placerea. Ignora-i pe cei doi.
La fel cum venise asa disparu. De unde stia ce aveam de gand?
- Lex vede viitorul, mi-a spus Rossemarie.
- Astea sunt un fel de daruri, corect?
- Da. Fiecare are asa ceva. Damian hipnotizeza mintea, corpul actionand dupa dorinta lui. Matthew are o influenta asupra starii de spirit, te calmeaza. Andrew, pot sa spun ca se joaca cu mintea, inducand o stare de nebunie. Rosalie vede o alta latura a omului, de aceea este atat de suspicioasa, in preajma ei trebuie sa fii cat mai calma si echilibrata. Eu nu am nicio "putere" deosebita, pentru ca nu m-am nascut vampir.
- Louis?
- Louis are un efect invers decat Andrew. El induce in corp o stare de amorteala. Pot sa spun ca el este cel mai periculos.
Starea de amorteala, hipnoza si joaca cu mintea. Toarte te distrugeau din interior catre exterior.
- Aro?
- Citeste gandurile oamenilor. Bine, cred ca e suficient pe ziua de azi. Haide, vrei sa jucam ceva?
- Ceva la care am sansa sa castig.
- Sah?
- Am zis ca vreau sa am o sansa, am chicotit eu.
- Tenis?
- Nu nimeresc mingea.
- Volei?
- Cred ca esti mai puternica decat mine.
- Badminton?
- Jocul cu fluturasi...bine, posibil sa nimeresc.
Capitolul unsprezece: Vecini zgomotosi
Eram in masina. Slaviti fie zeii care m-au ajutat sa scap din privirile Rosaliei.
- Teoria? a intrerupt el linistea.
- Nu am niciuna, am adaugat eu.
- Doamne, ce ma fac cu tine?
- Te acomodezi?
Ajunsa acasa mi-am verificat telefonul fix: paisprezece mesaje, toate de la Aylin si unul de la tata. M-am plictisit ascultand aberatiile Aylinei, inregistrate pe banda, asa ca am derulat mai repede pana am ajuns la ce avea tata sa-mi spuna. Vroia sa lasam de la o parte divergentele noastre si sa ne impacam, de aceea ma invitase sa fiu alaturi de el la o premiere care va avea loc pe douazeci si sapte, sambata.Tata avea propria lui afacere in Hollywood, ai anume un platou de filmare in care investise o multime de bani. Este cel mai cautat din acea zona iar veniturile sunt substantiale. Cearta dintre mine si tata este veche, din ziua in care pot sa spun ca ne-a parasit pe mine si mama. A decis ca platoul era mai important decat familia sa. Imi trimitea lunar o pensie destul de mare, astfel incat mi-am permis sa imi iau apartamentul in care stau acum. Mama se recasatorise asa ca am ales sa stau singura, nu de alata, dar nu prea il inghiteam pe noul sot.
- Sa ma duc, sa nu ma duc...Ce-mi recomanda cel mai frumos om de pe pamant?
Era adevarat, poate faptul ca era vampir il facea sa fie divin...de fapt mai mult ca sigur ca acea latura era de vina.
- Du-te, iti va face bine sa il vezi dupa atata timp.
M-am gandit doua secunde:
- Vii cu mine?
- Cand este evenimentul?
- Douazeci si sapte, sambata aceasta la Hollywood, i-am raspuns aproape mecanic.
- Nu stiu, probabil ca voi veni. Cand vrei sa pleci?
- Sambata dimineata, nu vreau sa ajung prea devreme, pentru a isca o noua cearta.
- Ar fi mai bine sa o suni pe Aylin, a schimbat el subiectul.
- Pentru? Lasa-ma sunt suparata pe ea.
Mi-am aprins o tigara si mi-am croit drum spre sufragerie. Inca eram imbracata in rochia verde a Rossemariei. "Chiar imi vine bine", am zis in timp ce ma admiram in oglina de pe hol.
- O sa o rog pe Rossemarie sa iti dea o rochie pentru eveniment.
- Ce? Nu. Nu este nevoie.
- Nu stiu ce sa spun, ar fi dezamagita sa afle ca ai cumparat o rochie din magazin. Nu sunt de calitate, a chicotit el.
Mi-am continuat drumul.
- Ok, ok, doar daca te face sa te simti mai bine, i-am rapuns dandu-mi ochii peste cap.
M-am asezat pe marginea canapelei, cu tigara inca in mana. La un moment dat, Louis s-a apropiat de mine incepand sa-mi sarute gatul. Era atat de senzual, felul in care o facea, innebunitor chiar. M-a impins usor, lasandu-ma pe spate pana cand am simtit materialul matasos al canapelei mangaindu-mi spatele. O clipa s-a desprins de gatul meu, moment in care am putut observa culoarea ochilor sai, rosiatici in momentul de fata. As fi vrut sa continuie, dar stiam rezultatul posibilei mele nesabuinte.
- Opreste-te! am tipat eu.
S-a ridicat imediat si a ramas incremenit.
- Te-am ranit?
- Opreste-te sa te gandesti la mine! Gandeste-te la tine. De ce te chinui de unul singur? De ce incerci sa-mi rezisti? Vreau sa fii fericit, orice ar implica asta.
O clipa de tacere:
- Scuze...nu, nu m-ai ranit. Imi pare rau ca am tipat. Sunt prea impulsiva. Te rog, nu pleca, te rog, i-am soptit cand l-am vazut ca se indrepta spre usa.
- Ma intorc mai tarziu. Promit.
M-am intors cu spatele la el si mi-am muscat buza inferioara. Am auzit usa trantindu-se, apoi liniste. Am incercat sa adorm, iar in momentul in care somnul m-a prins, aud muzica parca traumatizanta a vecinei mele. Saraca, cred ca era depresiva, uneori mai asculta muzica clasica alteori rock, insa acum nu imi dau seama ce era. Am coborat cu cea mai mare lene posibila cele treisprezece trepte pentru a ajunge la etajul de dedesubtul apartamentului meu. Am batut de cateva ori la usa, dar nimic. Am apasat pe clanta, iar usa era deschisa. Casa destul de ordonata, toti peretii de un portocaliu deschis iar pe jos gresie. Am urmat sursa zgomotului, care venea din dormitor. Am ciocanit din nou la usa si de data asta mi-a deschis. Un dormitor cu draperiile trase, in care se ascundeau opt persoane. Alexa, vecina mea a carui nume l-am aflat mai tarziu, avea saisprezece ani si o multime de prieteni dubiosi. A dat muzica mai incet astfel cat sa ne putem intelege.
- Te pot ajuta cu ceva? m-a intrebat oarecum mirata.
- Defapt da, poti sa schimbi muzica? Era mai bun rock-ul de ieri.
- Aaa...bine.
- Ok, pa.
- Stai. Pot sa te rog ceva? Uite, nu vreau sa afle mama ce ai gasit aici, te rog nu-i spune nimic.
- Va drogati, am intrebat-o vazundu-i cateva semne pe maini.
A lasat privirea in pamant.
- Fumezi? am continuat eu interogatoriul.
- Nu, mi-a raspuns ea inca rusinata.
- Schimba drogurile cu tigarile, pune alta muzica si nu ii zic nimic mamei tale.
Am iesit din apartamentul portocaliu, continuand sa cobor scarile pana am ajuns la parter. Am luat un taxi din apropiere si m-am indreptat catre apartamentul Aylinei, dar intainte m-am oprit la un magazin pentru a-i lua ceva de baut. In casa Aylinei parca ar fi explodat o bomba. Hainele faceau un covor minunat, iar dupa mirosul care il avea camera, cred ca dadu-se foc la ceva, cel mai posibil perdeaua. Cred ca ea si Alexa erau rude. Muzica imi spargea timpanul, la fel ca in apartamentul vecinei mele.
- Aylin, unde esti, am intrebat eu, mai mult tipand.
- Te-ai hotarat sa vii sa ma vezi? m-a intrebat ea din tocul usii de la bucatarie.
- La ce-ai dat foc?
- Am vrut sa fac o placinta si, ma rog, sunt incepatoare.
- Ai ars tava, am intrebat in timp ce intram in bucatarie.
- Sa zicem, a adaugat ea.
- Cu tot cu aragaz?
- Bine, suficient, sunt un dezastru, poti sa ma scutesti?
- Desigur. Poftim, ti-am adus Martini.
- Mersi. De ce nu ma-i anuntat ca vii?
- Aaa, scuze, esti cu Cedryc?
- Da, dar doarme.
- Inseamna ca nu deranjez, deci o sa mai stau.
I-am povestit despre vecina mea care se droga cu prietenii ei, despre invitatia pe care mi-o facuse tata si despre vizita mea la casa iubitului meu. Intre timp s-a trezit si Cedryc, care s-a aruncat pe Aylin, coplesind-o cu saruturi. Eram putin invidioasa pe ea, si noptile pe care le petrecea alaturi de cel drag. Eu nu indrazneam nici sa sper la un sarut mai indelung, fara sa ma gandesc la consecinte. Aylin era pe jumatate beata, asa ca m-au lasat singura in bucatarie in timp ce ei se indreptau spre dormitor. Mi-am terminat tiagara, apoi am iesit pe usa. Eram obisnuita cu acest comportament, pe care il avuse din totdeauna.
Nu l-am mai vazut pe Louis de atunci, ziua de sambata apropiindu-se rapid. Mi-am facut un bagaj intr-o mare graba, foarte nervoasa apoi am chemat un taxi. Inca nu aveam rochie, dar nu vroiam sa trec pe la casa lor doar pentru atat. Cred ca Louis era furios, pe el insusi, si nu vroiam sa-l deranjez.
- Incotro, domnisoara, ma intreba taximetristul.
- La aeroport.
Am ajuns repede, lasandu-i taximetristului mai mult decat eram obisnuita, pentru ca suportase cele sapte tigari pe care le fumasem in mai putin de douazeci de minute.
- Pasaportul dumneavoastra, va rog.
- Sigur. Poftim.
- Calatorie de placere sau bussines? incerca tanarul sa faca conversatie in timp ce introducea cateva date in computer.
- De placere.
- Poftim pasaportul, iar aici e numarul locului unde veti sta.
- Multumesc.
Capitolul doisprezece: Plaja Lunii
Locul meu a fost langa fereastra iar pe parcursul drumului am privit norii. De la aeroport am fost luata de soferul tatei, un barbat de vre-o treizeci si cinci de ani, brunet, cu ochii caprui. Intalnirea cu tata nu a avut parte de incidente, acesta asteptandu-ma cu un buchet de orhidei, care bineinteles ca erau florile mele preferate. Aceleasi flori pe care le trimitea in fiecare an, de ziua mea. Pe fata lui vedeam bucuria pe care o simtea datorita faptului ca venisem. Casa lui era foarte mare, fapt care m-a mirat; la urma urmei, tata era singur si nu avea nicio alta persoana de sex feminin in viata lui. Am vrut sa merg prin magazine pentru a-mi cauta o rochie, dar cand sa ies pe usa, a intrat in camera mea o menajera cu un umeras acoperit de un sac negru. Mi-a mai dat si o cutiuta alba cu o fundita rosie, apoi mi-a zis ca aceastea sunt de la cineva care va fi la petrecere. Imediat m-am dus cu gandul la Louis si am deschis fermoarul sacului, in interior descoperind o rochie neagra, creata in stilul Rossemariei. Era superba, asa ca am imbrcat-o; ca orice alta rochie din partea ei imi venea perfect. Am deschis cutiuta, gasind un inel din aur alb cu sapte diamante. La ora opt au inceput sa vina invitatii iar eu am fost jos pentru a-i primi, alaturi de tata. Plimbandu-ma printre ei la un moment dat l-am vazut pe Matthew, vampirul meu preferat.
- Matt, ce faci aici, l-am intrebat cu un zambet larg.
- Iau parte la petrecere, mi-a raspuns cu acelasi zambet.
- Nu ai invitatie, am continuat eu pe acelasi ton.
- Am venit cu un prieten aici, m-a informat el.
- Serios? Cu cine?
- Cu mine, mi-a raspuns o voce din spate.
M-am intors incet, cu zambetul pe buze, catre Louis. Venise, asa cum imi promisese.
- Rochia iti vine excelent, a continuat Louis.
- Mie imi place mult mai mult inelul, i-am raspuns facandu-i jocul.
- A fost al mamei mele.
- Multumesc, e singurul cuvant pe care l-am mai putut spune.
Restul serii am primit o multime de invitatii in lumea showbiz-ului, dar nu m-a tenta niciuna, pana in momentul in care Louis a accept una in numele meu. L-am privit nervoasa; nu vroiam sa imi aglomerez viata si asa dificila cu asa ceva, ce vroiam eu era chiar in fata mea, si doar el conta. Ce acceptase Louis era participarea la un casting pentru un viitor film. Petrecerea s-a terminat in zori, cand Louis si Matthew au fost nevoiti s aplece deoarece aveau cateva afaceri de incheiat. Matthew a mai ramas cateva minute si mi-a zis ceva la care m-am gandit intr-un urmatoarele zile:
- Louis se simte vinovat de ce a facut acum cateva zile, ai grija.
Nu prea intelegeam la ce sa am grija, sau de ce se simtea atat de vinovat, in fond nu aveam nimic. I-am multumit printr-un gest al capului, apoi m-am retras catre camera mea. Marti pe seara, am plecat acasa, satula deja de toata tevatura hollywoodiana. Trebuia sa ma intorc pentru acel casting cateva saptamani mai tarziu. In acest timp nu prea l-am mai vazut pe Louis, mai mult il vedeam pe Matt sau pe Rossemarie. Am iesit seara la o cafea cu Aylin si Cedryc. Am descoperit ca Cedryc era exact ce ii trebuia Aylinei: era simpatic, amuzant, arata bine si era dintr-o familie buna; tot ce si-ar dori o fata, mai ales Aylin. Acum isi traiat povestea de dragoste sau mai bine spus basmul ei cu zane si printi fermecati. Imi facea bine sa ies cu ei, dar in momentul in care m-am intors la baie, Aylin ii spunea lui Cedryc ca nu intelege de ce nu iesim niciodata ca si cupluri: "Ei doi si noi doi." Prin "ei doi" se referea la mine si Louis. M-am simtit foarte prost, asa ca mi-am luat geanta si am plecat; nu am mai ramas, nici macar la insistentele lui Cedryc. Am luat un taxi si l-am rugat sa ma duca la "Plaja Lunii", cum era aceasta numita. Afara era din nou luna plina si imi aduceam aminte de lupul argintiu care sarea pe mine. Plaja era sectinata in doua parti: prima parte era alcatuita din tarmul cu nisip care se unea cu apa furioasa iar a doua parte era formata din stancile inalte, care adaposteau parca nisipul. Intr-un fundal mai indepartat se vedea o padure. Cand am privit padurea am constata cu stupoare ca era cea din visul meu, de unde venea mereu lupii. Am mai dat un pas inapoi, de frica, ajungand pe marginea stancii.
- Ce ai de gand sa faci, ma intreba Louis.
Ii recunosteam vocea oriunde ar fi fost.
- Nimic, am mormait eu, indepartandu-ma de marginea periculoasa. Ma urmaresti?
Nu am primit niciun raspuns, nici macar nu vedeam unde era.
- Vreau sa te vad, am continuat eu. De ce te ascunzi?
- Mi-e frica.
Aceste cuvinte parca m-au taiat in doua. Tocmai lui, unui nemuritor ii era frica, si de ce ii era frica? De un om.
- Daca sar de pe stanca ce vei face? l-am intrebat eu.
- Te voi prinde.
- Si daca nu ma vei prinde si voi cadea?am continuat eu.
- Nu te voi lasa sa mori, mi-a raspuns prompt.
- Bine. Atunci nu o face.
M-am apropiat iar de marginea stancilor, si am inceput sa disting o silueta, dar nu vedeam prea bine, privirea fiindu-mi incetosata, dar eram sigura ca era Louis. Urmatorul lucru pe care l-am vazut a fost tavanul camerei mele. M-am ridicat brusc, dar am simtit ca imi plesneste capul.
- Stai cuminte, m-a avertizat Louis.
Lacrimi au inceput sa-mi apara in ochi. Eram atat de fericita ca ii puteam vedea chipul, ca era langa mine.
- Am sarit, l-am intrebat eu.
- Eram sigur ca asta aveai de gand. Nu, nu ai sarit, a raspuns usurat.
- Ma doare capul, l-am informat eu.
- Toata noaptea ai fost agitata, cred ca ai visat urat.
- Cat e ceasul, am incercat eu sa schimb subiectul.
- Doisprezece patruzeci si trei.
- Ma duc sa-mi fac o cafea, am spus coborand usor din pat.
- Iti prepar eu una.
- Louis, nu sunt invalida. Cred ca pot sa ma descurc.
Deja imi parea rau ca ii dadusem un raspuns pe tonul acela. Am pus doua lingurite de zahar pe care le-am amestecat timp de zece minute. In acest timp, priveam pe fereastra, si nu ma gandeam la nimic, pana cand am auzit urletul lupilor venind de afara. M-am ridicat brusc si m-am indreptat spre fereastra. Louis privea toate acestea dintr-un colt al bucatariei, sprijinind un perete.
- Ii auzi, l-am intrebat eu?
- Ce sa aud? a continuat in acelasi stil, nedumerit.
- Lupii...urla, i-am spus uitandu-ma la el.
- Gia, cred ca esti obosita, mi-a spus Louis.
- Nu sunt obosita si nici nebuna. Eu aud...ai dreptate sunt obosita.
Am luat cana de cafea si am rasturnat-o in chiuveta, apoi m-am indreptat catre baie, inchizand usa. Am deschis geamul si am continuat sa ascult strigatele lor, acum mai mult ca un cantec. Stiam de unde vine sunetul: de la Plaja Lunii. Am iesit din baie apoi indreptandu-ma catre camera mea unde m-am schimbat. Louis ma privea de la distanta incercand sa inteleaga ce aveam de gand sa fac. M-am incaltat cu adidasi si am deschis usa.
- Unde mergi, m-a intrebat intr-un sfarsit.
- Pe plaja. Vreau sa vad ceva.
- Te mai doare capul?
Intelegeam ce vroia sa-mi spuna. Ca nu eram in toate mintile.
- Ma simt foarte bine, multumesc de intrebare.
M-a urmat ca de obicei de la distanta. Incepeam sa aud cantecul lupilor din ce in ce mai tare, cateodata intrebandu-l si pe Louis daca le aude. Parca vorbeam cu peretii, raspunsurile venind monosilabice. L-am rugat sa ramana la intrarea in padure si sa ma lase putin singura. Initial nu a fost de acord, dar apoi a acceptat. Ma apropiam tot mai mult de sunet; cand am ajuns la stancile de seara trecuta am vazut o ceata de lupi si spre surprinderea mea in mijlocul lor era lupul argintiu. Au oprit cantecul, toti privindu-ma. In spatele meu era Louis care mi-a soptit:
- Vezi? Nu este nimic aici, hai sa plecam acasa.
M-am intors socata. Ce naiba, doar eu ii vedeam?
- Louis, vreau sa mai stau putin, te rog lasa-ma singura.
Acesta m-a ascultat si s-a departat de mine. Am continuat sa merg catre lupi, intrand in cercul in care erau adunati, pentru a ajunge la cel din mijloc, la cel argintiu. L-am privit cateva secunde, apoi mi-am intins mana catre el.
|
