Aripi frante

[Child Of Sunset]

Cateva incercari . Nu sunt cine stie ce elaborate , poate sunt chiar stupide , dar vreau sa vi le arat totusi . Astept pareri.


Doar ea ÅŸi moartea


Din nou singură aşa cum am fost întotdeauna . Fără părinţi sau cineva care să-mi poarte de grijă . Doar prinsă într-o singurătate care m-a durut mai tare ca orice încă de când am ajuns destul de mare pentru a putea să o conştientizez . De atunci am privit în jurul meu cu ură şi furie , întrebându-mă ce am eu în minus faţă de ceilalţi copii a căror viaţa era fără niciun fel de grijă . De ce eu nu pot avea ceea ce ei au ? De ce nimeni nu mă priveşte cu dragoste aşa cum mamele lor o fac ? Cu ce am greşit ? Obişnuiam să îmi pun aceste întrebări zilnic şi să plâng pentru că nu reuşeam să pătrund sensul adevărat al gândurilor ce mă frământau . Niciun răspuns . Nimeni care să mă contrazică , braţe care să mă cuprindă . Doar linişte . Doar singurătate .
Am avut şi eu o mamă cândva . Încă îmi amintesc asta . Copilăria mea este plină de imagini cu ea , imagini pe care aş fi dorit să nu le păstrez atâta timp . Nu ştiu ce mă face să vorbesc despre ea acum . Fragmente din acele timpuri îmi revin în minte fără voia mea . Vocea ei , culoarea blondă a părului , mâinile catifelate care nu se deschideau decât atunci când palmele ei urmau să mă pedepsească , zâmbetul pe care îl păstra întotdeauna pentru străini , niciodată pentru mine ... da , încă am întipărite aceste lucruri undeva în străfundurile conştiinţei mele . Probabil mă vedea ca pe o povară . Poate ca aşa şi eram . Din cauza mea ne părăsise tata . Aceasta era replica ei preferată . Atunci ştiam că trebuie să fug pentru a scăpa de furia neexplicată ce o poseda în acele momente . Afecţiune , vorbe blânde ... se pare că mereu au fost departe de mine . Nu am avut parte de asta , după care în secret tânjeam . De aceea îi invidiam pe cei din jurul meu . Întotdeauna .
Am crescut însă şi fără aceste lucruri care înainte îmi lipseau . Acum nu . Am învăţat că viaţa merge întotdeauna mai departe . Dacă vrei să trăieşti în această lume , trebuie să o faci după regulile ei , chiar dacă duritatea acestora nu îţi este pe plac . La un moment dat vei învăţa că este singura ta şansă de a continua să respiri . Nu îmi mai pasă . Nu mai dau importanţă lucrurilor care înainte mă faceau să plâng . Nu mai vărs lacrimi acum . E inutil . Ştiu că mai devreme sau mai târziu tot voi reuşi să mă desprind de tot ce mă face să sufăr . Nu mai am niciun fel de sentimente înăuntrul meu . Sunt golită complet de aşa ceva . Cred că acesta este singurul lucru pe care îl datorez celei ce mi-a dat viaţă . Privirile inexpresive şi reci , fixe mă fac să par probabil nebună pentru că nimeni nu se apropie de mine nici măcar acum după atâta timp . Poate că nici nu e departe de adevăr , deşi ştiu că luciditatea mea poate atinge cote înalte uneori , mai ales pe timpul nopţii când fiecare fiinţă vie este învăluită fără milă de negru . Mă simt în largul meu atunci . Întunericul imi este familiar , face parte din mine la fel de mult ca şi cum aceea ar fi adevărata mea natură .
Păşesc pe stradă în fiecare zi cu acelaşi chip lipsit de insinuări . Nu sunt observată şi nu observ . Nu vorbesc şi nu mi se răspunde . Nici nu ştiu dacă mai trăiesc cu adevărat . Îmi e greu să cred că mişcările pe care le fac sunt ale mele . De parcă aş trăi închisă întru-un vis . Mă doare din ce în ce mai tare . Mă simt părăsită . Am nevoie de cineva care să mă trezească din amorţeală . Ridic ochii spre cer , cerând ajutor . Dar nimeni nu apare . Nimeni nu vine să mă salveze . Iar eu continui să respir zi după zi , noapte după noapte . Din ce în ce mai greu . Oare ce vreau ? Nu ştiu . Oare ce aştept cu adevărat ? Nu am habar . Dar îmi lipseşte ceva . Sentimentul de gol este din ce în ce mai pronunţat .
O melodia se aude în depărtare . O alinare . Poate ceea ce îmi doresc , cea după care sufletul meu tânjeşte cu disperare . Mă agăţ neputincioasă de această licărire de speranţă care însă se evaporă înainte de a o prinde cu adevărat . Oftez . De ce mă mai chinui ? Urăsc să las garda jos . Mă face să fiu slabă , îmi aminteşte de trecut , de momentele în care mă străduiam să nu îi ies mamei în cale de frică . Acum nu mai sunt acea copilă speriată sau cel puţin asta vreau sa cred . Sunt pe cont propriu . Nu ştiu dacă îmi place , dar nu am de ales . Am ajuns să mă gândesc la sinucidere . Am încercat , dar nici măcar asta nu mi-a reuşit . Sunt inutilă . Un zâmbet ironic îmi schimonoseşte chipul când îmi amintesc de vorbele pe care însăşi mama mea mi le-a repetat deseori . Atunci mă făceau să plâng , acum ştiu că avea dreptate şi îmi vine să râd . Dacă ai vedea cum sunt acum mamă ... ai fi şi mai dezamăgită decât atunci . Dar te urăsc şi mă urăşti . Vei muri şi voi muri ştiind asta .
Cred că nu mai are rost să deschid ochii dimineaţa . Am ajuns într-un stadiu în care nimic nu mă mai poate salva . Nimeni nu ar încerca oricum . Nu îmi mai pasă . Nu mă mai interesează ce se întâmplă cu mine . Probabil că voi dispărea curând . Nu pot decât să surâd şi să oftez . Amândouă în acelaşi timp . M-am născut singură şi voi părăsi această lume neştiută de nimeni , fără a avea pe cineva la câpâtâiul meu . Mereu singură ...
Nu mă mai trezesc în această dimineaţă . Corpul meu nu vreau să mă mai asculte . Nu mai am voinţa necesară de a mai încerca . Zâmbesc sincer acum . Voi muri fără a ştii nimeni . Voi muri singură . Acum ştiu asta . Dar nu îmi pasă . Vreau să devin una cu întunericul . Nu vreau să mă gândesc de două ori . Nu am nevoie . Lume nepăsătoare , te-am urât până la capăt . Te părăsesc cu inima îngheţată . Regret că am trăit . Adio !

[Abbeh.]

Cred c-am citit de vreo două ori ce-ai scris, ai un mod de-a dreptul magnific de-a descrie; n-aş putea critica ceva în legătură cu asta.
Ai totuşi ceva deranjat (după părerea mea!): "Regret că am trăit . Adio !" - tu pui space şi înainte de punctul care încheie propoziţia şi asta e destul de inestetic; fă doar aşa "Regret că am trăit. Adio!" şi arată mult mai bine. Nu am stat să mă uit după greşeli de tastare, ai reuşit să mă captivezi încă de la început. Ideea nu am întâlnit-o, sau dacă am întâlnit-o nu cred să-mi fi plăcut aşa de mult. :].
Aştept şi alte lucrări. * h u g s *

[Child Of Sunset]

Multumesc foarte mult , recunosc ca e o problema vesnica a mea chestia cu semnele de punctuatie si nu esti prima care semnaleaza . Sa nu crezi ca nu iau in considerare sau ca nu-mi pasa de parerea ta , nici gand , chiar iti multumesc pentru faptul ca ai citit . Singura mea problema este faptul ca le am deja scrise pe toate T_T gomenasai si m-am obisnuit sa scriu in halul ala , stiu ca nu convine , nu stiu de ce m-am invatat atat de prost , dar intelegi tu . O sa incerc pe viitor la noile creatii sa renunt la asta , dar pana atunci imi pare rau daca vei citi la fel . Chiar am luat in vedere parerea ta , sincer . Now , alta creatie de acum vreo 2 anisori cred :


Singurătate împărţită în doi


Ce înseamnă singurătate? Probabil ceea ce simt în adâncul meu acum . Este noapte deci întuneric şi ceasul aproape că bate doisprezece . Pragul dintre zi şi noapte . Iar eu încă încerc să îmi dau seama ce anume vreau…de la mine , de la ceilalţi care mă înconjoară . Nu mai ştiu nimic . E ca şi cum timpul s-ar opri odată cu venirea serii , lăsându-mă să încerc disperarea provocată de pustiu . Trebuie să mărturisesc că încerc să scap , mă înconjor de cât mai mulţi oameni , dar e ca şi cum nu ar fi cu adevărat acolo . Vorbe blânde , dar mincinoase … nu mai suport aşa ceva , tensiunea e prea mult pentru mine . Nu mă ajută amăgirea asta .
Şi mă întreb de ce nu renunţ , de ce o iau de fiecare dată de la capăt deşi ştiu că nu are rost . Poate că ar fi momentul să nu mai sper în miracole pentru că nimeni nu mă înţelege . Nimeni nu încearcă măcar de aceea sunt atât de singură . Vreau să îmi pierd speranţa pentru că dezamăgirea doare prea tare. Dar încă nu pot .
Pentru că există ea . Se mulează perfect stărilor mele şi absolut întotdeauna mă linişteşte . Este cealaltă parte din mine care ştie mereu de ce am nevoie , ce îmi trebuie . Orice aş face , ea e acolo cu o vorbă bună , cu un zâmbet şi sunt sigură că numai pentru mine poate face asta . Încă mai reuşeşte să mă facă să îmi pară rău pentru faptele mele nejustificate , să îmi doresc mai mult decât am , să vreau să rup sentimentele de neputinţă şi tristeţe care mă bântuie ca nişte umbre din ce în ce mai des . Pentru că există ea , pentru că mi-a fost întotdeauna alături indiferent de situaţie sau de consecinţe , pentru că a vrut să mă cunoască şi pentru că ştie să mă găsească pe mine , adevărata eu , oricât de mult m-aş ascunde de lume . Pentru toate astea îmi doresc să treacă cât mai repede noaptea deoarece a doua zi dimineaţă mă aşteaptă cu o încurajare . Este singura persoană de care am nevoie în lumea străină şi nepăsătoare .
Obişnuiam să consider că sunt singură sau cel puţin să dau această impresie . Îmi plăcea să rămân cufundată în gânduri , să nu bag în seamă nimic şi nimeni să nu se sinchisească de mine . Pentru că aşa evitam să sufăr . Asta era părerea mea . Voiam să îmi găsesc consolare în citit sau în plimbările lungi însoţite de volumul maxim al melodiilor rock . Genul acesta de ,,tratament’’ mă liniştea mai mult decât orice altceva . Dar asta era în trecut . În acest moment , lucrurile stau cu totul altfel .
Acum tot ce fac este pentru două persoane . Nu mă pot gândi doar la mine când exista ea . Nu pot să fiu egoistă când o iubesc atât de mult . Nu pot face ceva prostesc pentru că nu aş fi singura persoană rănită . Ştiu asta foarte bine şi evit să încurc lucrurile . Chiar dacă am crize , chiar dacă sunt nedreaptă , mă iartă şi are suficientă răbdare cu mine . Orice s-ar întâmpla este alături de mine , mă sprijină şi mă ajută la fel de mult precum ar face o soră .
Legătura dintre mine şi ea este mai puternică decât îşi poate imagina cineva . Este ceva ce nu se poate vedea , nu se poate atinge , dar atât ea cât şi eu cunoaştem limitele acestei conexiuni ce pare că nu se termină nicăieri . Ar fi în stare să renunţe la ea însăşi pentru mine . Întotdeauna am fost fascinată de dăruirea ei , fara întrebări , fără lămuriri , fără răspunsuri . Doar ceea ce se simte şi atât .
Pentru toate astea şi pentru că e în stare să ţină atât de mult la o persoană ca mine , îi mulţumesc . Îi voi fi recunoscătoare mereu pentru că a fost lângă mine în toate momentele vieţii mele . Pentru că există ea , eu pot trăi fără regrete şi îmi pot dori de la viaţă cât mai mult . M-a salvat şi acum sunt convinsă că prietenia este o binecuvântare întâlnită doar de cei care o caută cu adevărat si care ştiu s-o dăruiască la rândul lor .

[Abbeh.]

Nu am idee de ce m-a impresionat ce-ai scris tu aici. Pur şi simplu sentimentul transmis de tine... a ajuns la mine. M-ai lămurit în legătură cu semnele de punctuaţie aşa că nu mă mai leg de ele. Îmi place mult cum descri, eu pur şi simplu nu pot critica; n-o pot face atâta timp cât lucrarea citită mi-a plăcut. Nu am găsit greşeli de tastare şi pur şi simplu ... îmi place.
Rămân fără cuvinte, aş putea citi la nesfârşit ceva citit de tine; nu vreau să crezi că eu vreau să te flatez or something, că nu vreau să fac asta. Pur şi simplu mi-am exprimat punctul de vedere; îmi cer scuze că n-o pot spune mai bine sau mai frumos.
Mai aştept lucrări! * h u g s *

[Jasmine]

Este noapte deci întuneric

Se subintelege deja. Suna aiurea.

Nimeni nu încearcă măcar de aceea sunt atât de singură

Cand nu tre sa pui punct, il pui. Si culmea, cand tre sa-l pui, ia-l de unde nu-i!

absolut întotdeauna mă linişteşte

O.o wtf? >.< Asemenea greseala, de la tine nu concep.

Ce înseamnă singurătate? Probabil ceea ce simt în adâncul meu acum

Obişnuiam să consider că sunt singură sau cel puţin să dau această impresie

Te cam contrazici singura aici. Analizeaza-ti mai bine textul.

Per total...e un text bland. Prea mic pentru a grava sentimentele descrise in el. Incearca deasemenea sa scrii in notepad daca word-ul iti modifica semnele de punctuatie [ stiu ca si mie mi se intampla ].

[Child Of Sunset]

Abbeh. - Ma bucur foarte mult ca ti-a placut , a fost o lucrare pe care am daruit-o celei mai bune prietene a mea . A fost scrisa din suflet poate de aceea sentimentele mele au ajuns la tine . Chiar ma bucur , Multumesc pentru sprijin >:D< .

Jasmine - Doamne sensei , chiar caq m-am cam prostit . Iarta-mi greselile tembele , ai dreptate , cred ca a fost neatentie . Multumesc foarte mult pentru ca ti-ai facut timp pentru mine , apreciez sincer . Sper sa citesti in continuare >:D< .

Asta este o lucrare destul de veche , sper sa va placa totusi . Astept pareri sincere .

Pagini din trecut

Întuneric . Bezna mult prea crudă acoperă totul , învăluind atmosfera într-o aură de mister . Nici măcar razele sidefii ale lunii nu îndrăznesc să pătrundă prin ferestrele mici ale acelei case ce avea să rămână în amintirile oamenilor drept blestemată , bântuită după această întâmplare .
,, Dar nu există fantome , monştrii sau alte prostii din-astea ! Nu fi copil ! ’’ ar fi răspuns odată el , privind ciudat pe cel ce ar fi cutezat să afirme sau să aducă în discuţie asta . Dar acum , în acest moment , nimic nu mai este sigur , realitatea devine vis , iar cele mai teribile coşmaruri se adeveresc pe măsură ce înaintează în nopatea rece şi necruţătoare .
Tăcere ...liniştea de pretutindeni sporeşte teama cuibărită în suflet , abia aşteptănd să iasă la suprafaţă pentru a-l domina complet . Însă el nu ştie , mai bine zis nu înţelege ce se întâmplă de fapt . În faţa lui , o adolescentă stă întinsă pe podeaua de lemn plină de sângele stacojiu ce până acum câteva minute îi mai pulsa prin vene , dirijându-i viaţa . Ochii ei negri sunt măriţi de spaimă şi de uimire , ultimele imagini pline de ireal , chiar fantastic , fiindu-i încă întipărite pe retină . Hainele au ici colo câte o pată roşiatică în timp ce pielea ei albă şi crispată este brăzdată de urme adânci de gheare .
Dar el nu crede asta , totul s-a întâmplat mult prea repede . Ea nu e acolo , sângele nu e al ei ... Trupul lui se leagănă în faţă şi în spate , privirea urmărindu-i un punct fix pe care şi aşa nu-l poate distinge din cauza întunericului care a înghiţit camera . Îşi ţine genunchii la piept şi ar vrea parcă să se apropie de trupul neînsufleţit , dar nu îndrăzneşte . Nu are curaj să se convingă de cruda realitate . Sau este oare un vis ? Un coşmar nefericit ce-i alungă somnul ? Da , sigur asta e . Şi totuşi ea se află încă în faţa lui ... Dacă e un vis , o iluzie , atunci de ce nu se trezeşte mai repede ? Închide ochii şi pleoapele i se strâng periculos de tare . Îşi doreşte cu disperare să se smulgă din acest oribil peisaj . Dar când se uită din nou în jur , observă că a rămas pe loc . Privirea îi rămâne aţintită asupra chipului ei fermecător chiar şi după moarte . Întinde mâna spre ea , dar îi e teamă s-o atingă .
Şi deodată , în tăcerea ca de mormânt , spaima lui se măreşte pe măsură ce realizează că este treaz . Pupilele i se dilată şi printre buze îi iese un ţipăt deznădăjduit , dar în acelaşi timp plin de durere şi de furie neputincioasă , spărgând astfel liniştea .
- NUUUUUU ! Sayoko , nu !

[Abbeh.]

Îmi place atât de mult cum narezi, nu ştiu de ce. Ai, în mod sigur, un fel aparte de-a descrie, sau poate mi se pare mie, nu - mi pot da seama.
Credeam, sau mai bine spus speram, că o să fie ceva mai lung; dar am avut oarecum uimirea şi dezamăgirea să văd că nu e aşa.
Dezvolţi ideile într-un mod unic, poate mi se pare; greşeli de tastare nu am văzut, şi de fapt, nu am stat să caut.
"- NUUUUUU ! Sayoko , nu !" - în mod normal aş fi spus că ajungea un simplu "NU!" acolo, dar dat fiind faptul că am citit cu atenţie lucrarea mi-am dat seama de disperarea pe care ai vrut s-o transmiţi. :]
Aştept şi alte lucrări! *hugs*

[Child Of Sunset]

Abbeh - My dear , you know how much I appreciate your coments >:D< . Sank you , chiar inseamna mult pentru mine . Si ca intotdeauna , ma bucur tare mult ca iti place ceea ce scriu . Sper ca iti placa si urmatorul one shot , m-am straduit .


Taci


Nu-mi mai spune ca ma iubesti . Urasc acele cuvinte . Nici macar nu le crezi . Arunci vorbe in aer , sperand sa ma vezi zambind pentru ca mai apoi sa ma zdrobesti cu absolut orice mijloc . Cum poti crede ca ma voi lasa pacalita de doua ori de acelasi lucru ?
Nu au insemnatate pentru mine . Dispar la fel de repede precum au venit , acele cuvinte crude : “te iubesc” . E atat de usor sa le rostesti , dar atat de greu sa le dovedesti incat nu are nici macar rost sa te chinui sa ma prinzi in capcana . Cu ce drept continui sa vorbesti ?
Am spus sa ma lasi in pace . Da-mi drumul , iesi din camera , tranteste usa , fa-ti o iesire dramatica . Voi arunca vaza cu flori ofilite dupa tine , voi striga , te voi jigni , te voi umili . Si ce conteaza ? Nu te doare , nici macar nu te intereseaza . Esti incapabil sa intelegi ce inseamna sa tii la cineva , altcineva in afara de propria persoana . Iti este imposibil sa citesti in ochii mei , dincolo de furie , sa intelegi cat de mult ma doare faptul ca pleci , ca mi-as dori sa vii inapoi si sa ma tragi in bratele tale , sa ma supui vointei tale , sa ma saruti , sa-mi sorbi intreaga manie si existenta din priviri , sa ma faci marioneta ta . Dar nu , pleci si nu mai privesti peste umarul tau la lacrimile ce apar la coltul ochilor mei si asa chinuiti de lipsa chipului tau . Ma prabusesc langa fereastra , uit de mine , uit de tine , uit de tot . Pentru ca e vina mea ca m-ai doborat .
Ma vei vrea inapoi pentru ca adori sa ma distrugi , intreaga ta fiinta se infioara de placere atunci cand sunt franta in doua , atunci cand ma pierd si nu slabesti stransoarea ca de fier din jurul inimii mele decat in momentul in care intrezaresti o urma de indoiala , un strop de ezitare , o picatura de iertare . Vrei sa ma vezi sparta in mii de bucatele pe care mai apoi sa le asezi in modul in care-ti convine tie . Nu , nu ma vrei pe mine , imi doresti suferinta.
Gata , s-a terminat . Inceteaza , nu mai spune nimic . Dispari pe usa aia , nu incerca sa privesti inapoi , stiu , nu-ti pasa . Nu incerca sa ma convingi pentru ca orice spui nu mai are nicio influenta asupra mea . Ma iubesti ? Nu ma face sa rad , esti total patetic . Drept cine ma iei ? Nu mai sunt ceea ce am fost . Tu m-ai invatat sa ma schimb , sa-mi doresc viata din nou , sa vreau sa te alung . Cred ca iti pot fi recunoscatoare pentru asta . Acum pleaca , evapora-te , chinuie-te , distruge-te . Eu nu mai sunt in puterea ta .
Nu mai spune “te iubesc” pentru ca stim amandoi ca sensul acelor cuvinte nu ni se potriveste . Nu mai sunt vrajita de modulatia dulce a vocii , de privirea sclipitoare sau de gustul buzelor tale . Da , magia a disparut . Esti un nimic . Un soarece in haine de print . Ti-e frica de situatii neasteptate , ti-e frica de mine . Da , exact asa . Fugi pana cand nu-ti mai simti picioarele . Hmph , ma faci sa vomit . Esti jalnic .
Nu mai spune ca ma iubesti . Urasc acele cuvinte . Taci .

[Abbeh.]

Abbeh - My dear , you know how much I appreciate your coments >:D< . Sank you , chiar inseamna mult pentru mine . Si ca intotdeauna , ma bucur tare mult ca iti place ceea ce scriu . Sper ca iti placa si urmatorul one shot , m-am straduit .


Taci


Nu-mi mai spune ca ma iubesti . Urasc acele cuvinte . Nici macar nu le crezi . Arunci vorbe in aer , sperand sa ma vezi zambind pentru ca mai apoi sa ma zdrobesti cu absolut orice mijloc . Cum poti crede ca ma voi lasa pacalita de doua ori de acelasi lucru ?
Nu au insemnatate pentru mine . Dispar la fel de repede precum au venit , acele cuvinte crude : “te iubesc” . E atat de usor sa le rostesti , dar atat de greu sa le dovedesti incat nu are nici macar rost sa te chinui sa ma prinzi in capcana . Cu ce drept continui sa vorbesti ?
Am spus sa ma lasi in pace . Da-mi drumul , iesi din camera , tranteste usa , fa-ti o iesire dramatica . Voi arunca vaza cu flori ofilite dupa tine , voi striga , te voi jigni , te voi umili . Si ce conteaza ? Nu te doare , nici macar nu te intereseaza . Esti incapabil sa intelegi ce inseamna sa tii la cineva , altcineva in afara de propria persoana . Iti este imposibil sa citesti in ochii mei , dincolo de furie , sa intelegi cat de mult ma doare faptul ca pleci , ca mi-as dori sa vii inapoi si sa ma tragi in bratele tale , sa ma supui vointei tale , sa ma saruti , sa-mi sorbi intreaga manie si existenta din priviri , sa ma faci marioneta ta . Dar nu , pleci si nu mai privesti peste umarul tau la lacrimile ce apar la coltul ochilor mei si asa chinuiti de lipsa chipului tau . Ma prabusesc langa fereastra , uit de mine , uit de tine , uit de tot . Pentru ca e vina mea ca m-ai doborat .
Ma vei vrea inapoi pentru ca adori sa ma distrugi , intreaga ta fiinta se infioara de placere atunci cand sunt franta in doua , atunci cand ma pierd si nu slabesti stransoarea ca de fier din jurul inimii mele decat in momentul in care intrezaresti o urma de indoiala , un strop de ezitare , o picatura de iertare . Vrei sa ma vezi sparta in mii de bucatele pe care mai apoi sa le asezi in modul in care-ti convine tie . Nu , nu ma vrei pe mine , imi doresti suferinta.
Gata , s-a terminat . Inceteaza , nu mai spune nimic . Dispari pe usa aia , nu incerca sa privesti inapoi , stiu , nu-ti pasa . Nu incerca sa ma convingi pentru ca orice spui nu mai are nicio influenta asupra mea . Ma iubesti ? Nu ma face sa rad , esti total patetic . Drept cine ma iei ? Nu mai sunt ceea ce am fost . Tu m-ai invatat sa ma schimb , sa-mi doresc viata din nou , sa vreau sa te alung . Cred ca iti pot fi recunoscatoare pentru asta . Acum pleaca , evapora-te , chinuie-te , distruge-te . Eu nu mai sunt in puterea ta .
Nu mai spune “te iubesc” pentru ca stim amandoi ca sensul acelor cuvinte nu ni se potriveste . Nu mai sunt vrajita de modulatia dulce a vocii , de privirea sclipitoare sau de gustul buzelor tale . Da , magia a disparut . Esti un nimic . Un soarece in haine de print . Ti-e frica de situatii neasteptate , ti-e frica de mine . Da , exact asa . Fugi pana cand nu-ti mai simti picioarele . Hmph , ma faci sa vomit . Esti jalnic .
Nu mai spune ca ma iubesti . Urasc acele cuvinte . Taci .

Ce e cu bold e partea pe care pur şi simplu o ador, pe care-o simt, pe care ai reuşit s-o exprimi atât de bine în cuvinte...
Nu am cuvinte să exprim cât de mult mi-a plăcut acest one-shot. poate pentru că trec oarecum prin asta acum m-a făcut să-,mi placă şi mai mult; dar tu ai ştiut să pui punctul pe i şi să dezvolţi ideea aşa cum trebuie. Pur şi simplu ador cum descrii, ai un mod aparte.
Aberez, sunt obosită. Aştept alte lucrări darling. >:D<

[Child Of Sunset]

Abbeh - Scumpa mea , esti adorabila . Multumesc mult pentru coment , ma bucur ca ti-a placut , sper sa iti placa si urmatorul one shot . Multumesc de sustinere , inseamna tare mult pentru mine .

Poveste de Halloween

"Toamna frunzele cad . Toamna este anotimpul meu preferat . Toamna ..."

- Ce e cu tine , Emily ? Repeti fraza aia stupida de cateva minute bune . Te-ai blocat ? rasuna vocea unei tinere fete de langa ea .
- Toamna...
- Da , stiu deja ce se intampla toamna . Las-o balta , daca incerci sa ma sperii sa stii ca nu vei reusi ! Ma enervezi deja . Vocea devenea din ce in ce mai agitata , cu fiecare cuvant rostit .
- Asculta cantecul spiritelor , Molly . Nu mai fi asa intepata din absolut orice . Doar nu ai venit aici pentru a pierde vremea , nu ? Te afli in fata unei case parasite . Nu fi tampita , o contrazise cea ce raspundea la numele de Emily , prinzand-o de mana si strangand-o usor .
Cladirea avea intr-adevar un aspect cu adevarat ciudat . Partial daramata , inconjurata de iarba ce crescuse nestingherita pana cand se incarligase de zidurile facute aproape pulbere ale casei ce odata poate ca avusese potential , poate ca apartinuse vreunei case instarite sau doar unei familii modeste . Nu , acum , niciunul dintre acele semne nu mai ramasesera prin preajma , ceea ce fusese candva un camin pierzandu-si identitatea in totalitate . Nu mai apartinea niciunui loc . Nu mai avea nevoie de nimic .
- Hai , sa intram . Pana la urma o provocare trebuie respectata . Sau cel putin asta e ceea ce-mi spui mereu .
- Emily , esti convinsa ca este o idee buna ? Nu sunt atat de sigura .
- Haideee....e Halloween . Ce se poate intampla ? E normal sa te sperii . Pana la urma nu stii care este semnificatia acestei zile ? Sufletele celor pierduti in lumea de dincolo revin in aceasta seara , sub forma de zombi , pentru a ne supune lor ... Uaaaaaaaa .... hiiiii......ooooooohhh .
Stia ca nimic din ce ii spunea prietenei ei nu era adevarat , dar adora sa o ingrozeasca , era amuzant sa observe cum se deforma expresia chipului ei pe masura ce sunetele deveneau din ce in ce mai intense . Doamne , Molly era cu adevarat prostuta de cele mai multe ori . Doar nu credea in existenta creaturilor din lumi paralele . Sau poate ca da .
- Doamne , esti asa usor de pacalit , spuse , razand in hohote . Nu fi zapacita , stii ca nu vorbesc serios . O trase de mana dupa ea , razand incontinuu .
- Emily , esti idioata ! Nu-ti mai bate joc de mine . Urasc povestile de groaza , replica micuta pe un ton ce se dorea furios , dar care era infricosat . Pana in maduva oaselor tremura , se putea simti doar din tonul glasului ei .
Pasira inauntrul casei , adevarata provocare abia acum incepand . Trebuiau sa ramana acolo peste noapte . De ce ? Ca sa dovedeasca ca sunt curajoase . In fiecare an , perechi de adolescenti treceau prin acelasi ritual ciudat si macabru , dar nimeni nu se plansese pana acum . Era o proba care dovedea cat de indraznet erai in realitate si nimeni nu avea dreptul sa o refuze . Pana la urma , ce putea sa se intample ? Anul acesta era randul lor . In vreme ce Emily acceptase cu bucurie , adorand orice era diferit de rutina fiecarei zile , Molly urase ideea inca din prima clipa . Nu era genul care sa accepte prostii de acel tip , in mare parte pentru ca se temea de orice miscare neobisnuita .
Pe masura ce inaintau , casa devenea din ce in ce mai intunecoasa . Daramaturile parca se strangeau in jurul lor , asta credea fata ingrozita . Cealalta , cea care o luase inainte , continua sa mearga fara a avea nici cea mai mica problema . Nu observa ca pasii ei erau prea nerabdatori si ca incetul cu incetul o desparteau de prietena ei . Ideea aventurii o facuse imuna la orice alt lucru , mintea ei nu se mai concentra la altceva .
- Emily ! striga Molly in momentul in care se vazu singura .
Cand se intamplase asta ? Adineaori era exact langa ea . Cu Dumnezeu ? Incepu sa alerge , cazand de cateva ori din cauza faptului ca , nevazand nimic , se impiedica de bucati prabusite din pereti .
- Emily , nu e amuzant ! M-am lovit din cauza ta si daca ma sperii nu o sa te iert vreodata ! Iesi de acolo cand iti spun . Haidee !
Molly cazu din nou si incepu sa planga . Ii era teama . Era numai vina prietenei ei pentru ca acceptase ceva atat de nebunesc . Voia sa iasa de aici , dar nu mai stia drumul inapoi . Si intunericul era atat de adanc incat ii era greu sa-si recunoasca pana si propriile maini . La naiba , era ultima oara cand mai asculta de tampita aia de Emily .
Nu era obligata sa participe la asta . Chiar daca nu-i placea sa o lase singura pe nebunatica ei prietena , trebuia sa iasa . Era timpul sa mai puna si piciorul in prag . Emily avea sa se descurce pe cont propriu . Incepu sa bajbaie cu palmele pe podea , incercand sa se ridice .
Tipete ingrozitoare incepura sa se auda din cealalta parte a ruinelor , sunete ce o facura pe Molly sa tremure din cap pana in picioare . Era vocea prietenei ei . Era sigura de asta . Ceva i se intamplase . Ce naiba ? Incepu sa tipe si ea , incercand sa alerge , dorind sa scape . Doamne , daca nu ar fi ascultat-o...nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat . Emily....ce naiba ?
Strigatele dupa ajutor , tipetele de durere continuau sa-si croiasca drum la urechea fetei care incerca sa nu cedeze fricii ingrozitoare ce pusese stapanire mai ales pe mintea ei . Fir-ar sa fie .
Ceva , ca un fel de apa , ii cazu pe umar...da ...da , era doar apa . Sigur ca da ... Atunci de ce simtea mirosul ciudat de fier ? Ea.....
- Scoate-ti-ma de aici !!!!! incepu sa tipe atunci cand realiza ca de fapt nu era ceea ce crezuse . Era sange . Sange cadea din tavan pe umerii ei , pe parul blond ce-i impodobea capul ...
Incepu sa planga si mai tare , alergand orbeste prin intuneric . Nu voia sa moara inca . Era numai vina lui Emily . Ii era frica . Voia sa scape . Sa-l ia naiba de Halloween .
Intrezari un petic de lumina , slab , dar il zari . Putea scapa daca se straduia . Incepu sa alerge disperata . Chiar daca stia ca viata prietenei ei era in pericol , nu se putea aduce in starea necesara pentru a o cauta . Tot ce stia era ca-si dorea sa iasa de acolo . Era ingrozita , frica primise un cu totul nou sens , mai ales cand simtea lichidul sangeriu patrunzandu-i in piele , controlandu-i gandurile , supunand-o dusmanului necunoscut . Voia sa scape de acea senzatie . Ii era frica . Doamne , era terifiata . Acum putea intelege pe deplin intelesul de nepatruns al sarbatorii de Halloween .
Oricat se chinuia sa ajunga la lumina , nu parea sa reuseasca . Dar nimeni nu o urmarea , chiar daca avea acea stranie senzatie ca nu era singura.
Inceta sa mai tipe , chiar daca linistea era mai ingrozitoare decat sunetele ascutite . Asa avea sa innebuneasca , nestiind nimic din ce avea sa se intample sau se intamplase . Fir-ar sa fie de treaba .
Da . In sfarsit gaura luminoasa se marea , dezvaluindu-i calea de scapare . Se tara practic pana acolo , nepasandu-i ca isi adancea ranile si asa chinuite . Mai bine in spital decat in cimitir . Lacrimi de usurare incepura sa spele tarana de pe chipul ei pe masura ce era in stare sa descifreze imprejurimile de afara .
Nu era pregatita insa pentru ceea ce o astepta acolo : capul prietenei ei , al lui Emily , statea in fata ei infipt intr-o tepusa de lemn . Ochii bulbucati , plini de groaza , albiciosi fixau cerul pe masura ce un tipat paruse ca i se oprise pe buzele schimonosite de durere .
Molly ceda nervos , acoperindu-si urechile cu ambele maini , lasandu-se in jos si urland jalnic , nefiind capabila sa mai inteleaga ceva . Deci nu se inselase , tipetele nenorocite de mai devreme chiar apartinusera prietenei ei.
Auzi zgomote dinauntrul casei din care tocmai iesise . Ceva venea dupa ea . Era sigura de asta . Trebuia sa se ridice si sa fuga cat mai departe de nebunia asta . Incerca , tipand din ce in ce mai incet , dar i se impleticira picioarele , cazand la pamant . Nu avea nici cea mai mica sansa .
In momentul urmator , capul ei se desprinse de pe umeri , sub miscarea rapida a unei umbre . Ultimele lacrimi ale fetei se prabusira fara zgomot undeva in lacul stacojiu , amestecandu-se cu sangele ambelor fete .
Cele doua chipuri schimonosite ale nefericitelor copile ce tulburasera invocarea spiritelor serveau acum drept centru al dansului lor macabru , vocile ascutite si sadice cantand o incantatie al taramului de dincolo :

"Toamna frunzele cad . Toamna este anotimpul meu preferat . Toamna ..."