Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Glontul Negru

#1
Nume: The Black Bullet (Glontul Negru)
Autor: Ridichea`Nebuna
Limba: romana
Gen: drama, fantasy, romance, black comedy, shounen-ai
*Genul shounen-ai nu va aparea decat in cateva capitole. Povestea nu se bazeaza pe asa ceva! Am zis de data aceasta sa combin shounen-ai cu relatiile normale.
Poze: [pentru moment]

Nene-chan:
[Imagine: 2ry1oiw.jpg]

Minako:
[Imagine: ifx5bc.jpg]

The Black Bullet


Prolog:

“Nu vreau sa fie inger. Toti vor ingeri, iar asta ma face sa cred ca e plictisitor. Destul de banal si totusi deloc plictisitor! Vreau un demon, dar sa nu fie in totalitate demon. Nu sadic, insa indeajuns de sadic.
Cu parul lung… sau poate scurt. Nu trebuie sa fie invaluit intr-o ceata neagra; sa fie ceva colorat. Sa-mi placa. Trebuie sa ne intelegem, insa nu foarte mult. Ar trebui privit ca un joc, dar unde sa fim foarte seriosi… Sa ne desprindem sau nu de realitate? Totuşi, un joc, doar unul ai totul e bine. Perfect, insa nu foarte perfect. El o sa ma invete, iar eu o sa-l invat. Sa arate bine, dar nu exagerat. O fata trista, dar sa gazduiasca si zambete. Trebuie sa aibă aripi… lungi, de un rosu aprins si care sa-l ajute sa zboare, dar sa si cada. Daca se zdrobeste de pamant… sa nu moara, doar sa simta moartea. Sa ma inteleaga, dar in acelasi timp sa ma contrazica. Temeri… inexistente, doar propia persoana un posibil dusman. Sa gandeasca practic, totusi teoretic ar fi mai bine. Amandoua.
Lucifer… Sa fie Lucifer, un Lucifer doar al meu! Unul interesant si decis. Doar al meu.”


Capitolul 1:

-Nene-chan, ar trebui sa mergi la biblioteca de langa casa lui Takashi-san. Vei gasi acolo ceea ce cauti.
-Are carti de biologie?
-Bineinteles.
Zambetul lui Minako ma facea sa par neincrezatoare. Sunt sigura. Biblioteca de langa casa lui Takashi-san este printre cele mai vechi din oras. Sunt putine carti de biologie acolo. Nu ma duc.
-Nene-chan, nu ma privi asa. Stiu ca esti indecisa, dar ar trebui sa ai mai multa incredere in prietena ta, nu? Putin respect, te rog.
Parca acum aveam mai multa incredere. Iar am devenit indecisa. Trebuia sa stau sa ma gandesc. O sa ajung sa ma contrazic… din nou.
-O sa merg dupa ore.
-Asa te vreau, Nene-chan.
Iar devin neincrezatoare. Totusi, Minako va fi dezamagita daca nu ma duc. Oricum, nu cred ca am ce pierde. Urmatorul test la biologie va fi abia peste doua saptamani.
Dupa cum i-am promis lui Minako, dupa terminarea orelor am pornit spre biblioteca. Inca eram neincrezatoare. Vedeam totul ca pe o pierdere masiva de timp. Ma intreb ce face Neko-chi. Sigur ii este dor de mine… Sau poate nu. Azi dimineata am uitat sa-i dau de mancare, sigur ma uraste. Totusi, ultima data cand s-a intamplat asta nu arata de parca m-ar uri.
Ma uraste… nu ma uraste…
Am oftat. Chiar sunt o fire indecisa. Mi-am indreptat atentia spre drumul ce aveam sa-l parcurg. Nu trebuia sa merg prea mult. Liceul Seikon nu este departe de casa lui Takashi-san, presedintele consilului de elevi. Este un om care iubeste cartile, asa am auzit. Toti elevii il plac. El este cel care ia apararea studentilor atunci cand directorul este gata sa exmatriculeze pe cineva. Liceul Seikon nu este plin de delicventi, doar ca datorita unor clase din anul trei de studiu mai multe batai au avut loc in curtea liceului.
M-am oprit din mers. Ajunsesem. Era pentru prima data cand intram in bilioteca asta. Nu era foarte mare, insa indeajuns de mare; undeva la un nivel mediu. Deasemenea puteam sa fiu decisa intr-un anumit aspect: erau foarte multe carti. Sincer, nu ma asteptam la asta.
-Va pot ajuta cu ceva?
M-am intors in directia din care se auzi acea voce. Era biliotecara. Nu voiam sa o descriu, iar as fi ajuns sa ma contrazic. O sa spun doar de lucrurile cu care sunt deacord 100%. Era o femeie batrana, cu un ten albicios, aproape palid. Imbracata in yukata*, parea intradevar frumoasa. Tenul ei alb era intr-un contrast armonios cu rosul aprins al hainelor. Imi placea.
-Multumesc, dar nu e nevoie. Imi trebuie o carte de biologie, o voi cauta singura.
-Bine, atunci sa-ti spun macar unde o poti gasi. Mergi in partea de nord a bibliotecii. Sa nu te sperii daca este mai intunecat decat aici, acolo tineam cartile noi aduse.
-Arigatou gozaimasu**.
-Do itashimashite***.
Era o femeie politicoasa, formala si traditionala. Ce nororc sa intalnesc o asa bibliotecara!
I-am urmat sfatul si am mers in partea de nord a bibliotecii. Stiam sa ma directionez, desi eram indecisa. Cu fiecare pas pe care il faceam observam cum toata acea incapere devenea de din ce in ce mai obscura. Nu imi era frica de intuneric, niciodata nu mi-a fost.
Odata ce am ajuns in cel mai obscur loc din acea biblioteca, observ niste cutii pline cu carti. Probabil sunt cele despre care vorbea bibliotecara, cartile noi aduse. M-am asezat pe unul dintre scaunele ce imprejmuiau o masuta din lemn. Am luat prima cutie si am inceput sa ma uit dupa cartea de biologie.
Cred ca am cautat in jur de cateva ore, dar rezultatul era tot nul. Nu gasisem nimic. Nu eram eu degeaba neincrezatoare. Cel mai apropiat lucru de ceea ce voiam era un manual destul de vechi, care nu se mai folosea in scoli.
Am oftat adanc. Minako, iar m-ai facut sa-mi pierd timpul. Esti atat de rea… si totusi buna. Mi-am sprijinit capul de masuta din lemn. Avea un miros ciudat, care nu-mi placea. Lemn ud. Am ridicat capul, nemultumita. Observasem ca lucrul pe care m-am asezat nu era masa, ci o carte. Dubios, dar interesant. Am laut-o in mana. Nu avea nici titlu, nici autor. Ciudat, dar nu foarte. Era veche, dar mi se parea noua. Misterioasa, si totusi obisnuita. Imi placea!
Am luat-o fara s-o mai deschid si m-am intors in locul in care am intalnit-o pe bibliotecara. Era tot acolo, stand pe un scaun, tot din lemn. Citea si parea foarte atrasa de poveste.
-Eto… scuzati-ma. As putea imprumuta cartea aceasta?
Nu s-a miscat, insa si-a mutat privirea spre mine. Chiar era atrasa de carte. Probabil era interesanta, insa tindea probabil spre plictisitor. Femeia ma privea printre ochelari. Ma intreb daca chiar nu vedea sau ii purta doar de dragul modei.
Se ridicase de pe scaun, lasand cartea deoparte. S-a uitat la ceea ce voiam sa imprumut.
-Nu pare sa apartina bibliotecii. Nu are titlu si nici autor.
Eram trista.
-Banuiesc ca poti sa o iei. Probabil cineva a uitat-o aici. Pierderea lui, castigul tau, nu?
Eram fericita.
-Va multumesc inca o data.
Am luat cartea, am pus-o in ghiozdan si am iesit din biblioteca. Ma indreptam spre casa. Neko-chi si mama ma asteptau. Nu le place sa intarzii. Mereu erau triste cand veneam tarziu acasa. Neko-chi imi sarea in brate, nemultumita, iar mama ma privea ingrijorata, insa bucuroasa ca am ajuns in siguranta.
Luasem autobuzul pana acasa. M-am asezat pe unul dintre scaunele din fata, sprijinandu-mi capul de geamul aburit.
Ma intreb ce gateste mama. Sigur e ceva delicios, mereu e delicios! Iarna, mama mereu este binedispusa si dornica sa gateasca. Cred ca ii place iarna, dar o si uraste! Stiu ca o uraste! Intr-o iarna l-a pierdut pe tata. Trebuie sa o urasca, dar sa o si iubeasca. Intr-o iarna m-am nascut eu. Ce frumos. Sa iubesti si urasti in acelasi timp. Trebuie sa fii o persoana norocoasa.
-Domnisoara, am ajuns. Nu coborati? Vocea soferului m-a trezit din visare. Iar ma contraziceam!
-Ba da, multumesc.
Nu-mi placea zapada. Mereu gazduieste pericole. Aveam noroc deoarece casa mea nu era departe de statia de autobuz. In timp ce mergeam pe drumul acoperit de zapada puteam sa observ toate luminile aprinse. Mama probabil era ingrijorata.
Ma aflam in fata casei. Neko-chi statea in fata ferestrei, asteptandu-ma. Nu era suparata pe mine pentru ca am uitat sa o hranesc. E bine.
-Tadaima.
-Okairi, Nene-chan. Unde ai fost pana la ora asta?
Era ingrijorata.
-Pana la biblioteca. Aveam nevoie de o carte de biologie. Scuze daca te-am ingrijorat.
-Lasa. Nu e nimic. Ma bucur ca ai ajuns in siguranta. Haide, e aproape ora cinei.
Am aprobat-o, indreptandu-ma spre camera mea. M-am schimbat de uniforma si mi-am asezat cartile pe birou. Dupa cina voiam sa citesc cartea aceea.

yukata* - Imbracaminte traditionala japoneza pentru femei. Clik aici ca sa vedeti una.
Arigatou gozaimasu**- Multumesc foarte mult.
Do itashimashite***- Tradus mai liber ar veni "Cu placere".
[Imagine: asdsadfu.jpg]
Sank you, Valkyrja *hug*


#2
Nu am mai citit de mult timp ceva ce incude nume terminate in -chan, -chi etc.
Am intrat datorita titlului, foarte bine ales fiind. Ma asteptam la vreun text politist cu accente de umor negru. Desi n-am gasit detectivi etc , am ramas placut surprinsa de prolog. Recunosc ca stilul o vreau pe asta, dar cealalta e mai buna mi-a lsata uneori un gust amar, dar efectul realizat este destul de dragut.
Perfect, insa nu foarte perfect- "perfect" nu are grade de comparatie, deci acel "foarte" e pus in plop.
Legat de prolog nu pot sa mai spun decat ca astept sa apara acel Lucifer personalizat.

Dialogul din capitolul 1 este mult si pe alocuri fara rost. Totusi, chiar daca nu e intotdeauna bine pus, da senzatia de actiune.
deacord- de acord
Ai repetat de cateva ori cuvantul "neincrezatoare", "decisa/indecisa"( nu mai stiu exact).
Ideea cartii este interesanta. Nu extraordinara, dar foarte draguta. Am sentimentul ca exista o legatura intre carte si Lucifer, dar sper sa ma insel.
Unele contadictii din text sunt suparatoare si te deruteaza. Stiu ca ai vrut sa subliniezi indecizia fetei, dar ai exagerat.

Modul de scriere este foarte usor de parcurs si apreciez asta. Dar nu ar strica daca ai insista pe anumite detalii.
Astept umorul negru si demonul oarecum sadic.
Scuzaţi-mă, nu sunt un mort de bună companie.-Sartre

#3
Am ajuns si eu pe aici.

Ce pot sa spun ai un stil placut de a scrie, usor de inteles si rapid. Ador prologul acela. Pare atat de nehotarata. Vrea un baiat nici prea prea nici foarte foarte. Mi se pare dragut. Mult mai dragut decat cineva enervant de perfect. Literatura n-ar trebui sa aiba personaje perfecte ca si caracter si infatisare. Fiecare ar trebui s aiba defecte, lipsuri, sau ticuri. E opinia si, scuza-ma, am inceput sa te plictisesc cu ea. Imi place. E indecisa si totusi hotarata. Ai avut cateva repetitii un pic deranjante. Despre greselile de tastare nu vorbesc. Sunt inevitabile. Intotdeauna scapa cate una. Mult succes, nu pot decat sa spun ca mi-a atras atentia, atat continutul cat si titlul. Cu siguranta voi mai trece pe aici

#4
So , sa vedem :

Titlul : Mi se pare foarte interesant . Nu prea vad inca legatura pe care o are cu fic-ul dar, desigur acesta nu e decat primul capitol.
Prologul : Este foarte interesant si chiar mi-a placut . Oricum , cine ar vrea un baiat perfect ? In prologul este si destul de misterios , as putea spune , dar cu siguranta de face sa citesti in continuare.

Despre capitol : Mi s-a parut cam sec. Dialogul in unele parti este mult si chiar nu ii vad rostul . Apoi descrierea e cam absenta , aici trebuie sa mai lucrezi ,sa descrii mai bine ce simte fata, pentru ca banuiesc ca o sa fie unule situatii in continuare care necesita o descriere mai amanuntita. '
Naratiunea : Este destul de buna , cum am zis si la inceput umpic cam seaca , totul se petrece asa rapid . Singurul; lucru interesant este faptul ca gaseste aceea carte misterioasa. Recunosc ca stilul tau de a scrie , face o poveste usor de citit si rapid , dar ar trebui sa insistii pe anumite lucruri.
Eu intelg ce ai vrut sa faci atunci cand ai facut-o pe fata indecisa si chiar efectul e dragutel , dar in anumite locuri devine absolut enervant atunci cand se contrazice , plus ca apar mult repetitii. Deci sfatul meu ar fi sa nu o mai faci asa indcisa.

Probabil era interesanta, insa tindea probabil spre plictisitor- Nu prea imi suna okay fraza asta. Nu prea are cum sa fie interesanta si sa intinda spre plictisitor ,doar daca nu te referai ca e genul de carte care are un subiect interesant povestit intr-un mod plictisitor , altfel nu prea inteleg rostul acestei fraze.

So cam atat , ideea mi se pare interesanta si astept sa pui nextu . Spor la scris :*
When the world gets in my face,
I say, Have A Nice Day.
There was a time
When I was so broken hearted
Love wasn't much of a friend of mine
The tables have turned, yeah
Cause me and them ways have parted

[Imagine: 2iv08c4.jpg]
weakness ??[/i][/b]

#5
Katarina: Ok deci gomene pentru exagerarile mele. M-a luat putin valul:)). In legatura cu acel "perfect" mie chiar imi place cum a iesit propozitia:-?. In plus cred ca scoate la iveala si firea mai naiva a fetei... :-?. O sa apara si umorul negru, dar ceva mai incolo. Sper sa-mi iasa :-S. Nu este un roman politist, cu totul altceva. App sa nu te astepti sa apara Lucifer, se indragosteste de Nene-chan si happy end=)). Am niste idei. >:)
coral: Da te inteleg. Nici mie nu-mi plac cartile cu personaje perfecte. Nu mai distractiv:)). Ma bucur ca ti-a placut in mare parte ce ei citit pana acum.
Lil'Zy: Crede-ma, titlul are o mare legatura cu ficul, desi bineinteles, nu pare. Doar imi place sa bag lumea in ceata=)). Ok, ti-am laut sfaturile in considerare si o sa mai lucrez la modurile de expunere ^:)^.


Capitolul 2:

Am stat toata noaptea sa citesc cartea. Intradevar, atractiva! Totul avea legatura cu deciziile pe care le lua o adolescenta. Era una dintre acele persoane… avea o pasiune nemarginita pentru alcool. Nu parea o fata prea norocoasa; toata viata ei a fost inabusita de ghinion; iar tot acest ghinion a fost inecat in bautura. Mergea zilnic la unul dintre barurile din apropierea casei. Parintii ei murisera cu multi ani in urma intr-un accident de masina, iar ea a ramas in grija bunicii. Insa in urma cu un an si aceasta s-a stins din viata. Nu parea prea norocoasa. Insa totul s-a schimabt cand l-a intalnit pe el. Era una dintre acele zile mohorate de iarna, cand fata mergea pe straduta obisnuita ce ducea spre bar. Tocmai se certase cu cea mai buna prietena. Avea nevoie de alcool. Cum a ajuns in bar, a vrut sa se aseze in locul ei obisnuit – o masuta veche din lemn, cu doar un scaun, ce se afla in cel mai intunecat loc din bar-, dar era deja ocupat. Nu se mai intamplase asta pana acum. A vrut sa vorbeasca cu hotul, insa acesta i-a luat-o inainte. Imi aduc aminte clar vorbele sale: “ Cred ca ti-am ocupat locul, domnisoara.” Fata ii raspunse, uimita: “ Asa este. Locul acesta este cel mai intunecat din bar, aici pot sa reflectez in liniste asupra problemelor mele.” Necunoscutul s-a ridicat de pe scaun si l-a cedat fetei, insa nu a plecat. A luat un alt scaun, de la o alta masa si s-a asezat langa domnisoara. “ Atunci nu te superi daca am reflecta amandoi, nu?” zise acesta, cu zambetul pe buze. Fata a fost uimita de reactia barbatului, insa nu l-a indepartat. I-a impartasit toate necazurile pe care a trebuit sa le indure de una singura; barbatul ascultand-o, insa fara sa o lase sa se atinga de alcool. “ De ce nu ma lasi sa beau? E mai usor asa.” intreba fata revoltata de indrazneala necunoscutului. “ Totul ar fi mai dramatic si ai suferi mai mult.” i-a raspuns, ferm. Fata era dea dreptul impresionata. S-a ridicat de pe scaun, scuzandu-se. A plecat sub pretextul ca este obosita. Cand sa iasa din bar, a auzit vocea barbatului: “ Ne vedem maine.”
S-au intalnit si urmatorea zi, si ziua ce avea sa urmeze, pana cand se implinise un an de cand fata il intalnise. Barbatul a intrebat-o la un momentdat daca vrea sa afle despre identitatea lui, insa fata refuza, spunandu-i: “ Nu vreau sa stiu, nu merita sa risc toata aceasta fericire dobandita.”
Au continuat sa se intalneasca, pana intr-o zi. Fata nu luase examenul de admitere la colegiu, asa ca s-a dus in acel bar, in acelasi loc in care il intalnise pentru prima data, insa nu l-a mai gasit. A asteptat o ora, doua, trei pana cand zorii zile si-au facut aparitia printre materialul ce acoperea geamurile barului. A mers acasa dezamagita, insa in urmatorea seara se afla din nou in bar, asteptandu-l. Barbatul nu a aparut nici de data aceasta. Timp de doua saptamani l-a asteptat, dar observandu-i absentele si-a dat seama ca nu o sa-l mai vada vreodata.
Anii au trecut, dar fata nu l-a mai intalnit niciodata pe barbat. In fiecare seara se ruga sa cunoasca o persoana precum era el.
Intr-o zi, plecand in graba spre locul in care avea sa dea examenul de admitere la colegiul de medicina, s-a lovit puternic de cineva. Si-a cerut iertare, dar cand a vrut sa plece a observat ca barbatul era asemenea lui.
La scurt timp dupa incident, s-au mai intalnit la inceputul primului an de colegiu. Era profesorul ei de practica. Au inceput sa iasa impreuna, iar fata il intreba de fiecare data de ce nu a vrut sa o mai vada in delungul acestor ani. Raspunsul barbatului era acelasi de fiecare data: “ Este pentru prima data cand te vad.” Fata insista pana in momentul in care iesisera impreuna sa ia cina. Barbatul a intrebat-o politicos ce fel de vin doreste, iar fata si-a dat seama de cele intamplate. Abia atunci realizase ca in timpul acestor ani nu s-a mai atins de alcool, in speranta ca o sa-l reintalneasca.
A fost o poveste… frumoasa. Sunt geloasa pe fata, a intalnit fericirea intr-un mod atat de usor… si totusi pentru mine cred ar fi fost greu, prea greu. As fi renuntat cu mult inainte sa o faca ea.
La sfarsitul cartii se afla un fel de formular.
-Nume, descriere, animal reprezentativ, culoarea preferata, culoarea care o uraste, asemanari cu maestrul sau…
In cautarea unui motiv, m-am uitat in josul paginii: “ Citind cele ce mi s-au intamplat, cum ar arata varianta hotului pentru tine?”
Interesant si totusi… banal. Ar fi frumos sa scriu toate acestea, dar sunt dezamagita…el nu va aparea oricum. Am oftat. Nu aveam ce face asa ca… de ce nu?
-Nume…
Ce nume sa-i pun? Ceva reprezentativ, sa-i puna in valoare calitatile. Problema era ca nici nu stiam exact ce-mi doresc… Pentru inceput, o sa aleg ceva ce-mi place mie. Sa zicem… Rei*. Am completat numele.
-Descriere…
Nu vreau sa ma gandesc prea mult inainte sa completez. Trebuie sa fie ceva spontan. Prin urmare:


“Nu vreau sa fie inger. Toti vor ingeri, iar asta ma face sa cred ca e plictisitor. Destul de banal si totusi deloc plictisitor! Vreau un demon, dar sa nu fie in totalitate demon. Nu sadic, insa indeajuns de sadic.
Cu parul lung… sau poate scurt. Nu trebuie sa fie invaluit intr-o ceata neagra; sa fie ceva colorat. Sa-mi placa. Trebuie sa ne intelegem, insa nu foarte mult. Ar trebui privit ca un joc, dar unde sa fim foarte seriosi… Sa ne desprindem sau nu de realitate? Totuşi, un joc, doar unul ai totul e bine. Perfect, insa nu foarte perfect. El o sa ma invete, iar eu o sa-l invat. Sa arate bine, dar nu exagerat. O fata trista, dar sa gazduiasca si zambete. Trebuie sa aibă aripi… lungi, de un rosu aprins si care sa-l ajute sa zboare, dar sa si cada. Daca se zdrobeste de pamant… sa nu moara, doar sa simta moartea. Sa ma inteleaga, dar in acelasi timp sa ma contrazica. Temeri… inexistente, doar propia persoana un posibil dusman. Sa gandeasca practic, totusi teoretic ar fi mai bine. Amandoua.
Lucifer… Sa fie Lucifer, un Lucifer doar al meu! Unul interesant si decis. Doar al meu.”


-Cred ca este bine asa. Sa vedem… animal reprezentativ…
Ma gandisem la ceva inca de prima data. Nu cred ca ar strica putin umor in povestea asta. Mi-am scris ideea, insa nu am mai continuat sa completez. Eram mult prea indecisa pentru celelalte. Nu aveam preferinte la culori, pentru mine erau toate la fel. Care era diferenta daca purtam o geaca neagra sau una alba? Niciuna… tot o geaca ramanea. Nu imi placea si nici nu detestam nici o culoare. O sa las asta la alegerea lui Rei. Asemanari cu maestrul… De ce ar semana cu mine? Am inceput sa rad. Nu imi doresc un Lucifer ghinionist.
-O voi lasa asa, pentru moment.
Si in timp ce am vorbit, hartia luase foc, nici macar scrumul ramanand in urma. Am privit trista.
-Dupa ce eforturi am depus sa o scriu…

Rei*- Una dintre traducerile lui ar fi: clopotei.
[Imagine: asdsadfu.jpg]
Sank you, Valkyrja *hug*


#6
Pai ma bucur ca ai luat in considerare ce am spus eu .
So, despre capitolul acesta , o sa incep cu greselile:

Citat:Era una dintre acele persoane… avea o pasiune nemarginita pentru alcool
- Punctele acelea nu le vad rostul, mergea un "care" foarte bine sau cel putin dupa puncte sa pui "care", asa pare ca lipseste ceva.

Sunt unelelocuri unde in loc de puncte de suspensii se potrivesc mult mai bine virgulele sau nu au ce cauta . Mie mi se pare ca ai pus cam multe,pentru un singur capitol.Ti-as sugera sa fii umpic mai atenta cu chestia asta .

Citat:-Dupa ce eforturi am depus sa o scriu…
- aici chiar nu ma-m prins de ce sunt puncte ?? Mai urmeaza ceva sa zica? La asta ma gandesc ca este o replica neterminata ce se va continua in capitolul urmator. Dupa parerea mea ar fi mers mult mai bine un punct .
So , dar sunt si situatii unde ai pus bine punctele de suspensie, unde banuiesc ca ai vrut sa arati ca este indecisa asupra cuvantului pe care sa il foloseasca.
Si in anumite locuri ai cam repetat aceleasi cuvinte ,de exemplu cuvantul "insa" l-am citit de o gramada de ori.

Trecem la modurile de expunere : Deci capitolul acesta fost despre ce era vorba in carte . Unele propozitii sunt umpic cam simple , seci . La inceput parca era ceva de genul "S-a dus. A macat..etc". Incearca sa le mai dezvolti.
Mi se parea interesant daca ai fi povestit ceea citea din perspectiva protagonistei din carte, iar pe parcurs sa aduagi impresiile ei . Zic asta pentru ca daca povesteai din protagonistei din cartea aveai posibilitatea sa aduagi mai multa descriere (Am eu o problema cu descrierea.)

Gata cu critica: Sa spunem si ce mi-a placut .
Sigur descrierea "hotului". E draguta si nu stiu ma duce cu gandul la cineva cu adevarat malefic.
Ador pseudonimul care i l-ai dat acelui barbat "hotul ", suna misterios.
Finalul povestii din aceea carte mi se pare chiar menit sa te bage intr-un fel in ceata , adica pana la urma cine era el ? cine e celalalt pe care l-a intalnit ? . E destul de incurcat.
Ce mai imi place , numele pe care la ales "Rei ."
So cam atat si sper ca nu te-am suparat , eu cred ca povestea va iesi super. Spor la scrsi :*
When the world gets in my face,
I say, Have A Nice Day.
There was a time
When I was so broken hearted
Love wasn't much of a friend of mine
The tables have turned, yeah
Cause me and them ways have parted

[Imagine: 2iv08c4.jpg]
weakness ??[/i][/b]

#7
Ceea ce m-a deranjat la acest capitol a fost estetica primei parti si structurarea.
Primul paragraf putea contine faptul ca acea care a fost atractiva etc, iar din al doilea puteai sa incepi sa povestesti actiunea cartii. Astfel, ar fi aparut si niste linii de dialog. Sau puteam macar sa dai enter can mai zicea cineva cate ceva.
Nu inteleg cum poate acea fata sa vada ca o foaie de hartie ia foc din senin si sa nu intre la banuieli. Asta nu e tocmai logic si observ ca nu ai de gand sa o faci sa isi puna intrebari prea curand.
Pune-te si tu in pielea ei: a scris niste ... lucruri, apoi bum! foaia arde. Si ea e suparata ca si-a pierdut timpul scriind-o. Nu e plauzibila reactia ei.

Ahhh, mi-ar fi placut daca ai fi insistat pe.. detalii. Totul pare ca se rezuma la ce face si unde merge, dar in "viata reala" iti mai atrage atentia.. ce stiu eu.. culoarea deosebita a unei masini *doar un exemplu*.
Totul pare prea mecanic.
Scuzaţi-mă, nu sunt un mort de bună companie.-Sartre

#8
Lil'Zy: Sincer, mie propozitia aia imi placea mai mult cu punctele de suspensie. Daca as fi pus "care" nu stiu... era prea comuna:)). In legatura cu ultima propozitie... Daca as fi pus punct, cred ca era... T.T. Sincer, punctele de suspensie sunt mult mai bune acolo ^:)^. Ma bucur ca te-am facut curioasa :>. Asta mi-am si propus ^^.
Katarina: Din cate stiu eu, voi trebuie sa corectati gramatica, modurile de expunere si punctuatia, nici pe departe povestea in sine. Fata a reactionat in acel mod cu un motiv, stiu deja ce vreau sa fac cu ea si ce planuri am. Sincer, eu asa as fi reactionat daca as fi fost in locul ei... ce sa-i faci, sunt putin mai sarita de pe fix:)). Detaliile, chiar nu erau necesare. Daca privim din punct de vedere psihologic, nici nu aveau cum sa existe! Ea era cufundata in ganduri, era trista [ am scris acolo motivele] si avand in vedere ca era si alcoolica... nu cred ca ii pasa ei cine stie ce de detalii T.T. Atunci cand esti foarte ganditor, poti sa uiti si de propia fobie sa stii:-?. Oricum ma bucur ca ai comentat ^:)^, sper sa o faci incontinuare ^^.

Capitolul 3:

Ma indreptam spre liceu inca cu gandul la acea carte care o citisem in urma cu doua zile. Pur si simplu mi se parea speciala. Nu m-am gandit niciodata ca un alcoolic ar putea sa intalneasca fericirea intr-un asemenea mod. Trebuie sa recunosc, am mai citit carti de genul… insa nici una nu m-a impresioant in felul acesta. Imi placea.
Ma aflam pe unica strada care ducea inspre scoala. Era toata acoperita cu zapada. Cateodata, cand mai priveam in stanga, se mai zarea cate un copac cu crengile atintite asupra cerului. Aceasta imagine imi aduce aminte de drumul pe care il parcurgea fata zilnic ca sa ajunga la bar.
-Aizawa, Aizawa!
Mi-am intors usor capul. Era Takashi-san. Eram atat de concentrata pe actiunea cartii incat nici nu am observat ca cineva ma striga.
-Takashi-san, ce s-a intamplat?
-Doamne Aizawa, te strig de zece minute si abia acum ma observi? imi zice roscovanul, tragandu-si rasuflarea.
-Greseala mea, ii zic zambind.
-Aizawa, imi zice in timp ce isi pune mainile pe umerii mei, trebuie neaparat, dar neaparat sa fii in clubul de pian.
Club de pian? Nu eram eu cine stie ce geniu cand venea vorba de pian... Nu cred ca le-as fi de ajutor daca as intra. Mai degraba i-as incurca.
-Eto… nu sunt asa de buna...
-Aizawa, soarta scolii depinde de tine. Insasi Aburame-sensei m-a rugat sa vorbesc cu tine si mi-a zis sa nu te las pana nu accepti.
Aburame-sensei era profesoara noastra de matematica, insa cred ca marele ei talent nu consta in ecuatii si probleme, ci in cantatul la pian. Era intradevar buna la asa ceva. Am auzit ca a fost casatorita cu unul dintre cei mai buni pianisti italieni.
-Daca pui problema asa… oricum va asigur ca doar o sa creez probleme.
-Asa insemana ca accepti?
-Da… oarecum.
A inceput sa sara in sus de bucurie. Nu stiu ce i-a creat un asemenea extaz, insa arata ca un copil fericit care tocmai a fost rasplatit cu o acadea. Si-a luat la revedere si a plecat grabit inspre scoala.
Iata-l asadar si pe Takashi-san, presedintele consiliului de elevi. Un baiat hiperactiv, mereu dornic sa ajute si uneori printre ce mai buni cand vine vorba de sarcasm. L-am cunoscut in primul an de liceu. Eram destul de derutata privind traseul pe care trebuia sa-l urmez ca sa ajunga la scoala. Sa spunem ca mi-a dat o mana de ajutor pe atunci. Desi este in anul al treilea, tot ca un copilas se comporta.
M-am indreptat asadar spre liceu, lasandu-l la o parte pentru moment pe Takashi-san. Prima ora aveam chiar matematica. Era una dintre materiile mele preferate, desi nu faceam parte dintre geniile clasei. Pur si simplu mi se parea interesant ca exista o materie in care totul este foarte precis si exact. 1+1=2. Aceasta este o ecuatie care mereu, dar mereu il va avea ca rezultat pe doi. Spre deosebire de mine, care imi schimb ideile din zece in zece minute… matematica este ceva extrem de precis. Ecuatiile sunt punctul meu forte; imi place sa cunosc lucruri exacte, care nu se vor schimba niciodata. Limba japoneza pe de o parte nu imi placea ca materie, putea sa fie asa, dar si asa. Trebuia sa fie mereu decizia mea, iar asta ma tragea in jos. Pentru restul materiilor am cam aceasi parere. Matematica este pur si simplu ceva… genial.
Ziua de azi nu pot zice ca a fost speciala intr-un anumit mod. Inafara faptului ca in pauza de masa am fost anuntata de unul dintre prietenii lui Takashi-san ca va trebui sa raman azi dupa ore la clubul de pian, totul a decurs normal. Este pentru prima data cand intru in asa ceva. Cluburile nu erau tocmai pe placul meu, preferam sa stau sa citesc niste carti decat sa fiu implicate in asa ceva. Am incercat odata sa intru in cel de teatru, insa eram foarte indecisa in privinta costumelor si tonului pe care trebuia sa-l iau atunci cand recitam ceva, asa ca am renuntat.
-Aizawa, ai ajuns. Te asteptam.
Acestea au fost cuvintele spuse de Aburame-sensei cand am intrat in clasa unde aveau sa se desfasoare de acum incolo orele de pian.
Primul lucru care l-am facut a fost sa inspectez sala. Nimic anormal, o camera vopsita in alb, nu foarte mare, in care se aflau doua piane- unul in partea dreapta a salii, intr-un colt si celalalt in diagonal primului-. Pe langa Aburame-sensei se mai aflau inca patru persoane acolo, necunoscute mie. Erau trei fete si un singur baiat. Dupa cum aratau, fetele sigur erau in primul an, baiatul fiind in cel de al treilea.
-Banuiesc ca nu va cunoasteti, spuse sensei. El este Riokoju Ren de la 3D, iar acestea sunt Shinoba Hina, Tsubara Yua si Hiroshi Yuiko, toate de la 1A.
Dupa cum ma gandeam… Sa vedem, Riokoju Ren, 3D: inalt, cu o fata alba, aproape palida, insotita de niste suvite negricioase si niste ochi precum taciunile. Cred ca e genul acela de persoana extrem de tacuta care vorbeste doar atunci cand i se parea lui ca este necesar.

Shinoba Hina, 1A: mica de statura, cu un par lung, saten si prins in doua cozi. Avea tenul normal, ca toti japonezii si niste ochi de un caprui intes. Inca era in uniforma scolii, camasa alba peste care purta o bluza de un albastru sters, in jos avand doar acea fusta simpla si pantofii specifici Liceului Seikon. Cred ca e o fire timida… cine stie, putea sa fie si indrazneata. Ramane sa o cunosc.

Tsubara Yua, 1A: nu parea sa se diferentieze cu mult de Hina-chan. Inafara faptului ca era mai inalta si nu purta uniforma, avea aceleasi trasaturi, poate doar ochii ceva mai deschisi la culoare puteau sa fie o posibila diferenta. Avea o fata trista, banuiesc ca a fost obligata si ea de Takashi-san. Am oftat in sinea mea.

Hiroshi Yuiko, 1A: din nou, nici o diferenta. In momentul acesta as putea jura ca sunt surori. Acelasi ten, aceasi culoare a parului, aceasi atmosfera ce le inconjoara. Ciudat. Sa spunem doar ca aceasta era in uniforma si parul il avea ceva mai scurt fata de celelalte doua, insa culoarea se mentinea.
Dupa aceasta analiza pe care am facut-o, nu pot decat sa astept ca orele de pian sa se termine mai repede. Vreau sa merg acasa.
-Acum daca tot ati facut cunostinta, ce ar fi sa vedem cat de bine manuiti fiecare pianul? zise sensei, foarte incatantata de propia idee.
Primele au fost cele trei fete. Nu pot zice ca am fost foarte incantata, dar nici ca nu mi-a placut. Eram indecisa. Intr-un fel… nu stiu, parca era o singura persoana, nu trei. Toate cantau exact la fel. Mi s-a parut oarecum interesant sa intalnesc asa ceva, insa in acelasi timp destul de bizar.
Urmatorul a fost Riokoju-san. Imediat ce mainile lui au atins clapele pianului pur si simplu… eram uluita, fermecata. Puteai spune ca este una cu pianul. Toate sunetele se imbinau intr-un mod armonios. Nu am mai auzit ceva atat de bun de ceva vreme, cred ca de cand a murit tata. Intr-un fel, piesa interpretata de baiat imi aducea aminte de una a tatei, insa nu era aceeasi. Tata parea ferict, el e… ceva in apropierea tristetei. Nu pot fi sigura.
Odata ce acele sunete au inceput sa se mai auda, nu putea sa insemne decat ca era randul meu.
-Nu ma pricep cine stie ce… mai bine sa nu o fac.
-Haide, nu-ti fie teama. Suntem aici ca sa invatam, nu? incerca sensei sa ma incurajeze.
Eh… se pare ca nu aveam incotro. Mi-am ocupat locul si mi-am pregatit mainile. Sa vedem ce va iesi si ce imi mai aduc aminte. Am inceput cu o nota joasa, urmata apoi de una inalta. Am continuat asa ceva timp, nestiind ce atlceva sa mai fac, pana cand vocea lui sensei m-a trezit din visare.
-Asta e tot ce poti?
-Nu imi aduc aminte mare lucru. Ultima data cand am cantat la pian cred ca a fost cand aveam zece ani.
-Bine, atunci cred ca asta e tot pentru azi.
M-am ridicat, luandu-mi politicos la revedere de la ceilalti si indreptandu-ma spre clasa. Ce pot zice, cand am intrat si mi-am luat ghiozdanul nu am putut sa nu observ ceasul. Ora 19:40. Nu cred ca ajung in douazeci de minute acasa, de fapt nici daca as avea viteza supersonica n-as reusi. In plus, daca depasesc ora opt mama iar va fi ingrijorata. Ce viata cruda…
M-am grabit sa ma imbrac si sa plec spre casa. Poate reusesc sa prind ultimul autobuz. Alergam prin zapada ce acoperea terenul care imprejmuia cladirea scolii, gandindu-ma unde am reusit sa pierd eu doua ore. Cursurile s-au terminat la ora cinci, iar acum este opt fara douazeci. Nu pot crede ca am pierdut atata timp cu acel club de pian.
-Tu…
M-am intors grabita sa vad cine ma strigase, insa in urmatoarea secunda ma aflam in cealalta parte a scolii, lipita de unul dintre garduri. Gatul imi era strans cu putere, simteam cum respiratia era acum un proces extrem de greu de indeplinit.


Poze:

Hiroshi Yuiko:
[Imagine: 34qvbb4.jpg]
Shinoba Hina:
[Imagine: 6q8dph.jpg]
Tsubara Yua:
[Imagine: vxos2e.jpg]
Riokoju Ren:
[Imagine: 29p3vqq.jpg]
Takashi-san:
[Imagine: qpjlg8.jpg]
Aburame-sensei:
[Imagine: iz3jnm.png]
[Imagine: asdsadfu.jpg]
Sank you, Valkyrja *hug*


#9
Off: Ştiu că ai scris motivele, dar mi s-au părut incomplet dezvoltate. Şi la un text ştiinţific se poate corecta gramatica, punctuaţia, modurile de expunere. Tocmai de asta m-am legat de poveste ce mi s-a părut trasă de păr. Părerea mea.
Zi-mi dacă nu mai doreşti să comentez acest text. Nu am chef de ceartă şi nu e deloc greu să evit acest thread.

On: Revenind la text, pot spune că ai bagat foarte multe personaje deodată. Şi recunosc că exeptând numele "Aburame-sensei", restul s-au pierdut în ceaţă.
Avea o fata trista, banuiesc ca a fost obligata si ea de Takashi-san. - aici puteai descrie expresia feţei şi starea pe care a provocat-o acest personaj în Nene-chan. Poate ai să vii să îmi spui că e alcoolica şi nu e atenta la detalii etc, dar acest capitol conţine multe personaje şi ar trebui ca personajul principal să fie şi el măcar puţin atent la decor.
Sper să fie Ren cel ce o strage de gât (^_^) , dobândindu-şi astfel statutul de bad boy.
Scuzaţi-mă, nu sunt un mort de bună companie.-Sartre

#10
Deci ,nesimtita de mine abia acum a trecut pe aici.IMi place foarte mult prologul si mai ales cu ai creat-o pe Nene si mai ales cum povestesti din punctul ei de vedere totul . Cartea aceea m-a facut curioasa [foarte curioasa] si cum a spus si Katarina sper ca REn sa fie cel care o strangea ca sa aveam si un bad boy prin preajma [si nu stiu de ce am un feeling ca el o sa fie aceast Lucifer].
Presupun ca iti plac cartile cu Satana sau Lucifer. Si pe mine ma pasioneaza doar ca am incercat sa citesc o carte care se numea chiar Lucifer dar nu era vorba de demoni si ingerasi ,e o carte pe care nici nu prea am inteles-o la cat de grea e, si as vrea sa ma apuc de 616 totul e infern ,daca iti plac chestiile asta ti-o recomand:)). Deci raman la ideea ca prologul e genial :X.La multi ani pentru cei 13 ani !

Astept nextul.



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Yaoi] Ingerul Negru si Trandafirul Mortii PervyTeoYaoi_Shinee 43 26.981 06-07-2013, 10:22 PM
Ultimul răspuns: Loli Ari
  Elena ÅŸi Ordinul Negru Ayu.Lore 4 2.977 08-11-2011, 12:40 AM
Ultimul răspuns: Morèna
  Ingerul negru ( Sakura ) O@n@ 82 141.240 09-05-2011, 10:56 PM
Ultimul răspuns: Sayonara
  Ingerul Negru si Trandafirul Mortii PervyTeoYaoi_Shinee 1 2.664 21-03-2011, 09:30 PM
Ultimul răspuns: PervyTeoYaoi_Shinee
  Aur Negru Eby 0 2.189 15-03-2011, 09:01 PM
Ultimul răspuns: Eby
  Alb pe negru, negru pe alb... Robin 0 2.466 17-07-2009, 10:43 PM
Ultimul răspuns: Robin
  Trandafirul negru al razbunarii [+18] Hitman 2 4.486 31-01-2009, 12:46 PM
Ultimul răspuns: Hitman
  Trandafirul negru(o poveste cu Sasuke) Ryuu 9 7.597 09-11-2008, 07:40 PM
Ultimul răspuns: Aly
  Trandafirul negru Ryuu 11 15.009 17-10-2008, 06:02 PM
Ultimul răspuns: Aly
  Rosu si negru yulobo 1 3.549 16-05-2008, 03:24 PM
Ultimul răspuns: Melyeter


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)