:.:. Onytsa :.:. xOxO
Vizitator
Disclaimer:Nu detin nici un personaj ce apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu
fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
Deci sunt noua...ji asta e primul meu fic..deci fiti buni...dar va rog sa criticati ca sa ma perfectionez
si lasati comentari ca sa stiu daca mai vrea cineva sa mai continui ficul asta...pls...
Cap. I Viata mea
Viata ne joaca multe feste si de multe ori ma intreb "De ce eu?".Mereu imi pun aceasta intrebare idioata,la care sunt sigura ca nimeni nu are un raspuns cat de cat rational .Pai eu ...sunt o persoana importanta,posed puterea care va schimba lumea,pot spune chiar ca posed o putere nebuna,folosesc jutsu-ri interzise prin care inchid oamenii in Iad ...si cum toate astea nu erau de ajuns...eu prezic viitorul.Ciudat,nu?Preoteasa Lunii,asta sunt eu.Sunt un fel de "buricul pamantului" pentru unii.Nu-i condamn.Sincera sa fiu,lumea se invarte in jurul meu,eu fiind arma principala a satului.Locuiesc intr-un castel,in Konoha,singura...De ce singura?E simplu:parintii mei si subalternii au fugit cu mult timp in urma,mai exact acum opt ani,atunci cand am prezis moartea bunicilor mei si a fratelui meu...exact asa intamplandu-se.Am prezis peste o suta de "forme" ale viitorului cu oameni morti,dupa micul meu record,fiind numita Prezicatoarea Iadului...Eram de-a dreptul flatata.
"Nu judeca o carte dupa coperta"-> pe mine nu functiona...eram trata ca un demon.De aceea nu am nici prieteni,toti temandu-se ca poate le prezic moartea.Deci...asta sunt eu.Un monstru reincarnat in fiinta umana.Era chiar ciudat,adica rareori mi se intampla ca atunci cand primesc vreo` scrisoare de la Tsunade-sama,cum ca ar avea nevoie de mine sa ucid pe nu stiu cine,sa mie se spuna pe nume...Sakura Haruno.Da...numele meu este Sakura...aiurea avand in vedere
ca eu sunt asemanata cu un rod al Iadului nu cu o floare pasnica de cires.
In prezent am cinsprezece ani si sunt chuunin.Am repetat Academia de trei ori,caci din cauza "minunatilor"mei colegi nu puteam,mereu ei facandu-ma sa dau de probleme.Eram initial in echipa de trei persoane,eu fiind singura parte feminina a echipei,dar se pare ca lucrurile se vor schimba,formandu-se noi echipe.Opierdere de timp si spatiu cred eu...
Si totusi,ma trezesc din mica mea visare nostalgica,caci trebuie sa ma pregatesc.Prima zi de scoala.Ma ridic usor din pat,indreptandu-ma plictisita catre baie.Ma privesc in oglinda...Wow,arat mai rau de cat credeam.Dupa care realizez ca asa arata mereu,deci nu-i nimic nou,imi fac toaleta obisnuita,dupa care imi iau Kimonoul ninja,iau micul dejun si plec.
Merg catre Academie usor trista,aducandu-mi aminte de vremurile cand zambeam.Era bine.Privesc oarecum cu dezinteres locuitorii satului ce "misunau" de colo-colo ca furnicile.Deodata vad o fetita cam de vreo` sase anisori care se plimba cu parintii sai,tinandu-se de mana...Pareau fericiti.Atunci ochii mei reci de trecerea anilor si de vremurile vechi au devenit ciudat de calzi,chiar intelegatori pot spune.Dupa care privesc cerul nesfarsit,norii ce se aseamanau unor fete zambitoare si soarele...Acest soare...Care ma face...Ma face sa imi dau seama ca sunt in intarziere.Fug grabita printre strazile intortocheate ale Konohai si ajung intr-un suflet la Academie si spre marea mea mirare nu intarziasem.Rasuflu usurata si ma indrept spre o banca mai retrasa,scot o foaie si un creion si incep sa desenez.De cealalta parte a curtii scolii o mica gasca de elevi sau oameni care sufera de ratard mintal din punctul meu de vedere purtau o mica discutie...despre mine se pare...caci vorbeau tare...voiau sa aud si eu.Ma simt flatata.
-Se pare ca (,) cap-patrat cu mintea in colturi s-a aratat p`aici.
Ino..ea sigur a spus asta.Stiti care e problema ei?Poi sa va spun:nu are mai mult de un neuron si doua sferturi.
-Daa...Ce tupeu pe ea!Cum indrazneste sa se arate aici?!Nu a fost umilita destul...Cred ca cineva are trebuii sa puna un semn cu "Interzis Ratatilor"...
Draga de ea...Pai Ten Ten tin sa te anunt ca daca cineva ar pune asa un semn curtea scolii ar fi goala.
Ce idioata sunt!Nu-mi vine sa cred ca le jignesc pe astea,dar doar in soapta...Cred ca am luat-o razna!
Se pare ca specimenele si-au incheiat dicutia si se indreapta in clasa...Neinteresant.
Dupa ce orele s-au terminat am plecat spre casa,singura ca de obicei.Dupa jumatate de ora ajung acasa.Ma dezbrac si imi arunc toate hainele prin camera...zici ca a trecut o tornada pe acolo.Ma asez in pat cu capul spre tavan.Ma linistesc daca privesc in gol.
Deodata ochii mei de un verde nemaivazut prind o culoare rece,dura...un violet ca nu exprima nimic si niste imagini ciudate mi se invart in minte.Dupa ce am stat cateva minute in transa,ma trezesc si imi aduc aminte cateva lucruri,cum ar fi:
-"Hei,tu!De ce stai singura?Singura?Singura?...Singura?"
Cuvintele astea mi se invarteau incontinuu in cap,dandu-mi dureri groaznice.Nu puteam sa scap de ele.Era ciudat...de obicei prevad moartea cuiva important pentru mine...Si totusi dupa ce pierd sirul gandurilor si castig lupta impotriva constiintei mele,adorm uitand de toate.
Cam asta e tot...Sper sa va placa...cat de cat...Astept comentarii...al 2-lea capitol cred ca vine maine...Si sunteti bineveniti sa comentati!:X:X xOxO
Răspunsuri: 80
Subiecte: 9
Data înregistrării: Mar 2009
Reputație:
26
Zupi: 551 z
Buna...
ai spus ca esti noua..si iti spun Bune Venit.
Deci descrierea este bunicica,dar este loc de mai bine,naratiunea slabuta,dialogul nu faci exces de el si nu este sec cea ce imi place.Ai cateva greseli de ortografie dar le poti corecta...Am vazut ceva si trebuie sa-ti atrag atentia,cand vrei sa folosesti neaparat cuvantul ,,wow" nu il scri cu ,,w" si pur si simplu uau :D.Ai prea multe "...",nu arata bine intr-un fic daca faci exces de ele,deci te-as ruga sa numai pui asa de multe.In propozitia " -Hei,tu!De ce stai singura?Singura?Singura?...Singura?" nu trebuia sa scrii in continuarea propozitiei singura,singura...ci trebuia sa gasesti o modalitate sa specifici intr-o propozitie ce cuvant ia ramas intiparit in minte.Greseli de tastatura nu am vazut,dar daca ai nu este nimic toti au.
Cam atat,astept continuarea,ideea este originala,iar ceea ce ma atras cel mai tare la acest fic a fost titlul,si pentru asta ai un + din partea mea
Ja :bye:
:.:. Onytsa :.:. xOxO
Vizitator
Arigatou de comm...Am zis ca pun cap. 2 maine dar se pare ca-l pun acum...Sunteti bineveniti sa comentati si sa criticati!:*:*
Cap. II Cineva nou
Sunetul strident al ceasului ma trezeste,putin ciudat deoarece aveam prostul obicei de a ma trezi inaintea ceasului.Dupa ce imi dau seama ca ceasul meu a facut cunostinta cu peretele,ma ridic din sezut si realizez ceva:
-Camera asta arata mai rau decat credeam.Trebuie sa fac curat.Pfff...
Dupa ce imi admir camera,ma indrept catre baie.Imi fac toaleta,ma imbrac in kimonoul meu ninja,iau micul dejun si plec.Nimic nou.
Intr-un sfarsit ajung la Academie si ca de obicei sa asez pe o banca dintr-un colt al curtii scolii si incep sa desenez.
Deodata doi ochii calzi,calmi,linistiti precum imensul vazduh senin dar in acelasi timp durerosi,singuri,pierduti fac cunostinta cu ai mei.Observand ca nu vad nimic de ochii lui,se da mai in spate si cu un zambet idiot de prostesc pe fata imi spune:
-Hei,tu!De ce stai singura?
Nu trebuie sa-i raspund deoarece o sa vorbim din ce in ce mai mult si o sa ne imprietenim,iar atunci o sa-i prezic moartea.
-Eu sunt Naruto Uzumaki.Sunt nou.Tu cine esti?spune el cu o voce tare.
Vazand ca nu raspund..imi spune cu o voce mai calma:
-Vreau sa fiu recunoscut de ceilalti.Nu mai vreau sa sufar.Nu mai vreau sa fiu invizibil.Imi spune privindu-ma cu ochii aproape inlacrimati.
Tipul asta chiar e enervant.Trebuie sa dispara.
-Nu si tu...Spune-mi ca nu sunt invizibil!Vorbeste cu mine!
Are un vis.Nu merita sa dea coltul.Trebuie sa-l ignor.Zis si facut.Plec de acolo intr-o fuga,lasandu-l pe bietul baiat oarecum nedumerit cu privire la mine...ramanand din nou singur.
Ma indrept in clasa,si ca sa vezi!Stau in banca cu tipul de mai devreme...Naruto,sau cum ii zice.Si asta doar pentru ca restul nu voiau sa stea cu mine in banca iar idioata de Kurenai-sensei l-a pus cu mine.Sa-l ignor zece minute in pauza e usor,dar cincizeci de minute in fiecare ora,nu cred ca o sa rezist.Ajung in banca si ma asez.Ma priveste oarecum cu uimire.Nu intelege.
-De ce nu vorbesti cu mine?Spune-mi.imi zise el cu jumatate de gura.
-Te rog!Vorbeste!Nu sunt invizibil!Spune-mi ca nu sunt...
-Am inteles!spun eu putin rastita.
Dupa toate astea se pare ca nu mai spunea nimic.Era tacut.Asa a fost toata ziua.
Am plecat acasa dupa terminarea orelor.Ajunsa acolo am inceput sa fac curat.Urasc sa fac curat.De ce?Pentru ca e cel mai nasol lucru posibil.Dupa ce termin ma arunc obosita in pat.Din nou ochii mei blajini isi schimba culoarea devenind violeti fara nici un sentiment,iar o multime de imagini imi strabat mintea in lung si-n lat,dandu-mi dureri groaznice.Dupa ce prezicerea se termina,incep sa-mi amintesc cate ceva.Se facea ca eram intr-un loc intunecat,intr-o padure cred si vorbeam cu cineva,aproape ca plangeam.Eram chiar afectata de situatie.
Ce aiurea!Eu sa plang...Ha ha ha!Chiar daca as vrea sa plang,nu as putea.Fantana mea de lacrimi a secat deoarece am plans prea mult de dorul celor dragi mie.Prea aiurea!Deodata sunete groaznice se aud si camera se lumina.
Se pare ca este o furtuna.Iubesc furtunile.Ma linistesc.Ma indrept usor catre fereastra si privesc satul.Din castel pot vedea tot satul.Era deprimant!Multi copaci erau luati pe sus de vantul puternic.Chiar si case.Era chiar un dezastru pentru sateni.Pentru mine...nimic...ma amuza raul provocat altora.Am stat asa privind ploaia ore intregi,asta pana cand s-a oprit.Nu stiu de ce dar simteam nevoia sa ma plimb.Mi-am luat pelerina si am iesit din casa.Picioarele ma purtau undeva spre iesirea din sat,mai exact spre padure.Era tragic!Aproape toate padurea era distrusa.Ma plimb prin padure,adancindu-ma tot mai mult in intunericul sinistru al padurii.Aud zgomote.Sunt urmarita.
-Iesi de acolo,lasule!Iesi si lupta.spun eu sigura pe mine.
Se pare ca am innebunit!Vreau sa lupt!
Cineva vine spre mine,dar se pare ca nu ma urmarea pe mine.Trece incet pe langa mine,lasandu-mi impresia ca nu se incurca cu fete slabe ca mine.Hmpf...Nu ma cunoaste.Dar atunci ii observ privirea calda,dar oarecum pierduta.Nu ma gandeam ca va veni aici.
Se pare ca este suparat,pot spune chiar...distrus.
Cam atat...Sper sa va placa...Astept comm...:X:X
Răspunsuri: 280
Subiecte: 16
Data înregistrării: Mar 2010
Reputație:
811
Zupi: 4.240 z
30-03-2010, 07:15 PM
(Ultima modificare: 30-03-2010, 08:04 PM {2} de Zăpă.)
am revenit pe alt cont deoarece pe celalalt nu mai puteam sa ma loghez...nu stiu de ce...deci asta e al III-lea cap...sper sa fie cat de cat bun...astept comenatarii si sper sa si criticati ca nu ma supar daca criticati rau...Spor la citit!
Cap. III Ne-am cunoscut
Il urmaream atenta cu privirea.Nu-l scapam deloc din ochi.Eram curioasa sa stiu ce cauta aici.Deodata facu o miscare intorcandu-se catre mine,ochii sai intalnindu-se cu ai mei.Eram hipnotizata de culoarea lor,acel bleo de nepatruns ,pur si simplu nu imi puteam lua privirea de pe ochii lui.Erau magici.Il citeam oarecum din privirea sa.Realizam ca
a suferit mult.
Deodata facu un pas,fiind la aproximativ un metru distanta de mine.Apropierea,calmul de care dadea dovada,precum si linistea mortuara din padure ma innebuneau.Ne priveam unul pe celalalt,citindu-ne din priviri ca pe niste carti deschise.
Shita un zambet oarecum fals,incercand sa ma induca in eroare.
-De ce razi?Ce ti se pare asa amuzant?spun nervoasa de parca imi facuse ceva rau.
Dupa ce ii spun asta,se incrunta si strange tare din pumn si imi zice,pe chip aparandu-i un zambet si mai fals:
-Stii...mereu am fost singur.Fara familie,rude,prieteni,nimic.Am fost batocorit.Mancam bataie in fiecare zi.Traiam cu gandul ca poate a doua-a zi nu am ce manca.Nu am simtit niciodata iubirea de parinti,prietenie,fericire sau cel putin sentimentul ca cineva ma respecta si tine la mine cu adevarat.Vezi cum este viata...imi spune cu o voce melancolica.
Apoi stranse si mai tare din pumn si imi spuse pe un ton rastit:
-Dar tu...tu nu esti nimic mai mult decat o fetita,care plange de cate ori este lovita,fugind in bratele parintilor.
-Taci!Tu nu ma cunosti!
Si imediat dupa asta fug de acolo,intr-o directie necunoscuta.Nu-mi pasa daca ratacesc zile intregi in padure.Oricum nimeni nu s-ar ingrijora de disparitia mea.Si totusi nu-mi vine sa cred.Tipul asta vine sa-mi dea mie lectii despre viata .Crede ca eu nu stiu ce este aceea suferinta,ingrijorare,dorinta de razbunare,singuratate,frica chiar sau dorul de cei dragi.
Trebuie sa ma linistesc.Nu trebuie sa-l las sa-mi faca rau.Trebuie sa plec cat mai departe de acest loc.In fond,ce rost mai are sa traiesc?Toata viata mea am fost tratata ca un gunoi,ca un monstru,toti dorindu- si cu ardoare sa ma vada moarta.
Cred ca o sa le indeplinesc dorinta.
Ma opresc in loc pentru moment.Se pare ca ma urmarea.Dar am scapat de el.Imi scot un kunai din buzunar si mi-l pun la gat.Trebuie s-o fac!Trebuie!Hai odata,Sakura!Dar kunaiul mi-a fost lovit de un alt kunai,ricosand intr-un copac din apropiere.
-Ce crezi ca faci?Nu ai niciun drept asupra mea.Dispari!spun eu nervoasa la culme.
Ma priveste timp de cateva minute,dupa care imi spune putin trist:
-Crezi ca asta este cea mai buna solutie?Am incercat si eu,dar fara succes.Dumnezeu m-a tinut in viata.
Cuvintele sale m-au atins,dar nu voiam sa-i arat asta asa ca-i intorc imediat spatele si fug ca o nebuna prin padure.Ma impiedic,cad si ma ridic,dar din fuga nu ma opresc.Se pare ca el inca ma mai urmareste.Dupa cateva minute de fuga obosesc si ma duc langa un copac,stand in picioare cu fata spre pamant si mana rezemata de copac.Se pare ca m-a ajuns in cele din urma.
-De ce nu ma lasi singura?Am nevoie sa fiu singura.Pleaca!spun eu cu voce tare incercand sa-l indepartez.
Dar fara succes.In ca sta nemiscat privindu-ma oarecum interesat de starea mea.Nu-l inteleg.Ce e cu el?
-Gata.Pana aici.Mi-a ajuns.Sunt un monstru.Asta vrei sa auzi?Spune!Asta voiai sa stii?
In momentul in care am rostit aceste cuvinte lacrimile imi curgeau siroaie,inundandu-mi fata cea alba ca neaua.Se pare ca izvorul meu de lacrimi izvoraste din nou.
-Nici eu nu am familie,rude si nici macar prieteni.Sunt singura in lumea asta mare.Sunt cea mai detestata persoana in viata.Vin din Iad.Sunt Preoteasa Lunii.Esti multumit acum?spun eu,lacrimile inca curgandu-mi pe fata cu repeziciune.
Se pare ca este chiar afectat de spusele mele.Veni usor catre mine,imbratisandu-ma tandru.Ma simteam bine pentru prima data in viata,ma simteam protejata.Imi sterse lacrimile cu doua degete si isi rezema capul de al meu,spunandu-mi:
-Noi doi avem nevoie unul de altul.Este bine acum.Sunt aici.Nu ai de ce sa-ti faci griji.imi spuse serios,incercand sa ma faca sa ma opresc din plans.
Am stat asa mult timp,pana cand imensa minge de aur a lumii,Soarele, isi facu aparitia anuntand o noua zi senina in Konoha.Ne-am ridicat si am plecat fiecare spre casa sa,nici unul dintre noi nu scotea vreun cuvant.Era o liniste ciudata, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat intre noi.Dupa ce am ajuns acasa,parca eram mult mai fericita,mai plina de viata.In sfarsit nu mai eram singura.Gasisem pe cineva care sa ma inteleaga.Chiar daca nu am vorbit mult cu Naruto,simt insa ca suntem prieteni.Simt ca am format o legatura cu el.Poate el e cel care a fost ales sa ma scoate din singuratate.Poate chiar in sfarsit voi simti si eu iubire,sentiment ce nu l-am avut mult timp.In sfarsit pot simti ca traiesc cu adevarat.
cam atat...sper sa va placa...astept comentarii...Ja ne` :*[posturi unite]
Cap. IV Legaturi stranse
Cu toate ca era dimineata,m-am dus in camera mea si m-am intins in pat.Eram extenuata.M-am gandit putin la mine dupa care m-am pierdut in tara viselor.
Cineva suna la usa.Cine sa fie la ora sta?Asa de dimineata,adica e deabia ora...cincisprezece treizeci.Ce?Se pare ca am dormit mai mult decat credeam.Oricum trebuie sa deschid,asa ca imi iau ceva pe mine si ma indrept ametita catre usa.
Privesc prin ochean,dar nu apuc sa disting persoana,caci aceasta deschide usa ,trantindu-ma jos.
-Scuze,scuze.Imi pare chiar rau.Am venit sa te scot din casa.Poate mergem sa manacam niste Rammen.
-Da...Buna si tie.Asteapta aici!vin imediat.
Era Naruto..cine altcineva.Eram oarecum fericita ca venise la mine.Incepusem sa-l consider un prieten.Ma schimb de hainele ce le aveam pe mine dupa care ma duc la Naruto.Iesim din casa,indreptadu-ne catre Ichiraku Rammen.
-Apropo...Numele meu este Sakura.Haruno Sakura.trebuia sa ma prezint,caci inainte nu o facusem.
A dat din cap,semn ca a inteles.Am ajuns intr-un sfarsit la Ichiraku Rammen unde am comandat ceva si ne-am cunoscut mai bine.
Ma intelegeam chiar bine cu Naruto si comunicam cu el din ce in ce mai des.Mai tot timpul eram cu el.Nu ma mai interesa soarta celorlalti.Eram doar noi doi intr-o lume care nu ne intelegea si nu ne respecta.Am aflat din spusele sale ca si el este un monstru,sau mai bine zis in el este inchis un monstru cu o chakra infinita,numita Bijuu,Bijuu-ul sau fiind Vulpea cu noua cozi sau Kyuubi.
Am inteles tot din spusele sale ca atunci cand este nervos bestia isi elibereaza din putere,transformandu-l pe el intr-o mica forma a Vulpii.De multe ori fiind la un pas de moarte din cauza asta.
Petreceam mult timp cu Naruto...eram ca fratii.Acum petrec din ce in ce mai mult timp cu el,in fiecare minut al zilei suntem impreuna,deoarece sunt in aceeasi echipa cu el,spre bucuria noastra.Din echipa noastra mai face parte o fata ,destul de draguta,cred eu.Parul sau de culoarea apusului,lung pana la mijloc,ondulat,cu doua suvite ce atarna nemiscate pe sanii-i rotunzi,ochii de-un rosu sangeriu si corpul perfect->ziceai ca-i un inger coborat din Eden.
Si cu toate astea era si o kunoichi priceputa,buna la taijutsu cat si ninjutsu,mai slaba fiind la genjutsu.Ne intelegeam destul de bine,adica eram prietene.Aceasta fata la care oricarui baiat i-ar zbura gandul se numea Sayumo.Echipa noastra avea ca sensei pe Anko.Temperamentul exploziv,tehnicile ninja dezvoltate cat si calitatile de bun conducator o faceau pe Anko sensei-ul perfect pentru echipa noastra.Eram o echipa chiar buna,indeplinindu-ne cu succes toate misiunile,chiar si cele mai grele.
Ne antrenam mereu in padure,dupa-amiaza.Asta ne facea o echipa asa priceputa.Dupa antrenamentul nostru fiecare pleca acasa.Ca si astazi dealtfel.Ajung acasa,fac un dus revigorant,aveam nevoie dupa care ma trantesc in pat.
Deodata ochii mei de-un verde precum iarba diminetii prinde o culoare violeta,care te infioara.Am ramas in transa cateva minute bune,dupa care m-am trezit putin ametita,frecandu-mi fruntea.Imi amintesc totusi ceva.Eram trantita la podea,plina de lovituri,sange aparandu-mi intr-un colt al gurii,asteptandu-mi moartea in orice moment.Dar cand eram foarte aproade de ea,el mi-a sarit in fata,fiind lovit de sute de cutite,lichidul sau vital ajungand pe fata mea.Intr-o secunda,a cazut la pamant cu fata spre mine.Plangeam si tipam, privind corpul neinsufletit.Il magaiam pe fata si il zgaltaiam.
Nu credeam ca a murit.Nu avea cum.
-Nuu!Nu!Nu!Nu trebuie sa se intample asta.
Tip eu cat ma tin plamanii,plangand in hohote ca si cum urma sa fiu decapitata.Nu puteam sa mai traiesc daca se intampla asta.Trebuie sa fac ceva.Trebuie sa fac ceva repede.Nu pot permite sa se intample una ca asta.Nu mai vreau sa sufar!Nu mai vreau sa fiu singura!Nu din nou!
cam asta e tot...sper ca v-a palcut...astept pareri:*[posturi unite]
Răspunsuri: 280
Subiecte: 16
Data înregistrării: Mar 2010
Reputație:
811
Zupi: 4.240 z
Hy...am revenit cu cap 5..din pacate observ ca nimeni nu`mi comenteaza ficul...as dori macar o parere...oriqm nu renunt la el.
deci astept comentarii si lectura placuta!:*
Cap. V Noua misiune
Intuneric.Doar asta aveam in fata ochilor.Ma panichez,incercand sa caut cu privirea un incidiciu cu privire la locul unde ma aflu.Realizez ca ma aflu intr-o incapere,dupa care fug,vrand parca sa scap de o povara.Alerg si iar alerg.Ma impiedic si sunt trantita la podea.Incerc sa ma ridic,dar fara speranta.Intorc capul si in spatele meu vad acelasi intuneric care imi da fiori.Tremur din toate incheieturile...Inima imi bate cu putere.Respir sacadat.Incerc din nou sa ma ridic,reusesc intr-un sfarsit.Ma dau trei pasi in spate,dupa care observ o silueta ce se afla la mica distanta de mine.Ma panichez si incerc sa fug cat mai departe de acest loc,dar nu este cu putinta,caci inainte sa plec am fost imobilizata si trantita cu o brutalitate enorma la podea.Imi ridic privirea catre persoana cu princina.Aceasta avea o privire oarecum perversa...si fara nicio stanjenire scoase un kunai si se indrepta spre mine.Se pare ca mi-a venit sfarsitul.Se apropie din ce in ce mai mult si eu in loc sa ma apar,incep sa tip ca o nebuna.
-Nuuuu!tip eu cat ma tin plamanii.
Dupa care imi deschid ochii si realizez ca nu sunt nicaieri altundeva decat in camera mea.Pfff...Se pare ca din nou.
Am acelasi cosmar de doua saptamani.Nu mai suport.Stau in pat,asteptand ca ceasul sa arate ora exacta.Acel ticait infernal,ma face sa explodez de nervi.Linistea mormantala din camera mea ,ma facea sa o iau razna.Era imposibil de trait intr-o casa asa...asa de infricosatoare pot spune.Dupa ce ceasul arata ora asteptata,ma ridic incet din pat si cu miscari incredibil de lente ma indrept catre baie.Imi fac toaleta ca de obicei,dupa care imi iau kimonoul ninja,iau micul dejun si plec.Se pare ca astazi Anko-sensei are ceva important de spus.Atunci cand m-a anuntat parea destul de serioasa.Nu-i sta in fire.
Intr-un sfarsit ajung la locul stabilit de Anko-sensei,intalnindu-ma in acelasi timp si cu Sayumo si desigur,Naruto.
Ne-am asezat toti pe iarba verzuie ce parea a fi mai moale decat omatul,privind nemarginitul cer,ce parea ca este ciudat de senin.Nici urma de nori.Doar imensul soare ce emitea niste raze jucause.Ne bucuram din cauza asta.
Il cunosteam de trei luni pe Naruto,implinindu-se aproape trei luni si de la mica mea prezicere,care pana acum nu s-a adeverit.Am inceput sa cred ca nu o sa se mai adevereasca,uitand repede de cele vazute in prezicere.Poate puterile mele de Preoteasa a Lunii au disparut si poate in sfarsit pot trai ca un om normal.Am inceput sa-l cunosc mult mai bine pe Naruto cu care am format legaturi din ce in ce mai stranse,eram niste "frati" ciudati.De obicei fratii se mai cearta,dar noi doi nu ne-am certat deloc.Poate din cauza ca a devenit foarte calm cu mine.Nu stiu cum imi suporta toate mofturile.
-Ati ajuns la timp.Am ceva foarte important sa va spun.O sa avem o misiune de gradul A.spune Anko-sensei fara sa ne salute macar.Defapt asa facea de obicei.
-Uraaa!Ce bine!Ma duc sa-mi impachetez lucrurile.Iupiii!spuse Naruto,ce parea extrem de incantat de aceasta misiune.
-Oiii,Naruto!Inca nu am plecat!spuse Sayumo,dandu-i in acelasi timp si un pumn in cap,potolindu-l pe Naruto.Mereu stia cum sa-l calmeze.
-O sa plecam intr-o saptamana.Zise Anko-sensei dupa care disparu intr-un nor de fum.
Numai eu priveam aceasta misiune cu dispret.Nu aveam nimic impotriva misiunilor,dar de data asta aveam un sentiment ciudat ca ceva rau se va imtampla si ca o sa regret mereu asta.Gandindu-ma cum sa-i spun lui Anko-sensei ca aceasta misiune nu e potrivita pentru noi si sa trimita pe altcineva,privesc in jur si realizez ca ceilalti o luasera inainte.
-Oiii,Sakua-chan!Nu vi?spuse Naruto cu un zambet prostesc pe fata.Cum era el mereu.
Ma indrept adancita in ganduri catre colegii mei si fara sa-mi dau seama trec pe langa ei.Se pare ca incepusera sa se ingrijoreze pentru mine,privindu-ma cu uimire.
Intr-un sfarsit ajung si acasa,si fara sa-mi iau ramas bun de la colegii mei intru in casa,imi arunc incaltamintea la nimereala,dupa care fug catre camera mea.Vroiam sa scap de acea casa.Holurile lungi,camerele uriase si picturile pe pereti,linistea mortuara si scartaitul usilor vechi imi dadeau fiori.Cand mergeam pe holurile castelului ma simteam oarecum urmarita.Parca traiam un cosmar in realitate.Era infricosator.Numai in camera mea ma simteam cat de cat in regula.Neurmarita,in siguranta.
*******
Eram afectata de urmatoarea misiune.Nu am mai iesit din casa de cinci zile.Deabia daca am mancat putin aseara.
Ma simt din nou singura.Naruto si Sayumo au incercat in tot acest timp sa ma scota din aceasta depresie,dar fara succes.
Pana intr-o zi cand le-am spus ca nu vreau sa merg in aceasta misiune...ca nu vreau nici ei sa mearga.Dar nu am reusit sa-i conving.Voiau cu o dorinta incedibil ciudata sa mearga in aceasta misiune.Pana la urma m-au convins si pe mine.Am spus ca o sa merg,chiar daca teama cu care traiam de cinci zile despre aceasta misiune nu a incetat.
Nu vroiam ca eu si colegii mei de echipa sa luam parte la asta.Nu acceptam deloc asta.
Intr-un sfarsit a sosit si ziua a saptea,ziua plecarii.Mi-am pregatit lucrurile de care aveam nevoie in misiune si m-am prezentat la poarta satului la ora unsprezece,exact asa cum spusese Anko-sensei.Am intalnit un barbat cam de vreo` cincizeci de ani,ce purta un halat ciudat,impodobit cu embleme ce pareau a fi ale Satului Ascuns intre Stele.Avea parul de culoare cenusie si putin caruntit,de trecerea imediata a anilor.Avea o privire ciudata,prea...linistita si vorbea cu un calm nemaintalnit.Se numea Hatachi Miuno .Se pare ca acesta este omul pe care trebuie sa-l insotim pana in Satul Ascuns intre Stele,el fiind Lordul Feudal al acelui tinut.Venise in Konoha pentru a stabili un tratat de pace.Dupa ce ne-am cunoscut mai bine si am inteles despre ce este vorba in misiune,am pornit la drum.
Aproape pe tot parcursul drumului am fost tacuta,mai exact toti am fost inimaginabil de tacuti.Aveam un mare gol in stomac,ceea ce ma facea sa tac.Eram mult prea afectata de gandurile mele fara sa realizez insa ca se auzira niste sunete,perturband linistea infricosatoare dintre noi.Eram urmariti.Dintr-un tufis au aparut cinci indivizi ce nu pareau mai mari decat noi,si pe deasupra pareau si slabi.Cred ca ii subestimez.Trebuie sa lupt.Nu o sa dau inapoi.O sa-l apar pe Hatachi cu orice pret si o sa duc la bun sfarsit misiunea incredintata.Promit!
cam asta e tot...pls comentati si voi...ja ne`:X
Răspunsuri: 280
Subiecte: 16
Data înregistrării: Mar 2010
Reputație:
811
Zupi: 4.240 z
03-04-2010, 06:35 PM
(Ultima modificare: 03-04-2010, 06:41 PM {2} de Zăpă.)
am revenit si cu cap.6...pls comentati si voi...macar o parere doresc...pls:*
Cap. VI Rapirea
Incepeam sa ma simt infricosata,inima batandu-mi cu putere in piept.Parca nu mai eram eu..eram atat de speriata,incat as fi vrut sa plec imediat de acolo,as fi dorit sa fiu oriunde in alta parte,dar acolo nu,dar nu puteam face asta,trebuie sa-mi apar colegii.Trebuia sa fac ceva in privinta asta,asa ca am scos un kunai si i-am atasat o hartie exploziva si am aruncat-o spre unul din acei tipi.Dar se feri cu o viteza absurd de mare,ajungand in spatele meu si punandu-mi un kunai la gat.A vrut sa-mi i-a gatul,noroc ca am folosit o tehnica de substitutie.Pe de alta parte,colegii mei incepusera deja lupta.
Anko-sensei a plecat cu Hatachi Miuno inainte,ademenind pe unul dintre dusmani dupa ea,deci cred ca Naruto se va ocupa de doi.Se va bucura de asta.
Ok...e bine,trebuie sa-l termin repede pe tipul asta si apoi sa-l ajut pe Naruto.
Imi aleg o distanta optima fata de adversar se incerc sa gasesc o tactica puternica si rapida pentru a-l invinge repede.
-Nu are rost.Nu ma vei putea invinge,fetito!imi spuse el,vrand sa para superior.
Hmpf...Se pare ca adversarul meu ezita sa lupte,probabil e numai gura de el,sau probabil imi studiaza puterile si se gandeste la o tactica de lupta.Hmmm...interesant.Trebuie sa-i aflu puterile astuia.Ha...am gasit.Ma urc pe o stanc din apropiere,dupa care sar in sus cam cincisprezece metri si zic:
-Ploaie de ace senbon!
Sa vedem de ce esti in stare.Nu o sa scapi de asta.Sunt curioasa sa vad cum se descurca.Trebuie sa-i fi lovit macar un punct sensibil.
Dar daca ma uit mai bine,observ ca tipul nu este deloc afectat de tehnica mea,nici macar zgariata putin si pe deasupra mai si rade facandu-ma sa-mi pierd increderea in mine.Inteleg cu a evitat totul,viteza sa de mai devreme,era incredibila.Asta a fost sigur.Ce naiba mai ascunde?
In timp ce incercam sa gasesc o cale de-ai afla puterile si cum sa-l inving,tipul ma privea plictisit de parca as fi o bataie de joc pentru el.De ajuns!Imi ridic mana,imi concentrez chakra in mana,dupa care imi strang pumnul si lovesc brutal in pamant...zeci de bucati din scoarta terestra au fost indepartate din fata mea.Alerg cu viteza catre tip si incerc sa-l lovesc.Se fereste usor din calea atacurilor mele,spre disperarea mea.Macar daca l-as nimeri.Se indeparteaza de mine si isi lasa garda jos.
Acum e timpul!Imi fac o clona,dupa care se duce pe sub pamant si il apuca pe adversarul meu de picioare.Nu are unde sa mai fuga acum.L-am prins.Alerg catre el si il lovesc cu o putere nebuna,fiind aruncat zeci de metri departare,intr-un copac.Se ridica repede si ma priveste din nou cu indiferenta,dupa care isi sterse sangele aparut in coltul gurii.Hmpf...trebuie sa gasesc ceva sa-l inving pe tipul asta.
La o mica departare de mine,Naruto se lupta din greu cu cei doi.Nu se descurca rau.
La vreo` patruzeci metri de mine Sayumo terminase lupta si se pare ca acum il ajuta pe Naruto.Deci ei sunt bine...nu am de ce sa-mi fac griji.
In timp ce analizam starea colegilor mei de echipa,adversarul meu a aparut in spatele meu si m-a lovit puternic,arucandu-ma intr-un copac.Impactul a fost puternic,copacul fiind distrus.Ma ridic incet si imi sterg cu mana sangele din coltul gurii.
Eram putin ametita dupa lovitura primita,spre deosebire de adversarul meu,ce parea mai in forma decat mai devreme.Se apropie de mine cu pasi repezi si incepe sa ma loveasca cu putere in stomac,pana cand scuip sange.Ma apuca de gat si ma ridica,imi da o palma,urmele mainii sale ramanand imprimate pe fata mea.Eram extenuata,nu-i mai puteam face fata.Imi folosisem prea multa chakra.Eram invinsa.
Naruto si Sayumo aprope i-au invins pe cei doi,dar acestia folosira un jutsu ciudat si ii arunca pe cei doi intr-un copac,dupa care cei doi au disparut in padure.
In cealalta parte a padurii,Anko-sensei se pregatea sa dea lovitura de gratie,dar adversarul sau a disparut fara urma.
Eu pe de alta parte nu mai puteam continua.Tipul cu care ma luptam se indrepta spre mine,ma lua in brate,dupa care disparu cu mine in padure.Ma intreb ce vrea de la mine.Sper sa scap cu viata din acest lucru si sa ma intorc la echipa mea.
cam atat...astept comm...ja ne`:*[posturi unite]
am revenit cu cap.7 :D
Cap. VII
Intuneric...este tot ceea ce vad in jurul meu.Incerc sa localizez ceva cu privirea,insa imi este greu,ma aflu in mijlocul nimicului.Se aud zgomote infioratoare,iar usile si ferestrele scartie,facandu-ma sa tremur si sa-mi pierd controlul.Incerc sa caut o portita de scapare din acest infern negru,dar fara succes,caci ochii nu observa nimic.
Nu gasesc niciun indiciu cu privinta la locul in care ma aflu.Totul este in bezna totala...imi aminteste de casa mea din Konoha.
Suieratul vantului se aude strident in incapere,facandu-ma sa ma trezesc din transa.Aud pasi,cineva se apropie.Sunt speriata,poate vrea sa-mi faca rau.Sunt neajutorata in acest moment.Nu pot sa ma apar,am mainile si picioarele legate puternic cu o sfoara groasa care ma raneste.Nu este cu putinta,nu o sa scap cu viata.Ma intreb ce fac Anko-sensei si Sayumo...dar cel mai mult sunt ingrijorata pentru Naruto.Daca nu este in regula,daca a murit...Ce ma fac?
Privesc derutata prin incapere si observ niste ochi ce ma priveau intens de ceva vreme.Imi arunca o bucata amarata de paine...Ce destept!Cum sa mananc daca am mainile legate?Se apropie de mine si ma dezleaga la maini.E sansa mea...
pot scapa.Ma ridic in picioare si il lovesc pe tip,dupa care ies din incapere si imi eliberez picioarele.Vad o luminita slaba in departare,trebuie sa ajung la ea.Alerg disperata prin holul usor luminat,incercand sa ajung la luminita din capatul coridorului.Aprope am ajuns,dar...cineva ma apuca cu o putere imensa de mana si ma trage in spate,dupa care ma plezneste.
-Ce crezi ca faci?Unde ti-e capul?Daca mai incerci sa fugi odata,o sa fi omorata.Amandoi o sa fim.Proasto!imi zise el,aproape scotand aburi pe urechi.
Ma taraste catre camera in care stam,ma tranteste cu brutalitate pe podea,dupa care apropie usa.Se aseza pe un scaun.Parea pierdut in ganduri.Am inceput sa mananc painea ce mi-o "oferise" mai devreme,aveam nevoie de putere.
Lumina de pe coridor imi bate in ochi,parca deranjandu-ma.Observa ca nu-mi place,se ridica usor de pe scaun si cu o miscare rapida inchide usa.Eram doar noi doi.Era o liniste absurda,se auzeau pana si bataile inimilor noastre.
Oare colegii mei sunt bine?Sper sa vina sa ma salveze.Nu pot sa mai suport asta,tipul asta e ciudat...iar intunericul si linistea asta ma omoara.Trebuie sa fie o cale de scapare.Probabil ca acum ei sunt pe drum si ma cauta cu disperare.Cel putin Naruto,care se enerveaza foarte repede.Daca nu se calmeaza,o sa-i dea drumul lui Kyuubi si nu o sa iasa bine.Mai bine s-ar calma.
Deodata tipul isi ridica privirea catre mine,privindi-ma ciudat...cu mila.Ochii sai de culoarea penelor corbului deabia se observau in acel intuneric ce parea de nepatruns.Schita un mic zambet tembel,dupa care imi zice cu o oarecum durere in voce.
-Nu o sa vina dupa tine.Nu o sa te salveze.Aici iti va fi sfarsitul.Nu vei mai apuca zorii zilei.
Dupa ce rosti cuvintele astea,pielea mi se facu de gaina.Tremuram si priveam cu ochii inlacrimati in gol.Ma panichez si simt cum inima incepe sa bata cu o putere nebuna,vrand parca sa-mi sara din piept.Respiratia imi este din ce in ce mai inceata,simt ca mi-a venit sfarsitul.Incerc sa ma calmez,dar nu pot,caci lacrimile imi curgeau cu repeziciune pe fata-mi gingasa,iar ochii mei calzi,devenira reci si pierduti.Nu stiu ce pot sa fac ca sa ma salvez.
Trebuie sa gasesc o cale de scapare din acest infern nesfarsit.Iadul pe Pamant.Parca traiam un cosmar in realitate.Era greu de spus cum ma simteam in acele momente,ma simteam atat de slaba si neputincioasa,cred ca am uitat de puterile mele.Incerc sa-mi canalizez chakra in maini,dar fara succes,caci din cauza socului nici nu ma mai pot misca normal.
Din nou imi plimb privirea curioasa prin incapere,dar nu pot vedea nimic.Secundele mi se par minute,iar minutele ore.Dupa ce a trecut o oara simt ca a trecut un an.Eram atat de deruata.Nu intelegeam de ce eu.Mereu "De ce eu?"...
Noapte trecu,parca a trecut un secol.Imi ridic privirea si observ pe fereastra prafuita urme ale diminetii,vad soarele cum rasare.
Se pare ca mi-a venit sfarsitul.Trebuie sa ma astept la ce este mai rau acum.
cam atat...astept comm...pls:X
Răspunsuri: 280
Subiecte: 16
Data înregistrării: Mar 2010
Reputație:
811
Zupi: 4.240 z
heya (>.<)
am venit ji cu capitolul 8...poate o sa am comentarii mai multe...sper:X
Lectura placuta!:*
Cap. VIII Nu ma uita
In incaperea intunecoasa aparu o raza lunga de soare ce-mi deranja chipul blajin.Ferestrele prafuite parca se curateau,si atunci printre norii ce se desparteau de noapte,aparu adancul albastru al boltii ceresti.Apoi spartura de unde provenea raza jucausa se largii ca un val puternic ce se rupe,si un cer frumos si curat,de un albastru limpede si adanc, se desfasura in fata ochilor mei ce pareau mai tristi ca niciodata.Am simtit dupa aceea o suflare proaspata si dulce,ca un suspin de fericire al pamantului,iar cantecul vioi al pasarilor ma faceau sa adorm.
Eram cuprinsa in vartejul magic al acestei lumi nemuritoare de care o sa ma despart curand.
In timp ce eu visam cu ochii deschisi,iar gandul meu zburand liber catre magia acestei dimineti neobisnuit de placuta,o voce groasa striga catre mine:
-Este timpul,fetito!Ridica-te!
Realizam cu o tristete apasatoare ca mi-a sunat ceasul,insa marele meu egou nu imi da voie sa cred asta. O mana dura ma apuca tare de brat si ma ridica puternic,tarandu-ma catre iesire.
Eram tarata pe holul putin luminat,ce parea ca nu are sfarsit .Podeaua rece era formata din pietre mari iar peretii erau inchisii la culoare,asta ma facea sa-mi aduc aminte de casa mea din Konoha,eram oarecum infricosata.Ne indreptam grabiti spre luminita de la capatul acestui hol cu pereti murdari,probabil de trecerea imediata a timpului ,si spre uimirea mea era mai aproape decat credeam.La iesire privesc nedumerita in jur,ca si cum nu as fi vazut lumina vitala a zilei de ani buni.Apoi privirea mi se indreapta catre vazduhul nesfarsit si o ploaie de lumina se revarsa pe fata mea albicioasa,incalzind-o usor.Privesc derutata la orizint cautandu-mi cu privirea incetosata colegii sperand ca o sa ma salveze,dar spre nemultumirea mea nu se vedeau.Si deodata lacrimile sarate imi inunda obrajii si imi dau seama ca nu mai am cale de scapare.
Apoi simt o durere imensa in stomac.Observ ca nu mai disting bine lucrurile din jurul meu,iar pamantul parca se clatina sub picioarele-mi amortite,iar apoi ma prabusesc zgomotos pe pamantul incalzit usor de soare.
Ma trezesc,privesc in jurul meu nedumerita.Sunt legata.Soarele era in mijlocul cerului,asta indicand ora amiezei.In jurul meu observ mai multe persoane necunoscute,ce pareau foarte atenti la mine.Si din nou privirea mi se indreapta catre orizont si din nou nu observ nimic.Imi aplec capul trista si mi-l rezem pe genunchii inca vineti dupa batalia precedenta.Apoi imi ridic din nou privirea si spre marea mea uimire disting usor trei siluete ce se indreptau catre locul in care ma aflam.Speram sa fie echipa mea.
Si iar lacrimile incepura sa-mi curga pe obrajii albi ca laptele;eram fericita,caci cele trei siluete ce se aflau la orizont erau colegii mei dragi.Venisera sa ma salveze.Hmpf...de cand l-am cunoscut pe Naruto am devenit o plangacioasa.
Siluetele se apropiau din ce in ce mai mult de mine.Persoanele ce ma inconjurau se indreapta rapid catre echipa mea;eu raman din nou singura.Pentru prima data in viata ma bucuram cu adevarat ca sunt singura,caci asa ma simteam in siguranta.
Lupta incepe.Anko-sensei se lupta din greu cu unul ditre tipi,probabil liderul lor,caci era foarte puternic.As fi dorit sa ajut,insa eram tare slabita,iar durerile provocate de strasorile puternice mi-au ranit considerabil bratele si picioarele.
Numarul inamicilor a scazut.Unul dintre ei vazand asta ma ia de acolo si alearga cu mine repede catre padure,departandu-ma din ce in ce mai mult de colegii mei.Trebuie sa scap de aici si sa-mi ajut colegii.Dar cum?Nu gasesc niciun plan ingenios si in plus mai sunt si foarte slabita.Poate daca...Dar sirul gandurilor imi este intrerupt de un glas barbatesc:
-Gata!Pana aici!
Ma tranteste brutal pe pamantul umed.Primesc pumni si picioare in fata si stoamc.Oare el are inima?Incercam sa-mi tin garda,dar fara succes,caci nu puteam din cauza stransorilor puternice.Persoana din fata mea incepu sa-mi dea pumni in burta,pana cand am scuipat sange.Apoi scoase un ranjet oarecum malefic.Ma apuca de gat si ma strange cu putere pana cand nu mai pot respira.Imi da o palma dupa care ma tranteste la pamant.Corpul imi tremura groaznic,respiram sacadat,iar inima imi batea cu putere in piept.Imi privesc corpul:eram plina de lichid rosiatic si vanatai.
Dupa ce imi mai da o palma care ma trezeste la realitate,scoate un kunai si mi-l pune la gat.Lacrimile imi curgeau cu repeziciune si aproape ma inecasem de atat plans.Imi strapunge pielea usor,iar sangele imi tasneste incet,curgand si patandu-mi pielea rece.Imi dorea o moarte lenta,dar dureroasa.Incepu apoi sa-mi strapunga pielea mai adanc,sangele imi curgea mai repede,iar la tipatul meu de durere numeroase pasari si-au luat zborul din copacii din apropiere.
Dar deodata simt cum durearea groaznica mi se alina,iar cand imi ridic privire il zaresc pe Naruto care-l izbise pe tip de un copac distrungandu-l complet,iar el ma privea cu ochii sclipitori,parca asteptand sa-i zic ceva de genul:"Oh,Eroul meu!".Hmpf...oricum ii datorez sincere multumiri.
Ne priveam apoi unul pe altul;aproape ca nu mai gandeam,vorbeam din priviri.
Gandurile noastre se contemplau vag,intr-o cutiuta pierduta.Parca ne cunosteam atat de bine si totusi atat de putin.Era ceva neobisnuit.
Dar imaginea din fata ochilor mei disparu,caci dragul meu prieten fu aruncat intr-un copac,sangele tasnindu-i pe gura.
-Naruto!tip eu cat ma tin plamanii,in speranta ca o sa se ridice.
Tipul care l-a lovit pe Naruto se indrepta usor catre mine si facand niste semne ciudate cu mainele,o ploaie de cutite se cobari din cer.S-a terminat pentru mine.Cel putin asa credeam,caci inainte de a-mi lua adio de la aceasta lume cruda,cineva s-a pus in fata mea,iar imaginile din prezicerea mea de acum trei luni mi se invarteau repede in cap.Privesc uimita catre persoana in cauza si o vad cum se prabuseste parca cu incetinitorul pe pamantul umed,sangele sau ajungand pe fata mea trista.Era cu capul indreptat spre mine si cl ultima farama de vlaga,imi zise:
-Sakura!Ti-am promis ca te voi proteja!
*****
Flashback
Il priveam serioasa si trista in acelasi timp,si cu o mica suferinta in glas ii zic:
-Naruto,nu vreau sa mergeam in aceasta misune!Nu este bine!
Ma privea nedumerit,iar apoi cu o voce mai rastita ii zic:
-Tiam prezis moartea!Tu pricepi ce spun,Naruto?Nu vreau sa mori...
Privirea ii se schimba din serioasa in trista,iar apoi ii schimba din nou si cu un zambet tamb pe fata imi zice:
-Sakura-chan,nu-ti face griji!Orice ar fi eu te voi proteja! Promit!
Apoi isi duse mainile la ceafa si incerca sa mascheze suparea si frica de moarte din suflet cu un zambet idiot,parca nevrand sa creada spusele mele.Eram inca trista caci nu-mi daduse un raspuns cel putin cu o mica legatura la ceea ce am spus eu.
Mereu facea asta cand vroia sa iasa din situatiile complicate.
End of Flashback
*****
Incepe sa inchida ochii,iar cu lacrimi in ochii incep sa-mi eliberez din chakra cu care rup intr-un sfarsit stransorile cu care eram legata.Privesc apoi in jur incercand sa caut vinovatul care i-a facut asta lui Naruto,dar nici urma de el.Ma tarasc pana la el,ma asez in genunchi si incep sa-l zgaltai,incercand sa-l fac sa se trezeasca.Dar era imposibil,caci dragul meu prieten isi pierduse viata.Dar observ ca buzele reci ii se misca,incercand sa murmure ceva.Nu auzeam nimic.Imi apropii urechea de buzele sale si ii aud mesajul trist.
Dupa asta isi lasa capul intr-o parte si isi inchide acei ochii de culoarea nemarginitului vazuh ceresc.Ochii care o sa-mi lipseasca pe tot parcusul vietii mele.
"Sakura,nu ma uita!"->aceste cuvinte imi strabateau mintea obosita.Cuvinte care nu le voi uita toate viata.Cuvintele omului care m-a invatat sa iubesc si sa cred in fericire.Dar acel mic strop de fericire a disparut deoadata,tocmai cand incepusem sa-i simt gustul dulceag.Dar...
Cu lacrimi in ochii ma apropii si mai mult de dragul meu prieten,ii sarut usor obrazul moale,il imbratisez tandru si in incercarile mele disperate de a ma oprii din plans si de a castiga lupta impotriva gandurilor si a amintirilor care imi vor lipsi mereu petrecute alaturi de dragul meu Naruto care m-a invatat ce inseamna viata intr-un timp scurt,adorm incetul cu incetul in bratele dragului meu prieten,in speranta ca acesta a fost doar un cosmar,care odata cu sosirea dulcei dimineti,se va sfasi si totul va reveni la normal.
cam asta este tot...imi pare rau ca nu am dezvoltat ideea asta asa de bine,insa inspiratia mi-a secat...o sa incerc insa sa imi dezvolt ideea mai bine...si astept critici si comentarii...
Ja ne` :X:X
Răspunsuri: 280
Subiecte: 16
Data înregistrării: Mar 2010
Reputație:
811
Zupi: 4.240 z
Huuh...Ce rapida sunt!...sankyu de comm Miaunella:*
Cap. IX Doua pierderi dureroase
Imi deschid ochii incercanati incet,iar in fata mi se deschide un alb imaculat,care-mi i-a vederea,iar apoi dupa ce clipesc de vreo` doua ori,observ ca sunt intinsa pe un pat cu asternuturi comozi si ca ma aflu intr-o incapere foarte luminata.Imi indrept privirea obosita spre fereasta de langa patul meu;era o zi destul de noroasa,iar vantul adia usor fluturand perdele de culoarea adancului cer.Furtuna inca nu incepuse.Pe o noptiera din lemn vechi,de langa patul meu se afla un buchet de flori,probabil crini,tin sa spun ca nu prea cunosc florile.Si asa,florile erau destul de inflorite.Imi rotesc capul si ce zaresc?Anko-sensei era intinsa pe pat,bandajata toata,iar o asistenta ii schimba perfuzia.Eram stupefiata si in acelasi timp nedumerita.Ce naiba s-a intamplat?Nu-mi aduc aminte nimic.
Ma ridic usor din sezut si cu miscari absolut greoaie ma indrept catre usa.Sunt ametita,pamantul mi se invarte sub picioare,ceea ce ma face sa ma dezechilibrez si sa cad pe gresia de culoarea alba,lovindu-mi putin cam tare posteriorul.Ma ridic si imi masez incet posteriorul,dupa care ma sprijin de tocul usii.Vad ca asistentele alearga in alerta pe holurile odata pustii.Oare ce s-a intamplat?Ceva rau s-a intamplat,ma speria asta.Mai privesc putin imprejur si imi dau seama ca sunt intr-un spital.Cum am ajuns aici?In timp ce priveam asistentele alertate,aud ceva ce-mi starneste un sentiment de confuzie si uimire.
-Domnisoara Sayumo Hori,am pierdut-o!Nu o mai putem readuce la viata.
Dupa ce imi repet de cateva ori cuvintele astea in cap,amintirile incep sa prinda contur.Nu-mi venea sa cred.Incep sa alerg ca o nebuna,desculta pe holurile oarecum infricosatoare ale spitalului,iar podeaua rece imi da fiori.Lacrimile cristaline nu au incercat sa nu apara pe fata-mi bandajata.Le simteam raceala care ma facea sa tremur si sa ma pierd si mai mult in cosmarul care-l traiam.Ajung intr-un sfarsit la morga.Si ce vad?!Prietena mea,draga mea Sayumo,era intinsa pe o targa acoperita cu o mantie alba.Alerg disperata printre cadavrele din incapere,pana ce ajung la cel a lui Sayumo.Lacrimile mele sarate ajung pe fata sa mai uscata decat frunzele ruginii.Am inceput sa ii mangai fata blajina usor;simteam ca nu mai pot rezista.
-Nu si tu!Nu si tu!spun eu cu glas domol si trist din cauza acestei mari pierderi.
-De ce m-ai lasat si tu?Raspunde-mi!
Tipam ca o nebuna,in speranta ca draga mea Sayumo este inca in viata si ma aude,iau eu visez.Dar fara succes.Niste asistente m-au scos cu forta de acolo,caci refuzam sa-mi parasesc prietena.In timp ce ieseam pe usa murmuram incontinuu numele dragii mele prietene.
Dupa o zi am fost externata si m-am intors in veche mea locuinta ce parea mai neprimitoare decat inainte.Ma arunc in patul moale,ma pierd prin ganduri singurii si melancolice.Ma ridic din sezut si ma indrept catre dulap.Imi iau costumul de inmormantare.Astazi este inmormantarea colegilor mei.Nu mai realizam ce se intampla cu mine,caci ma simteam pierduta in propria lume.Eram din nou singura.
In drum spre locul inmormatarii,am poposit la piatra funerara unde sunt scrise numele celor morti la datorie.Erau si numele colegilor mei.
-Ti s-a indeplinit dorinta Naruto...ai vrut sa ai numele scris pe piatra asta,chiar daca nu stiai despre ce este vorba.
Spun eu in timp ce lacrimile imi inundau fata si incercam cu greu sa schitez un zambet,dar imi era imposibil.Dupa asta fac un mic moment de reculegere,dupa care las doua buchete de flori,iar apoi plec cu capul indreptat in jos.Nu vedeam si nu auzeam nimic.Eram ca o pasare in cusca;scapasem odata din acea cusca,dar am fost prinsa din nou.Incepeam sa ma simt vinovata de moartea prietenilor mei.Poate ca daca nu eram asa de slaba ei nu mai mureau.Este doar vina mea.
Ajung si la locul acela;mi se parea un blestem faptul ca ma aflu acolo.As fi dorit sa plec,dar nu o pot face.Observ cu o tristete apasatoare ce-mi taie respiratie tot mai greoaie cum prietenii imi sunt adapostiti sub pamantul rece si umed.Era un chin sa vad asta.Deja este prea mult pentru mine.O sa innebunesc.Imi bag mainile in parul de-un roz sters si incep sa ma trag cu putere.Nu realizam daca ma doare sau nu,nu realizam ca mi-ai pierdut singurii prieteni,iar sensei-ul meu este in spital,tot ce realizam era doar ca sunt din nou trista;din nou singura.
Dupa inmormantare,am stat cu ei toata noaptea,mai exact langa mormantul lor plangand in hohote.
Dupa doua luni
Chiar daca a trecut ceva timp nu am putut accepta moartea prietenilor mei,desi cu trecerea timpului am realizat ca asta mi-e destinul chinuitor.Destinul blesteamat care mi-a distrus viata.Cine spune ca destinul ti-l faci singur,cu siguranta nu a trecut prin ce am trecut eu sau minte.Si din nou ajung la intrebarea indioata ce mi-o pun de ani buni:"De ce eu?".
Acum,am putut accepata ca Sayumo nu mai este printre noi,dar sincera sa fiu imi lipseste tare mult.Dar nicioadata nu o sa pot accepta moartea lui Naruto;il consider inca in viata.El este mereu cu mine si ma protejeaza.Si nu demult am inceput sa vorbesc singura,sunt foarte afectata,iar acum oamenii sunt si mai distanti si mai speriati de mine decat inainte.Dar acum nu ma mai afecteaza,sunt obisnuita.Mi se intampla deseori sa intr-un in criza si sa sparg lucruri prin casa,sau chiar ajung la lesin daca nu imi administrez repede calmantele si zac ore intregi pe podea,singura.Doctorii mi-au recomandat un psiholog,caci ei cred ca am innebunit.Si eu cred asta.
Ma simt atat de singura.Ma simt batuita de ganduri nesfarsite,iar raul provocat de disparitia celor doi colegi ma face sa ma pierd.Ma simt captiva in lumea in care trebuia sa fiu libera ca pasarea cerului.Ma simt in mijlocul nimicului.As dori sa fug din acest infern al groazei,insa de multe ori nu reusesc si ma pierd,negasind cale de scpare.Realitatea in care traiesc este foarte dureroasa si pustie,deseori ma adapostesc in lumea viselor,dar acolo tot singura sunt.De multe ori am vrut sa-mi daruiesc viata lui Dumnezeu,dara fara succes,caci El ma vrea in viata.In lumea plina de durere,gasisem un strop de iubire,dar acesta a disparut tocmai cand aveam mai mare nevoie de el.Am inceput sa cred ca in viata asta nu exista bine si rau,ci doar rau,suferinta nesfarsita,urmata de multa ura si cateva picaturi bune de durere.Doar asta.Concluzia mea despre fericire este ca nu exista,este doar o iluzie,uneori trecatoare,alteori neexistenta.Poate ca in cealalta lume exista fericire si cred ca o sa ma mut curand acolo.Vreau sa mi se termine suferinta care se accentueza pe zi ce trece.
Poate ca ar fi o lume mai buna daca eu nu as fi.Cu siguranta.Acum sunt mai detestata decat inainte si multi cred ca eu mi-am omorat prietenii.Cateodata si eu ajung la concluzia asta.Si totusi...eu de ce m-am nascut?
gata(*_*)...astept comentarii multe...pls:*
Răspunsuri: 280
Subiecte: 16
Data înregistrării: Mar 2010
Reputație:
811
Zupi: 4.240 z
cap 10...ji va rog lasati ji voi comm...pls:)
Cap. X Noua echipa
Am trecut peste multe obstacole in viata,am descoperit fericirea,dar aceasta a pierit,ca un nor pufos si incantator,dar insa,trecator...Uneori greutatile vietii pe care o duc zi de zi ma doboara,si simt cum puterile imi seaca si nu mai pot continua.Dar ma ridic la loc ,iar apoi din nou cad si nu inteleg de ce tot incerc.Viata are urcusuri si coborasuri,uneori prea multe greutati,insa niciodata nu reusesc sa duc ceva la capat.Blestemata putere nebuna cu care am fost nascuta m-am facut sa pierd tot ce era mai frumos si bun in viata...iubirea adevarata.Am incercat din rasputeri sa uit tot,dar stiu ca niciodata nu se va intampla asta.Lumea mea este cu susul in jos si aproape incep sa ma consider o nebuna.Egoul meu cu care am fost inzestrata ma ajuta sa supravietuiesc.Ma simt ca o "ganganie" afurisita care trebuie strivita,insa este foarte veninoasa,iar oamenii se tem sa nu moara din cauza ei.Cam asta sunt eu in putine cuvinte.Firicelul fericirii se strecurase usor in mintea mea bolnava,insa veninul a distus-o si ma facut sa pierd totul.
De la un timp nu mai mananc,dorm sau cel putin sa ies in aer liber,caci lumea mea se invarte in jurul dragului meu prieten,Naruto.Am inceput sa-l veghez langa mormant;ba chiar vorbesc cu el...asa ca am ajung sa fiu catalogata drept o nebuna.Stiu,stiu...sunt nebuna.Suferinta cu care traiesc a inceput sa-mi devore suflet pierdut.Simt cum un val puternic imi inunda inima singuratica si dornica de fericire si de multe ori simt ca treiesc Iadul pe Pamant.Mereu ma simt pierduta in propria casa,iar de o saptamana nu am mai fost pe la Naruto.M-am inchis si mai mult in mine,uit lucruri importante,ma cert singura,plang si nimeni nu este langa mine sa ma consoleze.Am mare nevoie de cineva.
De curand am aflat ceva tragic.Atunci,la acea veste am intrat in criza si am inceput sa am probleme cu inima.Am stat in spital trei zile.Vestea care mi-am provocat asta este fatul ca,cu toate ca nu era de ajuns,mi-am pierdut sensei-ul.De teama nu am fost la inmormantarea sa.De la inmormanatarea colegilor mei am facut o fobie.
De curand am fost informata ca echipa mea va fi restituita.Ce prostie!Cum cred ei ca pot accepta pe altcineva in locul vechii mele echipe.Nu pot!
Ma ridic din sezutul caldut si ma indrept cu miscari greoaie spre dulapul din lemn de trandafir,si in ciuda materialului foarte scump,tin sa spun ca dulapul asta este ca o ruina.Usile scartie stasnic iar una dintre ele s-a rupt numai decat.Podeaua prafuita si scartaitul patrunzator provocat de lemnele vechi,suieratul rasunator al vantului de toamna,linistea mormantala si ceasul ticaind ma faceau sa o iau razna.Era straniu.Dupa ce ma linistesc imi iau kimonou-ul ninja obisnuit,imi trec mana usor prin parul rozaliu ca si cum l-as pieptana,dupa care ies din casa.
Nu mai iesisem de ceva vreme din casa,iar cu aceasta ocazie am zis "De ce nu?"...
Merg plictisita pe strazile prafuite ala Konohai,privesc derutata in jur in speranta ca o sa vad ceva interesant,dar...nimic.Aceiasi oameni rai,distanti,care ma priveau cu "aceiasi ochi" ca si cum as fi demonul in persoana.Privesc cerul,vazduhul nemarginit,albastrul ce imi lumineaza ziua;vad mici pete albe,ca un fel de norisori pufosi,ma priveau bucurosi si imi vegheau drumul singuratic...hmf,astea imi aduc aminte de Naruto.Imi aduc aminte cand l-am cunoscut pe Naruto,era o zi la fel ca aceasta.Razele jucause ale marii mingi de aur a galaxiei aterizau usor pe chipul meu blajin;se intreceau in culori,care mai de care mai frumoase,facandu-ma sa gandesc limpede.Norii pufosi inca imi vegheau calea si parca ma invitau sa zbor cu ei.Adierea vantului,putin calduta,se juca cu suvitele mele putin ondulate de o nuanta stersa,parca redandu-i culoarea de alta data.Apoi ochii mei cu tente verzi fu atintiti catre cantatul voios al unei pasari frumos colorate.Era atat de fascinant.
Si cat timp eu visam cu ochii deschisi,observ cu putina durere ca am ajuns la locul propus de noul sensei si trebuie sa-mi iau adio de la lucrurile uimitoare care ma inconjoara.Acolo mai erau doi tipi,noi colegi cred,cam ciudati zic eu.Unul dintre ei avea parul de culoare maronie si ochii mari si ciudati cu o tenta de mov.Ochii aceia...clanul Hyuuga.Iar celalalt parea mai plictisit decat cel mai plictisita fiinta din univers,iar deinteresul pentru tot de care da dovada ma enerva la maxim.Avea o frizura ciudata de culoarea abisului si ochii la fel.Ma apropii incet de ei fara sa-i salut.Inca ii priveam cu interes.
-Ce te holbezi,ciudato!Dispari!
Imi zise cel cu frizura ciudata dupa care imi da o palma buna peste obraz,inrosindu-se.Imi ating usor obrazul dupa care il privest uimita pe tip.
-Termina,Uchiha!Poate incepe sa planga!
Spuse si celalalt care aproape nu se mai putea abtine de ras.Pff...minunati colegi..ce noroc pe capul meu.
Astia doi nu ma cunosc.Care naiba e problema lor?!Enervata la culme de faptul ca am ajuns sa fiu batjocorita si de niste necunoscuti,imi concentrez chakra in mana si lovesc cu putere un copac din apropiere,distrungandu-l complet.
-Prostilor!Habar nu aveti cu cine vorbit!
Spun eu incercand sa par mai dura decat par.Apoi ma asez pe iarba putin umeda si privesc cerul plin de amintiri.Imi indrept apoi privirea vicleana catre cei doi.Privirele lor se schimbasera,devinra mai serioase si mai pline de ura.Ne priveam cu dispret ca si cum nu am fi colegi,eram dusmani.Si tocmai cand spiritel se incinsesera si aproape se isca o lupta copioasa,apare noul sensei si strica totul.Era un tip inalt,bine facut,cu un par auriu si lunng si tepos,iar pe deasupra avea o moaca de pervers.De ce eu?
-Buna,copii!Eu sunt Jiraya,noul vostru sensei.
Toti il priveam cu ura,cel putin la asta eram de acord.Dupa ce termina se spus asta ne invita la un Rammen,prin care credea el,ne va face sa ne cunoastem mai bine.Am ajuns si la locul acela,Ichiraku Rammen,locul preferat al lui Naruto.Am intrat inauntru si am comandat fiecare cate o portie de Rammen.
-Deci,cum v-am spus eu sunt Jiraya.Dar cred ca stiati deja asta,ca doar sunt unul dintre Sannini.
"Cine naiba mai e si asta?"
-Imi plac femeile cu forme apetisante si...
Nu doar ca are moaca de pervers,ci si este unul.A mai trancanit despre el si aventurile sale cam o oara,duap care,spre fericirea noastra,s-a orpit.
-Acum voi.spuse el.
Mai repeta inca odata propozitia,dar nimeni nu scotea vre un cuvant.Isi dadu seama imediat ca nu suntem copii normali care dansam toata ziua si nu stiu ce e aceea suferinta.Scoase un mic scancet din dinti,dupa care isi puse mana in cap si incepu sa-si masez podoaba capilara.Ce tip ciudat.Se uita apoi urat la noi dupa care ne impartasii parerea sa despre noi."Ma enervati!"-cam asta eram.La auzul acestor cuvinte,am inceput sa ne privim intre noi cu ura si dispret total.Nu puteam forma o echipa cu astia trei.Adica sa fiu sincera,am cea mai prosta echipa posibila.Un idiot cu figuri,un tampit cu aere,o ciudata plangacioasa si un pervers in toata regula alcatuia noua mea echipa.Ce noroc pe capul meu!Duap ce am scos un mic zambet sters,incep sa-mi vizitez gandurile pustii,care-mi zburau catre noii colegi.
cam atat...scz ca nu este atat de bun dar este datorita lipsei de inspiratiei...ast comm:*
Ja ne`:*
Răspunsuri: 48
Subiecte: 14
Data înregistrării: Jan 2010
Reputație:
5
Zupi: 254 z
Ti-am primis ca vin cu un commm, ete iata-ma p-aci. Stiu ca par scapata de la nebuni dar ori mi se pare mie ori acest fic e super tare. I don't lie you. cand dai nextu? Te intreb de-acu in caz ca uit:d
Cu descrierea, pe langa mine, esti experta ! Ai putea si mai bine, ca sa nu ti-o ii in cap:))
Narezi bine, are loc de si mai bine.
Te exprimi bine, greseli de tastare...nu prea sti daca au fost...eu eram atnta la continut nu la ambalaj:))
si in ultimu' randulet, ai un dialog care nu e sec! Toate sunt puse la locurle lor, ca la armata:d
Ex. Literaa, in stanga. La dreapta, marsi ! :)) Nebuna, nebuna , stiu, nu trebuie sa-mi ziceti.
Cred ca ala era penultimul rand, hmmm....oare? Cel mai sigur, sau oi mai avea.....
Fi sigura ca mai am:)) Pe unde ramasesem? Aham , mi-am dat seama:D Vreau nextul altfel intri in proces cu mine din cauaza ca nu ai dat nextul
si te asigur ca vei pierde>:) stiu , stiu...(sa-ti zic un secret: de-abia am iesit de la puscarie:))
Pai cam atat cu commul, sper sa vi si tu la mine, si repede ca te paste pericolu'
Glumeam doar:))
|