[kaleido star]Kaleido Star: Recreation

[angeliqueVampire]

Capitolul 6

--frumoasa descriere, totusi mi se pare ca ii lipseste ceva [nu imi pot da seama ce...]
-- nu prea am de comentat...

Capitolul 7

--

- Va rog terminati cu domnule spuse Kalos zambind, ma faceti sa ma simt batran, va rog doar Kalos.

uh...repetitie... Kalos...Kalos... nu suna de loc bine...

--

Cd-ul lor fiind excelent.

cred ca voiai sa spui "Cv-ul"

--Ai si cateva greseli de tastare:

donmule -domnule
cirlui - circului
[nu, nu am puricat tot capitolul :P]

--Poate totusi ar fi fost mai bine daca i-ai fi descris pe cei doi si poate si sentimentele lui Kalos cand i-a vazut [dezamagire sau incantare...]

Gambate ^^

[AoiButterfly]

angelique.vampire - merci si de data aceasta.

Capitolul asta e putin cam sec, insa urmatorul va fi ceva mai bun.
Enjoy^^

Capitolul 8

- Copii, la masa! se auzi vocea stansa a unei femei de 30 de ani, ochii albastrii azurii, fata plina de riduri, mainile aspre si batrane…
"Toate acestea din cauza lui."
- Mancarea asta e rece si nu e buna, spuse unul dintre copii.
O fetita de numai 10 anisori statea linistita si retrasa intr-un colt al mesei, mancand incet din acea ciorbita rece si veche.
- Jaqline, tu mananci!? spuse femeia mirata.
- Lasa mama, in curand nu vom mai muri de foame si nu vom mai locui in cocioaba asta care sta sa se darame pe noi. Vantul nu se va mai plimba prin casa dupa bunul lui plac si nu ne va fi frig, spuse fetita entuziasmata,se citea in ochii ei hotararea si acea ambitie, acel foc.
" Pentru unii, ambitie ,un cuvant oarecum prostesc,de asemenea oamenii ambitiosi sunt prosti.Se arunca cu capul inainte fara a se mai uita in spate. Sacrifica tot fara a le mai pasa de consecinte si de cei din jurul lor,iar la urma isi vor da seama ca acest cuvant nu e mai mult decat o simpla amagire,un simplu cuvant,o simpla iluzie. Le voi demonstra ca se inseala, gandi micuta.Am sa le arat ca asa zisa iluzie va deveni realitate si ca sacrificiul meu nu va fi in zadar.Voi demontra asta intregii lumi."

________

 - Sa va arat camerele in care veti sta, spuse Mia fericita. Aici e camera ta Jaqline si aici a ta Julien. Si…Jaqline, sa stii ca aceasta camera este langa camera Sorei. Sper ca nu este vreo problema in asta.
 - Sora Naegino? tipa ea de fericire si lacrimi alunecau usor pe obrazul moale.
 - Da! Dar deocamdata nu este aici. Va veni peste o saptamana, cred, spuse ea trista si serioasa.
 - Bine!
 - Pa! Va las si apoi daca vreti eu stau cu un etaj mai jos, ne putem intalni ca sa va arat circul. Ce ziceti?
  - E o idee minunat , striga iar fata, care nu mai avea stare, nu mai putea de bucurie. Se plimba de colo pana colo, cateodata incepand sa cante si sa sara. Ne vedem peste o ora. Pa!
 - Pa!




Ja ne...

[angeliqueVampire]

angelique.vampire - merci si de data aceasta.

Capitolul asta e putin cam sec, insa urmatorul va fi ceva mai bun.
Enjoy^^

Capitolul 8

- Copii, la masa! se auzi vocea stansa a unei femei de 30 de ani, ochii albastrii azurii, [pleonasm...albastru=azuriu] fata plina de riduri, mainile aspre si batrane…
"Toate acestea din cauza lui."
- Mancarea asta e rece si nu e buna, spuse unul dintre copii.
O fetita de numai 10 anisori statea linistita si retrasa intr-un colt al mesei, mancand incet din acea ciorbita rece si veche. [rece...rece...repetitie...]
- Jaqline, tu mananci!? spuse femeia mirata.
- Lasa mama, in curand nu vom mai muri de foame si nu vom mai locui in cocioaba asta care sta sa se darame pe noi. Vantul nu se va mai plimba prin casa dupa bunul lui plac si nu ne va fi frig, spuse fetita entuziasmata,se citea in ochii ei hotararea si acea ambitie, acel foc.
" Pentru unii, ambitie ,un cuvant oarecum prostesc,de asemenea oamenii ambitiosi sunt prosti.Se arunca cu capul inainte fara a se mai uita in spate. Sacrifica tot fara a le mai pasa de consecinte si de cei din jurul lor,iar la urma isi vor da seama ca acest cuvant nu e mai mult decat o simpla amagire,un simplu cuvant,o simpla iluzie. Le voi demonstra ca se inseala, gandi micuta.Am sa le arat ca asa zisa iluzie va deveni realitate si ca sacrificiul meu nu va fi in zadar.Voi demontra asta intregii lumi."

________

 - Sa va arat camerele in care veti sta, spuse Mia fericita. Aici e camera ta Jaqline si aici a ta Julien. Si…Jaqline, sa stii ca aceasta camera este langa camera Sorei. Sper ca nu este vreo problema in asta.
 - Sora Naegino? tipa ea de fericire si lacrimi alunecau usor pe obrazul moale.
 - Da! Dar deocamdata nu este aici. Va veni peste o saptamana, cred, spuse ea trista si serioasa.
 - Bine!
 - Pa! Va las si apoi daca vreti eu stau cu un etaj mai jos, ne putem intalni ca sa va arat circul. Ce ziceti?
  - E o idee minunat , striga iar fata, care nu mai avea stare, nu mai putea de bucurie. Se plimba de colo pana colo, cateodata incepand sa cante si sa sara. Ne vedem peste o ora. Pa!
 - Pa!


Ja ne...

partea dintre ghilimele...frumoasa... restul ... hmm...puteai sa pui mai multa descriere....

gambate ^^

[AoiButterfly]

angelique.vampire - mercii, merci... sper ca astea sa fie ceva mai bune :)

Capitolul 9

 - Vai am sa intarzii…Ce ma fac? Of… Rochita asta e scurta, nu pot iesi chiar asa. Ah... nu mai conteaza trebuie sa plec striga fata cu ochii roz, asemeanea unei petale mici si firave de lalea ,te cufundai incet, fata micuta si dragalasa, parul lung rosu-roziu, se asortau de minune cu rochita alba ca spuma valurilor, vaporoasa si usoara ca un fulg de nea.S e incalta repede cu o pereche de balerini rosii isi puse la gat colierul preferat si pleca.
  -Mia… Asteapta-ma scuze ca am intarziat.
 - Jaqline… Ai…
   Si nici nu termina de spus ca fata se ciogni de Leon, care se pregatea sa se duca la spital.
 - Grija… continua aceasta razabd usor.
   Cazu peste el. Rochita i se  ridica un pic dezvaluind o parte din picior. Stateau intinsi amandoi pe jos. Leon era inca uimit. Ochii fetei staluceau, se inrosi si il privea fix in ochii lui reci ca gheata incercand sa-i topeasca acea raceala… Dar in zadar.
 - Ai de gand sa stai peste mine toata ziua? Intreba moracanos.
 - A... imi cer scuze Leon-san.
   Se ridica incet si o ajuta si pe ea sa se ridice.
 - Ai grija pe unde mergi , spuse el indiferent si privind sper iesire. Se intoarse usor, facand parul argintiu sa pluteasca si pleca.
   Era rosie ca focul…
 - Doamne ce proasta sunt, am dat peste el… Am distrus totul.

                                                          ________

 - Sora te rog asculta-ma si manca, mai ai putin si pleci, inca o saptamana si gata, esti libera dar pana atunci trebuie sa ma asculti, tipa femeia si desticuland cu o lingurita in mana, de a dreptul enervata de ceea ce se petrecea acolo.
- Dar nu vreau… si gata!
- Dar… ti-am zis ca … nici nu termina de spus ca se auzi:Pooc!] Lingura ateriza in capul lui Leon, care atunci intra pe usa .Scapa florile si era de a dreptul stupefiat de ceea ce patise azi.
 - Doamne…Domnule Leon va rog sa ma iertati, nu am vrut. Imi cer scuze, dar fiinta aceasta este imposibile zise ea aratand cu degetul  spre Sora care era cu gura pana la urechi, si tinandu-se de burta.
 - Lasa nu este nimic spuse el oarecum neinteresat de ceea ce tocmai patise. Pot ramane o clipa singura cu ea?
 - Desigur dar nu mai mult de 15 minute.
 - Bine. Multumesc.
Sora era uimita ca o scapase de Rona care devenise insuportabila in ultimul timp, deoarece doctorul tinea foarte mult ca ea sa aiba cat mai bine grija de Sora, ca sa lase o impresie buna.
Dupa ce se mai linisti apele Leon se apropie incet de ea si  ii zise:



 Capitolul 10

 - Sora, acestea sunt pentru tine, si scoase de la spate un buchet mare de trandafiri, rosii-singerii, atat de multi, atat de frumosi...
 - Leon-san … Sunt superbi. Lua florile incet, insa ii atinse mainile. In sfarsit avea ocazia sa ii simta pielea fina ca o petala de lalea. Il saruta usor, copilareste pe obraz si puse florile in apa. Un sarut scurt, prostesc, dar dulce.
 - Spune-mi doar Leon. Ma faci sa ma simt batran. Pana la urma nu sunt chiar asa de mare, spuse el zambind. Sora… Ramase fara cuvinge. Inima ii batea mai tare, ochii lui reci ca geata incepeau incetul cu incetul sa se incalzeasca, iar inima se dezgheta datorita frumusetii si simplitatii ei. Vrei sa mergem la o plimbare?
 - Desigur, spuse ea vesela. De abia asteptam sa ies putin, m-am saturat sa stau aici inchisa intre patru pereti. Si mai si miroase numai a medicamente.
 - Sa mergem, dar mai intai ii spun docorului ca vom face o mica plimbare. Asteapta-ma aici… A, si eram sa uit. Mia a zis sa iti aduc asta si ii dadu un pachet, micut, roziu cu o fundita, dar nici un biletel.

                         In cabinet

 - Domnule doctor vreau sa va cer o favoare.
 - Spune-ti, va ascult.
 - As dori sa o scot pe Sora la o plimbare pe plaja. Ii placea foarte mult locul acela. Si...
 - Este o ideea buna, poate...
 - Da! Poate isi aminteste ceva. Sa speram ca se va vindeca repede.
- Distractie placuta!
- Multumin!

           In salon

 - Sora esti gata? Sora…
 - Da! Gata!
 - Arati minunat Sora, spuse uimit.
  Era fermecat de ceea ce vedea. O rochita roz si fina ca o petala de lalea, scurta, un decolteu generos, parul prins intr-o coada la spate, si o pereche de balerini, negri. Arata ca o zeita.
 - Sa mergem.
   Pana la masina nimeni nu scoase un cuvant, iar in drum spre plaja, Sora statu tot timpul abatuta si privea pe geam, parea ca era pentru prima data cand vedea asa ceva dar  de fapt incerca sa isi mai aminteasca cate ceva.
   Masina se opri din goana ei. Leon cobora incet si ii deschise portiera Sorei.
 - Ce frumos e aici! spuse ea alergand vesela spre plaja.
  Arunca balerinii si incepu sa alerge spre apa. Valurile udau usor fielea fina a fetei.
 - Leon vino si tu. E foarte frumos.
   Se descalta incet si alerga sper Sora.
   "Ce fac?Sunt Zeul mortii cum de ma comport asa? Sa fie ea de vina pentru asta ?Nu conteaza, ma simt bine si fericit, cum nu am mai fost de mult... de cand a muri Sophie. Nu se lasa cuprins prea mult de amintiri si imediat o ajunsese pe Sora."
   Timpul trecu ca o furtuna si soarele incu sa apuna.Bulgarele de foc se reflecta in mare parcand ca a luat foc. Culorile vii te invitau sa dansezi cu ele. Nisipul fin era incet era dus de vant, aranjat in mod armonios .Sora si Leon stateau si priveau cerul … nu mai vazuse un apus asa de frumos.
   Se apropie incet de el…nu stia de ce, simtea ca trebuia sa faca asta.
"Ce face? Nu conteaza,acum  o voi proteja, o voi face sa se simta protezajata si, o lua in brate."
   Se intoare usor spre el si il privi in ochi, staluceau, erau calzi si placuti nu reci ca de obicei.
 - Sora sa intamplat ceva?
 - Nu doar te priveam, spuse roscata serioasa.
   Un singur minut, o singura clipa si Sora dori sa il sarute. Se apropia incet de el, se imbujora. Era rosie ca racul. Buzele lor…se atinsese. Un sarut simplu in care El isi pusese toata poasiunea.

  " Doamne ce fac? De ce il sarut?"
    "Ce face? Ma saruta! E atat de bine… dar de ce o face?"





Ja ne...

[angeliqueVampire]

Hmm...trebuie sa recunosc, sunt putin cam dezamagita....
Ti-as spune ca te-ai cam grabit sa scrii capitolul, dar banuiesc ca era scris demult... Totusi, puteai sa-l mai corectezi putin inainte sa postezi...

Sincer, capitolelor acestea le lipseste descrierea...
Vreau sa zic, sarutul in primul rand, e o chestie speciala... Ma asteptam sa il descrii in mai mult de doua randuri...
Pe urma, de fapt, inainte, Jaquline cazuse peste Leon, iar tu ai descris momentul ca si cum s-ar fi intamplat zilnic... Eu as fi vrut sa stiu ceea ce trecuse prin mintea lor cand s-a intamplat, ce l-a determinat pe Leon sa-si pastreze calmul, etc.

Mai urmeaza si greselile de tastare care se tot inmultesc de la un capitol la altul. Incearca sa citesti mai mult capitolul inainte sa-l postezi... Ai timp destul...

Acestea fiind spuse, nu mi-au placut aceste doua capitole, dar continui sa sper ca continuarea ma va da pe spate ;)

Succes in continuare si fii mai atenta! ^^

[AoiButterfly]

Capitolul 11

   ''Ce am facut ?Doamne de fac asta?''
    Leon se indeparta incet de Sora. Printr-o miscare brusca se ridicase incet ,gratios, parfumul lui facandu-se simtit si pleca sa se plimbae.
   ''Ce bine miroase, ador parfum asta, ma imbata.''
   - Sora?! zise el... Nu e bine ce facem.
    Stia, era constienta de asta, stia ca are logodnic, il avea pe Yuri, insa se simte atrasa de el, singurul care a incercat sa o ajute si o intelege. Singura persoana alaturi de care se simtea in siguranta si iubita.
    - Leon, imi pare rau pentru mai devreme. Stiu ca e rau ce facem, iar eu il tradez.
   ''Il tradeaza,pe cine?''. Stia ca nu mai are rost sa intrebe, poate ca nu il interesa, sau poate nu vroia sa afle, ii era frica de ceea ce ar afla, nu stia daca va putea rezista. Nu era destul de puternic sa infrunte ceea ce Sora ii va zice, mai ales daca ii va zice ca are pe altcineva, asa ca de preferat era sa nu mai intrebe, cel putin deocamdata...
    Se uita atent la soare, cum apunea ,se stingea incet in mare… Liniste, valuri care se izbeau de stanci, pescarusi care sburau pe deasupra apei incet…
   ''Sora... poate ca daca o apreciam la devarata ei valoare, nu se mai intampla asta, daca nu eram atat de orb…''
   - Sora?! Vreau sa te intreb ceva… Sora? Unde esti? Termina cu joaca.
    Cat vedeai cu ochii plaja era goala, parca nu mai calcase nimeni pe acolo de multa vreme, parca o inghitise pamantul.
   - Unde se putea duce? Nu cunoaste pe nimeni, daca se rataceste?
   Scoase repede mobilul din buzunar si forma un numar.
   - Alo! Kalos sunt Leon. Am scos-o pe Sora la o plimbare, nu am fost o clipa atent si a fugit insa nu imi dau seama unde…  ar putea fi. Nu cunoaste nimic.
    5 minute de liniste, o liniste asurzitoare.
   - Daca nu o gasesti si nu o aduci intreaga aici, sa nu te mai intorci la Kaleido Stage. Ai inteles? Niciodata,si inchise telefonul.



Capitolul 12

„Ce? Cum sa nu ma intorc?Dar…totusi nu am timp de asta acum, adevarata problema este Sora, a plecat, singura si nu cunoaste pe nimeni si nimic…
De unde as putea incepe? Poate…ca ea stie.”
Scoase telefonul cenusiu si incepu sa caute in agenda…gasi!
- Alo!
- Leon?! Ce faci? S-a intamplat ceva? Nu ma asteptam sa ma suni, dupa atata timp.
- Da! Sora a disparut…s puse el trist. Astepta un raspuns, dar avea sa il primeasca? Dupa o liniste surda se auzi in telefon:
- Sora? Cum? Nu conteaza… Vino sa ma iei, cred ca stiu unde ar putea fi.
Leon pleca repede de pe plaja. Se urca in masina rosie si pleca. Gonea… Era spaima soselelor, asta ar fi fost numele potrivit pentru el. Nu cred ca ii pasa de cei din jurul lui, vroia doar sa o gaseasca, nu si-ar fi iertat daca si de data asta ar fi patit ceva, tot din cauza lui, era deja prea mult, sau mai bine zis ar fi deja prea mult.

Fugea si plangea. De ce? Nici ea nu stia sigur raspunsul. Avea nevoie sa se recreeze. Presiunea care apasa pe umerii ei incepuse a se face simtita.
Strazi pustii si sumbre, locuri intunecate, triste si necunoscute. Fete de ctoate marimile si culorile: triste, vesele, ciudate… Totul i se parea necunoscut. Insa avea puterea de a merge mai departe; picioarele inca i se miscau iar ochii chiar daca o dureau ii aratau drumul.
Ce era acel ceva? Simtea...Ce? Sentimente de tristete, o stare melancolica. Sora nu era asa, poate ca se schimbase, poate ca era totusi prea brusc si prea mult.
Parca se maturizase peste noapte? Putin probabil. Dar atunci? Toate o ajunsesera, mai ales amintirile.
Si acum ii apareau in minte imagini sterse, ingalbenite si vechi. Era ea, mica, cu parintii, dar ceva lipsea din acel peisaj. Acel sentiment maret, dragostea. Niciodata nu aflase ceea ce insemna, poate era doar o taina nedeslusita...

Masina puse o frana bursca lansand in urma sa o dura neagra. Ochii negrii a femeiei erau scosi in evidenta de buze carnoase, rosii, nasul mic. Toate aceste elemente delimitate de o podoaba capilara demna de invidiat: parul lung, usor carliontat, ii depasea cu usurinta umerii facand-o sa para mai matura decat era.
- Nu credeam ca o sa accepti sa ma ajuti dupa tot ce s-a intamplat, spuse el rece in timp ce calca cu putere pedala de acceleratie.
- Sincer nici eu, insa cand am aflat ce s-a intamplat nu m-am putu abtine si a trebuit sa vin. Sper ca va fi aici un loc si pentru mine…
-Poate, spuse cu jumatate de gura.
 Timp de cateva minute nici unul nu mai spsusese nimic. Isi mai aruncau cate o privire scurta si un zambet fals… dar Leon sparse tacerea.
- Nu credeam ca te voi intalni dupa ce s-a intamplat ultima data. Nu ma asteptam sa te ridici dupa ce te-am distrus odata. Credeam ca a fost fatala cazatura aceea pentru cariera ta. Insa, ai reusit sa reinvii. Te-ai schimbat foarte mult.
Da Leon, asa este. Si asta numai datorita tie. Intr-un fel ar trebui sa te urasca, insa pur si simplu nu pot. Nu mai sunt cine eram, fetita aia mica si proasta nu mai exista. Locul i-a fost luat de o femeie in toata firea care, acum, este cu capul pe umeri.



Capitolul 13

„Cateodata mi se pare ca nu sunt ceea ce par. Oare gresesc? Putin probabil. Dar cine sunt cu adevarat? Un raspuns… De atat am nevoie.”
Fugea, nimic nu o oprea, sau asa parea…
Se oprise. Picaturi de ploaie incepura sa cada usor pe asfalt. Cu capul plecat isi continua drumul. Inainta incet prin multime de oameni, care se grabeau sa ajunga acasa. Felinarele se aprinsese…
„Lumina, poate ca voi afla ce inseamna.”
Si…Buf!
Se ciocni de cineva.
„Ce sa fac?”
Se ridica incet, ochii tristi si buzele crapate… fara nici o pofta de viata, era palida, parea aproape moarta, numai picioarele o conduceau spre „ceva”… spre „ceva” despre care nici ea nu stia exact ce eea.
- Imi cer scuze! spuse ea fara nici un chef de viata si neinteresata de ceea ce facuse.
- Nu e nimic. Tu nu esti Sora , acrobata de la Kaleido Stage? O intreba un baiat cu parul saten, ungut. Ochii incepeau sa i se mareasca odata cu fiecare clipire scotand in evidenta o frumoasa nuanta de maroniu.
„Simt…oare ea este cea pe care o cautam?”
 - Da sunt Sora. Incanta spuse ea fartandu-se sa zambeasca.
- Mark, sunt noul acrobat la Kaleido Stage.
„Kaleido Stage…mi se pare cunoscut numel ,insa nustiu de ce? Sa intreb ?Nu !Nu are rost.”
Ploua…dar ce mai conta, se simtea singura si neprotejata. Minciuni, simtea ca e mintita.
„Ce sunt aceste imagini? Eu? Unde? Mi se pare cunoscut!”

- Se cunoaste spuse el rece. Deci de ce ai venit? Vrei sa ii iei locul Sorei? Sau vrei sa mai cazi inca o data si intoarse privirea spre ea. Privirea lui o intepa adanc.
„De ce a trebuit sa para acum? Si tocmai ea…”
- Nu! Nu e asta, am venit pentru ati demonstra ca m-am putut ridica si o voi face de cate ori va fi nevoie. Vreau sa fiu partenera ta Leon, de asta am venit. Voi demonstra ca pot fi mult mai buna ca Layla si Sora… ve-i vedea. Iti jur.
„Numai de juraturile ei nu imi arde mie acum. Imi pare rau, insa ca sa o pastrez pe Sora, sunt in stare de orice.”
Se asternu linistea. Masina gonea… inainta prin timp. Trebuia sa o gaseasca.

- Unde ar putea fi Sora, intreba Layla intrand brusc in biroul lui Kalos. Poate pati ceva rau. Sunteti niste incompetenti. Cum de a plecat?
- A diparut. Sper ca o vor gasi repede. Este anemica. S-ar putea rataci adauga Yuri aparand din spatele blondinei. Sper ca nu a patit ceva…
„Daca ar pati ceva…Poate ca ar fi mai simplu, insa planul meu ar fi compromis si nu imi permit; trebuie dus la sfarsit cu orice pret.”
- A iesit cu Leon la plimbare pe plaja, credea ca poate isi va aminti ceva. Dar se pare ca a plecat.
„Leon…de fiecare data imi scrica planurile. In afara de asta mai e si un incompetent. Minunat. Numai el nu-mi mai era pe cap la ora asta. La naiba. Voi avea grija si de el…”




Ja ne...

[AoiButterfly]

Capitolul 14

    Ochii ei, adancii, priveau pe fereastra ingusta si prafuita. Parul ii atarna dezordonat pe fata palida. Mainile subtiri erau lipite de geamul rece.
    O carpa… cu asta era imbracata. Frigul, il simtea pana in maduva oaselor. Era inchisa acolo de cativa ani. Nici ea nu stia ce facuse ca sa merite aceasta viata mizera. Nu mai vazuse soarele si cerul albastru ,clar, de cand era mica. Nici nu mai tinuse evidenta anilor. Nu stia cum o cheama si nici cati ani are. Era pustiita, suflet golas si rece.
    Bataile pe care le in casa erau la ordinea zilei dar nici macar ele nu mai dureau. Nu stia de ce I se intampla toate astea sau de ce tocmai ei.
    Spera doar sa poata pleca de acolo. Vroia sa ajunga la Kaleido Stage pentru preselectia care va avea loc peste doua saptamani

    -Hmm deci Sora a disparut, spuse Jaqline in timp ce isi ducea mana stanga spre tampla. Oare unde ar putea fi?
   - Sincer nu am nici o idee, adauga Julien. Nu ar trebui sa ne intereseze prea mult de altii, mai ales de ea. Mai bine am merge in sala de repetitii si ne-am antrena pentru a termina o data manevra aia. Daca vrem sa fie buna si sa impresionam trebuie sa muncim din greu, doar asa vom putea ajunge adevarate staruri.
    -Asa e. Urasc cand ai dreptate spuse ea oftand.
   - Da! Poate … si incepu sa rada.

   - Cred ca mai bine ai merge cu mine. Afara este frig si ploua. Sa nu racesti.
   ”Sa ma duc cu el? Nu cred ca am nimic de pierdut daca o fac. Dar ce sunt aceste imagini, eu, in trecut? Ce e acela trecut pentru mine? Oare chiar exista?”
    Sora dadu din cap si il urma pe Mark.
    Nu merse mai mult de doua strazi si se opri in fata unei case uriase. Portile mari de fier dur se deschisese.O aleea uriasa, in jurul careia erau o multime de flori de toate culorile care parereau sa se bucure de ploaie. Usa din lemn masiv fu deschisa de un servitor, mai bine zis majordomnul casei.
   - Stapane Mark bine ati venit acasa. Pot sa va iau haina?
   - Desigur.
   - Domnisoara este oaspete?!
   - Da! Te rog pregaste masa si camera de oaspeti. Cred ca domnisoara va dormi in seara aceasta aici. E in regula?
   - Da. Dar nu vreau sa deranjez spuse, roscata timida.
    Hainele uzi se lipi de pielea ei roziatica si fina. Acest lucru era evident is incepu sa ii fie frig si sa tremure.
   - Cred ca ti-ar prinde bine niste haine uscate. Alexandre te rog condu-o pe domnisoara la garderoba si sa isi aleaga niste haine.
   - Pe aici, urmati-ma va rog.
    Intrara intr-un hol alb, urias parca era un labirint. Se opri brusc in fata unei usi mai vechi si cam prafuita. Deschise usa incet si intra. O multime de haine de dama…era un adevarat paradis al modei.
   - Dupa ce terminati va rog sa sunati din clopotel.
   ”Ea trebuie sa fie. Nu am nici o indoiala. Este cea pe care o cautam de mult. In sfarsit munca mea incepe sa dea roade, sper ca va putea sa se ridice la asteptarile mele. Mai bine sa nu am nici o indoiala. Sigur se va descurca.”

[angeliqueVampire]

Scuze ca nu am comentat mai devreme, lipsa de timp....
Deci, s-a vazut o imbunatatire fata de capitolul trecut. Ai descriere, dar poate ar trebui sa mai introduci putina, fiindca unele faze curg fara ca noi sa stim despre ce e vorba.
De altfel, din ceea ce ai scris in primul post puteai sa faci un singur capitol.
Greseli de tastare nu am prea vazut [sau cautat...].
Succes in continuare ^^