Un nou inceput

[Redhead Rules]

Saluut.... Am revenit dupa o lunga pauza de scris. Este doar prima parte a primului capitol....Sper sa va placa !




Capitolul 1
Prima parte


Într-o dimineaţă însorită de primăvara, într-o suburbie din apropierea marelui oraş New York, oamenii îşi încep activităţiile de zi cu zi.
Într-o casă albă, cu obloane albastre şi o terasă destul de largă la intrare, membrii familiei Watson se află în bucătarie savurându-şi micul dejun.
În mijlocul bucătăriei largi, aranjate cu bun gust, se află o masă dreptunghiulară din mahon, de aceeaşi culoare ca şi restul mobilei.
Henry Watson, capul familiei, un bărbat în vârstă de 41 de ani, înalt şi bine făcut, cu părul puţin ciufulit şi de culoare castanie, stă la masă citindu-şi ziarul foarte concentrat, în timp ce din când în când mai soarbe o gură de cafea din ceaşca mare din porţelan alb. Un om respectat de vecinii lui, cât şi de colegii de serviciu este un tată şi un soţ bun, dar şi un cantabil priceput şi foarte pasionat de ceea ce face.
Sandra Watson, o gospodină desăvârşită şi o mamă înţelegătoare, pregăteşte micul dejun pentru membrii familie sale. În timp ce pune pe masă farfuriile, câteva şuviţe din părul ei cârlionţat şi blond îi cad peste fruntea lată şi albă.
Mezina familiei, în vârstă de 15 ani, stă la masă şi mănâncă o felie de pâine prăjită.
Kaylah era un copil model şi o elevă eminentă. Pasiunea ei era înotul, sport pe care îl practica de la o vârstă fragedă. Părul ei şaten-roşcat cădea pe umeri şi strălucea în lumina soarelui, ce abia răsărise. Ochii ei verzi se uitau agitaţi pe fereastra din dreapta ei.
În încăpere era o linişte deplină. Toţi mâncau. Nimeni nu scotea nicio vorbă. Brusc, liniştea a fost curmată de un claxon, ce a răsunat cu putere. Era autobuzul şcolii. Adolescenta se ridică de la masă, luă o felie de pâine prăjită în mână şi îi salută pe părinţii ei.
Îşi lua ghiozdanul mic şi violet de pe scaunul din holul casei şi ieşi din casă, în timp ce mânca felia de pâine ce o avea in cealaltă mână. Ajunsă în faţa autobuzului uriaş şi galben, pe care scria „ Autobuzul şcolii”, uşile se deschiseră permiţându-i acesteia să intre. Îl salută politicos pe şofer şi se duse în spate pentru a ocupa locul ei obişnuit. Se aşeză lângă o fată, care era cam de aceeaşi înălţime cu ea. Părul ei prins în două codiţe se mişcau la fiecare tresărire a vehiculului. Ochii ei căprui priveau pe geamul murdar. Era colega Kaylei, dar în acelaşi timp şi prietena cea mai bună a acesteia. Era Cindy Hamilton.
- Salut ! îi spuse Kaylah.
- Ahh…salut ! Cum o mai duci ? o întrebă prietena ei.
- Bine, ca de obicei.
Prietenia celor două era foarte puternică, se cunoşteau încă din clasele primare şi se cunoşteau foarte bine una pe cealaltă. Cindy era o adolescentă obişnuită, cu excepţia faptului că era una din cele mai populare fete din şcoală. Se făcea plăcută peste tot şi reuşea să facă pe oricine să zâmbească. Erau mulţi care spuneau că era doar o fată de „bani gata”, deoarece tatăl ei era un mare om de afaceri, dar Kaylah ştia cel mai bine cum era cu adevărat, ştia cât a suferit când mama acesteia a murit de cancer, în urma cu trei ani, când acestea aveau doar 12 ani. Dar prietenia lor a reuşit să o facă să treacă peste asta.
Autobuzul era plin de adolescenţi ce doreau să ajungă cât mai repede la şcoală pentru a-şi revedea colegii, după un week-end, ce se pare că a trecut foarte greu. După câteva minute de mers cu autobuzul, aceştia ajung în cele din urmă în faţa şcolii. După ce coborâră din transportul şcolii acestea se îndreptau spre un grup de trei fete ce stăteau aproape de intrarea şcolii.
Liceul la care mergeau era cel mai bun din oraş şi aveau standarde ridicate şi pretenţii destul de exigente. Liceul dădea un aer antic deoarece era construit în secolul 19. Fiind o clădire foarte mare, cei care mergeau prin faţa liceului îşi zicea: ”Săracii copii!”, crezând că cerinţele cerute întreceau orice limită, dar nu era aşa.
Ajungând lângă grupul de fete, acestea se salută şi încep să povestească despre noul meci de baschet care va avea loc peste două săptămâni între liceul lor şi un alt liceu privat. Cindy fiind o majoretă ştia mult mai multe detalii decât celelalte fete.
Două dintre acele fete erau gemene: Carla şi Blair, surori foarte apropiate. Carla, sportiva din familie are părul scurt până la baza gâtului, îmbrăcămintea sport şi energia ei debordantă nu trecea neobservată. Deşi puteai să o confunzi cu un băiat, faţa ei inocentă trăda acest lucru.
Blair era exact opusul ei. Deşi ca înfăţişare, erau identice, un singur lucru le deosebea. Părul lung şi castaniu al acesteia cădea ca o cascadă în toată splendoarea ei pe spatele fin. Aceasta era elegantă şi foarte atentă la imaginea ei.
Sarah, noua „membră” a grupului lor era o fată foarte naivă şi timidă. Mulţi ziceau că doar se folosesc de ea pentru a avea note mari, dar aparenţele înşeală. Părul şaten, prins mai mereu într-o coadă şi hainele ei largi îi dau un stil aparte şi original.
Cele cinci fete erau de nedespărţit. Erau cele mai populare fete din şcoală, iar toată lumea le invidia.
Nu apucară să vorbească prea multe că şi clopoţelul sună.
Fetele porniră spre sala de curs. Orele se scurseseră destul de repede, iar clopoţelul anunţă deja sfârşitul orelor.
Kaylah ieşise printre primi din şcoală şi se îndreptă grăbită spre maşina tatălui ei. Aceasta urcă în maşină şi se aşeză pe locul din dreapta.

[/align]