03-01-2010, 07:38 PM
Mda un nou yaoi:DSper sa va placa
Titlul: Cosmarul de-abia a inceput
Autori: Yaku-chin( momentan am ramas doar eu)
Data lansari : 3.01.2010
Gen: Yaoi, S.F, Romantic, Drama, Fantezie
Avertizari: Povestea va include un limbaj mai vulgar, si va contine si scene de aceea pun +18.
Capitolul 1
-Si cum iti spuneam a venit aseara instantaneu, ca in acel moment cand a aparut, sa ii scap ceasca cu ceai a Mariei Sale! S-a holbat cu ochii aceia la mine, iti poti inchipui? Am simtit ca vrea sa ma distruga. Am tras o spaima…
-Dar cum de a aparut aseara? Nu a mai dat prin regat de atat de mult timp… ce s-o fi intamplat ?
-Nu pot sti sigur, dar era atat de nervos, incat pe unde trecea darama ceva. Nici nu ma puteam uita dupa el. Iti dai seama ca daca ma descoperea ma putea distruge?
-Inteleg, dar e totusi ciudat.
Vocile servitoarelor se auzeau in fiecare colt. Maria Sa, desi era departe de acele voci putea auzi susotelile lor. Avea sa le scurteze vietile oricum, deoarece a fost putin dezamagita de noul motiv de barfa.
S-a ridicat incet din patul moale si a dat patura la o parte. Camasa ei de noapte din casmir era scurtuta si foarte senzuala, punandu-i in evidenta fiecare bogatie a corpului, iar parul lung si castaniu ii ajungea pana la sold. Se dezmetici imediat si apoi inchise repede ochii ca apoi sa ii deschida, si bingo! o rochie rosie mulata pe corp ii acoperea trupul, parul era prins intr-o coada la spate, lasandu-i doua suvite libere sa ii incadreze obrajii, machiajul cu mov si albastru ii infrumuseta ochii de un verde spre caprui, cu gene lungi si dese, iar buzele rozalii erau acoperite de un ruj de culoare maro. In picioare avea o pereche de sandale rosii, iar in urechi o pereche de cercei micuti din argint, pe unul dintre degetele de la mana drepata avea un inel, iar pe un altul verigheta. Se indrepta spre oglinda mare cat intregul perete, se admira singura.
-Cine ar mai zice o asa diavolita frumoasa, nu?
Zambi usor trista. Sotul ei nu era acolo, langa ea. Inca se afla in dimensiunea oamenilor. Da, si fiul sau avea sa traiasca si printre acele fiinte.
Ofta putin dezamagita. Observase dezordinea din intreaga camera. Putea face curat imediat cu doar o simpla miscare din mana, dar nu degeaba avea barfitoarele acelea in intreg regatul, nu? “Demoni fara pic de stil!†ofta din nou.
Isi admira iar frumusetea. La cei 4550 de ani ai sai arata ca o femeie umana de 25 de ani. Multumi firii demonice ca oprise stagnarea cresterii la timp, cand inca nu avea nici riduri, nici urme ce ar putea evidentia inaintarea in varsta. Deschise usa camerei si pasi usor pe marmura ce provoca un sunet strident la contactul cu tocul sandalelor sale. Zborul era mai eficient, dar voia sa se acomodeze in a fi mai umana pentru placul sotului si fiului ei. Cobora scarile, care fiind prea mari o facura sa apeleze putin la viteza supraomeneasca. Erau si avantaje in a fi demon.
-Tu si tu, terminati cu vorba si gasiti-va de treaba! Credeti cumva ca eu sunt aici de decor, sau ce? spuse ea serioasa uitandu-se de sus la cele doua demonite fricoase.
Ce prostie! De ce mai erau numite demoni daca se teameau si de un singur tipat? In fine, nu avea timp sa se gandeasca la asa ceva.
-Treziti-l pe fiul meu si pregatitii de mancare! O sa il astept in Sala Mare. In cazul in care nu reusiti sa faceti ceva pe placul lui stiti ce se intampla, nu?
Amandoua dadura afirmativ din cap privind-o pe stapana lor.
Una dintre slujitoare urca scarile cu teama pana in camera tanarului stapan. Usa mare, dubla, statea in fata ei. Nu stia sigur daca sa o deschida, sau sa ciocane sa astepta aprobarea tanarului. Stapana ei ii spusese sa il trezeasca ceea ce inseamna ca el nu era treaz si nu ar putea sa ii dea aprobarea sa intre, dar daca ar intra fara permisiune, tanarul stapan cand avea sa se trezeasca se va enerva pe ea. Gandurile proaste si idioate erau insa auzite de barbatul din camera. Ezitand apasa pe clanta si intra incet in incaperea intunecata. Inghitii in sec cand observa ca intunericul predomina in toata incaperea. Cand ochii ii se acomodase cu intunericul observase patul mare cu baldachin de culoare visinie pe care se odihnea tanarul stapan. Observase si ca stapanul era imbracat doar intr-o pereche de boxeri, iar pilea alba stralucea in intunericul din incapere.Dupa aparente nu putea spune ca aceea creatura era umana sau inumana. Era frumos, asemeni oricarui demon, emana putere la fel ca orice demon. Nu degeaba era unul dintre cei mai puternici, dar avea ceva ce il trada , ceva ce spunea ca e om. Poate trasaturile prea blande sau poate parul lungut si blond. In lumea aceea blonzi tradau originea oricarei fapturi.
Statea si se uita atent la acea faptura ce se odihnea. Ochii ii se deschise si lasara la iveala un verde crud ce o atinti pe servitoare cu ura.
-Ce cauti aici? Intreba rece, fara alta introducere.
Glasul, cuvintele ii ramasesera in gat. Nu putea spune nimic, nici macar un singur cuvintel. Cu un mare efort rasufla usurata si scoase pe buzele mici si tremurande cateva cuvinte:
-Impa~Imparateasa m-a ru~rugat sa v~va trezesc.spuse ea blabaindu-se.
-Te-a rugat? Vocea ii trada batjocora.
-N~nu~nu.
-Atunci de ce inventezi, fiinta demna de mila? Iesi din camera mea in acest moment.
Glasul ii era normal, vorbea calm, dar cu dispret, cu ura. Servitoarea cu mare drag ar fi vrut sa iasa, daca nu ar fi stiut ca Imparateasa avea sa o pedepseasca daca tanarul stapan nu avea sa se duca in Sala Mare sa ia micul dejun.
-Tii~tinere stapan , mama dumneavoastra doreste…
-Iesi,daca nu vrei sa mori.
Spuse el calm neavand chef sa mai discute cu acea fiinta nesimnificanta. Se ridica in capul oaselor si casca zgomotos. Observase cum lacrimile ii se preligeau pe obrajii servitoarei si cum aceasta se indrepta spre usa. Tipic. Ofta si se imbraca incet. Nu avea in acea zi chef de nimic “supranatural†insa norocul nu era de partea lui. Pe geamul camerei sale aparu un barbat impunator, cu ochii negri specifici demonilor, cu piele alba, si par brunet .
Isi analiza unchiul din cap pana in picioare, nu il mai vazuse de mult timp, poate chiar prea mult, insa adevarul era ca nici nu dorea.
-Ce face ruda mea umana? Intreba razand .
-Ma frec. Ce ti se pare ca fac? Raspunse si el tot cu o intrebare uitandu-se direc in ochii negri abisali ai unchiului sau.
Damien , caci asa il chema pe barbatul brunet, pasi incet spre tanarul sau nepot. Isi baga mana prin parul sau blond, si lungut, inspirand adanc mirosul baiatului si il trase aproape de el. Isi apropie chipul de al sau , buzele lor fiind despartile doar de trei centimetri de aer.
-In lumea mea, cea umana, cand doua fiinte de acelasi sex, stau asa aproape inseamna ca vor sa se sarute. Si tot in lumea mea, cei de acelasi sex, cand se saruta, inseamna ca sunt amanti , ceea ce rezulta ca sunt homosexuali si asa ceva este , cum sa iti explic? Foarte ciudat? Imposibil? Scarbos? Ei bine, da, si crede-ma cand o sa ma trazneasca vreun fulger, desi nu cred, atunci poate o sa ma indragostesc, sau o sa plac, sau voi saruta o alta persoana, fie el demon, om, sau altceva, de acelasi sex cu mine. Dar crede-ma, sunt slabe sanse. Asa ca nu ma fa,te rog, sa ma enervez. Incheie el micul discurs cu zambetul pe buze.
Nu il putea suferi pe Damien, acel barbat, acel demon, mereu il privise de sus si ii crease o stare ciudata de cand era mic.
Damien se indeparta incet de nepotul sau cu zambetul impregnat pe buzele mari si rosii. Ii trimise un sarut in zbor, si disparu pe fereastra camerei .
Tanarul rasufla usurat. Iesi pe usa dubla indreptandu-se spre locul unde ii era mama. Se putea grabi, doar nu degeaba mostenise atatea haruri speciale, insa acea zi nu era tocmai buna si nu avea sa se comporte ca un demon ci avea sa fie uman. Un om printre demoni, intr-un regat demonic. Ofta la gandul asta.
Mergea incet si observa privirile ce il urmareau din toate colturile posibile insa in ziua respectiva nu avea chef sa omoare, sa distruga, sa se certe, sau se sperie pe nimeni. Ei bine, aproape pe nimeni.
Un gand fugar ii veni in minte, dar il alunga. Avea sa stea o perioada in Daimond, acea dimensiune a demonilor, care era condusa de propria mama. Ofta din nou, putin cam trist. Ajunsese in sfarsit in Sala Mare. Intra pasind incet, lenes, fara prea mare tragere de inima, isi observa mama discutand cu Damien. Si se opri putin in loc, apoi isi relua din nou mersul.
Cand ajusese in dreptul mesei, la care se aflau cei doi, se aseza si el pe un scaun, band din paharul ce era pe masa, pe chip ii aparu un zambet. Se bucura ca mama sa incerca sa “umanizeze†tot ce se putea.
- Angel, am auzit ca te-ai trezit cam bosumflat.
“Si pot sa stiu cine ti-a spus asta? Idiotu’ de Damien?†Ii trimisese un mesaj telepatic. Mama sa aproba zambind.
-Nu m-am trezit bosumflat, doar obosit si fara chef. Astazi nu vreau sa fac nimic inuman, asta daca ma intelegeti, spuse el dandu-si ochii peste cap.
Unchiul sau incepu sa rada zgomotos.
-Si prin faptul ca stai aici si vorbesti cu noi, faci un lucru inuman.
-Ce amuzant esti! Nu ma fa sa iti tai capul si sa il atarn ca decoratiune in camera mea, unchiule.
Spuse apasat ultimul cuvand. De obicei i se adresa pe nume. Incepuse sa manance, desi manacarea avea un gust ciudat acolo, fie ea cat se poate de umana, tot ciudat era sa o manance in dimensiunea aceea. Simtii prezenta unei noi persoane cu o aura destul de puternica si il privi o secunda pe Damien care incepu sa vorbeasca.
-Mergem in cercetare?
Spuse el destul de curios si intrigat. Angel, caci acele era numele tanarului stapan al demonilor, lasa furculita din mana si fugi mai repede ca vantul spre usa salii.
-Cine ajunge ultimul primeste o porunca.
Atunci si Damien incepu sa alerge cu o viteza la fel de mare ca si a lui Angel.
-“Astazi nu am sa fac nimic inumanâ€. spuse cu voce tare Diabla.
Ca si mama se descurca bine, insa ii era putin teama pentru propriul fiu, deoarece fiind semi-demon era totusi periculos, mai ales ca cealalta parte a lui Angel era umana.
Se ridica putin preocupata de la masa si batu repede din palme. In fata sa o oglinda maricica aparu. In ea se reflecta cei doi baieti ce adineauri o parasise. Se indreptau spre o anumita fiinta, insa nu putea sti cu exactitate ce era. Dusman sau aliat, nu era bine venit oricum. Decisese sa isi lase toate grijile pe mana fratelui si fiului sau.
Insa intrebarea de baza ii dadea tarcoale in mintea sa, si decisese sa o spuna cu voce tare poate, cineva, sau ceva avea sa ii dea un raspuns.
-Ce vrea acel intrus?
De obicei nimeni nu intra si iese din acea dimensiune fara a fi cunoscut de ea si intreaga populatie ce locuia acolo. Era foarte ciudat ca un necuonscut putuse intra acolo fara prea multa dificultate.
Angel si Damien se intreceau amandoi in a vedea care era mai rapid, insa cand simtii aura persoanei ce o cautau se oprira uitand de micul lor joc.
Analizau cu atentie imprejurul, era doar o prapastie. Si dincolo de ea era acea persoana, dar cine era? Sau mai bine spus ce era?
-Sunt mai multi, spuse Angel.
-Poftim? Intreba socat brunetul.
-Calmeaza-te, sunt trimisii Batranului Suprem.
Vocea ii era serioasa, poate si cu putina teama in ea. Ce avea de spus Batranul Suprem de isi trimitea slugile la ei? De partea cealalta a prapastiei cinci siluete imbracate in alb si negru isi facura aparitia ceea ce insemna nimic bun. Damien se inchina in fata lor, insa nu si Angel. Acesta astepta sa vada ce putea sa se intample, ceva de bine, sau ceva de rau?
Titlul: Cosmarul de-abia a inceput
Autori: Yaku-chin( momentan am ramas doar eu)
Data lansari : 3.01.2010
Gen: Yaoi, S.F, Romantic, Drama, Fantezie
Avertizari: Povestea va include un limbaj mai vulgar, si va contine si scene de aceea pun +18.
Capitolul 1
-Si cum iti spuneam a venit aseara instantaneu, ca in acel moment cand a aparut, sa ii scap ceasca cu ceai a Mariei Sale! S-a holbat cu ochii aceia la mine, iti poti inchipui? Am simtit ca vrea sa ma distruga. Am tras o spaima…
-Dar cum de a aparut aseara? Nu a mai dat prin regat de atat de mult timp… ce s-o fi intamplat ?
-Nu pot sti sigur, dar era atat de nervos, incat pe unde trecea darama ceva. Nici nu ma puteam uita dupa el. Iti dai seama ca daca ma descoperea ma putea distruge?
-Inteleg, dar e totusi ciudat.
Vocile servitoarelor se auzeau in fiecare colt. Maria Sa, desi era departe de acele voci putea auzi susotelile lor. Avea sa le scurteze vietile oricum, deoarece a fost putin dezamagita de noul motiv de barfa.
S-a ridicat incet din patul moale si a dat patura la o parte. Camasa ei de noapte din casmir era scurtuta si foarte senzuala, punandu-i in evidenta fiecare bogatie a corpului, iar parul lung si castaniu ii ajungea pana la sold. Se dezmetici imediat si apoi inchise repede ochii ca apoi sa ii deschida, si bingo! o rochie rosie mulata pe corp ii acoperea trupul, parul era prins intr-o coada la spate, lasandu-i doua suvite libere sa ii incadreze obrajii, machiajul cu mov si albastru ii infrumuseta ochii de un verde spre caprui, cu gene lungi si dese, iar buzele rozalii erau acoperite de un ruj de culoare maro. In picioare avea o pereche de sandale rosii, iar in urechi o pereche de cercei micuti din argint, pe unul dintre degetele de la mana drepata avea un inel, iar pe un altul verigheta. Se indrepta spre oglinda mare cat intregul perete, se admira singura.
-Cine ar mai zice o asa diavolita frumoasa, nu?
Zambi usor trista. Sotul ei nu era acolo, langa ea. Inca se afla in dimensiunea oamenilor. Da, si fiul sau avea sa traiasca si printre acele fiinte.
Ofta putin dezamagita. Observase dezordinea din intreaga camera. Putea face curat imediat cu doar o simpla miscare din mana, dar nu degeaba avea barfitoarele acelea in intreg regatul, nu? “Demoni fara pic de stil!†ofta din nou.
Isi admira iar frumusetea. La cei 4550 de ani ai sai arata ca o femeie umana de 25 de ani. Multumi firii demonice ca oprise stagnarea cresterii la timp, cand inca nu avea nici riduri, nici urme ce ar putea evidentia inaintarea in varsta. Deschise usa camerei si pasi usor pe marmura ce provoca un sunet strident la contactul cu tocul sandalelor sale. Zborul era mai eficient, dar voia sa se acomodeze in a fi mai umana pentru placul sotului si fiului ei. Cobora scarile, care fiind prea mari o facura sa apeleze putin la viteza supraomeneasca. Erau si avantaje in a fi demon.
-Tu si tu, terminati cu vorba si gasiti-va de treaba! Credeti cumva ca eu sunt aici de decor, sau ce? spuse ea serioasa uitandu-se de sus la cele doua demonite fricoase.
Ce prostie! De ce mai erau numite demoni daca se teameau si de un singur tipat? In fine, nu avea timp sa se gandeasca la asa ceva.
-Treziti-l pe fiul meu si pregatitii de mancare! O sa il astept in Sala Mare. In cazul in care nu reusiti sa faceti ceva pe placul lui stiti ce se intampla, nu?
Amandoua dadura afirmativ din cap privind-o pe stapana lor.
Una dintre slujitoare urca scarile cu teama pana in camera tanarului stapan. Usa mare, dubla, statea in fata ei. Nu stia sigur daca sa o deschida, sau sa ciocane sa astepta aprobarea tanarului. Stapana ei ii spusese sa il trezeasca ceea ce inseamna ca el nu era treaz si nu ar putea sa ii dea aprobarea sa intre, dar daca ar intra fara permisiune, tanarul stapan cand avea sa se trezeasca se va enerva pe ea. Gandurile proaste si idioate erau insa auzite de barbatul din camera. Ezitand apasa pe clanta si intra incet in incaperea intunecata. Inghitii in sec cand observa ca intunericul predomina in toata incaperea. Cand ochii ii se acomodase cu intunericul observase patul mare cu baldachin de culoare visinie pe care se odihnea tanarul stapan. Observase si ca stapanul era imbracat doar intr-o pereche de boxeri, iar pilea alba stralucea in intunericul din incapere.Dupa aparente nu putea spune ca aceea creatura era umana sau inumana. Era frumos, asemeni oricarui demon, emana putere la fel ca orice demon. Nu degeaba era unul dintre cei mai puternici, dar avea ceva ce il trada , ceva ce spunea ca e om. Poate trasaturile prea blande sau poate parul lungut si blond. In lumea aceea blonzi tradau originea oricarei fapturi.
Statea si se uita atent la acea faptura ce se odihnea. Ochii ii se deschise si lasara la iveala un verde crud ce o atinti pe servitoare cu ura.
-Ce cauti aici? Intreba rece, fara alta introducere.
Glasul, cuvintele ii ramasesera in gat. Nu putea spune nimic, nici macar un singur cuvintel. Cu un mare efort rasufla usurata si scoase pe buzele mici si tremurande cateva cuvinte:
-Impa~Imparateasa m-a ru~rugat sa v~va trezesc.spuse ea blabaindu-se.
-Te-a rugat? Vocea ii trada batjocora.
-N~nu~nu.
-Atunci de ce inventezi, fiinta demna de mila? Iesi din camera mea in acest moment.
Glasul ii era normal, vorbea calm, dar cu dispret, cu ura. Servitoarea cu mare drag ar fi vrut sa iasa, daca nu ar fi stiut ca Imparateasa avea sa o pedepseasca daca tanarul stapan nu avea sa se duca in Sala Mare sa ia micul dejun.
-Tii~tinere stapan , mama dumneavoastra doreste…
-Iesi,daca nu vrei sa mori.
Spuse el calm neavand chef sa mai discute cu acea fiinta nesimnificanta. Se ridica in capul oaselor si casca zgomotos. Observase cum lacrimile ii se preligeau pe obrajii servitoarei si cum aceasta se indrepta spre usa. Tipic. Ofta si se imbraca incet. Nu avea in acea zi chef de nimic “supranatural†insa norocul nu era de partea lui. Pe geamul camerei sale aparu un barbat impunator, cu ochii negri specifici demonilor, cu piele alba, si par brunet .
Isi analiza unchiul din cap pana in picioare, nu il mai vazuse de mult timp, poate chiar prea mult, insa adevarul era ca nici nu dorea.
-Ce face ruda mea umana? Intreba razand .
-Ma frec. Ce ti se pare ca fac? Raspunse si el tot cu o intrebare uitandu-se direc in ochii negri abisali ai unchiului sau.
Damien , caci asa il chema pe barbatul brunet, pasi incet spre tanarul sau nepot. Isi baga mana prin parul sau blond, si lungut, inspirand adanc mirosul baiatului si il trase aproape de el. Isi apropie chipul de al sau , buzele lor fiind despartile doar de trei centimetri de aer.
-In lumea mea, cea umana, cand doua fiinte de acelasi sex, stau asa aproape inseamna ca vor sa se sarute. Si tot in lumea mea, cei de acelasi sex, cand se saruta, inseamna ca sunt amanti , ceea ce rezulta ca sunt homosexuali si asa ceva este , cum sa iti explic? Foarte ciudat? Imposibil? Scarbos? Ei bine, da, si crede-ma cand o sa ma trazneasca vreun fulger, desi nu cred, atunci poate o sa ma indragostesc, sau o sa plac, sau voi saruta o alta persoana, fie el demon, om, sau altceva, de acelasi sex cu mine. Dar crede-ma, sunt slabe sanse. Asa ca nu ma fa,te rog, sa ma enervez. Incheie el micul discurs cu zambetul pe buze.
Nu il putea suferi pe Damien, acel barbat, acel demon, mereu il privise de sus si ii crease o stare ciudata de cand era mic.
Damien se indeparta incet de nepotul sau cu zambetul impregnat pe buzele mari si rosii. Ii trimise un sarut in zbor, si disparu pe fereastra camerei .
Tanarul rasufla usurat. Iesi pe usa dubla indreptandu-se spre locul unde ii era mama. Se putea grabi, doar nu degeaba mostenise atatea haruri speciale, insa acea zi nu era tocmai buna si nu avea sa se comporte ca un demon ci avea sa fie uman. Un om printre demoni, intr-un regat demonic. Ofta la gandul asta.
Mergea incet si observa privirile ce il urmareau din toate colturile posibile insa in ziua respectiva nu avea chef sa omoare, sa distruga, sa se certe, sau se sperie pe nimeni. Ei bine, aproape pe nimeni.
Un gand fugar ii veni in minte, dar il alunga. Avea sa stea o perioada in Daimond, acea dimensiune a demonilor, care era condusa de propria mama. Ofta din nou, putin cam trist. Ajunsese in sfarsit in Sala Mare. Intra pasind incet, lenes, fara prea mare tragere de inima, isi observa mama discutand cu Damien. Si se opri putin in loc, apoi isi relua din nou mersul.
Cand ajusese in dreptul mesei, la care se aflau cei doi, se aseza si el pe un scaun, band din paharul ce era pe masa, pe chip ii aparu un zambet. Se bucura ca mama sa incerca sa “umanizeze†tot ce se putea.
- Angel, am auzit ca te-ai trezit cam bosumflat.
“Si pot sa stiu cine ti-a spus asta? Idiotu’ de Damien?†Ii trimisese un mesaj telepatic. Mama sa aproba zambind.
-Nu m-am trezit bosumflat, doar obosit si fara chef. Astazi nu vreau sa fac nimic inuman, asta daca ma intelegeti, spuse el dandu-si ochii peste cap.
Unchiul sau incepu sa rada zgomotos.
-Si prin faptul ca stai aici si vorbesti cu noi, faci un lucru inuman.
-Ce amuzant esti! Nu ma fa sa iti tai capul si sa il atarn ca decoratiune in camera mea, unchiule.
Spuse apasat ultimul cuvand. De obicei i se adresa pe nume. Incepuse sa manance, desi manacarea avea un gust ciudat acolo, fie ea cat se poate de umana, tot ciudat era sa o manance in dimensiunea aceea. Simtii prezenta unei noi persoane cu o aura destul de puternica si il privi o secunda pe Damien care incepu sa vorbeasca.
-Mergem in cercetare?
Spuse el destul de curios si intrigat. Angel, caci acele era numele tanarului stapan al demonilor, lasa furculita din mana si fugi mai repede ca vantul spre usa salii.
-Cine ajunge ultimul primeste o porunca.
Atunci si Damien incepu sa alerge cu o viteza la fel de mare ca si a lui Angel.
-“Astazi nu am sa fac nimic inumanâ€. spuse cu voce tare Diabla.
Ca si mama se descurca bine, insa ii era putin teama pentru propriul fiu, deoarece fiind semi-demon era totusi periculos, mai ales ca cealalta parte a lui Angel era umana.
Se ridica putin preocupata de la masa si batu repede din palme. In fata sa o oglinda maricica aparu. In ea se reflecta cei doi baieti ce adineauri o parasise. Se indreptau spre o anumita fiinta, insa nu putea sti cu exactitate ce era. Dusman sau aliat, nu era bine venit oricum. Decisese sa isi lase toate grijile pe mana fratelui si fiului sau.
Insa intrebarea de baza ii dadea tarcoale in mintea sa, si decisese sa o spuna cu voce tare poate, cineva, sau ceva avea sa ii dea un raspuns.
-Ce vrea acel intrus?
De obicei nimeni nu intra si iese din acea dimensiune fara a fi cunoscut de ea si intreaga populatie ce locuia acolo. Era foarte ciudat ca un necuonscut putuse intra acolo fara prea multa dificultate.
Angel si Damien se intreceau amandoi in a vedea care era mai rapid, insa cand simtii aura persoanei ce o cautau se oprira uitand de micul lor joc.
Analizau cu atentie imprejurul, era doar o prapastie. Si dincolo de ea era acea persoana, dar cine era? Sau mai bine spus ce era?
-Sunt mai multi, spuse Angel.
-Poftim? Intreba socat brunetul.
-Calmeaza-te, sunt trimisii Batranului Suprem.
Vocea ii era serioasa, poate si cu putina teama in ea. Ce avea de spus Batranul Suprem de isi trimitea slugile la ei? De partea cealalta a prapastiei cinci siluete imbracate in alb si negru isi facura aparitia ceea ce insemna nimic bun. Damien se inchina in fata lor, insa nu si Angel. Acesta astepta sa vada ce putea sa se intample, ceva de bine, sau ceva de rau?
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria