Un basm ce n-ar trebui citit copiilor [Scufita Rosie] [parodie naruto]

[StarRalu]

Mi-as fi dorit sa postez mai devreme, dar, na, a intervenit dificultatea tehnica... Deci, unde ramasesem?

Dincolo de lumea noastra si de lumea povestilor, Scufita Rosie se invartea de colo-colo prin lumea mortilor. Era destul de suparata, avand in vedere doar cartea telefonica "Pagini Sangerii" (fara telefon, desigur) si leul inca lesinat, speriat fiind de Moartea cu Coasa. Deodata, in fata lui apare o alta dara de ceata, mai alba, cu o oarecare expresie faciala.
-Pot sa te ajut? intreaba aceasta cu o voce urmata de un ecou prelung.
-Cum sa-ti spun eu... AI VREUN TELEFON?
-Calmeaza-te, roscatule! Nu trebuie sa tipi! De fapt, ma surprinde faptul ca cei ce ajung aici nu sunt pe deplin impacati cu moartea!
-Ma rog... Ai vreun telefon, totusi?
-Pai, da... Uite, e...
Fetita ii smulge telefonul din mana.
-He he he... Cand te voi gasi, Andersen, te voi bate de...
-Stai asa! Il cauti pe Hans Christian Andersen?
-Da. Si?
-Nu ai auzit ca basmele sunt nemuritoare?
-Nu! Crezi ca am citit vreodata unul?
-Pai...ehm... Sunt nemuritoare si... ma tem ca Andersen este si el nemuritor...
-CUM?!?!? CE NAI--
-Pacaleala de 1 aprilie!!!
-Dar e 30 ianuarie (adica data in care a fost scris fic-ul)!
-N-am si eu dreptul sa glumesc dupa ce mor?
Intre timp, leul cel roz ca o bomboana se desteapta si, desi se clatina, intreaba:
-Unde s-a dus ciudatul cu coasa si... F-Fantoma! Nu-mi vine sa cred! Paranormalul exista!
-Alo! il aduce la realitate sau, mai bine zis, la Lumea Mortilor, Scufita. Esti intr-o lume de morti! Aici nu se mai considera paranormal!
-Ce pacat... Voiam sa fiu si eu faimos... Oricum, te-ai apucat de citit romane, Scufita?
-Nu, dar cartea asta ne va aduce la destinatie...
-URAAA! Stai asa, am uitat ceva... FANTOMA!!!
Leul sta sa lenine, insa rosioara introduce repede numarul de telefon al lui Andersen si ajung amandoi in fata lui.

In jurul personajelor se aflau zeci de carti imbracate in coperti de piele rosie, toate scrise sau adaptate de insusi Hans Christian Andersen. Acesta sau, mai bine zis, fantoma lui, statea la un birou mare si studia o carte imensa.
-Hm... Se pare ca mi-a sosit comanda, spune el pe un ton bland.
Leul, simtind o atmosfera mai placuta, se trezeste si face o plecaciune, el admirandu-i darul de a iubi cartile. In schimb, fetita se duce la scriitor, ii pune cosul pe masa si spune:
-Comanda! Sper sa te satisfaca pentru ca nu avem cum sa iti dam banii inapoi!
-Arata bine! N-am mai vazut o pizza asa de...ehm...apoasa...
-Ma scuzati, ii strerupe leul. Pot imprumuta o carte din biblioteca voastra?
-Desigur! Nu te sfii!
Leul gaseste o carte in care era gravata o steluta cu 10 colturi. Din ea iese o lumina orbitoare care il invaluie. O clipa mai tarziu, acesta redevine iapa roz a printului (Naruto...).
-Nu pot sa cred! ii scapa lui Andersen.
-Stiu, am uitat sa fur ochelarii de soare ai bunicii, spune fetita iritata.
-Nu asta! SUNT ALERGIC LA CAI! Hapciu! Hapciu! Plec...Hapciu...ati!
-Ei, eu mi-am terminat treaba aici! Nu ne mai vedem! Pa! ii face cu mana Scufita cand se indreapta spre...iesirea inexistenta.
Insa vine randul calului sa o aduca pe rosioara la realitate.
-Stai... Locul asta nu are usa...sau fereastra...sau alt curcubeu de carton... CUM IESIM DE AICI?!?!?
-Pai...ehm...Stiu!
-Ce facem?
-Simplu...Telefonul asta ne duce la oricine sunam. Deci, daca il sunam pe Marele Porc, ajungem in casa lui.
-Cred ca ai dreptate... Dar am indoieli ca va merge si pentru alta lume...
Fetita se uita iarasi in "Pagini Sangerii" si formeaza numarul Marelui Porc.

Cei doi se teleporteaza iar, doar ca acum ajung in fata unui porc alb, insa mare cat toate zilele. El era inconjurat de ceata... aceeasi ceata ca la inceput. Asta insemna un singur lucru...
-Imi pare rau pentru tine, ii spune iapa cea roz roscovanului.
-Pentru ce, ma rog?
-Pai...na...ti-a murit tatal...
-Serios?!?
Urmeaza un moment de tacere deplina.
-SUPER! striga Scufita Rosie.
-SUPER?!? este reactia atat a calului, cat si a porcului care s-a hotarat sa zica si el ceva.
-Nu mai trebuie sa mai livrez nimic, iar camera lu' tata va fi a mea! Ce sa fac mai intai?!? He he he... STIU! O sa ii fac farse la telefon magului acela dement cu celularul din camera! Ce sa ii zic? O, da! "Alo! Aici S.C.Destin.S.R.L. Vi s-a interzis oficial sa mai fiti un destept al destinului! Acum va trebui sa fiti EMO sau rocker sau hippy sau... Ma rog! Numai obsedat de destin, nu! La revedere!". Sunt rau, stiu!
-Iti dai seama ca asta nu va fi tot? intreaba tatal. Va trebui sa ai tu grija de fratii tai mai mari, plus ca Tsunade te va bate mai tare la cap!
-Hopa..............
Prin fata ochilor ii trec imagini precum bunica Tsunade strigand in urechea sa:
-Scoala, lenesule! Pasta nu se pune singura pe periuta mea editie limitata "Naruto-Echipa 7".

Dupa un minut, Scufita isi da seama ca nu era in Lumea Mortilor. Nu era nici macar afara din casa. Era... pe jos in casuta de caramida.
-Unde-mi sunt pastilele de gat? se aude vocea ragusita a bunicii. Ma doare, acum ca am strigat atata.
Ati ghicit! Totul a fost doar un vis. Leul, Moartea cu Coasa, Andersen,... Numai bunica Tsunade este reala si mai nervoasa ca niciodata.
Fetita se ridica, scoate dintr-un sertar niste pastilute albastre si se duce sa o multumeasca pe draga lui bunica.
-Ce ti-a luat atata? Mie mi-a luat mai putin sa imbatranesc decat ti-a luat tie sa scoti amaratele astea de pastile din sertar!
Mai incolo, pe la pranz...
-Ai terminat de pus masa? Incaruntesc asteptandu-te!
Mai spre dupa-amiaza:
-Scufita! Vreau niste masaj la talpi! Pronto!
Seara, inainte de culcare:
-Scufita! Stinge-mi lumina! Si nu uita sa aprinzi luminita de langa pat! Stii ca mi-e frica de intuneric!
Ei, unele lucruri nu se schimba niciodata!

Si-am incalecat pe-o sa (dar nu a Sakurei)
Si v-am spus povestea-asa!

Pe curand!