Floarea rosie [+18]

[Zuzy Is Angell]

este un fic scris de o colega de-a mea :X:X: sper sa va placa

Capitolul 1
Eram captiva in interiorul mintii mele. Undeva, cineva tipa. Era apa peste tot, vroiam sa fug dar nu ma puteam misca, puteam doar tip ingrozita. Gandurile mi se proiectau in cap cu forta unor bulgari distrugatori, palmele mele pipaiau zadarnic peretii goi cautand o salvare, corpul meu se rasucea in toate partile, cautand...cautand...ceva ce stiam sigur ca e acolo..undeva...Camera se umplea de apa si stiam ca in orice clipa poate fi prea tarziu...
Ochii mi s-au deschis brusc intr-un intuneric absolut. Am sarit speriata in capul oaselor, gata sa tip din nou. In cateva clipe, am inteles. Fusese un cosmar. Deja ma obisnuisem cu ele. Dar paruse foarte real, senzatiile lui de foc coplesindu-ma cu totul. Iar salvarea paruse undeva aproape, ca si cum o puteam gasi doar sesizand ceva, ceva evident...
M-am scuturat de amintirea apei si a fricii recente, m-am dat jos din pat si am bajbait in intuneric pana la baie. Am aprins lumina si m-am privit in oglinda. De partea cealalta ma privi inapoi un chip foarte palid, cu ochi caprui adanci si speriati si par blond in cascade dezordonate in jurul umerilor. Am oftat si m-am lasat sa alunec pe langa perete pana jos, punandu-mi bratele i jurul genunchilor.
Eram o persoana care dormea foarte profund si avea vise colorate, dar in ultima vreme ma trezeam in toiul noptii, cateodata tipand, alteori gafaind de parca alergasem kilometri intregi. Uneori erau cosmaruri, ca in seara asta, alteori doar...vise. erau atat de reale, incat cateodat ma uitam pe mine insami, ma lasam in urma undeva departe, prinsa ca intr-o capcana. Si niciodata, absolut niciodata, nu stiam ca visam.
Nu eram stresata. Mergeam la un liceu obisnuit in Chicago, cursuri normale, prieteni normali...cei mai minunati parinti din lume. Aveam o viata fericita. Niciodata nu dadusem prea mare importanta visurilor. Dar acestea ma ingrozeau. Aveam un presentiment sumbru, ca fiecare vis era o situatie in care inevitabil viata ma va pune, careia va trebui sa-i fac fata. Ca si cum ceva s-ar pregati special pentru mine.
"OK Emma, asta e deja prea mult.", mi-am zis in gandul meu.
M-am ridicat si am iesit din baie. Ceasul din camera mea arata 6:00. Eram sigura ca nu mai aveam cum sa adorm la loc. Am aprins lumina de pe hol si am coborat scarile spre sufragerie. Ceva bazaia in capul meu> Am incercat sa nu-i dau atentie, dar cuvintele unei premonitii rasunara in mintea mea. De fapt, era doar unul:"Curand".





Capitolul 2
Ochii mi-au alunecat pe ceasul roz al lui Susan. Mai erau 10 minute pana incepeau orele. Parcarea scolii se umpluse deja de grupuri care discutau despre meciul de aseara. Nu-mi placuse niciodata fotbalul, asa ca preferam sa stau intr-un colt cu una dintre prietenele mele pana cand toti ceilalti o lasau mai moale cu discursurile de incurajare. Cui ii pasa ca echipa noastra pierduse? O sa mai fie si alte meciuri, la fel de plictisitoare.
Soarele se rostogolea in parul negru al lui Susan, dandu-i nuante roscate si lumanindu-i pistruii de pe fata vesela. Tocmai imi povestea cum mersese intalnirea ei de aseara cu Mike Corner. Era o fata draguta, dar uneori baietii se spoeriau de ea, iar faptul ca unii dintre cei mai populari tip din scoala o invitase in oras era un permanent subiect de barfa.
Totusi, eram binedispusa. Nu mai avusesem vise de o saptamana deja. Dormeam bine, la fel ca inainte, deci incepeam sa cred ca fusese doar o chestie obisnuita. Cand ai 15 ani e greu sa previi unele lucruri.
-Cred ca ar trebui sa mergem, i-am zis eu lui Susan. Mai erau 5 minute.
-Sigur, incuviinta aceasta, putin dezamagita. Apoi arunca o privire pe orarul ei. O, de fapt cred ca eu nu vin. Am literatura si ma plictisesc ingrozitor. Ramai?
-Nu, eu ma duc, am raspuns. Aveam spaniola si ramasesem putin in urma
-Bine, atunci. Ma duc sa o caut pe Jessica. Sigur nu vine la economie. Imi facu cu ochiul. Ne mai vedem!
Exact in clipa aceea a sunat clopotelul. M-am ridicat incet, mi-am pus geanta pe un umar si am intrat in scoala, fara prea mult chef insa. Insa in timp ce traversam holul am avut un presentiment. Ceva ma sacaia. M-am oprit si am incercat sa-mi alung din minte senzatia de neliniste. Si apoi, dintr-o data...

"Fugeam printr-o padure foarte intunecata, dar cumva puteam vedea totul, pana la cea mai mica crenguta. Ceva ma urmarea. Foarte, foarte rau, si vroia sange, vroia sa scape de mine. Ii stateam in cale. Eram un ghimpe in coasta ei. Ea ii trimisese. Alergam mai repede, mai repede, pana cand... ceva ca o gheara ma prinse de...aripa?
Aveam senzatia unei aripi. Totul era foarte confuz, parea ca nu alergam....zburam?
,,N-a fost suficient de repede'' mi-am zis, in timp ce acel ceva punea stapanire pe mine."

In clipa urmatoare ma holbam la un perete gol, derutata de ceea ce tocmai vazusem. Ceasul arata 8:15. Am clipit socata, apoi m-am grabit catre ora de spaniola.




pentru mai multe detalii vizualiza-ti :
http://macsimania.myfreeforum.ro/t4-floarea-rosie

[Zuzy Is Angell]

scuze de intarziere, dar am uitat sa-l copii dupa forum :D

Capitolul 3
A fost un dezastru la spaniola. Bineinteles ca profa m-a certat pentru ca am intarziat, apoi a inceput sa predea, dar nu-mi statea mintea la regula pentru formarea viitorului pe care ne-o explica. Aveam altele pe cap.
In primul rand, DE CE vazusem chestia aia? Era ceva ce mi se va intampla in curand? Eram un medium, sau asa ceva? Ce eram de fapt?
SUA era tara mea natala, dar parintii mei erau romani. Plecasera din Romania de cand erau tineri, iar acum faceau totul in felul american. Isi uitasera radacinile in favoarea noii vieti. Nu vazusem niciodata poze cu o familie pe care sa o fi lasat in urma, sau amintiri despre vechile lor case. Parca aparusera de nicaieri, dar asta nu ma deranjase niciodata. Romania era doar e tarisoara de pe alt continent, cu care nu aveam nimic in comun. Niciodata nu-mi pasase.
Acum imi pasa. Ce fel de ciudati erau parintii mei?
Isi schimbasera pana si numele. Eu ma numeam Sarah Emma Stryder, Emma fiind al doilea nume, mai scurt si mai putin enervant, pe care il folosea aproape toata lumea. Dar Stryder nu era un nume romanesc. De ce il folosise tata? Oare vroia sa se ascunda? Pentru ca oamenii fac de obicei chestia asta atunci cand nu vor sa fie gasiti, nu?
"Las-o balta", mi-am zis mie insami. "Poate ca problema nu e la ei. Poate ca esti tu o ciudata care vede lucruri ce nu sunt acolo." Nu era un gand prea incurajator.
Restul orelor pana la pranz au trecut ca prin ceata. Nu eram atenta la nimic. Cand am intrat in sala de mese am vazut-o pe Susan facandu-mi cu mana de la o masa. Era impreuna cu grupul nostru obisnuit. De langa ea, Kevin ranjea la mine, avand o privire care sugera ca nu avea sa ma lase sa manac linistita. De cand il refuzasem acum o saptamana devenise de nesuportat, dar inca spunea ca nu il deranjase.
Aveam o stare ciudata. Nu aveam chef sa stau cu prietenii mei si sa iau parte la o conversatie obisnuita. Nu prea ma simteam normala in clipa de fata. Nici de scoala nu aveam chef, asa ca m-am intors cu spatele si am iesit din cantina cu pasi mari si cu o multime de priviri atintite asupra mea.
Fara sa-mi dau timp sa ma gandesc m-am intreptat glont spre masina. In clipa in care porneam motorul le-am vazut le Susan si Jessica iesind din scoala si uitandu-se drept la masina mea. Aveau expresii identice de surpriza pe fata.
Atunci m-am simtit vinovata. Ce era cu mine? De ce fugeam de prietenii mei? Nu mai facusem asta nciodata. Iubeam sa-mi fac prieteni, sa fiu acolo unde era mereu multa lume si mai ales, vorbeam non stop. De ce voiam dintr-o data sa stau singura?
Parca ceva ma chema acasa. Nu acasa in special, ci in camera mea. Incetasem sa ma mai mir de presimtirile astea, pentru ca apareau mereu. De cele mai multe ori nu tineam cont de ele, dar acum era o exceptie.
Am oprit instinciv in fata casei mele. Nici nu observasem ca am ajuns. M-am dat jos si am inchis portiera cu miscari mecanice, apoi am descuiat si am urcat la mine in camere. Imi era foarte somn. Exista un motiv pentru care nu trebuia sa dorm, dar acum nu mi-l puteam aminti. M-am trantit pe pat si am inchis ochii.

"Era o camera ciudata, foarte intunecata, cu o fereastra mare spre Est, acoperita de o perdea de stofa grea, rosie. Peretii si podeaua erau constuiti din caramaizi gri, ca in castelele medievale. Aveam sentimentul ca ceea ce vedeam era foarte important. Stateam cu fata spre fereastra, uitandu-ma la doua profiluri albe precum creta pe fundalul rosu. Lumina lumanarilor arunca umbre ciudate pe fetele lor.
-Asadar lucrul e sigur. Va aparea curand, zise femeia. Avea parul blond, atat de deschis la culoare ca parea aproape alb, cu un apect prafos, precum creta. parea sa aiba vreo patruzeci de ani si era imbracat bogat, intr-o rochie lunga rosie, garnisita cu dantela neagra. Purta o pelerina tot rosie, cu gulerul ridicat. sSmteam ca o cunosc de o viata, desi nu o vazusem niciodata.
-Da, stapana, raspunse barbatul. nu-i puteam vedea fata, dar eram sigura ca era mai batran ca era, cu parul grizonat, slab si putin adus de spate. trebuie sa ne astemptam deja la cateva vizite.
-Ei nu pot sa o caontacteze inca. Si apoi, profetia a fost interpretata gresit si alta data. Avea o voce dura ca stanca, aspra si sigura.
-E timpul. Sunt sigur. Trebuie sa ai grija, nimeni nu poate fi de incredere acum. Nu stim care sunt aliatii ei si ce planuiesc.
-Nu au nici o sansa! sasai ea, ochii rautaciosi ingustandu-se ca la reptile. Ea e doar un vierme in salata. Nu o sa dureze nici macar o luna!
-Mi-e teama ca n-aveti drapteptate. Profetul era unul dintre cei mai buni. Marele Razboi o sa dureze un an incheiat, zise el calm.
Femeia isi recapata expresia de gheata. Acum ca ma uitam mai bine la ea, parea mai batrana. Avea mici incretituri pe fata inca frumoasa, dar pe care se citea o rautate de neimaginat. Am simtit ceva inauntrul meu, ceva ce astepta sa se trezeasca. Am simtit ura fata de persoana de langa mine, si instinctiv am stiut ca este ea cea care il omorase si pe celalalt care ma chemase.
-O ultima intrebare si te poti retrage, zise ea, cu ochii aruncand fulgere. te-ai ingrijit personal de acea chestiune, nu?
-Bineinteles, stapana. Rebelul nu mai e. a incercat sa o cheme, dar nu a putut.
Femeia paru satisfacuta. Isi intinse mana cu aceeasi expresie rece. O un da de bucurie traversa fata barbatului, care isi dezveli coltii, infigandu-i in bratul ei. Nici macar nu se clinti. Apoi, se indrepta de spate, facu o reventa profunda, si iesi pe fereastra, sub forma unui liliac."