Uita de tot si aventureaza-te cu mine

[Zăpă]

Va multumesc tuturor de comentarii si va mai astept>:D<. Morphinel Life, la faza cu "norii" nu am fost atenta, nu am facut`o intentionat:)).
Lectura placuta!


Capitolul IV


Corpul imi tremura groaznic, iar lacrimile imi erau siroarie pe obraji. Stam intr-un colt, ferita de ceilalti. Priveam infricosata corpul ce se afla la cativa metri de mine; parea neinsufletit. Corpul imi dardaia continuu, ramasesem fara pic de vlaga si ma simteam atat de pierduta. In mintea mea inca era intiparita intamplarea ce-mi putea schimba viata...

Flashback

- Lasa-ma in pace!
Insa el nu da semne ca ar vrea sa-mi dea pace; continua sa ma chinuie. Incercam din rasputeri sa scap, insa puterile m-au tradat si nu mai aveam sansa de scapare. Mi se taiase respiratia in momentul in care buzele sale au facut contact cu ale mele. Erau reci, dar moi si asta imi da un sentiment de buna-dispozitie, facandu-ma sa uit in totalitate in ce primejdie ma aflam. Insa mi-am revenit destul de repede si am continuat sa ma zbat; era o lupta pe viata si pe moarte pentru mine, cand pentru el era decat un joc afurisit. Incercam sa tip, sa scot un strigat, cat de micut, insa eram ca si paralizata. Ochii imi inselau mintea, facandu-ma sa ma simt si mai pierduta.
Se apropia si mai mult se mine. A inceput sa ma sarute cu o brutalitate deosebita, incat am dat frau liber sentimentelor ce le stransesem si am inceput sa plang. Am inceput sa ma tarasc, incercand sa scap din bratele sale miselesti. Mi-am infipt mainile in pamant si am inceput sa ma tarasc cu toata puterea pe care o aveam. M-a prins de picior si a incercat sa ma atraga mai aproape de el, insa, spre multumirea mea a lesinat. M-am tarat departe de el si mi-am tras sufeltul. Eram epuizata.

End of flashback

Aveam capul sprijinit de peretele din spatele meu, iar mainile imi erau infasurate in jurul genunchilor. Tremuram necontrolat si respiram din ce in ce mai greu. Eram totusi fericita; scapasem de ce era mai rau, dar oare cum voi scapa de aici? Eram bantuita de fel si fel de ganduri. Deodata m-am simtit invaluita de o lumina alba; mi-am indreptat capul catre cer si am ramas orbita de stralucirea aurorei. Ma simteam in siguranta, protejata de cele mai rele lucruri. O cale poleita cu aur mi se deschidea in fata ochilor intunecosi, facand ca intunericul ce ma inconjura sa dispara. O stea mirific colorata mi-a aparut in fata, dandu-mi un sentiment fantastic si o dorinta de singuratate m-a curpins. Se apropia de mine; incerca sa-mi transmita ceva, ceva dumnezeiesc si linistitor, o chemare, o chemare ce ma putea scapa din chinurile pe care le suportam, insa nu am putut intelege nimic si am inceput incetul cu incetul sa uit de asta. Un sunet neasemuit se auzi, eliberandu-ma din lumea cruda in care ma aflam si facandu-mi cale libera catre lumea imaginatiei. Am intins mana in semn de daruire si am incercat sa ating steaua, insa, facand contact cu degetele mele, totul a disparut, pierzandu-se fiecare urma de sclipire si lumina in nimicul in care ma aflam.
Am inceput sa scormon bezna ce ma incojura, strecurand prin dintri un "psst!" care nu chema pe nimeni. Cine sa mai apara? Era o lume straina imprejur, nesfarsita petala neagra; am aterizat pe un urias trandafir negru si lipsit de viata. Ma simteam biciuita de vantul napraznic ce aparuse in decor. Picaturi reci si mari isi facu cunoscuta prezenta pe trupul meu fragil, tremurul necontrolat accentuandu-se din ce in ce mai mult. Am inceput sa murmur ceva cu patima si durere, ca si cum as fi povestit drama ce o traiam. Ochii imi erau pierduti in azurul adanc al stelelor argintii de pe bolta ceresca. Privirea-mi amortita mi se indreapta catre ceasul de la mana.
Era ora unu si douazeci si doua de minute.
O noapte pierduta... puteam sa risc sa nu mai vad zorii diminetii.
O mireasma puternica si dulce se ivi deodata, imbatandu-ma ca un vin parfumat. M-am adancit in simtirile sale calde si usoare, ce ma indemnau sa ma las prada viselor. Vuietul vantului inca persista; parea ca o furtuna inmiresmatica ce imi legana sufletul spre amutire. O durere nebuna mi-a napadit sufletul atunci cand am realizat ca eram pierduta. Un sentiment groaznic incepu sa-mi pipaie inima, cercetandu-mi fiecare coltisor pana cand a descoperit adevarul.
Mi-am varat apoi mana in adancurile negre ale buzunarului, pana cand am gasit ceea ce voiam, o tigara. O fixez cu privirea timp de cateva secunde, dupa care, neasteptat am fost indemnata sa o azvarl departe de mine. Ii cercetam cu atentie fiecare amanunt ce parea nefolositor inainte, insa, dupa ce am realizat cat de toanta am fost in tot acest timp, mi-am dus un deget la tampla si am inceput sa rad zgomotos. Rasetele mele oarecum stranii rasunau de zor imprejurul meu, impletindu-se magnific cu sunetul voios al vantului si cantatul infricosator al pasarilor de noapte. Am privit apoi adanc astrul ceresc, delectandu-ma cu punctuletele viu colorate si luna argintie, ce se indrepta incetul cu incetul catre asfintit, parasindu-ma.
Am oftat adanc si neinsemnat. M-am incruntat involuntar, niste riduri lungi si groase facandu-si loc pe fruntea mea albicioasa. Mi-am sprijinit mainile pe pamantul rece si intr-o pornire izbutita am reusit sa-mi misc corpul, astfel incat sa ajung in genunchi. Mi-am facut avant si am incercat din nou sa ma ridic, insa nu am izbutit, prabusindu-ma din nou pe pamanutul rece. Am inghitit in sec, am respirat adanc si am incercat din nou. Mi-am sprijint mainile de ganunchi si, cu o viteza destul de mica am reusit sa stau in picioare. Eram leganata de vant, colaborand la asta si ameteala ce persista neincetat. Mi-am indreptat apoi privirea incetosata catre trupul ce parea neinsufletit din fata mea. Farmecul languros al buzelor sale, inca ma facea sa le simt dulceata si ma indeparta de gandurile mele, facandu-ma sa cred in adancimea cugetarii mintii sale. Parul des si lucitor avea mici reflecte aurii. Fata alba parea atat de fina si neatinsa, iar ochii aceia mari si patrunzatori ma duceau cu gandul undeva departe de acesta lume, spre meleaguri nemaintalnite si vesnic inflorite. Dar, oare chiar merita toate astea? Cu siguranta, nu.
Imi distrug sirul gandurilor si ma axez pe ceea ce se va intampla. Mi-am continuat drumul cu pasi mici si greu facuti, incercand sa ignor trupurile amortite ce acopereau pamantul. Un moment de dezechilibru a urmat, astfel incat m-am impiedicat, facand contact nedorit cu cimentul ce intampina holul. M-am ridicat instantaneu si am inceput a alerga pe holul lung ce pare fara capat. Sunetele pasilor rasunau necontenit, perturband linistea amortita.
Ajung intr-un sfarsit afara, iar o lumina densa si ametitoare m-a intampinat. Am facut cativa pasi si am privit lung in fata. O fericire derilanta puse stapanire pe mine, insa, am privit mai cu atentie strada si deodata m-am intristat. Habar nu am unde eram si cum voi ajunge acasa. Sper sa gasesc o cale ce ma va ajuta sa pun capat celor intamplate aici.

cam asta a fost... astept comentarii/critici orice, si multe. tin sa spun ca nu am controlat capitolul, deci cred ca am greseli de tastare :|. sper ca v-a placut cat de cat... va mai astept...>:D<

[BloodyInnocence]

intr-adevar ai mai evoluat, dar puteai sa descri mai mult despre suferinta fetei, despre cum se simtea ea. tu ai facut-o sa intre singura intr-o transa in care e fascinata de acea stea si o descrie pana la epuizare. Apropo aici ai o greseala intai vorbesti de aurora si apoi o dai in stele. inteleg ca ea isi inchipuie toate aceste lucruri dar mi se pare putin ciudat modul in care treci asa de repede de la aurora - care e absolut superba, mult mai superba decat steaua si nu spui mai nimic despre ea - la stea care pt un motiv anume prezinta mult mai mult interes pt fata decat aurora. Ai putea sa spui de ce, sa adaugi o semnificatie. Bine, ca asta e parerea mea pur personala, deci nu trebuie neaparat sa iei aceste randuri ca pe ceva concret.
Un singur lucru am de adaugat si anume mai citeste macar o data capitolul inainte sa il postezi pt ca ai locuri unde ai greseli de exprimare nu de tastare, iar greselile acestea nu se trec asa de usor cu vederea.
Astept next-ul.

[Ich.]

o evolutie e sigura, vizibila.
Ai o greseala, sesizabila chiar si pentru mine " decat' e doar la negatie. Unde ai folosit tu "decat" era doar.
ai imbogatit vocabularul, ceea ce e chair frumos desi unii termeni nu se prea potrivesc...cum ar fi 'mirific" pentru cineva foarte verde( a se citii drogat si baut), din cate ai spus tu, e un cuvant mult prea complicat.
E ceva ce nu am inteles pe parcursul textului, avea halucinatiii? Pentru ca nu am inteles cum dint-un club ajunge sub o bolta cereasca imensa si pe un pamant tare si rece.
Si inca ceva dubios...
Era sub el, el o saruta cu brutalitate, ea a inceput sa planga, tebuia sa descrii inca ceva...daca el a ezitat si a eliberat-o ca ea sa se poata tari sau ea l-a lovit ca sa il dea in laturi de langa ea ca ea sa se poata tari, altfel nu are cum, poate doar daca-l trage dupa desi cam greu la cum ar trebui sa fie dupa mule weeduri sau multa iarba + alcool.
Altfel a fot o lucrare buna.
Incearca sa lasi mai des sentimentele sa zboare. Pune-te in locul personajului si incearca sa simti personajul dupa sa-l gandesti.
In rest, bafta.

[Teki]

Rezervat. Vin cu un edit 8->.

Prea scurt ._. lalalalalalalalalalalalala
______________________
AÅŸa deci, vine ÅŸi edit-ul meu cu diacritice :>.
Mai întâi, ţin să te anunţ că eu nu am să te critic, că eu nu ştiu să critic :)) şi probabil am să aberez puţintel, dar nu contează eu acum îţi comentez capitolul.
Măi, mie una mi-a plăcut cum ai descris tu acolo sentimentele fetei şi mie chiar mi-a părut rău de ea. Şi cum au spus şi dânsele de mai sus se vede o îmbunătăţire. Cuvinte noi, cuvinte noi : > chiar mi-a plăcut cum le-ai pus tu pe toate acolo. Greşeli de tastare/ gramatică nu am văzut, poate or fi da eu nu am văzut. Cam atât. Nu mai am nimic de zis şi ăi'lalţi ţi-au zis posibilele greşeli. Oircum mie mi-a plăcut steaua aia.

Baftă şi inspiraţie ! îţi urează al tău fan nr.unu, oficial de ier îs.

[Elena.]

Pentru inceput sunt de acord cu Ich. . Ai avut o descriere minunta. Mi-a placut la nebunie, fost foarte frumoasa, si vreau sa spun ca in acest fic al tau se vede mult mai bine ce mult ai evoluat. Inca o data felicitari pentru descriere si pentru munca ta. Naratiune ai avut si a fost buna. Dialogul, da ce pot spune despre el, m-am obisnuit sa nu ai dialog in capitol, stiu ca e bine sa ai o gramada de descriere dar sa sti ca si dialogul are rostul lui intr-un fic, respectiv capitol. Actiunea nu afost grabita si fata de ficul cu Naruto pot sa spun ca te-ai indreptat. Per total a fost bine si tine-o tot asa. App. incerc sa te ajung si deabea astept sa o fac.

Zbye,
a trecut p'aci nebuna de Elena

[Erina Ozaki]

Mia imi fac aparitia pe aici. Imi cer scz uitasem sati las comm.
In acest capitol imi place totusi cum ai descris. Mia trasmis sentimente si niste idei pe akolo. Actiunea de data asta decurge lent, ceea ce ala altii nu se prea intampla. Nu este fugarita de gaste :)). Naratiunea se impleteste armonios cu actiunea. Insa lipseste dialogul cu desavarsire. Unde a plecat? In vacantsa. Este inexistent. Cateva replici gandite, kiar si putine, dar bine gandite nar fi stricat ca sa echilibrezi balanta. Era totul okz dak aveai si ceva dialog. Sper ca in urmatorul sa fie si ceva dialog k de nu...nu se spune.. Nextu si bafta :* :*

[Zăpă]

Heya, people>:D<.
Va mersi de comentarii si va mai astept>:D<. Cat despre dialog, o sa incerc sa`l strecor, dar pur si simplu nu imi place sa il folosesc.
Lectura placuta!


Capitolul V


Tremuram.
Imi era asa de frica, incat fericirea ce pana acum imi umpluse sufletul acum cateva minute, incepuse sa se scurga cu fiecare gand netrevnic. Eram adanc tulburata in gandurile mele, incat am pierdut notiunea timpului.
Era ora doua si treizeci de minute.
Priveam trotuarul crapat si dungile lungi si negre ale masinilor ce ramasesera intiparite pe sosea. Vantul batea cu putere, plimbandu-mi pletele negricioase odata cu el, magaindu-le usor. Chipul meu era brazdat de adierea rece, insa blanda a vantului. Ochii lacrimau de frig si teama, insa, personalitatea mea nu ma lasa nici in cele mai negre momente sa dau frau liber sentimentelor si sa ma eliberez. As fi vrut sa tip, sa strig spre noi taramuri mai indepartate, sa fiu ajutata, insa m-am blocat si am inceput sa imi dau seama ca eram fara speranta.Mi-am trecut mana prin par si am inspirat adanc, trebuia sa fac ceva.
Mi-am luat inima-n dinti, si cu miscari rapide si purtate de intuitie, mi-am ales drumul pe care voiam sa merg. Alergam buimaca pe strazile intortocheate si slab luminate. Priveam speriata in stanga si in dreapta, in incercarea mea disperata de a da macar de o schioapa de om, care mi-ar putea sa indicii.
Alergam si iar alergam, insa nimic nu ma consucea spre drumul catre casa. Incepeam sa ma simt din ce in ce mai pierduta. Simteam cum sangele imi circula cu repeziciune in vene, iar bataile inimii erau neregulate, batand cu repeziciunii. Incepeam sa le aud ecoul straniu, ca niste tobe, sunetul tobelor ce ma duceau cu gandul la ceva rau. M-am oprit instantaneu si am cazut pe trotuarul rece si umed. Am privit lung in fata. Nu era nimic, din nou acea bezna se deschise in fata mea, inundandu-mi privirea, facand-o si mai incetosata decat era.
Eram atat de speriata si ma simteam atat de pierduta, incat nici lacrimile nu mai faceau fata emotiilor puternici ce imi impanzeau sufletul. Am marit pasul si viteza; ceva ma indemna sa ma grabesc, sa jung mai repede... dar oare unde voi ajunge? Deodata m-am oprit si am cazut pe trotuarul rece. Privesc ametita in jur. Pamantul parca se clatina cu mine, invitandu-ma sa dansez cu el, iar apoi sa ma las in bratele ametelii. O durere nebuna puse stapanire pe capul meu. Fel si fel de ganduri au inceput sa imi batuie mintea. Ma temeam pentru viata mea. Nu voiam sa mor!
Am incercat sa scot un sunet, cat de mic, insa nu am reusit. As fi vrut sa fac ceva, ceva ma facea sa inteleg ca inca treiesc, insa nu reauseam. Mainile si picioarele imi erau amortite, eram ceva mai mult decat o papusa. Mereu am fost asa. Niciodata nu am putut gandi singura, dar acum era momentul sa fac asta. Trebuia sa iau o decizie: ori merg mai departe si uit de tot, ori raman aici, incercand sa fiu gasita de cineva.
Am incercat sa ma ridic, insa bataia vantului a contribuit la ameteala mea si un moment de dezechilibru a urmat, facandu-ma din nou sa ajung pe trotuar. Am scos un oftat adanc si am privit imensa bolta cereasca si micile sclipiri. Am ramas fermecata de aceasta forma a Universului. Priveam luna ca pe ceva dumnezeiesc si plin de minunatii, ca pe ceva fantastic. Stralucirea acea magica ma fura departe de realitate, spre alte taramuri, spre alte lumi neexplorate. Am intins mana si am incercat sa cuprind luna in mana mea. As fi vrut sa fie a mea! Insa, picaturile reci si mari de ploaie m-au trezit din visare si m-am panicat intr-o pornire neputincioasa. Din nou am avut vedenii, mintea mea bolnava chiar nu se putea abtine si sa ma lase sa-mi traiesc viata. Oare cand nu voi mai trai din magia acestei lumi si visele ei si voi putea sa-mi croiesc singura calea?
Vantul se intetea si picaturile ce pana acum cateva minute deabia daca imi umezeau piela, acum au devenit dure, ploaia curgand din ceruri cu putere. Parca totul era impotriva mea. Lacrimile au inceput sa-mi curga siroaie pe obraji, insa numai eu stiam asta, caci ploaia ascundea cu desavarsire asta. M-am ridicat cu miscari greoaie. Am privit fata, incercand sa caut indicii referitoare la locul unde ma aflu. In zadar. Totul imi era strain.
Am inceput sa fac cativa pasi, mici, usori si muti. Ca si cum nu as fi vrut sa deranjez pe cineva, ma temeam ca as putea pati ceva. M-am clatinat de cateva ori, dar intr-un sfarsit am pus stapanire pe simturile mele si mi-am pastrat pozitia dreapta. Am inceput sa alerg pe acel drum intortocheat. Priveam des in urma mea, simteam ca sunt urmarita. Sentimentul disparea de cate priveam si nu era nimic, insa revenea cand imi continuam drumul.
Am tot alergat, incercand sa ignor durerea groaznica de picioare. Aveam un sentiment de bucurie, ce ma facea sa fiu mai puternica si sa am incredere in fortele proprii. Deodata m-am oprit. Mi-am intors privirea in toate partile si am realizat ceva: ma ratacisem. In fata mea nu era nimic, chiar nimic. Ma adancisem si mai mult in acel nimic de nepatruns.
O dunga alba se cobori din ceruri pe chipul meu, incalzindu-l usor. Apoi, dunga se mari. Am urmarit cu privirea dunga , pana am ajuns la locul de unde provenea. O spartura mica intre nori a facut ca dunga subtirica sa se mareasca, iar o raza lunguiata si luminoasca se pravali pe pamant. Cerul parea ca se destrama in bucatele din ce in ce mai mici. Apoi mii de sparturi aparu pe cer, luminandu-mi calea. Muntele de nori cenusii disparu, facand loc minunatului albastru al astrului ceresc. O minge mare cu nuante de culori pale se ivi la rasarit. Parea ca inunda pamantul cu acele culori, dand viata fiecarei fiinte cat de mici, iar natura parca inflorea sub minunata bolta cereasca. O inflorire fantastica a zilei, o inflorire a propiei mele vieti!
Mi-am intins mainile catre cer si am incercat sa prind soarele. Ma simteam atat de bine, atat de fericita. Pentru prima data in viata ma simteam libera. Aveam viata in propriile maini si numai eu puteam decide ce sa fac cu ea.
Imi indrept privirea in fata, iar o verdeata sublima ma intampina. Ma asez usor pe iarba, lasnd firicele de iarba sa-mi gadile simturile. O bucurie magnifica puse stapanire pe mine. Am inceput sa simt gustul fericirii, acel gust dulce si linistitor.
M-am intins pe iarba si am inceput sa imi imbat simturile cu miresmlele naturii. Era atat de bine!
Nu ma mai simteam singura. Parca acesta inflorire a zilei imi umplea toate golurile vietii, facandu-ma parca sa uit de toate greutatile pe care a trebuit sa le indur. Oare acesta este inceputul noii mele vieti?


Finish:))
Cam asta este... sper sa va placa, cat de cat... Astept comentarii>:D<
Ps: iar nu am pus dialog... promit ca in urmatorul va fi..
scuzati eventualele greseli de tastare. T_T''

[Erina Ozaki]

Tum tum tum...Am aterizat si sunt prima.
Off am scris degeaba :-w :-w . Mey eu nu vad dialog aici! Si nici macar o replica. Bine puteai pune putin monolog interior si se schimba povestea, devenea si mai interesanta, dar nu! Ai uitat! Firar!
Descrierea este foarte bine realizata in acest capitol, am putut resimti prin ce trece personajul si iam inteles starea sufleteasca si gandurile. Naratiunea este in armonie cu descrierea si actiunea. Bravo! :*.
Actiunea decurge lent si nu e fugarita de gaste :)). Dar data viitoare ai face bine sa bagi si niste dialog. Capish! Sau macar sa bagi monolog interior, sa mai ''piperezi'' putin continutul povestii. Greseli de tastare nu am bagat de seama daca sunt, oricum nu prea le iau in seama. Estetica este buna, insa putin repezita la inceput. Atat am avut de spus. Ast nextul si sper sa ai multa inspiratie. :-h :x

[BloodyInnocence]

Mai ai mult de mancat pana sa reusesti sa descrii sentimentele, dar esti pe drumul cel bun.
Sincer, pe mine nu ma deranjeaza faptul ca nu ai pic de dialog in acest capitol, nu stiu poate asa sunt eu, dar chiar nu ma deranjeaza, desi un monolog interior nu ar fi stricat, astfel am fi putut sa intram si mai mult in mintea personajului sa vedem ce gandeste ea in acele momente de totala dezorientare. dar momentan actiunea stagneaza, acest capitol desi este foarte bine creat imi lasa o impresie de plictiseala, le-ai dedicat prea mult spatiu acestor sentimente. Chiar ar fi fost mai interesant daca ai fi pus un monolog.
Astept next-ul!>:D<

[Summer]

Se vãd progrese .Fiecare capitol e din ce in ce mai bun . Oricum mi se pare destul de greu sa descrii sentimentele omului in profunzime , pentru cã adesea sunt complicate. Deci descrierea mi se pare destul de bunã.Monologul interior ar fi fost o ideea interesantã, poate incerci sã faci unul în urmatoarele capitole.
Cu dialogul- e o chestie ciudatã, sunt momente cand ai impresia cã el chiar nu işi are rostul in ceea ce povesteşti tu, dar nu ar strica puţin .

Si acum sã incep . In capitolul acesta ai avut ceva cu repetiţiile

“Incepeam sa le aud ecoul straniu, ca niste tobe, sunetul tobelor ce ma duceau cu gandul la ceva rau." -Mergea înlocuit cu lor "suntelul lor " şi incã ceva , dacã înlocuiesti cu lor pentru a evita repetiţia , propoziţia ar trebui sã sune cam aşa "sunetul lor ce mã ducea cu gândul...".

insa numai eu stiam asta, caci ploaia ascundea cu desavarsire asta. - în prima propoziţie puteai foarte bine sã nu pui "asta"si sa rãmânã decât în a doua..si ca sã fi si mai literar puteai folosi "acest lucru"

“O dunga alba se cobori din ceruri pe chipul meu, incalzindu-l usor. Apoi, dunga se mari. Am urmarit cu privirea dunga , pana am ajuns la locul de unde provenea. O spartura mica intre nori a facut ca dunga subtirica sa se mareasca, iar o raza lunguiata si luminoasca se pravali pe pamant” - De câte ori ai folosit cuvâtul "dungã" ? De 4 ori în acest fragment ... Puteai înlocui cu pronume , cã doar pentru asta s-au inventat.

Si am mai observat incã o grşeala :consucea-conducea
Cam atât .
Fii mai atentã cu repetiţiile.
Spor la scris...si hai cu nextu :*