22-10-2011, 09:50 PM
Asa.. In caz ca nu mai stiti cum arata personajele si va e lene sa dati pagina inapoi:
Akira Chiyo: http://i1117.photobucket.com/albums/k590.../51959.jpg
Isamu Kazuko: http://i1117.photobucket.com/albums/k590...561928.jpg
Hitomi Evans[cand avea 17 ani]: http://i1117.photobucket.com/albums/k590...1983-1.jpg
Capitolul 6- Vesti noi
Mi-am desprins pleoapele usor una de alta privind in jur. Ma aflam in aceeasi camera pe care acum puteam sa o privesc mai bine. Peretii erau portocalii oferind o caldura neobijnuita, dimensiunile camerei fiind gigantice. Langa pat sa afla o noptiera de culoarea mahonului, iar in fata un birou si un scaun de aceasi culoare, pe birou aflandu-se un laptop visiniu.
Revenindu-mi din starea de somnolenta mi-au venit in minte imaginile a ce s-a petrecut cu ceva timp in urma. M-am ridicat fulgerator in capul oaselor simtind cum patrea de jos a trupului meu este taiata de mii de cutite facandu-ma sa scancesc si sa ma ghemuiesc cu capul pe genunghii indoiti.
Ma simteam oribil si nu era doar durerea trupului cea care ma facea sa sufar ci faptul ca simteam ca sunt un nimeni. Parca am fost aruncat intr-un abis negru al carui sfarsit nu o sa-l gasesti vreodata sperand ca viata ta in acel negru se va termina si vei muri. Ce pacat ca abisul sufenitei mele nu se va incheia aici, ci tocmai am cazut in el cu totul.
Lacrimi amare au inceput sa curga din ochii caprui-deschis, brazdandu-mi obrajii si sfarsind pe suprafata materialului alb ce-mi acoperea goliciunea. Simteam ca nu mai pot, ca lumea ma omoara, respiratul aerului devenind o actiune ce parca ma ineca, in loc sa-mi ofere oxigen.
Usa camerei se deschise cu un scartait, sunetul facandu-ma sa tresar si sa-mi sterg ochii de micutele boabe sarate lasandu-i usor rosii, din cauza frecari.
Privirea mea, indreptata spre directia usii, trada cu siguranta sentimentul de ura pentru persoana ce intrase, dar tremurul usor al trupului meu arata si frica ce mi-o trezise vederea lui.
Roscatul parea foarte fericit de parca toata lumea ii apartinea si uitase ca in urma cu putin timp profitase efectiv de mine.
-Ma bucur ca esti treaz.
Zambetul larg nu-i disparuse de pe fata si nici de tonul vesel nu ducea lipsa.
Uitandu-se mai atent la mine ingrijorarea isi facu simtita prezenta pe chipul lui, iar tonul folosit in vorbire aratand-o pe fata:
-Shiro, ce e cu tine? Ai plans?!
‘Shiro’, din nou acea porecla oribila pe care acum o uram mai mult decat pe Ken, asa cum de fapt il uram si pe cel care o inventase, era din nou rostita de el. Chiar atat de mult ii placea sa ma chinuie?
Am vazut ca dorea sa se apropie de pat, dar nici ca puteam accepta sa o faca. Cu cat mai la distanta cu atat mai bine.
-Ramai unde esti!
Cel putin stiam cum sa-mi ascund teama din voce, caci chipul si tremurul meu oricum ma tradau.
Spre marea mea usurare nu a continuat sa se apropie, in schimb a vorbit:
-Ingeras, ce e cu tine? De ce nu ma lasi sa ma apropii?
Ce e cu mine? De ce nu-l las? Pe deasupra imi mai spune si ingeras? Mai are si tupeul si seninatatea sa intrebe. Ori e baut, ori e drogat ca sigur una este.
-Oare de ce nu te las? Si oare ce am patit? Tu esti ala care intreaba dupa ce ca ti-ai batut joc de mine in ultimul hal?!
Tremurul corpului meu devenise mult mai puternic, iar lacrimile isi facura din noua aparitia, eu neputand sa le opresc.
Incalcandu-mi vointa, Isamu s-a apropiat de pat, asezandu-se langa mine si cuprinzandu-ma in brate, eu ajungand cu capul in scobitura dintre capul si umarul sau drept.
-Nu mi-am batut joc de tine…
Pe naiba! Cine ar mai fi dorit sa-l asculte pe acest nemernic prefacut si fara scrupule? Am inceput sa-l imping deoarece nici sa-l stiu in aceeasi camera cu mine nu-mi facea placere, dar sa ma mai si tina in brate?
-Da-mi drumul odata!
L-am auzit cum a oftat lung eliberandu-ma din stransoarea bratelor sale, fixandu-si ochii albastrii, ce parca nu mai aveau viata, in ai mei.
-Te rog sa ramai pana cand iti vei reveni. Nu vei putea sa mergi in starea in care esti. Te voi duce eu cu masina, dar…
-Si din vina cui, ma rog, sunt asa?! Nici sa nu aud! Am sa iau un taxi si voi face si imposibilul lucru de ‘a merge’ caci nu mai stau aici nici de-ar fi sa-mi taie careva gatul daca plec!
Observandu-mi incapatanarea s-a oferit sa ma ajute sa ma ridic si sa ma imbrac, dar i-am taiat-o scurt spunandu-i ca mi-ar fi mai de folos daca ar pleca deoarece stiam si singur pe unde e iesirea.
Am fost bucuros sa-l vad iesind pe usa, dar intr-un fel eram si abatut… De ce naiba?! Il urasc! Nimic mai mult! Acum e acum…
Trebuia sa ma ridic si sa-mi imbrac hainele ce fusesera aranjate pe scaun.
M-am apropiat de marginea patului incercand sa ma las cu greutatea pe picioare, insa durerea nu-mi dadea pace. Si sa fi fost calcat de o masina si tot cred ca ma durea mai putin. Usor-usor am reusit sa ma ridic strangand puternic din dinti din cauza durerii. Am reusit sa ma imbrac, apoi mi-am cautat prin buzunare telefonul si banii, gasindu-i imediat. Cheile trebuiau sa fie la intrare, acolo unde imi lasasem mapa, daca imi aduc bine aminte.
Am iesit incet din acel dormitor mergand ca un melc spre usa. Dupa cum credeam, mapa imi era langa incaltamine.M-am aplecat pentru a ma incalta, muscandu-mi buza pe interior de durere pana ce am dat de gustul metalic al lichidului rosiatic.
Efortul pentru a reusi sa ma incalt a fost enorm, dar dupa cum spusesem: as fi facut imposibilul doar sa stiu ca am plecat din casa groazei!
Apasand clanta usii am realizat ca aceasta era deschisa, spre marea mea uimire si bucurie.
Odata iesit din curtea casei roscatului, cam mare dupa parerea mea, am citit pe o placuta adresa si am comandat un taxi.
Norocul meu a fost ca soferul nu a bagat de seama scancetele scurte pe care le-am scos din cauza durerii atunci cand m-am urcat si am coborat din taxi, dupa ce i-am platit.
M-am trantit pe asternutul moale al patului meu cu laptopul albastru langa mine. Era clar ca din pozitia asta n-o sa ma misc prea curand asa ca trebuia sa-mi gasesc o activitate – un forum despre o materie de exemplu. Totusi altceva ma framanta - cine era Isamu? Bine in afara de faptul ca era spaima gimnaziului, liceului si facultatii Yumeda, cunoscut sub porecla de Akashi adica Moartea rosie, iar acum aflasem ca-i plac baietii, mai exact sa-i batjocoreasca; doream sa aflu mai multe. Cum? Era usor. Scoala primea informatii despre el si avea suficiente detalii cat sa-mi dau seama ce si cum. Arhivele scolii erau bine pastrate pe un site de rezerva, acesta fiind usor de spart la nivelul meu de cunostinte. Este bine sa fi ‘protejatul profesorilor’ asa aflii lucruri foarte utile.
Accesand baza de date am cautat informatii despre Isamu Kazuko afland cine-i erau parintii, mediile anterioare si mai multe informatii generale. Din tot ceea ce-am gasit puteam spune ca Isamu era fiul unui patron al unei firme de masini, iar maica-sa patroana unor magazine de moda, bineinteles ambii parinti castigand bani de sa te dea afara din casa. Nu se omora cu scoala, stiam asta, si se pare ca a fost transferat din liceu, iar la fostul lui liceu a provocat un incendiu in laboratorul de chimie - ce dobitoc.
-Mai, mai! Tot cu nasul in computere, Aki-kun?
Glasul feminin din camera mi se parea familiar asa ca mi-am intors capul descoperind ca aveam cea mai neasteptata si placuta surpriza - Hitomi venise in vizita! Era aceeasi fata blondina, acum avand douazeci de ani, cu parul mai lung decat il stiam eu, usor carliontat si cu un zambet pe fata de toate zilele.
-Hitomi?!Cum?!
-Da, chiar eu! Nu-s fantasma, te asigur. Doamna Chiyo a fost la fel de mirata ca tine, dar si foarte fericita sa ma vada.
M-am ridicat in capul oaselor incercand sa ascund durerea.
-Credeam ca erai in Anglia.
-Asta asa e. Acolo studiez, dar nu-mi uit originile nipone, nici pe fratiorul meu de suflet.
-Ma bucur asa tare sa te vad!
Zambetul meu era cam stramb din cauza durerii, dar eram nespus de fericit sa stiu ca Hitomi era cu mine. Din pacate nu reusisem s-o mint pe blondina niciodata, asa ca s-a prins usor ca nu eram in apele mele.
-Aki-kun, ce e cu tine?
-N-am nimic, sincer! Nu e…
-Akira Chiyo sa nu indraznesti sa ma minti!
Cand rostea tot numele insemna un singur lucru - belele. Era mai rau ca o mama si mereu afla tot ce dorea de la mine.
Vrand-nevrand am inceput sa-i povestesc despre cum era in ultimul an de liceu, sa-i spun de Isamu, de meditatii, de mersul la el, terminand cu bataia lui de joc si cum plecasem de acolo.
Din pacate nu putusem sa-mi tin lacrimile in frau, spre marea mea disperare. Plangeam a treia oara pe ziua de azi si eram sigur ca nu era ultima.
Bratele calde ale fetei ma cuprinsera, parfumul ei de trandafiri inundandu-mi narile. Nu stiu de ce, dar am realizat ca parfumul roscatului era mult mai placut – la ce naiba imi sta mie capul?!
Cand ochii au incetat sa verse bobite sarate se asternu o liniste de mormant asupra camerei, parca eram atunci cu Isamu in bucatarie – si eu de ce ma gandesc la momente petrecute cu nemernicul ala?
-Aki, ceea ce o sa-ti spun s-ar putea sa te cutremure, dar e mai bine sa sti.
M-am desprins usor din bratele ei, acum privind-o in ochii lila.
-Ce este asa de important?
-Ken a venit din America in Tokyo cu o treaba de familie si sunt sigura ca iti va face o vizita neplacuta. De asta sunt eu aici. Ca sa evit lucrul asta.
Am simtit ca tavanul imi pica in cap, ca nu mai pot sa misc, iar aerul din camera incepuse sa ma stranga de gat.
-Hitomi… Asta e o gluma, nu? Trebuie sa fie!
-As vrea eu, dar spre marele nostru ghinion este cat se poate de real.
Alt lucru ingrozitor din cauza caruia sa-mi fie frica. Cel putin roscatul o luase inaintea lui Ken… Ce alinare stupida de doi bani! Tot bataie de joc se numeste!
-Nu mai vreau…
Si aici am spus tot. Probabil Hitomi nu m-a inteles, dar nu a pus intrebari. Ce nu mai doream? Sa simt durere, sa sufar, sa plang sau sa ma tem. Eram satul, mi-era de ajuns.
Akira Chiyo: http://i1117.photobucket.com/albums/k590.../51959.jpg
Isamu Kazuko: http://i1117.photobucket.com/albums/k590...561928.jpg
Hitomi Evans[cand avea 17 ani]: http://i1117.photobucket.com/albums/k590...1983-1.jpg
Capitolul 6- Vesti noi
Mi-am desprins pleoapele usor una de alta privind in jur. Ma aflam in aceeasi camera pe care acum puteam sa o privesc mai bine. Peretii erau portocalii oferind o caldura neobijnuita, dimensiunile camerei fiind gigantice. Langa pat sa afla o noptiera de culoarea mahonului, iar in fata un birou si un scaun de aceasi culoare, pe birou aflandu-se un laptop visiniu.
Revenindu-mi din starea de somnolenta mi-au venit in minte imaginile a ce s-a petrecut cu ceva timp in urma. M-am ridicat fulgerator in capul oaselor simtind cum patrea de jos a trupului meu este taiata de mii de cutite facandu-ma sa scancesc si sa ma ghemuiesc cu capul pe genunghii indoiti.
Ma simteam oribil si nu era doar durerea trupului cea care ma facea sa sufar ci faptul ca simteam ca sunt un nimeni. Parca am fost aruncat intr-un abis negru al carui sfarsit nu o sa-l gasesti vreodata sperand ca viata ta in acel negru se va termina si vei muri. Ce pacat ca abisul sufenitei mele nu se va incheia aici, ci tocmai am cazut in el cu totul.
Lacrimi amare au inceput sa curga din ochii caprui-deschis, brazdandu-mi obrajii si sfarsind pe suprafata materialului alb ce-mi acoperea goliciunea. Simteam ca nu mai pot, ca lumea ma omoara, respiratul aerului devenind o actiune ce parca ma ineca, in loc sa-mi ofere oxigen.
Usa camerei se deschise cu un scartait, sunetul facandu-ma sa tresar si sa-mi sterg ochii de micutele boabe sarate lasandu-i usor rosii, din cauza frecari.
Privirea mea, indreptata spre directia usii, trada cu siguranta sentimentul de ura pentru persoana ce intrase, dar tremurul usor al trupului meu arata si frica ce mi-o trezise vederea lui.
Roscatul parea foarte fericit de parca toata lumea ii apartinea si uitase ca in urma cu putin timp profitase efectiv de mine.
-Ma bucur ca esti treaz.
Zambetul larg nu-i disparuse de pe fata si nici de tonul vesel nu ducea lipsa.
Uitandu-se mai atent la mine ingrijorarea isi facu simtita prezenta pe chipul lui, iar tonul folosit in vorbire aratand-o pe fata:
-Shiro, ce e cu tine? Ai plans?!
‘Shiro’, din nou acea porecla oribila pe care acum o uram mai mult decat pe Ken, asa cum de fapt il uram si pe cel care o inventase, era din nou rostita de el. Chiar atat de mult ii placea sa ma chinuie?
Am vazut ca dorea sa se apropie de pat, dar nici ca puteam accepta sa o faca. Cu cat mai la distanta cu atat mai bine.
-Ramai unde esti!
Cel putin stiam cum sa-mi ascund teama din voce, caci chipul si tremurul meu oricum ma tradau.
Spre marea mea usurare nu a continuat sa se apropie, in schimb a vorbit:
-Ingeras, ce e cu tine? De ce nu ma lasi sa ma apropii?
Ce e cu mine? De ce nu-l las? Pe deasupra imi mai spune si ingeras? Mai are si tupeul si seninatatea sa intrebe. Ori e baut, ori e drogat ca sigur una este.
-Oare de ce nu te las? Si oare ce am patit? Tu esti ala care intreaba dupa ce ca ti-ai batut joc de mine in ultimul hal?!
Tremurul corpului meu devenise mult mai puternic, iar lacrimile isi facura din noua aparitia, eu neputand sa le opresc.
Incalcandu-mi vointa, Isamu s-a apropiat de pat, asezandu-se langa mine si cuprinzandu-ma in brate, eu ajungand cu capul in scobitura dintre capul si umarul sau drept.
-Nu mi-am batut joc de tine…
Pe naiba! Cine ar mai fi dorit sa-l asculte pe acest nemernic prefacut si fara scrupule? Am inceput sa-l imping deoarece nici sa-l stiu in aceeasi camera cu mine nu-mi facea placere, dar sa ma mai si tina in brate?
-Da-mi drumul odata!
L-am auzit cum a oftat lung eliberandu-ma din stransoarea bratelor sale, fixandu-si ochii albastrii, ce parca nu mai aveau viata, in ai mei.
-Te rog sa ramai pana cand iti vei reveni. Nu vei putea sa mergi in starea in care esti. Te voi duce eu cu masina, dar…
-Si din vina cui, ma rog, sunt asa?! Nici sa nu aud! Am sa iau un taxi si voi face si imposibilul lucru de ‘a merge’ caci nu mai stau aici nici de-ar fi sa-mi taie careva gatul daca plec!
Observandu-mi incapatanarea s-a oferit sa ma ajute sa ma ridic si sa ma imbrac, dar i-am taiat-o scurt spunandu-i ca mi-ar fi mai de folos daca ar pleca deoarece stiam si singur pe unde e iesirea.
Am fost bucuros sa-l vad iesind pe usa, dar intr-un fel eram si abatut… De ce naiba?! Il urasc! Nimic mai mult! Acum e acum…
Trebuia sa ma ridic si sa-mi imbrac hainele ce fusesera aranjate pe scaun.
M-am apropiat de marginea patului incercand sa ma las cu greutatea pe picioare, insa durerea nu-mi dadea pace. Si sa fi fost calcat de o masina si tot cred ca ma durea mai putin. Usor-usor am reusit sa ma ridic strangand puternic din dinti din cauza durerii. Am reusit sa ma imbrac, apoi mi-am cautat prin buzunare telefonul si banii, gasindu-i imediat. Cheile trebuiau sa fie la intrare, acolo unde imi lasasem mapa, daca imi aduc bine aminte.
Am iesit incet din acel dormitor mergand ca un melc spre usa. Dupa cum credeam, mapa imi era langa incaltamine.M-am aplecat pentru a ma incalta, muscandu-mi buza pe interior de durere pana ce am dat de gustul metalic al lichidului rosiatic.
Efortul pentru a reusi sa ma incalt a fost enorm, dar dupa cum spusesem: as fi facut imposibilul doar sa stiu ca am plecat din casa groazei!
Apasand clanta usii am realizat ca aceasta era deschisa, spre marea mea uimire si bucurie.
Odata iesit din curtea casei roscatului, cam mare dupa parerea mea, am citit pe o placuta adresa si am comandat un taxi.
Norocul meu a fost ca soferul nu a bagat de seama scancetele scurte pe care le-am scos din cauza durerii atunci cand m-am urcat si am coborat din taxi, dupa ce i-am platit.
M-am trantit pe asternutul moale al patului meu cu laptopul albastru langa mine. Era clar ca din pozitia asta n-o sa ma misc prea curand asa ca trebuia sa-mi gasesc o activitate – un forum despre o materie de exemplu. Totusi altceva ma framanta - cine era Isamu? Bine in afara de faptul ca era spaima gimnaziului, liceului si facultatii Yumeda, cunoscut sub porecla de Akashi adica Moartea rosie, iar acum aflasem ca-i plac baietii, mai exact sa-i batjocoreasca; doream sa aflu mai multe. Cum? Era usor. Scoala primea informatii despre el si avea suficiente detalii cat sa-mi dau seama ce si cum. Arhivele scolii erau bine pastrate pe un site de rezerva, acesta fiind usor de spart la nivelul meu de cunostinte. Este bine sa fi ‘protejatul profesorilor’ asa aflii lucruri foarte utile.
Accesand baza de date am cautat informatii despre Isamu Kazuko afland cine-i erau parintii, mediile anterioare si mai multe informatii generale. Din tot ceea ce-am gasit puteam spune ca Isamu era fiul unui patron al unei firme de masini, iar maica-sa patroana unor magazine de moda, bineinteles ambii parinti castigand bani de sa te dea afara din casa. Nu se omora cu scoala, stiam asta, si se pare ca a fost transferat din liceu, iar la fostul lui liceu a provocat un incendiu in laboratorul de chimie - ce dobitoc.
-Mai, mai! Tot cu nasul in computere, Aki-kun?
Glasul feminin din camera mi se parea familiar asa ca mi-am intors capul descoperind ca aveam cea mai neasteptata si placuta surpriza - Hitomi venise in vizita! Era aceeasi fata blondina, acum avand douazeci de ani, cu parul mai lung decat il stiam eu, usor carliontat si cu un zambet pe fata de toate zilele.
-Hitomi?!Cum?!
-Da, chiar eu! Nu-s fantasma, te asigur. Doamna Chiyo a fost la fel de mirata ca tine, dar si foarte fericita sa ma vada.
M-am ridicat in capul oaselor incercand sa ascund durerea.
-Credeam ca erai in Anglia.
-Asta asa e. Acolo studiez, dar nu-mi uit originile nipone, nici pe fratiorul meu de suflet.
-Ma bucur asa tare sa te vad!
Zambetul meu era cam stramb din cauza durerii, dar eram nespus de fericit sa stiu ca Hitomi era cu mine. Din pacate nu reusisem s-o mint pe blondina niciodata, asa ca s-a prins usor ca nu eram in apele mele.
-Aki-kun, ce e cu tine?
-N-am nimic, sincer! Nu e…
-Akira Chiyo sa nu indraznesti sa ma minti!
Cand rostea tot numele insemna un singur lucru - belele. Era mai rau ca o mama si mereu afla tot ce dorea de la mine.
Vrand-nevrand am inceput sa-i povestesc despre cum era in ultimul an de liceu, sa-i spun de Isamu, de meditatii, de mersul la el, terminand cu bataia lui de joc si cum plecasem de acolo.
Din pacate nu putusem sa-mi tin lacrimile in frau, spre marea mea disperare. Plangeam a treia oara pe ziua de azi si eram sigur ca nu era ultima.
Bratele calde ale fetei ma cuprinsera, parfumul ei de trandafiri inundandu-mi narile. Nu stiu de ce, dar am realizat ca parfumul roscatului era mult mai placut – la ce naiba imi sta mie capul?!
Cand ochii au incetat sa verse bobite sarate se asternu o liniste de mormant asupra camerei, parca eram atunci cu Isamu in bucatarie – si eu de ce ma gandesc la momente petrecute cu nemernicul ala?
-Aki, ceea ce o sa-ti spun s-ar putea sa te cutremure, dar e mai bine sa sti.
M-am desprins usor din bratele ei, acum privind-o in ochii lila.
-Ce este asa de important?
-Ken a venit din America in Tokyo cu o treaba de familie si sunt sigura ca iti va face o vizita neplacuta. De asta sunt eu aici. Ca sa evit lucrul asta.
Am simtit ca tavanul imi pica in cap, ca nu mai pot sa misc, iar aerul din camera incepuse sa ma stranga de gat.
-Hitomi… Asta e o gluma, nu? Trebuie sa fie!
-As vrea eu, dar spre marele nostru ghinion este cat se poate de real.
Alt lucru ingrozitor din cauza caruia sa-mi fie frica. Cel putin roscatul o luase inaintea lui Ken… Ce alinare stupida de doi bani! Tot bataie de joc se numeste!
-Nu mai vreau…
Si aici am spus tot. Probabil Hitomi nu m-a inteles, dar nu a pus intrebari. Ce nu mai doream? Sa simt durere, sa sufar, sa plang sau sa ma tem. Eram satul, mi-era de ajuns.
![[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]](http://i1117.photobucket.com/albums/k590/olimpiutza/semnatura_zps4673586a.png)