Totul sau nimic

[Acadea']

Hewwo.

M-am gandit sa incep si eu un fic.Am mai avut o tentativa,dar nu mi-a reusit,asa ca pot zice ca sunt incepatoare.Imi pare rau ca primul capitol e asa scurt.Oricum,comentariile sunt foarte importante pentru mine,asa ca astept cat mai multe critici,sfaturi,pareri etc.Enjoy!

Personaje

1.Alice

Alice e personajul principal.Ea are 24 de ani si face parte din baletul operei din New York.A muncit foarte mult cand era adolescenta ca sa ajunga unde e acum.Tatal i-a parasit cand era mica.Are parul lung,brunet si ochii verzi.E serioasa la munca si lucreaza din greu,dar in rest e copilaroasa si de asemenea stie sa cante la pian.S-a casatorit la 20 de ani cu iubirea vietii ei,marc

2.Anna

Ea e prietena ce amai buna a lui alice si lucreaza de asemenea in baletul operei din new york.Locuieste intr-un mic apartament in centrul new yorkului de una singura si daca nu danseaza balet,picteaza.Parinti ei sunt morti si mai are doar un frate mai mare,jake,care o viziteaza des.

Pe parcurs o sa mai apara:D

Capitolul I-. La mort n'a pas de raison.

Pentru o clipa mi s-a parut totul ireal.Bliturile aparatelor ma orbeau.Toti in jurul meu vroiau o poza,un comentariu,o declaratie.
-E adevarat ca a l-ati omorat pe sotul dumneavoastra?
-Ce parere aveti de atacurile adresate voua de catre mama domnului Nightgale?

Simteam ca din moment in moment o sa explodez.Vroiam sa ma evapor din acea multime.Toti cu ochi spre mine,judecandu-ma,punandu-mi intrebari,fotografiindu-ma.M-am simtit trasa de mana prin multime.Am privit,si am zarit-o pe Anna facandu-si loc printre multimea de jurnalisti si fotografi.Nu stiam ce se intampla,simteam ca lesin si totul se invartea cu mine.Fara sa-mi dau seama,am ajuns in cabina mea.

M-am intins pe canapeaua tare si am inchis ochi,incercand sa uit.Dar nu puteam.Stergandu-mi cu coltul maneci lacrimile din coltul ochilor,am luat un trandafir din vaza de cristal si am inceput sa-i rup petalele rosii ca sangele.Fiecare petala era o parte din sufletul meu.Una pentru sufletul lui,care e acum in ceruri,una pentru sufletul meu,care e acum intr-un loc mai ingrozitor ca iadul:pamantul fara el.

Anna isi dete la o parte cateva suvite din frumosul ei par auriu de pe frunte si isi aprinse o tigara.Ofta prelung,iar eu urmarii fumul tigarii cum disparea in aerul rece al nopti.
-A murit,am zis eu ca si prima oara si cum o sa mai zic de multe ori.
-Stiu draga mea,stiu.Anna se aseza langa mine si ma mangaie pe par,ca pe un copil mic.Ochii mei verzi erau acum inconjurati de cearcane violete de la insomnie,iar parul meu lung,brunet era lasat liber pe spate.Nu reuseam sa-mi aduc aminte cand am pasit ultima oara in sala de balet in ultima saptamana.Incetul cu incetul,totul se naruia…
Am rabufnit in lacrimi si am inceput sa bat cu pumni in perna,plangand si mai tare.
-A murit,anna,a murit si eu n-o sa-l vad niciodata!Niciodata!am zis eu printre hohote de plans.

Anna ma imbratisa,eu continuand sa plang.Am stat asa o vreme,pana m-am oprit din plans.Vroiam sa urlu,sa plec si poate sa uit.M-am ridicat si am luat in mana cutia muzicala care statea pe birou.Am deschis-o iar melodia ei rasuna in linistea noptii,facandu-mi lacrimile sa revina si sa-mi aminteasca acelasi dureros pe care il stiam déjà.
-Ce o sa faci?intreba anna,aprinzandu-si alta tigara.
-O sa renunt.Vorbele mele sunau de parca as fi anuntat sentinta la moarte a cuiva.
-E imposibil Alice,nu poti renunta!
-Nimic nu mai e imposibil.Nimic,Anna,nimic!Am crezut ca el sa moara e imposibil,ca fericirea noastra sa se sfarseasca e imposibil!Dar viata mi-a dovedit contrariul.
-Si cum ramane cu cariera ta?Cu viata ta de aici?Ai muncit asa mult sa ajungi in baletul operei din new York,sacrificii,ore de repetitii!
-Nimic nu mai conteaza acum,anna. La vie continue,dar eu nu pot uita.
Ceasul batu miezul nopti iar eu imi stersem lacrimile,realizand ca oricat as plange, nu se v-a mai intoarce,eu nu-l voi mai vedea iar viata va merge mai departe.

In aceea seara,cand am ajuns acasa am inceput sa impachetez totul.Am inchis intr-o cutie toate amintirile,toate fotografiile si tot ce imi amintea de noi. Cand m-am trezit, .Cearsaful inca era ud din cauza lacrimilor varsate in acea noapte.Nu mai aveam putere,vlaga sa mai plang.Lacrimile neplanse se transformau in pietre.Pietre grele care imi apasau sufletul.De ce a murit?Nimeni nu stie. La mort n'a pas de raison.

Edit:Sorry pentru inactivitaste,o sa revin foarte curand cu capitolul 2.Mai astept comentarii:D

La vie continue-Viata continua
La mort n'a pas de raison-Moartea nu are un motiv