Totul pentru Rain.

[A'Svear]

Mda, un nou fic. Ce sa fac, m-a prins inspiratia si pe mine [cam des, stiu, stiu] . Enfin, este primul meu fic la persoana a 3`a si sunt constienta ca are multe greseli si lipsuri si toate cele, dar spre sa ma imbunatatesc. Am incercat sa fac ceva mai diferit si sa abordez si un stil mai...altfel [sper sa fie altfel intr-un mod bun :-s]. Pai, sper sa fie ceva de capul lui ^^.

Capitolul 1
Amintiri

Timpul trece la fel, indiferent de situaţie, dar mintea? Ei bine, mintea joacă feste inimaginabil de crude. Lungeşte durata unui minut astfel încât să pară o veşnicie şi acele momente şi aşa chinuitoare ajung să fie trăite din plin, la intensitate maximă. Dar iadul încă nu s-a dezlănţuit. Nu, ăsta a fost doar un aperitiv, o porţie de groază minusculă în comparaţie cu ceea ce avea să se întâmple. Dar întrebarea era cât va mai putea rezista terorii?
Şi dacă ai şti că e doar un copil, ţi s-ar rupe sufletul privind-o. Un alt strigăt plin de durere, dar mai slab de data aceasta, a făcut-o să îşi înghită un suspin de teamă. Stătea într-un colţ întunecat şi plângea pe înfundate. Braţele îi erau julite şi însângerate şi mizeria din acel loc îi provoca o usturime înfiorătoare. Dar ea vărsa lacrimi din alte motive. Motive pe care un copil nu ar trebui să le ştie, nu ar trebui să aibă nici o idee despre ele, dar ea le trăieşte şi o rănesc profund. Strânge în mână cuţitul şi sute de idei nebuneşti îi invadează mintea. Se gândea să îl folosescă cum văzuse prin filme. Poate era vreo şansă să îl elibereze şi să fugă împreună. Mâna îi tremura în timp ce se străduia să adune curaj, picătură cu picătură, pâna va avea îndrăzneala să se ridice şi să atace.
A reuşit să îşi controleze lacrimile şi tremuratul, acum cea mai grea parte era să se ridice încet şi să meargă să îl salveze. Îşi stabilise planul până la cel mai mic detaliu. Avea de gând să obţină elementul surpriză de partea ei, să se mişte silenţios şi să ajungă în spatele ucigaşilor. Atunci l-ar fi injunghiat pe unul în picior şi ar fi scos cuţitul rapid, s-ar fi repezit la celălat şi ar fi făcut acelaşi lucru. Dar dacă aveau arme? Ştia că în filme tipii răi au mereu pistoale şi puteau să o ciuruiască cu uşurinţă, pentru că nu era foarte rapidă. Acest lucru nu îl luase în calcul şi a hotărât să mai mediteze câteva clipe la planul ei. Dar nu, nu îşi putea permite să piardă tot curajul care îl adunase. S-a ridicat brusc în picioare, strângând arma cu putere. A dat să facă un pas, dar un alt urlet a pus-o la pământ. Toată vitejia s-a stins într-o clipă, fiind înlocuită de o groază sfâşietoare. Lacrimile au început din nou să curgă şi sufletul ei s-a făcut mic şi s-a ascuns într-un colţ al fiinţei.
Cele două matahale se îndreptau sprea ea cu paşi mari, apăsaţi. Unul din ei îl purta pe băiat în spate, ca pe o cârpă uzată. Fata şi-a acoperit ochii cu mâinile, încercând să îşi controleze spaima şi groaza. Credea că o îi vor ucide pe amândoi în chinuri. Poate îi vor împuşca sau le va tăia capetele. Tot soiul de imagini ce înfăţişau crime şi morţi cumplite îi invadau mintea copilei. Când şi-a luat mâinile de la ochi a putut vedea corpul rănit aşezat pe podea lângă ea. S-a repezit la el şi i-a pus capul în poala ei. Sângele ce se prelingea din tăieturi îi îmbibau şi mai tare rochia cândva albă. Lăsa lacrimile să curgă pe chipul lui curăţându-i sângele. Cei doi bărbaţi priveau scena amuzaţi teribil. Pentru ei era o adevărată comedie tot ceea ce se întâmpla. Cel care părea a fi liderul i-a făcut semn celuilalt să plece de acolo. Acesta s-a conformat şi s-a îndreptat spre ieşirea din încăpere. Cel care a mai rămas pentru câteva clipe le-a mai aruncat o privire plina de ură şi batjocoritoare că să îşi facă ieşirea într-un mod dezgustat de cei doi.
Băiatul a deschis încet ochii şi a privit-o.
- Rain, trăieşti!
Acesta i-a pus degetul pe buze în semn de tăcere. La fiecare mişcare îşi strângea ochii de durere, dar îşi înghiţea fiecare suspin şi sunet. Nu voia ca ea să se sperie şi mai mult. Cu un efort cumplit şi-a arcuit buzele într-un zâmbet. A încercat să şi ridice mâna să o mângâie pe obraz, dar asta nu a mai putut. Corpul lui era plin de lovituri şi vânătăi, urme de cuţit şi arsuri.
Acele animale! Se distrau de minune când îl vedeau cum suferă, cum se chinuie. Şi pentru ce? Pentru o obsesie de-a lor, o teamă nebună şi fără nici o noimă. Le-au spus de mii de ori că nu există nici un pericol, dar ei continuau să taie şi să spânzure, să împuşte şi să dea foc. Nişte criminali! Gândurile băiatului s-au adunat în această concluzie, numindu-i pe toţi ucigaşi însetaţi de sânge.
În timp ce acesta îşi menţinea mintea plină de ură pentru acei oameni, fata şi-a fixat alt plan. A luat cuţitul şi ii l-a înmânat fratelui ei.
- Uite! Tu poţi să ne salvezi! Poţi să îi omori! Spuse aceasta plină de speranţă.
- Nu, nu pot. Nu am atâta putere.
După aceste cuvinte închise ochii. Era obosit după câte a îndurat şi îşi dorea din tot sufletul să poată adormi. Din păcate nu avea voie să facă asta. Într-o clipă de neatenţie cei doi puteau să se întoarcă pentru ea şi nu avea voie să o pună în vreo primejdie. Şi mai era ceva, somnul acela pe care îl dorea aşa mult putea sa fie veşnic, iar asta însemna moartea tuturor. Nu, nu putea permite aşa ceva! El trebuia să rămână lucid cu orice preţ.
A deschis ochii brusc, într-un mod dureros, care l-a făcut să scâncească pentru prima dată. Ea a întors imediat privirea spre el. Îngrijorarea se citea pe chipul ei. A încercat să o calmeze, zâmbind.
Din cealaltă încăpere se auzeau voci. Vorbeau de ea. El s-a albit la faţă şi picături reci de sudoare începeau să îi apară pe frunte. Trebuia să o salveze. Acum, sau va fi prea tărziu!
Cu un efort inuman s-a ridicat în capul oaselor. Fiecare rană îi zvâcnea şi corpul parcă îi lua foc. Toată durerea prin care trecea îi nutrea ura faţă de acei....Acele animale. Ciudat, pentru o clipă a avut tendinţa să îi numească oameni.
A ridicat-o şi pe ea în picioare. Fata nu avea decât nişte zgărieturi şi răni superficiale. Bun, putea să o scoată de acolo. A ridicat cuţitul de jos şi l-a înmânat fetei.
- Trebuie să fugi! rosti băiatul hotărât.
- Åži tu? Tu ce faci?
Copila avea din nou lacrimi în ochi. Ştia că va trebui să plece singură, să îl lase pe el în urmă, dar nu voia să accepte acest lucru. Întrebarea ei a fost aşa nevinovată, dar el a rămas ferm. Ah, cât îşi dorea să poată pleca împreună, dar ştia că ei îi vor urmări şi atunci îi vor ucide pe amândoi necondiţionat.
- Ascultă! Eu voi fi bine, tu trebuie să fugi, departe! Dacă vreunul vine după tine înainte să ajungi la un loc sigur aruncă cuţitul, cât de tare poţi!
Instruirea primită nu făcea decât să o întristeze şi mai tare. Era sigură că el nu va fi bine şi acest lucru îi inunda ochii de lacrimi. Se uita la chipul lui ca şi cum ar fi privit un tablou rar, pentru ultima dată.
- Încă eşti în picioare, puşlama! urlă unul dintre bărbaţi.
Deşi ar fi dorit băiatul nu mai putea prelungi despărţirea. I-a arătat fetei fereastra care era chiar în spatele ei. A ridicat-o în braţe pe marginea acesteai. Măcar era deschisă...
- Adio, Lovely...
Poate ar fi fost mai bine să spună La revedere căci fata a început să plângă din nou. A vrut să o strângă în braţe, pentru ultima dată , dar ameninţarea acelor animale pe două picioare se apropia de ei. Cu o ultimă privirea aruncată băiatului fata a sărit. Aterizarea nu a fost grea datorită distanţei mici faţă de sol. O dată ajunsă jos s-a ridicat în picioare şi a luat-o la fugă, exact cum îi spusese.
Urlete îngrozitoare au început să se audă în următoarele clipe. Pline de agonie şi durere, acestea vesteau moartea, iar ea ştia prea bine despre ce moarte era vorba. Moartea lui.
Lacrimiile îi şiroiau pe faţă şi vederea îi era deja înceţoşată din cauza lor. Se depărtase metrii buni şi oboseala începea să o cuprindă, dar nu avea voie să se oprească. Nu, ar fi ieşit din cuvântul lui şi asta nu ar fi fost bine. Deja începuse să meargă pe şapte cărări, clătinându-se în stanga şi-n dreapta, parcă ar fi fost beată. Dar chiar era, sufletul ei era înecat în suferinţă şi durere, dezamăgire şi ură. Toate acestea erau mult mai tari şi mai năucitoare decât orice alcool.
- Rain. Rain. Rain!
Alerga strgându-i numele. Ce rost avea? Doar stelele îi auzeau cuvintele urlate şi rugăminţile rămase nerostite. Şi noaptea se întindea în faţa ei şi alerga spre un ceva care încă nu prinsese contur. Nu îndrăznea să întoarcă capul, ar fi fost ucigător.
Cu asta filmul s-a tăiat. S-a trezit ţipând, ca de fiecare dată când amintirile reveneau sub forma unui coşmar nemilos. Şi era abia patru dimineaţa. Toată ziua următoare avea să fie buimacă de somn, căci restul nopţii era compromis. O să înceapă să plângă, o să îşi amintească fiecare moment, o să căute poza lui în noptiera şi se va uita lung la ea. Dorul o va lovi din nou şi mâine va trebui să aibă grijă să nu îşi scape masca pe jos, să nu trădeze vreun sentiment în faţa celorlalţi. Încă nu accepta că el e mort de mai bine de patru ani. A fost ucis în faţa ei, ba chiar şi-a dat viaţa să o salveze. Dar ce rost mai are? Tot ce mai poate face acum e să stea, să îşi amintească şi să îl plângă...

[coral]

Mda, ce sa fac daca la 6 nu am somn...Citesc si eu ficuri si dau de al tau:D

Sincer, mie imi place. Desi spui ca e primul fic pe care il scri la persoana a treia, te descurci bine. Cu timpul s-ar putea chiar sa iti placa mai mult sa scrii asa, mie mi se pare ca ofera mai multe posibilitati decat persoana intai. Poti descrie unele lucruri si sentimente mai clar, fara sa te trebuiasca sa te mulezi pe personalitatea unui personaj. Scuze, iar o iau pe aratura.

Pana acum, povestea pare destul de originala, dar nu e decat un capitol, o sa vad cum evolueaza pe parcurs. Ce m-a atras a fost titlul, mi s-a parut interesant, asa ca am inceput s acitesc si m-ai prins in actiune. E interesanta si decurge firesc, descrierea nu efortata, iar dialogul nu e sec si este exact acolo unde trebuie si cat trebuie. Imi pare rau pentru Lovely, sa vada cum fratele ei este aproape omorat si sa nu poata face nimic trebuie sa fi fost chiar foarte dur pentru un copil.Imi plac numele pe care le-ai ales personajelor, in special cel al lui Rain, desi nu l-am mai intalnit pana acum.

Cam asta voiam sa spun. Sper ca nu te-a deranajat ceva din ce am spus aici. De greselile de tastare nu ma leg. Daca ai avut, nu au fost suficiente cat sa deranjeze, ceea ce inseamna ca au fost facute din neatentie. oricum, tuturor ne scapa cate o greseala.

[She]

So helău.:)
Trec si eu p-aici pentru ca m-a atras titlul :x (desi ma enerveaza punctul ala acolo - dupa titlu nu se pune punct^^). Dar titlul in sine e bun, si numele personajului e bine ales, avand in vedere ca este original. Imi place si numele 'Lovely', pe care de asemenea nu l-am mai intalnit.:)
Mi-a placut capitolul, l-am citit usor, naratiunea e fluida, dar si captivanta. Imi place cum ai introdus descrierea in poveste, iar dialogul nu e sec. Am mai zarit pe-acolo cateva greseli de tastare si cateva virgule lipsa... :-" Dar nu mare lucru.
Nu pot fi sigura dupa un singur capitol, dar pare o idee originala. N-as fi zis ca e primul fic pe care il scrii la persoana a IIIa, te descurci de minune.:)

Cam asta ar fi.:-? Succes in continuare!^_____^ *huuugs*

[Abbeh.]

Heeei~.
Tu ştii ce mult mi-a plăcut? Nu? Ei, acum ştii.
Sincer, n-aş fi zis că e primul tău fic scris la persoana a treia, te-ai descurcat foarte bine.Şi ai avut şi descriere, iar acţiunea nu a fost grăbită, mai ales că totul a fost doar un coşmar.Dialogul nu a fost sec. Dar să lăsăm astea, ideea în sine este de la foarte originală în sus. Plus că Lovely e un nume atât de frumos, de special. Tot ce pot spune e că e aşa naşpa că a murit Rain, dar a murit pentru ea. Am plâns. Serios. :)).Atât de bine ai descris fraza aia, încât m-am simţit acolo. Şi pur şi simplu am plâns.
Deci, am lăudat şi iar lăudat pentru că mi-a plăcut. Acum ar cam fi cazul să mă opresc. So, spor la scris, sisule.*Hug* >:D<

[A'Svear]

Mersi de comentarii >:D< Ma bucur ca va place si sper sa cititi in continuare :]

Capitolul 2
Alt Rain

Oglinda îi arăta altă persoană. De ce? El nu voia să se ascundă, să fie altcineva decât cine e. Dar numai aşa putea să aibă grijă de ea. Ah, cât de dor îi era. Număra minutele până o va revedea. Dar nu va fi la fel, el va fi altul, ea va fi alta. Şi totuşi, curiozitatea îl rodea şi abia îşi stăpânea dorinţa. Au trecut patru ani până la urmă. Oare cum arată? Era sigur că a crescut, că e frumoasă, minunată şi o asemăna unui înger, perfecţiunea întruchipată. Dar ea cum va reacţiona? Eh, aici e tristeţea cea mare, căci ea nu va şti. De aceea s-a mai uitat o dată în oglindă. Nu era el cel de acolo! A mai atins părul blond şi a strâmbat din nas. Aşa e, ura blonzii şi îl enerva faptul că renunţase la nuanţa de ciocolată ce îi colora părul până nu demult. Acum era aşa diferit. Părul, hainele, nici măcar ochii nu mai erau ai lui. Erau albaştrii, o culoare superbă, profundă dar nu îl mulţumea. Ura această deghizare prostească. Şi-ar fi dat sufletul să poată să o arunce, măcar pentru o oră, care să o petreacă cu ea. Avea atâtea de zis, atâtea îmbrăţişări, atâtea întrebări şi curiozităţi. Trebuia să le ţină pe toate în frâu, să nu dea nici un amănunt care să îl compromită.
Durere. Furie. Agonie.
S-a aruncat în pat. Trebuia să se întâlnească cu el, să vorbească din nou despre misiunea sa. Detalii neplăcute, care trezeau amintiri urâte şi răscoleau sentimente care au fost îngropate cu atâta grijă astfel încât să rămână acolo, să nu mai doară. Tavanul il fascina. Sau poate vedea prin el, vedea filmul vieţii. Privea amintirile cum se derulează prin faţa ochilor lui şi încerca să le aducă în prezent. La un moment dat chiar a ridicat mâinile încercând să le prindă, dar s-au transformat în fum şi i s-au strecurat printre degete. Şi-a lăsat braţele să se prăbuşească zgomotos.
Se uita din nou la oglindă şi chipul lui a căpătat o expresie dezamăgită. Sau poate scârbită , furioasă, nemulţumită, sau alte sute de sentimente exprimate de faţa lui.
Doar amintindu-şi diverse lucruri, a reuşi să treacă prin toate acele invelişuri în care s-a chinuit patru ani să ascundă acea noapte. Ce ironic faptul că atâta timp a suferit şi s-a străduit să ucidă amintirile, să scape de ele şi acum le retrăia doar închizând ochii. Imaginile erau perfect conturate, auzea fiecare zgomot, vedea fiecare mişcare, simţea fiecare lovitură. S-a trezit din nou în corpul lui de copil, de paisprezece ani. A trecut ceva de atunci. Simţea din nou durerea, vedea lacrimile ei cum ii se prelingeau pe chip şi îl sfâşiau... Dar Lovely a scăpat, va trăi şi asta contează. Acum era vremea să se salveze şi el.
Cele două brute se apropiau nervoase. S-a dat un pas în spate şi a dat cu spatele de geamul spart. Încă o rană. Of, parcă un avea deja destule. Nu avea unde să se urce, nu avea cum să fugă şi să sară pur şi simplu la gâtul lor să le sfâşie beregata nu putea; prea multă mizerie. A închis ochii. Auzea în jurul lui râsete animalice, scârboase şi şi-a imaginat că ei credeau că deja au învins. Un zâmbet dispreţuitor ii s-a strecurat pe faţă. ' Idioţi. ' şi-a spus acesta în gând, apoi a eliminat orice cuvânt ce îi disturba concentrarea. În jurul său se ridica de pe jos un soi de ceaţă. Un fum îngheţat, care provoca suferinţă la contactul cu pielea.
A deschis ochii. Cei doi s-au dat câţiva paşi în spate, vizibil speriaţi de abilitatea lui Rain. Ştiau că el era din lumea supranaturalilor, ştiau şi că e ceva important în lumea lor dementă, magică, dar era doar un copil. Nu trebuia să aibă putere. Însă avea şi îi băga în sperieţi rău de tot. Ei păşeau cu spatele, iar el se apropia. Cu fiecare pas pe care îl făcea ochii lui se deschidea şi mai mult la culoare, ceaţa devene tot mai groasă şi mai rece. După vreo cinci metrii făcuţi în acest ritm lent, plin de teamă şi ameninţare, ce se scălda în parfumul morţii, ochii lui erau deja un albastru deschis, şters. Ceaţa umplea întreaga cameră şi nu se mai putea vedea nimic. El a ridicat mâna încet strângând-o într-un singur loc. Cu o mişcare fermă şi totuşi aşa elegantă, a mişcat palma în aer. Fumul gros a luat forma unei spirale, care mai apoi s-a transformat într-un stol de fluturi albi. Defapt, nu erau albi, aveau aceeaşi culoare ca şi ochii lui, un albastru şters, sec la prima vedere dar infricoşător la o a doua privire. De ce e sinsitră această culoare? Prin simplul fapt că e aşa lipsită de viaţă, simbolizând moartea fiinţei în cea mai pură formă a sa.
Cei doi au început din nou să râdă ca maniacii. Luau în bătaie de joc acele creaturi ciudate. Acestea s-au strâns în jurul lor. Gata, au fost ucişi.
Fluturii, o dată ajunşi pe piele îngheţau, de la interior spre exterior. Nu a fost nevoie decât de o bătaie din aripi ca cei doi să cadă îngheţaţi pe podea. Şi inima lor a încetat să bată într-o clipă. Ciudat însă că pe cât era de copilăroasă puterea lui, sub forma unor fluturi, dar totuşi fatală şi înspăimântatoare, atât era el de serios, de lucid si de grav în orice situaţie.
După acest act, această aşa zisă luptă, a sărit şi el pe geam. Încă îi putea vedea silueta surorii lui îndepărtându-se în noapte şi o auzea urlându-i numele. Voia să o ia şi el la fugă după ea, dar ca lucrurile să meargă conform planului, trebuia sa fie mort pentru lume. Dar alt sunet s-a strecurat în peisaj, ceva ce nu trebuia să fie acolo, nu îşi avea locul. Soneria telefonului provenea din prezent şi l-a tras afară dintre amintiri într-un mod mult prea brusc.
- Am ajuns. Vino!
Nu a răspuns, pur şi simplu a închis telefonul şi s-a îndreptat spre uşă să plece. Locuia într-o casă mică la prima vedere, dar cu un subsol uriaş şi o grămadă de încăperi secrete. A încuiat uşa în urma lui şi a plecat oarecum grăbit. Paşii mari şi apăsaţi treceau cu repeziciune pe trotuarul umed de la ultima ploaie. A luat-o la stânga pe o stradă lăturalnică. Nu era nici un om, nici o urmă de fiinţă vie, doar în umbră cineva parcă se ascundea. Rain l-a văzut şi s-a îndreptat într-acolo. Străinul a făcut şi el câţiva paşi ieşind la iveală. Zâmbetul cald, l-a molipsit şi pe el, arcuindu-şi buzele într-un surâs sfios. Se vedea că nu mai zâmbise de mult, acest gest parcă fiind uitat.
- Mă bucur să te văd, tată, spuse Rain.
Cei doi s-au îmbrţişat şi au stat aşa câteva minute bune. Nu s-au văzut de luni de zile...
- Ai adus? a întrebat bărbatul pe un ton grav.
- Da.
A scos din buzunarul gecii nişte hârtii. Aparent fără nici o valoare, acestea au luminat chipul tatălui. Ii le-a smuls din mână cu o nerăbdare de-a dreptul copilăroasă şi a început să se uite peste ele. Le analiza până la cel mai mic detaliu şi deodată faţa lui s-a întunecat.
- Aici scrie Rain. De ce scrie Rain? A urlat acesta.
Băiatul se uita la el oarecum uimit de reacţia acestuia, dar s-a dezmeticit în mai puţin de o clipă.
- Mai ştii...Când s-a născut ea te-am întrebat de ce o cheamă Lovely, pe mine de ce mă cheamă Rain şi mi-ai zis că numele noastre ne reflectă caracterul, puterile şi sufletul. De aia Rain mă va chema mereu. Pentru că aşa a fost dat să mă cheme toată viaţa, nu?
Chipul său a rămas calm, chiar inexpresiv, dar tatălui său ii s-au înlăcrimat ochii. L-a bătut pe umăr şi i-a înmânat actele.
El era ca ploaia, era rece, lucid şi cu o gândire foarte logică. Puternic şi totuşi atât de calm, exprimându-şi iubirea protejând ceea ce îi era drag şi era extrem de tăcut. Ea era ca o flacără, mereu cu o vorbă bună pe buze, nu dorea pe nimeni supărat şi prefera să se sacrifice pe ea pentru binele celorlalţi. Dulce, blândă şi fragilă. El era Rain şi ea era Lovely.
- O vei vedea în curând, spuse bărbatul întinzându-i o poză.
Rain a privit-o lung, iar pe chipul lui a înflorit unul din cele mai frumoase zâmbete.
- Abia aÅŸtept.

[Better Off Alone]

Salut ^^ .
Scuze că nu am ajuns să îţi comentez şi primul capitol, dar lenea asta e prea mare şi tu ştii asta.

Păi în primul rând vreau să te felicit pentru fic. Ideea este foarte bună şi o transpui extrem de bine în scris şi afirm asta cu tărie. Ştiu că e primul tău fic la persoana a treia, dar vreau să ştii că te descurci foarte bine, parcă chiar mai bine ca la persoana întâi. Te mulezi perfect pe subiect, pe idee în sine, conturezi foarte bine caracterele personajelor şi toate sentimentele acestora. Descrierea îmi place extrem de mult, e foarte bună, parcă toate cuvintele folosite se potrivesc perfect acolo unde sunt, se leagă frumos între ele şi în final rezultă ceva extraordinar. Ştiu că înainte nu prea erai tu cu descrierea, dar ai progresat mult şi asta se vede extrem de bine aici.
De asemena îmi plac numele personajelor care nu puteai fi mai potrivite, mai sugestive şi puterile lor care sunt în perfectă opoziţie cu personalităţile celor doi. Ţi-am mai spus, ideea e foarte bună şi o dezvolţi perfect, legătura dintre cei doi fiind vizibilă de la un kilometru depărtare, legătură care este foarte importantă.
Acţiunea curge perfect şi are mereu acel suspans care te roade şi care te face să aştepţi cu nerăbdare următorul capitol, iar replicile sunt la obiect şi în concordanţă cu situaţia actuală. Îmi place exprimarea ta care este afectată, gravă şi profundă, ţi-am spus că fiecare cuvânt semnifică mult şi are o anumită importanţă.
Un titlu mai sugestiv nici nu cred că ai fi găsit, iar acel punct e cel mai de efect, adică e " Totul pentr Rain. " şi atât, nimic mai mult, doar pentru Rain, indiferent de circumsanţe, de greutăţi e doar pentru Rain. E sugestiv şi atrage în acelaşi timp.
Şi cam asta ar fi tot ... Sper că nu am omis ceva.
Multă inspiraţie şi baftă la scris !
Aştept cu nerăbdare next-ul.

[Abbeh.]

Heeei~` <333.
Nu ştiu cum de nu am văzut că ai postat, dar în fine acum mi-a sărit titlul în ochi *pentru a doua oară, of course : ))*.
Mi-a plăcut atât de mult acest capitol, te descurci foarte bine. Ideea ficului e pur şi simplu minunată, o ador; plus că e şi cât de poate de originală. Ştii, eu puteam să jur că Rain nu avea să mai fie printre cei vii, asta până nu am citit acest capitol.
Rain are nişte "puteri", interesant. E olecuţă sf, aşa-i? ;;). Îmi place şi mai mult.
Nu ştiu ce să-ţi mai spun, nu am nimic de obiectat, poate doar că mi-ar fi plăcut să fie capitolul mai lung, dar nu mă leg de tine la asta, că nici eu nu fac capitole lungi : )).
Păi, aştept cu nerăbdare nextul, sper să vină ceva mai repede de data asta. :o3.
*Hug* >:D<

[She]

Saluuuut. ^____^
Bine-nteles ca imi place capitolul si ma bucur ca l-ai pus in sfarsit (si sper ca urmatorul sa vina mai repede :)) ). Hmm, nu cred ca am ce critica. : -? Imi place tot. : x Si abia astept sa vad ce o sa se mai intample. Mi-a placut cum ai vorbit la inceput despre sentimentele lui Rain si apoi despre amintirile lui. Adica, te descurci de minune chiar daca povestesti la persoana a IIIa, si imi place si cu descrii.
Nu ma asteptam ca Rain sa aiba puteri, dar asta face totul mai interesant, nu? : >
Si in fine. Cam asta ar fi. Spor la scris si astept continuarea. : ]

[Savarina Ali]

Hei am trecut si eu pe aici, deoarece m-a atras titlul. Mi s-a parut interesant si am crezut ca este de dragote, nu spun ca nu poate sa fie, dar pana cum mi se pare interesant. Mda e cam dificil sa scrii la persoana a treia, dar incepi sa te descurci, sau cel putin asa cred :-? Am mai citit in mare ficuri scrise de tine si mi-au placut, nu stiu daca am dat si com :-?? sunt cam imprastiata in ultima vreme :d
Sunt curioasa de ce ai pus punctul ala la titlu? Nu mi se pare estetic, macar daca puneai trei puncte :-? dar ma rog e fain si asa. Sa vedem ce ador la ficul tau ...
Cum descrii sentimentele si amintirile ^_^ asta imi place cel mai mult. Nu prea am vazut greseli si daca sunt cred ca am nevoie de ochelari ... am sa merg la control pentru orice eventualitate.
Nu prea stiu ce sa mai spun? Actiunea am vazut ca nu o fugaresti, si asta imi place.
Pai cred ca mai trebuie doar sa spun ca astept nextul ...
Capu Chuu'

[A'Svear]

Hi there :] First of all, scuze pentru aceasta intarziere, capitolul e gata de mai bine de o saptamana dar am tot bazait la el pentru ca ceva nu imi placea mie [si acum mi se pare putin cam stirb, dar nu mai stiu ce sa ii fac]
@ Savarina Ali - Chestia cu punctul de la sfarsit se va lamuri in ultimul capitol ;)) Cat despre romance...Hmm vreo bruma...Tot in ultimul capito, in rest nu va fi un gen prea pronuntat in fic.

Enfin, va multumesc enorm pentru replay-uri, sper sa citit in continuare si sper sa va placa :]

Capitolul 3
ÃŽmi e dor de Rain

Dimineaţa nu a surprins-o. Somnul fugise de ea de ore bune, aşa că a rămas acolo, tăcută şi gânditoare. A tras draperiile şi a aruncat o privire străzii. Londra scăladată de picăturile reci de ploaie se asorta cu dispoziţia ei. Avea o presimţire legată de ziua asta ce nu o lăsa în pace. S-a retras de la fereastră şi s-a îndreptat spre noptieră. A deschis sertarul încet, fără să facă vreun zgomot şi a dat la o parte mulţimea de medicamente de acolo. A pufnit văzându-le. Da, ea credea că are nevoie de ele, de aceea ii le băga pe gât. Dar cine mai lua pastilele de la mama? Nu era nebună! A dat la o parte fundul fals al sertarului. De acolo a luat în mână o poză şi un cuţit. Acesta avea lama ascuţită, fără nici o urmă de rugină, iar mânerul era împodobit de fel de fel de semne argintii. A atins lama cu grijă, iar răceala ei i-a fulgerat degetele. După asta a luat poza în mâna dreaptă. Se uita lung la chipurile surprinse în ea cu ceva timp în urmă. A mângâiat chipul băiatului de acolo cu vârful degetului. ’Rain’ , a şoptit aceasta cu sfială. Cu cât se uita mai mult la poză, cu atât mâna stângă se strângea în jurul lamei. Într-o secundă a retras-o, dar nu a îndrăznit să scoată vreun sunet de durere. Nu avea voie să îi trezească , căci poate ar fi aflat că a păstrat ceva ce amintea de Rain. A luat repede cuţitul şi poza de jos şi le-a pus la locul lor. A băgat medicamentele în sertar şi l-a închis grăbită. Dar sângele îi şiroia pe braţ şi trebuia curăţat mai repede, să nu păteze tot în jur. A găsit o cârpă care a înfăşurat-o în jurul palmei. Minunat! Cum avea să scrie la şcoală? Era stângace. Şi cum va trece neobservat bandajul?
- Lovely! Te-ai trezit?
Strigătul mamei nu o încânta de nici o culoare. Ştiind-o trează avea şi mai puţin timp la dispoziţie. A vrut să îi răspundă, dar glasul nu voia să o ajute, aşa că a trântit uşa camerei semn că e trează. Ah, ce porcărie! Un fir de sânge care s-a strecurat prin bandaj a mânjit uşa. A şters-o repede cu un şerveţel găsit pe birou şi a fugit la baie să îşi cureţe rana. Însă pâna la baie era o distanţă de vreo zece – cincisprezece secunde şi cum să fie aşa norocoasă încât drumul să fie liber până la final. Mai avea doi paşi când s-a pomenit cu tatăl ei ieşind din baie. Privirea lui a căzut fix pe mâna rănită, dar nu se uita suspicios. Chipul lui s-a umplut de părere de rău, după care a spus:
- Te-ai tăiat în nenorocita aia de tablă când ai vrut să deschizi fereastra, nu? Vino, să curăţăm treaba asta.
Primind cu nespusă bucurie complicitatea tatălui, aceasta la urmat. La urma urmei, habar n-avea de nici o tablă la fereastră, dar atâta timp cât părintele zice înseamnă că aşa e.
Contactul apei cu rana a fost usturător, având în vedere că nu era o zgârietură superficială. Apa care se scurgea pe de pe mâna ei era un roşu spălăcit, urât, care îi dădea fiori. După cea curăţat-o tatăl a adus un bandaj care ii l-a legat în jurul mâinii. Încă durea, dar măcar nu mai mânjea tot cu sânge.
A ieşit din baie zâmbind şi s-a dus în camera ei. Abia atunci a observat că era încă în pijama. Eh, avea timp. A luat pantalonii negrii de pe capul scaunul şi i-a îmbrăcat. Avea de gând să îi asorteze cu ceva roşu. A scos o cămaşă din dulap şi a luat-o pe ea. Părul era desprins, uşor ondulat. O buclă îi cădea pe ochiul drept, oferindu-i un aer mai matur. A zâmbit reflexiei din oglindă înainte să iasă din cameră. A coborât scările zgomotos, abia reuşind să nu doboare una din florile agăţătoare.
- 'Neaţa!
Vocea mamei era fără urmă de sentiment, ca de obicei, de aceea ea nici nu se mai omora cu îmbrăţişări şi dulceţuri. De când a murit Rain relaţia lor s-a dus pe apa sâmbetei. Ea a insistat să ascundă modul în care s-a stins el din viaţa, susţinând sus şi tare că: ' Ar păta numele familiei'. Mda, mai bine sună că a murit într-un accindent de maşină atunci când conducea beat, decât că a fost ucis salvându-şi sora. Dar cum să contrazici logica ei?
Lovely s-a pus la masă cu o ceaşcă mare de cafea în mână. Liniştea bântuia încăperea până în momentul când mama ei a văzut bandajul.
- Ce-i asta? a spus apucând mâna fetei cu brutalitate.
Şi-a retras-o rapid aruncându-i femeii o privirea urâtă, semn că a rănit-o.
- M-am tăiat la fereastră.
Mama a dat din cap, păstrându-şi aerul suspicios. Îi arunca din când în când câte o privire fetei. Chipul ei nu avea nici un rid, nici o urmă de bătrâneţe, în schimb sufletul era înecat în ură şi sentimente negre. Se mândrea cu o talie de viespe la patruzeci şi ceva de ani şi pieptul mare, mereu accentuat de decoltee cu tentă adolescentină. Se credea tânără, dar atitudinea de scorpie acrită de vreme o dădea de gol. Şi dacă înainte era rea, de la moartea lui Rain a devenit insuportabilă. Mai mereu înţepată, suspicioasă, femeia aia a uitat să zâmbească.
Între timp fata şi-a terminat ceaşca de cafea şi a spălat-o. A luat geanta cu umbrela de pe birou şi a început să se uite la pantofi, vizibil nehotărâtă. Aproximativ zece minute a tot probat: pantofi cu toc, fără, negrii sau roşii cu barete sau nu, doar de dragul de a pierde vremea. Până la urmă a rămas la cei care i-a luat prima dată şi a ieşit pe uşă. Vremea păstra atmosfera mohorâtă, care a demoralizat-o complet. Dacă în timpul micului dejun, sau a cafelei în cazul ei, a fost cuprinsă de o stare inexplicabilă de fericire, acum era din nou urmărită de acea presimţire ciudată, iar o nelinişte nu îi dădea pace. Ceva o întrista şi nu ştia ce. Dar când era pe cale să îşi pună întrebarea de ce? în faţa ochilor i-a reapărut imaginea fratelui ei. S-a oprit în mijlocul străzii. Oamenii grăbiţi o depăşeau, fără să se întrebe de ce stătea şi plângea.
Umbrela o proteja de picăturile reci de ploaie, dar sufletul ei? Lacrimile ajungeau la el şi îl scăldau într-o agonie profundă. Un lac de lacrimi s-ar fi format dacă ar fi plâns în acelaşi loc de când el a părăsit-o. Plângea cu sughiţuri, dar zgomotele nu se auzeau de stropii mari de ploaie care se loveau de pământ.
- Rain. Rain. Rain.
Îi repeta numele în şoaptă, iar mintea readucea imaginile cu el la suprafaţă.
- Oare ce faci tu, Rain? Ce faci acum?
Punea întrebările cu tonul scăzut, cu teamă. Vocea îi tremura de fiecare dată când îi pronunţa numele. Dar oare ce făcea Rain? Ea continua să îi şoptească numele printre sughiţuri şi lacrimi, când a simţit o mână pe umăr. O mână grea şi caldă. Nu s-a speriat, nici măcar nu a tresărit. S-a întors pe călcâie să se uite la persoana din spatele ei.

***

Nu ştia cine e, dar vedea că plânge, vedea că suferă. I-a pus mâna pe umăr ca un gest de consolare, venit din instinct. Corpul ei era rece, tremura sub mâna lui. Ea nu a tresărit, nu s-a speriat, nu nimic. S-a întors spre el, chipul ei fiind cuprins de un zâmbet mecanic, fals. Deşi se chinuia să îşi ţină buzele arcuite, lacrimile continuau să îi curgă pe faţă. Iar el, el se uita la fată uimit, şocat, cu chipul împietrit. Era...Era ea. De ce plângea? Ea nu trebuia să sufere pentru nimic în lume.
I-a pus şi cealată mână pe umăr. Se uitau unul la altul curioşi. În ochii fiecăruia se citea tristeţea şi durerea. Privirea lui Lovely era luminată de zecile de lacrimi, iar ochii îi erau roşii de plâns. Încă se străduia să păstreze acel zâmbet fals, dar deja muşchii feţei îi oboseau şi începea să se stingă. Iar el încerca să rămână inexpresiv, doar ochii lui păstrând sentimentele. Deşi erau albaştrii aceştia îi erau atât de familiari fetei. Semănau cu ochii lui Rain, Rain al ei.
S-a aruncat în braţele băiatului plângând. El era un străin care avea ceva ca şi fratele ei, dar cu toate astea nu trebuia să se poarte aşa. Se lăsa împinsă de emoţii şi nu ştia dacă asta e bine sau rău. De fapt nu mai distingea nimic înafara faptului că băiatul acela îi amintea de el.
- ÃŽmi e dor...ÃŽmi e dor de Rain.
Auzind asta el a strâns-o în braţe, mai tare. A strâns ochii; el nu avea dreptul să se lase prins de sentimente. Dar durerea îl măcina pe dinăuntru, îl rodea şi îl rănea. Blestema tot în jurul lui. Îşi dorea aşa mult să poată să îi spună adevărul, să fie împreună. În acel moment ar fi fost în stare să îngheţe lumea, să rămână doar ei doi, să nu fie nevoit să se ascundă de ea. Doar ei, Rain şi Lovely.
Ea încă tremura şi continua să suspine. Dar a început să se agite în braţele lui. I-a dat drumul, iar fata s-a uitat la el speriată. S-a întors cu spatele şi a fugit. Ultima ei privirea fusese îngrozită, terifiată. Ca atunci... A scuturat din cap. Nu era nevoie de aimntiri lacrimogene.
Telefonul îi răsuna gălăgios în buzunarul blugilor. Din nou sunetul părea din afara realităţii, ca un lucru care nu îşi avea locul acolo. De ce telefonul îi întrerupea mereu gândurile, sau nici măcar nu îl lăsa să le înceapă?
- Da, a răspuns acesta sec.
- Rain, Rain au găsit Poarta de Est. Sunt cel puţin 20. Rain!
A luat-o la fugă. Cine? De ce? Şi mai ales cum s-a putut întâmpla asta?