The Tale of the Red Shinigami [part 1]

[Liar]

Inainte de toate, dialogul din primul capitol este super-sec din doua motive. Numarul unu, fic-ul asta am fost mai mult rugata sa-l fac. Am vorbit cu o prietena ca eu sa scriu un fic si ea sa-l traduca pe protugeza. Momentan numai dialogul e pe portugeza dar cand o sa aiba timp o sa-l traduca pe tot. Am sa am oczia sa invat alta limba :]] Meh, doar glumeam, nu am nici un interes sa invat portugeza. Cat despre fic in sine, ideea mi-a venit pe moment deci nu e cine stie ce. Sper sa am mai multa inspiratie cad scriu next-u.

---

Doua femei tinere priveau apusul soarelui de pe un acoperis vechi cu tabla de o culoare ruginie. Cea din dreapta era o femei blonda, de vreo douazeci si cinci de ani. Era inalta dar nu avea o silueta de invidiat. Inteligenta dar usor naiva. Cealalta era roscata, inalta si avea o talie de viespe. Ochii ei de un rosu aprins straluceau in intuneric. Dupa putin timp de gandire, odata ce soarele a apus, fetele s-au luat ramas bun si au plecat fiecare pe drumul lor. Sentimentele lor erau greu de descris dar cert era ca nu erau fericite. Trebuiau sa isi ia adio pentru eternitate.

Cinic ani mai tarziu…

Roscata lua cu grija plicul de pe masa si il deschise cu putina ezitare. Era convinsa ca daca va citit acea scrisoare nu va fi foarte fericita. Dupa cateva secunde de meditate profunda femeia deschise cu rapiditate plicul si il citi. Ramasa surprinsa asa ca il mai citi de trei ori ca sa fie sigura ca nu a omis sau a citit gresit vreun cunvant.
Odata pus plicul inapoi pe masa se auzi un oftat puternic cu o urma de regret. Nu indraznea sa spuna nimic. Mai ofta odata si se indrepta pe usa, iesid incet fara sa bage in seama ceea ce zic superiori sai. Odata ce se vazu afara se lasa usor pe perete pana ajunse pe podea. Incepu sa planga cu lacrimi fierbinti care ii curgeu pe obrajii ei fini. Isi puse mainile peste fata si suspina din ce in ce mai des, aproapeape se inneca.
Nimeni din cei care treceau pe hol nu o intreba ce se intampla, ba mai mult se uitau la ea foarte urat si o barfeau. Persoana care o iubea neconditioat plecase definitiv din lumea ei. Se simtea distrusa - nu mai avea avea pe umarul cui sa planga.
Ofta inca odata in timp ce is promise ca asta va fi ultima data si se ridica de pe podeaua rece. Isi sterse lacrimile de pe fata lasand mici urme si clipi usor de cateva ori.
- Não será assim*. Isi spuse cu incredere si pleca inapoi in biroul directorului.
Intrand acolo si asezandu-se pe un scaun, ignorand tot ce faceau ceilalti din incapare incepu sa vorbeasca.
- Ele morreu? Eu quero ... me ajudar. Eu não posso fazer sem ele. Eu faço tudo que peço.* Spusea ea foarte directa. Stia ca va primi un <<nu>> ca raspuns dar nu il putea accepta.
- Eu não tenho opção. Desculpe*.
Auzind aceastea fraza se enerva foarte tare. Stia ca nu putrea primii nici un fel de ajutor din partea academiei asa ca se hotarii sa se descurce singura. Stia ce trebuie sa faca.
- Quando eu deixar este lugar. Eu não tenho o que você está aqui*.
La auzul acestor cuvinte directorul se ridica speriat de pe scaun incercand sa o opreasca pe tanara. Aceasta se intoarse foarte nervoasa spunand-ui ca daca nu vrea sa o ajute nu mai are rost sa stea aici asa ca se va intoarce inapoi in Germania. Directorul era oarecum jicnit de aceasta idee. Una din cele mai bune absolvente sa plece de la academie? Nici nu isi putea imagina asa ceva.
Fara sa mai stea pe ganduri fata trantii usa brusc. Vazandu-se in afara biroului, in fata tuturor celor care au ras si au badjocorito cand avea probleme, isi ridica capul si tipa:
- Você ri, mas vou voltar em breve*. Eu prometo!
Toata lumea ramasese surprinsa auzind aceste vorbe din partea lui Zelda.

* Aceasta va fi ultima data.
* A murit? As vrea ... sa ma ajuti. Nu pot face nimic fara ea. Am sa fac tot ce-mi ceri.
* Nu am nici o posibilitate, imi pare foarte rau.
* Atunci, am sa parasesc acest loc. Nu mai am pentru ce sa stau aici.
* Radeti acum, dar ma voi intoarce. Va promit!