Moleculele tale prezente in trupul meu

[chrissta]

1. Acum...
Au trecut doi ani de cand m-am despartit de el si inca ii simt prezenta ca si cand ieri m-ar fi sarutat ultima oara. Mereu am crezut ca dragostea mea pentru el se va stinge cand el nu va mai fi langa mine, sa mi-o alimenteze. Dar nu, n-a fost asa. Focul asta nenorocit ce-mi mistuie sufletul nu vrea sa se stinga si nimeni nu poate sa-mi aline durerea de moarte. Numai atingerea lui mi-ar putea racori inima... Dar asta imi e imposibil... El nu e aici cu mine, sa-mi intinda bratele protectoare , care au reusit mereu sa ma faca sa cred ca viata e roz si roz e totul.
Buzele lui atat de reci mi-au trimis mereu fiori calzi prin corp. Cand ochii lui negri ma priveau , reuseam sa inot in infinit, sa razbat prin negura lor, sa gasesc soarele cald ce se ascundea in ei. El, demonul meu, imi aducea o parte din eden, ma facea sa gust din dulcea ambrozie numai cand imi atingea buzele.
Cantecele de mult uitate imi apar in fiecare vis... Soaptele lui fierbinti, ce erau ca o muzica pentru urechile mele, mi-au ramas intiparite in auz, facandu-ma sa nu mai doresc sa aud altceva. Mi-a soptit in atatea seri ca ma iubeste, incat credeam ca el va ramane mereu cu mine... Si chiar a ramas... Cu toate ca trupul lui nu mai este langa al meu, spiritul sau a ramas in inima mea. Amintirile dulci reusesc cat de cat sa-mi diminuieze gustul amarui din suflet...Inima lui e langa a mea, bat amandoua la unison,cu toate ca ne despart atatia kilometri. Nu am nevoie de altceva pentru a zambi, numai iubirea pe care i-o port imi readuc acea fericire inocenta pe care n-o folosesc decat cand amintirile mi se plimba prin mintea-mi incetosata, reusind sa faca soarele sa rasara.

2. Pe cand nu te cunosteam
Ok... Sa o luam de la inceput... Eu sunt Sakura Haruno, cea mai ipocrita fiinta de pe pamant...sau din Konoha, locul in care traiesc. Am numai 18 ani,dar sunt destul de matura. Cum? Pai, sa zicem ca n-am avut o viata prea usoara... Sau, mai bine zis, am avut o viata perfecta pana la varsta de 16 ani. Da... Atunci s-a produs tragedia vietii mele , care mi-a ruinat castelul de vise pe care el mi-l construise cu usurinta , avand parte de atata fericire, incat ma intreb daca durerea din sufletul meu nu incearca sa o rascumpere.
Inca de mica am fost un copil fericit... Ma rog , destul de fericit. Parintii mei, care sunt oameni de baza ai Japoniei, mi-au oferit tot ceea ce mi-am dorit, incercand astfel sa rascumpere orele pe care trebuia sa le petrec cu ei . Mama era mai mult pe platourile de filmare pentru unul dintre numeroasele ei filme, in timp ce tata, care era cel mai bine platit avocat al Japoniei, era 24 din 24 de ore in sala de judecata, reusind astfel sa uite sa-i ofere dragoste sufletul micut caruia i-au dat viata.
Recunosc... La inceput m-a durut enorm distanta asta dintre noi, dar in timp a inceput sa nu-mi mai pese. Am inceput sa uit ce inseamna dragostea parinteasca si am jurat ca, daca voi avea vreodata un copil, am sa-i ofer toata dragostea care mie mi-a lipsit. N-am sa las sa-l ajunga tristeatea, asa cum m-a ajuns pe mine inca de timpurie. Am ascuns toata dragostea pe care nu aveam cui sa o ofer in adancul sufletului, refugiindu-ma in taria rock-ului. Am renuntat la a comunica si am devenit retrasa. Un emo kid al zilelor noastre, daca e sa-i spunem asa.
Emokista din mine a fost rapid remarcata de cei din jurul meu. Pai, cum altfel, decat prin stilul meu vestimentar, atat de ciudat ? Vasta mea garderoba era intr-o nuanta de un negru dureros, iar ochii mei verzi erau intotdeauna inconjurati de negura fardului negru. La varsta de 14 ani mi-am facut chiar si piercing-uri in ambele parti ale buzelor si in limba, cu toate ca astea ii puneau intr-o lumina proasta imaginea atat de impunatoare a tatalui meu. De fapt, am incercat mereu sa fiu cat mai inchisa si mai retrasa, reusind astfel sa patez intr-un colt imaginea lui tata. . Singurul lucru pe care nu am incercat vreodata sa-l inchid la culoare a fost parul meu , ce era de un roz rapitor. As fi renuntat la orice, numai la nuanta aceea de roz, ce-mi lumina cat de cat viata, nu.
Stiu ca in generala nu am comunicat niciodata cu colegii mei, care ma priveau mereu ca pe ciudata clasei. Cu toate ca toti aveau bani, deoarece toate studiile mi le-am facut in scoli de fite, nimeni nu avea parte de prestigiul meu. Doar pentru ca eram fiica parintilor mei, apaream destul de des in ziare sau reviste, cu toate ca pe tata il deranja extrem de tare lucrul acesta. Nu eram un copil model, iar imaginea mea lasa de dorit. In loc sa ma fi imbracat ca un copil serios, eu purtam mereu tricouri , hanorace si blugi, de care atarnam tot felul de lanturi.
Imi amintesc ca la varsta de zece ani am inceput sa iau lectii de canto pe ascuns, deoarece prestigiosul avocat care-mi era parinte nu mi-ar fi permis niciodata sa fac asta . Imaginea mea rebela il punea intr-o postura proasta, pentru ca eu, ca fiind fiica lui, trebuia sa fiu un copil linistit si serios, care sa fie prima din clasa. Defapt, chiar eram prima din clasa, cu toate ca nu prea ma omoram cu invatatul, la nastere mostenind o parte din inteligenta iesita din comun a tatalui meu.
In fine, vocea mea era destul de buna, iar lucrata de un profesor bun, am reusit sa fac progrese uriase. Dar, cu toate ca profesorul meu ma indemna mereu sa ma apuc serios de cantat, niciodata nu mi-am imaginat ca voi ajunge pe scena. Tata avea alte planuri pentru mine. Dorea sa ii continui meseria, sa devin un avocat de succes, la fel ca el. Niciodata nu m-a intrebat daca eu imi doresc asta, caci ceea ce vroiam eu nu cred ca ar fi contat niciodata. Si, cu toate ca nu-mi displacea deloc dreptul, nu mi-as fi dorit vreodata sa ajung intr-o sala de judecata. De ce? Pentru ca nu as fi rezistat psihic unei asemenea tensiuni.
La 14 ani a fost admisa la cel mai bun liceu din Tokio. Parintii mei au dorit ca eu sa imi incep studiile in capitala, unde aveam mult mai multe posibilitati de a ma perfectiona. Ne-am mutat imediat din Konoha in Tokio, unde ai mei detineau o casa destul de mare... Ok... Nu era o casa, era o vila de trei etaje, construia in stil european, toata numai pentru mine, deoarece ai mei nu erau aproape niciodata "acasa". Tata avea procese importante in Europa, iar mama se ocupa de filmarea unui nou film in Nagasaki.
Imi amintesc vacanta de vara ca fiind cea mai monotona vacanta din viata mea. Zilele erau la fel... Eu stateam inchisa in camera mea si ascultam muzica la i-pod sau mai citeam cate ceva si ma duceam la lectiile de canto, atat de dragi mie.Cu toate ca eram libera ca pasarea cerului, nu faceam niciodata nimic pentru a-mi potoli plictiseala ce ma acaparase. Stiam ca era ultima mea vacanta in Konoha, dar nu-mi pasa prea tare. De fapt, eram chiar bucuroasa ca urma sa scap de toti colegii mei plini de sine.
Prima zi de liceu a venit ca o binecuvantare pentru mintea mea obosita sa mai stea inchisa. Cu cateva zile inainte ajunsesem in Tokio, dar nici in capitala nu ma prea plimbam, deoarece nu stiam imprejurimile si n-as fi vrut sa ma ratacesc. Singurul lucru pe care l-am vizitat a fost liceul.
In acea dimineata, m-am trezit devreme si am inceput sa ma pregatesc pentru scoala. Mi-am facut binemeritatul dus, dupa care mi-am imbracat noua uniforma, admirandu-ma in oglinda mare din camera mea. Camasa alba mi se mula perfect pe sanii destul de voluptosi pentru varsta mea, iar fusta scurta de blug negru imi descoperea picioarele micute si subtiri. Mi-am pus neglijent cravata roz si am inceput sa-mi decorez uniforma cu mici insigne. Pana si ciorapilor albi, ce ieseau usor din cizmele negre, le-am adaugat o fundita neagra si una roz. Parul ce-mi atarna pe spate imi incadra perfect fata, in timp ce fardul negru imi scotea in evidenta verdele pur al ochilor. Trebuie sa marturisesc ca eram foarte frumoasa, atat de frumoasa incat ma intrebam daca chiar a mea e reflexia din oglinda.
Eram decisa sa incep in forma primul an de liceu, caci aveam sa raman acolo pentru mult timp. Eram usor emotionata deoarece nu cunosteam pe nimeni, dar oricum eu nu eram prietenoasa, asa ca asta conta mai putin.
Cand m-am terminat de pregatit, mi-am luat ghiozdanul cu carti si am coborat in fata casei, unde soferul pe care mi-l angajase tata ma astepta. Dar eu aveam alte planuri... Vroiam sa merg singura pana la liceu, deoarece nu era prea departe. Vroiam sa fiu o persoana normala, nu sa ma cunoasca tot ca fiind Sakura Haruno, fiica marelui Yuri Haruno si a frumoasei actrite Mitsue Haruno. Vroiam ca ceilalti sa ma placa pentru ceea ce sunt , nu pentru cine sunt, dar asta era cu mult prea greu in viziunea mea.
Cand am ajuns la liceu eram trista , gandindu-ma ca si noii colegi ma vor considera o ciudata, un copil plin de bani si de fite. Stiu ca nu ar fi trebuit sa pun la suflet comentariile stupide ale fostilor mei colegi, dar uneori nu poti face asta. Pentru a uita de tristete, m-am decis sa ma uit pe liste , sa vad in ce clasa sunt repartizata. Marea mea surpriza a fost ca eram prima din generatia mea , fiind repartizata in clasa a IX-a A. Totusi, mai era un baiat, un anume Sasuke Uchiha, ce avea aceiasi medie ca si mine.
" Sasuke Uchiha"... Huh... Eram sigura ca mai auzisem acest nume, dar unde anume? "Uchiha"... "Uchiha" ... numele lui mi se invartea prin cap, dar m-am decis sa incerc sa il alung, deoarece chiar nu aveam nevoie de o grija in plus.

[Shilpa]

Am inceput prin a-ti arata micile greseli:
refugiindu-ma- refugiandu-ma
festimentar-vestimentar
Cu toate ca toti aveau bani-probabil ai vrut sa zici cu toate ca aveam bani
lanturi lanturi-o singura data lanturi
daca chiar a mea e reflexia din oglinda-daca a mea este reflexia din oglinda, suna mai bine asa
m-am terminat- mi-am terminat
coborat jos- ai facut un pleonasm, nu poate cobora si sus
tot- toti
Hurano- Haruno
Mult mai mult decat atat pot spune doar ca esti foarte talentata si ca ai potential. Avend in vedere frumoasele pasaje descriptive, chiar m-au impresionat, mai ales ca ador descrierea. Cat despre actiunea copmplex imi place cum o expui si usurinta ta in exprimare. ai insa grija la micile repetitii care pot devenii suparatoare. In rest totul este perfect. Imi place foarte mult atat idea esentiala a ficului cat si faptul ca este original. Ai pus intr-o cu totul alta lumina trasaturile Sakurei, reusind sa creezi un personaj inteligent , retras, nesociabil si imaginea perfecta a unui emo kid. Am observat ca ai folosit povestirea in rama prezentand mai intai prezentul sporind suspansul si dorinta de a citi ficul. Cat despre inceput promite multe si sunt sigura ca la imaginatia si talentul tau vei reusi sa creezi un fic extraorinar si foarte reusit.
Spor la scris si sper sa pui cat mai repede nextul deoarece ai reusit sa ma captivezi si sa ma faci sa astept cu nerabdare continuarea.

[Flash]

well, inainte sa incep sa-ti spun ce ai gresit, ce mi-a atras cu adevarat atentia, vreau sa mentionez ca sunt de acord cu Eli Scuze, era harukichi, in privinta actiunii. Nu este originala, stim de fata bogata, emo si pute de bani pe unde calca, soo nu e deloc original.
Titlul e oarecum ciudat, dar ah...nu iti spun ce ai gresit momentan, iti spun doar ca titlul este cam ciudat, dar inspirat. Nu am mai vazut titluri asa.

Ok, iti spun:

Ok... Sa o luam de la inceput... Eu sunt Sakura Haruno, cea mai ipocrita fiinta de pe pamant...sau din Konoha, locul in care traiesc. Am numai 18 ani,dar sunt destul de matura. Cum? Pai, sa zicem ca n-am avut o viata prea usoara... Sau, mai bine zis, am avut o viata perfecta pana la varsta de 16 ani. Da... Atunci s-a produs tragedia vietii mele , care mi-a ruinat castelul de vise pe care el mi-l construise cu usurinta , avand parte de atata fericire, incat ma intreb daca durerea din sufletul meu nu incearca sa o rascumpere.

ai inceput aiurea rau. NU se incepe cu "ok" , eu faceam acest lucru si mi s-a atras atentia, nu trebuie sa scrii asa intr-un text, ca si cum ti-ai face regia filmului si scenaristul nu are inspiratie.
Punctele alea de suspensie sunt puse aiurea acolo, nici macar nu le-ai pus corect. Punctele de suspensie se pun atunci cand vrei sa mai continui dar te opresti acolo. dar tu vad ca nu te-ai oprit ci ai continuat, deci punctele de suspensie stau acaolo degeaba.

Actiunea nush ce sa zic, pune mana pe ceva original si scrie, fiindca stilul 'emo' in povesti nu este cine stie ce. >.>


edit: yeah gomen eli & haarukichi :)), sunt de acord cu haruchiki in privinta actiunii, am vazut av si am crezut k e eli O.o

[chrissta]

Salutare! Merci mult pentru sfaturi! Am sa incerc sa tin cont de ele. :) Imi pare rau pentru greseli...
Pachirisu, stiu ca am inceput destul de aiurea, dar asa am simtit eu ca trebuia s-o fac. Sincer, incerc sa-mi fac autobiografia (ca fiind Sakura, desigur) si am dorit sa o incep cu "Ok... Sa o luam de la inceput..." pentru a ii integra si pe cei care citesc in povestea mea).Cat despre ideea de la care am plecat, nu cred ca aceasta conteaza prea mult, ci felul in care decurge povestea.
Astept sfaturile voastre & va rog sa-mi spuneti unde am gresit. :)



3. Razele de soare de pe strada mea intunecata

Inca de cand am intrat in noua mea clasa am simtit o energie pozitiva, ce-mi inunda sufletul, punand stapanire pe simturile mele. Am simtit o dorinta disperata de a zambi, fiind sigura ca de data asta totul urma sa fie altfel... Si nu m-am inselat.Spre deosebire de anii trecuti, inca din prima zi mi-am facut prieteni. Desi majoritatea erau copii de bani gata,spre deosebire de fostii mei colegi, nu erau deloc cu nasul pe sus si m-au respectat pentru ceea ce eram.
Norocul mi-a suras inca din primul minut, cand dirigintele nostru, Hatake Kakashi, un barbat frumos in toata puterea cuvantului,cu un par scurt ,argintiu, si ochi negri, ce avea in jur de 25 de ani, mi-a daruit-o colega de banca pe Hinata, cea mai dulce fiinta pe care am intalnit-o in toata viata mea. Hinata era o fata timida, cu trasaturi fine si o frumusete iesita din comun. Avea un par de un albastru inchis, lung pana la umeri, si doi ochii de un gri deschis, care emanau o caldura linistitoare. M-am inteles cu ea inca din primul moment. De fapt, nici nu aveai cum sa nu te intelegi cu cineva ca ea, care era la fel ca un inger, atenta mereu sa nu supere pe cineva. Mereu avea o prezenta subtila, iar hainele ei erau aranjate cu bun gust, lucru mostenit de la parintii ei ,celebrii creatori de moda Hyuuga.
Deoarece ea invatase in Tokio si fusese colega si in generala cu majoritatea noilor mei colegi, a fost mai mult ca incantata sa ma prezinte tuturor. Intai m-a prezentat prietenelor sale, TenTen si Temari, de care m-am atasat imediat. Dupa aceea , m-a dus la un grup de baieti, unde i-am cunoscut pe Neji, varul sau, pe Naruto, un blond extrem de energic, pe Kiba , Gaara si Shikamaru.
Am cunoscut-o chiar si pe Ino, blonda superficiala a clasei, care se considera cea mai draguta. Bine... Nu mi-e prea usor sa recunosc, dar era cu adevarat frumoasa. Avea pielea la fel de alba ca si zapada, iar paru-i blond ca razele timpurii ale soarelui ii dadea o stralucire iesita din comun. Cu ochii aceaia de un albastru curat ca valurile inspumate ale marii parea un inger picat din cer, astfel incat ti-era greu sa crezi ca putea sa fie o fiinta atat de aroganta si superficiala. Shikamaru mi-a zis ca era asa deoarece lua cursuri de modeling si participase la cateva prezentari de moda, iar faima i se urcase la cap.
- Hinata... Vreau... Adica, i-ai prezentat pe toti, dar... Uh... Sasuke... Sasuke Uchiha... Cine e? imi intreb prietena , facand pauze dupa fiecare cuvant. Nu-mi statea in fire sa fiu curioasa, dar numele lui imi amintea de ceva anume, facandu-ma sa imi doresc cu tot sufletul sa-l cunosc pe acesta.
- Sakura... Nu-mi spune ca te-ai indragostit si tu de vedeta clasei?
- Poftim...?! Vedeta clasei?
- Daaaaa. Sasuke, impreuna cu fratele sau Itachi dintr-a unspea' si colegii lui, Pein si Konan, face parte din NewLife, una dintre cele mai indragite trupe rock ale Japoniei. Acum e plecat intr-un turneu si am auzit la radio ca vine abia maine.
Vocea Hinatei se afla intre mirare si seriozitate, de parca a-l cunosti pe Sasuke era ceva normal. Tocmai atunci mi-am amintit de ce numele lui imi era cunoscut... Sasuke era idolul uneia dintre fostele mele colege, o blonda superficiala , copie fidela de-a lui Ino.Dupa marturisirea prietenei mele, desi misterul mi-era elucidat, eram cu mult mai curioasa sa-l cunosc pe acest star al Japoniei, care imi facea imensa 'onoare' de a-mi fi coleg de clasa.
Trebuie sa mentionez ca la scurt timp dupa aceasta mica discutie cu Hinata, am uitat complet de interesul meu pentru Sasuke. Cum? Well , Naruto, blondul zapacit din clasa mea, cu care ajunsesem sa ma inteleg perfect inca de cand facuseram cunostinta, ne-a chemat, pe mine si pe Hinata, sa-l sustinem la antrenamentul de la fotbal imediat dupa ore.
M-am distrat copios pe seama lui, deoarece, desi era foarte priceput, incerca mereu sa faca scheme mai grele, reusind sa cada de cateva ori in cap. Cu toate ca era un mascarici, era extrem de frumos, fiind privit atent de majoritatea fetelor care urmareau jocul lor... chiar si de Hinata, care oricat ai fi incercat sa-i explici ca il soarbe din priviri pe blond, tot n-ar fi recunoscut-o. Ii era cu mult prea rusine pentru a recunoaste ca il place pe Naruto, dar eu reuseam cu usurinta sa observ tenta vaga de roz ce-i acapara obrajii palizi ori de cate ori zapacitul o privea cu ochii aceia albastri ca cerul calm al unei zile de mai.
Nu stiu exact cat am ramas cu Naruto si Hinata deoarece ma distram cu mult prea mult pentru a mai tine cont ca timpul zboara, dar am ajuns acasa destul de tarziu,rupta de oboseala, iar singurul lucru pe care mi-l mai doream era sa dorm. Mi-am dat drumul la radio si am plecat sa fac dus. Cand m-am intors , anuntul de la radio m-a lasat fara cuvinte :
" Acum, noua melodie de la NewLife, 'Funeral of hearts'.Enjoy! "
Eram incantata. NewLife... Band-ul lui Sasuke?! Waw! In sfarsit urma sa aflu cat de talentati erau acestia. Ma asteptam sa cante ceva slab, dar, spre surprinderea mea, muzica era ceea ce imi dorisem toata viata sa ascult... ritmul batailor tobelor, acordurile chitarei, dar si o voce frumoasa, ce-mi facea inima sa bata mai tare.
Am adormit fredonand cu mintea acel cantec, incarcandu-ma cu energia lui pentru a doua zi.

[ஜSheirஜ]

wow.....am venit si eu pe aici,pot sa spun ca imi place foarte mult fic-ul.....greseli de tastare nu am vazut....naratiunea predomina,cea ce e bine....imi place idea cu banda lui Sasuke,de obicei Sakura avea o trupa ,dar e mai bine asa(dupa parerea mea).Totusi......am vazut cam multe puncte ....(nu zic ca ar fi ceva rau,doar nu sunt asa multe,dar totusi....).Cam atat!!
Spor la scris si jaa ne!

[Elusive wolf]

Imi place mult ... povestea e originala si partea cu Sakura ~emo~ e suuper !
Ai descriere ceea ce e bine si dialog destul ... nu am vazut nicio greasela in al 2 lea capitol , asa ca se vede ca acorzi o atentie sporita la ceea ce faci!
Imi place ca scrii la persoana I ; asta inseama ca incerci sa te cunosti pe tine insati ... ( cel putin asa cred eu )
Ai grija insa la cum scrii expresiile in engleza ! :*
Sper sa postezi nextul cat mai repede ...

[chrissta]

Merci mult pentru reply-uri. O sa tin cont de sfaturi... promit...
Iar acum, continuarea.......
:)



4. Inger si demon

A doua zi de scoala a sosit repede... Cu mult prea repede, dupa parerea mea. Niciodata nu mi-a placut sa ma trezesc devreme, dar n-aveam ce face. M-am ridicat rapid din pat cand sunetul metalic al ceasului a inceput sa-mi inunde auzul, injurand usor printre dinti. La dracu cu toate ceasurile din lume. De ce trebuia sa aibe toate acelasi sunet stresant, care ma scoate din sarite inca de la prima ora? Cum sa am o zi linistita, cand toate incep astfel?
Offf, Doamne! Inca o dimineata in care mi-am tot pus intrebari filozofice, fara sa observ ca timpul trece . Si, ca de obicei, cand m-am trezit din 'visare' a trebuit sa ma misc de doua ori mai repede pentru a nu intarzia la scoala.
Cand am ajuns la scoala aveam pulsul crescut de la alergat deoarece refuzasem din nou sa il rog pe soferul pe care mi-l angajase tata sa ma duca cu masina. Toti colegii mei veneau la scoala pe jos, iar eu nu as am dorit sa fiu 'cea care este adusa cu masina la scoala' , chiar daca asta insemna ca aveam sa intru in clasa dupa profesor.
Din fericire, profesorii nostri nu se grabeau prea tare sa intre la ore, asa ca am ajuns cu doar cateva minute inaintea lui Kakashi-sensei, deoarece cu el aveam ore. M-am asezat rapid in banca mea si a Hinatei (a doua de la geam), reusind in sfarsit sa-mi restabilesc pulsul. Eram atat de plictisita de ora de istorie, incat nu aveam nimic mai bun de facut decat sa ma apuc sa-mi analizez colegii in liniste, pentru a nu-l deranja pe diriginte.
Si atunci l-am vazut... Era in ultima banca , la fel de plictisit ca si mine. Ochii-i intunecati priveau pe fereastra, cuprinzand in ei intreg orizontul. Asculta muzica la i-pod degajat, fara sa-i pese ca profesorul il privea. De fapt, era destul de greu sa-ti dai seama daca e sau nu la ore, deoarece parea destul de tacut... doar parea.
Parul lui ca de abanos ii incadra fata alba ca prima zapata, facandu-i ochii sa straluceasca. Era frumos, cu mult mai frumos decat mi-l imaginasem eu vreodata. Mai frumos decat credeam ca putea fi un om.
- Hinata... Acela nu e Sasuke?
Vocea mea nu mi-a ascultat mintea, ci s-a ghidat dupa inima, facand ca singurul meu gand sa prinda viata fara ca eu sa realizez asta. M-am inrosit imediat, constienta de efectul brunetului asupra mea.
- Oooo! Ba da, el e. Se pare ca l-ai observat si tu in sfarsit. Credeam ca nu o sa ma mai intrebi niciodata asta.
Prietena mea parea entuziasmata de remarca mea spusa cu o jumatate de gura. Incercasem din rasputeri sa-mi maschez tremurul din voce, dar nu-mi iesise atat de bine pe cat imi doream eu. Nu fata de Hinata, care reusea sa ma citeasca la fel de bine ca pe o carte deschisa, desi o cunosteam doar de cateva ore.
Dupa remarca Hinatei m-am intors cu spatele la Kakashi, concentrandu-mi toata atentia asupra lui Sasuke. Daca inainte de a-l observa mi se parea ca timpul trecea cu incetinitorul, odata ce l-am avut pe el ca punct de reper, ora devenise brusc extrem de interesanta.
Cand preaiubitul clopotel s-a auzit, incantandu-ne tuturor urechile, m-am trezit brusc din starea de hipnoza pe care mi-o produsese Sasuke. Atunci nu intelegeam de ce il priveam atat de intens, dar sclipirea aceea magica din ochii lui imi atragea privirea ca un magnet. Il analizasem in liniste toata ora , fara sa realizez ca el isi daduse seama inca din prima secunda ca il priveam, dar nu zisese nimic, pentru a nu ma deranja.
Cand pauza a sosit, el s-a ridicat de pe scaunul sau, apropiindu-se de mine cu miscari sigure. Mai are rost sa spun ca eram toata rosie de emotie? Vazandu-l cum paseste lin, degajat, fara sa-l stanjeneasca privirile mele indiscrete, m-am intrebat daca el chiar exista cu adevarat sau era doar plasmuirea imaginatiei mele. Dar, o voce frumoasa , cu un ton usor gros si o muzicalitate extraordinara a avut grija sa ma trezeasca la realitate, sa-mi arate ca totul este la fel de real ca si mine.
- Buna! Eu sunt Sasuke. Asta daca mai are rost sa ma prezint. Am vazut ca ma priveai atent in ora. Este ceva in neregula sau vrei doar un autograf?
Cand a terminat de vorbit, a afisat un zambet sarcastic in coltul gurii, facandu-ma sa ma simt inferioara lui. Parea sigur de el, de faptul ca toata lumea il place si ca toti il vad ca pe un mare star... si chiar asa era, dar eu nu aveam de gand sa-l las sa-mi vorbeasca asa. Poate ca vroia doar sa fie dragut, dar remarcile lui nesarate erau o jignire pentru origoliul meu cu mult mai puternic decat starea de moleseala ce ma cuprinsese cand el se apropiase de mine.
- Nu! Nu am nevoie de niciun autograf... cel putin , nu din partea ta. Si nici nu inteleg de ce spui ca te-am privit toata ora, deoarece eu nici macar nu te-am remarcat pana acum. Daca nu te superi, imi irosesti oxigenul, asa ca...
I-am raspuns pe un ton calm, rece, reusind sa-mi ascund tremurul usor ce vroia sa ma dea de gol in fata lui. Privirea mea il sageta, incercand sa-l intimiteze, contrastand perfect cu picioarele care-mi tremurau de emotie. Aveam inima mai mica decat un purice , dar nici nu ma gandeam sa-mi dau arama pe fata si sa ma las sagetata de ochii lui itunecati, ce ma priveau uimiti. De fapt, daca ma priveam, cred ca eram si eu la fel de uimita ca si el. Paream atat de sigura de mine la suprafata, incat pana si eu ma intrebam daca inima care batea cu atata putere inauntru-mi imi apartinea. Nici nu eram in stare sa realizez de unde dobandisem atata putere, incat sa-i arunc o replica dura, care sa ma scoata de sub dominatia lui.Si totusi, o rostisem...
Dupa cateva secunde de liniste, care mie imi parusera o eternitate, Sasuke a zambit usor, dupa care s-a indepartat de langa mine. M-am prabusit imediat ce mi-a intors spatele, avand siguranta ca el nu ma vedea in starea aceea de vurnerabilitate. Zambetul lui imi ramasese imprimat in fata ochilor, reusind sa-mi darame toata falsitatea.
Eram cu mult prea derutata pentru a-l intelege. Desi ii dadusem o replica destu de sarata, el imi zambise aparent calm,lasandu-ma in ceata. Nu-i intelegeam reactiile deloc , pe atunci nu-l cunosteam la fel de bine ca azi si nici nu ii cunosteam zambetul disperat , dar si amuzat in alcelasi timp, pe care l-a folosit atata timp doar in prezenta mea. In momentul acela nu stiam de interesul pe care i l-am declansat si nici de emotiile din ochii lui inexpresivi. Nu-i aflasem acea fata tematoare, ce se ascundea intr-un colt al inimii sale, in spatele imaginii impunatoare si degajata, fata ce i-o scosesem la iveala chiar eu, printr-o simpla privire. Aveam sa aflu toate acestea dupa cateva luni, cand el mi-a marturisit totul,renuntand la toate secretele ce ne mai indepartau.
Atunci, primul pas era facut... Mai urmau multi altii, care m-au adus in stadiul in care ma aflu acum...

[chrissta]

Salutare! Am revenit si eu cu o continuare ... :)
Pachirisu, Itachi este si unul dintre preferatii mei si nu am de gand sa renunt la el. Am planuri mari pentru el, care sper sa prinda bine, desi sunt usor scandaloase :D.
Adevarul e ca vreau sa-l implic intr-o relatie, nu neaparat ceva serios, poate chiar ceva nonconformist. Oricum , habar nu am cu cine s-ar potrivi. (So, daca ai ceva idei despre fete care sa fie potrivite pentru el sau pentru o relatie de scurta durata, scrie-mi. )
Acum, noul capitol...






5. Sufletul meu invadat de tine

In acea zi, orele au trecut extrem de greu. Imi tot aparea in fata zambetul atragator al lui Sasuke, lucru ce-mi facea mintea sa o ia razna. Imi doream atat de tare sa il privesc, dar nu indrazneam. Nu dupa ce el realizase asta si mi-o spusese cu atata dezinvoltura in fata, de parca ar fi fost ceva normal ca eu sa il privesc asa. Imi parea ca pentru el era simplu, deoarece tot timpul era privit asa de multiplele sale admiratoare, dar eu nu eram obisnuita sa privesc spre cineva cu atata interes ca atunci cand il priveam pe el, sa ma pierd in ochii cuiva asa cum ma pierdeam in ai lui, sa zambesc cu toata inima numai la o simpla litera rostita de vocea lui... Asa a fost atunci, asa este si acum. Nici macar in ziua de azi, dupa patru ani, nu am mai gasit pe nimeni cara sa ma capteze la fel ca brunetul meu iubit. Nimeni nu m-a mai facut vreaodata sa simt fiorii iubirii trecand prin corpul meu, asa cum a reusit el inca din prima clipa.
Acum, cand ma gandesc cat timp am pierdut din cauza incapatanarii mele , ma urasc. Am ratat atatea sarutari fierbinti, atatea atingeri ce-mi dadeau fiori, atatea clipe de fericire absoluta. Pentru ce? Pentru simplul fapt ca eu eram cu mult prea orgolioasa, iar el vroia sa ma puna pe jar? Pentru asta am irosit atata iubire, care acum se intoarce impotriva mea, ca o otrava? Pentru asta riscam sa raman fara iubirea lui? Pentru un orgoliu prea puternic?
Numai Dumnezeu stie cat am gresit amandoi in incercarea de a ne face gelosi unul pe altul. Atata durere sadita in inima noastra, atata pasiune ne-a mistuit sufletele, ne-a facut sa ne dorim cu atata disperare ... Atata iubire nascuta in prea putin timp. Daca l-as fi simtit atunci la fel cum am ajuns sa-l simt inainte sa plece, poate ca as fi depistat focul care-i ardea inima in prezenta mea, inca din prima clipa in care mi-a zarit ochii verzi si calzi, privirea inocenta si iubirea ce incepea sa infloreasca in ei. Poate nu i-as fi raspuns asa, nu i-as fi sagetat inima prin acele litere aranjate aiurea, care nici macar nu-mi apartineau.Nu l-as fi obligat sa ma raneasca si nu l-as fi ranit nici eu. Dar timpul nu poate fi intors, iar greselile noastre nu mai pot fi indreptate. Nu mai are rost sa regret acum nimic, deoarece totul e trecut, iar distanta dintre noi nu a facut decat sa ne atate focul , care incepuse sa arda mocnit.


Zilele au trecut greu, una dupa alta, lasand un gol imens in sufletul meu. As fi vrut sa ma fi putut bucura impreuna cu calegii mei de toate lucrurile frumoase ale vietii de adolescent, dar durerea imi apasa din ce in ce mai tare inima, facandu-ma sa ma sting incet, dar sigur.
La o zi dupa discutia 'amicala' dintre mine si Sasuke, am avut un soc imens. Daca ma gandesc bine, inca de la prima ora am prevestit ca ceva rau urma sa se intample... si nu m-am inselat. Am ajuns in clasa cu mult mai devreme decat eram obisnuita, deoarece toata noaptea nu putusem sa dorm datorita celor doi ochi negri, care mi-au furat somnul inca de la inceput. Dar, odata ce am pasit in incapere, mi-am dorit sa nu ma fi aflat oriunde altundeva, numai nu acolo. Motivul ?... Brunetul meu , cum imi placea sa-l numesc pe Sasuke, o tinea pe Ino in brate, apasandu-i usor buzele chiar in momentul in care ochii mei s-au intalnit cu ai lui. Nu am putut mult sa imi sustin privirea indreptata spre cei doi, caci acea imagine blestemata si cu mult prea falsa imi trimitea sageti de foc , ranindu-mi inima fara mila, dar am putut sa simt zambetul satisfacut al lui Sasuke, desi buzele sale erau acaparate de cele ale lui Ino. Acaparate, atinse , sarutate, gustate. Doamne, cat de mult am urat-o in acel moment! Cat de mult mi-as fi dorit sa fi fost in locul eu in locul ei, cea care isi contopea respiratia cu a lui.
In momentul acela, am inghitit in sec si am incercat din rasputeri sa-mi opresc lacrimile ce-mi intepau ochii, amenintandu-i ca-i vor parasii... Totusi, nu le-am lasat sa plece decat dupa mult timp, cand nu mai era nimeni langa mine, sa ma intrebe ce cautau acele picaturi reci pe obrajii mei fierbinti. Pentru o clipa l-am urat... L-am urat pentru simplul fapt ca ma facuse sa cred ca o alesese pe ea... L-am urat pentru ca-mi ranise iubirea atat de fragila, ca ma facuse sa-mi inec sufletul in durere. Si ce durere... Niciodata nu ma mai duruse cu o asemenea intensitate. Niciodata nu imi mai simtisem sufletul atat de greu, si totusi atat de slab in fata lui. Atata durere , atatea lacrimi, atata ranchina. Atatea sentimente straine, dar cu mult prea cunoscute de mine. Totul nou, dar atat de vechi. Atata dragoste, dar mult prea multa ura. Toate acestea numai el mi le putea trimite in suflet.
In noaptea aceea nu am dormit, am plans. Somnul m-a cuprins abia spre dimineata , odata cu rasaritul soarelui, care-si trimitea razele prin perdeaua camerei mele, facand ca durerea-mi materializata prin lacrimi sa straluceasca . Aveam sufletul distrus, iar somnul imi atenua cat de cat durerea. Nu puteam sa realizez cum ajunsesem in acea situatie , care ma depasea vizibil. Nici nu stiam daca chiar il iubeam pe Sasuke inainte de a-l vedea in bratele ei. Stiam doar ca deziluziile erau prezente in fiecare por , in fiecare molecula, in fiecare atom.
Cum as fi putut rezista in prezenta lui? Cum l-as fi putut privi, cand credeam ca el e cu Ino>? Nici nu puteam sa ma gandesc la el, ca deja ma subjugau lacrimile. Eram sigura ca nu as fi putut rezista in prezenta lui si doream doar sa nu mai vad, sa nu mai simt, sa mor. Oricum, fara el eram ca si moarta. Toata viata fusesem un mort viu, iar numai ochii lui imi facusera inima sa bata. Iar, acum, ei nu ma mai priveau. As fi vrut sa renunt la liceu, sau macar sa lipsesc pana ce ranile s-ar fi cicatrizat. Dar n-am facut-o, iar asta a fost un lucru bun.

[Emm` :x]

este sooper ficul...;;)..
il ador ..chiar daca nu am mai intrat de mult din pricina unor probleme...azi am citit toate capitolele..
sunt foarte bune..avansezi foarte repede..;)
eu una nu am vazut greseli decat poate una doua pe ici pe colo dar sunt sigura ca se vor remedia..>:D<
descrii foarte bine si abia astept nextu..:P..

te pwwp.:*:*:*..gambate cu viitorul capitol..:D

[Flash]

well am venit iar cu un comentariu, de data asta nu stiu ce as putea sa mai critic, fiindca nu am vazut NICI macar O GRESEALA.
^^ remarcabil. Oricum iti multumesc din suflet ca ai postat mai repede nextu` deja nu mai aveam rabdare in privinta asta.
Sooo ce avem aici.
Mi-a placut, ceva filozifie neinteleasa de viata, chiar mi-a placut si sper ca vei continua caci te asteapta un drum lung pana sa evoluezi, sa-ti evolueze stilul, fiindca multi autori au un stil propriu si original ^_^
cum ziceam iti urez succes, iar in ceea ce priveste itachi saurut-manaaaaa :X:X:XX o sa-l bagi chiar astept momentul, daia nu ami am asa de multa rabdare :))
ok, daca vrei sa vorbim, i-am id-ul de la profil ;) *puppy eyes*