AnimeZupCăutare

Abisul umbrelor

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Gramatica.

Disclamer:Nu detin nici un personaj din animeul Naruto dreptul asupra acestor personaje il are creatorul lor Masashi Kishimoto.

Deoarece ficul meu a fist sters de cineva m-am hotarat sa-mi mai incerc inca o data norocul asta daca va place si ati vrea sa ii pun o continuare.Nu stiu sigur cand voi posta dar cred ca sambata viitoate avand in vedere ca luni suntem liberi. sper sa va placa.


Capitolul1 Suflet pustiu


Pustiu si gol este sufletul meu, stau si ma gandesc ce rost au toate astea?Ce inseamna de fapt sa traiesti?Sa stii ca inca iti mai bate inima, ca inca te mai leaga ceva de aceasta lume?Nu, asta nu e viata e o iluzie, e un cosmar nu asta inseamna sa traiesti.Sa stii ca ai cu cine sa imparti bucuria,iubirea si tristetea, asta inseamna sa traiesti.Si atunci eu de ce inca mai sunt pe acest pamant pentru ce ma chinui atat, doar pentru mine si nimeni altcineva?
Privesc cu tristete pe geam total absenta plecata cu mintea parca pe alte meleaguri.In fata ochilor mi se infatisaza micutul sat.Era alcatuit din case darapanate si mici.Satucul era parasit nici o urma de fiinta pe strazile mici si intortocheate.Sosise toamna.Melancolia si tristetea invaluiau atmosfera pusie si fara viata.In aerul rece zburau frunzele copacilor indemnate de soaptele misterioase ale vantului,lasandu-i pustii ca inima mea.Cerul era de cenusa si din el cadeau lacrimi cristaline.Una dintre ele se oprise chiar pe gemul orfelinatului,unde locuiam,
parc vrand sa-mi sopteasca ceva nedeslusibil.Ma cuprinde tristetea si imi lipes capul de geamul rece.Ploaia se intetise, vantul gemea dupa ajutor.O lacrima isi face loc pe obrajii mei semnificand durerea din sufletul meu.Priveam in gol cu mintea indreptata in alta prte nedandu-mi seama cat de mult timp trecuse.Era acum seara noapte puse stapanire pe sat ca o perde neagra care cuprindea totul.Somnul insa ma parasise de mult si nu puteam sta
in pat.Imi terminasem temele si desi puteam face altceva cum ar fi sa citesc, preferam sa nu
fac nimi, doar sa privesc pierduta acel peisaj nelinistit si pustiu .Vremea de era oglinda sufletului meu ,de altfel pentru mine fiecare zi era la fel de mohorata; soarele nu mai rasarisise de multi ani in inima mea.Nu mai plangeam nu avea rost oricum nu rezolvam nimic.Stateam cu pixul in mana incercand sa astern niste randuri in jurnalul meu plin de amintiri.Pun pixul pe foaie si scrijelesc cateva cuvinte nedeslusibile.In zadar incerc sa exprim in cuvinte cum ma simt, eram incapabila sa mai scriu ceva.Simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, dar nu aveam cu cine deoarece nu aveam pe nimeni nici macar un prieten.
-Inca nu dormi?Ce tot faci ma tii treaza si nu mai pot fi atenta la ore.Treci la culcare!tipa la mine o voce somnoroasa care apartinea colegei mele de camera Kyoko.
-Da, are dreptate si in pus tu ne tii pe noi treze pentru a putea tu sa te holbezi pe geam,tipa si Shizuru cu vocea la fel de obosita asemenea cu cea a colegei ei.
Ma asez in pat si sting lumina,dar nu pentru ca asa imi spusesera ele ci din simplul motiv ca in sfarsit imi venise somn si poate reuseam sa visez la ceea ce pierdusem cu mult timp in urma pentru ca numai atunci mai puteam fi fericita.Adorm in sfarsit reusind sa visez ce imi doream.
Venise , dimineata razele caldute ale soarelui abia trezit de zorii zile bateau in fereastra mea.Ma trezesc din pat si privesc micuta incapere cu peretii crapati si ingalbeniti de trecerea timpului.In cameruta racoroasa erau trei paturi acoperite cu niste patruri peticite maronii si o masuta veche si subreda, semn ca era acolo de multa vreme.M-am imbracat si am coborat in sala de mese.O camera mai spatioasa in mijlocul careoa era o masa mare in jurul acestei se aflau alte fete de 15 ani, asteptand nerabdatoare sa fie servite.Ma asez intr-un colt si am astept la fel ca si ele.Imi erau straine, de atata timp de cat eram aici, dar tot nu eram prietene si nu ne cunosteam.Fiecare cu treaba ei fiind incapabile sa simta vri-un sentiment de afectiune.
Nu simteam insa nevoia sa mananc fiind coplesita de alte probleme, preferand sa ma uit la celelate fete cum manca.De ce nu puteam fi ca ele? Cu toate ca fusesera parasite reuseau totusi sa sa inteleaga fiind chiar alaturi una de cealalta.Eu insa eram singura, nimanui nu-i pasa de mine si tot timpul eram batjocorita de ceilalti din diferite motive doar de ele stiute.Colegele mele de camera era chiar cele care ma urau cel mai mult si nu ma puteau spuporta, unlu dintre motive find ca eu stiam mai multe la ore decat ele.Si de fiecare data cand faceau probleme, ceea ce se intapla foarte des mereu ma invinuia si eu supotam fara nici cea mai mica impotrivire ocara si pedepsele directoarei care nu ma avea deloc la inima.Poate ca va intrebati de ce acceptap toata aceata nedreptate si batjocura fara macar sa incer sa intervin insa nu mai aveam nici o speranta ca inca imi mai pot implini visul asa ca renuntasem sa mai cred in el, mai ales ca eram parasita de toata lumea si oricat ma straduiam toti ma urau.
Dar cel mai rau ma durea indiferenta lor, deoarece atunci cad nu ma luau in ras preferau sa ma ignore si asta ma rane mai mult ca orice.
Dupa masa am mers fiecare in camera ei sa ne pregatim de ore.M-am asezat in pat si am privit tavanul.In fata ochilor mi se infatisa imaginea unei fete micute cu parul roz pana la umeri, cu ochii vrezi,si cu o mutrisoara simpatica de copilas, cu un zambet larg.Privind-o mai atet, iti puteai da seama ca nu avea mai mult de sase anisori.Langa micutul inger, statea o femeie foarte frumoasa cu parul roz ca o fetala de trandafir,cu ochii albastii asemenea cerului senin si cu o fata ancgelica, care parea sa fie mama copile.Alaturi de cele doua statea un barbat chips cu parul rosu asemenea apusului soarelui,si ochii de un verde crud asemenea mugurilor abia aparuti.Pareau asa de fericiti impreuna si micutul copil era inconjurat de multa dragoste si afectiune,aflanduse printre persoane care tineau la ea.Acest copilas era mandria maretului clanului avand anuntat un viitor maret.
-Intr-o zi tu vei conduce clanul si vei calca pe urmele tatalui tau,ii spuse femeia micutului copil care ii culesese un trandafir rosu pe care il oferi cu multa dragoste.
Femeia lua trandafirul rosu si privi in gol.O tristete profunda o cuprinse si in minte ii aparu imaginea unui barbat brunet care parasisea satul cu privirea indreptata spere ea.
-Mami ce s-a intaplat nu iti place floarea pe care ti-ap cules-o?De ce esti suparata?
-Ba da daga mea este superba,doar ca ma gandeam.Nu sunt suparata doar ganditoare.
Venise noaptea si luna plina domnea peste peisajul amortit.Toata lumea dormea,dar peisajul linistit fusese tulburata de venirea unui barbat brunet cu parul lung,cu piele alba ca faina, cu ochii ca ai unui sarpe si cu chipul unui demon.Cu ajutorul unui sabii ascutite ucise fiecare persoana din clan.Cand ajunse la casa unde locuia micuta fetita o frivi fara a-i adresa nici macar un cuvant ci doar o privire satisfacuta.Barbatul se indrepta cu sabia catre parintii fetitei care in zadar tipa disperata si lacrimile ii cadeau pe suprafata rece,acesta privii nepasator copilul disperat si cu o singura miscare ii lovii parintii ,care se trezisera in urma tipetelor fetitesi ,cazand acum pe podeau rece intr-o balta de sange in fata micutei.
-Asta se intampla atunci cand cand sunt tradat,iar tu micut-o mi-te vei alatura sau vei avea aceeasi soarta,spuse barbatul cu o privire incantata si cu un zambet larg si satisfacut.
Am tresarit si pe fata imi curgeau rauri de lacrimi, gandindu-ma doar la ultimele cuvinte spuse de parintii mei „te iubim Sakura”,aceste cuvinte jucau prin mintea mea incurcata.Nu mai ramasese nimic din fetita aceea dulce si micuta de odinioara, zimbetul ei era inlocuit de o expresie trista,ochii ei de un verde de smarald erau acum tulburi din cauza lacrimilor care nu incetau sa curga,cu parul lung si in suflet pastrand rani atat de adanci incat niciodata nu se vor vindeca.Ce a mai ramas din fericirea mea, s-a spulberat si adisparut pentru totdeauna fara sa vrea sa se mai intoarca la mine.Daca nu as fi promis ca ii voi rabuna poate ca acum nu ma mai aflam aici.
In camera intra Kyoko o fata bruneta cu parul lung si ochii de foc si Shizuru o fata roscata cu ochii caprui.Ma privesc in tacere fara sa spuna nimic neintelegand rostul lacrimilor mele.Un zambet de satisfactie se asterne pe chipurile lor si o fericire oarba le cuprinse. Sufletul lor radea in timp ce al meu plangea in tacere si in singuratatea in care era invaluit.

Un cer, o luna, un soare si o stea
Ma pot oare intreba
Ce s-a intamplat cu fericirea mea,
De ce de durere nu pot scapa?

Am pierdut tot ce am avut mai drag pe lume
De ce nime nu-mi poate spune
Ce mai este cu viata mea
Daca nimeni nu ma poate consola?

Doar intrebari fara rost.
O lacrima cristalina se ivi,
Si-o suferinta ce n-o pot stapani.
Dar oare sufletul mi-a murit?

Un gand negru ma bate nestingherit
Oare este bine de murit?
Dar o voce imi spune usor
Ca de trecut imi este dor.

Capitolul 2 Sentimente risipite


Frunzele ruginite de vraja toamnei aluneca usor pe pamnatul rece imbiate de cantecul trist al vantului.Existenta lor este curmata de mania toamnei care le distruge si ultima farama de existenta.Aparenta moarte a naturii amplifica sentimentele de pustietate,de triste, raceala si melancolie determinate de venirea toamnei.Cu degetele ei fine imi bate in geam si preface decorul frumos al naturii intrun peisaj dezolant.
Ma las puratata de vise si ma pierd in acest decor auster. In fiecare moment al jalnicei mele existente am urat acest anotimp care s-a asternut de multa vreme in sufletul meu.Caci toamna a fost cand au murit cei dargi si in toate momentele grele ale inutilei mele existente. Am auzit mereu ca un zambet nu sterge durerea, totusi te face sa mergi mai departe pe drumul limitat al vietii.Cu toate astea demulta vreme nu am mai zambit, nestiind ce insemna afectiunea prietenilor, am continuat sa traiesc ca un animal salbatic izolat si ocoli de toti, care abia reuseste sa-si duca propria existenta prin sperante desarte.Inutile vise si totusi singurele care ma mai tineau in viata.Caci traiam pentru a distruge existenta celui care mi-a naruit fericirea, si speranta ca va zacea in adancul iadului toarturat de focuri demonice, erea singura satisfactie pe care o mai puteam simti.Toti cei dragi erau acum inghititi de pamant,uitati de lume,lasati in urma.Zaceau acum, intr-un vechi cimitir,numele lor find amintite doar pe niste pietre reci ca niste eroi care au muri pentru binele Konohai.Niciodata nu am simtit nevoia sa ma duc sa-i vad deoarece ei nu erau ,decat in cer,anmintirea lor ramand vie in inima mea.
Ma indepartez de fereasta si cu miscari rapide imi sterg lacrimile care imi cursesera inutil stiid bine ca eram privita de colegele mele care puratau in fata mea o masca de tristete jalnica de care nu m-am lasat impresionata. Si la urma urmei ma obinuisem cu situati,fara sa mai reactionez la jocurile lor prostesti.La urma urmei de ce sa ma ostenes sa fiu sincer si eu am
uram. Cobor pe holul pustiu al orfelinatului si o zares pe directoarea acestuia, o femei grasa, cu fata incretita poate prea devreme de atate suparari, cu ochii gri si tulburi, cu parul acum albit de trecera timpului .Acesta lasase urme adanci in sufletul ei fiind pedepsita de soarta. Privea cu ochii goi si stinsi statuia care il infatisa pe raposatul ei sot care construise acest loc ingrozito. In vremea aceea femeia ce trufase si rea avea un suflet bun si conducea impreuna cu sotul ei acest orfelinat avand o afacere infloritoare ingrijindu-i pe copii lipsiti de afectiunea parinteasca. Dar sotul ei se imbolnavise de o boala foarte grava care nu putea fi vindecata si in scut timp a murit. Sotia lui a ramas marcata de aceasta pierdera toata viata si de atunci parca si orfelinatul candva frumos amenajat devenise o umbra a ceea ce a fost. O salut inaintand in graba spre sala de clasa,dar nu primes nici un raspun, nici macar o privire de la aceasta.Intru in sala de clasa o cameruta total mizerabila cu bancile rupte si scaunele la fel, cu scanduri putrezit pe post de podea si cu o tabla de pe care abia se putea deslusi ceva.Ma asez in prima banca si pe usa intra o profesoar cam de patruzeci si cinci de ani cu parul castaniu pana la umeri si cu niste ocheari cu ramele asa de mari ca ii acopereau fata ei serioasa.
-Shizuru, ia treci tu la tabla si rezolva problema de la tema.Si te rog sa-mi spui si ce lectie ai avut de pregatit pentru astazi, spuse cu o voce serioasa profesoara.
-Doamna profesoara cu tot respectul meu nu mi-am facut tema si nici nu am invatat lectia.
-Da si cand vei binevoi domnisoara sa mai inveti si tu ceva?Uite te ajuta Kyoko ca tot se amuza ea acolo, ia sa vedem cat de amuzante ti se pare problema de matematica.
-Si eu imi cer scuze, dar nu am putut invata lectia si nici tema nu am avut timp sa o fac.
-Si ce treburi importante aveati voi de facut? Educatia este cel mai important lucru.Si pentru a va rasplati efortul de a nu face nimic veti primi cate un patru. Sakura rezolva te rog problema.
M-am dus la tabla fara nici un chef si am scri numerele care constituiau rezolvarea problemei.
-Foaret bine Sakura se vede ca ai invat si vei prmi un zece, pentru ca esti o elevs model.
”Lasa ca mai vedem noi cine este elevul model si cine va avea proble ne vom razbuna’
Am parasit clasa nestiind ce imi era pregatit si m-am indreptat spre camera mea, unde pe masuta am gasit un mic biletel anonim pe care era scrisa o poezie:
"Ma uit in urma la trecut,
La tot ce-a fost, si ce-a ramas.
Ma pierd prin gandul ratacit,
Ce stins de soarta a pierit.

O lacrima se scurge,
Si timpul a trecut
Un trecut se stinge,
Si totul a murit.

Privind in urma,
La ce-am pierdut,
As da tot ce am
Pentru ce-am avut.”




voi pune si poze cu Sakura(are parul roz dar asa se vesea ca era intuneric),parintii ei,Kyoku si Shizuru
daca vre-ti continuare imi da-ti comentarii.

anime8mg1[1].JPGlacuskp0.png2412116798_11e8a01803.jpglucy.jpg
regarding
Deoarece ficul meu a fist sters de cineva m-am hotarat sa-mi mai incerc inca o data norocul asta daca va place si ati vrea sa ii pun o continuare.Nu stiu sigur cand voi posta dar cred ca sambata viitoate avand in vedere ca luni suntem liberi. sper sa va placa.
nu ti-a sters nimeni ficul :| nici eu, nici aikad, nici un global si nici un admin nu ti-a sters ficul, am verificat sa vad daca a fost sters [50 de pagini ~X( ] si nu apare ca a existat vreodata acest fic

cea mai plauzibila explicatie ar fi sa nu se fi postat sau cand ai postat sa iti fi cazut netul
[si eu postez pe zup apare mesajul, chiar si cu netul cazut doar ca, cand ma loghez mai tarziu, nu apare mesajul ]

well, nu fi suparata pe noi caci nu am fost vinovate [ eu sau aikad] de data aceasta ._.]
Am venit si eu cuntinuarea povestii daca mai este cineva interesat de ea,dar inca odata nu am ternimat capitolul 2 il voi termina saptamana asat.Oricum mai am teza marti sa apoi intru in vacanta,daca va place povestea poate pot posta mai mult.Iata si continuarea si scuze pentru absenta, dar am avut probleme cu tezele si iertati-ma pentru greseli.

Am citit cele cateva cuvinte fara sa aiba vreo insemnatate pentru mine si am hotarat sa fac o plimbare.Am coborat deci la parter cu gandul sa ies afara, cand am vazut-o pe directoare. Privea pierduta spre statuia rece,mangaind-o usor sperand din tot sufletul sa prinda viata.In aceste momente imi parea atat de rau pentru ea, suferise foarte mult, dar ma facea si pe mine sa sufar.Am oftat adanc si am mers mai departe pe holul ingust, privind femeia care se retragea in biroul ei.Nu am apucat sa ies pe usa ca m-am ciocnit de Kyoko care imi aruca o privire superioara.Am vrut sa plec,dar am fost lipit de zid de Shizuru care imi zise cu raceala:
-Uite cine este aici, preferat profesoarei! Din cauza ta am luat noi note mici, ai sa platesti.
Si cu aceste cuvinte imi dadu o palma, care imi rosi obrazul. Cuprinsa de durere nu eram capabila sa reactionez si am preferata sa plec capul si am astept sa le vad reactia.
Cu miscari line Kyoko lovit statuia care insa nu se clinti. Nervoasa, Shizuru, cu o putere incredibila arunca satuia care se lovi de podeau din lemn cu un zgomot strident.Directoarea speriata de zgomot tranti usa dand buzna pe hol.Cand a vazut ramasitele pe jos sangele i s-a urcat la cap, fata i s-a intunecat si cu o privire glaciara ne-a fixat pe toate vrand parca sa ne omoare.
-Cine a fost idoata care a facut asta, marturisiti sau nu stiu ce veti pati toate.
Urla atat de rau incat ar fi speriat si cel mai dur om.Cu privirea plecata nu vroiam sub nici o forma sa ii vad ochii care cu siguranta ucideau si o fiara.Am sperat pana in ultima clipa ca nu voi fi gasita eu vinovata pentru ca de cate ori i-am simtita rautatea am inceput sa o urasc.
-Sakura a fost cea care a lovit statuia,am vazut-o eu,a declarat Shizuru cu o privire fixa.
-Noi am incercat sa o oprim, dar ea nu a vrut sa ne asculte sub nici o forma.
Spuneau toate acele cuvinte fara nici un resentiment,de parca ar fi facut o plimbare prin parc, nu ar fi invinuit pe cineva nevinovat.Cu miscari precise cele doua colege au urcat la etaj.
-Recunoaste ca ai distrus statuia!Si spune de ce ai facut asta,urla directoarea.
Cu acea privirea ma facea sa impietresc si sa tremur ,dar nu stiu cum mi-am gasit curajul:
-Nu a fost vina mea ele mi-au inscenat totul,am ridicat vocea fara sa imi pese de consecinte.
Pentru prima data am reusit sa fiu si eu curajoasa si sa ma impun.Dupa toata umilinta pe care am indurate-o in tot acest timp,dupa cat le lasasem sa ma batjocoreasca cred ca era momentul sa reactionez. Ea insa nu a vazut curajul meu atat de bine si mi-a trantit o palma atat de dureroasa incat am cazut pe podeaua rece.Urma rosie si dureroasa nu se compara cu cea facuta de de Shizuru.Am stat asa cateva minute,fara sa o privesc dorind sa o omor.
-Cata obraznicie! Nu ai dreptul sa ridici voce la mine mai ales pentru faptul ca esti vinovata. Te vei duce in camera neagra unde iti vei petrece toata noapta reflectand la tot ceea ce ai facut, unde va trebui sa faci si curatenie.Te avertize daca vei incerca sa pleci vei zbura de aici.
Ma impinse spre etaj si ma lua brutal de mana urcand pana la ultimul etaj.Deschise o usa cenusie si veche cu un scrtait.Ma azvarli inauntru si inchise usa.
In fata mea se infatisa o camera prafuita plina de panze de paianjen.Peste tot erau aruncate o multime de cuti cu tot felul de vechituri.M-am prabusit pe podea care a scos un scaratait puternic cu capul in maini.Ca de fiecare data am reusit sa incurc lucrurile,nu sunt in stare de nimic.M-am gandit bine si am inchis ochii vrand sa uit de toate si macar sa pot visa ca nu sunt aici.Reusesc sa dorm putin uitand pentru ceva timp de soarta care imi era data.

PS Daca mai vrea cineva continuarea sa imi spune-ti.
Am venit si cu ultima parte a capitolului 2,sper sa va placa.

Ma aflu intr-o incapere goala, pe care o privesc parca de sus. O umbra ciudata se apropie din ce in ce mai mult de o sursa de lumina slaba. Incetul cu incetul disting o silueta a unei fete,cam de varsta mea. Fata ei care exprima o frirca extraordinara este incadrata de parul ei ca taciunele pana la umeri.Purta un tricou albastru si o pereche de pantaloni alb,iar in mana tinea o fotografie din care cu greu am deslusit ca era un om.Fata fete se schimbase, si in ochii ei de un verde crud se putea citii foarte bine dorinta de razbunare.Din buzunar a scos un kunai si a taiat fotografia spunan incet. Ma voi razbuna.Tresar si ma ridic in picioare,iar in sufletul meu se asterne o nelniste ciudata determinata de semnificatia visului.Cine era oare acea fata ciudata si pe cine se va razbuna?Imi ridic privirea si observa pe micuta fereastra murdara ca se lasase intunericul.In intuneric domnea luna plin.Semana cu cea de acum 9 ani.Sub privirile ei tot clanul meu zacea pe pamant.Din acea zi nu puteam dormi in noptile cu luna plina.Ma apropii de fereastra si privesc parca fermecata astrul nocturn. Pe suprafata luminoasa vad parca litera "S" care dispare imediat ce imi mut privirea in alta pare.Cand o privesc din nou vad fata unui baiat cu parul de abanos so ochii de onix,de o frumusete aparte.Mai privesc cateva clipe frumosul chip dupa care ma retrag de langa geam.Incep sa fac curatenie stergand cu o carpa alba fiecare obiect care il vedeam.Am sters si geamul din care acum patrundeau razele lunii creind umbre ciudate.Am descoperit prin zecile de cutii un cufar vechii pe care l-am deschis curioasa.Am descoperit zecii de scrisori si din intamplare am vazut una cu numele meu, am deschis-o, curioasa, incepand sa citesc cele cateva randuri:
Draga Sakura,
Atunci cad vei citi aceste cateva randuri, eu voi fi departe si probabil ca niciodata nu ne vom mai intalni.Banuiesc ca soarta nu ti-a suras nici macar dupa toate incercarile la care te-a supus. Imi pare rau ca te-am lasat singura si am plecat chiar atunci cand aveai nevoi mai multa de mine.Destinul a hotarat ca drumurile noastre sa se desparta,probabil pentru totdeauna.Stii bine ca nu te putam lua cu mine pentru ca erai prea mica si locul unde ma duceam imi rezerva o multime de pericole, in incercarea noastra disperata de a gasi puterea si simbolurile ei.Si nimeni nu stie daca atunci cand vei citti aceste randuri eu voi mai fi in viata.Cu toate acestea daca voi muri as vrea sa fiu impacat si sa stiu ca tu m-ai iertat.Sa stii ca imi lipseste atat de mult privirea ta calda si parul tau asemenea florilor de cires.Stiu ca suferi enorm pentru ce s-a intamplat cu clanul nostru si in speranta ca te mai pot ajuta ti-am gasit o casa in Konoha la adresa de pe plic,sper sa iti placa.Sa stii ca imi lipsescte trecutul. Sa nu ma uiti niciodata pentru ca nici eu nu te voi uita.
Cu dragoste,vechiul tau prieten.
O lacrima imi cazu pe podea si in inima imi izvora dorinta nebuna de a-l revedea pe vechiul meu prieten, pe care am fost suparata tot acest timp.Cu toate astea am sperat neincetat ca se va intoarce la mine.
Femeie ingrozitoare cum mi-ai putut ascunde asta in tot acest timp?Voi pleca de aici si nu ma voi mai intoarce.
Fix la miezul noptii,cand m-am asigurat ca tota lumea doarme am iesit usurel din camera.Am coborat precauta scarile si am iesi, in varfurile picioarelor din orfelinat.Vantul naprasnic batea atat de tare incat frunzele zburau prin aer, formand vartejuri ciudate .Frigul era patrunzator si ceata acopera micul sat.Am mers impotriva vantului, cu singurul tel de a ajunge in Konoha. Nu stiu insa cat mai pot continua si ma las dusa de vantul naprasnic.
Atașamente
  • suzume_attack.png

Abisul umbrelor(sakura)

Sa spunem ca m-am razbandit sau cel putin cineva m-a convins sa nu renunt. Sper sa va placa aceasta prima parte a capitolului si as vrea sa imi spune-ti si greselile ca sa ma pot corecta.Va promit ca voi incerca sa tin cont de sfaturile voastre.Si chiar nu ma deranjeaza criticile voastre din potriva numai ca, am inceput sa nu prea mai am incredere ca merita sa mai continui acest fic.Dar m-am hotarat totusi sa mai continui. lectura placuta.

Capitolul 3 Dorinta unui inger


Nu stiu de cat timp ma plimb asa prin lume fara vriun rost si fara sa imi ating tinta.Oricum inca era noapte si perdeaua neagra de afara persista.Vantul se linsitise, iar frigul se domolise, ceea ce facea drumul spre Konoha mult mai usor.Inaintand pe cararile necunosute ale vietii, stradutele mici parca ma purata catre noi locuri pe care parea ca nu le mai intalnisem de ani. Linistea profunda care inunda peisajul ma facea sa ma simt singura pe pamant.
Cerul era inca acoperit de norii care, cu putin timp in urma au adus furtuna. Acum erau peticiti cu raze de lumina de la mandra luna care imi lumina foarte slab cararea.Pe ici pe colo se mai zarea cate o steluta pierduta, care incerca din rasputeri sa castige lupta cu norii.Pe jos inca era und, semn al ploi dezlantuite, iar linistea naturii a fost tulburata de sunetul unui greier
Petalele trecutului imi apar clar in minte invaluind umbra prezentului pentru a-mi lumina viitorul.Mi se mai daduse inca o sansa de care am de gand sa profit. Ma las purtata in vraja visurilor si imi continui drumul ganditoare tinand in mainile reci scrisoarea.Gandul imi zboara repede la ultimele randuri ale acesteia” Sa nu ma uiti pentru ca nici eu nu te voi uita”.
Nu mai inteleg sensul acestor cuvinte, poate ca acum ceva timp spusele prietenului meu ma induiosau profound,dar acum aceste cuvinte ma lasa rece.Am mai citit inca o data scrisoare, dar a avut acelasi efect ca la inceput. Sufletul meu a ramas neclintit si neimpresionat de cele cateva cuvinte socotite fara importanta.”Cat de mult te urasc pentru ce ai facut.Erai prietenul meu cel mai bun si am crezut ca mereu exista o legatura speciala intre noi.M-am inselat tie nu ti-a pasat nicodata de mine de prietenia noastra.”Cuvintele mele sunau ca un ecou in linistea desavarsita.Nici urma de regret in vorbele mele doar o nepasare totala si sentimental de tradare.” Poate ca e mai bine daca ai murit si asa tu ai trecut de partea raului si mai devreme sau mai tarziu tot trebuia sa se intmple asta.Dar daca ai murit si am privesti de acolo de sus sa stii ca te urasc si iti meriti soarta”.
Am bagat scrisoarea in buzunar si mi-am continuat drumul.M-am oprit pe o bancuta sa ma odihnesc.greu de crezut ca inca era intuneric si eu totusi am strabatut un drum atat de lung. Am inchis ochii si usor i-am vazut chipul demonic, am strans pumnul si am jurat ca ma voi razbuna si nu ma voi da batuta pana ce il voi vedea mort.Mi-am infipt unchiile in palma reusind sa-mi provoc niste rani,dar cu toate astea ma simteam mai bine.Din intuneri simt o atingere pe umar si am la purtata in grija mandrei luni.Un suras radiant venise din partea persoanei de langa mine care continua sa ma apriveasca.Imi las usor capul pe umarul lui, desi imi era strain ma simteam in siguranta. Ma uitam in ochii lui portocalii si adanci care ma priveau cu caldura si totusi in acelasi timp cu o urma de tristete.I-am mangaiat usor parul rosiati , si l-am luat in brate simtindu-i minunatul parfum.Linistea profunda a naturii a fost tulburata din nou de aceata data de o melodie minunata, si fosnetul celor cateva frunze ale copacilor care au inceput sa zboare prin aeurul rece.Fara sa vreau am inceput sa plang.Si cu fiecare lacrima care imi aluneca pe obraz strainul ma strangea si mai tare in brate. Eram parca vrajiti, niciunul neputand sa rosteasca vriun cuvant.Desi il simteam langa mine ma gandeam ca acel baiat era doar o iluzie a imaginatiei mele.Mintea imi era invaluita in ceata si nu mai intelegeam nimic. As fi vrut sa fie adevarat sa raman in bratele lui, dasi mintea imi spunea ca nimic nu este adevarat, inima mea nu era de aceeasi parere.Am reusit insa cu mare greutate sa rostesc doar cateva cuvinte” Esti adevarat? Cine esti tu defapt” dar nu am primit nici un raspuns. M-am mangaiat usor pe fata cu mainile lui calde, si ma privit in ochi. Privirea lui trista si neputinta de a putea sa-mi spuna vri-un cuvant m-au facut sa-mi dau seama cat de mult imi lipsea si ce mult mi-as fi dorit sa fie aici.Adevarul este ca speram in tacere. M-am lasat din nou in bratele lui si am inchis ochii reusind sa ma relacsz. Pentru prima data dupa mult timp am reusit sa fiu ferivita.S-a miscat putin, ceea ce m-a facut sa tresar, si sa-mi deschis ochii, iar in linistea care se asternuse am putut sa ii aud vocea:
-Sa nu ma uiti pentru ca nici eu nut e voi uita!
Au fost ultimele cuvinte pe care le-am mai auzit. Dupa care a dispartut lasand in urma lui o ceata densa si o durerea apasatoare care m-a facut sa-mi revina o multime de amintiri. Ma asez din nou pe banca si imi pun capul pe maini.” De ce nu esti adevarat, de ce?” Tip printre suspine si imi las in voie lacrimile sa-mi alunece pe obraji.
Vantula a dus cu el si ultima farama de fericire, lasand in urama lui doar cenusa amintirilor.



Ps: nu pun poze cu baiatul misterios o sa intelegeti mai tarziu.Si voi pune continuarea numai daca voi primi comentarii.Puteti sa imi spuneti toate greselile nu ma voi supara , dar vreau sa imi spuneti daca mai vrea cineva continuarea pentru ca daca nu eu nu o mai pun.

Ps. stiu ca nu prea are legatura cu capitolul, dar cu nu am avut ocazia in cel precedent pentru ca de curand am gasuti poza, vi-o prezint pe directoare cand era trista.
Atașamente
  • futakomori1824LG.jpg
Scuzati intarzierea, dar in sfarsit am reusit sa termin si scoala.Nu am avut ocazia sa corectez capitolul precedent , dar va promit ca o voi face.Sper sa va placa si va multumesccelor care citesc si lui coriana pentru comentariu, ma bucur ca mi-a ai spus care imi sunt greselile si ca iti place.Vaoi pune si farsitul capitolului dar s-ar purea sa ii dau edit cand voi mai scrie.Imi parerau pentru ca este scurt.

Fara voia mea lacrimile imi alunecau usor pe obraji.De ce trebuia sa il vad? De ce? Am alergat cat mai departe,lasand in urma amintiri de mult pierdute si dorind mai mult ca niciodata sa ajung la destinatie.Cu cat inaintam mai mult cu atat picaturile de lumina isi faceau aparitia vrajid caile vietii.Cu fiecare pas pe care il faceam peisajul se schimba si ma aflam parca intr-o alta lume.Spre marea mea uimire cand am ajuns la intrarea in Konoha, satul era dezmierdat de cristale pufoase si reci care impodobeau totul ca o ghirlanda.
Casele mari, erau pierdute in marea de diamante.Cerul era acum senin si astrul auriu isi revarsa razele obosite peste covorul pufos dandu-i o stralucire aparte.Intru in sat cu o oarecare ingrijorare si in acelasi timp cu un entuziasm extraordinar. In aer se simtea parfumul dulce al trecutului, amintirile incepeau sa se impleteasca usor cu prezentul.Cat de mult mi-a lipsit satul natal si ce bucurie simteam in acel moment este imposibil de spus in cuvinte.Cu toate astea am oftat adanc si tristetea mi-a revenit.Fericirea mea era umbrita de pierderea parintilor.Am inaintat cu indoiala in sat si am observat ca era aproape pustiu. Toata lumea statea in casa bucurandu-se de caldura sobei.Pasii mei stricau perfectiunea paturii argintii si ma purtau parca spre locul dorit.M-am abatut de la drum si m-am indreptat spre patinuar.Am inchiriat o pereche de patine si am patinat usor pe oglinda inghetata.Alunecam pe ringul de dans al vietii unde multe drumuri aveau sa se arate si multe usi sa se deschida. In timp ce dansam pe gheata mi se aratau parca pagini din trecut.Deodata soarele gingas dispare si cerul este decorat cu nori de cenusa .Stelute argintii cad din cerul amortit.Una dintre ele se opreste in palma mea si se topeste deindata.Din cer apare o scara din piatra cu treptele inguste care coboara pana la oglinda inghetata si se reflecta in ea.O lumina orbitoare vesteste locul de unde a coborat scara si o umbra micuta coboara cu sfiala.La sfarsitul drumului pot sa vad un ingeras cu parul castaniu si privirea indrepta in jos.Purta o rochie alba care era fluturata de vantul racoros.Aripile albe ii conturau imaginea gingasa si perfecta.In mana tinea un buchet de trandafiri rosii ca sangele si cu miscari line rupea petalele florilor lasandu-le sa cada pe gheata.Fiecare petala reprezinta o pagina din trecut, prezent si chiar viitor.Imi dezvaluia parca intraga viata sub o singura privire.Puteam sa-mi dau seama ca lucrurile nu incetaua sa mearga prost.Ma uita cu uimire la micul inger si in suflet se naste o speranta.Cu glasul lui bland, cu privirea inca plecata se apropie de mine si imi sopteste:
-Cu o speranta si un zambet, numai asa vei resusi si visul ti se va implini!
Si se intoarce cu spatele la mine, urca scara si se pierde in lumina.Cat de mult as fi vrut sa il opresc sa il fac sa mai stea sa ma ajute, dar tot nu reusesc.�Te rog nu pleca!�S-a intors catre mine si mi-a aruncat un medalion care s-a oprit in mana mea.Ea un ingeras din argint cu o piatra roz.
”Soarele de dimineata
Bland rasare in calea ta,
Si cu o raza te rasfata
Te-am pierdut speranta mea.

In lumina intunecata
Trista luna- a rasarit.
Si ma uit cu drag la tine,
Unde oare ai fugit?


Si cu -un zambet si- o speranta
A cazut o stea albastra.
Si cu greu am reusit
Sa n-teleg ca ai murit.

Dar un inger se coboara
Si ma lasa sa visez.
Dar privind la el o data
Stiu ca tu ai disparut.

Stau, astept,o clipa, doua,
Poate un ceas, poate chiar noua
Nu mai pot sa mai astept
Te-am uitat chiat de nu-i drept.”



Ps; poze cu colierul si ingerul
Atașamente
  • 252981nkon0slvoc.jpg
  • ux_a08072200ux0009_ux_m.jpg
Imi pare rau ca a durat asa de mult. Si scuze pentru ca este capitolul cam scurt.Le multumesc mult lui coriana si Angel of darknees pentru comentarii si sustinere.Sper ca voi reusi cat mai repede sa pun si capitolul 4.Si acum ultma parte a capitolului 3.lectura placuta si sper sa va placa.

Mi-l pun la gat si observ cu uimire ca ingerasul deja disparuse.Cerul se insenina si atmosfera linistita s-a reintors.Am observat un cristal roz in forma de inima.Spre marea mea uimire in jurul cristalui zapada disparuse si se putea observa pamantul rece.Cand am ridicat piatra de jos si am strans-o cu putere in maini intreaga zapada se topise.Auzisem cu mult timp in urama despre aceasta legenda, dar nu o credeam adevarata.O mare umbra se asterne in sufletul meu si o tristete apasatoare. Am bagat cristalul in buzunar.Am alunecat parca pentru ultima data pe suprafata inca inghetata si am plecat.
Am pornit iar la drum cu gandurile inca duse.Ce mult ar vrea altii sa aiba aceasta piatra.Imi era atat de greu sa inaintez.Simteam cu milioane de sageti imi strapung sufletul.Imi era frica. Pentru prima oara dupa mult timp imi era frica.Dar de ce? La cate mi s-au intamplat in aceasta viata oribila, oare mai era loc de mai mult? Cu aceste intrebari am reusit sa gonesc spaima din suflet,ajungand astfel la destinatie.Ma aflam in dreptul unei case destul de mare.Era vopsita intr-o nuanta stearsa de galben.Am deschis poarta si am intrat intr-o mica gradina in care erau plantate mici straturi de flori.Cu pasii marunti pornesc spre usa casei. Apas cu sfiala pe clanta din lemn de nuc si ajung intr-un micut hol.Avea jos parchet si la intrare un mic cuier pe care mi-am pus haina.Hotarasc sa imi vad intraga casa. Ma opresc in dreptul micutei bucatarii, unde aveam o masuta cu cateva scaune, un aragaz si un frigider.Vizavi era sufrageria. O incapere destul de spatioasa cu un televizor mare asezat pe sertarul unei bibloteci, cu o multime de carti.In incapere se mai afla canapeaua si langa ea 2 fotolii. Strabat micutul hol pana ajung in dormitor.Peretii erau albi, iar geamurile mari erau acoperite cu o perdea roz.In camera mai era un mobilier din lemn de cires si un pat la fel. Cand am deschis usile dulapului mare, am observat cu uimire ca era plin de haine.
Cu pasi grabiti ma indrept spre baie sa fac un dus.Las apa sa curga si stropii calzi imi lovesc corpul.Reusesc sa ma relaxez si sa uit de amintiri, poate pentru putin timp.Dupa zece minute ies din baie si ma indrept spre dormitor. Asternuturile roz erau asa de imbietoare. Ma imbrac intr-o pijama verde cu fundite albe, pe care o gasisem in dulap, si ma asez in pat.Imi inchid ochii si ma foiesc pe cearsaful moale.Nu puteam dormi asa ca ma dau jos din pat si merg pe balcon. Adierea lina a vantului imi ravasea suvitele rozalii.Atmosfera intunecata era luminata de astrul nocturn. Lumanarelele stralucitoare se zareau pe abisul de onix.Mi-am mutat usor privirea spre straduta pustie.Casele erau invaluite de perdeaua de intuneric a noptii si erau cufundate intr-un somn adanc.Nimeni nu se zarea pe strada. Atmosfera calma este insa distrusa de o umbra nocturna. Parea ca vrea sa caute ceva.Nu se putea distinge cine era deoarece nu se vedea clar. Cert este ca avea de gand sa isi gaseasca tinta cu orice pret.Deodata ma strabate un gand fulgerator.Trag peredelele maronii la fereastra si ma intorc in pat.
Ii multumesc in soapta, vechiului meu prieten pentru tot si adorm in lumina astrului protector. Avea sa ma astepte o noua aventura si poate cine stie imi voi face si prietemi.Intr-un final reusind totusi sa imi indeplinesc unicul vis.
maica ce am facut sa merit asta? :((
Nu numai ca te-ai oprit acolo unde nu trebuia, pe deasupra astept nextul, deci vreau continuarea. Daca nu imi dai continuarea te manac de vie :)) cred ca deja te-am speriat =))
Am sa te bat la cap pana imi dai continuarea. :-"
Am observat mici greselute de tastare, dar se rezolva nu e nici o poblema. Si omu mai greseste :P

Si cum ai descris asa de frumos, cred ( poate) am sa uit de faptul ca nu imi mai dai continuarea.
Ai avut un fir de descriere care m-a introdus in atmosfera. Ok, este tot ce am de zis.

ps: Ichigo pot sa stiu de ce tu esti primul? Eu vroiam sa fiu prima. nu e corect. :((
Pozele le pun mai tarziu.Sper sa va placa.

Capitolul 4 Atingerea petalelor

Trecuse usor, usor noaptea.Zorii zilei se aratau si razele soarelui mangaiau pamantul invaluindu-l cu o mreja de lumina.In micuta camera o raza jucausa patrunde prin perdeaua rozalie si imi mangaie chipul oboist.Cu miscari lente ma ridic din pat . Deschid geamul larg sa pot lasa aerul proaspat in casa.Ma indrept spre baie unde ma pregatec de scoala.Pentru ca era prima zi vroiam sa fac o impresie buna. Asa ca hotarasc sa ma imbrac intr-o rochie roz si sa imi pun o bentita de aceeasi culoare pe parul lasat pe spate.Pentru ca nu imi era foame hotarasc sa sar peste micul dejun si plec direct la scoala.Imi iau ghiozdanul cu cartile si pornesc la drum.Cu pasii grabiti ma gandesc la noua viata cu o oarecare teama.Nu cred ca voi reusi sa ma acomodez, asa ca nici nu ma gandeam ca imi pot face prieteni.Dupa vreo zece minute de mers am ajuns in imensa curte a scolii.Aceasta fremata de glasuri vesele de copii. Fiecare vorbeau despre cum a fost vacanta, cum s-au distrat si cat de dor le-a fost unul de altul.Ce bine ca erau prieteni si se aveau unul pe celalalt.Eu am preferat sa stau retrasa intr-un coltisor deoarece nu cunosteam pe nimeni.Pierduta in ganduri nici nu am observat ca de mine s-a apropiat o fata cu parul lung si negru ca pana corbului, iar ochii lila ii dezvaluiau puritattea si caldura sufleteasca.Frumosul ei corp era dezvaluit de rochia ei rosie mulata.
Am privit-o pret de cateva clipe dupa care am decis sa ii vorbesc.
-Ohayo, numele meu este Sakura.Tocmai m-am mutat aici si imi este cam greu sa ma acomodez. Nu cunosc pe nimeni si nu prea stiu cum sa imi fac prieteni.
-Ohayo,eu sunt Hinata.Incantata de cunostinta.Nu este chiar asa mare lucru sa iti faci prieteni, daca stii sa iti alegi persoanele potrivite.Ai vrea sa fim prietene?
-Bine inteles ca as vrea.Imi poti prezenta colegii te rog?
A aprobat din cap si m-a luat de mana.Era foarte draguta si timida.Am mers mai intai la un grup micut de fete.Un dintre ele avea parul de culoarea mierii prins in doua cocuri,iar rochia verde ii punea in evidenta frumosii ochi caprui, iar numele ei era Tenten. Cu ea statea o fata cu parul de culoarea razelor lunii prins in patru codite, avea ochii de culoarea cerului senin. Purata o rochie galbena. Si se numea Temari.Cu cele doua prietene se certau barfitoarele clasei si cele mai populare fete din scoala.Erau recunoscute prin fite si ipocrizie.Una dintre ele, Ino, avea parul ca spicele de grau, prisn intr-o coada lasand sa-i cada pe chipul frumos doar o suvita de par.Ochii albasrii ca marea ii sporeau frumusetea, iar rochia mulata si decoltata ii dezvaluiau frumusetea.Prietena ei, Kaname era foarte frumoasa, cu parul ca floarea de nu-ma-uita, foarte lung, prins putin cu o fundita rosie, si ochii ca zmoala.Purta o rochie albastra..S-au indreptat apoi spre grupul baietilor. Pe banca mai retrasi stateau Gaara, cu parul de foc si ochii de zmarald. Cu o privire rece si cu o dorinta de sange isi privea prietenul.Neji, un baiat foarte dragut.Parul lung si saten ii cadea pe corpul bine facut.Cu ochii lila, cu o oarecare ura privea la fata de langa mine.Mi-am mutate privirea spre un baiat hiper-activ blond, cu ochii ca marea pe nume Naruto. Acestea se certa cu Skikamaru un saten cu parul prins in coada care statea lenes langa un copac.Se mai cerata cu um mancacios foarte gras cu punga de znexuri in mana.Lee, brunetul cu tunsoare castron si sprancene stugoase discuta cu un ciudat cu parul ciufulit, brunet si cu ochelari, pe nume Shino.Ultimii baieti pe care mi-a prezentat au fost un saten cu pete mov pe fata, Kankuro, si un tip cu un caine pe cap,Kiba.Toti copii s-au apropiat de mine punandu-mi diferite intrebari.Langa mine a venit Neji cu un trandafir rosu.
-Ohayo, daeci tu esti noua eleva, Sakura.Sa stii ca esti de o mie de ori mai frumoasa decat acest trandafir.Ce zici vrei sa te conduc acasa?
Am acceptat cu mare bucurie invitatia.Si deoarece mai era pana incepeau orele am hotarat sa fac o plimbare in parcul de langa scoala.Soarele auriu straluce pe intinsul safir nesfarsit. Florile de cires erau scaldate in roua diminetii care parea ca un diamante.Vantul adia usor si se pornii o ploaie de petale rozalii care emanau un miros minunat,Dansau prin aerul caldut si formau pe jos un covor colorat.Prin ploaia de petale am observat un baiat care se plimba.Parul lui negru asemeni cerului noaptea, era ravasit de adiera blanda.Frumosul lui chip angelic ii dezvaluia ochii de onix in care se citea dorinta de razbunare.Era atat de retras, de singur de rece. Fiind si cel mai popular baiat din scoala, fiecare fata era topita dupa el.Si totusi baiatului nu ii pasa de niciuna. Le ignora, mai ales pe Ino.Inima a inceput sa imi bata intr-un ritm alert.Era gata sa imi sara din piept.Obrajii mi s-au rosit si eram incapabila sa mai spun ceva.Vocea mea interioara, pe de alta parte era destul de hotarata:
”Nu fi asa timida.Du-te incearca sa il cunosti. Cine stie poate va imprieteniti.”
Cu inima inca batandu-mi intr-un ritm alert ma apropii cu pasi marunti de baiat.
-Ohayo. Eu sunt eleva cea noua, Sakura.Imi doresc sa imi fac multi prieteni. Nu ai vrea sa”
Nu am avut timp sa imi duc vorbele pana la capat pentru ca brunetul mi-o taie scurt.
-Crezi ca ma intereseaza pe mine? Daca ma interesa numele tau te intrebam.Du-te si fa-ti prieteni si asa pe mine nu ma intereseaza.Dupa parerea mea esti doar o fitoasa.
Vorbele lui mi-au atins inima ca un cutit. Am plecat capul si m-am intors in curtea scolii.
-Oare cu ce am gresit? De ce s-a suparat pe mine?
-El este marele Sasuke Uchiha.Sa stii ca nu ai facut nimic, dar asa este el un arogant.Imi spuse cu ovoce dulce Tenten.
-Sper ca nu te-ai indargostit si tu de el.Ai rosit toata cand l-ai privit?
Nu am putut sa ii raspun. Daca as fi incercat riscam sa izbucnesc in lacrimi.
-Uite cine este aici.Esti vreo vedeta de s-au strans toti in fata ta? Dar la cum arati ma indoiesc. Spuse cu o voce ironica Ino.
-Nu ai vrea tu sa o lasi in pace. Nut e mai lua de ea sau o incurci, ii raspunse Neji.Haide Sakura vii?
-Da sgur vin acum. Iti multumes pentru ca mi-ai luat apararea in fata ei.
Mi-a multumit si am intrat in clasa.Deoarece era prima zi ne-am cunoscut orarul si profesorii si dupa asta am putut pleca acasa.Am profitat de aceasta ocazie pentru a iesi cu fetele sa ne cunoastem mai bine. Bineinteles fara Ino si Kaname.
La sfarsitul zile am mers acasa cu Neji. Priveam in pamant si ma gandeam la brunet.
-Sper ca nu te gandesti la Sasuke? Ca iti faci rau singura.
-Nu. Dar nu inteleg de ce era asa de rau si arogant.
-Din cate am inteles clanul lui a fost distrus si acum cauta razbunare.
Raspunsul lui Neji m- a sagetat direct in inima. Cum era posibil asa ceva. Aveam trecuturi asemanatoare. Am ajuns acasa si m-am despartit de Neji printr-un sarut pe obraz.Din cate am inteles eu cred ca ma placea.Am pus floarea in apa si am luat o carte sa o citesc.
Deoarece citind am pierdut sirul timpului a venit noaptea si am adormit cu gandul la Sasuke.
Atașamente
  • The_Guys_II_by_netang4da1iluv.jpg
  • kaname.jpg
  • 1492304.jpeg
Imi pare rau ca a durat asa mult. Acest capitol are ceva mai mult dialog.Va spun de acum ca imi pare rau de eventualele greseli,dar la ora asta. Nici nu stiu cum am putut sa mai scriu capitolul.Lectura placuta,sper sa va placa.Capitolul este si mai lung.

Capitolul 5 Testul sentimentelor

Privesc cu multa greutate corpul inert al persoanei iubite.Intins pe jos,pe zapada rece, pe un frig de iti ingheta si sangele.Ochii aceia ca un abis intunecos erau acum inchisi. Privirea lui rece nu ma mai urmarea.Am cazut in genunchi si m-a podidit plansul.Printre miile de ganduri care imi coplesau mintea am deslusit doar atat „Te rog nu muri, nu ma lasa!”Acel indemn venit dinauntrul meu, imi amintea ca el, incet- incet parasea lumea noastra.Am inchis ochii si mi-am lasat capul in palme.Cand m-am ridicat totul in jur se schimbase.Nu ma mai aflam in mijlocul pustiului ci in acea camera pictata cu sange.Privind de sus am vazut o fata bruneta cu ochii ca 2 safire.Frumoasa ei privire ascunde dorinta nebuna de razbunare si pe chipul ei nu se putea citi nici macar un sentiment de compasiune.Vorbea cu cineva pe care nu il cunosteam. Barbatul tinea in mana o fotografie.Si se parea ca ii dadea indicatii cu privire la persoana din poza, pe care nu am putut sa o deslusesc.Nu stiu ce s-a mai intamplat apoi, sau ce urma sa se intample cert este ca inainte de a ma trezi in fata ochilor mi-a aparut fata bruneta cu ochii ca mugirii frunzelor, pe care o visam aproape in fiecare noapte.Apoi m-am trezit repede din pat si am intampinat noua zi.Inca mai tremuram din pricina visului, si inima imi batea tot mai tare.M-am dat jos din pat si am dat perdelele la o parte. De data aceasta dimineata mohorata aducea cu ea valul de nori cenusii care se instalasera peste satul Konoha.Ma pregatesc de scoala si imi imbrac uniforma compusa din camasa bleu, cravata roz si fusta albastru inchis.Oarecum posomorata si inca ganditoare imi aranjez cravata in uriasa oglinda de la baie.I-au micul dejun si pornesc spre scoala incuind usa casei.Inca imi mai zbura mintea la Sasuke.Prin atmosfera incordata isi mai face simtita prezenta si vocea mea interioara:
”Of !Mai terina odata, Sakura! La ce te gandesti?Nu imi spune ca la baiatul acela iarasi. Concentreaza-te pe ce ai de facut la ore si uita de baieti.”Tipetele ei disperate nu au facut decat sa imi provoace o durere cumplita de cap si sa ma faca sa ma gandesc tot mai mult la el.
Continuand sa inaintez catre scoala am observat ca ma urmarea cineva.Am intors repede capul sa vad cine era, dar individual se ascundea sub o pelerine neagra.Considerand-o doar ca pe o coincidenta imi continui drumul.Grabesc usor pasul sa nu intarzii la scoala, deoarece pierdusem cam mult timp.Individul face acelasi lucru.Inima incepe sa imi bata puternic, ma ingalbenesc la fata si gandurile ma apasa.Intr-o clipa corpul meu parca actioneaza singur. Ma poarta in pasi grabiti pe strazile intortocheate ale satului, foarte departe de acel strain.Cand ajung la magazinul de ramen privesc in spate si observ cu bucurie ca tipul imi pierduse urma. Rasuflu usurata si ma odihnesc putin.Ma atinge pe umar o mana calda si cu teama ma intorc nestiind cum sa reactionez.In spatele meu le observ pe Hinata, Tenten si Temari.
-Sa stii ca arati foarte rau. Parca ai fi vazut o fantoma. Ce s-a intamplat cu tine?zise Temari.
-Sunt bine, numai ca am fost urmarita.Dar nu vreau sa dezbatem acest subiect.
Ne continuam astfel drumul, o vreme fara ca niciuna dintre noi sa mai spuna ceva.
-Vai, ce tacuta esti astazi.Pun pariu ca te gandesti la fermecatorul Sasuke Uchiha „ domnul atitudine”.Si nu incerca sa negi stiu ca ti-a picat cu tronc baiatul, destinse atmosfera Tenten.
-Nu este deloc adevarat! Nu ma intereseaza deloc tipul, nici nu il bag in seama. Dar tie de cine iti place? Evident minteam foarte prost si oricine isi putea da seama dupa nuanta obrajilor mei.
-Nu mai minti Sakura, doar te-am vazut cum ai rosit in fata lui si cum il priveai.Se vede de la o posta ca il placi.Dar apropo si eu as vrea sa stiu pe cine place Tenten.Spuse Hinata.De data aceasta sigura pe ea.Fata timida de mai devreme parca disparuse si ii luase locul cu totul alta persoana.
-Da curioase mai sunteri! Sincera sa fiu nu plac nici un baiat.Si Hinata nu cred ca tu esti in masura sa imi dai sfaturi, si asa esti indragostita de Naruto,recunoaste, veni replica lui Tenten.
Imediat ne-am intors una alteia spatele imbufnate, dar dupa 5 secunde am inceput sa radem.
Am ajuns in sfarsit in clasa si m-am asezat in prima banca care era libera. Incaperea era destul de spatioasa, cu mobilier nou si foarte luminata.Perdelele maro acopereau geamurile cu pervazuri din lemn de nuc pe care erau puse cateva ghivece cu flori.Am vazut in ansamblu clasa si apoi privirea mi s-a indreptat catre geam.Nu stiu sincer ce ma fascina la acel peisaj monoton, dar nu incetam sa-l privesc.Cu ochii atintiti si cu gandurile inca la alte lucruri nici nu l-am auzit pe Naruto.A bolborosit ceva indescifrabil si dupa ce a vazut ca nu are nici o sansa a plecat cu privirea in pamant.
Inca prea ocupata am mai scapat din vedere un mic detaliu, langa mine s-a asezat Sasuke, care imi spuse pe un ton rece.
-Cred ca ai gresit banca, aici stau eu!
-Imi pare rau...,dara am vazut ca este libera si am crezut ca pot sta.
Nu s-a mai oboist sa imi mai schimve o replica taioasa, asa ca am considerat ca pe un raspuns afirmativ.Uitandu-ma prin clasa am observat-o pe Ino, vizibil iritata de curajul meu.Spre deosebire de mine ea fusese respinsa. Usa clasei se deschise si pe ea intra un profesor cu parul argintiu, parca in bataia vantului, cu o masca ciudata pe fata.Ne saluta politicos, iar noi i-am raspuns in cor la salut.
Se uita cu un suras la mine si ma pofti in fata clase sa ma prezint.Mi-am spus numele si le-am marturisit ca vreau sa imi fac multi prieteni.Si ca voi lupta din rasputeri pentru a-mi indeplini visul.Imi lua dosarul de la vechea scoala si il analiza.Se vedea pe fata lui ca era incantat de rezultatele mele.Marea surpriza pe care ne-a pregatit-o profesorul era un test.Foarte grabit Kakashi imparte foile la toata clasa.Aveam niste emotii groaznice.De fapt asa pateam tot timpul cand dadea vreo lucrare sau eram ascultata.Cand a venit in dreptul meu mi-a intins foaia si a plecat la catedra.Am intorsu testul si simteam cum o greutate ma apasa. Tremuram pursisimplu cu mana pe foaie si ma facusem rosie la fata.Cand intorc putin privirea realizez ca Sasuke se holba la mine.Timp de doua secunde i-am intalnit privirea.Cand a vazut asta a indreptat capul spre foaie si nu m-a mai privea.Testul era foarte greu, toate cele zece probleme de dificultate tot mai mare imi dadeau cam multe batai de cap.Si nu cred ca eram singura care avea aceasta problema. Majoritatea elevilor priveau prostiti unul la altul.Rar isi mai incercau norocul descifrand codurile problemelor.Despre Ino si Kaname, geniile clasei, ce sa mai vorbim toata ora priveau peretii albi ai clasei parca asteptand sa le sopteasca raspunsul. Pana la urma s-au gandit sa colaboreze, poate mergea ceva, motiv pentru care profesorul le-a luat lucrarile trecandu-le frumoasa nota de unu si poftindu-le afara.Despre colegul meu, Sasuke, ce pot sa spun era pus pe fapte mari.Nu isi ridica nasul din foaie si scria de zor.In momentele in care se gandea mai arunca o privire ucigatoare lui Neji.Din cate se parea intre ei exista o rivalitate puternica.Trebuie sa recunosc ca desi testul mi-a pus ceva dificultati, am reusit in cele din urma sa il rezolv.Totul mergea foarte bine pana la ultima intrebare.Am inceput sa ma uit prin clasa, sa ma foiesc, sa privesc tabla, peretii�dar, nimic. Pursisimplu nu reuseam sa gasesc rezolvarea acestei probleme. Am inceput sa ma panichez si sa tremur toata.Eram sigura ca voi obtine o nota mica sau mai rau ca nu voi lua testul.
Sasuke ma observa. Gestul care il facea ma uimise profund.Isi puse lucrarea la marginea banci astfel incat sa ma pot inspira.Nu stiam de ce facuse asta, dar ma bucuram ca reusisem sa rezolv problema.Ora trecu astfel destul de tensionat si senseiul aduna testele.
-Abia astept sa citesc lucrarile, sunt convins ca voi da note foarte bune,spuse acesta cu un zambet ironic.Ne salute si apoi parasi clasa.Toata lumea iesise pe coridor si se plangea ca nu facuse mare lucru la test. Pana si saracuta Hinata,care era o eleva buna nu credea ca ia mai mult de sase.Am observat cu uimire ca colegul meu de banca iesise si el.M-am dus langa baiat si am hotarat sa ii multumesc. Pana la urma era si meritul lui.Eram foarte emotionata si rosie in obraji.
-Iti multumesc mult pentru ajutor.Nu stiu ce m-as fi facut fara tine.
-Mda...cum zici tu eleva silitoare, Kakashi ar trebui sa mai reflecteze la aceste cuvinte.Data viitoare ai macar bunavointa de a invata mai mult.Nu poti lua note pe meritul altora.
Cuvintele lui mi-au ajuns pana in suflet si m-au facut sa ma simt prost.Se obosise sa imi vorbeasca atata si toate astea erau doar critici la adresa mea.Am plecat abatuta de langa el, ignorand vocea mea interioara care imi zice sa-l fac praf.
-Ce ai facut la test.Noi nu luama prea mult. Nu prea am facut.Spusera prietenele mele in cor.
-Am facut totul in afara de ultima problema pe care mi-a dat-o Sasuke.
-Cred ca asta este un semn, domnul atitudine nu ajuta pe nimeni. Ca sa nu mai mentionam faptul ca te-a lasat sa stai cu el in banca. Imi spuse cu o usoara tenta de ironie Temari.
- Termina!!Nu este nici un semn. Asta dovedeste ca trebuie sa invat mai mult.
Discutia noastra era intrerupta de clopotelul zgomotos care anunta inceperea orei.
Imediat ce se sunase pe usa intra o femeie cu parul indigop prins intr-o coada, cu o figura aspra.Nici nu se obosi sa ne spuna prea multe doar saluta cu denumirea de „maimute”.
Incepu sa ne predea lucruri despre vechile clanuri si legende ale satului.Cea ce pentru mine era absurd si foarte plictisitor.Toate lucrurile care le spunea imi erau deja cunoscute.Fara sa am ce face ma uitam la Sasuke care parea sa isi noteze ceva intr-un carnetel negru.Pe banca me a aparut un biletel „Ingerasule as vrea sa vorbesc ceva cu tine in parc”.Am privit numele micut din coltul din dreapta jos, era Neji.M-am uitat spere el si i-am zambit gingas in semn afirmativ.
-Domnisoara Haruno, domnule Hyuga vad ca lectia mea va plictiseste, O stiti voi mai bine? Pentru ca observ ca erati prea ocupati sa va trimiteti biletele.Tipa nervoasa Anko.
Nervoasa cum era ne pune diferite intrebari, avand grija sa le alcatuiasca in asa fel incat sa ne fie greu sa raspunde. Din fericire am raspuns la toate intrebarile ei si ne-am asezat pe scaune.
-Data viitoare daca va mai prind cu asa ceva va dau doi fara discutii clar viermilor!!
Am dat din cap in sens afirmativ si am continuat ora.Dupa sfarsitul chinului mi-am dat seama ca mi-am facut deja un dusman printer profesori.Insa ma tot gandeam la ce imi va spune Neji”
Atașamente
  • Kakashi 34.jpg
  • anko_mitarashi.jpg
  • Arisa Akanatsu.jpg
eu primaaa ( hi hi hi v-am luat inaintea voastra :)) )
asa deci:
trecem la fik.
Mie mi-a placut dar ai avut cateva greseli de tastare. Inainte de a-l posta mai verifica-l odata. O sa vezi ca ai sa gasesti multe greselute de tastare in modul asta.
Despre descriere nu am ce comenta. Chiar a fost deajuns, dar nu mai stau sa o verific mie imi place deci nu am avut chef sa ma uit dupa greseli. :-j
Mi-a placut faptul ca ai evidentiat comportamentul lui sasuke fata de sakura, a lui anko si a lui tenten. Am vazut ca unele personaje au caracterul usor schimbat dar aceste personaje le au identic. ( ma rog nu prea conteaza dar fie ) am spus asa, deoarece mie asa mi s-a parut.
ok, ja ne&gambatte kudasai. :X:X
Imi pare rau pentru intarziere, dar nu am putut continua mai devrem.Sper sa va plac noul capitol ceva mai romanti.Astept parerile voastre.Urmatorul capitol in functie de comentrii.Oricum nu cred ca saptamana asat mai put continuarea.

Capitolul 6 Ratiunea inimii


A urmat apoi ora cu Iruka sensei.A intarat in clasa un professor tanar cu parul castaniu prins intr-o coada.In lumina ochiilor lui se oglindea bunatatea si demintatea.Ne-a privit pret de cateva minute salutandu-ne si s-a asazat la catedra.Au urmat cateva minute bune in care acesta nu si-a scos nasul din niste dosare lasandu-i pe colegii mei sa se agite.Nu le-am dat atentie si mi-am uitat spre stapanul inimii mele.Cu aceeasi privire serioasa si rece se parea ca inca scrie ceva in carnetelul negru.Desi stia ca il privesc nu si-a ridicat ochii din foaie.Terminase deja o pagina si se hotarase sa isi inceteze activiatea deoarece simtea ca este privit.Inainte de a inchide carnetul am observat pe prima pagina o fotografie.Prima persoana pe care am cunoscut-o a fost micutul Sasuke, cu ochii mari cu privire gingasa si un zambet pe fata.Imedeiat langa el, persoana care mi-a atras atentia, a fost acea femeie firava. Cu parul de matase, cu privirea blanda asemnea cerului de noapte pe care parea sa o mosteneasca si fiul ei.Cu gingasia si iubirea unei mame punea mana ei micuta pe umarul lui Sasuke.De cum am vazut aceasta persoana atat de frumoasa, intruchipand atata perfectiune, am prins parca o simpatie pentru ea.Imediat langa aceasta era un barbat atletic cu parul argintiu si privire pierduta si rece.Ultima persoana m-a uimit cel mai mult. Era un baiat mai mare ca Sasuke, cu parul de taciune prins in coada la spate.In ochii lui asemeni abisului nu puteai vedea decat ura pura.Ridurile uriase de pe obraji ii intunecau frumusetea de copil.Acea privire razbunatoare inca ma urmarea. In ciuda faptului ca Sasuke o mostenea pe mama lui, fratele sau isi mostenea tatal.Uitandu-ma la ei m-am intristat profund.Oare ce se intamplase cu familia lui?Siruri de inrebari fara rost au fost intrerupte de glasul senseiului care in sfarsit terminase munca.Colegul meu era acum atent cu privirea atintita spere el:
-Dupa cum probabil multi deja stiti astazi este o zi speciala.Azi vom forma echipele de cate trei elevi si astfel drumul vostru spre lumea ninja va incepe.Este un drum lung si primejdios cu multe pericole pe care numai cei mai buni le pot depasi.Asa ca ma fac nevoit sa va averizez despre pericolele care va pandesc la tot pasul in aceasta lume corupta.De acum inainte sunteti pe cont propriu. Si sa nu uitati, cel mai mare inamic poate fi chiar langa tine�uneori este persoana in care ai cea mai mare incredere.Asa ca mai bine va ganditi de doua ori inainte sa alegeti aceasta cale fara loc de intoarcere.
A urmat apoi un val de tacere pe care profesorul l-a luat ca un raspuns afirmativ, constient de faptul ca elevii sai nu renunta.A oftata adanc si si-a reluat cu framantare dialogul:
-Dupa cum obsev toti sunteti pregatiti.Atunci sa incepem sa anuntam echipele:
Echipa sapte:Naruto Uzumaki, Sakura Haruno, Sasuke Uchiha.
Inima mea se impietri. Eram chiar in echipa cu el? Pe de alta parte din spate puteam auzi bucuria lui Naruto.Imediat dupa aflarea celuilalt membru al echipei, bucuria lui disparu.
-Iruka sensei de ce trebuie ca un ninja asa bun ca mine sa fie in echipa cu unul asa slab ca Uchiha?
Iritarea brunetului se putea simti. Daca nu era senseilul in clasa i-ar fi dat cateva lui Naruto sa il invete minte,dar profesorul ii intrerupse planurile:
-Naruto am organizat echipele asa incat sa fie un echilibru .Devreme ce Sasuke este cel mai bun student, si am auzit lucruri bune si despre Sakura i-am pus cu tine in echipa pentru ca esti cel mai slab.
Intr-o alta parte a clesei Ino ma privea cu ura, nemultumita de faptul ca am picat in echipa cu Sasuke.Hinata era si ea la fel de trista, pentru ca isi dorea asa mult sa fie in echipa cu Naruto. Se zbatea din rasputeri sa ii arate cat tinea la el si acesta nici nu isi dadea seama.
Blondul arunca o privire fulgeratoare colegului sau.Iruka continua citirea echipelor.
-Echipa opt:Kiba Ynuzuka, Shino Aburame si Hinata Hyuga.
Echipa noua: Neji Hyuga, Rock Lee, Tenten
Echipa zece : Shikamaru Nara, Shogi Akimichi, Ino Yamanka
Echiapa unsprezece: Gaara, Kankuro si Temari.
Acestea fiind spuse va las sa vorbiti cu coechipierii vostrii si sa va pregatiti pentru intalnirea cu noul sensei.
Spunand aceste cuvinte Iruka pleaca din clasa si ne lasa singuri.Eram asa de bucuroasa deoarece cazusem in echipa cu cel pe care il placeam.Am vrut sa vad ce parere are si el:
-Sasuke, sa stii ca sunt foarte fericita sa fiu cu tine in echipa cu siguranta vom fi cei mai buni.
-Mie nu im convine sa fiu in echipa cu niste ratati ca voi. Si cu siguranta ca o sa ne intreaca toti. La cat sunteti voi doi de nepriceputi si un copil mic lupta mai bine.Esti atat de enervata. Te urasc nu vrei tu sa nu te mai tii dupa mine si te duci la treaba ta?
Fiecare cuvant al lui taia ca o lama sufletul meu vrand sa-l distruga pe tot.Nu am inteles niciodata pasiunea aceea orbeasca pe care i-o purtam acestei persone de gheata.
”Ar trebui sa ii arati tu tipului astuia cine este seful. Auzi mai slabi ca niste copii mici.”Desi trebuie sa recunosc ca vocea mea interioara deseori prea indrazneata avea dreptate.Dar ce putem face il iubeam prea mult si sentimentele erau mai presus ca ratiunea asa ca am preferat sa tac si sa inghit durerea ca pe un medicament amar pe care trebuie sa il iei ca sa te vindeci.
Am iesit pe culoar si am privit pe geam.Floriile de cires zburau in adierea vantului.Fara sa vreau mi-a alunecat o lacrima din ochii si am plecat capul.Inca o data am vazut acel baietel fericit cu ochii negrii si zambet larg.Nu mai ramasese nimic din el. Se parea ca blandetea si bucuria aceea era zavorata acolo undeva in inima aceea fara sentimente.Iar eu ma lupt din greu sa gasesc cheia de mult pierduta pe care nu mai are nimeni speranta ca mai este.
-Ia uite cine este aici domnisoara stie tot. Mai da interesant mai era biletul acela,spuse Kaname cu voce sa batjocoritoare.
-Ce idiot ti-ar trimite tie ,frunte mare, vriun bilet, poate doar unul cu insulte,rase Ino.
Cu jocul ei nu facea nimic poate doar reusea sa ma fac sa izbucnesc si mai rau in plans. Am iesit din scoala si am alergat spre parc. Cerul capata si el culoare cenusii si se pare ca vroia sa planga odata cu mine. M-am apropiat de ciresul cel mare. La umbra lui statea Neji. Cu zambetul larg, cu privirea vesel si fixa indreptata spre mine.Mi-am sters lacrimile si m-am apropiat cu pasi marunti de baiat. Inca ma privea cu ochii aceila lila plini de o caldura imensa.Nu a spus nici un cuvant, nu a venit spre mine.M-a lasat sa ma duc eu la el.Nu am mai rezistat si am izbucnit in plans.Desi nu stiu de ce am simtit nevoia sa il am aproape.Am fugit repede cei cativa metri care inca ma mai desparteau de el si i-am sarit in brate.Mi-a raspuns la imbratisare si m-a mangaiat usor pepar.Cu capul in pieptul lui am plans asa minute bune.El nu spunea nimic doar continua sa ma tina in bratele lui protectoare.
-De ce persoana la care tin ma uraste!!!! De ce!!Ce i-am facut sa merit asat, cu ce l-am suparat?Urlam asa de tare si lacrimile continuau sa imi imvadeze ochi patand camasa albastra a baiatului.Am inceput chiar sa il lovesc cu pumnii de furie si sa strig meru „de ce?” La fiecare lovitura a mea baiatul nu reactiona in nici un fel. Ma lasat asa sa imi consum furia si m-a apropiat de el tot mai mult.Se uita la mine si imi sterse lacrimile cu mana lui calda.
-Daca vei pune la inima fiecare cuvant al lui Uchiha te vei distruge singura.Nu vezi ca nu te suporta si ca face orice sa te indeparteze?Un idiot mai mare decat el nu am vazut niciodata. Nu il lua in seama, se crede superior tuturor desi cred ca ii este frica. Frica sa infrunte adevarul asa ca se ascunde sub mascaminciunii.Neji imi spunea toate astea cu o vocea atat de calma de calda si de plina sentiment.L-am luat din nou in brate si i-am atins buzele.Am simtit parfumul si tandretea lui care ma invaluiau si ma faceau sa patrund intrun univers lipsit de griji.Fiecare privire si atingere a buzelor noastre trada sentimental lui pentru mine pana atunci mascate.Am stat asa ceva timp privind peisajul primavaratic, fara sa ne mai adresam cuvinte, vorbind doar din priviri.Am observat ca deja copii iesau din scoala, semn ca orele se terminasera. Ne-am ridicat usor de pe iarba frageda si am pornit spre casa.Tot drumul m-a tinut de mana si ma facut sa ma intreb multe lucruri.De ce oare m-am indragostit de Sasuke, de ce nu il pot placea pe Neji el mereu a fost alaturi de mine cand am avut nevoie?
Atașamente
  • 1172874218_f.jpg
  • wzw.jpg
  • iruka.jpg
  • neji-4-1.jpg
Imi pare rau ca am postat doar o parte din capitolul 7, dar aveam de gand sa nu il pun saptamana asta. Deci va rog sa scuzti aparentele greseli de tastare si sper sa v aplaca continuarea.Astept critici.Lectura placuta.

Capitolul 7 Un drum spre inima ta


Fiecare sfarsit inseamna un nou inceput. Drumuri de mult uitate ti se dezvaluie si usi ferecate se deschid sau se inchid in urma ta. Cu fiecare clipa care trece realizam ca ne ducem existenta hraniti de idealuri viitoare. Cu sau fara voia noastra platim greselile trecutului traind in prezent cu constiinta incarcata fara sa mai facem loc unui viitor luminos. Am avut tendinta sa cred adesea ca viata s-a jucat cu mine. Sunt ca o marioneta pe uriasa scena a sortiie controlata de destin.
Fiecare miscare pe care o faceam era ghidata parca de o privire nevazut. Traind mereu intr-o uriasa cupola de sticla. Cu fiecare zi care trecea incepeam sa cred tot mai mult ca am scapat de ceea ce ma leaga de trecut si ca am platit destul. Ma inselam amarnic. Cu cat urcam mai mult cu atat aveam sa cunosc o coborare cat mai dureroasa.
M-am dus pana aproape de casa cu Neji. Imi amintesc ca era o caldura destul de mare pentru acel anotimp. Daca ma intrebati care a fost cel mai important lucru din acea perioada, care mi-a marcat destinul, voi raspune cu un singur nume, Neji. Poate ca au exisat si alte momente , dar am refuzat sa mi le amintesc. M-am concentrat doar pe imaginea lui. Nu am putut niciodata sa uit acel suras dulce completat de privirea blanda si patrunzatoare, totul venind de la o inima cu adevarat iubitoare. Incet- incet incepeam sa ma intreb din ce in ce mai mult de ce nu l-am ales pe Neji. Era o persona total speciala si diferita de ceilalti. Impresiona atat prin frumusete fizica cat si princea sufleteasca. Niciodata nu am vazut o persoana atat de sincera si cu atat de multa compasiune. Avea adesea insa tendinta sa isi ascunda sentimentele calde sub masca dura a indiferentei, care reprezenta doar o aparenta. A fost si va ramane singura persoana careia ii pasa cu adevarat de mine. De la inceput a simtit o compasiune pentru mine si aceasta s-a intensificat cu timpul transformandu-se intr-o dragoste pura. Flacara ei continuand sa arda pana la sfarsit. Fiecare om insa cu greselile lui. Stiti cum se spune ne dam seama ca un lucru este cu adevarat special pentru noi abia atunci cand il pierdem definitiv. Desi nu acceptam sa ma gandesc la asta totusi acest gand imi invadase inima inca de la inceput. Dar asa cum este firea omului, nu afla ce e mai rau decat in ultima clipa cand nu mai poate schimba nimic. Tot drumul am continuat sa ne tinem de mana. Mana lui calda o atingea pe a mea dandu-mi un fior placut. Am continuat sa vorbim deschis despre tot felul de subiecte si m-am dat seama cu ce partener deschis comunicam. Deoarece casa lui era mai aproape de scoala ne-am despartit printr-un sarut scurt si mi-am continuat drumul singura. Imi era oarecum frica sa umblu de una singura pe strazile aparent pustii ale Konohai. Era pe inserat. Astrul diurn se ducea incet -incet la culcare colorand cerul cu nuante rosiatice. Picaturile de intuneric incepeau sa se iveasca tot mai intens si se simtea adierea blanda a vantului. Sentimentul meu de teama se intensifica odata cu aparitia unei umbre ciudate in spatele meu. Ma intorc speriata, dar nu zaresc pe nimeni. Grabesc usor ritmul si aud in urma mea zgomot de pasi. In continuare nu zaresc nici o imagine, doar zgomotul de tocuri pe drumul asfaltat.Ma cuprinde groaza si alerg intr-un suflet, cu ochii inchisi fara sa tin seama de unde ma aflam. Si alerg asa fara sa mai aud nimic in jurul meu pana ajung intr-o fundatura. Se pare ca aici era capatul de drum. Din neatentie insa ma impiedic de o piatra si cad la pamant. Cu mainile pe langa corp si cu privirea atintita spre zid inca aud acel zgomot de pasi tot mai aproape de mine. O umbra neagra vine spre mine. Trupul meu nu mai actioneaza si se lasa coplesit de oboseala pe asfaltul rece neavand posibilitatea sa se mai poata clinti din loc.Cand acea umbra ciudata era in dreptul meu puteam distinge cu usurinta silueta unei femei. M-am prins de gulerul hainei si m-a trantit de zid. I-am vazut in lumina slaba chipul, parul nins, privirea demonica cu ochii cenusii cu fata crestat inca devreme. Inima mi-a stat in loc si respiratia s-a oprit Nu putea fi...ea, dar cum? Palma ei groasa cu degetele zbarcite a atins violent obrazul meu . Portiune lovita s-a inrosit imediat. Am simtit din nou acea lovitura puternica si acea atingere monstruasa intocmai ca in acea zi.
-Cea mai mare gresala pe care o puteai face este sa crezi ca vei scapa, murmura cu vocea groasa si dura directoarea.
La auzul acestor cuvinte care m-au fulgerat am ramas fara replica, ea continua insa sa spuna:
-Sa nu crezi ca vei scapa vreodata de mine!Ai fugit asa cu cea mai mare nerusinare crezand ca vei scapa de destinul care ti-a fost dat. Sa nu uiti niciodata fetito tot timpul vei plati greselile comise. Poate ca aceasta plata este mai dura decat crezi. Asa ca te vei intoarce inapoi la orfelinat, sau.Nu isi termina spusele deoarece ea am interupt-o zicandu-i cu vocea tremuranda:
-Nu ma mai intorc acolo niciodata! Nu mai vreau sa traiesc cosmarul de mai de mult.
Am incercat sa ma eliberez, dar nu am reusit. Ma tinea mult prea strans. Cu fiecare incercare esuata ma prindea tot mai strans si m-am mai ales si cu o palma. Neavand alta oportunitate am inceput sa tip. Nu am avut sansa sa alertez pe nimeni deoarece directoarea mi-a intuit planul si mi-a pus mana la gura. M-a lovit cu piciorul in stomac si o negura a pus stapanire peste ochii mei cazand cu capul pe pe asfalt.
Atașamente
  • wsqewedw.jpg
  • pageczdfaws.jpg
  • page.jpg
Scuze pentru intarziere, dar stiti voi probleme cu scoala. Ca de obicei le multumesc cititorilor mei in special Sasuke-love-Sakura,Angel of darkness, purple_kitten. Imi pare rau, dar si acest capitol este scurt pentru ca nu am avut prea mult timp deci inca nu am terminat capitolul. Imi pare rau pentru cele 100 de greseli pe care o sa le gasiti, dar promit ca le voi corecta dupa posturile voastre. Sper sa va placa continaurea spor la citit.

Fiecare lovitura ma zdrobea incetul cu incetul lasand loc de mii de intrebari si framantari. Un lucru era insa sigur nu aveam sa ma mai intorc acolo niciodata. Nu voi mai trai asa si nu voi mai lasa pe nimeni sa se poarte cu mine in felul asta�Incet, incet parasem lumea uitand de tot ce este si nu mai simteam nici loviturile directoarei, nici zgomotele din jur. Era doar un continu joc intre adevar si minciuna, lumea de jos si cea de sus. Am stat asa secunde bune, poate minute, poate si mai mult. Nu am uitat niciodata imaginile care mi se dezvaluiau in fata ochilor. Fiecare privire din trecut strabatea intunericul prezentului dandu-i parca un alt sens. Realizand incetul cu incetul ce avea sa urmeze ma las purtata in adierea dulce a amintirilor lasand putin cate putin focul inimii mele sa se stinga, uitand de dor, uitand de el, uitand de tot
Un zgomot ma trezeste din visare si deschid cu greu ochii privind in jur. Vad lumea ca prin ceata. In fata mea nu mai era directoare ci altcineva. Am sperat pana in ultima clipa ca langa mine va fi el, ma va lua in brate linistindu-mi sufletul ravasit. Dar nu a fost asa� nu a fost nimic special in salvarea mea. Cel care m-a ajutat era un strain cu parul inegrit cu ochii cenusii si privire obosita. Cu degetele lui lungi si osuroase ma atinge pe umar incercand sa se asigure ca sunt bine. Mi-a atins mana, dandumi un fior rece in tot corpul, in incercarea de a ma ridica. Dupa ce m-am simtit pe picioarele mele am multumit cu un gest din mana salvatorului meu si am pornit agale pe drumurile intortocheate ale satului. Eram atat de ametita si abia daca mai puteam face vrun pas. Simteam ca plutesc undeva pe nori si pamantul nu mai era la picioarele mele. Ma simteam ca un animal haituit fugeam de fiecare lumina si om care se infatisa pe strazile pietruite. Preferand sa evit orice contact cu alti oameni am luat-o pe o ruta ocolitoare strecurandu-ma pe strazile mici si pustii.Ele pareau ca niste buzunare secrete ferecate si ascunse de lumea ingrozitoare care parea sa ma paralizeze. La zgomotul marunt al pasilor mei raspundeau ca un ecou cainii. Din cand in cand imi arunc cate o privire fugitiva spre cerul poleit cu argint si luminat de luna mare si rotunda.Uitandu-ma la cer ma linistesc. Grabesc din nou pasul si imi urmez cu hotarare drumul. Ajung intr-un final la o casa parasita. Era construita din lemn putred din cauza ploii sau poate era imbatranit de timp. Ferestrele micute cu geamuri murdare si sparte faceau imposibila vedera in interiorul colibei. Am deschis usa darapanata si am intrat in incaperea micuta cu peretii inegriti care stateau sa cada dad impresia ca nu mai trecuse nimeni pe acolo de multa vreme. Era ciudat faptul ca prima camera era goal. A doua incapere era la fel de haituita de timp. Am zarit un cufar prafuit. M-am indreptat spre el cu o mare curiozitate. Si acum ma tot intreb ce m-a facut sa vreau sa ma intorc aici. Deschid cufarul si zaresc o scrisoare. Hartia maronie si rupta arata ca statea de mult acolo. Am vrut sa ocitesc. Dar usa, lasata larg deschisa, s-a trantit in spatele meu. Un vant rece vine parca din interiorul casutei si ravaseste toate foile din cufar. Se aude zgomot de pasi si se zaresc urme pe pamantul batatorit. O umbra neagra se se arata din intuneric.


Ps: Ma bucur ca imi dati comentarii si ca va place ficul. Dar va rog scrieti totusi ceva mai mult sa nu fie spam.Altfel postul vostru va fi sters.
Imi pare rau pentru greseli, si sper ca va va placea capitolul. Este ceva mai lung si mai degraba cu actiune, ve-ti avea si putina dragoste in capitolul urmator. Lectura placuta. Astept comentarii.

Fiecare pas pe care il auzeam ca loavea poadeau, fiecare miscare amplificau din ce in ce mai mult frica care pusese stapanire pe corpul meu. Era atat de aproape de mine incat ii puteam simtii respiratia obosita. Din cauza intunericului care invaluia coliba nu am putut sa ii disting chipul. Cert este, ca in acele clipe cat a stat cu mine parca nu mai eram eu. Priveam in gol, speriata, cu inima cat un purice de teama necunoscutului. In acelasi timp si ratiunea mea parea ca se oprise si nu mai puteam sa mai fac nicio miscare. Am simtit apoi atingerea lui rece pe umarul meu, acest lucru amplificandu-mi frica. Ochii lui sticlosi sclipeau in obscuritatea incaperii, creindu-mi o senzatie de groaza. Ma privea intens, citindu-mi gandurile si cele mai ascunse secrete. Am refuzat sa ma misc sperand ca nu voi patii nimic si ca totul era doar rodul imaginatiei mele. In acest timp necunoscutul parea sa arunce priviri pe furis la documentul pe care il tineam in mana. Cu o miscare a pelerinei a disparut, imprimandu-mi parfumul lui. Vantul se oprise si zgomotele pareau ca au amortit, linistea guvernand peste tot. Am oftat adanc si m-am lasat incet pe patutul din scanduri aflat in incapere. Din cauza loviturile primite eram asa de epuizat. Am hotarat sa raman acolo pentru restul noptii, oricum nu stiam atat de bine drumul spere casa. Si apoi ideea ca ma plimbam singura pe strazile Konohai in miez de noapte nu ma incanta deloc. Inchizand ochii am strans colierul de la gat in pumn si am patruns in lumea viselor. In acea seara am avut acelasi vis ciudat cu fata bruneta cu ochii de smarald, de data asta, insa fiind in casa parintilor mei stand in genunchi si plangand. Privea nedumerita, cu ochii incetosati de lacrimile care ii curgeau neincetat pe podea, persoana care urma sa ii ucida parintii. In momentul in care sabia necunoscutului a curmat viata celor doi, fata, a privit in alta parte refuzand sa vada trupurile neinsufletite ale persoanelor iubite. Dupa disparitia ucigasului, bruneta, manjita de sangele celor doi, a rostit in soapta ca se va razbuna . Acest vis il aveam mereu si mereu si nu intelegem care era legatura dintre mine si acea fata. Dar mai ales ce cauta ea in amintirile legate de trecutul meu? Nu aveam sa aflu asta prea curand, dar cert era ca viata mea avea sa se schimbe radical in momentul in care voi afla adevarul. Desi era inca devreme si lumina abia daca strabatea ochiul gemului am hotarat sa ma trezesc, intampinand o noua dimineata. Si apoi daca aveam sa mai stau cu ochii inchisi continuam sa imi revad propriul trecut spulberat, oglindit in lumina prezentului. M-am ridicat cu greutate de pe scandurile socotite drept pat si m-am indreptat spre luminita albastruie din colt. Cand am ajuns in dreptul ei am observat un diamanant albastru. L-am luat cu mare bucurie de jos si l-am bagat in buzunar. In sfarsit am mai gasit inca unul. Dar tresar si ma indrept spre cufarul vechi sa citesc continutul acelui document, de data asta nelasand sa ma mai distraga nimic. Cu o oarecare teama in miscari il deschid si privirea mi se opreste asupra titlului: �Tratatul de pace dintre clanurile Uchiha si Senju. Uimirea a pus stapanire rapid pe sufletul meu, reusind ca acel titlu sa ma faca sa doresc sa citesc in continuare . Probabil ca am uitat sa specific, dar legendarul clan Senju era cel din care faceam parte. Am continuat sa citesc sorbind fiecare cuvant:
�Asa cum am hotarat de comunacord, la solicitarea membrilor societatii noastre, voi fi deacord cu unirea celor doua clanuri. Prinprezenta ma fac nevoit sa iti prezint solicitarile noastre cu privire la incheiera pacii:
-acordarea de ajutor in cadrul izbucnirii unui razboi
-acordarea de privilegii egale cu clanul vostru
-respectarea traditiilor noastre sacre
Dar ultima noastra cerere, si de altfel ce mai important, va fi casatoria dintra mostenitoarea clanului Senju si mostenitorul clanului Uchiha. Prin refuzul indeplinirii aceste conditii veti nesocoti pacea, generand astfel un nou razboi care se va termina cu distrugerea clanului.
Conducatorul clanului Uchiha.
Cred ca nu mai era nevoie sa precizez uimirea care ma cuprinse cand am citit documentul, dar mai ales cea din urma cerere a conducatorului Uchiha. Nu am privit niciodata lucrurile din aceasta perspectiva si mai ales nu m-am gandit niciodat la pretul pe care trebuia sa il plateasca „tata” pentru acest tratat nenorocit. Desi probabil ca prima data mi-a trecut prin minte Sasuke, totusi ceva imi spunea ca nu avea sa fie el si oricat as fi incercat sa aflu raspunsul nu reusam. Si totusi poate ca nici nu vroiam sa il aflu. In fond si la urma urmei nu mai conta, acum totul era pierdut si dat uitarii. Desi in interior acele cuvinte ma ardeau ca un foc bine intretinut care nu putea fi stins cu nici un chip. Am inchis in mine toatae aceste amintiri ca in niste cutiute incuiate cu un lacat al uitarii al carei chei urma sa o pierd. Am hotarat deci sa parasesc coliba si sa nu ma mai intorc niciodata. Traiam cu impresia ca ma pot ascunde de trecut ingropandu-l in propriile ganduri. Am plecat astfel cu mintea incarcata spre casa. Era inca devreme si soarele deabia daca isi arunca razele somnoroase asupra pamantului dezvaluind inceperea unei noi zile. Mergeam in pas grabit pe strazile putin populate. Drumul parea sa ma duca singur la destinatie. Pe o strada laturalnica am zarit-o pe directoare. A urmat apoi o graba nebuna in incercarea mea disperata de a nu fi obsevata de aceasta. Alegeam sa merg pe tot felul de rute ocolitoare evitand in acest fel orice contact vizual. Nu pentru mult timp insa. Pe ultima suta de metrii surpriza. Tocmai ma pregateam sa traversez strada cand in fata mea a aparut directoarea. M-a luat de umar obligandu-ma sa merg cu ea.
-Nu are rost sa incerci sa scapi, nu mai este nimeni care ar putea sa te ajute, acum esti singura.
Am incercat sa ma smucesc din bratele ei, dar nu am reusit. Cu fiecare incercare pe care o faceam cu atat stransoarea era mai puternica. Am primit inca o palma din partea ei si asta m-a trezit la realitate. Cand am realizat de fapt gravitatea situatiei mi-am adunat toata chakra si m-am eliberat din mainile directoarei. Din nefericire era prea tarzui. Mica noastra lupta a continuap pe strada , asa ca in momentul in care m-am eliberat, instinctiv m-am dat cativa pasi inapoi ca se evit impactul. Totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda. In timp ce eu era la adapost se auzea zgomotul asurzitor al clacxonului unei Toyota negre. Nici lumina farurilor nu a fost suficienta ca sa o avertizeze pe directoare. Impactul era imposibil de evitat. Incercarea disperata a soferului de a apasa frana pentru a evita lovitura nu a functionat si a lovit-o din plin trantind-o cateva strazi mai incolo patand trotuarul de lichidul vital.
-Ma vei avea mereu pe constiinta! Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am mai auzit vreodata de la directoare. Isi platise greselile prin propria moarte. Nu am suportat sa mai vad nimic si am rupto la fuga fara sa mai tin seama nici de accident nici de nimic. Nu vedeam nimic in fata ochilor, iar lacrimile incepeau sa curga involuntar aterizand pe asfaltul rece. Eram atat de speriata incat nici nu am observat ca am lovit pe cineva.
Imi parerau ca v-am facut sa asteptati. Dar nu pot pune continuarea. In vacanta asta am avut multe teme si de invatat. Dau teze ca sa ii faci. Sa nu mai mentionez si lipsa mea totala de inspiratie si faptul ca nu am prea avut chef sacontinui. Oricum sper sa nu va suparati si ca o sa mai puteti astepta. In legatura cu continuarea sincer nu stiu cand va fi, cand voi putea si voi avea inspiratie.Ma bucur ca va place si va multumesc pentru comentariile incurajatoare. Apropo cred ca va va dezamagi continarea si ca nu va fi pe masura asteptarilor voastre. Va rog nu ma stresati prea rau cu iubirea dintre Sakura si Sasuke, totl la timpul lui. Un paste fericit tuturor!

Ps: Nu voi mai pune continuarea pana dupa tezele unice asta insemnand pana pe 21 mai, cand am ultima teza.
Nu sunt sigura cand voi pune continuarea deoarece nu prea am inspiratie dar va promit ca va fi cat de curand.
Imi pare rau pentru absenta indelungat, dar am avut de furca cu tezele. Acum ca s-u terminat pot in sfarsit sa pun continuarea.
Acum voi pune ultima parte a capitolului, care nu este prea reusit, fiind si foarte scurta. Si desi nu este pe masura asteptarilor voastre sper totusi ca va va placea.

Cand am ridicat privirea am fost sagetata de acei ochi calzi care imi potoleau inima. S-a apropiat usor de mine si si-a pus mainile protectoare in jorul corpului meu inca tremurand. Imi alina astfel durerea lasand parca un scut intre mine si ea. Ma luase in lumea lui vrajindu-ma, facandu-ma sa uit de tot si sa am impresia ca doar el mai exista pe pamant. In intunericul nesfarsit care imi pusese stapanire pe viata aparuse o lumina care ma indemna sa o urmez. Fiecare strop de speranta era legata intr-un fel de existenta lui asa cum nisipul timpului curge neincetat in clepsidra vietii. Fiecare minut, fiecare secunda petrecuta cu el lasa amprente puternice in sufletul meu. M-a luat incet in brate soptindu-mi la ureche: O sa fie bine, vei vedea. Am strabatut in bratele lui strazile aglomerate, care frematau de oameni grabiti sa ajunga la destinatie. Ma simteam protejata alaturi de el , si ii auzeam bataile rapide ale inimii. Drumul nesfarsit si caldura infernala ma faceau sa ma topesc. In cele din urma dupa mult efort am ajuns la resedinta familiei Hyuga. Neji m-a lasat din brate si a deschis poarta vilei. Casa era foarte mare si impunatoare, asta dovedind ca familia lui era instarita. A descuiat usa din lemn si m-a poftit inauntru. Culorile vii si decorul modern ma impresionau. Fiecare obiect, fiecare locsor din acea casa avea o frumusete aparte, ramanand impregnate parfumul lui. Am strabatut holurile largi si am urcat pe o scara cu covor rosu pana la etaj. Locul unde m-a dus era camera lui. Mobila din lemn de stejar si decorul camerei ma fermeca. M-a lasat cateva minute singura si s-a dus la bucatarie penru a lua ceva de mancare. Am obsevat incaperea pana in cele mai mici detalii, si privirea mi-a fost atrasa de o micuta fotografie asezata pe un pervaz. Era un barbat atletic cu parul cafeniu si avea aceiasi ochi sticlosi la fel ca Neji. Cand s-a intors a pus tava pe noptiera si s-a asezat pe pat. Cu un zambet larg s-a intors spre mine si m-a imbratisat. Am incercat sa aflu cine este misterosul individ din fotografie:
-Poate ca nu iti dai seama, dar ai facut foarte multe pentru mine si iti sunt recunoscatoare. Si desi o sa iti para o curiozitate, as vrea totusi sa aflu cine este barbatul din fotografie?
Si-a plecat capul si s-a indepartat din bratele mele. Zambetul i-a disparut brus si monotonia l-a cuprins.
- Este tatal meu. A spus asta cu atat intristare si durere pe care nu o mai vazusem niciodata la el. Si cu toate ca in acea perioada am stat foarte mult timp alaturi de el nu aveam sa aflu niciodata care era motivul real al tristetii lui. A avut mereu acel talent exraordinar de a ascunde orice durere si suferinta care sa ii intunece sufletul pur lasand o perdea de fericire peste tot. Desi am avut impresia pana atunci ca il cunosteam bine, acum imi dadeam seama ca nu stiam aproape nimic depre el. A preferat sa lase o umbra de mister peste trecut ingropandul, in uitare. Nu mi- a vorbit despre el nici in acea seara, nici in celelalte momente cat am fost impreuna, prefacandu-se ca nu se intamplase nimic. Si atunci l-am lasat in pace, desi in acele clipe ar fi trebuit sa fiu mult mai aproape de el, sa ii mangai inima. Am fost egoista si l-am lasat sa imi aline durerea, prefacandu-ma ca nu ii vad suferinta si incercand sa cred ca ea nu exista. Acum stateam intinsi pe pat, eu in bratele lui cu capul pe pieptul sau si el imi mangaia usor parul. Au fost cateva clipa in care niciunul dintre noi nu a mai spus nimic, cuvintele nu ajungeu sa exprime magia acelor momente minunate. Si desi nu a durat mult tacerea noastra, tot el a fost cel care a spart gheata si a inceput o discutie total aiurea, pe care nici macar nu o auzeam. De fapt, era mai mult un monolog, deoarece eu nu faceam decat sa dau din cap afirmativ la orice intrebare a lui. Am preferat doar sa il privesc lasandu-ma purtata de fiorul dulce al iubirii pe care mi-o oferea, si sa incerc sa o prind ca pe o franghie care avea sa ma scoata din abisul intunecat. Si cu toate astea imi era imposibil. Nu ma gandeam decat la acei ochi abisali care ma priveau cu atat indiferenta si care ma indemnau sa ii iubesc. Chiar daca pentru Neji nu mai eram de mult o simpla prietena tot timpul cat am fost cu el nu am incetat sa ma gandesc decat la Sasuke. L-am iubit intotdeanuna si voi continua sa il iubesc indiferent de obstacolele care se vor ivi. Si desi probabil Neji stia unde imi sta mintea , deoarece ajunsese sa ma citeasca ca pe o care, incerca sa creada ca este doar o iluzie si ca eu il pot iubi. In conditiile astea stau si ma intrab ce era de fapt Neji pentru mine? Am continuat sa il folosesc mereu ca pe un instrument care sa imi aline inima, neavand alte sentimente pentru el. Ma simteam atat de vinovata pentru ceea ce faceam, fiind constienta ca imi bat joc de sentimentele lui. Dar am continuat sa fac acest lucru de fiecare data. Si la insistentele lui de a ramane la el in noaptea aceea i-am raspuns negative. S-a suparat putin, dar apoi m-a luat de mana si am coborat scarile in graba iesind in curte. Se asternuse deja patura de intuneric, iar facliile cerului ne incantau cu lumina lor argintie. In compania lui, drumul spre casa mi s-a parut foarte scurt si placut. Alaturi de el acea noapte ma facea sa visez. Cu tot farmecul acelui peisaj linistitor am ajuns in cele din urma acasa. Neji m-a condus pana in camera apoi mi-a zambit si m-a sarutat dulce. Dupa plecarea lui lumea mea parca s-a prabusit. Am ramas din nou in umbra singuratatii. In acea noapte am simtit acel sentiment mai mult ca nicidata.. M-am schimbat in pijama, cu greu si m-am asezat in pat. Toata noaptea m-am foit si nu am putut doermi. Eram din nou captiva in inchisoarea tristetii si a disperarii , gandindu-ma tot mai mult la trecut. Brusc imaginea brunetului mi-a venit in minte si m-au podidit lacrimile. „ De ce trebuia sa fie asa?” Mi-am sters lacrimile, promitandu-mi ca nu aveam sa mai plang pentru el si m-am dus la fereastra. Privirea mea era indreptata in gol. In lumina slaba care se vedea pe strazi am putut distinge silueta lui, era chiar Itachi.
Gomenasai pentru intarziere, dar eram in pana de idei. Acest capitol nu este cine stie ce , dar este ceva mai lung ca anteriorul.Imi pare rau daca am si greseli de tastare, sper sa va placa. Vreau cat mai multe comentarii.


Cap 8 Singuri si totusi impreuna


In acele momente doream mai mult ca niciodata sa ii intalnesc privirea, aveam atatea intrebari sa ii pun la care eram absolut sigura ca le stia raspunsul. Alerg pana afara dornica sa il revad. El se opreste din drum si eu continui sa il privesc aflandu-ma la cativa pasi in spatele lui. Atata timp trecuse de cand nu l-am mai vazut si totusi in linistea acelei nopti il simteam atat de aproape si totusi asa de departe. Imi ramnea intiparita in memorie imaginea acelui baiat burunet de doisprezece ani cu parul de abanos, cu ochii abisali si atat de goi care nu exprimau nimic. Chipul ii era oglinda stinsa a sufletului sau pustiu. In mintea mea de copil, de atunci, nu am putut sa inteleg de ce era asa. Mereu misterios si indiferent, nu dadea atentie nimanui, privindu-i pe toti intr-un mod absolut superior. Tot ce conta pentru el erau antrenamentele pentru a deveni puternic. Si nu intelegeam de ce? ce insemna de fapt pentru el toata aceasta putere? Imi amintesc noptile linistite de vara, in care stateam afara cu Itachi. Lumina aurie a lunii dadea umbre stranii peisajului amorit. Vantul adia usor printre crengile copacilor pictate acum in negru. Stateam si priveam cerul poleit cu stele. Itachi era langa mine pe iarba moale cu gandurile undeva departe. Noaptea crea umbre difuze si neobisnuite, care incercau sa te sperie. Si cu toate astea in acele nopti linistite nu simteam frica ci auzeam doar zgomotele padurii, soaptele copacilor. Imi placea sa imi petrec timpul in compania lui deoarece imi dadea calm si siguranta. Stateam doar noaptea alaturi de el privindu-l fara sa ii adresez nici macar un cuvant. Aveam tendinta sa il vad ca pe un frate protector si timpul petrecut in compania lui era mereu placut. Ma privea pe furis in inocenta mea de copil si din cand in cand suspina trist. Asa era el mereu incruntat, mereu suparat si cu toate astea il simteam atat de bland. Atunci cand era cu mine nu mai parea atat de dur si ochii lui incercau sa imi trimita un strop de prietenie. Ce se ascundea oare in acel suflet de copil, maturizat prea repede , poate pentru varsta lui. Nu indrazneam sa ii vorbesc, ce puteam sa ii spun? Incercam sa ne comunicam cate ceva prin jocul continuu de priviri care ne dezvaluiau intreaga stare de spirit. Chiar si asa nu reuseam niciodata sa oglindim ceea ce gandeam. Ma simteam constransa, neputincioasa, in incercarea mea de a smulge macar un zambet de pe buzele lui. Isi muta privirea in alta parte si lasa intre noi o bariera de nepatruns. Cand il simteam atat de departe si de suparat ma cuibaream in bratele lui si ii suradeam gingas. El ma strange la piept mangaindu-mi usor parul. Ii auzeam atunci bataile stinse ale inimii ca un ceas obosit gata sa se strice in orice moment. Priveam iar stelele acum amandoi.
-Vezi tu Sakura, fiecare om are cate o stea.Si atunci cand aceasta se stinge se duce si viata lui.
Il ascultam cu o emotie nestapanita sorbindu-i fiecare cuvant. Imi spusese atatea in acea seara si totusi nu zisese nimic, doar fleacuri fara rost. Imi scutur usor capul ca si cum as incerca sa ma trezesc din visare si il privesc din nou. Nu s-a intors spre mine desi stia ca eram in spatele lui, dar continua sa stea nemiscat privind in tacere luna. Nu am indraznit sa ii adresez nici un cuvant. Doar mi-am lasat privirea in pamant. Imi lipsise. Atata timp visasem sa il intalnesc macar pentru o clipa. Doream sa ii spun "Uite Itachi acum nu mai sunt copilul acela mic si nestiutor, am crescut si tu mi-ai lipsit". Dar desi incercam din rasputeri sa rostes macar o vorba nu reuseam. Toate intrebarile pe care le aveam de pus s-au sters din mintea mea si acum ma simteam prinsa langa un om pe care nu il mai cunosteam. Nici acum nu intelegeam cine era el de fapt si unde se ascunsese in tot acel timp. Intr-o fractiune de secunda si-a intors capul spre mine. Ma privea sfidator cu ochii aceea de fiara vrand paraca sa ma sfasie. Si-a dus mana in buzunar si a scos cateva cutite kunai. M-am dat instinctiv cativa pasi inapoi, dar el le-a aruncat inspre mine. Am ramas impietrita si eram incapabila sa mai fac vreo miscare. Si cu toate astea cutitele au zburat milimetric pe langa mime infigandu-se in scoarta unui arbore. Era parca un avertisment. Deodata dispare din fata mea si reapare in spatele meu cu o miscare uimitoare. Ma priveste in tacere cateva secunde. Eu inca nu imi revenisem si simteam acum o spaima ingrozitoare. Cine era acel om care se afla acum in spatele meu? Pentru ca nu putea fi Itachi, cel pe care il stiam eu. Vantul incepu sa bata dintr-o data cu o viteza mult mai mare strangand intr-un vartej frunzele cazute din copaci. Intr-un moment de neatentie Itachi dispare lasand in urma doar praf si cateva vorbe spuse cu indiferenta si raceala:
- Ne vom mai intalni noi, Sakura si atunci iti promit ca vei intelege totul. A si sa nu uit, fratioare nu mai sta ascuns langa cel copac esti absolute penibil. Daca vrei sa te razbuini va trebui sa fi mult mai puternic.
Dupa disparitia lui am alergat speriata spre Sasuke. L-am gasit in cele din urma pe iarba privind cu tristete luna. M-am apropiat de el ingrijorata punandu-i mana pe umar. Si-a plecat privirea in jos si a strans din pumn. Ingrijorata am incercat sa il linistesc.
-Sasuke, esti bine? La ce razbunare se referea Itachi?
S-a ridicat de pe iarba vizibil indignat si m-a privit suparat:
-Ti-am spus sa nu iti mai bagi nasul in problemele mele. Mai bine fa-ti griji pentru tine si asa nu esti in stare de nimic. Vezi ce faci maine... nu am chef sa ma incurci la testul lui Kakashi.
A plecat fara macar sa ii pese de cuvintele pe care mi le adresase. Ma intorc trista in curte privindu-l cum se indeparteaza si oftez adanc intrand in casa. Ma pun in pat si hotarasc sa adorm. Trebuia sa ma odihnesc. Si cu toate astea imi era teribil de frica pentru testul de maine. Daca aveam sa ii incurc. Vocea mea interioara si-a facut aparitia ca de obicei: Ce e cu tine, Sakura? Il lasi din nou pe Domnul Atitudine sa isi bata joc de tine? Cine se crede el sa iti vorbeasca asa, mai bine ar avea grija. Iar tu trebuie sa te odihnesti acum si sa il impresionezi maine, sa ii arati cat poti fi de puternica. Cu toate ca deobicei vocea mea interioara avea tendinta sa exagereze, de data asta avea dreptate. Nu ma puteam lasa infranta, aveam un vis de indeplinit. Am adormit in cele din urma cu promisiunea ca maine voi da tot ce este mai bun din mine sa trec testul, si in acelasi timp cu gandul la Itachi care parea mai schimbat si mai nebun ca niciodata. In sfarsit, dupa o noapte agitata se arata frumoasa dimineata care spulbera cojmarurile si aducea noi sperante si vise. Ma ridic greu din pat si ma indrept spre baie. Dupa ce imi termin tualeta de dimineata ma indrept spre dulap de unde imi iau uniforma de antrenament care era compusa dintr-un maieu rosu si o fusta scurat roz taiata in ambele parti, dandu-mi astfel posibilitatea de a ma misca in voie, si pe dedesubt aveam niste colanti scurti, negri. Mi-am pus bentita frunzei pe cap si armele ninja in micuta geanta de la spate. Am sarit peste micul dejun, de obicei nu il luam, am iesit din casa incuind usa cu cheia si am pornit in pasi lenti spre pod, unde urma sa ne intalnim. In drumul pe care il parcurgeam intalneam tot felul de persoane grabite, desi era destul de devreme. M-am uitat la ceas si am observat ca eram deja in intarziere asa ca am grabit pasul. Cand am ajuns in dreptul restaurantului de ramen am avut surpriza sa intalnesc vechi cunostinte. Pe partea cealalta a trotuarului in mare graba treceau Kyoko si Shizuru, "vechile mele prietene" de la orfelinat. Le-am privit uimita, in spate aveau amandoua rucsacuri. Imi inchipuiam ca acum de cand murise directoarea orfelinatul era inchis. Le-am privit cu o urma usoara de regret si-au intors si ele privirile obosite si suparate spre mine. Pentru cateva momente am ramas asa uitandu-ne unele la altele. Am reusit atunci sa vad in ochii lor o tristete enorma. Imi parea atat de rau pentru ele. Dar pentru tot ce au facut trebuia sa si plateasca. Am hotarat sa plec mai departe si sa imi las trecutul in urma. Aceea urma sa fie ultima data cand aveam sa le mai vad. Cand am ajuns la pod, exact la ora stabilita, am constatat cu uimire ca Kakashi intarzia. L-am gasit pe Naruto mai oboist ca niciodata casacand de zor, cu parul lui blond in care se reflectau razele soarelui ciufulit, si cu ochii incercanati. A venit la mine si m-a salutat si apoi m- a imbratisat ca dupa o lunga absenta. Sprijinit de bara podului si cu privirea spre lacul involburat, l-am regasit pe brunet. Nu si-a miscat nici macar capul, desi observase ca am sosit. Ceva era diferit la el in dimineata asta. Era mult mai suparat si mai ingandurat ca nopatea trecuta. Tare as vrea sa stiu ce se petrece acum in sufletul lui.

Ps. Capitolul urmator il voi pune atunci cand voi primi comentarii.
In sfarsit comentez si eu.
1. Greseli: aflanduma- aflandu-ma; linistaea-linistea; sateam-stateam; printer-printre; creea-crea; nopati-nopti; sopatele-soaptele; nopatea-noaptea; zambat-zambet; inmii-inimii; scutr-scutur; rostes-rostesc; M- a -ma; instinctive- instinctiv;taote-toate; nime-mine; M �a -ma; ascun-ascuns; cel-acel; absolute-absolut... mai erau greseli dar nu le mai corectez
2. Descriere: ai avut
3. Dialog : bun...dar o sa-l omor pe Sasuke...am lipsit cateva capitole si deja o supara pe Sakura?
Mi-a placut ...am citit toate capitolele. Sasuke e un nesimtit. Sper ca o sa se intample ceva romantic in urmatorul capitol.Poate sa fie si ceva intre Sakura si Neji. A inceput sa imi placa cuplul asta...Am deraiat .Astept nextu
Din nou cu intarziere am venit si cu continuarea. Nu e deloc buna si este foarte mica pentru ca nu prea am idei pentru acest capitol. Cred ca am si cateva greseli de tastare. Oricum va multumescpentru comentarii si pentru ca cititi.

Vroiam sa-l linistesc si sa-i zic ceva, dar pemtru a doua oara nu mi-am gasit cuvintele. Ce puteam sa ii spun ca sa -l consolez? Mai ales dupa amintirile de noaptea trecuta, glasul lui rastit, vorbele pe care mi le adresase si ura din sufletul sau ma faceau sa nu imi gasesc pacea. Pe de alta parte linistea care isi facea loc intre noi ma inebunea. Il vedeam acum pe Naruto stand culcat pe iarba cu mainile sub cap, si care probabil in somnul lui visa ceva deoarece il auzeam cum bombanea ceva de neinteles. Soarele ii mangaia parul ciufulit, iar obrajii ii sclipeau in lumina astrului diurn. Vazindu-l cum doarme, parand atat de dulce si neajutorat in lupta pe care o ducea in somn, pentru ca parea mult mai agitat, am inceput sa simt un oarecare atasament fata de el. Au trecut cateva zile de cand nu il mai vazusem si ii simtisem oarecum lipsa. In acele momente nu imi putea imagina ca baiatul din fata me era acelasi baiat care imi ceruse acum cava timp sa fiu prietena lui. Desi mie mi se parea ca se schimbase nu era asa. Doar ca eu in goana me stupida dupa brunet nu am obsevat tristetea din ochii lui. Pana acum blondul nu reprezentase pentru mine nimic si nu il observam nici in calitate de coleg. Situatia asta nu avea sa se schimbe prea curand, desi Naruto va fi mereu alaturi de mine. Nici acum nu eram sigura ca il vad cu adevarat. Intarziera lui Kakashi devenea insuportabila. Urma sa stau toata ziua dupa el si sa il astept. Si pe de alta parte si baietii devenau agitate. Brunetul ne acorda deosebita onoare de a ne privi fugitiv, fiind usor iritat de absenta senseiului. Si cu toate astea el nu spunea nimic stand calm si multuminduse sa priveasca cerul in asteptarea lui Kakashi. Nu am inteles niciodata atitudinea aceasta a brunetului, era mereu calm si indiferent fata de tot ceea ce sa intampla. Ajunsese sa ma sperie calmul lui exagerat. Pe de alta parte Naruto nu statea bine cu nervi, acum se trezise si era mai furios ca niciodata.
- Unde este bosorogul ala? De patru ani de cand il cunos nu a avut niciodata bunul simt sa vina macar o data la timp.
Am chicotit incet distrata de vorbele blondului care era gata sa ia foc. Sasuke, insa, nu era de acceasi parerea cu noi. El era elevul model care nu isi jignea niciodata profesorii.
-Taci fraiere. Nu imi aduc aminte ca un ratat ca tine sa aiba dreptul sa jigneasca un sensei. Vezi-ti mai bine de treaba ta.
La auzul acestor cuvinte blondul s-a incruntat si clocotea de furie. Ii venea sa ii arda cativa pumni zdraveni brunrtului pentru ceea ce spusese. L-am oprit incercand sa- l calmez si sa ii explic ca nu are rost sa ne certam. Sasuke a zambit satisfacut ca reusise sa-l supere pe blond.
“Sasuke, am pronuntat eu in soapta doar pentru mine, ma sperie atitudinea asta a ta, de ce te porti asa”. Adevarul era ca nu imi faceam griji din pricina blondului. Si in sufletul meu , desi nu vroiam sa recunosc, nu ma deranjase faptul ca il jignise pe Naruto si cum se comportase cu mine cu o seara in urma. L-am observat cum se indeparteaza de noi, cu mainile in buzunar cu mersul hotarat si cum se indreapta spre lac. Blondl isi release locul de pe iarba si spuse incruntat:
-Lasa ca iti voi arata eu tie Sasuke. Vom mai vedea noi cine este fraierul atunci cand voi ajunge hokaghe tu vei fi la picioarele mele implorandu-ma sa te crut. Vorbea incet ca pentru sine, dar brunetul parea ca il auzise deoarece intoarse capul plictisit si il privi pe blond prêt de cateva secunde.
Dupa inca cateva minute lungi de asteptare in spatele nostrum aparu senseiul imbtacat cu o pereche de pantaloni largi bleomarin si o vesta verde. Parul argintiul ii era ciufulit lasat parca in bataia vantului si masca care ii acoperea fata ne impiedica sa ii vedem reactia. Totusi ochii sai caprui straluceau dezvaluindu-I parca zambetul care ii inunda chipul. Cu vocea joasa, putin melodioasa incerca sa invnteze o scuza nepotrivita pentru intarzierea sa.
-Imi pare rau copii, dar a trebuit sa ajut vanzatorul de ramen sa descarce marfa…asta a luat timp. Deci imi pare rau… sa trecem la treaba…
Era atat de ridicol in incercarea lui de a ne explica ceva si cu toae astea nu am dat importanta spunselor lui. Urma sa avem un test pentru a deveni ninja si nu aveam de gand s ail ratez.
Vazand ca niciunul dintre noi nu avea nimic de obiectat in legatura cu povestea lui bizara Kakashi isi continua discursul fiind constient ca reusise sa capteze si atentia baitilor care il ascultau acum curiosi:
-Acum ca am lamurit motivul micii mele intarzieri sa trecem la lucruri mai serioase. Testul vostru va fi sa il gasiti pe domnul Asano, care va sta ascuns in padure, si sa ii luati pergamentul. Si spunand asta arata spre un barbat intre doua varste , putin plinut, cu mainile groase si privirea serioasa. Ochii, caprui, erau inclestati si goi, iar zambetul foarte ciudat ii dezvaluia dantura perfecta. Parul putin grizonat si chipul incretit de trecerea timpului ma faceau sa cred ca l-am mai vazut undeva. Ceva imi spunea ca imaginea acelui om avea sa fie doar o masa sub care eraascunsa o cu totul alta persoana. La semnul lui Kakasi-sensei Asano a fugit cu o viteza uimitoare lasand in urma lui doar praf. Duapa ce ne-a urat success a disparut si el intr-un nor de fum. Naruto, poate la fel de derutat ca mine, ma privea intens. Sasuke inaintat spre padure si noi l-am urmat. Prim marea de smarald lumina vie a zilei abia daca reusea sa razbata. Doar cateva raze mai indrazente reuseau sa patrunda prin peredeaua verde a copacilor anunatandu-ne ca eram in plina zi. La intrarea in padure am observat ca in fata noastra se deschid trei carari. Fiecare a ales cate una si am mer tacuti pe druml nostrum.

Ps: Astept comentarii.
Pentru ca am vazut ca au fost ceva probleme cu forumul si cateva zile bune nu a mers deloc si acum au fost sterse si cateva posturi m-am ganditsa pun din nou ultima parte a capitolului. Nu stiu ins acand voi continua acum ca a ineceput scoala am multe ore si sunt cam ocupata mai am si japoneza. Oricum promit ca atunci cand voi putea o sa pun si nextul. Multumesc celor care mi-au dat comuri eu am vazut citit doar 2 dar din cate am vazut mai erau unul dar nu l-am putut citi. Ma bucur ca va place. O sa il pun imediat ce imi gasesc arhiva unde l-am salvat.

Cu cat inaintam ma afundam mai mult in linistea padurii. La fiecare pas pe care il faceam auzeam zgomotul strident provocat de ruperea vreunui vresc sub picioarele mele . Ma ingrozea intunericul cuprinzator ca o mantie neagra si faptul ca nu ii aveam pe ceilalti aproape. Sufletul imi era pustiit de acea singuratate la care eram supusa. Simteam cum mii de ochi stralucitori sunt atintiti asupra mea si o frica imensa imi mistuia inima. Acum mai mult ca niciodata imaginea acelui demon imi era intiparita in minte si omniprezenta in fiecare lucru pe care il aveam in fata . Pentru o clipa am ramas nemiscata cu ochii inchisi privindui chipul imaginar. Tot atat de repede am deschis ochii si am luat-o la fuga. Imaginea copacilor care ma inconjoara se unea transformandu-se intr-o umbra difuza, iar eu continuam sa strabat drumul batatrorit, gandindu-ma la o multime de intrebari fara raspuns. De ce ne pusese in echipa sense daca noi actionam pe cont propriu, fara sa ne pese de ceilalti? Cu siguranta era ceva ascuns la mijloc. M-am oprit din alegat pentru cateva momente. Picatuile de transpiratie imi udau fata, iar parul imi cadea ravasit pe umeri. Respiram sacadat si inima imi batea intr-un ritm alert. O briza racoroasa imi mangaia piele. Daca stau bine si ma gandesc cum de am fost noi alesi sa formam un grup?
Sasuke a fost mereu tipul de baiat destept, superior celorlalti. Inteligenta cu care analiza fiecare situatie in parte si modul sau de a rezolva orice problema erau extraordinare. Avea o putere foarte mare, acest lucru se datora si faptului ca face parte din maretul clan Uchiha, si o pricepere iesita din comun cu care rezolva orice misiune. Pe langa asta era binecuvantat cu o frumusete rapitoare cu care fermeca orice fata. Ochii lui reci si indiferenti tradau dorinta aprinsa de razbunare de care era intunecat sufletul sau. Dar pana la urma cine il putea condamna avand in vedere cum ii fusese macelarit clanul?
La polul opus se afla Naruto. Nu era nici pe departe destept si datorita neatentiei si comportamentului sa copilaros intra adesea in tot felul de incurcaturi. Nu era atent la orele de curs si nu invata aproape niciodata motiv pentru care nu isi dezvoltates abilitatile, ramanand la un nivel scazut. Cu toate astea avea o incredere in sine si o determinare de neclintit. Desi nu era nici pe departe la fel de frumos ca Sasuke ochii sai superbi te inconjurau cu atata caldura si iubire inca iti era aproape imposibil sa nu ii adori.
A fost fiul marelui hokage Yondaime si al Kushinei, o simpla locuitoare a Konohai provenita dintr-o familie modesta. Tata sau, de la care mostenise cele mai multe trasaturi atat fizice cat si psihice, era un barbat zvelt cu parul ciufuli si auriu, iar ochii sai de culoarea valurilor marii erau mereu zambitori.
Mama sa, o femeie foarte frumoasa, inalta, cu pielea alba. Avea o fata cu trasaturi foarte fine care era incadrata de parul ei lung de foc si de ochii precum firele de iarba abia rasarite. Cu toate astea parintii lui murisera la nasterea sa din cauza ca satul fusese distrus de demonul cu 9 cozi. Mai multe informatii nu aveam despre familia lui sau despre incidental de acum 15 ani deoarece ele au fost pastrare secrete, asemenea unui trecut tragic care trebuia uitat. Desi ramasese orfan a fost crescut de catere profesorul nostru, Iruka. Naruto il iubea foarte mult pe tatal sau adoptiv, care desi il pedepsea adesea pentru poznele pe care le facea ,tinea mult la el. Si dintr-un motiv numai de el stiut refuza categoric sa afle ceva despre parintii sai considerandu-i o parte a trecutului sau spulberat. Cu toate problemele care il inconjurau era mereu vesel si zambitor insufland multa bunadispozitie.
Cat despre mine, nu stiu daca mai are rost sa spun ceva. Imi continuasem viata legata de speranta ca intr-o zi voi reusi sa imi implinesc visul. Si am continuat sa cred in dragostea lui… fiecare bucurie pe care o simteam era datorita lui. Traiam numai pentru ca el imi dadea speranta ca intr-o zi voi reusi. De ce oare nu puteam sa ma dezlipesc de acea inima pustie care imi dadea putere? Si cu toate astea eram foarte nelinistita. Am continuat sa merg, de data asta fara sa ma grabesc, si incetul cu incetul ma framanta gandul ca il mai vazusem undeva pe Asano. Ceva in interiorul meu il reunosostea si incepeam sa cred ca imaginea lui e decat o aparenta a ceea ce este el cu adevarat. Minutele treceau cu repeziciune si drumul parea nesfarsit. Cu toate incercarile mele nu reuseam sa- l gasesc si cred ca ma ratacisem deabinele. Vroiam sa imi pastrez calmul desi nu reuseam. Ma aflam acum cufundata in intuneric fara macar sa mai am sansa de a-i gasi pe ceilalti. Umbre de tot felul ma urmareu si zgomote tot mai ciudate se auzeau din toate partile. Cu cat incercam mai mult sa inaintez in padure cu atat ma adancem tot mai mult in inima intunericului. Voci stranii, neomenesti, imi tulburau linistea si atingerile reci ale vreunei frunze cazute dintr-un copac ma ingrozesc. In incercarea mea de a fi puternica, teama pune stapanire pe trupul meu ramanand inghetata...alunec pe pamantul rece. Tot corpul imi tremura nebuneste si de pe buzele mele evadeaza un tipat ascutit de tema. Incerc cu greu sa ma stapanesc si sa -mi dau seama ca am fost victima unui ghenjutsu.
-Sakuraa!!! In departare aud vocea melodioasa a lui Sasuke. Suna ciudat si era diferita. Mi-am dat sema ca trebuia sa fi auzit tipatul meu disperat. Cu un mic efort am reusit sa ma ridic de jos si sa alerg in incercarea mea disperata de a-l gasi pe brunet. Desi drumul pana la el mi s-a parut infernal si imposibil am reusit in cele din urma sa- l gasesc. Statea rezemat de copac si parea ca ma asteapta de ceva vreme. Era intradevar schimbat. Privirea ii era indreptata spre cer incercand sa para indiferent desi il coplesau acum multe sentimente.
-Unde este Naruto, ce s-a intamplat?... Cred ca am inteles ce vrea defapt Kakashi cu aceasta misiune…Vocea imi tremura, dar in sfarsit reusisem sa ii captez atentia. Ma privea…Nu avea aceeasi privire indiferenta era una rugatoare, trista. Ceva in acei ochi ma facea sa cred ca in adancul sufletului nici el nu isi dorea sa fie singur. Vazand ca nu spune nimic am continuat.
-Eu cred ca sensei vrea ceva mai mult decat sa- l prindem pe Asano. El isi doreste defapt sa incercam sa lucram in echipa. Adica de ce ne-ar fi pus cate trei daca ar fi dorit sa luptam pe cont propriu.
A incuvintat din cap in semn ca intelesese ceea ce vroiam sa spun si am continuat restul drumului sa il parcurgem impreuna. Acum ma simteam mult mai insiguranta alaturi de el. Incercam sa -l gasim pe Naruto si sa rezolvam misiunea impreuna, dar parea cu neputiinta. Blondul era de negasit. Sasuke a luat-o nervos inainte, a inceput sa grabeasca pasul foarte mult si eu il pierdeam. Am incercat sa- l urmez, dar din neatentie m-am impiedicat de o radacina a unui copac si am cazut. Iata-ma din nou pe pamantul rece intinsa pe jos. Genunchiul a inceput sa imi sangereze abundant, iar eu am inceput sa ma vaicaresc. Auzindu-ma, Sasuke, s-a oprit venind spre mine.
- Haide, doar nu o sa mori doar dintr-o mica zgaraietura. A scos din rucsacul sau o sticluta verde si a turnat putin lichid pe un bandaj. A incercat sa imi curete rana, dar durerea era atat de puternica incat am inceput din nou sa tip. L-am luat de mana si l-am strans puternic sperand ca asa voi reusi sa imi alin durerea, dar acesta s-a oprit si a ridicat capul spre mine. Pentru o clipa privirile s-au intalnit… ochii sai abisali se oglindeau in ochii mei albasrii. I-am dat drumul la mana si obrajii mi s-au rosit puternic, fapt pentru care am plect capul. Cand am fost singura ca rosala disparuse am incercat sa vad ce face Sasuke asa ca mi-am indreptat instinctive privirea spre piciorul ranit, care era acum bandajat. Brunetul incetase sa ma mai priveasca de mult si acum era la cativa pasi departare de mine.
-Trebuie sa mergem, nu avem toata ziua la dispozitie, a spus el poruncitor recapatandu-si vocea nepasatoare.
Am incercat sa ma ridic dar genunchiul nu imi dade voie asa ca am hotarat sa mai raman.
-Nu pot face niciun pas, ma doare ingrozitor si nu ma pot ridica. Mai stam doar un pic.
-Asa cum banuiam nu esti in stare decat sa te vaicaresti. Te crezi un ninja bun cand de fapt nu esti decat o fetita prapadita careia ii este frica sa cunoasca adevarul. Recunoaste… nu ai nicio calitate de ninja tot ce stii sa faci este sa alergi dupa Neji. Nu intelg cum o persoana ca tine a reusit sa ajunga pana aici, s-a oprit brusc si a continuat cu o voce putin rastita si mai dispretuitoare ca inainte . Asculta fetito, habar nu ai in ce te-ai bagat. Lumea shinobi este plina de obstacole si incercari pe care numai cei puternici le pot trece. Iar tu nu esti decat o persoana slaba si plangacioasa, cel mai bine ar fi sa renunti. Nimic nu este o joaca... fiecare dintre noi este ninja cu un scop , dar tu scop ai?
-Scopul meu nu este treaba ta. Dar cu ce drept ma injosesti asa? Ce… crezi ca rezbunarea te face mai puternic? Tot timpul i-ai privit pe ceilalti cu superioritate ...mai bine te-ai uita la tine inainte de a-i critica
pe altii. Si sa nu il mai amesteci pe Neji in nimic. Am tipat la el si nici nu imi dadeam seama cum de am putut sa ii spun toate acele lucruri. Am putut sa observ cat de rau se enervase. Apropape ca isi dorea sa ma pocneasca…dar nu a facut-o. Si-a continuat drumul lasandu-ma singura. Vazandu-l indepartandu-se mi-am lasat capul in pamant si lacrimile mi-au evadat curgand in rauri pe obraji. “PROSTULE!!! DE CE NU VREI SA INTELEGI CA TE IUBESC?”Am vorbit in soapta tipand doar inauntrul meu desi stiam ca nu ma poate auzi nici daca as vrea. Continuam sa plang mai tare ca la inceput dand frau liber sentimentelor. Nici acum nu imi pot da seama cum de am putut sa ii adresez acele cuvinte si acum cand ma gandesc imi arde sufletul. Il iubesc prea mult ca sa nu imi para rau si in urma lui sa nu ramana o ploaie de regrete. Cel mai mult nu ma ranea faptul ca ma jignise, recunosc nu sunt buna de nimic, cel mai mult ma doare ca el nu vede toata dragostea cu care il inconjuram. In momentul acela as fi dat orice pentru o singura imbratisare, macar o singura data sa- l simt aproape sa vad inimile noastre contopindu-se intr-una singura. Dar orbita de iluzii si sperante nu am putut observa niciodata ca inima lui este acaparata de un singur sentiment: razbunarea. In acel moment simteama ca imi doresc sa mor si sa reinviu mai puternica si cu dorinte mai inflacarate si poate asa voi reusi sa cresc in ochii lui, macar putin. Si poate intr-o alta lume noi am putea fi fericiti. Intr-o lume in care nu exista nici Orochimaru, nici Itachi, nici Neji , nici Naruto, nici ura sau razbunare, ninja sau durere…doar noi ratacind in univers , doua inimi singuratice traind ca una. Si poate ca asa in marea de intuneric noi vom straluci si vom lumina totul. De ce continui sa visez adancita in ganduri, pierduta in propriile dorinte de neimplinit? Las vantul sa imi biciuie cu putere fata in speranta ca ma voi aduna si voi trece peste durerea care ma tine la pamant. Sperantele necesita dorinta, iar dorinta putere, o putere pe care in acest moment nu o gaseam in mine.Desi doream cu ardoare sa continui si sa le demonstrez tuturor ca se insala in privinta mea teama ca ii voi intalni din nou privirea ma imobiliza. Si intr-un final, cu teama inca prezenta si cred in in visele mele am reusit sa sparg bariera care ma tinea captiva intr-o lume paralela si sa evadez in incercarea disperata de a-mi gasi colegii. In calea mea se iveau tot mai multe piedici menite sa imi spulbere si ultima farama de curaj ce imi ramsese. Dar totul nu era decat o lupta cu mine insumi si in scurt timp am observat ca drumul mi se deschide in fata mult mai luminaos si primitor ca inainte. Groaza si teama care imi acaparau fiecare farama din trupul meu firav s-au risipit si intreaga mea simtire s-a schimbat. Vechea eu de dinainte era lasata in urma cedand locul unei alte personae mult mai puternica si dornica de a-si gasi si ajuta coechipierii. De altfel in sfarsit reuseam sa regasesc acea determinare de acum 9 ani cand jurasem razbunare singurei personae care imi mai daduse un scop sa traiesc. Desi imi mai batea inima pentru a-l vedea murind lucru care ma mai lega de acea lume, legatura pe care de atatea ori in acesti ani am vrut sa o rup facand un pact cu moartea si curmand astfel toata suferinta ce ma devora in interiorul sufletului inchis si pustiit de orice fel de simtire. Dar in jocul meu permanent cu dorinta de a muri am reusit sa birui si sa-mi cladesc un viitor din cenusa amintirilor pierdute in mrejele timpului.
Brusc mi-am recapatat intreaga determinare si imi doream sa-l intlnesc si sa termin o data pentru totdeauna cu acest chin reusind in sfarsit sa imi descatusez sufletul de valul de durere ce il poartam mereu. Alunecam usor pe cararea padurii pana am cand am constatat ca peisajul se schimbase. In fata mea langa trunchiul unui copac batran intins pe covorul de frunze ruginii satea blondul. Trupul sau era plin de rani care sangerau incet patand hainele sale portocalii cu acel lichid rosiatic ce ii intretinea viata. Fata ii era si ea brazdata de zgaraieturi adanci, zambetul sau fermecator ii disparuse de pe chip, iar ochi sai stralucitori era aproape inchisi tradandu-i durerea pe care o simtea ca o lama infipta in inima lui calda. Am fugit speriata spre el incercand sa il ajut cum pot. M-am apropiat de el mangaindu-i usor parul ciufulit incercand sa ii bandajez ranile. Lovea usor pamantul cu pumnul inclestat, dezamagit ca pierduse lupta. La cativa metri de noi l-am zarit pe Sasuke. Avea sharinganul activat si cu toate astea era foarte oboist si destul de ranit. Incerca sa ii faca fata adversarului sau. Loviturile brunetului isi atingeau cu greutate tinta , iar acum ca era oboist aproape ca nu reusea sa il atinga pe barbat. Puterea ii scadea vizibil si din ploaia de lovituri pe care le primea de la adversarul sau abia daca reusea sa evite vreuna. Padurea devenise acum campul lor de batalie. Trunchiurile copacilor erau insemnate cu sange, iar langa ei erau gropi imense. Mostenitorul clanului Uchiha si-a adunat chakra ramasa transformand-o intr-o minge albastra, pe care o tinea in palma lui. A alergat spre oponentul sau cu o viteza extraordinara si in urma lui distrugea totul… culcand la paman arborii care ii stateau in cale. Insa Asano s-a ferit cu un mic efort evitand impactul si proiectandu-l pe baiat la cativa metri departare in trunchiul unui copac. La impactul foarte puternic cu suprafata tare, Sasuke, a scupat sange si a cazut vlaguit la pamant. L-am parasit pe blond mult mai speriata ca inaite abia retinandu-mi un tipat de ingrijorare si am alergat spre Sasuke. In acel moment oponentul colegului meu a izbucnit intr-un ras puternic, infundat. M-am intors cuprinsa de un sentiment de teama spre el. O raza a soarelui ii lumina chipul. Acum era mult mai schimbat. Se parea ca masca care ii ascundea adevarata persoana disparuse in cele din urma. Pielea lui alba stralucea in lumina, iar ochii asemenea unui sarpe erau verzui ca smaraldele si demonii. Parul de culoarea abanosului, lung, ii flutura incet in bataia vantului, doar o singura suvita ii cadea pe chipul intunecat. Trupul ii era acoperit cu o haina neagra. Am incremenit, chiar nu imi venea sa cred… Dupa atatia ani era din nou in fata mea.
-Orochimaru! Am ingaimat eu cu vocea stinsa cu ochii atintiti spre el. Si-a intors privirea si a izbucnit si mai tare in ras. Furia si o dorinta nebuna de razbunare mi-au intunecat gandirea si m-am indreptat inconstienta spre el cu gandul sa il lovesc. Mi-a pris mana strangand-o puternic inca schitand un zambet ironic. Am incercat sa ma eliberez si sa il pleznesc, dar era mult prea puternic. Mi-a dat un picior in burta si m-am izbit puternic de pamant. Mi-am sters dara de sange din coltul gurii si mi-am acoperit cu ambele maini lovitura strangandu-mi picioarele la piet.
- Ce patetic, asta nu a fost nici pe departe lupta pe care o asteptam. Esti mult prea slaba pentru nivelul meu. Mi-a soptit acesta apropianu-se incet de mine. Si-a bagat in buzunar o piatra neagra si apoi a disparut intr-un nor de fum.
-Unde pleci, lasule! Introarce-te aici si lupta! Am tipat eu, fara a primi insa nici un raspuns, tot ce ramasese din el era doar cenusa amintirilor mele. M-am ridicat de jos si am lovit cu putere scoarta arborelui din fata mea crapand-o. Dupa ce spectacolul se sfarsise isi facuse aparitia si senseiul cu o figura grava:
- Se pare ca dupa tot acest timp Orochimaru s-a intors in sat. Daca as fi stiut mai devreme ca era aici nu v-asi fi lasat pe voi sa luptati. Este un criminal de clasa S mult prea puternic pentru nivelul vostru, ca sa nu mai mentionez si faptul ca el l-a ucis pe lordul hokage si pe Kazekage.
-Sakura, il cunosti…? Ce vroia nenorocitul ala de la tine? A spus Sasuke care s-a ridicat ajutat de un arbore. Nu i-am raspuns. Am plecat privirea lasand doua lacrimi sa imi alunece pe chip. Nu puteam sa imi iert faptul ca cel pe care il urmarisem in toti acesti ani se aflase in fata mea, iar eu nu reusisem sa imi apar prietenii aratandu-ma din nou slaba in fata lui. Kakashi l-a luat in brate pe Naruto, facandu-i semn lui Sasuke sa mergem scutindu-ma pe mine astfel de explicatiile pe care i-le datoram si de privirea sfidatoare si plina de neincrederea pe care mi-o aratase. Kakashi incercand sa destinda atmosefera, ne spuse cu o veselie falsa ca am reusit sa trecem testul. Vazand ca niciunul dintre noi nu schiteaza nici cel mai mic gest de fericire, ii disparu zambetul de pe chip. Restul drumului l-am parcurs invaluiti de o liniste melancolica.
Cand am intrat in sat am fost intampinati de o multime de oameni alarmati care alergau spre templul inteleptilor. Intreaga Konoha ea impanzita de paznici si trupe Ambu. Senseiul a oprit ingrijorat un trecator pe care a intrbat ce se intampla.
- Cum… nu ati aflat inca? Lady Tsunade, a disparut, iar inteleptii hotarasc cine va fi urmatorul Hokage. La auzul vestii am incremenit, nu imi venea sa cred. Tocmai Tsunade-sama mentorul meu, cea care m-a antrenat si mi-a oferit un strop de afectiune a disparut. Eram atat de trista si ingrijorata. Am incercat sa imi recreez in minte imaginea ei: trupul sau asemnea unei flori inflorite, pielea-i alba ca zapada, fata ei rotunda cu ochii ciocolatii incadrata parul sau blond prins in doua codite la spate lasand libere doua suvite pe fata. Nu imi puteam imagina cum va fi fara ea. Si am decis ca nu voi avea liniste pana cand nu o voi gasi. Ne-am continuat drumul pentru a-l duce pe Naruto la spital. Am intrat in cladirea de culoare alba cu multe ferestre si am vorbit cu o asistenta care ne-a indrumat spre camera 211. Am urcat cele 2 etaje si am intrat in camera indicata. De la usa se putea simti Un miros puternic de medicamente. Incaperea era foarte mica, in mijlocul sau erau doua paturi dintre care unul era liber, iar in celalalt Kakashi l-a asezat pe blond, o noptiera si intr-o margine o masa cu doua scaune. Nu a durat mult si si-a facut aparitia o asistenta care ne-a rugat sa parasim incinta spitalului. Nu am fost prea incantata de idee, dar Kakashi mi-a pus mana pe umar si a incuvintat din cap in semn aprobator. Am observat uimita ca Sasuke nu mai era cu noi si am decis sa il caut. Strabateam ametita stradutele satului incercand sa imi dau seama unde ar putea merge Sasuke. M-am indreptat spre parcul de la iesirea din sat. Am intrat. Am strabatut aleeile stramte pe marginea carora la o distanta de cativa metri erau frumos aranjate bancute vopsite in galben. Parcul era strajuit de cativa copaci cu coroane impunatoare. Am strabatut tot parcul, dar era pustiu. L-a marginea sa am observat un superb lac cu apa limpede ca oglinda pe care plateau doua lebede. Ciresul inalt si inflorit din care, leganate de soaptele vantului cadeau din cand in cand flori rozalii completa peisajul feeric. Langa lac statea el. Cu inima stransa am incercat sa ma apropii. In linistea care cuprindea totul pasii mei se auzeau asemeni clopotelor unei catedrale care anuntau intrarea credinciosilor. Auzindu-ma ca ma apropii Sasuke arunca la intamplare cateva vorbe care, pentu mine in acel moment nu aveau valoare.
-Neji a devenit hokage. A soptit acesta mai mult pentru sine cu vocea linistita. Insa nu am dat nici o insemnatate vorbelor si m-am asezat la langa el.
-Nu am putut sa il opresc pe Itachi, nu am putut sa ma razbun! A spus din nou acesta ca si cum ar vorbi doar cu el. Era acum trist si distrus. Toata ura si dispretul din ochii lui se spulberasera lasand loc tristetii si durerii. M-am apropiat mai mult de el si l-am imbratisat, aducandu-l mai apoare de mine. Nu m-a respins si nu s-a opus imbratisarii mele. L-am simtit atunci atat de singur si distrus incat nici nu parea ca e el. Sub masca aceea de indiferenta se ascundea un suflet sfasiat de durere si pustiit. L-am apropiat tot mai mult de mine pentru a-i simti caldura. Avea sa fie ultima data cand urma sa il mai vad in starea asta si sa il mai am aproape de mine. Vantul indemnat la dans petalele florilor de cires care plateau deasupra noastra. Una dintre ele a sarutat incet apa. Abia acum era vizibil semnul de pe gatul lui.
Atașamente
  • Sakura.jpg
  • Sasuke.JPG
  • Naruto.jpg
  • Itachi.jpg
  • Orochimaru.jpg
Imi pare rau ca nu am mai postat de atata timp, dar scoala si lipsa de idei m-au tinut departe. Si acum 2 zile am reusitsa scriu jumatate din capitolul 9, dar am observat ca am uitat parola de la cont. Si pana astazi nu am reusit sa ma loghez decat cu un alt cont. Sa nu se creeze confuzii de aceea am tinut sa precizez acest lucru.
Revenind la capitol nu este o continuare foarte stralucita, dar cam atat am reusit sa scriu. Sper ca nu v-am va dezamagit asteptarile, pentru ca este ceva timp de cand nu am mai scris. Restul capitolului 9 icerc sa il scriu tot in vacanta asta, dar pe 10 va mai dura ceva timp. Pentru ca am intrat la liceu si am foarte mult de invatat.
Sper sa va placa , lectura placuta! Scuzati greselile de tastare.

Cap 9 Dansand in intuneric




Patima unei noi zile m-a gaseste iarasi in camera mea, trista. Stau in fata ferestrei, fara sa imi dau seama, cufundata in visare. Ziua trecuta avusese o deosebita insemnatate pentru mine si dorinta mea de a-i afla trecutul devenise tot mai puternica. In tota acest timp Sasuke a fost unicul om care a reusit sa aprinda flacara arzatoare din sufletul meu si sa mentina focul razbunarii aprins. Foc care acum ardea mocnit. In momentul asta, mai mult ca ca niciodata, imi doream sa traiesc, si mai mult sa ii fiu alaturi. Pentru ca aceea imbratisare isi lasase puternic amprnta in inima mea dandu-mi unica posibilitate de a-l vedea exact asa cum este, dincolo de zidul acela de raceala si indiferenta… un biet suflet pradat de durere si safasiat de suferinta. Cine stia ca la acea vreme va fi unica si poate singura mea sansa de a-l simti atat de aproape de mine. Si totusi desi stiam ca acel moment de slabiciune, pe care il avusese in fata mea, nu avea sa se mai repete, continuam sa ma mint. Un lucru era cert si anume ca in inima mea inflorise un trandafir atat de frumos si pur luminat de puterea si caldura de neegalata a iubirii. Fara sa vreau imi doream sa imi deschid inima in fata lui si sa ii destainui tot trecutul meu eliberandu-ma astfel de sub povara minciunii si a singuratatii. Dar desi imi vroiam cu toata fiinta mea asta pur si simplu in fata lui nu indrazneam sa mai spun nimic, mai ales cand ma sageta cu acea privire ucigatoare. Intre noi se aseza o perdea de nepatruns , iar cuvintele refuzau sa imi paraseasca buzele neputandu-se uni in acele adevaruri care imi chinuiau existenta. Incetul cu incetul am inceput sa ma confesez cu ideea ca nu aveam cum sa ii vorbesc si desi nu doream sa accept trabuia sa ma obisnuiesc cu faptul ca in inima lui eu nu ocupam nici un loc. Si avusese grija sa mi-o arata prin cuvitele pe care mi le adresa, prin ignoranta si raceala cu care ma trata si prin modul lui ciudat de a face totul. Si atunci ma intreb ce a insemnat de fapt pentru el acea imbratisare? Probabil ca a fost ceva instinctive, cu toata stapanirea lui de sine era pana la urma dor un om si era mult prea coplesit pentru a stii ce face. De altfel si atunci l-am simtit cu gandul foarte departe de mine, chiar departe de lumea care ne inconjoara. Era practice intr-un altat taram acolo unde nu estit Naruto, Ino, Karin, ninja, lumea…EU … si nimic altceva. O lume straina si intunecata, luminata doar de flacarile amintirilor pe care le lasase de mult in urma. Dar ce il facuse totusi sa revina la ele? Ce il determinase sa paraseasca cursul firesc al trecerii timpului pentru a-si regasi amintirile pe care daduse uitarii? Acea stare de neliniste o avusese de cand il vazuse pe Itachi acum 2 zile. Dar care era de fapt legatura dintre ei…oare voi afla vreodata? Dar atunci mi-am adus aminte brusc de ceea ce se intamplase la intoarcerea noastra in sat. O lacrima evada din inchisoarea ochilor mei brazdandu-mi obrazaul si rostogolindu-se usor spargandu-se de pervazul rece de marmura al ferestrei. O singura persoana ramasese omniprezenta in acel moment in inima mea. Lacrimile curgeau acum siroaie pe obrajii mei. Tot ceea ce ma framanta era pierderea ei. Mi-o amintesc si acum, tanara, foarte frumoasa, cu pielea ei alba asemenea laptelui, parul de aur, lung, era prins la spate in doua codite lasand doar doua suvite sa ii incadreze fata angelica. Ochii ciocolatii, atat de blanzi si calzi, si buzele rosii ca sangele care se arcuiau intr-un zambet fermecator ii intregeau frumusetea. Poate ca am uitat sa specific ca Tsunade, al 5 hokage, imi fusese sprijin. Imi aduc aminte ca atunci cand am venit pentru prima oara in sat, dupa o lunga absenta, toti ma priveau ciudat. Ea insa mi-a zambit cu bunavointa invitandu-ma la ea in birou unde a inceput sa imi vorbeasca despre multe lucruri. Desi la vremea aceea le consideram niste nimicuri in fiecare cuvat pe care il rostea exista o semnificatie ascunsa. Imi placea totusi sa o aud si cuvintele ei ma fermecau ca o muzica deosebita care imi mangaia auzul. A fost deasemenea mentorul meu si modelul pe care aveam sa il urmez in viata. M-a invatat sa imi perfectionez tehnicile si deasemenea tainele medicinei. Cu toate astea pot spune ca nici la ora actuala nu sunt capabila sa folosesc Medical Ninja. Si toate astea datoria neatentiei si dezinteresului meu totat pe care il aratm , la acea vreme , pentru arata, pe care incerca cu atata stradanie sa ma fac sa o invat. Acum recunosc mi-as fi dorit sa o invat. Dar mai mult decat toate imi doresc sa sterg din trecutul meu toate momentele acelea blestemate in care am suparat-o. Mi-a fost mereu ca o mama, oferindu-mi afectiunea si ajutorul de care am avut nevoie si pe care nu il primisem pana acum. Daca as putea intoarce timpul sa imi pot rascumpara greselile i-as fi martutisit cat de mult insemna pentru mine. As fi atribuit imaginea ei cu a mamei pe care o pierdusem mult prea devreme.
Incaperea destul de spatioasa cu peretii, galbui, crapati pe alocuri, in mijlocul careia se afla un birou din lemn de brad plin cu dosare, era singura imagine care imi umplea acum mintea. Pe scaunul de langa birou, ingropata in hartoage o zaresc pe ea, Tsunade sama, cu acelasi zambet dulce, cu ochii calzi, dar stranii care ascundeau o tristete apasatoare. Doua suvite aurii ii acopereau usor fata.
“Cat de creduli putem fi, Sakura! Sa traim cu sperante false hranite de vise de nerealizat!” Si rostind aceste cuvinte se prefacu in fumul care se risip intr-o clipita. Lasand in urma camera goala si pe masa ramasese doar o carte cu copertile negre pe care statea scris cu litere de sange “Ultima clipa”. Nu imi pot da seama de ce din toate amintirile pe care mi le-a daruit acea femeie, pe care o socoteam ca pe o mama, aceasta era singura care imi revenea in minte, restul amintirilor, parac fiindu-mi sterse din memorie. Brusc firul amintirilor se rupse in mii de bucatele, trecutul si present mi se perindau prin fata ochilor ca intr-un ritual mistic, totul transformandu-se in pulbere, revenind la normal.
Copacii privesc melancolic afundati in suferinta sufletului meu. Podoaba lor aramie plutea in aerul racoros cazand usor pe pamantul rece. Doua picaturi argintii lovesc fereastra scurgande-se pana ce dispar din campul meu vizual. Cad in genunchii si imi las lacrimile sa imi evadeze si sa imi invaluie in voie obrajii inrositi. Mi-am acoperit fata cu parul si mi-am strans genunchii la piept. In momentul de fata imi pierdusem orice speranta si desi am afost asigurata de trupele Ambu ca o vor cauta si aduce in viata, sperantele mele s-au spulberat. In acel moment eram constienta ca nu se va mai intoarce si ca pentru a doua oara in viata privem neputincioasa cum persoana pentru care simteam o afectiune maternal puternica se stinsese din viata. Imi imaginam cadavrul ei inert, cu fata alba ca varutl, cu ochii inchisi, cu o mimica inspaimantatoare, cu haine insangerate, zacand la pamant fara viata. Mi-am scuturat capul si am izbucnit si mai tare in lacrimi aruncand cu fiecare obiect care imi venea in fata. Am auzit baaie in usa si m-am ridicat lent de pe podea mi-am sters in treacat ochii cu maneca bluzei de culoarea verde, si tarandu-mi picioarele obosite m-am indreptatspre usa fara, pic de curiozitate. Am descuiat-o si nu am vazut pe nimeni.
“ Firar sa fir Sakura, doar ti s-a parut! Nu este nimeni aici!” M-am intors in camera mea si m-am privit in oglinda. Parul imi cadea ciufulit pe umeri, ochii imi erau rosii si tulburi de la atata plans. De unde am plecat si unde am ajuns? Am jurat ca ma voi razbuna si ca voi fi puternica , si in loc de asta… ce fac? Nu sunt in stare sa imi apar prietenii“ Acum am un motiv in plus sa te urasc, pentru ca stiu ca tu esti vinovat de moartea ei, iar data viitoare cand ne vom intalni chiar va fi pentru ultima data.”
M-am intors la locul meu de langa fereastra si am observat ca se pusese ploaia. Cand deodata am simtit o atingere gingasa pe umar, m-am intors si am zarit-o cu uimire pe Hinata. Parul de abanos ii cadea lin pe spate. Purta o pereche de pantaloni negri si o bluza alba mulata pe corp. Ma privea cu ingrijorare.
-Mi-am facut griji penru tine, de cand ai venit din misiune nu ai mai vorbit de loc cu noi. A ezitat o clipa, si cu o voce tremuranda a continuat…Stiu ce ss-a intamplat…si sunt alaturi de tine…
M-am fortat cu greu sama abtin, dar mi-a fost cu neputinta, acum plangem din nou in hohote.
-Iarta-ma…iarta-ma, Sakura nu trebuia sa spun asta stiu ca suferi enorm.
Nu a mai spus nimic m-a luat in brate. Ore in sir am plans in bratele ei neascultandu-i rugamintile fierbinti de a ma linisti. Draga de ea imi fusese alaturi in cele mai grele momente si acum iat-o aici cand aveam cea mai mare nevoie de ea. As fi vrut atat de mult sa pot sa-o rasplatesc pentru toatata bunataatea ei. Uneori de suparare o jigneam si ii spuneam cuvinte pe care ajungeam sa le regret, dar ea nu le asculta si continua sa imi ramana un sprijin, desi nu primea nimic in schimb, nici macar afectiunea care o merita. Era o persoana tare blanda si timida, dar avea darul de a asculta persoanele ca nimeni altul. Dupa ce stateai cateva momente cu ea si ii povesteai cateceva despre tine ajungea sa te cunoasca perfect. Deaceea intre mine si ea nu au existat niciodata secrete. Ma citea ca pe o carte deschisa stiindu-mi fiecare sentiment, emotie, traire. A fost si va ramane sora pe care nu am avut-o niciodata, intre noi stabilindu-se o relatie tainica de prietenie care nu va fi rupta nici macar de furtuna timpului.
Nu avusesem curajul sa ii vorbesc despre suferintele mele din copilarie, dar si asa cred ca deja stia ce se intamplase fara macar sa ii spun un cuvant.

Ps poza cu Tsunade.
Astept comentarii daca vreti sa termin capitolul in vacanta asta.
Atașamente
  • Tsunade.jpg
Scuze pentru itarziere. Am venit si cu capitolul 9, am reusit sa scriu ceva din el. Sper ca va place, imi pare rau ca este cam scurt. Dar sper sa nu va dezamagesc.

Dimineta m-a intampina din nou trantita pe pat, cu aceleasi hai pe care le purtasem cu o zi inainte, langa mine stand Hinata. Am observat ca ma tinuse de mana toata noapte. I-am indepartat-o usor avand mare grija sa nu o trezesc si am mers spre fereastra. Am tras draperiile de culoare alba, destul de simple doar cu niste mici modele florale. Pesianjul se mai schimbase de ziua trecuta. Plouase mult peste noapte, iar pomii erau golasi, pe pamant fiind un covor umed intesat cu pete maronii. Cerul plumburiu privea dezgustat peisajul dezolant. O perdea subtire acoperea intreg satul, facand imposibila pereceperea obiectelor la o distanta mai mare de cativa metri. Am deschi geamul lasand aerul proaspat si racoros sa imi inunde camera. Ma simteam buimaca, nu imi amintea cand adormisem exact si mai important decat toate astea ce am facut eu toata ziua. M-am privit in oglinda si tot ce am putut zarie era imaginea unei fete palide cu cercane uriase, cu ochii rosii si parul ciufulit. Stiam ce se petrecuse... stiam ce veste ingrozitoare primisem in urma cu o zi, si cu toate asta nu reusem sa accept ca am pierdut-o definitiv. Incercam din rasputeri sa neg adevarul sa cred ca nu era adevarat si cand uram sa pasesc in biroul acela destul de incapator, cu mobilier din lemn aveam sa fiu intampinata de EA, de Tsunade. Am sperat pana in ultima clipa sa fi fost doar un vis, si continuam sa imi fac sperante desarte ca macar aveau sa o gaseasca in viata. Cu acest gand in minte am hotarat sa merg la biroul hokagelui, putin mai tarziu. Intre timp eliberndu-mi mintea de acele ganduri m-am imbracat cu o pereche de pantaloni negri si o bluza rosi si m-am indreptat spre bucatarie. Am inceput sa cotrobai prin frigider in speranta ca mai pot gasei ceva cat de cat comestibil, dar tot ce am putut gasei au fost doua portiii de ramen. Nu era de mirare ca nu aveam mai nimic de mancare mai ales ca in ultima vreme nici nu m-am mai gandit la asta. Am asezat ramenul in doua boluri pe o tava, am pus doua pahare de suc de portocale si am pornit spre dormitor. Hinata se treziste si statea pe margine patului privind buimaca tavanul, pesemne ca evenimentele din ziua precedenta reusisera sa o tulbure. Am inceput sa mancam dezbatand subiecte legate de scoala si colegi. Hinata isi masura cu grija cuvintele si incerca din rasputeri sa evite orice ar avea legatura cu Tsunade, sau orice lucru care m-ar face sa ma gandesc la ea. Delatfel evita si subiectul Sasuke, pentru ca banuise ca in ultima perioada imi era tot mai greu sa discut cu el si maiales ca nu vroia sa ma intristeza si mai rau. A adus in mod spontan in discutie vorba despre Neji si m-a intrebat cum merg lucrurile intre noi. Recunosc, desi nu vreau sa accept, ca relatia mea cu el se racise destul de mult. Iar principalul vinovat eram chiar eu. De ceva timp nu ne mai intalnisem si abia ne mai intersectam pe coridorul scolii spunandu-ne cate un „ohayo” obosut si continuandu-ne drumul in acelasi mod ca si cum nici nu ne-am fi intalnit. La ore abia daca ne mai priveam fugar. Intradeva, am fost foarte ocupata cu misiunile, scoala... dar cu toate astea l-am neglijat foarte mult pe Neji. Nu reusisem nici macar sa il felicit pentru ca devenise Hokage. Simteam ca mne despartea un zid nevazut, de care ma loveam ori de cate ori vroiam sa ii vorbesc... sau macar sa il privesc in tacere. Acum sincera sa fiu, in clipele astea de restriste tamjesc dupa imbratisarile acelea calde, dupa modul in care isi infasura mainile in jurul trupului meu protejandu-l, modul cum imi dezmierda buzele si miile de cuvinte desarte pe care le spunea fara sa aiba vre-o semnificatie anume si totusi atat de semnificative pentru mea. Imi era dor de parfumul acela dulce care imi inunda simturile, de privirile acelea calde si blande cu care reusea sa imi patruda sufletul... Si acum ca imi amintesc de toate acestea vad in Neji singurul baiat care m-a iubit cu adevarat, sprijinul meu. Si toate defectele pe care i le atribuiam in mintea, fara sa existe cu adevarat, au disparut lasand imaginea unui baiat perfect. Am hotarat totusi sa il vizitez cat mai curand. Si deoarece era duminica, am decis sa trec Luni, in drum spre scoala, la biroul hicagelui. Hinata se intoarse spre mine si m-a atinse usor pe umar.
-Sakura, eu si fetele vrem sa iesim in parc ce zici daca ai veni cu noi? Vorbea calm, pe un ton degajat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Am dat negative din cap si am incercat sa sa ii invoc cateva motive neplauzibile.
- Nu te poti ascunde la nesfarsit. Ar trebui sa iti infrunti soarta si sa iti privesti viitorul cu capul sus. Eu si fetele te vom ajuta sa treci peste momentele grele, insa daca ne vei lasa sa te ajuta…
-Hin, te rog. Nu vreau sa mai continuam discutia asta. Stiu foarte bine ca voi imi veti fi mereu alaturi. Doar ca acum tot ce am nevoi este linistea. Vrau sa raman singura pentru ceva timp. Te rog du-te acasa sin e vedem maine la scoala, iti promit ca voi fi bine.
Am imbratisat-o prieteneste despartindu-ma cu greu de ea. M-a privit ingrijorata si a iesit. Dup ace am inchis usa in urma ei casa a fost inundata de singuratatea care o inconjura mai mereu. M-am indreptat din nou spre camera mea si am deschis unseratr. Am luat din acesta un album argintiu. Incepand sa il momentele impoportante din viata mea se derulau in fata ochilor. Nu am insistat insa asupra pozelor de mult uitate. Insa m-am oprit la poza parintilor pe care am privit-o indelung. M-ama statea langa tata zambindu-I gingas. In brate tinea o fetita cu parul rozaliu, imbracata intr-o rochita rosie cu volane. Pareau atat de fericiti. Lacrimile au alunecat involuntar din ochii mei si m-am prabusit la podea strangand poza puternic la piept. Cat de mult mi-as dori sa imi mai am alaturi fie macar si pentru o clipa. Soarta a avut cu mine alte planuri sin u m-a lasat sa ii revad nici macar in vise aruncandu-ma in depresia singuratatii. Inca o data ma las prada sentimentelor intinzandu-ma pe covorul maroniu acoperindu-mi ochii cu parul rozaliu si stand asa sperand san u ma mai trezesc. Incercam sa caut prin mintea mea amortita o metoda prin care sa uit de toate problemele. Dupa minute bune de stat in nemiscare storcandu-mi creieri m-am ridicat de pe podea si m-am indreptat spre bucatarie. Mergeam cu pasii lenti de parca nici nu vroiam sa ma duc. In cele din urma am ajuns in fata usii de culoare alba. Am apasat pe clanta de culoare aramie si am intrat mergand buimaca la frigider. Am privit prete de cateva secunde putinele alimente din frigiderul meu si am luat o stica neagra. Imi amintesc ca acum cateva zile sarbatorisem cu fetele ziua surorii Hinatei si ne mai ramasese ceva bautura. M-am grabit sa ajung din nou in dormitory si am inchis usa alertata de parca ma urmarea cineva, desi stiam clar ca nici daca vroiam nu avea cine sa se ingrijore in acel moment daca macar mai sunt in viata. M-am asezat in pat si am privit indelung stical de bautira. Era pe jumatate goala. Sa fiu sincera in viata mea nu pusesem gura pe asa ceva. In ciuda faptului ca le auzeam toata ziua pe colegele mele de la orfelinat ca bautura iti rezolva orice problema si este o senzatie deosebita sa bei nu am avut curiozitatea pana acum sa incerc… si totusi totul are un inceput. Mi-am indreptat buzele spre stica si am inceput sa gust, cu o oarecare retinere, din lichidul incolor. Cu cat dustam mai mult cu atat dorinta mea de a continua devenea tot mai puternica. Am inceput sa tremor din toate incjeieturile sis a simt intepaturi puternice, ca si cum mii de ace mi-ar gauri stomacul. Incepeam sa uit usor usor de mine, iar privirea imi era incetosata. Am incercat sa ma ridic de pe pat, dar totul s-a intunecat si simtindu-ma ca si cum as fi primit o lovitura puternica in cap m-am prabusit inconstienta pe suprafata moale a patului. Am lasat sticla din mana si aceasta s-a spart de parchet provocand un zgomot strident. Lichidul incolor imprastiindu-se pe covor.


Ps:Scuze daca am cam grabit actiunea, dar pur si simplu pentru Sakura timpul a trecut extrem de repede.
Astept comentarii si sper ca voi reusi sa pun continuarea cat mai repede, daca am inspiratie si timp.
hello...ce mai faci ?
Deci nici nu stii ce bine-mi pare ca te-ai hotarat sa il continui. Mi-au placut toate capitolele de pana acum , am gasit niste greselute in ultimul capitol, dar acum nu mai are rost sa le zic. Ai o idee originala si se vede ca te pricepi in materie de ficuri vazand la minunatia asta. Marimea capitolului e buna , nimic de criticat aici chiar daca e putin mai mic decat restul...dar merge... Modul in care descrii este superb, divin...Sentimentele si gandurile Sakurei au fost conturate atat de frumos. La un moment dat aveam lacrimi in ochi, asa ca pot spune ca ador genurile astea de descriere...mai profunde. Sasuke pare sa fie foarte dur...dar totusi, trebuie sa tina macar un pic la Sakura ....
Abia astept nextul...spor la scris si multa multa imaginatie >:D<
Imi pare rau Pentu absenta uriasa si sper ca nu v-ati pierdut interesul pentru ficul meu. Cred ca sunt cam multe greseli de tastare, imi pare rau pentru ele, am incercat sa le corectez cat am putut. Se termina si scoala si voi avea timp suficient sa ma ocup de fic. Ultima parte a acestui capitol voi incerca sa o fac saptamana asta pana sambata deoarece atunci voi pleca in Elvetia.
Sper ca nu v-am dezamagit complet cu nextul si sa va plac. Astept parerile voastre, dar incercati sa fie mai mult de 3 randuri pentru a nu fi spam. Lectura placuta!


Desi aveam impresia ca trecusera doar cateva minute, de cand imi pierdusem cunostinta, cand in sfarsit am reusit sa mi-o recapat am constatat cu stupoare ca ca era dimineata zilei de luni. Incepeam sa urasc aceasta succesiune nesfarsita a zilelor, timpul trecea peste mine paraca intr-un ritm mult mai alert ca deobicei. M-am ridicat in sezut si mi-am dus mana la frunte indepartandu-mi suvitele rebele. Capul imi bubuia de durere si privirea imi era inca putin incetosata. Imi simteam trupul foarte slabit si mintea complet golita de orice amintire. Am simtit si o durere acuta in zona stomacului si m-am trantit din nou pe perina inchizand ochii in incercarea de a mai dorm putin sperand ca asa imi va trece durerea. Am pipait noptiera incercand sa gasesc cesul si dupa ce am reusit sa ma enervez ca nu dau de el l-am apucat si m-am uitat. Era oara 11:00. Am sarit speriata din pat si era chiar sa ma prabusesc daca nu ma sprijineam de sifonier. Aveam ore de la 12:30, si drumul pana la scoala era desutl de lung. M-am imbracat in cele din urma in mare graba in uniforma si m-am indreptat spre bucatarie, am mancat o felie de paine cu unt si am luat o pastila. Habar nu aveam cum ma puteam duce la scoala in halul cum eram. Dar un lucru era cert nu aveam sa mai pun gura pe bautura mult tump de acum inainte, sau cel putin asa credeam… Alerg prin casa disperat ca nu mai am timp…Imi fac in treacat ghiozdanul, aruncand cate o carte inauntru, la starea pe care o aveam, era o minune daca reusisem sa imi pun vreuna care sa imi trebuiasca in ziua respective. Am inchis ghiozdanul si m-am indreptat spre iesire, am incuiat usa pornind spre scoala. Aerul racoros de toamna tarzie, imi biciuia obrajii, iar vantul suiera printer crengile dezgoliti, fluturandu-mi parul. Toamna isi pusese puternic amprenta asupra satului invaluindu-l in mantia ei pustiita dezgolindu-l si transformand peisajul in unul auster. Era defapt sfarsit de toamna si incetul cu incetul iarna isi facea tot mai simtita prezenta. Zilele se micsorau, lasand loc noptilor lungi si intestate de amintiri. Am strabatut strazile cu pasi grabiti, cu fata plecat, incercand sa ma protejez de vant. Sper ca nu voi intarzia, altfel iar urama sa tipe la mine Gai si sa ma pedepseasca. Ce era sa fac… Privesc in fata putin ametit si incep sa disting cladirea hokagelui. Aveam sa imi petrec cateva minute in compania lui Neji, la urma urmei ce aveam de pierdut. Si ca sa fiu sincer nu mai puteam de dorul lui. Am grebit pasul in speranta ca drumul se va scurta si voi ajunge cat mai repede, dar cu toate astea, drumul parca se marea in fata mea, iar cladirea se indeparta. Ultima suta de metri am parcurs-o alergand cu dorinta inflacarata si cu un dor nebun de al- revedea. Cand am ajuns in fata cladirii, m-am oprit brusc si gandul mi-a alunecat in nestire, parca toata convingerea mea se prabusise. Oare chiar doream sa-l vad? Aceasta intrebare ma tulbura permanent… Ce simteam eu pentru el? ce reprezenta el pentru mine… Il iubeam, imi era prieten?...Nu… Cred ca era defapt pluta de care am resusit sa ma prind, in incercarile disperate de a nu fi inghitia de apele urii, inecata in valurile razbunarii, prabusita pe fundul oceanului de singuratate si disperare. Era poate singura-mi speranta si unicul sprijin. Fara el viata-mi era invadata de intuneric. Mi-am scuturat capul, indepartandu-mi parul de pe fata si atinganu-mi incet fruntea. Am ignorat acea nesiguranta si am descchis usa. In timp ce urcam scarile din lemn, tinandu-ma de balustrada, pentru ca eram si asa destul de ametita si gandindu-ma la ce ii voi spune. Il voi felicita pentrtu reusita, il voi intreba ce mai face, sau poate il voi imbratisa strans aducandu-l cat mai aproape de mine potolindu-mi setae nebuna, sau poate voi sta serioasa cu privirea plecata vorbindu-i politicos ca la un conducator. In momentul in care am ajuns in fata usii inima imi batea nebuneste se rasucea in pieptul meu lovindu-l ca o sageta, provovandu-mi rani interioare. Bat timid si in momentul in care aud un “ Intra”, mormait, imi fac curaj si apas clanta aramie. Cand usa se deschide gandurile se risipesc, el se intoarce spre mine si eu incremenesc cu ochii atintiti asupra lui. Purta hainele de hokage, care ii acopereau corpul bine conturat, lasandu-ma sa-I ghicesc formele lucrate prin interiorul materialului alburiu brodat cu rosu sangeriu. Parul stralucitor ii cade usor pe fata-I luminoasa, iar ochii scateietori ca doua faruri aprinse in mijlocul unei insule pustii, anuntand ca inca mai traia cinea, ii tradau uimirea, dar si emotia si nerabdarea de a ma revedea. Cateva clipe am stat amandoi in nemisca iar in momentul urmator a alergat spre mine si m-a imbratisat. Ma tinea strans la pieptul lui infasurandu-si mainile usor in jurul spatelui meul si cufundandu-mi fata in materialul aspru dandu-mi senzatia de sufocare. Obrajii au inceput sa imi capete o culoare rosiatica, iar in acel moment inimile noastre bateau ca una singura. Imi las capul pe pieptul lui cufundandu-ma in parfumul sau ametitor, care imi imbata simturile. Si stam asa ore in sir… sau poate asta era numai in mintea mea. Il aveam langa mine si asta era tot ce conta, nu imi doream nimic mai mai mult in clipa asta, decat sa-I simt inima batand in tandem cu a mea suufletele noastre contopindu-se in unul singur. As vrea sa se opreasca timpul in loc imortalizandu-ne asa si sa lase sa treca peste noi totul, nepasandu-ne de nimic doar de propria existenta. Dar nu … asta nu este posibil, deoarece va exista Sasuke care va intervene mereu intre noi. Si oare de ce am impresia asta? Din simplul motiv ca el este lumina ochilor mei, soarele care imi lumineaza zilele mohorate si aerul pe care il respire pentru a putea trai. Imi dau seama abia acum, de fapt abia acm recunosc cu adevarat ca nu il iubeam pe Neji ci ma foloseam de el. In incercarea mea disperata de a construi imiaginea iubita a lui Sasuke, imi dadea impresia ca as simti ceva pentru Neji, cand de fapt, in mintea mea era doar cel care imi este ca un drog.
Imi ridica usor capul cu degetele lui fine si isi incrucisaza privirea cu a mea, chipul lui oglindindu-se in cerul din ochii mei. Isi inconjura mainile in jurul mijlocului meu, mangaindu-mi spatele. In incercarea disperata de a-mi descoperii buzele se apropia tot mai mult de capul meu, inchizandu-si ochii lin. Il priveam fugar, corpul incepand sa imi tremure de emotie, de teama, nici eu nu stiam…toate sentimentele se impleteau in mine nedandu-mi posibilitatea sa imi inteleg propriile trairi. In momentul in care buzele sale moi le-au atins pe ale mele, dezmierdandu-le si in acelasi timp acaparandu-le intru-un sarut plin de pasiune si iubire… inima mi-a stat in loc. Sarutul sau isi pierduse dulceata de prima data. Nu ii raspund, dar ma las in voia lui, vrajita de actiunile-i indraznete. Ma lua in brate nerupand sarutul si ma asaza pe canapea maronie din birou, el punanadu-se peste mine. Am rupt sarutul intr-un mod destul de brutal, spucindu-ma sa scap din stransoarea bratelor lui puternice. Am reusit in cele din urma, dupa un efort destul de mare sa ma eliberez din stransoare impingandu-l si lasandu-l cu o figura uimita. Ce era in mintea lui, chiar atat de mult isi dorea sa ma faca si mai rau sa sufar? In acel moment vraja primei imbratisari se rupse lasand locul unei perdele de ingrijorare si teama, totodata. Imi dispare zambetul de dinainte si privirea calda, lasand locul indiferentei si racelii. Imi strang picioarele la piept si oftez adanc. El se asaza langa mine punandu-mi mana pe umar, dar am indepartat-o cu un gest indiferent.
-LASA-MA IN PACE, am tipat la el, ca fermecata, cu ochii incetosati.
Mi-am ascuns capul in palme si am lasat libere lacrimile care se uneau in doua rauri sarate si cristaline dealungul obrajilor mei albi. Plangem si suspinam suspinam si plangeam. Si am cazut iar in depresie nemaisuportand toate greutatile care ma apasau. Neji, ingrijorat, s- a apropiat de mine strangandu-ma la pieptul sau si inconjurandu-ma de dragoste. Nu m-am impotrivit si m-am lasat acaparata de bratele sale,inca o data, stad langa sufletu-i bland. Inima ii batea alert ca un ceas care grabeste scurgerea timpului. Si am stat asa plangand, suspinand, si el ma imbratisa si imi soptea cuvinte de alinare, si eu plangeam si plangeam si nu il ascultam …si tot asa. Mi se parea ca stateam asa de ore intregi desi pun pariu ca erau doar cateva minute. Ma saruta pe crestetul capului si imi soptese la ureche “ Te iubesc”. Ma prefac ca nu il aud si imi sterg ochii inlacrimati cu un servetel.
-Iarta-ma… nu stiu ce e cu mine, ii spun inca printer suspine.
La plecare m-am despartit cu greu din bratele satenului, inca dornica sa il mai simt aproape. Dar spaima prin care am trecut in momentul in care acesta se apropiase prea mult de mine m-a facut sa il indepartez si sa ma indrespt incet, dar sigur, spre usa. Ar fi vrut sa raman… o stiu, se simtea prin vocea lui, tonul dulce si rugator pe care il folosea aproape ca imi topea inima, ma privea cu ochi nevinovati parca spunandu-mi: “ N-am fost eu cel care acum cateva minute ma aflam peste tine” . Am apasat pe clanta si m-am oprit in prag. Sunetul zgomotos pe care l-a facut a rasunat in intreaga camera. A tresarit, apropiindu-se si mai mult de mine, luindu-mi mana intr-a lui. Mi-a sarutat fruntea frateste, apoi un ultim sarut pasional, dar atat de scurt vestea ca urma sa nu ne mai vedem, pentru o lunga perioada. In privirea lui se invi deodata tristetea in ochi I se intipari sentimental straniu ca aceea urma sa fie poate ultima noastra intalnire. Am iesit pe usa fara sa ma uit inapoi si am alergat pe scari. Neji a ramas rezemat de prag privindu-ma cum ma indepartez ca o inchipuire. “ A plecat si tot nu am avut ocazia sa o intreb.”

PS: Pentru a primi continaurea trebuie sa am macar un comentariu. i nu voi putea continua 2 saptamani, pentru ca nu am timp sa scriu pana plec in excursie.