Sweet traps [ Yaoi ]

[Yaku-chin]

Sa spunem ca m-a apucat dorul de yaoi. E un fic inceput mai demult , exista o oarecare diferenta de stil aici, deoarece am abordat ceva nou. Oricum, nu ma deranjeaza critica de niciun fel :D Vreau sa mentionez ca ceea ce voi posta in continuare va contine sex explicit :d Deci cine nu suporta acest gen si aceste explicatii sa nu lesine pe aici, da? :))

Capitolul unu

Ceasul suna de mai bine de jumatate de ora, iar soneria de la intrare zbiera intr-un mod infernal. Intr-un final, nemaivrand sa leneveasca atat deschise ochii, iar imaginea tavanului alb il intampina. Casca .Era inca prea devreme, era doar doisprezece jumatate. Cineva inca mai batea la usa. Ofta. Se dadu jos din pat. Isi lua repede un tricou si o pereche de pantaloni. Iesi din dormitor, o lua pe hol si fugi la usa. O deschise. Barbatii ce erau in fata usii il priveau ciudat. Erau trei. Schimbase o privire intre ei si apoi se uitase la cel ce le deschise usa. Oare el sa fie? Era o greseala? Cel ce deschise usa ii studie o secunda, pareau sa aibe intre douazeci si douazeci si cinci de ani. Stia pe cine cautau.
Tacere.
Niciunul nu spunea nimic. Isi trecu o mana prin par si privi plictisit.

-Da?
-Ovidiu...vrem sa vorbim cu el, glasul unuia dintre barbati se auzi clar si raspicat.
-Nu e. A plecat, veni promt raspunsul.
-Unde?
-A plecat din tara. Raspunsul era tot atat de vag pe cat fusese si primul.
-Ne dai voie sa controlam? intrebase un altul putin mai sceptic.
-Daca nu o sa-mi distrugeti apartamentul , da.
Ii poftise in casa. Cei trei se descaltase si verificase cele trei camere, bucataria , baia si balconul. Nimic. Ovidiu chiar plecase.
-Fratele lui? intreba unul dintre barbatii ce vorbise si mai-nainte. Avea un aspect frumos, dar neingrijit. Octavian aprobase din cap si astepta ca ei sa plece.
-De cand a plecat ?
Nu mai raspunse, doar ridica din umeri si casca. De unde sa stie el de cand plecase Ovidiu? Doar nu era dadaca lui si nici nu primea explicatii de tot ce facea? Era la curent cu toate tampeniile pe care Ovidiu le facea , dar el nu avea nicio treaba, in concluzie degeaba i se cerea informatii caci nu le avea. Si poate, chiar daca le-ar fi avut sau le-ar fi obtinut cu usurinta, nu le-ar fi dat. Oricum nu il interesa. Toate acestea il lasau rece.
-Saptamana trecuta l-au cautat alti, veniti cu randul sau ce?
Vocea lui Octavian denota putina furie, dar nu una de care sa te procupi.
-Il cautam...Nu poate sa dispara asa. Avem nevoie de el.
-Se observa, raspunsul sarcastic a lui Octavian ii facu pe cei trei sa schimbe, iar, o privire intre ei.
-Ai tupeu. vorbi cel de-al treilea barbat ce pana atunci tacuse. Stii ca ti-am putea face ceva rau, nu?
-Daca zici tu...Acum, stiti pe unde ati intrat , deci stiti pe unde sa iesiti. O alta alternativa e geamul.
Cei trei rase scurt in cor , apoi se uitara curiosi la fratele lui Ovidiu.
-E banuit de crima.
-Si? ce legatura am eu cu asta? alt raspuns sictirit.
-Poti fi complice.
-Pot...dar nu sunt.
-Poate..
-Exact. Raspunsul era atat de ironic incat cei trei deja incepeau sa se enerveze.
-Plecam.
-Era si timpul.

Doua ore. Doua. Atata timp trecuse dupa ce usa se inchisese in urma celor ce il cautase pe Ovidiu. Unde putea fi? sa fi plecat din tara? Orice era posibil.
Pana in acel moment se uitase la televizor. Nimic interesant. Afara era prea rece pentru a iesi. Telefonul suna din nou. Numar necunoscut. Inchisese. Daca fratele lui avea probleme, el nu avea de gand sa il ajute. Nu si de data asta. Fusese mereu prea procupat pentru acesta, iar ca de fiecare data Ovidiu facea mereu aceleasi greseli. Se saturase si ca sa fie sincer, stia prea bine ca Ovidiu se descurca si singur. Stia ce face.
Telefonul suna din nou. Nu raspunse.
Se ridica din pat. Facuse un dus. Ceva era necurat la mijloc. In fiecare saptamana il cautau altii si altii si pana si politia era amestecata. Ce putuse face de data asta ? Ce? Curiozitatea il rodea prin interior. Ceva era putred la mijloc. Ceva...dar ce? Nu putea sa isi dea seama. Iar asta il omora. Telefonul...Blestematul de telefonu suna iar si iar. De data asta raspunsese.
-Da!
Nimic..Tacere. Ofta resemnat si inchise. Aceasi poveste. Vechea poveste .
Usa de la intrare se auzi. Cineva intrase. Cine? Octavian luase repede o vaza de pe masa de sticla si se puse dupa usa ce dadea in sufragerie. Umbra persoanei se apropia incet , incet...
-Sunt Andrei.
Octavian se relaxa.
-Ovidiu a plecat.
Aceasi fraza spusa incontinuu il obseda.
-Si nu, nu stiu unde. Acum poti pleca.
-Nu te intrebi de unde am cheile? Intreba Andrei cu un ranjet stupid pe fata.
Octavian ridica din umeri si ii arata usa de la intrare. Chestiile astea il omorau, deja se plictisea.
-Ovidiu e sechestrat.
-Si? ce pot eu sa ii fac lui? Sa se descurce.
-Are nevoie de ajutorul tau.
Octavian deja era suprasolicitat. Nu mai suporta. Ridica mainile in sus in semn de predare si spuse.
-Si ce as putea sa fac?
Zambetul de pe chipul celui numit Andrei se alungii. Ceva nu era bine. Daca Ovidiu era sechestrat, Andrei de unde avea cheile, de unde stia si in principiu, de ce venea la el sa ii ceara ajutor cand Octavian deabia putea face ceva?
Cand se gandi la toate acestea observa o alta umbra strecurandu-se pe hol. Vruse sa spuna ceva si atunci Andrei il lovise .

[may1478]

Wow ink o poveste yaoi......Unde e vorba de asa sheva eu is prima:chuu:
Pentru inceput mia plakut ideea shi modul cum ai descris indiferenta lui Octavian.......Dak mas fi aflat shi eu in lokul celor 3 bufneam de furie ca shi ei......shi faceam mai rau.:grr:
Abia astept sa vad ce se va intimpla in contiuare....
Astept cu nerabdare urmatorul capitol....
So :bye:

[hiimera]

Ba da ce direct a fost tipul asta Andrei.. L-a lăsat inconştient acum.
Deci pot mai întâi să-ţi spun câte ceva.
Ai un mod de a scrie simplu, poate prea simplu, dar combini bine comedia cu drama.
Octavian pare sătul de Ovidiu, chiar dacă nu ai amplificat destul de mult propoziţiile şi nu le-ai parcurs mult mai mult, totuşi ai o urmă de umor şi cu adevărat ai creat o încredere în personaj.
În sensul că autorul pare sigur pe reacţiile lui Octavian şi ne dăm seama cu uşurinţă ceea ce doreşte tânărul.
Chiar şi aşa, dialogul nu a fost complex, a mers mai mult pe simplu. Bine şi extravagant, amuzant în acelaşi timp.
Dar, chiar şi aşa ai propoziţi încheiatu doar cu un cuvânt, dacă faci aşa eu una aş considera că ar fi bine ca în rumătoarele fraze să descri mult mai mult, ca să le acapareze pe acelea şi felul în care au fost plasate.
Câteva greşeli s-au strecurat, dar în rest bine. Nu`s grave.

În rest pot spun că a fost scurt, dar interesant.
AÅŸtept nextul. Succes !!

[Zyklon]

Yaoi nou. Sa vedem. Sper sa nu fiu dura si sa nu jignesc cu nimic dar sunt cateva chestii care m-au cam deranjat. Propozitiile super simple. Nu sunt eu cine stie cu literatura si nu stiu daca e bine ce zic dar imi dau cu parerea. Poti adauga un \"si\" intre ele sau verbul la timpul geruziu. Gen : \" Oftand, se dadu jos din pat luandusi un tricou si o pereche de pantaloni.\" Asa din trei propozitii faci una si mie mi se pare mai bine. Acum descrierea. Cred ca ar fi trebuit sa descri casa, dar poate o descri in celelalte capitole si atunci scuza-ma. Si imbracamintea uneori trebuie descrisa doar daca vrei. Poti adauga mai multe adjective sau epitete. Asa ar suna mult mai bine. Greseli de tastare are toata lumea si nu cred ca trebuie mentinate (nici nu le mai vad acum). Am avzut o propozitie, parca ceva in genu\' : \"Ai tupeu. vorbi cel de-al treilea...\" Corect, daca nu ma insel ar fi : Ai tupeu, vorbi cel de-al treilea...\". Mai multe chestii in genul asta am vazut dar nu le mai insir acum.

Succes in continuare si sper sa te perfectionezi :bv:

[October]

Prima reacţie a fost să mă tăvălesc prin pat de râs, încă de la primele rânduri. Motivul? Şi pentru mine ora 12 şi jumătate e devreme, sau în cel mai bun caz ora la care mă trezesc zilele astea. De asemenea sunt multe scene în care umorul negru îşi face simţită prezenţa din plin şi asta îmi place.
Ce nu îmi place e că ai multe greşeli gramaticale, toate de acelaşi fel: acordul subiectului cu predicatul când verbul e la timpul mai mult ca perfect, numărul plural. Nu mă întorc acum să le caut sau să le enumăr dar ar trebui să ştii că în cazul de faţă formă verbală primeşte un \\\"ră\\\" la sfârşit (ex. plecaseră ). Simplitatea limbajului ţi-a fost deja menţionată şi, chiar dacă e ok să o foloseşti în dialog pentru că se potriveşte personajelor, puteai să dezvolţi prin naraţiune care, sincer, mi se pare cam sărăcăcioasă.
Nu a fost prea mult pentru un prim capitol, nu prea am prins scurgerea celor două ore în care personajul principal a avut musafiri. Personal, m-a atras titlul, aşa că sper că ăsta n-o să fie ultimul comentariu pe care îl las, pentru că sună promiţător d.p.d.v al acţiunii, dar mai trebuie să lucrezi la stil.
Mult succes în continuare şi sper că nu te-am supărat sau descurajat, sper doar că ceea ce am spus să te ajute.

[Yaku-chin]

Multumesc pentru comentarii, critica o sa ma ajute mult si promit sa fac ceva in legatura cu tot, dar momentan am cateva capitole scrise, vreau sa mentionez ca eu de obicei scriam la persoana I si acum la a III a imi e cam greu, dar nu vreau sa ma scuz. Ficul e inceput tare de mult si de aceea primele capitole vor fi cam slabe...:D Multumesc si voi tine cont. :*

Capitolul doi

Se simtea foarte adormit. O stare foarte ciudata ii strabatea corpul si asta il deranja. Deschise incet ochii. Intuneric. Ofta. Unde era? Nu stia. O camera. Se afla pe un pat. Nu putea crede, iar era amestecat in cine stie ce mizerie din cauza lui Ovidiu. Camera in care era tinut avea un aspect elegant. Avea un sifonier mare, niste comode micute, o canapea, un televizor, un birou cu un laptop si avea doua usi. Una , banuia ca dadea spre baie, iar cealalta era problema. Spre ...? Spre hol? Spre iesire. Da, spre iesire, asta era problema. Trebuia sa scape. Se ridica . Dar durerea de cap il facea sa se simta ametit. Se ridica intr-un final si se duse spre geam. Nu recunostea zona . Se cauta prin buzunarele blugilor, dar telefonul nu il mai avea. Pacat, avusese si el o micuta speranta.
Sa iasa pe usa aceea nu il incanta , asa ca se bagase inapoi in pat. Ce i se putea intampla? Putea fi omorat? Da si asta. Putea fi chinuit? Da..dar era masochist, nu era asa o problema. Putea fi santajat? Da, dar nici asta nu era o problema, ca nu prea aveau cu ce sa il santajeze.
In concluzie, orice i s-ar fi intamplat nu prea avea cum sa il preocupe, daca era sa moara atunci, ar fi murit. Daca nu...nu si punct. Nu avea sa se streseze pentru chestia asta. Se baga din nou in asternuturi si adormi putin cam greu. Desi nu voia sa se gandeasca si spunea: ce o fi o fi, gandurile in fel si chipuri ii dadeau tarcoale.

Cand se trezi pentru a doua oara era dupa-amiaza, dar de data asta nu mai era singur. In camera erau doua femei si un barbat. Una dintre femei il atentiona pe barbat . Acesta se ridica de pe canapea si merse spre pat. Octavian statea inca intins. Casca si se ridica in sezul. Se freca la ochi si il privi pe cel ce se afla in fata lui. Avea o postura foarte impunatoare, un corp lucrat, pielea usor bronzata, parul blond si ochii negrii . Octavian observase toate aceste detalii doar dintr-o mica privire, caci avusese timp sa le analizeze si pe cele doua femei si ajunsese la concluzia ca erau doar niste dame de companie.
Cele doua plecasera cand barbatul se aseza pe o parte a patului si continua sa il studieze pe Octavian, desi niciunul nu spunea niciun cuvant. Octavian isi cuprinse genunchii la piept si continua sa il priveasca calm si tacut, asemeni unui catelus. Pe chipul barbatului se ivi un mic zambet abia perceptibil, dar imediat linia dreapta a buzelor de un roz pal reveni. Octavian ridica din sprancene .

-Esti fratele mai mic a lui Ovidiu, nu?

Vocea aspra, glaciala a barbatului il surprinse pentru un moment pe Octavian ce parea a fi intrat in transa, dar isi reveni usor din uimire si afirma dand incet din cap.

-Sti de ce te afli aici?

Un zambet cinic aparu pe chipul lui Octavin.

-Banuiesc..

In gand ii statea doar numele lui Ovidiu . Mereu si mereu Ovidiu , incepea sa se sature. Devenea stresant si plictisitor. Era un continuu cliseu care nu avea sa se termine prea curand.
Barbatul continua sa il studieze. Octavian era cu mult mai frumos decat Ovidiu, iar barbatului ii place asta. Din cate auzise cei doi frati erau firi total opuse, iar acum avea ocazia sa vada asta. Daca si Octavian se dovedea a fi un tradator asemeni lui Ovidiu, lucrurile aveau sa se termine intr-un mod foarte rau.

-Cum te simti?

Intrebarea il lua pe nepregatite. Ce interes avea cel din fata lui pentru el?

-Ciudat.

Veni raspunsul dupa o clipa de gandire. Se simtea bulversat, ametit si incomod.
Barbatul il mai privi o clipa si se ridica de pe pat.

-Inteleg...Iti voi aduce niste haine.

Octavian ridica indiferent din umeri si il privi cu neincredere. Barbatul ii dadu o suvita de pe chip, atingandu-i in acelasi timp cu degetele lungi obrazul stang si se ridica, ca mai apoi sa plece din camera. Adevarul era ca Octavian nu era prost. Si sa specificam: Octavian stia prea bine in ce tampenii era bagat fratiorul lui mai mare, pe langa asta mai stia si ca fratiorul lui mai mare se presta la anumite actiunii putin mai neintelese , ca de altfel tot ce facea el era neinteles. Gestul barbatului, atat de afectuos ii creea cateva ipoteze care nu il prea incantau. Iar ceea ce observa era ca si lui ii placuse atingerea si in plus forta de atractie a barbatului era atat de mare incat Octavian era fermecat de fizicul lui si chiar simtea o dorinta aprinsa in el ce ar fi dorit sa fie consumata.
Ofta, gandindu-se ca poate fusese prea linistit lunile acestea iar de mult timp nu se mai culcase cu nimeni. Cand barbatul se intoarse acesta se aseza din nou pe pat si il privii cu ochii sai intunecati pe Ovidiu cu o familiaritate pe care baiatul o simtise extraordinar de stranie.

-Baia e acolo.

Arata spre o usa si baiatul dadu afirmativ din cap. Se uita pe peretii albi ai camerei si incerca sa evite contactul vizual, dar i se parea din ce in ce mai greu .

-Octavian ar trebui sa cooperezi.

Il privii.O grimasa se putu vedea pe chipul sau. Fizionomia lui trada tristete, furie, disperare. Nu din nou. Ovidiu si iar Ovidiu. De ce mereu el?

-Nu stiu nimic despre Ovidiu, chiar nu stiu.

Ochii sai il fixau pe barbat vrand sa fie crezut.

-Stiu.

Raspunsul il uimii. Si atunci? Era pe post de momeala acolo? Sau de ce?

-Esti aici ca sa avem grija de tine.

Ar fi vrut sa rada. chiar ar fi vrut sa faca asta, dar ceva il oprea. Isi trecu o mana prin par si isi limpezi gandurile. Totul era o prostie, absolut totul. Avea nevoie de o explicatie, iar singurul care era in stare sa i-o ofere era Ovidiu, iar el nu era acolo. Octavian avea viata lui, propria lui viata pe care dorea sa si-o traiasca, de ce nu putea cere acest drept , de ce nu i se oferea? Ce, era atat de greu sa il lase in pace? El nu avea nicio legatura cu Ovidiu, nu stia nimic, iar el nu avea nevoie de grija nimanui, reusea sa-si poarte singur de grija, asa ca nu avea nevoie de nimic, doar de propria lui viata normala . O voia inapoi.

-Nu am nevoie de grija nimanui. Vreau sa plec.

Barbatul zambi si dadu negativ din cap. Momentan si gandurile lui oscilau. Octavian il incanta, iar dorinta de a se razbuna pe Ovidiu era mare si nu stia ce sa faca. Ce putea face? Sa se foloseasca de prizonierul sau, sa il ajute, sau sa isi respecte cuvantul dat? Nu stia ce sa fac. Ceva il tenta in interiorul sau...ceva, dar nu stia ce. Ovidiu parea atat de interesant. Modul in care se gandea, modul in care ii vorbea, felul in care fizionomia ii trada fiecare emotie si sentiment, dar care ii ascundea orice gand ce ii trecea prin cap. Era atat de usor de citit si totusi, atat de greu de descifrat

[Zyklon]

Capitol nou! Chiar ai evoluat de la unul la altul. Propozitiile perfecte, fara greseli. Doar una micuta am vazut. Nu ai pus ultimul punct :)) Poate din graba. Chiar mi-a placut. Vad ca lui Octavian nu prea ii place de fratiorul lui mai mare. Abia astept sa vad ce se mai intampla. Va pleca baiatul de acolo? Sau blondul acela nu il va lasa. Chiar nu mai am ce zice in afara de bravo.

Bun capitol si succes in continuare :bv:

[hiimera]

Yo ! .4U is here.
Capitol nou.

Dar mai întâi:
* Nu mai lăsa atât de mult spaţiu între rânrui sau bucăţi din poveste, fiindcă nu e bine. oricum dacă vrei să faci în acest mod, v-a trebuit să conştientizezi faptul că doar atunci când vrei să treci de la o acţiune la alta şi doar în cazul în care fragmentezi capitolul în doua acţiuni mari.

Acum:
` Te reduci tot la propoziţi compuse doar dintr-un singur cuvânt, verb, substantiv etc...
Nu mai face asta, pentru că de multe ori trebuia acele propoziţi să le continui. Sunt simple şi puse aşa nu au logică. Pe lângă asta dacă vrei să faci aşa trebuia ca după să încerci să revi asupra temei acelei propoziţi cu o mai bună lungime de undă şi substanţă.
Adică uite aşa: Linişte. Îl apăsa pe umeri şi simţea cum întreg trupul său se înfiora doar la gândul că mâine îi v-a suna ceasul. Frica curgea precum un venin acid prin venele sale ce pulsau nărăvaş sângele clocotitor...
E un exemplu.
Dar din moment ce am făcut o propoziţie compusădintr-un singur cuvând, trebuie ca după punct să continui cu ceva mai lung. Eu aşa consider pentru că la tine ar merge să faci aşa.
Dar trebuie mai amplu descris.
Acţiunea nu a fost grăbită, ai luat-o pe etape scurte, din moment ce capitolul nu este foarte lung.
Aş prefera capitole lungi, dar acum fiecare cât de mult poate să scrie.
Nu condamn pe nimeni.

` La fel ca la început, cu toate că dialogul lasă de dorit, ai surprins bine caracterul personajului tău. Pe scurt Ovidiu se remarcă prin gâdn şi vorbă. E genial tânărul, dar chiar şi aşa ar trebui să-l conturezi mai bine, iar pe tipul acela mergea să mai spui de el.
Chiar dacă acum nu ai însirat asa: frumos, elegant, musculor, bla, bla, bla... Ceea ce ar fi fort o prostie.
Uite un exemplu: Ovidiu, întins cum era pe pat îl privea pe ce-l ce-i oferise momentan un loc unde să stea. Departe de lumea de afară.
Mişcările pe care blondul le făcea, îl atrăgeau într-un mod surprinzător pe tânăr, făcându-l să-l umrărească în detaliu şi în relief precum un şoim după pradă.
Nu e mult, dar ceva de genul.
Chiar şi prin mişcări şi prin alte aspecte poţi să creionezi un personaj. Sau să-i conturezi caracterul.

` Greşeli ai avut câteva şi am văzut şi un cuvânt pe care sincer nu l-am ami auzit până acum. Poate înseamnă ceva şi nu tiu eu. Dar în rest ai avut câteva greşeli, nu grave, minore mai mult.
A şi fi atentă cum pui semnele şi cum începi cu literă mare.

[Yaku-chin]

Multumesc mult de comentarii si ma bucur ca va rapiti din timp sa treceti pe aici, eu voi incerca sa tin cont de tot ce spuneti si inca o data multumesc.
Am venit cu noul capitol, care e mai scurt ( timpul asta -.- )

Capitolul trei

-Nu poti sa pleci. Vocea ii era linistita, blanda cu o tonalitatea prea normala pentru acea discutie.
Mana lui se intinse si mangaiase obrazul stang al lui Octavian. Tanarul se indeparta putin si zambi ironic.
-Nu am inclinatii...de genul.
Zambetul de pe chipul lui se accentua, iar glasul cu care pronuntase acele cuvinte il incanta; sunase foarte superior.
-Momentan.
Completase barbatul si zambi la randul sau. Octavian ridica din umeri privindu-l usor curios. Ii vazuse un zambet, unul clar conturat, forma buzelor parea ca il ademeneste, dar isi alunga aceste ganduri stranii.
-Nu poti sa ma ti aici.
Se incrunta privindu-l pe barbat in ochi, fara a il slabi o secunda. Ranjetul de pe chipul barbatului il enerva destul de mult pe Octavian, acel om nu avea niciun drept asupra sa , in consecinta, Octavian putea face orice si-ar fi dorit. Si daca voia sa plece din acel loc, o va face.
Dar alta era parerea barbatului. Octavian era in mainile lui, ca o marionete ce nu se putea impotrivii celui ce o manevreaza.
-Chiar crezi asta?
Vorbise atat de clar, atat de ferm, ca si cum ar fi spus cel mai simplu si evident adevarat. Octavian isi stranse palmele in pumni, enervandu-se de aceasta data foarte tare.
-Ce vrei de la mine?
Intrebarea fusese adresata pe un ton defensiv , dar in acelasi timp tonalitatea lui Octavian era rece,impasibila, hotarata. Nu putea intelege cum un strain il tinea captiv purtandu-se in acel mod. Ce astepta? Ce se va intampla? Il privea sfidator analizandu-l din nou. Ochii, acei ochi abisali il atrageau si parul, da, acea podoaba capilara il indemna sa-si bage mainile in el ,sa traga de suvite cu severitate, dar si cu tandrete. Buzele, usor voluptoase, de un roz pal erau mentie sa fie sarutate. Iar pielea, parea atat de fina si delicata, incat ar fi indraznit sa-si intinga la randul sau mana pentru a atinge macar o portiune din pielea barbatului.
-Nu ti se va intampla nimic.
Asigura barbatul, ii zambi sincer si isi baga mana in parul lui saten mangaindu-l delicat.
-Esti aici doar ca sa fi in siguranta. Ti-am spus si nu imi place sa ma repet. Nu vei pleca asa ca acomodeaza-te.
Desi vorbele ii erau aspre, vocea lui nu indica vreo rautate, sau severitate, din contra, erau spuse cu o simpatie de neinchipuit. Lucru ce il tulbura serios pe Octavian. Gulma era gluma, dar acum nu stia ce se petrece. Gluma parea a se fi indreptat spre altceva.
-Eu cred ca vorbesti cu peretii. Iti dai seama ce faci? M-ai sechestrat! Asa ceva e ilegal! Nu e corect, am viata mea . Ce treaba am eu cu Ovidiu, sau cu ce face el? Suntem frati si nimic mai mult.
-O legatua care te pune in primejdie nu ti se pare?
-Chiar si asa, eu nu stiu nimic si nici nu vreau sa aflu.
-Nu e vorba de ce stii, sau nu stii. E vorba de siguranta ta!
-Siguranta mea?Si de cand iti pasa tie, unui strain, de siguranta mea?
-Din acest moment.
Octavian pufnise dispretuitor si ochii lui il batjocoreau pe strainul din fata lui. Nu il interesa nici macar numele, nu il interesa nimic legat de el, vroia doar acasa, vroia sa fie la el acasa, in siguranta, in liniste, fara sa fie amestecat in toata prostia asta pura.
-Si cat ai de gand sa ma tii aici? Il intreaba cu un vizibil dispret impregnat in voce, dar si in chip.
Barbat zambise intr-un mod rautacios. Isi trecu o mana prin parul blond cat timp ochii lui Octavian il urmareau asemeni unui soim. Pe barbat il incanta tupeul si curajul baiatului, dar in acelasi timp ii provoca o enervare urata.
-Cat va fi nevoie.


Si asa au trecut nici mai mult nici mai putin de cinci zile . Cinci zile in care Octavian cu tot orgoliul lui a trebuit sa accepte, fie ca vroia, fie ca nu, sa stea inchis in acel apartament. De fapt, in acea camera, fiindca el nu iesea de acolo, desi barbatul a carui nume nici acum nu il aflase, ii sugerase sa iasa din camera . Octavian refuzase. Primea micul dejun , dejunul si cina, si gustari intre, haine noi, toate avand eticheta si primea liniste. Acea liniste ce incetul cu incetul il innebunea pe Octavian. Incerca sa isi pastreze calmul si de fiecare data cand il vizita barbatul sa ii raspunda acid si sictirit . Incerca din rasputeri sa nu isi arate frustrarea, desi aceasta era prezenta din ce in ce mai des. Ura simplu fapt ca era privat de libertatea lui, de drepturile, de alegerile si deciziile sale.
Pana la urma cine era acel barbat de ii interzicea lui sa stea acolo? De il pazea practic! De il sechestra! Pentru Octavian era un nimeni, iar repulsia fata de el crestea pe zi ce trece. Aceeasi repulsie ce incepea sa se indrepte si spre directia lui Ovidiu. Ca daca statea bine si se gandea, exista un sigur vinovat si acela avea nume : Ovidiu.
Nu l-ar fi deranjat, poate, daca macar Ovidiu l-ar fi anuntat din timp, iar fi zis ce si cum, dar asa, luat pe nepregatite, stand undeva unde vointa lui nu conta deloc. Unde gandirea lui libera nu interesa pe nimeni si nu era pusa in practica? Era ceva revoltator , strigator la cer. Octavian nu mai rezista sa stea inchis, avea nevoie de aer, avea nevoie sa se plimbe, sa alerge. Se simtea ca un animal in captivitate . Si daca se gandea bine, singura diferenta dintre el si un animal la gradina zoological era ca el are un singur vizitator, si ...mai era o mica diferenta pe care Octavian nu stia daca e valabila sau nu. Oare...vizitatorul platea ceva ca sa il viziteze, sau era platit?
Intrebari de acest gen il faceau pe Octavian sa ranjeasca rautacios si sa se gandeasca ca astfel de specii de oameni ar trebui sa fie pe cale de disparitie, insa era sigur ca de fapt contrariul este adevarat.
Sa se gandeasca cum sa scape sau sa gaseasca o solutie ar fi insemnat o alta durere de cap, pe care Octavian nu vroia sa si-o asume si revenea de unde a plecat. De la Ovidiu, inculpatul, vinovatul , cel ce detinea cheia salvarii lui. Unde era? Ce facea? Cu cine era? Stia ce se petrece? Ii pasa?
Octavian nu stia sigur daca dorea raspunsul la aceste intrebari, dar totusi in monologul sau interior mereu si le punea. Ovidiu, singurul vinovat?

Insa oare...asa era totul ? Ovidiu sa fie de fapt vinovatul?